OPTm
nr.crt.

Prolog

Plâng în cer și plâng la vale

Mintea mea îmi stă în cale

De lacrimi filosofale.

Lacrimi reci, lacrimi fierbinți,

Cine vrea lacrimi de sfinți

Să înjure printre dinți.

Lacrima 1.

Ne place să suferim.

Avem impresia că

Dacă piatra se prăvale

O să vină peste noi.

Dacă te ferești

Vei scăpa.

Dacă îi amortizezi căderea

Tot mai ai o șansă.

Nu-ți mai face singur greu

Și apoi filosofa.

Lacrima 2.

Lacrimi contemporane.

Ne place să ...

Dialog I

Picioarele. Sunt grele. Dar continui să merg. Poate m-am oprit de mult-contează că nu mi-am dat seama. M-am trezit prin iulie, era frumoasă vremea, erau mulți oameni și multe picături de apă. Și știam să înot; mai bine decât oricine; și știam să plâng și să mă arunc de pe marginile cărților ăstora de pământ-mai bine decât oricine. Știam să plâng. Dar atunci era mai bine. Știam mai multe pentru că simțeam mai multe. Știam să respir albastrul șters al primăverilor și știam să p ...

În fiecare vară

A micii copilării

Mă-nfășuram bine, bine de tot

În fire lungi și subțiri de ață albă

Și le strângeam bine, bine de tot

Într-un nod.

La fiecare 1 septembrie

Al micii copilării,

Mama îmi desfăcea cu o grație mută

Învelișul.

Nu întrebam niciodată "De ce?",

Doar așteptam

Să vină din nou

Vacanța.

La 6 ani,

Când să fac ultima piruetă

Sub îmbrățișarea strânsă a firelor de ață,

Mi s-a înmu ...

Arta pipăirii în întuneric cunoaște o poveste de un timp foarte îndelungat

Arta pipăirii se face prin atingerea pielii celeilalte persoane

Se face și prin mirosirea izului aceleiași piei, se realizează de mii de ani

Arta atingerii nu cunoaște un echivalent oarecum stabil

Arta pipăirii te stabilizează cu izul de piele și cu izul altor lucruri

În arta aceasta se află două persoane

în carne și oase, cu un trup și o piele

doi inși care deschid cărți și se joacă

dup ...

Privire în timp

săream

dindărătul privirii mele

înainte-i

ș-apoi iar îndărăt

ca o secundă jucându-se de-a

călătoria în timp

și aproape fără să știu

duceam timpul cu mine

mă duceam pe mine cu mine

de ambele părți ale privirii mele

de ambele părți ale ideii de timp

doar ea, privirea

mă despărțea

în cineva care-a fost

și care va fi

și prea puțin

care este

Prin fereastră

sufletul tău o pr ...

apartamentul a devenit sufocant

camerele au intrat la apă

te strâng ca hainele din sezonul trecut

în ultimele luni n-ai mai făcut mișcare

an endless cycle of mcdonalds kfc

broaster chicken taco bell și altele din aceeași gamă

pandemia de afară se prelungește în depresia dinăuntru

măștile mandatorii pe stradă

se preschimbă în pijamalele pseudo-mandatorii din casă

costumul omului postmodern

fără tricouri cu trupe și pantaloni de piele

în pat

...

e ora 4

apar primii zori ai zilei

sugrumă toată liniștea nopții

misterul e sucombat

de dezmorțirea stradală

crâșmele se golesc,

în strigăte și chiuituri

noaptea se îmbolnăvește de viață

și devine zi.

***

credeam că mi-e bine râsul tău, zâmbetul,

săruturile tale mă alinau

nu, de fapt mă degradau

doar umpleau mintea

cu speranță

cu iubire

care a dispărut când am clipit

nu am rămas

decât cu amintirea unei iubiri

...

oamenii triști mă fac un om trist

nu e vorba de milă

e ca într-o piesă de la Dinosaur Jr.

I feel the pain of everyone

cel mai mult îmi place sunetul de sticlă desfăcută

prin care se desfundă calea de acces

o cavitate goală scufundată

în stările altora ‒ fata morgana pentru empatie

sunt blocată sub piei străine

într-o pâclă de lumină roșie

& developez

*

trebuie să fie destul de rău

să plângi înfundat la șase dimineața în metrou

să nu re ...

TREI

Groaznic. Banda de asfalt nu se mai termină, cred că e infinită. A vrut el să plecăm în călătorie și gata! Am plecat. Nu m-a întrebat dacă vreau, dacă am altă treabă, nici pe Mama n-a întrebat-o. Cred. Iar eu, eu n-am zis nimic, ca și cum nici eu nu sunt convins că exist. Și aveam așa de multă treabă. Adică nu multă, dar extrem de importantă. Am economisit luni de zile să cumpăr biletele alea la concert, am convins-o pe Anca să meargă cu mine, iar eu plec hai-hui, nici măcar nu știu unde ...

*

când mă plictisesc încep să rememorez obsesiv-compulsiv

momente pe care mi le amintesc cu o luciditate străvezie

de parcă s-ar fi întâmplat

în realitatea asta și nu în

arcadia din mintea mea.

rețin cum floarea presată pe care mi-ai dat-o acum mulți ani nu s-a clintit din locul ei, dintre paginile cărții cu coperte rupte, e tot acolo,

din ziua în care mi-ai dat-o

e tot acolo, promit

și totuși de fiecare dată

când merg să o revăd

deschid ca ...

Pentru mine, toamna este tot timpul dureroasă. Doare pe mutește, pentru că ceva dispare și eu știu că trebuie să iau multivitamine din nou, ca să mă prefac, măcar pentru o scurtă perioadă, că mi-a revenit buna dispoziție. Sunt un personaj taciturn toamna și habar nu am cum pot schimba asta. Este o duminică însorită de octombrie în care iar nu se va întâmpla nimic, dar voi trăi intens depresia și, în cele din urmă, va veni din nou seara, voi dormi și a doua zi o voi lua de la capăt. Covor galben- ...

hold me

mâini strânse pe corp

valea dorinței

iar ele urcă 

și apucă tot în calea lor.

sâni dezgoliți

ca două coline neexplorate

mâinile urcă și tot urcă

într-o căutare oarbă.

degete atente

cercetează plaiurile claviculelor

strânsoarea ajunge la destinație

și se întețește.

pielea de porțelan se distorsionează

sub frământările atente

ale degetelor lungi, dibace

asemuite cu cele ale unui pianist pasionat.

respirația se ...

— Ce aveți de mâncare?

— Avem mai multe feluri: lasagna, paste, omle..

— Dați-mi orice, numai italienesc să nu fie. Vreau un sandviș. Nu mai pot, dom'le, paste, pizza, m-am săturat. Am lucrat trei ani de zile în Italia, la spălat vase într-un ristorante și mi s-a acrit. Vreau să-mi trăiesc viața. Știți cum sunt? Nu mă rețin de la nimic: vreau să mă plimb, să mă simt bine, să văd lumea. Nu să pun ban pă ban. O viață avem, ce dreacu'? Mâine poți să întinzi adidasu' și n-ai înțeles nimic. Nu că ...

***

visez că reiau liceul, 

scriu pe pereți că la vârsta de 27 de ani 

m-am ratat.

la trezire

se descompun ultimele 

amintiri cu mine trăind,

mi-am anulat șansa la suflet,

femei tinere care mor cu speranța neterminată,

în locul lor puteam fi eu, 

nu am nimic pentru care să mă salvez,

vorbesc despre

dumnezeul conservat în 

amintirile mele putrede.

în fața mea două uși: o lume abstractă și moarte.

aleg moartea. ...

Dl. Joseph Becker avea obiceiul să se trezească în fiecare dimineață înaintea soarelui și să-și facă rugăciunea până să coboare din pat deoarece, considera el, o zi bună de lucru începe devreme și nu poate să-nceapă decât cu Dumnezeu. După ce își făcea tabieturile de dimineață și lua un mic dejun satisfăcător, dl. Becker cobora în prăvălia sa. Avea o ceasornicărie în Piața Amzei, în apropiere de sinagogă, moștenire de la tatăl său, care emigrase în București în anii '50. Peste o lună se făceau t ...

Prietena mea

Ne țineam de mână, eu și Moartea

Scuipam coji de semințe pe jos

Ne uitam la oameni cum plâng

Pe plajă, ca la teatru.

Am întrebat-o dacă nu trebuie să plece

S-a uitat în ochii mei și a zâmbit

Ai mei erau mai goi decât ai ei

A mai stat puțin, să mă-ncălzească

I-a mai lăsat puțin, să sufere, de speranță.

Am râs scurt și-am luat o gură de absint

Beam din același pahar, cu același pai

Ea prima, urmam eu.

Moartea ...

Daniel Cătălin Năstase s-a născut la Chișinău, în 1999. În prezent, este student în anul al III-lea la Facultatea de Litere a Universității din București. Recent a obținut Marele Premiu (secțiunea studenți de la facultăți cu profil filologic) la Concursul de poezie 408, organizat de Asociația Studenților de la Litere (ASLUB).

cel mai frumos oraș din lume

când eram mic

mama mi-a lipit o hartă imensă pe perete

și mi-a zis daniel acum vei vedea lumea mai mare

...

elohim

tu, elohim, m-ai învățat că a-ți zdrobi capul într-o menghină

nu e nici pe departe mai rău decât a te împușca în țeastă de trei ori

când trenul te izbește cu forța unei comete

și tot ce rămâne din tine e o crustă gălbuie ca o pată de lavabilă întinsă pe podea

sau poate nici n-ai fost tu, elohim,

pentru că în noaptea aia când în oraș se aprindeau luminile de crăciun

singura lumină din casa noastră nu era o lumină

ci o scânteie blurat ...

Robert Vladu, proaspăt absolvent al Facultății de Litere, secția Actorie, a Universității din Craiova, crede în muzica clasică, teatru, dans, pictură, artă, spiritualitate, poezie, în chitară. Este colaborator al Teatrului Național "Marin Sorescu" și al Operei Române din Craiova. Poezia și-o face din credință, o credință demnă de alte vremuri, în care timpul și omul nu se sugrumau. Iau poezia lui ca pe o declarație de dragoste pentru cele ce sunt, dar nu se spun.

...

am tot încercat să aflu 

unde mă grăbesc 

rezultatele nu au fost concludente 

și ar fi tare amuzant să mă grăbesc și către 

un răspuns 

ia-te-ncet, Irina 

mă iau 

dar îi dau pe alții de pe mine 

la mach 7 

poate că asta e o scrisoare plină cu păreri de rău 

poate că e un eseu 

despre uitare 

când tai aerul și-l las să mă taie 

pe picioare 

uit figura 

deșirată sau îndesată 

biscuitică sau amplă 

de lângă mine

figura care se chinuie să țină pasul 

până ajungem la un semafor

șt ...

***

Ce-ți închipui că fac toată ziua și seara

o energie dureroasă și o mare putere psihică mi-au fost

puse la dispoziție divulgate doar mie

și celor lăsați să se descurce singuri

societatea a dat măști și dezinfectant

curierat pentru livrat dulciuri țigări și alcool

teleconferințe filme a dat ce putea

carne multă carne

iar ce e sub societate în hăul ei dintotdeauna

coace nervi și telepatie

își numără aleșii și-i învață să reziste

ca toți ceilalți consumatori

de sacrificii și r ...

În duminica aceea obișnuită de primăvară, nimic nu te-ar fi pregătit sufletește pentru ultimele clipe de agonie ale domnului Toma. Nici crizele pacienților care refuzau să își ia tratamentul, nici razele soarelui care se străduiau fără succes să spele coridoarele dezolante ale Spitalului Socola. Nici măcar Sfânta Liturghie ținută în biserica din curtea spitalului, întreruptă brusc de vestea nefastă:

– Repede, părinte, domnul Toma e pe moarte!, zise Luminița, medicul psihiatru, cu fața asudată ...

un minut e prea puțin

ce ar trebui să fac când mă dor toate

după o zi de muncă

iau forfecuța și îmi tai cuticulele

și apoi îmi las degetele să se odihnească

pe marginea chiuvetei

a mai trecut o zi cu sudoarea

care te adoarme la prânz

în această seară îmi dau un răgaz

unul mic

să-mi relaxeze cordul

și mușchii faciali

care sădesc câte-un rid

- sunt riduri de expresie – spune mereu sora mea

sau alte tertipuri ale timpului

apelurile de la mama îmi întețesc

țiuitul din urechi ...