OPTm
nr.crt.

Astăzi mi-a venit rândul să fiu Zenob, fără să știu prea multe despre el. De aceea, în calitate de Zenob, am hotărât să-i iau un interviu Doinei Ruști, mai mult ca s-o întreb cine e individul.

E o ființă de spumă, înrudită cu altele la fel, cu Zogru ori cu Năltărogu, umbră a fanteziei, dar una de împrumut: oricine poate fi zenob la un moment dat – observi că scriu cu literă mică! – pentru că acest personaj denumește și o categorie de alții ca el, niște holbați, niște eterici, selenari și ...

Ce faci într-o zi de martie? Nu cumva ai întâlnire cu o fată în tricou galben?

Așa aș spune și eu. Abia aștept s-o întâlnesc în print și s-o prezint lumii pe fata în tricou galben. Cred că s-ar bucura și ea și ar reuși să-și prezinte tabloul cu întreaga lui însemnătate. Luna Martie chiar este o lună perfectă pentru Neuroleptic, este luna începutului de primăvară, fix acolo, cu vânt și soare, cu zile mohorâte, dar și ghiocei înfloriți. Iar ploaia are și ea rolul ei. Astfel, Fata cu tricoul g ...

Ramona Mihăilă intră la cursuri însoțită de personaje literare, întotdeauna de gen feminin, mai ales din secolul XX, emancipate, tipe sensibile, care nu-și lasă pe-afară emoțiile. Odată am întrebat-o ce scrie, iar ea mi-a fâlfâit prin fața ochilor un manuscris, un roman scris de o femeie și uitat într-un sertar, spunându-mi că pe moment o preocupă numai literatura scrisă de femei. Ești feministă, am întrebat-o eu. Cam sunt. Și-atunci m-am simțit îmboldit s-o întreb ce e feminismul? O mișcare bel ...

Pe Doina RUȘTI am întâlnit-o prima oară la UNATC. Îi apăruse un roman și se vorbea despre el. Zenob, mi-a spus ea, știi că voi scrie cândva despre tine?

Draga Doina Ruști, cum de te-ai născut de Ziua Lecturii?

Cred că ziua asta a apărut după mine. Pe 15 februarie s-au născut Spiru Haret, Titu Maiorescu, V. A. Urechia. E o zi a energiei debordante, iar deputații care au propus acum vreo doi ani ca 15 februarie să devină Ziua Națională a Lecturii s-au gândit în primul rând la Haret și la ...

1. Dragă Ioana Amarița, de ce v-ați luat numele Calea Victoriei? Când? Unde Cum?

În primul rand, ne leagă multe amintiri de acest drum care străbate centrul Bucureștiului. Aproape de Calea Victoriei, la Colegiul Național de Muzică George Enescu, Ioana a petrecut doisprezece ani studiind pianul, apoi s-a angajat chiar pe Calea Victoriei, în casa în care a trăit și creat marele compozitor George Enescu. Se poate spune că am copilărit și ne-am maturizat acolo și credem că pentru fiecare bucure ...

1. Dragă Ioana Amarița, de ce v-ați luat numele Calea Victoriei? Când? Unde Cum?

În primul rand, ne leagă multe amintiri de acest drum care străbate centrul Bucureștiului. Aproape de Calea Victoriei, la Colegiul Național de Muzică George Enescu, Ioana a petrecut doisprezece ani studiind pianul, apoi s-a angajat chiar pe Calea Victoriei, în casa în care a trăit și creat marele compozitor George Enescu. Se poate spune că am copilărit și ne-am maturizat acolo și credem că pentru fiecare bucure ...

Monica Manolachi este lector la Universitatea din București, traducătoare și poetă. A publicat volumul Performative identities in contemporary Caribbean British poetry (Ars Docendi, 2017) și a tradus Antologie de poezie din Caraibe (Rafet, 2016). Cea mai recentă carte de poezie, Journeys in Europe / Călătorii în Europa (Bifrost, 2022), este alcătuită la patru mâini, cu poetul scoțian Neil Leadbeater. Împreună cu poetul Andrei Zbîrnea, a organizat prima ediție a evenimentului *Poezie pe D ...

O femeie tânără, frumoasă dementă. Și zoofilă. Îl scoate din minți pe Joska, un puști care ucide cu satisfacție un animal pe care este gelos. Cum interpretați episodul în evoluția lui Joska?

Într-o matcă de viață și de moarte, marcată de abandon, de violențe suferite sau violențe la care este martor, violențe intra- și intergrupale asupra oricărei ființe vii (veverița, pasărea, copilul, femeia, bătrânul, evreii, caii șamd), de război și de crime asupra semenilor, imperativul uciderii pentr ...

Cătăline, ți-ai legat existența, până acum, de mai multe spații. Te-ai născut la Tecuci, ai urmat studiile universitare la Iași, ai călătorit multișor prin țară și străinătate (inclusiv cu ocazia unor manifestări culturale importante). Dacă ar fi, totuși, să alegi un singur oraș, care ar fi acela?

Categoric Beijingul, dacă ar fi să aleg un loc din afara țării. Plecarea în China, cu tot ce înseamnă ea, a fost călătoria vieții mele de până acum. O cultură total diferită de a noastră, aflată ...

Ce eveniment din luna noiembrie (indiferent de an) îți vine imediat în minte, ca fiind de top?

În fiecare an, în luna noiembrie profit din plin promoțiile de Black Friday și, chiar dacă îmi propun să cumpăr haine sau alte produse, ajung să comand încă un vraf de cărți, cât să-mi ajungă de citit până la Paște.

În ce film/roman te duce luna noiembrie?

Dacă trebuie să mă gândesc la un roman, luna noiembrie nu poate fi decât "Cerul ca oțelul" de Cosmin Leucuța. Nu știu de ce, dar când ...

Alina Pavelescu face ce face și pe la ora prânzului deschide ușa de la mansarda Arhivelor Naționale, strecurându-se, nevăzută, într-o încăpere în care n-a mai intrat nimeni. Dacă vrei să deschizi ușa aia e imposibil, pare bătută în cuie. Puțini știu că de-acolo se văd grădinile cu salate vrăjite ale ursului din poveste.

Zenob

Ce eveniment din luna noiembrie (indiferent de an) îți vine imediat în minte, ca fiind de top?

Noiembrie e, în mintea mea, o lună destul de cenușie, care ...

Andrei Velea are un castel pe malul Dunării. Dimineața, la prima oră, iese pe terasă și vorbește cu zeii apelor, și pentru că-i merge mâna repede, butonează pe telefon, scriind toate conversațiile, ca mai târziu să facă din ele volume de versuri și să le semneze, uitând cu totul că acele cuvinte vin de la zâne. Acum a scos un roman, pe care l-a intitulat "a.normal" - despre dragoste și despre ape. Totuși, l-am provocat la o discuție mai pragmatică, despre anarhie.

Zenob

**Ce poveste (f ...

...toate sunt bune și nu destul de bune, și nu prea seamănă între ele deși toate sunt un fel de îndepărtate imitații ale "banchetelor" platonice sau ale "cenaclurilor" latine... Mi-ar fi plăcut, tolănit pe-o rână, să-l ascult la Atena pe Socrate cum face pe prostul, ca să poată demonta mai bine argumentele altora, de dragul demonstrației, în acele dialoguri pe care tânărul Platon le stenografia și deopotrivă le inventa. Sau, invitat de vreun bogătan protector al poeților la "cena"(care era, de f ...

Literatura pe internet reprezintă unul dintre cele mai generoase obiecte de cercetare ale studiilor literare actuale, sub multiple aspecte. Înainte de toate, se relevă caracterul trans și inter (cultural, național, literar etc.) al literaturii pe internet, precum și caracterul ei hibrid, fluid – ceea ce o va face greu de clasificat... Totuși, prin plasarea la "frontiera literaturii", se va observa un joc (sic!) continuu al instanțelor inter-narative, determinând niște funcții și raporturi ...

Cum am auzit că a luat Premiul I, am și început să caut pe net. Cu surprindere am constatat că publicase o povestire în Ficțiunea OPTm, așa că m-am gândit că poate știa și de mine. Mi-am făcut bagajul și-am luat-o spre Muscel. Cum intri în Valea Popii te întâmpină un tip cu șapcă albastră: nu cumva ai venit să-l vezi pe Andrei Ungureanu? Exact așa, te ia la fix, chiar dacă nu ești decât un zenob, cum sunt eu. Știți că a scris un roman, am început eu… Oho, vorbești despre Nașterea eroului, ...

Cu ceva timp în urmă, am văzut o pălărie enormă, genul din fetru, gri-bej. M-am apropiat cu prudență și-am ridicat puțin borul, iar sub ea erau trei persoane: o femeie frumoasă, un puști și un bărbat a cărui privire m-a tăiat în două imediat: familia Farcaș, s-au prezentat ei, – nu bei cu noi o cafea? Abia atunci mi-am dat seama că stăteau boierește în niște scaune de răchită, iar în apropiere se mișca alene un lac. Vasăzică, Zenob, m-au luat ei la per tu, te atrag mai nou pălăriile…! Eram int ...

Citești o carte și ea îți stârnește întrebări, un imbold de a-ți spune părerea, de a discuta cu cineva. După ce-am terminat Dragostea când te doare, volum colectiv, apărut la Litera, în BPC, 2022, cu o prefață de Iulia Micu, am simțit nevoia să pun câteva întrebări, și-am început cu Andrei Simuț, neîndoindu-mă c-a citit integral cartea. Așa a apărut acest interviu de lectură:

În care dintre întâmplări, gesturi te-ai regăsit?

M-am regăsit cel mai bine în "mesajul" povestirii lui Doria ...

La cursurile lui Catrinel Popa stau de regulă lângă ușă, ca să prind câte ceva. Vorbește pasionant, iar scânteile care-i sar din ochi trec uneori pe sub ușă până la mine. Vorbește despre cărți de care n-am auzit ori intră în povești pe care credeam că le știu, dar care se dovedesc neobișnuite, populate cu detalii pe care le vede doar ea. Odată s-a întrerupt în mijlocul pledoariei și a întrebat: Ce faci acolo, Zenob, de ce stai la ușă? Ai aici un loc, pe pervazul ferestrei.

Așa am rămas cu ...

Havana, 2010. Visam liniștit pe o terasă, când am auzit în spatele meu – bine, măi, Zenob, te credeam pe malul Dâmboviței, când colo, te bagi în sufletul meu! Așa l-am cunoscut pe Jan Cornelius, un tip decupat din Don Quijote, în permanență însoțit de un spiriduș șmecher, care îi face și cumpărăturile. Când nu e în vacanță, de preferință prin insule, precis îl găsiți pe cheiul Rinului, la o terasă, răsfoind câte-o carte, scriind pe telefon (fără diacritice) ori, mai nou, practicând un tip de t ...

Ioana Miron are două aripi de spumă, o știu bine, pentru că adeseori rămâne la cafeneaua zenobilor, ca să și le întindă la soare, două aripi albastre, care au cel puțin 3000 de stadii la bord, care au zburat pe deasupra Tamisei, pe la Gibraltar și chiar mai departe. Iar de câte ori întinde aripile rămân în urmă cuvinte, ca petalele de cicoare, ca dorințele uni om melancolic.

1. În care dintre poeme tale încap cele mai multe obiecte?

În acest poem, dintr-un volum în lucru:

*Se spune ...

Niciodată până atunci starea aceea ciudată pe care o simțeam acut ca dorință de ascundere nu pusese stăpânire pe mine în fața atâtor oameni. De obicei, ea apărea mai mult în liniștea camerei mele, un fel de blocaj al gândurilor și imaginarului care mă adusese în starea cu pricina. Mă închipuiam adesea trezindu-mă în fața unor persoane total necunoscute a căror privire rămânea împietrită asupra mea. Păreau că așteaptă ceva de la mine, iar eu eram incapabilă să le vorbesc. Intram în pământ de ruși ...

Victor Gingiu pictează zenobi. În fiecare zi merge la facultate, unde fiecare student îl întâmpină cu noii zenobi pictați peste noapte. Așa se face că prin Timișoara adeseori vezi zenobi scăpați de la Facultatea de Arte. Nu toți sunt pictați, ci creați din varii materii, din sidef de perle și din roua strânsă între petalele bobidragilor. Din acest motiv m-am împrietenit cu Victor, sperând ca într-o zi să mă recunosc printre zenobii lui, ceea ce nu s-a întâmplat încă. Dar cum în vara asta vine ...

Cristina Balinte intră săptămânal pe ușa Academiei cu față preocupată și cu mintea plină de personaje de ficțiune. Are un birou pe care tronează o fructieră, una dintre acele piese de cristal, în formă de cupă, întodeauna cu mere albastre. Sunt vopsite? a întrebat-o cineva. Oh, nu, a zâmbit cu discreție, sunt mere din grădinile lui Zenob.

Uneori, odată cu merele îi mai trimit și câteva întrebări, la care răspunde în scris, ca acum.

1. Care a fost cea mai ciudată întâmplare de vară din ...

Carmen a primit recent un pachet, o cutie elegantă, lăsată de un misterios curier la poarta televiziunii. Cumva mă nimerisem pe-acolo și de unde trăgeam cu ochiul, sperând să nu mă vadă, îmi spune, fără să se uite spre mine – știi ce e în cutia asta, Zenob? E o rochie din petale albastre. Nu te mira, a anticipat ridicând un deget, în fiecare an primesc câte o astfel de rochie, în jur de Sf. Ilie. Și cine ți-o trimite, am întrebat eu, îndoindu-mă că o astfel de rochie ar putea fi purtată de cinev ...

Elena Ștefoi ține în buzunarul sacoului elegant o frunză de trifoi, în aparență o bijuterie în filigran, în realitate însă, făcută din trei mii de cuvinte misterioase. Într-o zi i-am spus că știam prea bine ce e cu trifoiul ăla, dar mi-a răspuns diplomatic: se prea poate, Zenob, dar nu tot ceea ce e veridic e și adevărat, nu-i așa?! Și, ca să schimb vorba, am întrebat-o care au fost primele ei tristeți și-așa mi-a povestit despre capră.

Zenob

Exact în a cincea zi de când devenisem p ...

Jussi Valtonen este scriitor și psiholog Trăiește la Helsinki. A studiat neuropsihologia în Statele Unite și scenografie în Marea Britanie. Cel mai recent roman al său este "He eivät boundä mitä tekevät" - "Ei nu știu ce fac" (Premiu pentru ficțiune). A vândut peste 100.000 de exemplare și cărțile lui au fost traduse în zece limbi. Lucrările sale anterioare includ două romane și o colecție de povestiri. M-am întâlnit cu el înainte de pandemie, undeva în Asia. Ce faci aici Zenob, m-a întrebat ...

Alina Pavelescu îmi bate uneori la fereastră: hei, ce faci, Zenob, mă întreabă ea, invariabil. Dar să știți că nu mă las înșelat. De câte ori o aud, văd o cameră cu hârțoage, teancuri de toate soiurile, și ordonate și alandala, până în tavan, din care se scurge încet cerneala, la etajul de dedesubt, și știu precis că face însemnări despre starea mea existențială, nefiind deloc interesată de răspunsul meu standard.

Cum arată vacanța din mintea ta?

Lungă, e primul cuvânt care îmi vin ...

Umbră plutitoare peste Cișmigiu, Liviu G. Stan e însoțit în permanență de patru salamandre de foc. Una dintre ele e mai cochetă, restul sunt sobre rău, prin urmare, doar ea vorbește cu mine: Zenob, mă întreabă uneori, nu cumva vrei să-ți cumpăr niște mărgele de la Brăila?

Dragă Liviu, crezi în arta hibridă?

Cred că e dificil să ai un tonus experimentalist decent în literatură evitând arta hibridă. Limbajul grafic al rețelelor de socializare (atât de adânc întipărit cognitiv în noi), ...

Gabriela Toma e non-stop la Muzeul Literaturii. La orice oră te duci, o vezi ieșind din pereții muzeului, plutind între Crețulescu și Grivița, mișcându-se fantomatic pe lângă exponate. Odată cânta la pianină, în sala de la parter, iar holul tot era plin de versuri, niște păsări de spumă. Ăstea sunt poeme pentru tine, Zenob, a zis ea, iar eu am rămas cu impresia că ține la mine. Alteori trece și nu mă vede, din ochi îi curg șiruri interminabile de furnici care se așază pe manuscrise, pe cărți p ...

Care dintre temele următoare ți se pare epuizată, suprasolicitată, abordată în exces:

copilăria la final de comunism

viața mizeră a drogatului

iubirea între persoane de același sex

drama de a fi femeie

telenovela despărțirii

altele?

Dacă vorbim despre literatura română contemporană, cred că umbra comunismului e lejer cea mai obosită temă de găsit. Navigând pe site-uri sau prin grupuri literare, descoperi urgent că majoritatea cititorilor sunt ultrasatura ...

1. Care dintre temele următoare ți se pare epuizată, suprasolicitată, abordată în exces: copilăria la final de comunism, viața mizeră a drogatului, iubirea între persoane de același sex, drama de a fi femeie, telenovela despărțirii, altele? Dezvoltă: în ce circumstanțe ai constatat, ce cărți, ce pasaje ți se par clișeice la nivel de abordare etc.

Cred în faptul că o temă, oricât de des abordată și de supralicitată ar fi, nu se epuizează din acest motiv. Ceea ce poate epuiza o temă este modu ...

Care sunt pentru tine cauzele violenței?

E o întrebare importantă, la care nu am un răspuns clar. Am studiat violența în toate cărțile mele și o voi studia în continuare. De multe ori frica e cea care generează pornirile violente. Frica de sărăcie, de moarte, de umilință, dorința de a nu fi slab, de a domina pentru a nu fi dominat. Lupta pentru supraviețuire. Am vorbit despre această frică în Exorcizat, în Neverland. Există însă și un altfel de violență, o violență animalică, ce se nașt ...

Care dintre temele următoare ți se pare epuizată, suprasolicitată, abordată în exces?

Mie mi se pare excesivă tema copilăriei la final de comunism, a copilăriei și adolescenței în anii tranziției (1990 – 2000) și a mizeriei tranziției în general. Nu aș putea să dau exemple cu citate, pentru că am tendința să ocolesc din start cărțile care tratează aceste subiecte. Sunt perfect de acord că avem nevoie de o literatură care să zugrăvească epocile astea – comunismul, tranziția – scrisă chiar de ...

Care dintre temele următoare ți se pare epuizată, suprasolicitată, abordată în exces: copilăria la final de comunism; viața mizeră a drogatului; iubirea între persoane de același sex; drama de a fi femeie; telenovela despărțirii; altele?Ce pasaje ți se par clișeice la nivel de abordare etc.

În general mă interesează scrisul/scriitura, nu neapărat tema, cum se așează autorul față de subiect, dacă e autentic, consistent ca perpectivă, nu ca volum. Acum se traduce mult, nu e timp de citit, ...

Toți absolvenții de Litere devin scriitori sau toți scriitorii trec pe la Litere ?

Cred că nici una, nici alta. Deși poate ar trebui. Glumesc. Nu sunt de părere că Facultatea de Litere te face scriitor și cred că nici măcar nu e acesta scopul ei.

De curând, într-un moment de nostalgie, mi-am aruncat ochii peste cursurile mele de atunci, din timpuri imemoriale, illo tempore ☺, și totul mi se pare acum foarte conceptual, impregnat de prea multă teorie. De pildă, nu-mi amintesc să fi existat ...

Revista OPT motive găzduiește din această săptămână întâlnirile organizate de Asociația Creatorilor de Ficțiune. Periodic, pe pagina noastră se vor întâlni oameni preocupați de ficțiune, în toate formele ei, de la scriitori, la muzicieni, fotografi sau exegeți de ficțiune.

Cuvântul de ordine al acestor întâlniri va fi diversitatea. Nu vrem să vorbim despre aceleași evenimente, despre aceleași cărți cu loc plătit pe prima pagină, ci credem în editurile mici, în artiștii care fotografiază străz ...

Pe când avea 15 ani, Domnica se învârtea pe o stradă cu zenobi, nu departe de Gara Basarab. Odată am văzut-o chiulind de la școală, cred c-am și scris despre asta. Unde putea să se ducă? A coborât strada și a scos din sac niște balerini bleu, schimbându-se cu rapiditate, aproape scăpând de pantofii normali. Ce crezi, Zenob, că pot să facă pantofii ăștia, m-a întrebat. Se pare că știuse din prima clipă că sunt pe urmele ei. Habar n-am, am zis eu, resemnat. Uite asta! – a mai spus și-a și dispărut ...

Mihaela Ioniță face naveta cu barca. Locuiește la Los Angeles, dar în fiecare zi, pe la prânz are întâlnire cu Răzvan Ursuleanu, pe strada Berthelot. Urcă în barcă și se teleportează. Uneori poate fi văzută trăgând la rame pe Lacul Snagov. Alteori, cu vântul în pânze pe Mediterana. Ori pe Amazon. Prima oară ne-am văzut pe malul Dâmboviței, unde făcea un show cu regretatul Ivan Patzaichin. Avea părul roșu, acoperit de o pălărioară de pai. Inițial am crezut că și-o pusese de fandoseală, apoi m ...

Treceam odată pe la Radio și la poarta din Berthelot am dat de un tip chel, care desena pe un șevalet. A fumat o țigară, a tras de două ori c-un cărbune și-a intrat grăbit în clădire. Apoi, ne-am mai întâlnit de câteva ori, l-am văzut la pupitru, cu multe fire în jur. Abia după ce ne întâlnisem de vreo duzină de ori, a strigat după mine – Zenob, a zis el, nu cumva locuiești pe strada Doamnei? Am negat imediat, nu puteam să-i spun că locuiesc peste tot. Atunci am aflat că-l cheamă Bogdan Calc ...

Enrique citea Cervantes, așezat pe un scaun capitonat, în cabinetul lui, la Universitatea Granada. Din când în când, dintre filele cărții, aluneca o picătură de apă. Sau așa am crezut inițial. Am rămas prudent lângă ușă. Biblioteca era plină cu literatură medievală, de poeme eroice. Gata, Zenob, a spus el, hai să mergem la Suțu! Evident, cuvintele m-au luat prin surprindere. Nu mă așteptam să vorbească în limba română. În plus, invitația părea bizară de-a dreptul. Abia atunci am observat că ...

Aida are capacitatea rară de a intra în paginile de carte. O lași, bine-merçi, lângă un raft, și dispare, cum mi s-a întâmplat mie odată, la Biblioteca Națională: am întors capul, iar Aida era deja o lumină care se prelingea pe muchia unei cărți. M-am uitat de-aproape ca să citesc titlul: Il libro delle case de Andrea Bajani, în original. A petrecut ceva timp pe-acolo, iar când a ieșit, mi-a spus conspirativ: Ascultă, Zenob, nu cumva știi vreo casă de vânzare prin Cotroceni? Lasă, s-a răzgândi ...

Pe Catrinel poți s-o vezi adeseori prin Facultatea de Litere, mai ales prin zona bibliotecii. Are un fotoliu special, pe unul dintre coridoarele care duc la Matematică, un fel de cuib, în formă de lingură. Dacă nu-i acolo, înseamnă c-a plecat la plimbare. Mă refer la fotoliu, care se teleportează oriunde, încât sunt zile în care poți să vezi pe deasupra Bucureștiului un fel de ghiulea galbenă, care e de fapt fotoliul lui Catrinel. Uneori, din el zboară pagini, în special din romane. Odată s-au a ...

Printre multele nuanțe ale unei legături amoroase se află și următoarea, consemnată în legile lumii fanariote: dacă o fată a făcut dragoste cu un bărbat care a rugat-o doar o singură dată - nu are drept la nicio despăgubire. Dimpotrivă, dacă a cedat după o perioadă lungă de rugăminți, cadouri și alte acte ale seducției, iar după aceea bărbatul n-o mai vrea, ei bine, în cazul acesta seducătorul va trebui s-o înzestreze, s-o despăgubească într-un fel.

Maria, o orfană din Prahova, crescută de un ...

Cu mult timp în urmă m-am întâlnit cu cel mai bizar personaj, într-o după-amiază de toamnă, ca acum, după ce prin București ieșise lumea din case, să-și încerce pantofii - ghetuțe fine, botine cu talpă ușoară, și cizme mulate. Și cum mă duceam spre Biblioteca Națională, învăluită în aburii Dâmboviței, am dat de Cătălin, la o masă, de la terasele multe, le știți, grădinile pentru cititori, așezate în jurul Bibliotecii, unde lumea bea elixire, lângă pomi de cafea, privind anemone cu ofuri și cochi ...

Să vă spun cum m-am întâlnit cu Mihail Victus - nu demult, prin toamna-iarna trecută. Îmi comandasem un ceai și încercam să mă concentrez pe frumusețile nevăzute ale unei măști medicale. Nu bătea vântul, nu era ger. Iar terasa, pe lângă Muzeul Literaturii, era în acel moment, una dintre cele mai căutate. Și-așa din senin, am constatat că apăruse la masă. Ei, bine Zenob, m-a luat el cam de sus, se pare că n-ai auzit încă de mine. Așa și era, nu știam cine e. Am observat însă o monogramă minusculă ...

Prin Copou sunt niște castani foarte bătrâni, mă rog, erau, că n-am mai fost de multă vreme pe-acolo, iar dacă te uiți cu atenție, printre frunzele lor, o să vezi niște ochi mari, care sorb orice mișcare a străzii, de la fostul Conservator până la căminele din Pușkin și mai departe. Eu i-am văzut niște ani buni, fără să știu ai cui sunt și ce caută-acolo. Până într-o zi, când m-a pâsâit - Zenob, a zis el, stai puțin să schimbăm câteva cuvinte. Așa l-am cunoscut pe Călin Ciobotari, un tip eteric, ...

Cu Ștefan Lemny nu m-am întâlnit niciodată. Dar mi-a apărut în vis. Dormeam bine-merçi pe malul Dâmboviței și-mi apare dl. Lemny, înfășurat într-o blană de samur. Deși știam prea bine că visez, totuși voiam s-o iau în serios, așa c-am început să-i cânt ceva din Anton Pann. Ce faci, Zenob, mi-a reproșat el, n-ai pic de aptitudini muzicale, dar nu te lași, nu-i așa!? Văzându-mă luat peste picior și atacat în libovul ipseității, am scos o drâmbă din buzunar și, chemând alți zenobi fără treabă, ca ș ...

Cu mulți ani în urmă căutam ceva pe net și-am dat de-un tip care-a-nceput să vorbească. Nu e neobișnuit, mereu dai de persoane locvace prin lumea netului, numai că de data asta era un japonez care părea să mă cunoască de undeva. Și în plus vorbea românește. Salut, Zenob, m-a luat el la sigur, îți mai aduci aminte de mine? Nu știam, n-aveam nici măcar o bănuială micuță. Sunt Tettyo Saito, a spus el, și ne-am cunoscut în Pădurea norvegiană. Acum, sigur, fiind japonez, nu te puteai gândi decât la M ...

Nu demult sună telefonul de pe un număr necunoscut. Prudent, n-am răspuns, dar ce credeți, o secundă după aceea, aud o voce nu departe de mine. Telefonul zăcea la oarecare distanță, mort, iar vocea asta nu avea nicio legătură cu el. Spunea o istorie foarte încurcată, de pe vremea pașoptiștilor ori mai dinainte, și mi-am dat seama că o siluetă difuză se foia nu departe, pe canapea. Pe măsură ce trăncănea, nu știu cum dar vedeam personajele, acțiunile. Uite, Zenob, ce vreau de la tine, zice vocea ...

Adriana Teodorescu e atât de cunoscută la Craiova, încât nici nu mai îndrăznește să iasă pe stradă, ci trimite niște păpuși în locul ei. A, da! Am uitat să vă spun, în castelul ei, de pe Calea București, locuiesc 3000 de păpuși, toate rămase de pe vremea Regatului păpușilor, mai mult clone ale unor ființe din epoca veche, entități dispărute între timp, zâne, vrăjitoare și alți zărghiți. Iar păpușile făcute după chipul și asemănarea acestora au ajuns cumva în grija Adrianei, pe care cred că vă da ...

O puteți vedea în special pe Moșilor, călare pe o insectă de smoală, căreia îi spune motor. Brunetă, cu picioare lungi, cu haine haioase. Uneori oprește prin intersecția Eminescu, nu departe de mine, și scrie versuri direct pe asfalt. Primăria sectorului 2 are niște angajați care-o așteaptă, mai ales miercurea, în fața Mega Image-ului. Cum apare, cum intră în alertă, iar când ea pune punct, oamenii ăștia transcriu textul, întotdeauna un poem despre Turner - pictorul. Odată am întrebat ce fac c ...

Eram la teatru, se juca ceva după Pinter, cred că într-o versiune a lui Dabija. Mă prinsese, eram tot numai urechi. Personajele păreau afișe care se mișcau încolo și-ncoace, iar printre ele, o femeie de ceață, străbătută de spoturi verzi. Scena se derula într-un restaurant, iar discuția degenerase și pe măsură ce vocile creșteau în intensitate, femeia transparentă se dilua. După un timp am și scăpat-o din vedere, captivată de epica faptelor, când am simțit că cineva stătea pe fotoliul de lângă m ...

Andrei e prof de film la Cluj, iar eu l-am întâlnit prin Librarium, într-una dintre acele zile de răsfoit cărți. Valentin Derevlean zâmbea enigmatic, îndrumându-mă din priviri să mă uit spre un colț, în care trona o carte monumentală la propriu, de doi pe doi. Filele ei foșneau cu lene, iar, dintre falduri, dintre norii de nea, a ieșit un tânăr domn, îmbrăcat ca pe vremuri, cu sacou gri și ochelari cu rame metalice. Ce surpriză, Zenob, a zis el, nu-mi imaginam că faci drumuri așa de lungi! Apoi ...

Prin Piața Amzei trece adeseori un bărbat cu pălărie albastră, genul cu boruri largi, umbrite de spirite selenare. În rest, e normal: blugi, jersee englezești și pantofi sport. Acest bărbat care întodeauna pare că vorbește cu cineva, un interlocutor invizibil, este Daniel Nica, un prieten vechi, care ori de câte ori dă de mine mă întreabă dacă-am citit Kundera. Dacă vrei, Zenob, să știi că-ți pot împrumuta câteva cărți de-ale lui. Într-o zi am trecut pe la el și-avea un musafir. Nu-l vedeam bine ...

Mihai Ignat e un tip foarte serios. De câte ori mă întâlnesc cu el, scoate din buzunar o pereche de ochelari, îi pune pe nas și mă examinează amănunțit, iar la final zice invariabil: excelent, Zenob, ai mai crescut doi milimetri jumate! Prin Brașov, lumea îl salută pe stradă, fiind cunoscut și ca scriitor, dar și ca profesor. Odată m-a invitat la un ceai: urăsc cafeaua, Zenob, mi-a spus el, dar ador ceaiul de dintele lupului. Ai băut vreodată? Și-așa am ajuns într-un turn de pe lângă Colegiul Șa ...

Ioana Drăgan are multe locuri de întâlnire, nu doar prin București, ci și aiurea, prin toată lumea. Își bea cafeaua pe o terasă preferată din Ierusalim, are și un restaurant preferat, pentru întâlniri de afaceri, ceva foarte special, situat pe malul Dâmboviței. Uneori se întâlnește cu tipi, scoși din romanele englezești, genul cu țilindru și redingotă, undeva pe lângă Muzeul Literaturii, din Crețulescu. Are și un birou în Pangratti, unde se vede cu prietenii ei actori. Dar cel mai des vine la Bi ...

Cu ceva ani în urmă mă uitam la știri. Era ceva important, nu mai știu ce, și așteptam o transmisie de la fața locului, sorbind confortabil dintr-o ceașcă de ceai. Apare Andreea Archip, v-o amintiți, o ființă de spumă, de pe TVR1, spune câteva cuvinte, apoi scoate capul din televizor, lungindu-se până lângă mine: Ce faci Zenob? Am scăpat ceașca (era porțelan fin, Andreea!) și m-am lipit de perete. Ei, acum mai faci și pe speriatul, a zis ea, bagă de seamă că te-aștept mâine la intrarea în Strada ...

Pe Ileana am văzut-o prima oară la Constanța. Era urcată pe-o balustradă, gata să-și ia zborul, pentru că, pe-atunci nu știam, are obiceiul ăsta să plutească din când în când peste mări și oceane. Vezi pantofii ăștia, Zenob? - m-a întrebat ea, obligându-mă să mă uit în direcția indicată. Erau doi conduri de pe vremuri, din piele fină, de un galben plăcut, împodobiți cu un nasture, înnobilați de tocuri minimaliste. Sunt pantofi cumpărați de la Istanbul, din bazarul lui Iusuf Bina, oarecum rudă cu ...

Enikő se trage din familia Flautistului vrăjitor, tocmai de aceea, când am întâlnit-o prima oară, mai întâi am auzit o melodie seducătoare, dintre cele care te opresc pe loc, fără să-ți dai seama de unde vine. Ce e, Zenob, m-a luat ea în primire, nu-i așa că nu știi nemțește? Nu vă mai spun că era o melodie instrumentală, prin urmare am crezut că mă ia la mișto. Dar curând mi-am dat seama că fiecare sunet târa după el o întreagă poveste, mii de cuvinte, în primul rând luate din gura lui Goethe, ...

Poate fi văzută pe strada Berthelot, cu o pălărie de pai, pășind categoric și vorbind cu cineva nevăzut. Odată m-am oprit să casc gura, eram curios ce spune, dacă vorbește la telefon. Uite, Zenob, mi-a spus ea, vino să-l cunoști pe Voltaire! Credeam că se referă la vreun patruped, căci pe strada aia e plin de mâțe, de îmblăniți cu papucei de argint, de motani, care dorm noaptea în Radio, iar ziua își flutură cozile pe Berthelot. Dar nu, de data aia, strada era pustie, doar câțiva covizi și țânța ...

Prin Tribunalul București te poți întâlni adeseori cu Diana Gavra, pe care-o poți recunoaște după pantofiori. Dacă o întrebi, o să-ți spună că-i place culoarea roșie și că și i-a cumpărat de la Londra. Dar să știți, în realitate, sunt primiți de la  Maxima Tutillina, o zeiță mică și foarte agilă, rudă cu ea. O dată, pe când făceam un film, am și văzut-o, o ființă mică, învârtind o baghetă, cât un creion. De câte ori răsucea bagheta, de-atâtea ori pantofii Dianei își schimbau nuanța. M-a pus asis ...

De câteva zile mă gândesc la prima mea întâlnire cu Robert Șerban și nu-mi vine în minte. Îl știu de când lumea, aș putea să zic, deși lumea mea, de Zenob, a început abia prin 2000 și ceva. Mi-amintesc cum ne-am văzut la Timișoara - cum veniși Zenob, zicea el, la clasa a II-a sau cu nașul, pe acoperiș? - dar s-ar putea ca amintirile astea să fie de prin 90, căci tot așa de bine mi-l amintesc trecând ca o frunză de leandru, prin grădina de la Muzeu, citind poeme lângă oglinzile unui loc dispărut ...

Salonul de carte de la Torino, 2007. Mă plimbam printre cărți ca orice zenob, când l-am văzut prima oară: un bărbat zâmbitor, care la fiecare pas împrăștia în jur albine de spumă, mici zburătoare dizolvate în aerul verii, transformate într-o mireasmă narcotică, încât, fără să-mi fi propus, m-am luat după el. De altfel, să nu credeți că eram nebun: toți zenobii veniți la târg îl urmau fascinați, încât ziceai că suntem în Parfumul lui Süskind. Credeam că nu știe de mine, că nu mă remarcase deloc ...

Mircea Dan Duță locuiește pe-aceeași stradă cu mine. Îl văd de multe ori cum iese din casă, însoțit de un teckel mov, cu pălărie de pai. Fac pași mici, iar în urma lor rămân întodeauna poeme de fum, risipite pe trotuar. Uneori și pe zidurile brutăriei mai găsesc câte un vers de-al lui, scris cu creta. Anul trecut, într-o perioadă de lokdown, vedeam cum coboară pe Carol cuvinte cețoase și știam că Mircea stă la fereastră. Zilele trecute ne-am întâlnit pe Olari. Ia te uită, Zenob, m-a strigat el ...

Într-un timp mă întâlneam destul de des cu Liviu G. Stan, mai ales prin Cișmigiu, la poarta dinspre Schitu Măgureanu. Ce-ai mai făcut, Zenob, mă saluta el, ca și cum aș fi fost actor de telenovelă. Mă chioram rău să-i răspund, ridicându-mă pe vârfuri, pentru că fiind destul de înalt, niciodată nu reușesc să-i văd luminițele din colțul gurii, mai exact, pare că zâmbește, dar să nu cumva să vă lăsați înșelați. Odată, pe când îmi tot arunca bezele și vorbe mieroase, am văzut cum crește lângă el umb ...

În urmă cu câteva săptămâni m-a prins ploaia pe Calea Victoriei. Noroc că m-a ajuns din urmă Claudiu, ascuns într-o pelerină enormă, ca un clopot de mușama. Ce faci, Zenob, m-a întrebat el, iar ți-ai uitat umbrela? Cu toate că turna cu găleata și mă așteptam să mă lase sub pelerină, Claudiu a scos de undeva o armonică incredibil de mică, iar peste toată Calea Victoriei au început să plutească flori de răsură, albe, neatinse de ploaie. De roze e beată grădina, cânta el, *Cu tot ce se află‐mprej ...

Pe Laura am cunoscut-o la UNATC, în timpul unui atelier. Făceam rescrieri din Caragiale, iar ea, ca să-și intre în rol, a apărut într-o zi la sala de clasă, într-o trăsură, genul brișcă deschisă. Fusese ideea lui Toma Enache, care de pe atunci construia lumi, iar pe capră era Axel Moustache. Mi-o amintesc coborând treptele fragile ale acelui vehicul bizar, anacronic, o apariție făcută din cerneluri și fum. Era îmbrăcată cu un costum bărbătesc de petreceri - mătase neagră și pălărie înaltă. Iar a ...

Profitând de ridicarea restricțiilor, am zis să dau o raită prin centrul Craiovei. Pentru că sunt uneori foarte matinal, iar orașul se poate observa mai bine atunci când e mai gol, la ore mici din noapte sau dimineața devreme, am purces spre centru pe unul dintre bulevardele largi ale Băniei. Trecând pe la Universitate și Teatru, ambele în adormirea carantinei, intenționam să mă opresc la o cafea. Și nu mică mi-a fost mirarea când, căutând febril o terasă deschisă așa devreme, l-am zărit pe Cătă ...

Zilele trecute trebuia să mă văd cu un prieten (iartă-mă, Andrei, n-am mai ajuns!), dar pe la Piața Romană am dat nas în nas, dacă pot să mă exprim astfel, cu Adriana, fostă Titieni, actualmente Irimescu, dar de fapt tot Adriana Titieni. Bravo, Zenob, m-a luat ea în primire, te plimbi aiurea, când toată lumea bună e la Don Pedros! Luat pe nepusă masă, nu știam la ce se referă și începusem să dau paginile prin minte. Am luat-o pe lângă stația de taxiuri, pe Biserica Amzei, și-am intrat în grădina ...

Cătălin își ține cursurile dintr-o grădină. Are un chioșc de vară, iar în jurul lui fluieră bujorii englezești, șușotesc lalele, bârfește liliacul, iar trandafirul mov, cu nasul pe sus, ascultă poeme. Așa l-am găsit ieri, pe la ora prânzului. Bineînțeles, a fost foarte uimit să mă vadă. Credeam că nu știe nimeni unde sunt, a spus el, iar eu i-am reamintit că sunt un zenob telepat. Ei, acum c-ai venit, a zis el, trebuie să rămâi la masă, c-avem cârnați picanți și vin de Buzău. Normal, câteva minu ...

Tândăleam pe-o terasă, pe lângă Muzeul Literaturii, când am auzit pe cineva în spatele meu - uite cine e aici! Nici nu m-așteptam să dau de Zenob, pe o terasă unde vine scriitorimea! M-am întors și-am dat de Alexandru Unguru, ceva mai firav parcă decât pe scenă. Te-am mai văzut de vreo două ori prin UNATC, mi-a zis el, apoi, pentru că începuse să plouă, s-a oferit să mă ia sub umbrelă până la mașina, care mă aștepta pe strada Enescu. N-aș ști d ...

Când am auzit că Ioana și-a cumpărat  o cămașă care te face mai înalt, am devenit invidios și m-am dus să văd cu ochii mei ce face cămașa aia. Normal, îmi încolțiseră în minte multe planuri. Am ajuns, am sunat. Dar nu  răspundea nimeni. Totul părea  înghețat. Apoi am împins ușa și s-a deschis, am făcut câțiva pași pe un coridor din care se deschideau alte coridoare, fără uși, fără semne c-ar fi existat camere sau oameni acolo. Eram contrariat că un apartament de bloc putea să fie un adevărat lab ...

Radu Găvan s-a învârtit mulți ani pe la Piața Rosetti, din care cauză ne întâlneam des. Într-o dimineață l-am văzut furișându-se pe Dianei, în mod evident ascunzând ceva în buzunarul sacoului. Plus că nici nu-l mai văzusem până atunci îmbrăcat așa elegant, cu o haină kaki, de velur, al cărei guler, neobișnuit de înalt,  îi dădea un aer aristocrat. M-am ținut după el, chiar și după ce a intrat într-o curte, l-am urmărit de la oarecare distanță, ocolind o tufă de liliac, încât eram convins că nu m ...

Marcela Motoc doarme între paginile romanelor lui Flaubert, fiind franțuzită rău, și-și bea cafeaua în fiecare dimineață pe acoperișul unei case din malul Dâmboviței, ca să-i treacă dorul de Sena. Totodată e prietenă bună cu "Perucile verzi", club din care fac parte și eu. Acolo ne-am și cunoscut, de altfel, într-o seară în care se citea din Baudelaire, el însuși admirator al părului verde, iar Marcela avea rolul de-a aduna cuvintele mai fragile într-o cupă cu elixir. Numai că în mijlocul petrec ...

Într-o vară, acum mai mulți ani, mă plimbam fără treabă prin Cișmigiu și-am dat de Andrei. Citea pe o bancă, așa mi s-a părut inițial, dar când m-am apropiat, tiptil, recunosc, prin spatele lui, am observat că paginile nu erau acoperite cu literele, cu te-ai fi așteptat, ci cu niște personaje micuțe, libelule ori zâne înaripate, care dădeau o adevărată reprezentație, cu decoruri, cu perdele în falduri, cu foșnet de rochii. Ce faci aici, nu m-am mai putut abține eu, nu cumva ai o carte vrăjită? O ...

Pe Ileana Olteanu o știu de pe scena Naționalului. E actrița cu 1200 de rochii și siluetă de Barbie. Prin urmare, m-am strecurat odată în garderoba ei, cu intenția de a-mi face un șal. Printre multele rochii era una de catifea, de un roșu imperial, pe care pusesem de mult ochii. Și ce i se potrivește mai bine unui zenob, dacă nu catifeaua?! Dar când am ajuns în imensul dressing, am descoperit o cutie, genul rotundă, de pălării. M-am chinuit ceva, iar până la urmă am deschis-o și-am rămas lampă ...

Înainte de pandemie, putea fi văzut prin Timișoara, mișunând pe la Universitate, cu un crin alb în mână. Ce faci, Zenob, m-a întrebat odată, nu vrei să urcăm pe acoperișul muzeului ăla? Ce să facem acolo, am întrebat cam cu lehamite, mai ales că am și rău de înălțime de multe ori. Mă întâlnesc cu cineva. Și cum își luase o față misterioasă, a început să mă înțepe curiozitatea (vulgară), așa c-am urcat. Dar în lumina soarelui a devenit  transparent ca o picătură de ploaie. Și-apoi am auzit cum îl ...

Pe Lia n-am văzut-o niciodată, dar mi-a povestit Adriana Titieni Irimescu despre ea. Zenob, mi-a spus ea, ai grijă, când ajungi pe la Facultatea de Drept, vezi că e acolo un turn, în care locuiește o prințesă. Urci treptele (din loc în loc să te oprești, ca să-ți tragi sufletul), iar la final e o ușă. Ce să zic, azi am luat un taxi, am urcat treptele și-am bătut la acea ușă, unde într-adevăr se afla o femeie frumoasă, cocoțată pe un scaun foarte ...

Pe Emi l-am văzut prin Hackerville, nu în film, ci în orașul hackerilor, care se întinde din Pantelimon, doi kilometri mai sus. Era vară, iar el vorbea cu Sf. Avram într-o scară de bloc. Să nu credeți că era vreo discuție teologică! Nicidecum! Sfântul încerca să-i vândă o pălărie, iar Emi, pe jumătate ridicat de pe trepte, îi spunea cât de dăunătoare sunt pălăriile, mai ales cele cumpărate de la sfinți, care-ți țin ideile la respect. În sfârșit până la urmă m-a văzut și pe mine și-a făcut prezen ...

Pe Ioana n-o cunosc, dar îl știu pe tatăl ei, bardul. De câte ori mă vedea, zicea, hai aici, Zenob, să-ți recit un poem! Totuși am întâlnit-o și pe ea o dată, la teatru. Era într-o lojă tapetată cu petale de liliac și fâlfâia pe balustradă o pălărie albă, imensă. Exact cum am anticipat, a luat-o boarea spectacolului, căci se juca ceva cu patos și lacrimi, și-un timp pălăria asta a plutit peste sală. Când a ajuns la mine arăta ca o petală, fragilă, iar borurile se umeziseră, ca iarba în diminețil ...

Întâlnirea mea cu Dorotheea s-a petrecut într-o zi de februarie, prin Piața Amzei. Mă holbam la vazele cu frezii, ceva mă făcea să vin mai aproape, iar când ajunsesem la o distanță de câteva degete, una dintre florile ălea albe, ca o fustă de balerină, s-a deschis, oftând, și-a ieșit de-acolo Dorotheea, cu o voce de comandant, luându-mă în primire de la primele vorbe: Ce faci, Zenob, mă spionezi ori îți plac freziile? Deși eram foarte fâstâcit, am invitat-o la o cafea, cred că în Waterloo. Îmi a ...

Pe Aldulescu l-am văzut prima oară la Muzeul Literaturii, într-o cârciumă care se numea Groapa. Stătea cu mâna în falcă, aplecat peste masă, cu un tricou verde foarte procopsit. A fost dragoste la prima vedere - cum m-a văzut, mi-a făcut semn, ia vino aici, Zenob, mi-a zis el, să-mi dai o bere! Cam la a doua halbă ne povesteam viețile, iar pe măsură ce detaliam, trecând în revistă pixurile deținute de-a lungul timpului, de la cele cu muci, de pe vremea lu’ Împușcatu’, la cele cu cerneluri plasma ...

Pentru mine, ca zenob, revista OPTm a fost ca o cafenea. Ieșeam din casă, luni, la prima oră, și hop - mă întâlneam cu un cunoscut! Uneori nici nu mă întâlneam de-adevăratelea, ci așa, îl zăream într-o mașină, îl auzeam la radio. Nu contează cum - întâlnirile sunt de multe feluri! Important e că diminețile de luni sunt memorabile pentru mine, m-au băgat în amintiri și de-acolo în conversații, care nici nu există dacă nu sunt purtate sub un pavilion învăluit în parfum de cafea. Stai tolănit într- ...

Pe Bogdan Baciu l-am întâlnit pe la Cișmigiu, în era antepandemică. Citea lângă o fereastră, cu o ceașcă de cafea alături, iar pe umărul lui ofta o mierlă, o cunoștință de-a mea, cu care voiam să schimb două vorbe. Dar n-am apucat. Nu vrei să citești cu mine, Zenob? - m-a întrebat Bogdan, care, deși nu mă privea, știa că sunt acolo, mă simțise într-un fel. Cum?! - nu mi-am dat seama. Dar după ce ne-am cunoscut mai bine, la aproape un an, am realizat că totul venea de la cărți. Deși citește după ...

Fiind castelană de Mogoșoaia, Daniela nu poate să citească în tramvai. Dimineața iese în grădinile de leandri și caută din ochi balansoarul unde obișnuiește să se cufunde în lecturi. Iar în timpul ăsta nu aude nici vântul, nici greierii nemernici. Nimeni nu îndrăznește s-o deranjeze. Chiar și maidanezii, care mai trec pe la porțile ei uneori, preferă să latre în limba engleză, ca să-i intre în grații. Într-o zi am văzut-o pe Pitar Moș, cu o pălărie de pai, genul divă, iar pe panglica pălăriei se ...

Jim își petrece multă vreme prin Pitar Moș, acolo l-am și văzut prima oară, ieșind din Sala Joyce. Bineînțeles, mă știa, după cum mi-a mărturisit mai târziu, căci îi plăcea pe vremea aia să mai zenobieze din când în când. Așa că am coborât la subsol. Eu mergeam în urmă, măturând coridorul, cum fac zenobii, iar Jim vorbea cu cineva, un interlocutor invizibil. Ca apoi să mă întrebe dacă am fost vreodată în Insula Staffa. Nici n-auzisem. Ei bine, acum e momentul, mi-a făcut el semn s-o iau înain ...

Cum iese pe ușa facultății se transformă. În primul rând, crește în înălțime, apoi se face ca o ceață de vară. Și-așa, abia văzută, plutește peste oraș, scanând totul, de la scăfârliile oamenilor, la străzi, ghivece de flori, câini și motani ieșiți la plimbare ori chiar insecte abia vizibile. Nu-i scapă nimic, nici măcar eu, care în general sunt destul de prudent. Totul este înregistrat, arhivat și transformat mai târziu în litere aurii, pe care curioșii le pot vedea mai ales la primele ore ale ...

Diana poate fi văzută adeseori prin Sibiu, cu o carte de Houellebecq sub braț, coborând străzile, lăsând în urmă, pe piatra cubică, o pulbere ca bruma de toamnă târzie. Are câteva păpuși genul rebel, cu părul zburlit și haine ușchite, care o urmează peste tot. Cel mai adesea intră pe ușa teatrului, unde are întâlniri misterioase cu diverse vânzătoare de măști, dar și cu un elf, paznicul ușii spre luna februarie. Uneori scrie scrisori parfumate cu esențe de flori, iar din când în când îmi trimite ...

Fiind foarte înalt, n-am reușit să-i văd ochii. Și nici n-am auzit ce spunea, pentru că închiriase un cosaș ca să vorbească în locul său. Pe urmă am aflat că trăiește într-o cutie muzicală, din care cauză unele cuvinte se topesc de îndată ce-i ies pe gură. Fiind nocturn și visând să zboare, s-a înscris la Colegiul de Muzică Selenară, pe care nu știu sigur dacă l-a absolvit. Deși cunosc atât de puține despre el, totuși i-am trimis trei întrebări, ca să înțeleg cât de departe țintesc speranțele lu ...

Allex, cu doi de ll, ca să nu semene cu toți ceilalți Alecși, locatari în același imobil, siluete subțiri, de manechine, bărbați între care te-ai putea pierde fără un blazon. Tocmai de-aia, Allex are unul, brodat pe buzunarul sacoului, așa arată la prima vedere, însă după cum se vorbește prin cartier - ar putea fi o hartă. Cum nu-l cunosc prea bine, n-aș ști să spun la ce-i folosește, așa că i-am pus câteva întrebări, trimise prin poștă.

Zenob

**1. Am auzit odată că ai locui în aceași cl ...

Anca Ciobotaru este păpușăreasă, șefă peste un grup important de păpușărese, doctor în teatru și dascăl de artă scenică. Asta pentru profani, căci inițiații știu foarte bine că altele sunt talentele ei. În primul rând, că știe graiul păpușilor. Apoi - are o pălărie din petale de trandafiri și de margaretă, pe care și-o pune vara, mai ales în plimbările ei prin Copou, unde anual, cam prin iunie, prezidează un colocviu al lăcustelor, care, odată instruite, se risipesc peste tot orașul și adună vis ...

Mihai poate fi văzut uneori pe străzile Romei, îmbrăcat cu o pelerină de stofă, absolut obișnuită la prima vedere, dar pentru cunoscători e o haină specială, moștenită de la Contele de Saint Germain. Când o așează pe umeri dispare instantaneu, te poți trezi cu el la Sala Radio din București sau la Ateneu, într-o cu totul altă ținută, iar dacă ai avea ochi mistici, l-ai putea observa trecând cu aceeași ușurință în La Belle Epoque, tolănit pe bancheta din spate a unui Daimler. Odată s-a întâmpla ...

E de la televizor, e pe străzi. E din Craiova. Doru Ciolacu trece prin Oltenia în lung și-n lat, de parcă îl caută subiectele pe el, și nu invers, din toată această călătorie cel mai fericit fiind cameramanul cu care lucrează, pentru că nu mai trebuie să se ducă la școală:) Stai pe  lângă Doru și ești doctor în TV. Ca orice reporter deștept, caută adevărul și numai adevărul, lucrul clar, fără ocolișuri, caută ce este, nu ce crede el că este. A făcut așa: Vedere cu olteni, Țăst Show, plus alt ...

Înainte de pandemie, o vedeam pe coridoarele Universității, pe la bibliotecă sau pe la Sala Vianu. Dar în ultimele luni a plutit pe deasupra Cișmigiului, pentru că are două rânduri de aripioare, cum au toți spiridușii. În special dimineața iese în zbor, căci pe la prânz o ia per pedes spre strada Gr. Alexandrescu, unde are mulți prieteni, majoritatea cititori de poeme. Când ajunge prin zonă, se aud imediat voci, din toate părțile - Tina, Tina! (căci așa-i spun prietenii), vino să-ți citim ni ...

Prima oară când am văzut-o pe Denisa zbura pe la Ateneu, îmbrăcată cu o rochie pepită, mi s-a părut inițial, apoi când am văzut-o de aproape, am realizat că era o mătase albicioasă, imprimată cu litere. Dar de cum mi-am dat seama de asta, au început să curgă cuvintele, apoi frazele, și-așa am intrat eu într-un poem lung, care începea pe străzile Bucureștiului și se termina la Biblioteca "Dinicu Golescu", din centrul Piteștiului. Apoi m-a invitat la o emisiune a ei, să știi, a zis ea, că ești pri ...

L-am văzut în filme - v-aduceți aminte: Marfa și banii, Occident, Acasă, la tata s.a. Și totul ar fi rămas aici, dacă nu apărea Pompiliu, cu bluza lui penibilă, un erou din Două lozuri. De la Pompiliu au pornit toate aventurile lui Alexandru Papadopol pentru că fără s-o știe, acest tip te face să te ții după el. Îl vezi și gata - ai devenit clientul lui, îl urmezi peste tot, iar dacă dispare în vreo clădire, într-un bloc cenușiu de exemplu, îl cauți disperat, cum mi s-a întâmplat mie. Ei ...

Pe Speranța am întâlnit-o într-o noapte de toamnă. Eu alergam bezmetic pe o șosea, iar ea visa în Cetatea Băniei. Pe unde ești Zenob? - a vrut ea să știe - nu cumva alergi după manuscrise? Și-apoi mi-a povestit despre o carte veche, în chirilice, cu muchii aurite și coperți cartonate. La fiecare filă emana niște aburi, pânze subțiri, cețoase, colorate în nuanțe de verde și de albastru, care luau forme nemaivăzute, de fauni, zâne ori de cai zburători, iar de cât o citise, se umpluse Craiova de ac ...

Pe Alexandra am întâlnit-o odată, pe la Biserica Rusă.  Râdea fără să spună nimic și cumva m-am simțit dator să vorbesc, să povestesc ceva, dar cum nu știam nimic despre interlocutoare, am început să bat câmpii, despre lucruri care nu aveau nicio importanță pentru mine. Ea a rămas acolo, îngropată în cuvintele mele, eu am trecut mai departe. Apoi, altădată, am văzut că poartă pantofi de piele întoarsă și că se gândește la stele. Și-a mai fost o întâlnire din care am aflat că e scriitoare. Mai mu ...

Andrei este cel mai imaginativ om pe care-l cunosc. La el, imaginile curg lanț, interacționează, transformându-se repede în poem, în epopee, în film serial.  Poate și din cauza ochilor mari, în care încap milioane de păsări oliv. Face film, preferându-le pe cele în registru fantastic. Dar nu numai. Uneori colindă prin anii ’80, cu Nae Caranfil, alteori pune la cale mega proiecte, la Londra sau Los Angeles. Sunt momente când se lasă purtat de muzică sau de citit. Și sunt alte momente în care călă ...

Când era studentă se împrietenise cu un cal, genul cu un corn în frunte. Așa am cunoscut-o. Ea și unicornul ăsta stăteau non-stop în biblioteca de la Litere. Iar dacă nu erau acolo, precis o luau spre Cozia, unde se adunau niște antropologi sofisticați, cu pălării negre, doamne și domni, care păreau scăpați dintr-un roman englezesc de secol al 19-lea. Cristina căuta nu știu ce uși, care zicea ea ar duce în altă dimensiune a lumii, din care cauză purta în buzunar un inel de chei de pe vremuri. ...

Cu multă vreme în urmă m-am întâlnit cu Marius pe strada Batiște, colț cu G-ral Praporgescu. Hai, Zenob, m-a îndemnat el, vino să filmăm ceva din balconul clădirii ăsteia! Nu vedeam cum am fi putut să intrăm acolo, dar până la urmă n-a fost greu. Era un edificiu de cărămidă, ceva vechi, cu balconașe albe, rotunde. Marius umbla pe-atunci cu un raglan de piele și-avea părul lung. Prin urmare, oriunde ne duceam, el sărea imediat în ochi, iar pe mine nu mă vedea nimeni. Am trecut prin câteva încăper ...

Pe vremea când se afla pe bulevardul Dacia, Muzeul Literaturii avea o grădină, cu mese încăpătoare, o terasă-restaurant, plină de scriitorime. La orice oră te-ai fi dus, dădeai peste Ioan Cristescu, înconjurat de prieteni. Nici pe-atunci nu vorbea mult, dar când o făcea se ambala, pasional. Într-o zi ne-a spus hai să facem o revistă! Erau timpuri grele, după anul 2000; revistele literare lipseau ori erau blocate de grupuri, costurile erau imense. Părea o nebunie să faci revistă, pe-un timp ca ăl ...

Când era student la Litere, obișnuia să pună pe fila de examen câteva note muzicale, în loc de semnătură. Tot pe-atunci umbla pe holurile Universității din București, ținând sub braț o cobză bătrână, cu autograful lui Anton Pann. Îl văd și-acum în minte, cu pălăria tipărită pe frunte și cu mantaua fâlfâind în două pulpane, ca niște aripi de corb. Din aceste două motive, nimeni nu-i cunoștea numele adevărat, cu toate că atât studențimea, cât și profesorii îl știau foarte bine. Prin urmare, i s-a ...

Scriitorii iubesc "Revista de povestiri", un spațiu larg, cu multe personaje bizare. Eu am auzit de ea la Lente, într-o toamnă, când mi-am petrecut acolo o după-amiază de pomină. Așa am cunoscut-o pe Simina, care în ziua aceea purta o rochie verde, acoperită cu litere, un scris mărunțel și foarte intrigant, pentru că din când în când îți săreau în ochi unele cuvinte, cum ar fi trăsură sau Motanov, încât era imposibil să nu citești mai departe, ca să vezi cine e în trăsură și dacă prințu ...

Prima oară ne-am întâlnit pe o stradă din Sibiu. El vorbea la telefon, din apropiere se auzeau mașinile. Eu eram în București și-l ascultam. Imediat mi-am dat seama că are ceva vrăjitoresc în glas, iar dacă-l asculți mai mult de-un minut, te trezești teleportat la Sibiu, unde și locuiește, într-o ficțiune încă neterminată. Scrie poeme. Citește avid.

La Sibiu există o Facultate de Litere și Arte. Cei de la Litere sunt triști, iar cei de la Arte trăiesc intens, într-o veselie continuă. Andrei ...

Andrei Crețulescu produce filme și dansează Charleston. În plus, mai este și director. El nu calcă pe noul val, ci pe valul recent, însoțit de toți spiridușii cinema-ului, din ultimii 30 de ani. Bineînțeles, ne-am întâlnit numai în interiorul unui film, unde-am mâncat prăjituri împreună. Păi, bine, măi, Zenob, mi-a spus el, de-aia te-am invitat aici, ca să-mi mănânci recuzita? De-aici mi-am dat seama că are autoritate și ochii ațintiți asupra întregii povești. Dar e și frumușel, drept să vă ...

Anastasia și-a uitat în Sala "Tudor Vianu", demult, pe când era studentă, o pereche de aripi, pe care le-a găsit Catrinel Popa. Zilele trecute m-a prins prin școală (desigur, pustie) și-a zis bine c-ai venit, Zenob, ce-ar fi să tragi o fugă, să-i duci aripile Anastasiei! Ce puteam să mai zic?! Am luat-o din loc, dar de cum am ajuns la Poesis internațional, mi-am dat seama că nu e în regulă. Anastasia avea, bine-merci, amândouă aripile acasă! Și cum nu puteam să-i spun de ce venisem, i-am cer ...

Astăzi m-am întâlnit cu Cristian Popa, pe la Cișmigiu - foarte dichisit, ca de obicei, cu un sacou bej-pembé și-o eșarfă albă, de spumă.  Era însoțit de câțiva monștri, destul de cunoscuți și ei -  Sfinxul, Medusa și câteva Erinii, aflate în pauza lor de cafea. Acestea din urmă mi-au amintit imediat de Oreste, pentru că păreau destinse, un pic visătoare. "Ei bine, cu aceste persoane simpatice m-am pregătit ca să-l interpretez pe Arthur,  mi-a spus el, iar acum, ca mulțumire, le-am invitat la ...

Scăpat dintr-un roman, pe vremea în care personajele mai ieșeau din cărți, Mihai și-a ținut secrete originile, dându-se drept cetățean pragmatic al Craiovei. Dar nu s-a putut abține să stea departe de cărți. Așa a ajuns la Facultatea de Litere, adunând în jurul său alte personaje de roman, din toate epocile. Oricine ajunge la Craiova va rămâne impresionat de versurile care plutesc pe străzi, mai ales pe terase și prin cafenele, fraze subțirele, de fum narcotic. Să știți că sunt ale lui Mihai Ene ...

Personaj de pe ecran, vorbind dintre teancuri de cărți, Cami este și una dintre cele mai plăcute amfitrioane. Prin studioul ei de la TVR trece lume bună: scriitori, artiști, savanți. Și nimeni nu pleacă repede de-acolo, până nu gustă din cuvintele înflorite în aburii unei cești de cafea.

În restul timpului, plutește cu Sofia de mână, peste străzile bucureștene, prin parcuri și mai ales prin grădina din fața ferestrei, unde are un măr.

Uneori, mai ales pe la sfârșit de iunie, ca acum, o așteapt ...

O știm de pe la TVR, de pe scenă sau din filme. Dar sunt și alții, ca mine, privilegiați, care-o întâlnesc zilnic, pe la atelierele de teatru din UNATC sau de la Universitate, acum mutate pe Zoom, cu examene cu tot. A fost Ofelia lui Ciulei. A jucat în Danaidele. A lucrat cu Francis Coppola și cu Tim Roth. Iar acum așteaptă să treacă pandemia, cu același sentiment care mă încearcă și pe mine, că niște inși cu buze vopsite ne pregătesc hamuri de mătase.

Are puțin peste 40, dar arată în co ...

Elegant și sensibil, regizor și producător de film, creator de povești, Alex zboară des de la Geneva la București, uneori doar ca să prindă un concert la Ateneul Român, dar, de cele mai multe ori, ca să facă un film. Are un mini-elefant vorbitor, care îl urmează pretutindeni, și o cinematecă plină cu filme, dintre care nu lipsesc Ryna, Copilăria lui Icar ori Miracolul din Tekir, dar și documentare, filme scurte și alte producții. Când iese din casă, întotdeauna buzunarele îi sunt pline cu ...

La Craiova lumea este foarte agitată și inventivă. N-ar sta în casă sub nicio amenințare, prin urmare, chiar și pe timp de pandemie, mulți au găsit metode să se plimbe în mod legal. În plus, nu prea vezi lume tristă pe-acolo. În orașul ăsta, unde viața se derulează la cote înalte, trăiește și Adriana. Printre lucrurile ei de preț se numără o trusă de penițe, care desenează singure, niște instrumente fine, trase-n argint. Le-a primit cadou de la spiridușii-fierari din Lunca Jiului, demult, cu ...

Dacă este vineri și treceți prin zona Universității e posibil să vă întâlniți cu Ioana PÂRVULESCU. Poartă pălării somptuoase și umbreluțe albe. Dar nu vă lăsați înșelați! Cum iese din zonă, o așteaptă un Bentley interbelic, își piaptănă bretonul și urcă la volan, pentru un drum vijelios, care-o duce fie la Șosea, fie în miezul unui roman voluminos, numit Inocenții.

Uneori, mai ales în e-mailuri, lumea îi greșește numele, unii scriind în loc de Ioana - Iona. Așa a ajuns într-o zi să-l ...

Credeam că va fi altfel ieșirea în lume, dar lucrurile par neschimbate. Universitatea e pustie și în afară de Bogdan Tănase, care așteaptă lângă o fereastră, nu e nimeni, nu se aud pașii pe lângă lift, nu urcă nimeni scările… Și eu care credeam că la Biblioteca Facultății de Litere o să mă aștepte cineva să-mi ia temperatura!

Totuși, la ieșire am dat de Maria, iar ceva mai târziu l-am auzit pe Horia ținând un discurs, pe undeva, în mansarda Universității, probabil - nu m-am mai întors, da ...

Adrian MAJURU putea fi văzut în urmă cu un deceniu la Capșa, unde în fiecare joi după-amiază avea întâlnire cu niște prieteni năuci, toți preocupați de faptele care s-au dus ca firul de fum. Iar printre aceștia mă aflam și eu, pe vremea când nu purtam încă peruci verzi și mănuși aurii. Și ce vremuri! Radu Oltean desena străzile, iar Majuru răsucea cuvintele scoase din hârtii vechi.

Într-o zi a intrat în Palatul lui Suțu, a urcat scările, a salutat umbra din marile oglinzi veneține, iar pe pr ...

Oana BOȘCA MĂLIN visează în limba italiană. I se trage de la faptul c-a făcut de două ori turul Italiei pe motocicletă, din România și înapoi. Nu chiar cu piciorul pe pedala întâi, ci pe post de copilot, ceea ce i-a permis să și scrie în timpul ăsta. A început prin a traduce din Leopardi și-a sfârșit cu Italo Calvino, din care cauză multe dintre orașele prin care a trecut au devenit invizibile. Deși o parte dintre ele și-au revenit, unele nici în ziua de astăzi nu mai pot fi văzute.

Când a a ...

 Adrian TITIENI este în viața cotidiană exact ca pe scenă - jovial, cald, foarte firesc. Adeseori se plimbă prin Buftea, la lăsarea serii, sau urcă în avion ca să ia un premiu la Cannes. E elegant, poartă papioane și eșarfe de mătase, dar are și pălării mocănești sau pantofi sport. Sunt zile în care  îl poți confunda cu Cehov la tinerețe și zile în care poți să juri că e Gavrilescu, din La țigănci.  Dimineața repetă cu studenții de la Facultatea de Actorie, iar în zilele speciale ține un cu ...

Cosmin CIOTLOȘ este foarte politicos. Chiar și mie mi se adresează cu dvs, deși nu sunt decât Zenob.

Predă literatură la Litere. Scrie prin reviste și vorbește la radio. A publicat câteva volume de critică literară.

Uneori poartă o pălărie de vrăjitor, primită cadou de la zâne. Cu una dintre ele este prieten bun, iar în serile de august pot fi văzuți pe Bulevardul Magheru, trăgând după ei un căruț de cărți. Se spune c-ar avea întâlniri suspecte la Curtea-Veche, dar să nu credeți: în realita ...

Cătălin D. CONSTANTIN este prodecan la Litere, prin urmare, m-am văzut cu el ultima oară pe ZOOM, la cursul de antropologie urbană. Dacă n-ar fi fost cu pandemia, ne-am fi întâlnit în aceeași zi, de joi, și la Palatul Suțu, unde în fiecare săptămână primește în vizită lume multă, dornică de vorbă. Unii povestesc atât de mult, încât, uneori, dl Constantin își pune o parte din gânduri într-o mică dronă, un obiect de artă, placat cu argint, care plutește deasupra orașelor, prin toată Europa, mai ...

Ana NICULESCU este director de comunicare la Librăriile Cărturești. Adică, intri într-o librărie, deschizi o carte și se aude imediat vocea Anei. Bineînțeles, treci mai departe, dai filele, prefăcându-te că n-ai auzit, dar, după câteva pagini, găsești o scrisoare, unul dintre acele plicuri împodobite cu timbre poștale, acoperit cu scris caligrafic. Normal, încerci să-l deschizi, așa am făcut eu, dar plicul oftează. Siderat, îl abandonezi, însă, plicul acela, care făcuse mofturi, se deschide s ...