OPTm
nr.crt.

EROINELE, după Publius Ovidius Naso, e primul spectacol regizat, scenografiat și ilustrat muzical pe scena botoșăneană de tânărul Andrei Măjeri. Produs reprezentativ al școlii clujene de teatru (gorjeanul, n. 1990, este absolvent al Universității Babeș-Bolyai, unde și-a dat inclusiv doctoratul în Artele Spectacolului), Măjeri și-a investit nu numai pregătirea de specialitate și inventivitatea creatoare, ci și tot entuziasmul de început de drum moldav, într-un spectacol ideativ, de o temeritate ...

Manuscrisul fanariot, document real prezentat în facsimil la sfârșitul romanului, conține, în câteva fraze, povestea de la care autoarea împletește țesătura complexă și fastuoasă a unei întregi lumi ficționale. În „Un veac de singurătate”, manuscrisul misterios al lui Melquiades este Cartea care conține metaforic lumea ficțională și a cărei citire până la final va aduce sfârșitul Macondo-ului – în romanul Doinei Ruști manuscrisul este pre-textul care va justifica o halucinație a simțurilor sus ...

Cortina se ridică; se deschide o priveliște spre lac; luna, care e deasupra orizontului, se reflectă în apă; pe o piatră mare stă Nina Zarecinaia îmbrăcată în alb. Îmi pare rău că nu am o imagine, însă după premiera Pescărușului regizat de Eugen Jebeleanu de la sala mare a TNB, o lună plină de un alb strălucitor veghea ieșirea publicului din sală. Oamenii se opreau să o pozeze, și mai că ne așteptam să apară Nina care să privească la luna de pe scările teatrului. Căci după un spectacol de d ...

Ce se întâmplă dacă nu mori când ți se spune? Ce se întâmplă dacă ți se amână moartea? Ajunge, poate, să ți se pară darul cel mai de preț. Moartea.

„Și tu de ce l-ai dat moșneagului? De ce?" îl întreabă prăbușitul Oedip pe Cioban (Eugen Titu). De ce nu l-ai dat morții când era de dat, de ce nu te-ai încrezut în ce vezi și în ce auzi? De ce nu l-ai omorât? Acest DE CE a fost pentru mine, pentru simțurile mele, momentul de vârf al spectacolului, al jocului zeesc al lui Claudiu Mihail – Oedip. D ...

Ieri seară am fost în Titan, ca într-o excursie de vară. Alei curate, cartier înverzit și cer cinematografic. Acolo e Sala Gloria, unde a avut loc premiera spectacolului Ultimul Don Juan, un text spumos cu trei actori care - se simte clar că joacă din pasiune: Aida Economu, Ionel Mihăilescu și Alexandru Chindriș. 

Subiectul debutează ex abrupto: Natalia și Pavel, îndrăgostiți și nu prea,  vin într-un oraș mic să se căsătorească în mod discret, iar aici dau peste Ultimul Don Juan. Comedia, ...

Într-un moment al omenirii când nesiguranța plutește la fiecare colț de viață, când teama ia dimensiuni paroxiste și ne face să interogăm tot ceea ce cunoșteam înainte de suspendarea într-o clipă zero a izolării planetare, când Europa stă pe un butoi cu pulbere și tragediile războiului se întâmplă lângă noi, Silviu Purcărete ne pune în față un dialog profund revoltat al omului față în față cu moartea. Inspirat de scrierea germanului Johannes Von Tepl, datată pe la 1400 și repusă în circuit în se ...

    Pe oglinda cabinei Treplev scrie RIP TNB. Pe oglinda cabinei Jebeleanu scrie RIP TNB, pentru că da, Pescărușul lui e Pescărușul lui Treplev; un Pescaruș montat ca o tragedie shakespeariană. 

Când mergi la un Cehov cred că îngrijorarea principală e plictisul..."ah, o sa fie un spectacol de aproximativ trei ore, cu decoruri albe, cu pauze lungi"...(lucruri de care noua generație de public se teme). 

Circula pe vremuri o legenda în lumea teatrului conform căreia tovarășa Suzana Gâdea ce ...

Am observat în ultimul timp o tendință a teatrelor din București de a aduce în atenția publicului autori montați pe Broadway, poate în încercarea de a oferi drama tipică de familie americană și pe scenele din capitală. În ultima perioadă au avut loc trei premiere cu texte scrise de către Donald Margulies, prima fiind la Teatrul Godot cu textul său Povestiri Culese, următoarea la Teatrul Bulandra cu spectacolul Cină cu prieteni și ultima pe listă a fost Casa de la țară la Teatrul Național d ...

Expoziție cu răsunet în timp

Iubitorii artelor plastice sărbătoresc zilele acestea împlinirea unui interval îndelung de la nașterea uneia dintre cele mai importante scriitoare și pictorițe române, artista Margareta Sterian. Dictatura secolului XX a marcat o perioadă cruntă din viața Margaretei, dar asta nu a împiedicat-o să traducă poezie engleză și franceză, să scrie volume de proză și poezie sau să picteze, situându-se incontestabil în avangarda literară și plastică. Cenzura și antisemiti ...

Lansarea la rampă a piesei Titanic Vals în regia lui Dan Tudor, la 38 de ani după ultima premieră pe scena Teatrului Național cu un Spirache interpretat de Radu Beligan, a fost și o dovadă de curaj din partea regizorului, dar și o necesitate pentru repertoriul cultural bucureștean. Reîntoarcerea la teatrul clasic, la comedia românească de situație și de limbaj, va aduce un nou succes de casă așa cum se întâmplă în prezent cu Micul Infern sau cum a fost cazul spectacolului *Idolul și Ion anap ...

Pe 25 martie a avut loc premiera filmului Copacul Dorințelor: Amintiri din copilărie și mi-am reamintit senzația vizionării unui film la cinema. 

Nu știu exact cu ce nivel de așteptare m-am dus, dar cert e că îmi doream să revăd elemente din imaginarul lui Creangă și să-l văd pe Nică a lui Ștefan a Petrei începându-și seria de boroboațe.

Căci tânjim după povești și vârsta nu a fost și nu va fi niciodată o scuză. Ne e dor de părinții care ne citeau din cărțile de basme sau ne spuneau vreo ...

În urmă cu un an, când regizoarea Catinca Drăgănescu alegea piesa scrisă de Iulia Pospelova, tradusă de Raluca Rădulescu, Aici, Moscova!, mesajul textului suna ca un avertisment despre cum se poate repeta istoria. Despre cum orice viață este marcată fără nicio posibilitate de recuperare de momentele extreme și sângeroare ale umanității. Dictatorii se pot descoperi oricând sub vălul transparent în care se acoperă cu noțiuni ca patriotismul pentru a motiva orice crimă în numele adevărului, al dr ...

Cum am reacționa în fața dezastrului total, anunțat și imposibil de evitat? Mai precis, cum ar traversa vestea catastrofică marele imperiu mediatic care ne înconjoară? Am putea avea încredere neclintită în marea forță tehnologică a prezentului să ne salveze planeta? Ar fi vorba de vestea apocaliptică în sine sau de nenumăratele ei reprezentări, variante, generând nesfârșite dezbateri și clivaje? Don't Look Up, mult anunțatul film al lui Adam McKay (regie, scenariu și producție), lansat în dece ...

Până pe 28 aprilie, în superbele spații expoziționale de la Hanul Gabroveni (sediul Arcub) poate fi văzută o complexă expoziție a creațiilor semnate de-a lungul timpului de Doina Levintza. Artistă surprinzătoare, cu o activitate impresionantă în teatru, film, televiziune și modă, pasionată de frumos și spectaculos, de detaliu și de grandoarea materialelor, de texturi fine și efecte picturale, creațiile Doinei Levintza trăiesc prin ele însele. 

Scoase din contextul operei complete (spectacolul, ...

Convins fiind că povestea lui Oedipus spusă astăzi în tiradele lungi și încifrate ale lui Sofocle ar fi greu de accesat pentru spectatorii neinițiați, regizorul Andrei Șerban știe că trebuie să apeleze la situații și acțiuni recognoscibile, dar și surprinzătoare,  astfel că a ales pentru recenta montare de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, rescrierea (adaptarea) din 2018, semnată de Robert Icke, regizor și dramaturg englez, considerat un copil teribil și un vizionar al teatrului contem ...

Am cunoscut-o pe Paula Craioveanu în Sala PICTURĂ CONTEMPORANĂ a Castelului Cantacuzino din Bușteni, într-o expoziție intitulată „Expoziția celor 110 pictorițe din România". Am fost atrasă de un portret peste care cădea o lumină blândă, bizară, ce parcă voia să-l ascundă... Fără să știu cine este autorul, îi împărtășeam domnului Puiu Peka impresia lăsată de redarea acelui portret din tușe puține, dar sigure, încercând să înțeleg ce mă fascina.

Cred și azi că prin concretețea și pregnanța plast ...

Kazahstanul este renumit nu doar pentru construcțiile OZN din capitala Nur-Sultan (fostă Astana), metropolă a grandomaniei și-a tunurilor imobiliare, ori pentru cosmodromul Baikonur, ci și pentru superbele stepe din nordul țării. Dacă imaginarul western al americanilor își trage seva din Marele Canion, infinitele întinderi stepice kazahe ar trebui să fie blazonul western al Asiei Centrale. Cu alte cuvinte, să te tot joci de-a „No Country for Old Men" prin aceste locuri, mai ales că prăbușirea UR ...

De-a lungul peregrinărilor personale prin teatre am avut ocazia să mă lovesc des de textul scris de Aldo Nicolaj, Hamlet în sos picant. Am văzut câteva montări, dar nu mi-au fost pe plac nicicum, însă pe cât am încercat să evit spectacolul, parcă și mai cu ardoare se apropia de mine. Într-un final, am renunțat să mai fug și m-am lăsat purtat de poveștile din bucătăria Castelului Elsinor. Textele lui Nicolaj s-au tot montat pe scenele teatrelor din București și din țară, prin urmare este un a ...

M-am întors din vortexul devenit universul familiei Jeleznovilor, dintr-un alt veac, dintr-o Rusie a lui Maxim Gorki.

Punerea în scenă a spectacolului cu piesa „Vassa Jeleznova" pare o litografie a societății rusești de la mijlocul sec. XIX, în care vanitatea, viciile și desfrâul moral sunt la ordinea zilei.

Regizorul, asemenea unui roentgen, scanează și scoate la iveală metehne, concluzii și axiome firești.

„Familia Jeleznov" după Maxim Gorki, montat de Gelu Colceag la Teatrul Mic, este un s ...

„Mă numesc X, m-am născut în X oraș și în X an."

Aceasta ar fi fraza-motor care declanșează, în fiecare dintre cele patru părți ale sale, elementul autobiografic în spectacolul lui Carmen Lidia Vidu. De data aceasta, seria de teatru documentar „Jurnal de România", caleidoscopul pe care Vidu îl folosește pentru a privi altfel spațiul autohton, luminează capitala și pune reflectoarele, la propriu, pe clădirea TNB-ului. Se caută un cadru pentru a asculta istoria cu i mic. Cum altfel, dacă nu p ...

În anul 1999 dramaturgul Ingmar Villqist (pseudonimul profesorului Jarosław Świerszcz) scrie și regizează o piesă tulburătoare intitulată Noaptea lui Helver, spectacol ce vorbește despre o trinitate a durerii: cea a istoriei, cea a unei mame adoptive și cea a unui adult cu probleme de sănătate ce se poartă aproape ca un infant. Teatrul polonez are înclinația naturală de a provoca emoție în spectator și de a-l face pe acesta să simtă într-un fel sau altul durerea personajelor. Polonia a dat num ...

În anul 1999 dramaturgul Ingmar Villqist (pseudonimul profesorului Jarosław Świerszcz) scrie și regizează o piesă tulburătoare intitulată Noaptea lui Helver, spectacol ce vorbește despre o trinitate a durerii: cea a istoriei, cea a unei mame adoptive și cea a unui adult cu probleme de sănătate ce se poartă aproape ca un infant. Teatrul polonez are înclinația naturală de a provoca emoție în spectator și de a-l face pe acesta să simtă într-un fel sau altul durerea personajelor. Polonia a dat num ...

Dacă m-ar întreba cineva care este textul din dramaturgia românească pe care l-aș vedea în zeci de montări și pe care îl apreciez necondiționat răspunsul ar fi simplu: Steaua fără nume. Mihail Sebastian a scris un text în care ai totul: comedie, dramă, prietenie, relații interumane, conflicte și mai ales iubire. Însă nu este iubirea aceea siropoasă de telenovelă, ci este o dragoste care se înfiripă rapid, se menține și apoi se stinge. La fel cum se întâmplă cu o stea căzătoare. Având premiera ...

​ La FNT-ul din toamna asta, spectacolul Inimă și alte preparate din carne a fost pentru mine un cadou necesar – între atâtea spectacole contemporane cu „conflict”, cu „acțiune” și (plictisitor, zău!) cu personaje „cu care să vrei să ții”.

​ Dacă teatrul e ca viața, atunci astea n-au ce căuta (cumva, au tot mai puțin de găsit): convențiile pe care și azi le îndeplinim nu mai consfințesc, ca altădată, „sensul”, ci numai uleiul (cosmetic) menit să ne camufleze interiorul amorsat și să reducă ...

Reprezentația Orașul cu fete sărace semnată de către regizorul Radu Afrim pentru Teatrul National „Vasile Alecsandri” din Iași se înscrie pe linia estetismului vizual care conferă „patina” recognoscibilă  creațiilor spectaculare ale cunoscutului regizor contemporan. Spectacolul este o desăvârșită metaforă scenică, de un vizual care recurge la tehnica fotogramelor, ochiul spectatorului cufundându-se în plastica  unui  pictorial cu accente stilistice retro. Atât la nivelul omogeneității vizuale, ...

În anul 1850 Vasile Alecsandri scrie prima comedie din seria Chirițelor intitulată Chirița în Iași sau Două fete și-o neneacă, urmată de Chirița în provincie, în 1852, Chirița în voiaj, în 1864, și Chirița în balon, în anul 1875. De atunci și până în prezent personajul a menținut vie imaginația regizorilor, realizându-se fel și fel de montări scenice care mai de care mai diferite. De la Chirițe interpretate în travesti, jucate de Matei Millo, Miluță Gheorghiu sau Teodor Corban, până la ...

Alien Films Entertainment, o casă de producție în ascensiune, de data aceasta în colaborare cu un producător belgian (Polar Bear) dă un nou film de top, a cărui premieră a avut loc recent, dar despre care s-a tot vorbit în ultimul an: Otto Barbarul. 

Debut regizoral, semnat de Ruxandra Ghițescu, care a scris și scenariul, filmul, viu și alert, mi-a adus și surpriza să-l văd pe Adrian Titieni, jucând alături de fiul său, Marc Titieni, exact ca în viață: ca tată și fiu.

Deja cu multe cron ...

Am 44 de ani, exact vârsta la care Cehov s-a stins din viață. Merg spre Sala Pictura a Teatrului Național, morfolind în minte acest gând, căci urmează să văd premiera piesei lui Aaron Posner, Stupid Fucking Bird, o reinterpretare a Pescărușului. Mi se perindă prin amintire diversele montări la care am asistat de-a lungul timpului. Una dintre ele m-a bântuit multă vreme: cea a Cătălinei Buzoainu, de la Teatrul Mic, din perioada studenției mele.

Intru în holul teatrului cu senzația că sunt ...

În urmă cu câteva zile a avut loc premiera Stupid Fucking Bird, iar prin amabilitatea acestui teatru îndoliat, am ajuns la spectacol. Holuri pustii, spectatori mascați și la fiecare intrare mă așteptam să dau de silueta inconfundabilă a marelui actor plecat. Chiar și-n timpul spectacolului, pe când Bodochi s-a apropiat de un ecran care îi remodela simbolic silueta, am avut un moment sentimentul că în umbrele pixelate se distinge fantoma regelui Hamlet.

Spectacolul lui Răzvan Oprea, primul, sp ...

Începe cea de-a XXVIII-a ediții, cea mai complexă ediție de până acum, asta doar dacă ne referim la „canalele” prin care publicul poate participa la evenimentele pregătite pentru el în acest an: fizic, online și hibrid, fără a mai pune la socoteală complexitatea formelor artistice și celebritatea artiștilor care vor performa în aceste zece zile la Sibiu. O ediție de vară târzie (20-29 august) în care spectatorii, atât cei care au ales să vină în Sibiu, dar și cei care pot urmări evenimentele pre ...

Dintre zecile de spectacole online ale pandemiei, dintre nenumăratele evenimente care au traversat pasager și prețios mediul virtual, câteva au fost experiențe singulare. Cu doar un click și sub un minut de așteptare a link-ului de acces, puteai viziona ultima premieră a celei mai inovatoare companii de dans contemporan din Europa. Acum doi ani, la spectacolele Nederlands Dans Theater​ biletele se epuizau ca la concertele Red Hot Chili Peppers. Prezența trupei olandeze în București, în înche ...

De-a lungul timpului au existat numeroase producții cinematografice ce au creat șoc în rândul spectatorilor, mulți întrebându-se de ce era necesară o astfel de producție, cât este de verosimilă sau pur și simplu ce a vrut să spună regizorul prin ce a realizat. Imaginația oamenilor poate atinge culmi aproape inimaginabile, cel mai grav însă este atunci când se pune în practică, cu scuza preferată că este un act artistic, iar limitele se depășesc cu urmări uneori grave pentru protagonist, atât pe ...

Nu știam când am ajuns la Timișoara, târziu, în noaptea dintre ultima zi a lunii cireșelor și prima din cea a lui Cuptor (pe drept cuvânt numită așa, după temperaturile recente), că voi merge la o piesă de teatru. La cafeaua din dimineața de 1 iulie, am deschis laptopul și-am început să caut ce-aș putea vedea în răstimpul celor trei zile pe care urma să le petrec, dimpreună cu fiica mea, în orașul care ar fi trebuit să fie capitală culturală europeană în 2021, dacă nu s-ar fi abătut urgia pand ...

Filmul lui Dan Chișu e bine făcut și bine jucat. Cuvântul de ordine este echilibrul, în primul rând narativ, apoi compozițional. Povestea curge, menținând constant curiozitatea, mai mult chiar - ridicând întrebări legate de mesaj, făcându-te suspicios în legătură cu gradul de implicare într-o partidă sau într-alta.

Mi-a plăcut jocul actoricesc, convingător, fără derapajele obișnuite, fără egomanii, fără clișeele școlii de film. Mihai Călin ilustrează esențial omul mediu, oripilat de ipocrizie ...

N-am mai fost la teatru… de mult, n-are rost să socotesc. Zilele trecute m-am întâlnit cu Violeta Popa, elegantă, ca de obicei, cu mintea plină de Shakespeare și cu vești din TNB: Alexandru Dabija a pus în scenă D-ale carnavalului, m-a anunțat ea, dându-mi câteva amănunte care m-au și împins spre Sala Studio, la avanpremieră. Nu vă mai spun cât de mult îmi plac spectacolele care abia încep, încă nedesprinse de repetiții! Iar această versiune a comediei lui Caragiale mi-a făcut tare bine, încăr ...

Miniaturi delicate aparținând perioadei timuride, carpete persane din mătase, catifea sau lână țesute de meșteșugarii dinastiei safavide, vase de ceramică din Persia selgiucidă. Cu ani în urmă, când am trecut pentru prima dată pragul Muzeului Gulbenkian din Lisabona, n-am putut să mă dezlipesc ceasuri întregi de sălile cu artefacte islamice ale instituției portugheze. Mai cu seamă vasele otomane din jurul anului 1500 m-au ținut pironită între ele ca pe sculptura lui Alfred Janniot aflată în muze ...

Film noir, puternic asezonat cu ingrediente pop, al treilea lung metraj al lui David Robert Mitchell, Under the Silver Lake, reia toate miturile hollywoodiene, însă fără nicio urmă de manierism estetic: cineastul transpune filmic toate obsesiile legate de sex, cinema, ezoterism, muzică, cultura pop ale așa numitei „perioade de aur”. Filmul, prezentat în selecția oficială a Festivalului de la Cannes din 2018, este precedat de alte două filme, adevărate bijuterii ale genului: *The Myth of th ...

Fanii genului SF au fost, și ei, afectați de către pandemia de COVID19, care a amânat cel puțin un titlu esențial, așteptat de mulți ani, dinainte chiar să fie anunțat. Este vorba despre Dune, care ar fi trebuit să se lanseze în cinematografe în octombrie 2020, dar care a fost împins până în septembrie 2021. Cazul nu este singular și mai adăugăm doar că mulți producători au ales să se adapteze vremurilor și să mute lansările din sălile de cinema către platformele de streaming, ceea ce a gene ...

În 1964, în jungla columbiană lua naștere gherila marxistă FARC, una dintre cele mai puternice din America Latină. Astfel, avea să înceapă un maraton al morții, întinzându-se pe durata a 52 de ani. Conflictul dintre guvernul Columbiei și rebelii FARC a lăsat în urmă nu mai puțin de 9 milioane de victime – morți, dispăruți și strămutați. Terorismul, crima organizată și împărțirea sectară a puterii politice și-au dat mâna, instaurând un coșmar național cu nimic mai prejos de teroarea talibanilor. ...

Avertisment : Ceea ce urmează să citiți, dragi cititori, nu are pretenția să fie o cronică de spectacol, nici o analiză obiectivă, pe puncte și nivele de semnificații, ci este mai degrabă o încercare de sinteză, un puzzle afectiv, care trasează destinul artistic a 12 tineri frumoși / furioși ajunși în acel punct culminant al pregătirii în ale actoriei, a spectacolului de licență, The Climbers, spectacol construit după textul The Mountainbikers de Volkers Schmidt, autor, regizor și actor ...

După o scurtă introducere, cu prilejul lui Euridice, prin avatarurile cinematografice contemporane ale personajelor inspirate sau desprinse din miturile și tragediile Greciei Antice, vreau să mă opresc puțin acum asupra unei alte eroine, cu o descendență literară mult mai „prolifică” – Antigona, devenită, de data aceasta, protagonista unui film canadian apărut în 2019.

Dacă în cazul filmului The Invisible Life of Euridice Gusmao, regizat tot în 2019 de brazilianul Karim Aïnouz, afinitățile cu ...

În ultimii ani, fie ca un impuls necontrolat de răzvrătire la o realitate mult prea oprimantă și ale cărei consecințe sunt din ce în ce mai invazive, fie ca o stare de fapt imposibil de evitat ce ține de o anumită predilecție a „pieței” internaționale cinematografice de a produce, regiza și distribui așa numitele „filme catastrofice”, sau „eco-thriller-ele” cum am văzut că mai sunt numite în literatura de specialitate, am avut un anume penchant pentru acest gen de filme. Tendința generală este ...

Majoritatea marilor scriitori și regizori de SF ai momentului ne-au obișnuit deja cu tot felul de scenarii futuriste care, deseori, ascund parabole pe marginea unei profunde crize spirituale. Legătura dintre tehnologie și extincția „gândirii magice” proclamată în nenumărate rânduri în special de poeții secolului trecut tinde, totuși, să devină o idee obsedantă pentru creatorii de SF care par să-și fi creat un fel de reflex în a o nuanța sau chiar în a o nega. Clasicele Solaris, *2001: Odiseea ...

Am tot vorbit cu ocazia unor articole anterioare despre relația dintre literatură și cinematografie. Totuși, azi simt nevoia să vorbesc despre un aspect major care le diferențiază, dar pe care, fiind un subiect foarte consistent, mă voi rezuma să-l ilustrez într-o manieră foarte succintă: remake-ul.

Ce este un remake? Răspunsul este simplu – un film care pornește de la o producție, un material cinematografic dat, pentru a oferi o versiune diferită (sau nu) asupra poveștii-sursă. Câțiva sp ...

La începutul anilor 2000, elev fiind în școala primară, ascultam discuțiile colegilor mei despre cât de fascinați erau despre un anume supererou sau cât de mult și-ar fi dorit ei să fie în locul lui pentru a putea salva lumea de rele. Povesteau cu dorință în suflet ce ar fi făcut ei, creând planurile pe bucățile pătate de cerneală ale vreunui caiet sau mâzgălind pur și simplu pe foi de hârtie scheme copilărești. Recunosc, luam și eu parte la aceste excese de imaginație, însă puțin mai temperat, ...

Suntem în anii 1980, într-un apartament cufundat în întuneric. Ferestrele nu au perdele, iar noaptea joacă pe pereți în variațiuni de dungi și linii. Cu figura poleită de lucoarea aproape aurie a lunii, Abby, rezemată de un perete, înalță încet țeava cromată a pistolului calibrul 38, falangele i se mulează pe mânerul din imitație de fildeș. Țintește apoi spre ușa toaletei. Câteva șuvițe îi șerpuiesc pe fruntea transpirată. Apasă pe trăgaci. Împușcătura crestează un ochi fin de lumină în lemnul a ...

Filmul Les traducteurs, al realizatorului Régis Roinsard, apărut în cinematografe în 2020, este un huis-clos angoasant, care are în centru ideea desacralizării literaturii și a universului editorial, fenomen apărut ca o urmare firească a percepției comune, în care cartea ca obiect a devenit un produs oarecare supus acelorași reguli de marketing și publicitate într-o piață din ce în ce mai concurențială.

Intriga este, la prima vedere, similară unui thriller de succes: nouă traducători sunt i ...

Cândva, în anul 2 de facultate, i-am descoperit pe Sade și pe Laclos. Studiam secolul al XVIII-lea, iar Legăturile primejdioase avea să fie, pentru o lungă perioadă de timp, cartea mea de suflet. Corespondența celor doi libertini, Mme de Merteuil și Le Vicomte de Valmont mi-a influențat decisiv arta conversației și turnurile de frază în limba franceză. Asta până am avut câteva șocuri culturale și lingvistice prilejuite de întâlniri cu limba nativilor și a cinematografiei contemporane! Cu Sade ...

La un moment dat, mulți dintre susținătorii feminismului – mă refer mai ales la cei mai militanți dintre ei – deplângeau / condamnau destinul unei literaturi (și, implicit, cinematografii) care a favorizat mereu eroii masculini. Nu mă dau în vânt după statistici, totuși cred că, dacă rămânem strict în zona literară, tragedia antică excelează de departe prin forța și diversitatea personajelor sale feminine care depășesc cu mult, prin complexitatea lor emoțională și psihologică, profilurile eroilo ...

În ultimii ani, Brazilia a devenit scena unui experimentalism strașnic în filmele SF și pulp, încercându-se, totodată, pe alocuri, și recuperarea unor esențe tari din cinematografia monstrului sacru chilian Alejandro Jodorowsky, care a influențat profund lumea filmului sud-american. 

„Etnografia futuristă” Once There Was Brasilia (2017), după cum și-a descris filmul Adirley Queiro sau Slits (2019), dilematica ciudățenie de fizică cuantică regizată de Carlos Segundo, sunt doar două exemple d ...

Deși am mai abordat acest subiect într-un articol despre filmele inspirate din topoii orașului Marsilia, revin la același subiect, cu o nouă perspectivă asupra esteticii cinematografice generate de „estetica orașului” și inspirate de vizionarea filmului Shéhérazade de Jean-Bernard Marlin, lungmetraj care a câștigat trei premii la César-urile din 2019: premii pentru debut pentru cei doi tineri protagoniști, dar și pentru realizator, la categoria „Cea mai bună premieră”.  Un element spațial pr ...

Într-un articol trecut vorbeam despre anumite tentative în cinematografia contemporană de a depăși arhetipurile rigide propuse în lupta dintre Bine și Rău – fie că vorbim despre animații sau filme, de adaptări ale basmelor sau de experimente inspirate din universul comics-urilor. Tot cu această ocazie, aminteam de tendința realizatorilor de a umaniza antagoniștii consacrați, de a estompa granițele destul de stridente între reprezentanții celor două tabere aflate în conflict, reprezentanți care a ...

Într-o conversație cu Ryu Murakami, Miyazaki făcea următoare afirmație, poate surprinzătoare pentru cei care nu au avut vreodată curiozitatea să se apropie de estetica filmelor sale:

„Atunci când comparăm un bărbat și o femeie în acțiune, femeile au mai multă clasă. Poate fiindcă sunt un bărbat.”

În ultima săptămâna m-am cufundat în universul lui Miyazaki, (re)văzând filmele cele mai importante și, într-adevăr, elementul feminin este cel activ în majoritatea dintre ele. În acest contex ...

Bucureștiul este un oraș al contrastelor, un oraș în care poți întâlni case de patrimoniu lipite de clădiri de birouri, străzi liniștite pe care abia trece o mașină și câțiva metri mai încolo bulevarde înțestate de vehicule, unde ambuteiajele sunt la ordinea zilei. Ca locuitor observi un ritm de dezvoltare urbană haotic și fără sens, cu numeroase complexe rezidențiale născute peste noapte, dar, în același timp, te mai surprind când te plimbi printr-un sector sau altul găselnițele inovative ale v ...

Un exercițiu interesant pentru orice cinefil – la mine, cel puțin, prinde – îl reprezintă încercarea de a depista referințele cinematografice existente în videoclipurile muzicale. De fapt, aceste interferențe muzical-cinematografice marchează un subiect atât de amplu, încât ar fi nevoie de o cercetare îndelungată pentru a avea pretenția de a surprinde măcar un sfert dintre cele mai interesante proiecte de acest gen. 

În consecință, în cele ce urmează nu am pretenția de a inventaria, de a clasif ...

Pentru o scurtă perioadă, Aleksandr Sokurov a reușit să producă o micuță minune la Universitatea de Stat din Republica Kabardino-Balkaria, unul dintre cele mai mari centre universitare din Caucazul de Nord: un curs de regie, care a acționat însă ca o facultate de film. Numai că în 2019, după șase ani de activitate, Ministerul rus al Culturii i-a scufundat proiectul, acuzându-l de „lipsă de prietenie și agresivitate”. În raport cu ce? Cu politrucii de la Kremlin, care l-ar fi vrut pe Sokurov - ...

Să adaptezi și să pui în scenă Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry nu e doar o provocare, e mai ales o mare responsabilitate. Această carte, povestea dintre coperțile ei, personajele, aforismele și limbajul folosit, dar mai ales emoția, starea de grație pe care o ai atunci când o citești, nu au produs doar aprecierea cititorilor de toate vârstele, din toate zările, nu! Au provocat un adevărat val de iubire, aproape o religie, un cult destinat „micului prinț” și personajelor fabuloase pe ca ...

Ne tot plângem de răspândirea necontrolată a tuturor formelor de subcultură care ne-au invadat televizorul, radioul sau rafturile de bibliotecă, de parcă toate acestea ar fi produsul ignoranței, diletantismului ori aplecării înspre divertisment facil ale consumatorului exclusiv contemporan. Uităm însă că, lăsându-ne pradă unui paseism deseori nejustificat, cultura junk face parte din realitatea imediată a omului de secole întregi. Partea paradoxală e că acest tip de cultură minoră a servit c ...

Cred cu tărie în funcția socială a literaturii, dar devin sceptic când cineva îi atribuie superputeri ca a salva sau a vindeca. Nu e vorba de lipsă de credință în posibilitățile literaturii, ci de o anumită reținere față de așteptările noastre față de ea, uneori prea mari. A nu se interpreta poziția mea ca fiind una „autonomistă”, departe de mine gândul de a scuti literatura de orice responsabilitate. Totuși, procesul acesta prin care literatura sau arta în general contribuie la vindecarea r ...

Paul Negoescu poate fi considerat liderul unei generații de cineaști complet eliberați de complexe. Dacă „noul val” (Mungiu, Puiu, Mitulescu etc) a reușit să deschidă drumul spre Europa, impunând un tip specific de realism, actuala generație, cu mult mai calmă, cu un bagaj cultural european, refuză să se mai legitimeze ca un grup compact. Cu Negoescu începe filmul de autor, cu semnătură distinctă și viziune originală. Începe de fapt altă generație.

Cu Două lozuri (2016) completează registrul ...

În 1992, Luc Dardenne scria în *Au dos de nos images *un fel de avertisment-confesiune referitor la limita pe care cinematografia Fraților Dardenne își impunea să nu o depășească:

„Să fim atenți la fascinația în fața căderii, în fața peisajului dezastrului și a zgomotului ce însoțește distrugerea. Să fim atenți la liniștea de dinaintea forței plastice. Moartea.”

Recent am văzut Le Jeune Ahmed, film din 2019 al fraților Jean-Pierre și Luc Dardenne, film care a primit *Premiul pent ...

Îl știți pe prietenul de care îți e dor tot anul, pe care abia aștepți să îl revezi în carne și oase, pentru că are atâtea să-ți spună, iar tu îi primești poveștile cu uimire și încântare, pentru că nu sunt niciodată aceleași, pentru că le sublimează mereu, dându-ți libertatea de a lua din ele ceea ce te inspiră să visezi, să creezi, să te bucuri, să te joci, să te reinventezi? 

Un astfel de prieten a devenit în 7 ani de existență Festivalul Puppets Occupy Street de la Craiova, pentru arti ...

Sunt anumite filme care se lasă greu descoperite, care se dezvăluie cu lentoare, cu o curgere evenimențială vâscoasă, implozivă. Sunt anumite filme care cer de la spectator răbdare, amăgindu-i cu doza de adrenalină a unei turnuri imprevizibile. De asemenea, sunt anumite filme pentru care convenția spațio-temporală ori configurațiile psihologice ale personajelor servesc ca pretext nu pentru o acțiune elaborată, ci pentru lungi tirade aforistice în care personajul central este, de fapt, limbajul ...

Mi-e foarte greu să mă hotărăsc asupra „locurilor” pe care le vom vizita astăzi. Trebuie să fie suficient de inspirat ca să vă facă să visați, dar și suficient de bine proporționat ca să-mi servească de cap de linie, de punct terminus al acestei mini-călătorii marsilieze. Și ce altceva ar fi mai potrivit decât un final muzical!? Dacă adjectivul „popular” pare indisociabil de orașul Marsilia, nici repertoriul muzical nu pare străin de acest determinant: de la opereta anilor 1930-1940 la rap-ul ca ...

Din momentul în care a venit anunțul cu redeschiderea teatrelor în interior, a început o dezbatere intensă pe toate canalele media despre cum va arăta noua normalitate într-o sală de spectacol. Vor fi obligați actorii să poarte măști? Vor purta vizieră? Se vor putea juca piesele cu un număr mare de oameni pe scenă? Publicul va sta fără sau cu mască în sală? Dacă pe bună dreptate, actorii nu pot juca efectiv cu masca pe față, pentru că nu s-ar mai înțelege nimic din actul teatral, spectatori ...

Pentru episodul doi al acestei incursiuni cinefile marsilieze, rămân tot în zona Vieux Port, mai precis lângă barul La Marine care a rămas în sufletul nostalgicilor filmelor lui Marcel Pagnol, drept locul în care s-a înfiripat iubirea dintre Marius și Fanny, eroii cunoscutei Trilogie Marseillaise. În piesa de teatru, Marius,  care a stat la baza filmului cu același nume, Marcel Pagnol îl descrie în preambulul actului întâi:

„Interiorul unui bar mic, din Vieux-Port, la Marsilia. În spate ...

În anii ’20, o emigrantă poloneză decide într-o bună zi să plece din New York pe jos spre URSS. Spre casă. Spre acasă. Aceasta este scânteia care aprinde fitilul destinului lui Lillian Alling. O epopee extremă care se va întinde pe durata a patru ani. Patru ani străbătuți la picior, cu o boare de șfanți în buzunar, traversând Canada, pustietatea glaciară a râului Yukon, ierni necruțătoare, sălbăticia Munților Stâncoși. La capătul aventurii o așteaptă destinația: Strâmtoarea Bering, poarta insula ...

Dați sfară în țară, fugiți pe șantiere și țipați, fugiți la metrou și țipați, fugiți prin corporații și țipați, fugiți prin lanurile de scaieți ce vestesc noile refugii rezidențiale și țipați, ziceți-le tuturor că moștenirea lui Beckett în cinematografia europeană nu a fost confiscată de Greek Weird Wave, de Yorghos Lanthimos, Babis Makridis și restul găștii, ci se întrevede o cursă democratică, condusă, de pildă, în Portugalia de João Nicolau. 

Cu anti-musical-ul „Technoboss” (2019), al treile ...

„Dacă toate orașele sunt niște labirinturi, atunci Marsilia este orașul prin excelență”, afirma René Allio, cineast care a surprins în creația sa cinematografică istoria trecută și prezentă a Marsiliei.

De mai bine de două milenii și jumătate, în forfota sa cotidiană, orașul de la Mediterana a acumulat atâtea istorii adevărate, a surprins atâtea gesturi de zi cu zi, atâtea fapte diverse, momente de bucurie, drame și tristeți, o rețea de destine inextricabile care cuprinde atâtea locuri, fapte ș ...

Când auziți de nasuri feminine celebre, mai mult ca sigur că primul – și poate singurul – nume care vă vine în minte e cel al Cleopatrei. Ei bine, mai există cel puțin o posesoare faimoasă a unui astfel de nas atipic după standardele de frumusețe ale vremii sale, dar care a reușit să-și transforme defectul într-un adevărat accesoriu: Kiki de Montparnasse. De fapt, întâmplarea face ca între Kiki și Cleopatra să mai existe o legătură, dar vom reveni la asta mai târziu.

Cine a fost Kiki? Oricine ...

Mergeam aproape în fiecare sfârșit de săptămână la Grădina Boema, acolo fiind locul unde l-am cunoscut și pe bunicul tău. Așa își începea bunica mea povestea, de fiecare dată când, copil fiind, o întrebam cum l-a cunoscut pe bunicul sau cum se distrau ei când erau tineri.

Grădinile de vară au jucat un rol important atât pentru viața socială a Bucureștiului, cât și pentru viața culturală, pe scena acestora lansându-se actori ca Nae Leonard, Constantin Tănase, Colea Răutu, Stela Popescu și list ...

Din ce în ce mai mulți regizori veniți dinspre zona teatrală se îndreaptă înspre regia de operă, montând spectacole surprinzătoare prin viziunea scenică propusă. Toți marii creatori ai timpului au trecut prin această experiență care presupune o anumită estetică și anumite rigori scenice. Spectacolul produs la Opera de Lyon, I was looking at the ceiling, and then I saw the sky, este un produs hibrid, o pop-opera, de John Adams, transpusă scenic într-o formulă spectaculară extrem de bine condusă ...

Între 18 iunie și 13 septembrie 2020, Pinakothek der Moderne din München găzduiește o expoziție dedicată unuia dintre cei mai apreciați artiști germani de astăzi. Organizată cu sprijinul Colecției Naționale de Artă Grafică din capitala Bavariei (Staatliche Graphische Sammlung München) și intitulată K. H. Hödicke. Eine Retrospektive, expoziția și-a propus să aducă în atenția publicului viziunea unui artist plurivalent, care, de-a lungul unei cariere de peste cinci decenii, s-a afirmat deopotriv ...

Un psihoterapeut specializat în terapia prin artă suferă de coșmaruri diurne în care personaje desprinse din tablouri celebre încearcă să îl omoare. O fostă acrobată profesionistă cedează impulsurilor sale de cleptomanie, furând exponate din marile muzee ale lumii. Un hoț bidimensional, fiu al unei mame tridimensionale și al unui tată unidimensional, încearcă să-și învingă poftele ilegale. Același lucru este valabil și pentru un spărgător profesionist cu trei ochi, specialist în IT, precum și pe ...

Situațiile de criză cer mereu măsuri de criză. În același timp, istoria ne-a învățat că un context dificil deschide deseori căi de reinventare spectaculoasă. Acest lucru se poate aplica și în cazul teatrului ca experiență digitală care, chiar dacă este considerat de mulți un compromis justificat de situația delicată a momentului, marchează, totuși, o necesitate de prezervare a contactului cu universul performativ. Evident, mulți vor imputa oricărei forme de digitalizare pierderea energiei pe car ...

Ca tot omul amator de teatru și film, am și eu faiblesses-urile mele regizorale, obsesiile mele spectaculare, desprinse de prin studii, reviste de specialitate, înregistrări și videoclipuri de pe YouTube. Pe cele mai multe mi le-am satisfăcut de-a lungul timpului, dar pe carismaticul regizor de la Novy Teatr, Krzysztof Warlikowski, îl ratam sistematic. Până acum. Chiar și cei care strâmbă lejer din nas la ideea teatrului online, ar trebui să recunoască că lunile trecute au fost o adevărată mi ...

Piesa lui Strindberg din 1888 a cunoscut un număr impresionant de montări, adaptări, atât pentru teatru, cât și pentru film. De la simple transpuneri mimetice, la rescrieri și reinterpretări mai mult sau mai puțin canonice, acest huis-clos cu trei personaje, fascinează în continuare creatori de teatru sau film. Unii au văzut în acest text un ménage à trois, o iubire imposibilă generată de antagonismul social, decadența claselor superioare, o piesă despre seducție și beția simțurilor. Toate l ...

Deja a devenit o tradiție ca Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu să depășească limitele – destul de discutabile, oricum, în contextul noilor sintaxe în continuă schimbare ale posibilităților multiple conferite de actul performativ – discursului teatral convențional, găzduind o serie de secțiuni care includ, printre altele, dansul, circul contemporan, concertele, dar și filmul.

Lucrurile devin cu atât mai interesante când filmele incluse în programul FITS sunt, la rândul lor, destul ...

În viața de cuplu a fiecărui om pot exista suișuri, coborâșuri, perioade de ceartă și calm. Pot exista discuții în contradictoriu și momente când îți dorești să părăsești respectiva persoană, sau momente când totul este lapte și miere și poți spune că ai găsit iubirea vieții și nimic nu vă poate despărți. Aceste premise au dat naștere la numeroase cărți, filme, tablouri etc. Arta, în general, abundă de astfel de teme, însă diferența dintre ele stă tocmai în perspectiva de a vedea și analiza ac ...

Filmele nominalizate la Gopo s-au îndepărtat deja de mine. Le-am văzut demult, în urmă cu niște luni, le-am și votat. Subiectul unora dintre ele este deja estompat, iar unele personaje s-au îmbogățit cu trecerea timpului, căci în mintea unui om totul se schimbă. Se poate spune că deja m-am îndepărtat suficient, încât să nu emit impresii pripite. Privind în urmă, cred că Parking, în regia lui Tudor Giurgiu, este cea mai veche vizionare (la premieră) și mi-a rămas aceeași impresie, de film pro ...

„Biblia nu trebuie să fie ca un iPhone”, pentru că asta ar însemna că ar putea fi detronată oricând de o variantă upgradată. Astfel, raportul cu scriptura, care trebuie să-și păstreze formula originară, devine o problematică de ordin strict personal, în funcție de nevoile fiecăruia. Iar orice încercare de a invoca iluzia unei comuniuni sub semnul unul decalog rigid devine un act de credulitate.

Serialul-sequel The New Pope (2020) se concentrează, în mare, pe acest punct nevralgic, continuân ...

Într-un articol precedent, vorbeam despre avantajele și dezavantajele teatrului înregistrat, despre faptul că, în ciuda experienței imediate, a atmosferei simțite pe propria piele, spectacolele digitalizate au, totuși, meritul de a imortaliza și de a populariza actul teatral. Digitalul, captările, dar, mai ales, reinventarea ideii de spectacol teatral prin abordarea tehnicilor video și chiar ale regiei de film, folosite deja de ceva timp în estetica teatrală, rămân în acest prezent improbabil si ...

Liber inspirat din Divina Comedie de Dante, Inferno de Romeo Castellucci face parte dintr-un triptic prezentat spectatorilor Festivalului de la Avignon în 2008: Purgatorio, Inferno și Paradiso. Dacă primele două pot fi numite fără echivoc reprezentații teatrale, a treia parte a tripticului este o instalație. De la Curtea de Onoare a Palatului Papal la celelalte două locații (Palatul Celestinilor și Parcul expozițional de la Chateaublanc), cele trei opere vor fi astfel confruntate nu nu ...

Cinematografia europeană, ca să nu o mai amintim și pe cea americană, a problematizat atât de mult experiența Holocaustului, încât, la un moment dat, aveai impresia că lumea a uitat de faptul că istoria secolului trecut ascunde și alte drame. Evident, prin aceste cuvinte nu vreau absolut deloc să minimalizez amploarea monstruoasă a acestui episod. Totuși, se pare că, în ciuda abordării deseori intimiste a acestui context, criteriul statistic care îi face pe realizatorii de film să fie mai impl ...

În ultima perioadă viața noastră s-a schimbat radical, libertatea ni s-a îngrădit mai mult sau mai puțin justificat, ieșirile sunt posibile doar pentru motive declarate, prin urmare am învățat să ne adaptăm la un nou mod de viață. Având în vedere ca teatrele și, în general, instituțiile de cultură nu mai funcționează, multe dintre ele și-au mutat activitatea în on-line difuzând spectacole noi sau de arhivă, interviuri cu actori, lecturi de poezie, concerte, cam tot ce se poate pentru ca publicul ...

Antropologia teatrală este, pentru Eugenio Barba, știința corpului dilatat. Ea studiază tot ceea ce precedă și face posibilă expresia artistică, fiind rezultatul unor călătorii numeroase, al unor cercetări pe teren, dar și al unor lungi repetiții tăcute, în liniște, focalizate pe prezența în scenă a actorului.

Pentru Eugenio Barba, actorul este un poet care se preface că moare în acest laborator al mirajelor, în care spectatorii, în căldura plăcută a cutiei negre în care sunt închiși în mod v ...

În iarna lui 2019 am avut ocazia să vizitez Teatrul Les Bouffes du Nord de la Paris, teatru care din 1974 a primit o viață nouă grație lui Peter Brook: „am întâlnit spațiul gol ideal”. Dincolo de arhitectura impresionantă a spațiului destinat publicului, de strălucirea lojelor în clipa în care s-au aprins luminile din sală, nu poți să nu simți magia unui spațiu în care s-au jucat unele dintre montările celebre ale lui Peter Brook, creații de repertoriu de mare forță teatrală, montări de teatru ...

Sunt un mare fan al filmelor de artă. În același timp, fără a încerca să le desconsider calitățile, nu mă consider un mare amator de filme și spectacole de teatru care atacă într-o manieră poate prea evidentă ori într-un stil mai frust o tematică socială cu un discurs pe măsură ori cu iz de docudramă. Și, totuși, mi se întâmplă câteodată ca un astfel de film să mă ia prin surprindere, tocmai pentru a-mi da peste cap toate ierarhiile ori prejudecățile. 

Titlul nu este extrem de sugestiv la o pri ...

Cei mai norocoși dintre noi au văzut spectacolul Richard III de Thomas Ostermeier pe 23 aprilie 2016, în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare, de la Craiova. Alții poate l-au văzut la Festivalul de la Avignon, în 2015, iar unii dintre noi s-au bucurat de această perioadă de glorie a online-ului în care site-uri prestigioase de teatru ne-au pus la dispoziție surse extraordinar de generoase, oferindu-ne posibilitatea de a vedea înregistrări, preluări sau captări de o foarte bună calitat ...

De-a lungul a două ore jumătate cât ține filmul The House That Jack Built, te gândești cum ai putea traduce și interpreta ceea ce tocmai ai văzut. Te scârbesc, te revoltă, te enervează anumite secvențe, însă, în același timp, te fascinează calmul lui Jack (Matt Dillon), dar și felul în care personajul își săvârșește operele de artă. Nu vă gândiți la tablouri, ci la crime, pentru că scenariul asta face, prezintă felul minuțios în care Jack știe și poate ucide, atenția la detalii și perfecțiunea ...

În ultimele zile m-am tot gândit ce îmi lipsește cel mai mult în această perioadă, dincolo de bucuria de a face planuri de viitor, de a hoinări pe străzi și de a savura o cafea la o terasă însorită. Cel mai tare mi se strânge inima când văd cum s-au golit sălile de spectacol, cât de puternic avariată este lumea teatrului, în ciuda bunăvoinței cu care mari teatre și companii celebre din lume ne oferă online reprezentații pe care poate nu am fi avut prilejul să le vedem în condiții normale, dată f ...

Statul acasă se împacă bine cu cinefilia. În special cu cea de „cursă lungă” – serialele. În plus, când descoperi ceva care, cu adevărat, te impresionează prin originalitatea sa, ajungi să îți dai seama că izolarea asta are și ea părțile ei bune.

Să începem cu titlul. Westworld. Știu, nu mai este o noutate pentru pasionații de seriale, din rândurile cărora nu am făcut parte până de curând. Totuși, iau acest fapt drept un avantaj, din moment ce vizionarea primului sezon vine în continuarea une ...

Mereu am fost mai impresionat de filmele care ilustrează lupta agonică a unui individ cu o boală decât de așa-numitele „disaster films” unde catastrofele naturale sau biologice rad de pe suprafața pământului mii de victime. Dar acest lucru nu se întâmplă doar din cauza / datorită faptului că prima categorie „riscă” să aibă o calitate estetică net superioară celeilalte, din moment ce astfel de filme permit regizorilor să acceseze un spațiu intimist cu un potențial poetic mult mai mare. Nu întâmpl ...

Estiu 1993 (în traducere: Vara 1993), apărut în 2017, o producție catalană, este probabil filmul care m-a emoționat cel mai mult în ultimul timp. E povestea unei fetițe care rămâne fără mamă și trebuie să locuiască cu unchii ei într-o zonă rurală. Cu toate că subiectul deja cere o anumită stare de spirit, faptul că e filmat din perspectiva unei fetițe, care încearcă să înțeleagă ce i s-a întâmplat, dintr-o dată, reprezintă centrul de greutate al filmului.

Încă din primele cadre, începem să ...

Atunci când spațiul se închide, povestea se deschide.

Mereu m-au fascinat heterotopiile lui Foucault, tipologiile lui spațiale care ordonau spațiile de la închideri fizice și spirituale înspre zonele obscure ale dereglărilor emoționale și psihice: aziluri, închisori, no man’s land-uri, orașe fortificate, temple, bordeluri și lista poate continua. Unele dintre ele sunt ambivalente, funcționând și ca topii ale închiderii, dar și ale deschiderii, ale evaziunii... Despre unul dintre acestea este ...

Interesul evident al cititorilor pentru marile distopii ale umanității nu se datorează numai faptului că aceste opere literare sunt niște semnale de alarmă pentru ce s-ar putea întâmpla în viitorul (apropiat) al omenirii, ci, dimpotrivă, succesul lor pare să se datoreze faptului că multe dintre acestea s-au întâmplat deja, la o scară mai mică sau mai mare. Depășind cazul profeticului roman 1984 (deși George Orwell nu a dorit să-și adjudece un astfel de rol prin scriitura sa), este imposibil să ...

La sugestia unui prieten parizian, în luna decembrie, anul trecut, am fost la Centre Pompidou să vizitez expoziția lui Christian Boltanski, unul dintre artiștii vizuali inediți ai timpului nostru. Concepută asemenea unei vaste deambulări printre sensurile vieții și ale memoriei, ale uitării și ale istoriei, expoziția-instalație Faire son temps propune o reflecție submersivă asupra ritualurilor și codurilor sociale, ale miturilor și legendelor celei de-a doua jumătăți a secolului trecut. Încă ...

Rar mi se întâmplă să nimeresc palmaresul vreunei competiții cinematografice, fie ea europeană sau americană. La prima categorie am mai avut ceva succes, dar la a doua, aproape niciodată, până acum, când le-am nimerit pe amândouă. Lungmetrajul Paraziți de Bon Joon-ho a satisfăcut deopotrivă juriul european al Festivalului de la Cannes și pe cel al Oscarurilor. Juriile celor două festivaluri nu au recompensat doar un film actual, cu o problematică contemporană, cu o intrigă captivantă și ale ...

Dincolo de impactul mai mult sau mai puțin entuziast ori agresiv provocat de filmul și, mai ales, de rolul lui Joaquin Phoenix, care a reușit (în sfârșit!) să obțină Oscarul pentru personajul Joker, producția semnată de Todd Phillips nu face altceva decât să continue o viziune inițiată acum mai bine de zece ani (unii văd în Christopher Nolan unul dintre principalii pionieri), care stă sub semnul umanizării excesive a personajelor catalogate până atunci drept negative. 

Estomparea granițelor con ...

Nu am înțeles niciodată de ce românii (și, implicit, mediile editoriale românești) nu au acordat mai niciodată importanța cuvenită benzii desenate. Evident, nu vreau ca prin aceste cuvinte să deplâng absența totală a acestei forme (literare?, artistice?)  în spațiul nostru, ci doar să îi remarc minoratul cauzat, cel mai probabil, de o înțelegere eronată a scopului său. Astfel, depășind cele câteva apariții revuistice clasice mai mult sau mai puțin longevive, precum Rahan ori comics-urile Marve ...

Filmul Touch Me Not a fost un real deschizător de drumuri și doborâtor de recorduri: primul film, din istoria de 70 de ani a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, care a câștigat atât marele premiu - Ursul de Aur – cât și premiul pentru Cel Mai Bun Debut, Adina Pintilie fiind a șasea femeie care câștigă marele trofeu și prima regizoare româncă premiată la Berlinală.

Selectat și premiat la peste 50 de festivaluri prestigioase din întreaga lume, filmul a fost  distribuit în cinematog ...

Cu sau fără voia cuiva anume, trebuie să admitem că Biserica este poate una dintre cele mai eficiente instituții în promovarea unui anumit gen de literatură. Evident, nu mă refer la actul promovării în sine, ci, dimpotrivă, la mecanismul antireclamei. Lezate de „erezii” literare, fețele bisericești de multe ori transformă anumite volume în adevărate fenomene editoriale. Mai mult ca sigur, mulți dintre dumneavoastră se vor gândi instantaneu la Codul lui da Vinci, însă, fără a discuta calitatea ...

Sunt convins că mulți dintre dumneavoastră nu ar pune cuvintele „Palestina” și „comedie” într-un context care nu frizează ironia. Și totuși, da!, există un film ce reușește să depășească aparentul clișeu care atribuie din start spațiului palestinian toate calificativele (in)imaginabile derivate din experiența războiului. 

Numele acestui lungmetraj este It Must Be Heaven (Paradisul, probabil) și, chiar dacă regizorul este departe de a fi un ingenuu care se pierde în poetizări derizorii, t ...