Moara cu noroc este nuvela cu cea mai mare popularitate a lui Ioan Slavici, deoarece, față de celelalte, are o acțiune mai antrenantă, agrementată cu mister și suspense. Culoarea locală și pregnanța personajelor sunt realizate la fel de bine ca în celelalte nuvele, sau în romanul Mara. Structura este, însă, mai dramatică, iar intriga, mai încordată. Atmosfera este de western american avant la lettre. Ținutul din apropierea Inăului, unde se petrece acțiunea, este unul de câmpie vălurită și bine împădurită, pe unde trec turmele de porci aflate în gestiunea unui vătaf, Lică Sămădăul, care are ca oameni de încredere (doar pentru că-i are la mână), câțiva cowboy, mai bine zis pig-boy, pentru că vitele din Vestul Îndepărtat sunt înlocuite de porcii autohtoni. Peisajul este aidoma celui din Far West, iar ordinea publică în zonă este la fel de dificil de asigurat ca și acolo. Centrul acțiunii este o fostă moară transformată în saloon, închiriată de cârciumarul Ghiță, dornic să facă bani. În acest scop, acceptă să intre în cârdășie cu porcarul Lică, dar joacă dublu din prudență, pentru a nu fi implicat în crimele acestuia. Similitudinea cu povestirile pasionante din Vestul Îndepărtat nu a scăpat regizorului Victor Iliu, care a realizat o ecranizare rafinată, cu mari actori, doar că prea îndatorați stilului de joc teatral. Teatrul Nottara găzduiește acum o dramatizare înscrisă într-un proiect teatral interesant, #Reinvent, care are drept scop atragerea elevilor înspre arta teatrală. În afara Teatrului Nottara, în proiect sunt implicate două organizații: Media One, o agenție care oferă servicii de consultanță și comunicare socială pentru a facilita accesul nediscriminatoriu la cultură și Artepunkt Skandinavia, o companie independentă de artă care urmărește promovarea și popularizarea artelor vizuale și teatrale. În afara spectacolului Moara cu noroc, proiectul cuprinde o dramatizare după Enigma Otiliei, trei spectacole de poezie-muzică-mișcare, primul bazat inevitabil pe Eminescu, al doilea pe versuri de Arghezi, Blaga și Barbu (întitulat neinspirat Barghezi), iar al treilea pe versuri de Bacovia. Finanțatorul fiind norvegian, Ibsen nu putea lipsi, astfel încât s-a realizat o versiune după Stâlpii societății. Cu excepția acestui din urmă text, celelalte figurează în programa școlară, prin urmare orientarea proiectului spre elevii de liceu este firească. Spectacolele se difuzează în școli, prin streaming, astfel încât cele poetico-muzicale sunt croite să încapă într-o oră de curs. Faptul că petrolul transformat în bani (încă și mai mulți, de când cu noua situație internațională) contribuie la înflorirea culturală este o formă de justiție poetică.   

            Dramatizarea nuvelei este excelent realizată de Radu Aldulescu. Autorul a dorit să ofere un decupaj didactic al nuvelei, clarificând perfect meandrele acțiunii și relațiile fluctuante dintre personaje. Claritatea este benefică, dar implică aducerea la lumină a întorsăturilor uneori subînțelese ale acțiunii, ceea ce duce la multiplicarea detaliilor și îngreunează sarcina regizoarei Alina Hiristea. O cunoșteam din spectacole de cameră, de mare finețe. De data aceasta, a realizat unul de anvergură. A fost bine secondată de scenografia inteligentă a lui Samuel Mihailovici, care a organizat foarte bine spațiul sălii George Constantin a teatrului Nottara. Scena, deși mică, este bine împărțită: barul este poziționat adecvat, lăsând loc destul spațiului ocupat de mese, ieșirea laterală este pusă în vedere de un fundal care, după cum este luminat, pare când de piatră, când de pânză groasă. Pe peretele lateral, o hartă a regiunii sugerează exotismul zonei. În partea dreaptă a sălii este amenajat dormitorul cuplului, iar un prosceniu permite jocul în doi, în trei (în câte câți vrei). Actorii intră deseori din sală și se repartizează firesc în zonele respective. Alina Hiristea a lucrat atent scenele de grup, astfel încât animația din saloon este redată cu naturalețe, printr-o mișcare fluidă condusă de Sandra Mavhima. Filmările datorate lui Ciprian Duică ajută urmărirea acțiunii și înțelegerea conflictului, neurmărind, ca în atâtea alte cazuri, efecte gratuite. Muzica lui Bogdan Marinescu produce o atmosferă tenebroasă, dar fără exagerări de tip horror. Regizoarea profită din plin de talentul de interpretă de muzică populară a Ioanei Calotă, o actriță al cărei talent merită o mai bună utilizare, punând-o să cânte și să facă antren în exces. Nu doar că este prea multă cântare, dar sunt și unele melodii arhicunoscute, uzate, care ar trebui evitate. Dificultatea regizoarei este că trebuie să se plieze scenariului prea detaliat, ceea ce implică o pierdere de fluență, prin includerea unor episoade relativ redundante, ca repetatele intrări ale acelorași personaje. Totuși, lucrurile se leagă, iar unele idei regizorale sunt importante și insolite. Astfel, scena alinierii cu fața la public presupușilor criminali audiați ca usual suspects este de efect. Împletirea în doi a funiei destinate ca jucărie pentru copil sugerează foarte bine "atracția fatală" dintre sămădău și cârciumăreasă.

            Alina Hiristea a lucrat minuțios cu actorii, reușind să obține, uneori, rezultate remarcabile. Dorin Enache redă cu bune nuanța ambiguitatea personajului Ghiță, cârciumarul, în sufletul căruia se luptă cinstea cu lăcomia. Jocul dublu se răzbună însă, pendularea prelungită duce la crimă. Karl Baker este excelent în Lică, redând foarte bine duritatea și forța psihică a personajului. Ca toți cei în general indiferenți la farmecul feminin, el încearcă brusc o pasiune violentă, căreia nu-i poate rezista. Din echipa lui de  pigboy fac parte Dani Popescu, Remus Stănescu și Ion Grosu, cu toții credibili în duritatea lor, care ascunde multă naivitate. Ada Navrot construiește din detalii bine alese rolul soacrei precaute, dar cooperante. Raluca Jugănaru nu convinge, însă, în rolul Anei, a cărei complexitate nu reușește să o redea. Ana este o femeie care joacă în contre emploi rolul de "femeie fatală" fără voie. Ea este cumsecade și devotată, dar total depășită de patimile celorlalți, cărora li se supune dintr-un discret sentiment de fatalism. Atât iubirea de arginți a soțului, cât și patima nesăbuită a amantului îi sunt străine, dar se lasă în voia celor doi pentru că nu poate fi ea însăși. Or, actrița nu joacă decât o femeie tandră și supusă față de oricine o bagă în seamă. Vlad Jipa în Pintea știe să fie atât prudent, cât și amenințător, intrările lui în scenă ritmând evoluția fatidică a conflictului. Laura Anghel are două roluri discrete cărora le dă ponderea cuvenită. Excelent este Filip Ristovski în Marti, servitorul de la han. Aparent abulic, el compune un fel de Smerdeakov care, în pofida posturii de victimă subordonată, ajunge să-i neliniștească și chiar să-i obsedeze pe cei din jur.

            Sunt convins că după ce văd acest spectacol, elevii vor reciti nuvela cu atenție. Dramatizarea minuțioasă a lui Radu Aldulescu, direcția de scenă ambițioasă a Alinei Hiristea și implicarea cu talent a majorității actorilor din distribuție dau un spectacol rotund, bine închegat, care trimite dincolo de el, la farmecul indicibil al lecturii.   

Teatrul Nottara, în parteneriat cu Artepunkt și MediaOne, a realizat spectacolul Moara cu noroc, după Ioan Slavici, în cadrul proiectului Teatrul, o nouă normalitate – #Reinvent, finanțat din fonduri norvegiene, în cadrul programului RO-Cultura.

Premiera: 11 octombrie 2022.

Scenariu de Radu Aldulescu după Ioan Slavici

Regia artistică: Alina Hiristea

Scenografia: Samuel Mihailovici

Coregrafia: Sandra Mavhima

Muzica originală: Bogdan Marinescu 

Videoedit și filmări: Ciprian Duică

Distribuția:

Ghiță  – Dorin Enache

Lică – Karl Baker

Ana – Raluca Jugănaru

Pintea – Vlad Jipa

Mama Anei – Ada Navrot

Uța – Ioana Calotă

Doamna/Mara – Laura Anghel

Răuț/Vizitiul – Remus Stănescu

Buză Ruptă – Dani Popescu

Săilă Boarul  – Ion Grosu

Marti – Filip Ristovski