(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)
PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.
obsesii, spirite, ficțiuni
Ne găsiți și pe:
Proză de avangardă, experimente epice, fantastic bizar - acesta este domeniul lui Ionuț CHERAN, care a publicat două volume de proză scurtă, din care transpare o dorință obsesivă de a fi original, de a-și găsi drumul spre confirmare. Inventiv tematic, cu o retorică simplă, a reușit în cei câțiva ani de la debut să-și creeze o identitate prozistică.
OPTm
Recomandată de
Radu Paraschivescu
Doina RUȘTI
lectură în avanpremieră: Paturi oculte
elegie imperfectă
ce prosternare și toamna asta
singur de n-aș fi și tot m-aș ascunde
mări și pustiuri înaintea mea
înapoia mea doar cenușa prietenilor.
cuvinte am încetat să mai sper
rostite-ntr-o doară până la sfert
numai tu de-ai fi și atât mi-ar
ajunge s-o iau de la capăt.
Mihai ENE
O carte de nonficțiune, despre tipuri de șarlatani foarte proaspeți - academicieni în baliverne ori escroci ai pandemiei -, fermecător scrisă, marca Radu Paraschivescu.
OPTm
Berta Marsé – Encargo
Nu, nu e o coincidență, e chiar fiica lui Juan Marsé, și normal că există o mare curiozitate când e vorba de o rudă a unui scriitor faimos: vrem să știm cât seamănă scriitura ei cu cea a marelui scriitor catalan. Encargo este o poveste despre prietenia, respingerea și răzbunarea dintre două femei care au multe în comun. Începe ca un roman pentru adolescenți, dar încet-încet se schimbă, capătă densitate și forță.
The brain is wider than the sky
by Emily DICKINSON
The Brain – is wider than the Sky –
For – put them side by side –
The one the other will contain
With ease – and you – beside –
BookLand renovează școli din mediul rural
Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.
În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)
Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR