lui Patrice

am un prieten care iubește melcii, mai presus de tot

îi adună, cu miile, din văile Brateșului, de pe la Prut sau de pe la Siret

sau, de mai presus, din grădini sau, de mai prejos, de pe faleza Dunării

îi iubește cu nesaț, culinar și medical

cu philia, iubire frățească, față de aproapele

prietenul meu care iubește melcii, vă spuneam, mai presus de tot

le-a construit un mare sicriu de lemn, prețios și el, sicriul sau măcar semi

și îi învață cum să treacă ei așa, dincolo, cu molusco-philia lui și cu demnitatea lor,

cu demnitatea din încrengătura gastropodelor, din familia helicidaelor, cei cu corp moale, protejat de o cochilie

îngrijiți, hrăniți cu pătrunjel proaspăt și alte ierburi, alintați și degorjați mai apoi

melcii sfârșesc lent ori în mult unt, cu usturoi, tot pătrunjel proaspăt, în cuptorul încins și-n vintrele noastre nehalite

cu agapé, iubire jertfelnică, care s-a creștinat în încredere și iertare,

ori, sterilizați în borcane translucide, ori imortalizați în pateuri pofticioase

și viața noastră e într-un sicriu de melci,

suntem melci din încrengătura regnului animal, superioară clasei, știm fiecare din ce familie

provenim

care ne îndestulăm cu bucate, unele mai alese, altele mai simple, unele pur gurmande, altele pur

spirituale

cu storge, iubire familială

și-n meniul vieții, poetic sau nu, așteptăm marea Clipă, în care vom răposa și noi, cei cu corp moale, protejat de o cochilie numită eros, iubire egoistă, cărnoasă, pasională,

noi și dorința noastră nobilă de a trece așa, dincolo, cu philautia, iubire de sine,

dar, mai ales, cu demnitate... omenească