Aprilie castaniu, pe alocuri vioriu în mijlocul unui oraș la fel de aglomerat precum îl cunoșteam din prima zi.... Pașii mei se îndreptau grăbiți către magazinul din colț, fără, însă, să privesc înainte sau înapoi. Eram izolat în propria minte în care pe de o parte mă atacau gândurile aristotelice (de ce mă sugruma cu propriile sale teorii Aristotel?), iar pe de altă parte domnul Xenopol nu mai avea răbdare să aștepte până ce i-aș fi urmat ipotezele istoriei românilor. Nu, nu se poate ca fanario ...

Timpul trece și se apropie, ușor dar sigur, o bornă care se încăpățânează să-mi demonstreze că tinerețea veșnică e doar o închipuire. Poate că realitatea e neiertătoare, dar determinarea mea este, la rândul ei, imposibil de combătut.

Așa că mi-am croit un plan care să învingă orice încercare de năruire a viselor. Îmi fac un bagaj — deși e impropriu spus 'bagaj', fiindcă nu vreau să car nicio greutate. Iau cu mine doar un parfum cu note subtile de iasomie și flori de portocal, o rochie bogată di ...

Și iarăși să se știe, că la venirea primăverii, mă apucă o dambla veche și nevindecată, în care mă socot poet ienicer, șair cu faimă mare. Fără să mă întrebe cineva, îmi dau poruncă singur, să ies înaintea ortei și să slobod versuri de gaziu, de să se cutremure dușmanul. Îmbrăcat cu șalvari largi și cămașă subțire de bumbac, pe piept, mă rad cu briciul și las șapte fire, împletite cu ață aurită, semn că sărăcia nu-i chiar completă. La mijloc, spânzurat, ochiul albastru, nazar boncuğu, să mă aper ...

Pantofii pe care îi visez la primăvară... Primăvară... Să tot visezi la primăvară... Acum e iarnă, cod roșu de viscol, mașini înzăpezite, trafic blocat și altele similare. Pantofi... Nu mi-am dorit niciodată o pereche anume de pantofi. Dar am un personaj special care... Cum să vă zic?... Care, dacă și-ar dori o pereche de pantofi, ar fi o provocare să-i cumpere. Nu că ar fi ceva rar, să mă înțelegeți. Să presupunem că s-ar găsi la mall și că nu disponibilitatea lor ar fi prima dificultate.

Atun ...

Pantofii Mica, așa i-am botezat eu, că nu-mi mai amintesc numele firmei, aveau mici străluciri de mică (mineralele care mă fascinau) și erau mai scumpi decât celebrii pantofi Guban. Erau din RDG (Germania din blocul comunist) și au apărut într-o vreme în care eleganța era rară și scumpă. Nu existau prea mulți pantofi frumoși în vitrine. Ce era bun costa mult, iar oamenii nu-și permiteau. Eu umblam în teniși chinezești albi când îi cumpăram, gri după câteva săptămâni, cu care jucam fotbal în curt ...

Totul a început cu Legendele Olimpului.

Îmi amintesc și acum serile de primăvară când, pierdută în paginile lui Alexandru Mitru, visam la sandalele lui Hermes. Mi le zugrăveam în minte aurii, din piele moale și caldă din care se isprăveau curele subțiri ce se înfășurau singure de gleznă, cu mici aripioare la călcâie ce aveau puterea să te poarte între lumi.

Mi le doream atât de mult încât noaptea visam că le primesc în dar de la însuși Hermes. Mă trezeam cu senzația că le-am avut în picioa ...

Luna lui Marte nu vine; se infiltrează. Intră în an ca o fisură fină în tencuiala unei case vechi — nu o vezi, dar o simți în felul în care pereții încep să respire altfel. Lumina e aceeași, dar parcă mai caldă, prea caldă pentru perioada asta. Oamenii merg la muncă exact ca ieri, dar cu pași care nu mai ating pământul în același unghi. Nimeni nu știe că a pășit deja într-un coridor rapid al istoriei, într-un spațiu în care realitatea se poate schimba în orice moment, fără avertisment.

Pentru m ...

Primăvara e pentru mine un pahar cu vin alb, plin de parfumul unei povești de Zafon. Un vin care-mi permite să visez. Dar o poveste bună, foarte-foarte bună îți oferă mai mult. Îți permite să călătorești, de pildă. Ba chiar să zbori! Și pentru asta am ceva mai bun decât un pahar cu vin. Am niște pantofi albi, eleganți, cu șireturi mov. Genul de pantofi pe care ți-i imaginezi negri, lungi ca niște bărci, plini de cremă lucioasă, dar care se scutură în ultima clipă de statutul lor de încălțări pen ...

Povestire publicată pe grupul Ficțiunea

Îmi veneau perfect. Îi încălțam pe ascuns, una dintre marile bucurii ale copilăriei și eram sigură că mai frumoși nu există. Nu îi văzusem niciodată în picioarele ei micuțe, și uneori îmi venea greu să cred că erau ai ei. Deschideam cu grijă cutia de carton, îi priveam câteva secunde și le șopteam. Ce mai faceți? Le mângâiam pielea fină cu vârful degetelor, iar ei oftau de bucurie că sunt atinși din nou, tălpile fremătau de nerăbdare. Prima dată i-am ...

Povestire publicată pe grupul Ficțiunea

Intră pe hol ținând într-o mână găleata și-n cealaltă mopul. Nu plecase toată lumea, se mai auzeau oameni tastând.

"Poate termin mai repede azi… s-ajung și prin piață", gândi Elena.

Mai avea câțiva bani împăturiți în portofel. De ajuns pentru niște cartofi și doi cârnați Trandafir, cât să facă o mâncărică aromată.

Din biroul din capăt ieși Ioana cu telefonul la ureche, râzând înfundat. Mergea drept, cu capul sus, de parcă holul era un covor roșu în ...

Povestire publicată pe grupul Ficțiunea

Bujor, feciorul boierului Stratulat, nu semăna cu nimeni din familia lui. Stratulat și Stratuleasa erau oameni așezați, gospodari, buni la suflet, darnici și binevoitori. Vecinii îi îndrăgeau, iar slugile așișderea. Sora lui Bujor, Calistița, nu împlinise decât șaisprezece primăveri, fiind deja curtată de un alai de flăcăi de neam mare, astfel că era limpede pentru toată lumea că boierului îi va fi tare greu să aleagă un ginere vrednic de o copilă atâ ...

Trecutul rămâne o dimensiune temporală fascinantă nu doar pentru noi, ci și pentru personajele noastre din literatura universală. Până și în spațiul intrinsec al ficțiunii regăsim modalități de cristalizare a unui moment, astfel încât să păcălim timpul prezent cu fiorii asociați unui eveniment important din trecut. Acest fenomen îl regăsim și în romanul Doamna Bovary de Gustave Flaubert, unde avem multiple scene în care Emma sacralizează momentele de nostalgie în compania propriilor săi panto ...