Scăpat dintr-un roman, pe vremea în care personajele mai ieșeau din cărți, Mihai și-a ținut secrete originile, dându-se drept cetățean pragmatic al Craiovei. Dar nu s-a putut abține să stea departe de cărți. Așa a ajuns la Facultatea de Litere, adunând în jurul său alte personaje de roman, din toate epocile. Oricine ajunge la Craiova va rămâne impresionat de versurile care plutesc pe străzi, mai ales pe terase și prin cafenele, fraze subțirele, de fum narcotic. Să știți că sunt ale lui Mihai Ene, care le dă drumul prin oraș, ori de câte ori iese de la facultate, însoțit întotdeauna de studenți, foarte amatori de literatură.

Ca fost personaj de roman contemporan, e preocupat Dasein și Selbst. Din acest motiv poate fi văzut zilnic la Terasa Filozofilor, unde ne-am și întâlnit pentru convorbirea consemnată mai jos.

Ieri mi-a scris o scrisoare: dragă Zenob, a grafiat el, cu cerneală de un verde-smarald, m-am hotărât să plec în America, să salvez statuia lui Roosevelt.

Zenob

Dragă Mihai, data trecută m-am întâlnit cu tine la o terasă din Craiova: un căpcăun îți aducea cafeaua pe tavă – părea să vă cunoașteți foarte bine. Cine era acest personaj, care sunt legăturile tale cu el?

De multă vreme am o relație specială cu tagma căpcăunilor și, cum au aflat că sunt mare amator de cafea, cum mă zăresc, îmi și aduc o ceașcă tradițională sau un cappuccino, nici nu trebuie să le mai spun eu că-mi doresc licoarea magică pe care ei o produc special pentru mine. Sau cel puțin așa susțin ei, nu am de unde să știu, pentru că una dintre clauzele înțelegerii noastre secrete este ca eu să nu dezvălui și nici să nu investighez nimic în privința științei și activității lor. În schimbul discreției, mă bucur teribil de acest răsfăț, ceea ce pare să le dea o satisfacție deosebită, de vreme ce nu îmi cer nimic altceva în schimb: doar să mă bucur.

În spatele oricărei ficțiuni se află întâmplări lungi, oameni și fapte. Spune-mi două versuri din creația ta și povestea din spatele lor.

Cele mai multe dintre poemele pe care le-am scris, deși evident că au niște experiențe de viață în fundal, sunt mai degrabă rodul unei stări de moment și al imaginației. În plus, o parte dintre ele sunt și un joc ("secund", cum altfel...) prin care încerc să testez și să tentez limitele și complexitatea limbajului în raport cu lumea, dar și într-un raport autonom, în care limbajul nu înseamnă doar comunicare de mesaj, ci poartă o estetică în sine. Cu toate acestea, în ultimii ani atât perspectiva asupra scrisului, cât și sensibilitățile mele s-au modificat destul de mult, astfel încât am început să scriu o serie de poeme sub genericul Dies irae, în care există numeroase reverberații a tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii zece ani în realitatea politică și socială a lumii. Am ales, așadar, două versuri cu care debutează un poem intitulat pe baricade:

"vine primăvara – înfloresc baricadele

zilele cântă și nopțile fumegă"

Versurile pornesc de la evenimentele care au animat "Primăvara arabă", în urmă cu aproape un deceniu. Îmi amintesc că eram într-o excursie în Bulgaria în august 2011, iar în grupul nostru era și un student algerian care studia la o universitate bulgară. Chiar într-una din zilele acelea a fost înlăturat de la putere dictatorul Gaddafi, ceea ce ne-a prilejuit lungi discuții despre realitatea din țările arabe. Emoția cu care îmi povestea aceste lucruri sper că se regăsește și în poemul meu.

Ce personaj literar îți inspiră atâta încredere, încât să-l lași să-ți administreze veniturile?

Dacă m-aș gândi în mod serios la această întrebare, aș răspunde, probabil: Mara, personajul din romanul omonim al lui Slavici, ale cărei calități de bun administrator sunt evidente și unanim recunoscute.

Dar având în vedere modestele mele câștiguri, nu mă pot gândi serios la administrarea lor, deci i le-aș încredința lui Ostap Bender, celebrul personaj al lui Ilf și Petrov, "maestrul combinațiilor". În cel mai rău caz, am ajunge împreună la Rio de Janeiro, în cel mai bun caz, aș ajunge falit, dar ar rezulta o poveste extraordinară.