Revistă print și online
Daniel Cătălin Năstase s-a născut la Chișinău, în 1999. În prezent, este student în anul al III-lea la Facultatea de Litere a Universității din București. Recent a obținut Marele Premiu (secțiunea studenți de la facultăți cu profil filologic) la Concursul de poezie 408, organizat de Asociația Studenților de la Litere (ASLUB).
cel mai frumos oraș din lume
când eram mic
mama mi-a lipit o hartă imensă pe perete
și mi-a zis daniel acum vei vedea lumea mai mare
eu vedeam doar cel mai frumos oraș din lume
la parterul hrușciovcii în care stăteam locuia Leoșa cu maică-sa
sub scări
se credeau vrăjitori
vara când jucam fotbal prăfuiți pe glezne și cu tricourile lipite de noi
cu o minge ieftină din silicon
Leoșa venea și ne cerea câte-o pasă
apoi lovea mingea cât putea de tare
și ajungea sus-sus-sus sfera devenea punct
apoi se izbea de pietrișul stadionului
de parcă era hiroshima sau – știu și eu – cernobîl în jurul nostru
cernobîl în cel mai frumos oraș din lume
uneori Leoșa ne speria
alteori ne înjura
după ce ajungea lucid
avea ochi vinovați de cățeluș
ca ochii puilor pe care mama lui Leoșa îi îngropa în zăpadă
ca nu cumva să crească și să apară o haită de câini
în cel mai frumos oraș din lume
iarna avea muci și zăpadă în barbă
atunci ne era greață de Leoșa și nu ne jucam cu el
câteodată se îmbăta (dar nu îndeajuns de tare ca să ne înjure sau să adoarmă pe vreo bancă
din cel mai frumos oraș din lume)
și ne povestea despre cum a jucat poker cu dostoievski despre cum l-a cules din gară pe tolstoi și l-a îngropat în câmp despre cum a făcut cunoștință cu țarul nicolae despre cum a jucat șah cu lenin despre cum a omorât familia țarului nicolae despre cum a ieșit la bere cu woland și beghemot despre cum a omorât naziști în ww2 despre cum a fost cel mai bun prieten al lui stalin despre cum n-a acceptat să-l asasineze despre cum a fost dat afară din partid despre cum a ajuns în moldavia în surghiun ca pușkin despre cum rușii ne vor salva de separatiștii români despre cum ar vrea s-o omoare pe mă-sa cu perna dar o iubește prea tare despre cum ar vrea să trăiască cel puțin o mie de ani
toamna făceam munți din frunze și plonjam în ei
Leoșa a zis că ne-arată el o schemă și a sărit de la etajul trei
etajul cu seringi prezervative și linguri topite
eu n-am văzut faruri vitrine fotografii
în cel mai frumos oraș din lume
iar primăvara Leoșa aștepta ploile de vară
între ușile blocului cu o pungă de plastic în mână
ne amuzam copios
vorba ușilor - all the children are insane
în cel mai frumos oraș din lume
sigur – brutalismul chișinăului e chiar mișto
sigur – le place occidentalilor
bineînțeles – e gri și e trist și e nostalgic și e melancolic
sigur – e foarte frumos
sigur – are șarmul ăla postsovietic
cum să nu fie privit prin spectru tarkovskian
și – în general – chișinău e planeta solaris
Leoșa n-a trăit o mie de ani
s-a întins pe-o bancă și a dormit acolo vreo cinci zile
ce mi-aș dori
o lume
în care t. s. eliot ar fi ascultat goodbye blue sky
și abia apoi ar fi scris the waste land
în care să am șansa să aud vocea egală înghețată
a lui alan rickman recitând prufrock
în care să mă plimb cu budila-express
și să stau la senzații cu ilustratorul
aș dori să-l sumonez, ca într-un joc video,
pe il miglior fabbro în sufragerie
să-l cert și să-l scuip și să-l bat cu pumnii și cu picioarele pentru radio roma
apoi să cad în genunchi și să-i mulțumesc pentru restul
aș mai vrea să se inventeze o realitate virtuală
în care să discut în pace și liniște cu ulise sonia marmeladova didona mia wallace să-l consolez pe henry și să plâng cu el sau să beau cu leopold bloom și să înțeleg infanta într-o numerotare indecisă pân’ la trei
să merg cu valeria într-o pădure mlăștinoasă
unde ne-am ascunde într-o scorbură și am trăi și am muri
și ne-am despărți de alte mii de ori
mi-ar plăcea să crească în jurul nostru câte
o salvie
o levănțică
o iasomie
un trandafir
mi-aș dori o lume în care să nu mai imit
una în care aș putea
nestingherit
să vorbesc cu cuvintele mele
și – nu în ultimul rând – mi-aș dori
ca negrii care lucrează pe plantațiile din coasta de fildeș
să mănânce ciocolata pe care-o produc
nu așa cum am văzut eu pe youtube
în rest, asta-i the best of all possible worlds
în care
so far, I’m a nobody
It could last for some time
In the present stage of my life,
I’m still taking, not giving
I’m still acquiring values
I want freedom in the broad sense…
o seamă de personaje secundare
sunt cei care își doresc o formă sau alta de libertate
dar și cei care nu caută decât să-și lege existența de ceva
mergând orbiți mai departe, spre seara întinsă pe cer
ca un pacient cloroformizat pe un pat de spital,
fără să bage de seamă că în persană (sau nu mai știu în ce limbă ciudată)
există un cuvânt pentru senzația pe care o ai
atunci când privești lumina prin crengile copacilor - vara
taximetriștii și copiii zugravii și activiștii inginerii și văduvele
conductorii și șoferii de cursă lungă poeții și prozatorii
stănescienii și ivănescienii marxiștii și ortodocșii
alături de postumaniști conservatori și conspiraționiști
parcă toți ar vrea, într-un final, să-și îmbrace pantalonii albi, rulați
și să se plimbe pe-o plajă de prin suburbiile orașului
simțindu-se importanți
nu! nu sunt un inventator și nici n-am intenționat să fiu
sunt doar un imitator, suficient de ok
să mimez un oarecare progres
Student în anul al III-lea la Facultatea de Litere a Universității din București, Daniel a obținut Marele Premiu la Concursul de poezie 408, organizat de Asociația Studenților de la Litere (ASLUB).