Andrei Velea are un castel pe malul Dunării. Dimineața, la prima oră, iese pe terasă și vorbește cu zeii apelor, și pentru că-i merge mâna repede, butonează pe telefon, scriind toate conversațiile, ca mai târziu să facă din ele volume de versuri și să le semneze, uitând cu totul că acele cuvinte vin de la zâne. Acum a scos un roman, pe care l-a intitulat "a.normal" - despre dragoste și despre ape. Totuși, l-am provocat la o discuție mai pragmatică, despre anarhie.

Zenob

Ce poveste (film/carte) îți vine în minte când spui anarhie?

"V for Vendetta" (2005) e filmul meu preferat atunci când vine vorba de anarhie. Scenariul aparțin surorilor Wachowski. La baza filmului stau benzile desenate ale lui Alan Moore (1982). Filmul pornește de la povestea lui Guy Fawkes (după care sunt inspirate celebrele măști Anonymous), personaj care a vrut să arunce în aer clădirea Parlamentului Britanic pe 5 noiembrie 1604. Filmul proiectează acest fapt istoric undeva într-o Uniune Britanică distopică, unde un lider autoritar deține toate frâiele puterii. Spre diferență de realitate (planul lui Guy Fawkes a fost dejucat), personajul "V" din film reușește să arunce în aer clădirea Parlamentului, să elibereze societatea de un tiran și să-i redea speranța într-o reorganizare pe principii democratice.

Trăim un moment de transformări puternice, sociale și nu numai, de criză generalizată: care sunt formele anarhice care ți-au sărit în ochi?

Ceea ce se întâmplă împrejur îmi pare că este, mai degrabă, opusul anarhiei. Văd tot mai multe restricții și reglementări, control din ce în ce mai strâns. E o reacție din frică, firească într-un fel, dar de care anumite entități pot profita. Un astfel de control excesiv naște reacții de tip anarhic. Unele grupări de hackeri și-au făcut un titlu de glorie din asta. Cu cât e mai liberă societatea, cu atât e mai puțin probabilă anarhia. Eu așa văd. Iar dacă ne uităm la libertarieni, acești liberali old-school, care pun mare preț pe valoarea libertății și resping restricțiile cât de mult pot, gândirea lor seamănă destul de mult cu a unor anarhiști.

Care este punctul culminant al anarhiei în artă?

Dadaismul cred că seamănă cel mai mult cu anarhia. Să compui poeme deschizând dicționare la nimereală, iată un ideal de lipsă de restricții pe care l-ar îmbrățișa cu drag orice anarhist. Și s-a întâmplat exact cum sperau și anarhiștii cu societățile: arta a renăscut întărită din experimentul dada. Au apărut noi spații poetice, imaginația a fost eliberată de rigorile trecutului. Era nevoie de un astfel de moment? Eu cred că da. Avea sens să continue? Nu. Dadaiștii au știut bine asta și s-au autodesființat ca grupare. E un spirit anarhic autentic. Să dărâmăm societatea actuală, să-i dăm speranța refacerii pe noi baze. Dar să nu ne implicăm în ea, să nu o ghidăm noi. Anarhia se distruge și pe ea odată cu societatea în care există, nu face greșeala marxistă de a prelua temporar (adică permanent, așa cum a dovedit istoria) conducerea.

Ce erodează anarhia?

Lipsa excesului de control. Acolo unde există liberalism sănătos, nu există anarhie. Societatea care nu fetișizează regulile, care are supape prin care tensiunile sociale se pot descărca, care înțelege că nu are sens să reglementeze excesiv aspectele vieții – iată o societatea în care ideile anarhiste nu prind. Ele apar doar acolo unde controlul devine aberant, ca o reacție firească de eliberare. Altfel spus, libertatea erodează anarhia.

Dacă ai scrie o poveste pe tema anarhiei cum ar începe?

Deja am început acest demers în romanul "a.normal" (ed.Litera, 2022). Acolo e o societate care, din dorința de control excesiv, organizează un referendum pentru interzicerea rețelelor sociale. Țări precum Turcia, Rusia sau Ungaria, care au conduceri iliberale puternice, nu sunt foarte departe de astfel de decizii. Acum câțiva ani s-a dorit și la noi instituirea unui astfel de control, e vorba de legea "defăimării de grup" – mecanism de interzicere a libertății de exprimare, în fapt. Mi-am imaginat o societate în care astfel de tendințe sunt duse mai departe. Soluția? Nu am dat una, dar am lansat în roman o discuție despre diferitele tipuri de anarhie, de la cea soft, fără victime, la cea dură, inspirată de scrierile lui Naceaev.