OPTm
nr.crt.

Când mă întreabă cineva, în vreun interviu sau după mai multe beri, ce părere am despre piața de carte din România, dacă se citește sau nu prea, mă abțin cu greu să nu dau un răspuns inspirat din Schroedinger și, în timp ce încerc să găsesc o replică mai echilibrată, îmi amintesc de mine, acum vreo șase ani, când, aflat pe meleagurile Olteniei, îmi imaginam cât de idilic ar fi să mă relaxez în drum spre serviciu cu o carte în mână, într-un metrou semi-pustiu, cum numai în filmele americane găsești. Ei bine, de atunci și până acum am învățat pe pielea mea că socoteala hollywoodiană nu se potrivește cu cea "metrorexiană", însă, de fiecare dată când trebuie să mă deplasez din punctul A în punctul B, am la mine o carte în format fizic. Și uneori, când stau în picioare îngrămădit ca o sardină, fără să mai fiu nevoit să mă țin de bară sau de acele curele, că oricum n-am unde să cad, mai scot ochii dintre pagini și-i arunc pe telefoanele, tabletele sau cărțile celor din jur. Chiar îmi propusesem mai demult să-mi notez undeva câte persoane văd cu o carte în brațe, să-mi fac o listă cu ce mai citesc clienții metroului bucureștean pentru ulterioare statistici și analize personale, dar cum sunt un maestru în arta procrastinării, am decis să încep de mâine.

Urmăresc în fiecare an topurile vânzărilor de carte, analizele anuale făcute de revista Forbes pe baza informațiilor primite de la edituri, apoi o văd pe Andreea Esca spunând încă o dată că suntem din nou codașii Europei la citit, că un român din nu-știu-câți n-au citit în viața lor o carte, sau că mai mulți români n-au cumpărat niciuna în ultimul an. Acum, dacă aș vrea să fiu puțin malițios, aș spune că nu orice chestie cu coperți se poate numi carte, că deplâng soarta unor copaci tăiați inutil, însă, pentru a evita urmări nedorite, îmi dau seama că asemenea sinceritate merită afișată doar din spatele unor sticle de vin și uitată a doua zi, sau măcar pusă pe seama efectelor licorilor bahice.

Spre deosebire de momentul primei mele călătorii cu metroul bucureștean spre serviciu, în acea zi de vineri, 1 aprilie 2016 (încă nu-s convins că n-a fost o păcăleală, asta-i altă poveste), când pentru mine singura opțiune viabilă era cartea în format fizic, acum simt că și preferințele mele în ceea ce privește suportul sau mediul pentru citit s-au mai diversificat. Recunosc, am și eu o doză de ignoranță, chiar dacă lucrez în domeniul IT, de ce să ascund asta? Amân de ani de zile să-mi iau un Kindle sau alt ebook reader și sper că dacă există Moș Crăciun, ar fi bine să țină minte. Și acum prefer cărțile în format fizic, îmi place să le simt paginile, uneori le îndoi colțurile (cine-i fără de păcat să arunce prima piatră!) dacă întâlnesc un citat care îmi atrage atenția, îmi place să le văd aglomerându-se până la refuz pe rafturile de acasă și în secret sper ca peste ani de zile să renunț la munca de corporație, să mă angajez într-o bibliotecă și să-mi petrec timpul scriind și citind. Totuși, citesc destul de mult și în format electronic, de pe calculator, în special cărți tehnice (așa ca exemplu, că m-am tot plâns anul ăsta pe unde am putut, m-am chinuit cu vreo 5000 de pagini pentru niște certificări profesionale) sau cărți de dezvoltare personală (astea nu-mi prea plac, deși câteodată nu fac rău). Evident, nu refuz nici beletristică sau poezii dacă am ocazia, cu mențiunea că dacă îmi place cartea îi voi oferi cazare gratuită și în biblioteca fizică. Și aici, tot la cărți în format electronic, aș putea include și cărțile găzduite de diferite platforme online, pe care le poți accesa pe bază de abonament lunar. Și chiar am cont pe vreo două dintre ele, mi-am întâlnit acolo și romanul meu "I put a spell on you..." apărut în 2020 în colecția Biblioteca de Proză Contemporană a Editurii LITERA. M-am bucurat atât de mult, încât l-aș fi citit încă o dată, dacă n-ar fi rămas încă proaspete în mintea mea "chinurile facerii". Și tot la literatură "electronică" o să trec siteurile/revistele/platformele de literatură, sunt aici sute de recenzii, proze scurte, recomandări de carte, și câte și mai câte. Ba mai mult, mă găsiți și pe mine prin LiterNautica, OPT motive, Galaxia42, Revista de Povestiri, etc.

Uite încă o mărturisire: sunt o persoană preponderent vizuală, acesta este simțul pe care îl folosesc cel mai des și mi-e tare ciudă că nu mai am multi-taskingul de altădată, că până și la filme sau la muzică nu mă mai pot concentra atât asupra imaginii cât și a sunetului, că trebuie să văd textul scris (nu neapărat tradus) ca să-l pot înțelege. Încerc să urmăresc niște audiobookuri sau podcasturi, dar, după ceva timp, realizez că am pierdut firul și o iau de la cap sau de unde-mi amintesc că am rămas. Și uite așa am ascultat de vreo 5-6 ori primele 90 de minute din "O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri" a lui Neagu Djuvara în lectura autorului, și tot la fel, am ascultat "Prăbușirea Casei Usher" a lui E.A.Poe, fără să-mi aduc aminte nici jumătate din cât aș vrea. Sunt conștient de avantajele audiobookurilor, mai ales interpretate de actori cu experiență și intenționez să le ascult la drumurile lungi cu mașina, însă, până atunci, trebuie să-mi antrenez și acest simț, probabil o să umblu prin casă ca protagonista din Birdbox. Uite, acum chiar m-am imaginat în mașină, pe bulevardele noastre atât de aglomerate dornice, mereu să ia în derâdere constanta lui Marchetti privitoare la sfânta jumătate de oră în traficul auto, privind picăturile de ploaie căutându-se pe parbriz și ascultând o carte bună, citită de Rebengiuc, Mihai Călin sau, de ce nu, de Vlad Ivanov, Maia Morgestern sau Marius Manole.

Și pentru că suntem încă în pandemie, val după val, tot tehnologia ne mai salvează și ne oferă o struțo-cămilă, un compromis pentru lansările de carte, acele conferințe pe zoom sau alte platforme similare, în care fie ești un ascultător pasiv, fie ai ocazia să interacționezi cu interlocutorii. Nu mă dau în vânt după ele, deși îmi urmăresc autorii preferați, mai ales în cazul discuțiilor libere, informale. Un mare avantaj îl are și faptul că multe din aceste conferințe sunt înregistrate și le pot vizualiza oricând am ocazia. Tot nu se compară cu întâlnirile reale, cu emoțiile și bucuria pe care le încerci când te afli în fața unui unui scriitor pe care-l admiri, cu strângerile de mână și autografele personalizate, dar e tot ce avem momentan.

Cât despre lecturile autorilor, nu sunt mare fan, însă aici e altă poveste, pentru că implică mai mulți factori și pot să înțeleg că mulți dintre cei care scriu sunt personaje introvertite care preferă să se ascundă în ultimul rând decât să fie puși să interpreteze, iar efortul lor adesea nu se ridică la nivelul operei scrise. Evident, sunt aici și excepții, n-ai cum să nu fii hipnotizat când o auzi pe Doina Ruști citind sau pe Cosmin Perța recitându-și poeziile. Poate într-o zi voi fi și eu ca ei, știu că în străinătate aceste tipuri de lecturi sunt frecvente, cititorii plătesc bilet pentru asemenea oportunitate. ☺

Poate multitudinea de metode de a "citi" o carte o să ajute în viitorul imediat și la atragerea unui nou val de cititori și la apropierea lor de autorii români, eu tot sper într-o minune de genul ăsta. Mă întreb acum dacă o carte poate fi receptată diferit în funcție de mediul de lectură, poate o să fac într-o zi ceva experimente în această direcție. Sau, de ce nu, că tot e gluma preferată în perioada asta, Bill Gates va adăuga o nouă funcționalitate chipurilor implantate, astfel încât să ne copieze în memorie și niște literatură. Mă gândesc că ar fi o situație win-win, nu?