"Vineri 13" era un film pe care îl văzuse în tânăra ei adolescență, într-o perioadă care acum părea din altă viață, dinainte să aibă vârsta legală să vadă asemenea filme sau măcar să-și facă buletin. Se uitase pe ascuns și se speriase atât de tare încât frica îi rămăsese undeva adânc, lipită de suflet.

De atunci, fiecare zi de 13 care se nimerea într-o vineri îi strângea pielea până când carnea o durea. Pășea cu grijă și se uita peste umăr. Iar seara, după ce își făcea baie, se băga în pat și strângea pătura sub bărbie. Privea vigilentă în cameră toată noaptea, până dimineața, când putea în sfârșit să răsufle ușurată. "A mai trecut o zi din viața mea", își spunea și cobora din pat obosită, cu cearcăne adânci. Cu timpul, frica se mai domolise, dar nu dispăruse niciodată de tot.

În acel aprilie însă, 13 căzuse într-o duminică.

Era cald. Păsările cântau, aerul mirosea a flori și a pământ reavăn. Mai avea un an până la treizeci, dar încă nu își însușise pe deplin obligațiile vieții de adult. Se plimba pe străzile orașului fără grabă, învăluită de mirosul primăverii, razele calde îi cădeau pe brațele dezgolite, pașii i se balansau aproape ca într-un dans. În parc, copiii alergau râzând, câțiva căței se tavăleau prin iarbă. Pentru o clipă i se păru că văzu o lumină roșie reflectată pe asfalt, apoi auzi sirena.

Mașina de pompieri trecu fulgerător pe lângă ea. Întoarse capul și privi în josul străzii până când dispăru. Rămase o clipă pe loc, balansându-și pasul înainte și înapoi. Când o mașină SMURD trecu în viteză pe lângă ea, se hotărî să

meargă în aceeași direcție. Coborî strada încet. Aproape ajunsese din urmă cele două mașini când încă una, de poliție, trecu pe lângă ea și opri lângă celelalte. Recunoscu blocul. Știa și scara. Intrase și ieșise de multe ori pe acolo. Deși trecuseră zece ani de la ultima vizită, parcă îi simțea încă mirosul proaspăt.

Acolo își petrecuse multe seri de vineri 13, când îi era frică și nu putea adormi în patul ei. Când îi era dor și voia doar să fie ținută în brațe. Când era fericită și voia să povestească.

Acolo râsese cel mai mult.

Și plânsese.

Și iubise pentru prima oară.

Se așeză pe scările unui fost magazin și privi. Pompierii intrau și ieșeau, medicii intraseră și nu mai ieșeau, polițiștii așteptau lângă mașină. Ea aștepta cu ochii fixați pe ferestrele de la etajul trei.

După o vreme, pompierii plecară. Medicii își strânseră trusele. Polițiștii intrară în bloc.

Plecă și ea, însă la colțul blocului se opri și privi peste umăr. O mașină albă, cu scris albastru, parcă tocmai lângă cea de poliție. Medicină Legală.

Era aprilie, 13, nu era vineri, dar pielea i se strânse și carnea o durea.