Vocea de la radio se scurge prin difuzoarele prăfuite ale mașinii.

-... surse medicale pun numărul ridicat de sinucideri pe seama unei depresii cauzate de căldura prelungită, tot mai greu de suportat. În anotimpul cald, care durează nouă luni din an, sinuciderile sunt o realitate zilnică...

Șoferul zâmbea. Era mai potrivită denumirea de anotimp fierbinte, bolborosit. Iadul pe pământ! Renunțase la aerul condiționat din mașină. Oricum, sistemul de climatizare pufăia un damf înecăcios, ca și cum ...

Noul Regim a chibzuit cu atenție măsurile necesare pentru eliminarea discordiei din țară. Și mințile înțelepte au identificat problema. Devianții. Homosexualii și lesbienele. Cei împotriva naturii!

Campania de adunare a acestor elemente dușmănoase folosise la început rețelele de socializare. Apoi trecuse la denunțuri, filaje. Câte un tren cu 50 de vagoane pleca în fiecare dimineață spre Tabără. Îi spuseseră așa pentru că era mai uman. Lagăr de concentrare suna retrograd. Din fericire, pământul ...

Am glumit pe seama lui, l-am înjurat, ba chiar mi-a venit să-i izbesc pumni nenumărați în mutra aia ca o placă de darts, rotundă și enervantă. E vecinul de la parter și astfel de porniri stârnește în mai toată lumea, chiar și printre cei mai pașnici locatari. Îl cheamă Vili, dar el vorbește despre sine la persoana a III-a, domnu’ Vili, da, chiar așa. Și-am ajuns să împrumutăm cu toții adresarea asta. Adevărul e că se impune asupra celorlalți, deși e un combinator amărât, un bătrânel de care-ți v ...

Măști cu zâmbete lăbărțate, încleiate cu zeamă îndulcită peste mutrele aspre. Aplauze sparte, strigăte găurite de bravo, bravo. Mândria plutea, puturoasă, peste capetele părinților. Serbare de final de grădiniță. În aer liber, în curtea înverzită, printre gropi cu nisip, trambuline și tobogane care închipuiau dragoni și camioane de pompieri.

Toți se gândeau la grijile de acasă, de la muncă, de pe stradă, din pat. Toți erau cu mintea îmbuibată de calcule în euro și lei, toți atinși de rugina v ...

În legănatul metroului care gonește vâjâind prin tunel, aud muzica din niște căști aflate în stânga mea. Din profil, văd un chip galben ca ceara, buze roșii și niște ochelari lați, cu ramă neagră. Zbum-zbum-zbum!, se aude. Muzică din huruit de roți pe șine metalice. Iar eu mă legăn între două stații și mă gândesc la ce am de scris. Căci vreau să pun pe hârtie o poveste. Sunt scriitor sau cel puțin în felul ăsta mă numesc unele persoane. Câteva.

Trebuie să scriu ceva original. Diferit de alți ...

Sunt captiv! Tac, îmi înghit urletele, căci nu știu când o să mă prindă iar între gheare. Orbecăi pe un culoar îngust, întunecat. Simt pereții zgrunțuroși, podeaua foșnitoare, bezna umedă. Înaintez. Către ce? Nu știu. Dar înaintez, convins că ăsta-i drumul care trebuie parcurs.

Degetele îmi tremură și simt cum calea-mi este barată. O ușă din metal. O pipăi. Simt mecanismele complicate, roți zimțate, lanțuri și bare. Trag, împing și toate zornăie. Pe ceafă mi se preling dâre de sudoare. Picături ...

Fan-tas-tic. Ce-o fi cu gândurile astea? Eu, la vârsta mea, cu burta cam pretențioasă, mă arunc peste masă, apuc pixul argintiu care lucește ca un glob de Crăciun și-l înfig derbedeului în jugulară. Sângele țâșnește ca dintr-o arteziană și sare inclusiv prin cilindrul pixului. Gro-ză-vie!

La cei 53 de ani ai săi, arată caraghios cu broboanele de sudoare care-i împânzesc fruntea. De cealaltă parte a mesei ovale sunt trei manageri: șeful cel mare, un adjunct și directorul de operațiuni. Toți la ...

Mere-struguri-piersici-pere-mure-caise. Merestruguripiersiciperemurecaise!

Primul lor sărut avea gustul dulce-acrișor al merelor din livada casei părintești, fructe culese în zile bine închegate de toamnă, când vântul unduia plăcut frunzele și soarele se scuturase de pojghița aspră a verii. Le așezau în lăzi din care se desprindeau așchii și le urcau în camionul huruitor, gata să duduie spre oraș. Fructe prețioase care-i înțepau cugetul și-l făceau să-și imagineze felurite povești. Se sărutaser ...

Dacă o poți mânca, nu e artă! Zicea asta Fran Lebowitz și nu era nevoie să deschizi o carte ca să știi citatul. Era dintr-un documentar de pe Netflix. Chef Cristina auzise de multe ori vorbele de la ziariști care se dădeau rotunzi și care încercau să o pună în încurcătură. E fine dining-ul o formă de artă? Iar ea răspundea serios, ca și cum ar rezolva o ecuație complicată, cu multe necunoscute. Vorbea de materia primă, de legume, fructe și de carne. Toate provenite din surse sigure, alimente ...

Pun ca titlu cuvintele rostite cu o caldă ironie de Daniel Sempere, în Prizonierul Cerului, de Carlos Ruiz Zafón. Știu, când vorbim de tetralogia Cimitirul Cărților Uitate, personajele principale par să fie Daniel Sempere, Julian Carax, David Martin. Nu, nu, nu! NU și pentru mine.

Când spun Zafón și Cimitirul Cărților Uitate, mă gândesc în primul rând la Fermín Romero de Torres. Sfântul și păcătosul Fermín. Îl văd în anticariatul Sempere, montând în vitrină ieslea luminoasă care să atragă clien ...

Mâna Taniei îi mângâia pieptul. Arătătorul ei lung și rozaliu apăsa în adâncitura de pe omoplatul drept. O găoace în mușchi, căptușită cu pieliță uscată. O rană veche, la fel ca multe altele de pe trupul său.

Erau dezbrăcați, făcuseră dragoste și acum lâncezeau. El, cu ochii în tavan. Ea urmărind liniile, văile și urcușurile de pe pielea lui bronzată. Pasiunea era scursă din amândoi și el simțea doar o prelungă liniște forfotitoare, ca o coardă de vioară din care zbârnâie note stinse. În muzica ...

Era cititor devotat al revistei cu reduceri de la Kaufland. Foile se zdrențuiau de cât de mult le frunzărea. Urma revista cu mai puține pagini de la Penny și pliantul sub formă de ziar de la Mega Image. Căuta și revistele sezoniere de la supermarketuri, cele cu rețete, dar care conțineau și reclame la produse cu preț tăiat.

În fiecare dimineață, pe masa din bucătărie, lângă ceașca ciobită de cafea și scrumiera plină cu mucuri, avea teancul de reviste și pliante.

Pielea de pe degete și de pe f ...

Iuliu Hossu, Constantin Brâncuși, Mihail Sebastian. Cronica întâmplărilor de la Mănăstirea Tanacu. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu. Povestea pilotului britanic Brian Spencer. Sunt câteva dintre reperele operei Tatianei Niculescu, o scriitoare care impune biografia în literatura contemporană.

Pornim de la "După o poveste adevărată" ori "Cronica unui caz real", mici atenționări plasate sub titlurile Tatianei Niculescu și ajungem la cuvintele lui Andrei Pleșu, de pe altă copertă: "Misterul convi ...

Portocaliu și verde. Da. Adică are aromă de portocale, dulce acrișoară, și iz de ace de brad care-ți lasă o dâră de clei pe dinți atunci când le ronțăi. La fel e și mirosul zăpezii: portocaliu și verde, portocale și ace de brad.

Trag sania, Maria îmi dă bice și zburdăm peste stratul subțire de zăpadă din parc. Din cerul cenușiu cad alți și alți fulgi, bătuți ușor de vânt, se cern lent și văd în părul Mariei și al Verei steluțele delicate, exact ca în cartea cu ursulețul care nu vrea să hibernez ...

Ioan Valentin Negoi, Istoria nespusă a romilor din România, de la ce cea mai lungă perioadă de sclavie din Europa la Holocaust, Hyperliteratura, 2025

De ce aș citi această carte? Mă refer la ISTORIA NESPUSĂ A ROMILOR DIN ROMÂNIA, de la cea mai lungă perioadă de sclavie din Europa la Holocaust, de Ioan Valentin Negoi, volum apărut în 2025. Pentru că e despre mine. Despre tine. Despre noi! Îmi și imaginez câte interpretări naște această afirmație, zâmbete, îmbufnări, revoltă, ironie, dar ...

La Focșani se ține anual un Târg de Carte, ajuns între timp la cea de-a XIX- a ediție. E un eveniment care animă orașul și dă importanță lunii octombrie, mai ales că se desfășoară în somptuosul Foaier al Muzeului Vrancei (recent inauguratul Muzeu al Viței și Vinului).

Muzeul, situat pe strada Cuza-Vodă nr. 8, în Focșani, e o clădire monument istoric, renovată și repusă in funcțiune în anul 2024.

Târgul de Carte adună anual edituri și librării, scriitori și evenimente de top. Elevi, profesori f ...

Șeful secției eveniment începu să urle ca apucatul:

— Avem o sinucidere în Băneasa. Fiul unui mahăr. Mai muncește cineva în coșmelia asta sau tre’ să merg eu la filmare?!

Ana sări imediat de pe scaunul ei. Avea un subiect de deschidere, unul de maximă importanță. În ciuda a tot ce se petrecea în sufletul ei, era plină de energie, gata să fugă din redacție până la adresa indicată. În goana mașinii, observă trecătorii, le ghici o parte din gânduri, dar mai ales le simți golul acela din piept, ca ...

Premiile Ficțiunea

ediția a IV-a, 2025

Revista Ficțiunea și Asociația Creatorilor de Ficțiune (ACF) anunță nominalizările la  Premiile Ficțiunea, pe anul 2024.

Este al patrulea an în care se acordă Premiile Ficțiunea, iar în edițiile anterioare, printre nominalizările la aceste premii s-au aflat personalități ale vieții culturale românești, din generații diferite, care s-au remarcat în domeniul creației de ficțiune. Horațiu Mălăele, Tudor Giurgiu, Claudiu Bleonț, Alina Grigore, An ...

Tărăboi. Țipă, gesticulează. Într-o mână ține cămașa și un tricou, în cealaltă o bucată de hârtie. Totul e pe bon, n-am altceva!, strigă în timp ce caută aprobarea martorilor adunați pe stradă: un paznic, o vânzătoare și vreo doi trecători. Încep să iasă și de prin alte magazine, inclusiv casierul din casa de schimb valutar.

Atunci se însuflețește: hai, controlați-mă, fasciștilor!, dar tot nu-l lasă pe paznic să se apropie. Cu coada ochiului vede silueta Anei care se strecoară prin spatele ...

Lucra pe tura de noapte și uneori, pe drum, se delecta cu o mică plăcere. Nu-și permitea să fie gurmand, dar își savura pe îndelete gustările simple prin stații de autobuz ori sub un felinar chior. Ștrudelul cu vișine, dulce și sățios, ușor crocant, însoțit mereu de un chefir acrișor. Fiecare îmbucătură era o halcă grasă de liniște. În alte dăți alegea doi covrigi cu susan și un Pepsi la jumătate. Aluatul bine copt, călduț, și bulele înțepătoare și reci ale sucului îi ofereau plăcere la porție. ...

Nu ești bucureștean, așa-i?!, întreabă șefa de scară, convinsă că oricum știe răspunsul, iar eu clatin din cap, nu, nu-s bucureștean get-beget, dar problema la zi e că schimbarea țevii din bloc ne lasă patru zile fără apă, și mi se pare cam mult, asta aș vrea să spun, dar președinta asociației știe ce-nseamnă să fii bucureștean, iar eu nu, și mi-o zice pe un ton savant, ca la Academia Română, în timp ce eu scrâșnesc din dinți și-mi vine să-i dau în cap cu Bucureștiul ei și să-i zic de faptul ...

Obișnuia să se trezească în cel mai înghețat moment al nopții. Soția sa respira egal, doar vreun mușchi îi tresărea ușor, dovadă a visului în care era captivă. El cobora tălpile pe parchetul rece, însă nu-și căuta papucii. Ocolea patul și se lipea de calorifer, în dreptul ferestrei.

Orașul era încremenit, indiferent de anotimp. Blocul vecin avea geamuri întunecate, bulevardul lucea stins, iar pe cer nu se mai ghicea luna.

În chenarul ferestrei se reflectau câteva contururi ale camerei. O dun ...

Prima dată i se întâmplase la calculator, când era pierdut într-o fișă excel. Colega lui țăcănise prin spate, îi observase silueta de prăjină uscată, plină de ifose, reflectată în monitor, și-i simțise în ceafă curentul. Se mișca precum o drezină, trecea mereu în viteză ca să arate cât e de ocupată. Doar că atunci, în urma ei, persistase parfumul, un iz prelung și ascuțit, dulceag, dar cu ceva amar strecurat printre liniile portativului care lega toate acele miresme. Ca o lămâie putrezită într-u ...

Andrei Novac, 35. Povestea nespusă a unei revoluții, Vellant, 2024

Un manifest împotriva uitării

Catrinel POPA

Dincolo de virtuțile sale artistice incontestabile volumul lui Andrei Novac, 35 /Povestea nespusă a unei revoluții, reprezintă un manifest sui-generis, tulburător și imperativ totodată, împotriva uitării, sau – privind lucrurile de pe celălalt mal al râului Lethe – o pledoarie pentru aducere aminte.

La mai bine de trei decenii de la Revoluția din decembrie 1989 chiar ...

Povestire premiată la Concursul Național de Proză "Valentin Șerbu"

1. Anul 2025

Degetul, ca o ramură uscată și chircită, naviga printre fotografii, schimba imaginile una după alta. Ecranul tabletei era uscat și rece, impersonal, și își modifica luminozitatea și culoarea în funcție de scena afișată.

Ultimele cinci imagini erau de la mare. Nisip gălbui, cer albastru și adânc, apă înspumată, plină de creste întunecate. Avea până în 10 ani pe atunci, era elev în mod clar și părea că se bucură ...

Dragă Petre Nechita, felicitări pentru premiul obținut recent la Concursul Național de Proză "Valentin Șerbu". Cum ai aflat despre acest concurs și în ce moment ai hotărât să te înscrii?

Recunosc: pe Facebook, de multe ori, sunt hipnotizat de clipuri stupide și de poze cu pisici. În același timp, urmăresc și oameni interesanți, care au ceva de spus. Și care anunță evenimente importante. În cazul de față, scriitorul Nicolae C. Ariton, din Tulcea, a postat despre concursul de proză Valentin Șer ...

Anul 20XZ: Marele Blocaj a început nebăgat în seamă, considerat doar o manifestare obișnuită a vieții în marele oraș. Claxoane, ambuteiaje, nervi, înjurături șuierate printre dinți. Se mai întâmplase. Doar că străzile, ca niște artere înfundate de grăsime, au înghețat. Camioanele s-au blocat, autoturismele, chiar și cele mai mici, nu se puteau strecura. Motocicliștii și bicicliștii au încercat pe trotuare, dar și acestea erau sufocate de mașini. Printre blocuri, pe bulevarde și în parcări se v ...

Povestea Maiei Morgenstern e despre film, teatru și literatură, dar mai ales despre cum aceste arte nu au granițe între ele.

Maia Morgenstern s-a născut pe 1 mai 1962, la București. În 1985 a absovit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L.Caragiale" din București, la clasa profesorului Dem Rădulescu.

A debutat în lumea filmului în 1983, în pelicula "Prea cald pentru luna mai", regizată de Maria Callas Dinescu. În același an, Dan Pița a distribuit-o în filmul "Dreptate în lanțuri". ...

Cum de i se bulucise în minte o asemenea idee?! Doar deschisese șifonierul hotărât să golească niște umerașe, vreo două rafturi, apoi să-și îndese rufele într-o geantă și să trântească ușa apartamentului. Dus să fie! O declarație de bărbat hotărât. Mi-a ajuns, m-am tirat, adio și-un praz verde! Asta, ultima, era chiar vorba ei preferată.

Dar privirea îi zăbovise pe jumătatea ei de dulap, o clipă doar. Și se trezise agățat de fantomele anilor înșirați în spatele amândurora, ca niște containere ...

Nu e nimic mai trist ca sunetul făcut de ceasul prins într-un cui rahitic, deasupra ușii de la dormitor. Nu știu cine crede că se aude tic-tac, dar e o prostie. Stau în pat, cu privirea ațintită în tavanul alb, agățată de punctele minuscule lăsate în urmă de bidinea, și aud hârști-hârști. Fiecare mișcare a limbii, fiecare secundă lungă și slinoasă e o bucată smulsă din mine.

Nu e nimic mai trist ca șosetele tale, șosete pufoase, scămoșate, de stat prin casă. Aruncate într-un colț, anemice, usca ...

Aș scrie o istorie a omenirii exclusiv din perspectiva mațelor. O istorie plină de bucurii intense și dureri crunte. Atât, aceste două extreme, nimic mai mult. Pâine și circ, dar mai întâi pâine. Mațele pline reprezintă o nevoie de bază. Și cine spune că e o mulțumire banală? Pe lângă rolul vital, satisfacția de a fi cu mațele pline e o împlinire intensă, nu vă lăsați păcăliți, una care are efect asupra întregului trup.

Mațele goale, în schimb, ghiorăie. Dispare pâinea și omul se revoltă. Ridic ...

I se spunea așa pentru că, în ciuda defectului evident, îmbrățișa oameni. Asta era activitatea lui principală. Și chiar dacă cei îmbrățișați mureau, el continua, nu se lăsa învins.

Spunea despre sine, cu o doză de ironie, că seamănă cu pițigoiul mare. Nu la aspectul simpatic al păsării se referea, ci la informația bună pentru concursurile de cultură generală. Puii pițigoiului mare sunt hrăniți, cu rândul, de ambii părinți, care fac și 900 de ture pe zi pentru a le aduce mâncare. Așa era și el: ...

Câte se pot întâmpla pe casa scării, între două etaje. Gândise asta și se detașase de propria persoană, devenise personaj în interiorul blocului. Abia coborâse patru-cinci trepte și deja se oprise cu o talpă în aer și cu mâna pe balustrada acoperită de un șarpe din plastic negru și strâmb, rupt din loc în loc.

Jos, la următorul etaj, ușa de la ghenă era întredeschisă. La fel și ușa apartamentului de pe colț. Ferestrele dinspre stradă, cele care mascau micul balcon cu tubul argintiu și murdar ...

— Plasturi cu rivanol, brichete, bureți de vase...

Înainta șontâcăit prin tramvai, ca o umbră. Într-o mână ținea cele câteva produse jerpelite. Cealaltă forma un soi de contragreutate care se tot balansa și părea că-i ține, în picioare, întregul trup.

— Plasturi, brichete, bureți...

Privirea îi trece peste posibilii clienți fără să zăbovească în vreun contact vizual prelungit. E ca și cum s-ar teme că cineva vrea să-l întrebe despre marfă și astfel, traseul său ar fi întrerupt.

Poartă o cana ...

Vara trecută, prin grădina Casei Filipescu-Cesianu, în centrul capitalei, pluteau următoarele cuvinte:

"Iubind-o pe Mikuna, mi-am zărit conturul iubirii.

Cât de mult m-am zbătut pentru această frază, în ambele sensuri ale cuvântului, sau mai degrabă în ambele istorii ale ei: atât eu personal, chinuindu-mă ca un cașalot care vrea să țâșnească din apă și nu reușește, cât și eu, scriitorul, care vrea să se povestească și nu reușește nici el."

*Cuvinte dintr-un manuscris în lucru pe atunc ...

Lua cu penseta câte un fapt, o amintire, un detaliu și le așeza, le ordona. Era obligat să le numere, să le analizeze.

Iată! Sticla rotundă, mudară, a semaforului. Un roșu spălăcit, de mere necoapte. Dar roșu! Dungile albe de pe asfalt. Privirea aruncată înspre dreapta. Nicio mașină pe sensul ăla.

În față, pe celălalt trotuar, bătrâna cu plasa de cumpărături pe rotile, trasă ca un căruț. Rochie albastră, groasă. Prea groasă pentru soarele ăla aspru. Genul de bătrână care turuie despre prețuri, ...

Niciodată să nu întrebi un om despre tatuajele lui.

Puștiul din dreapta pufnește în râs. Miroase a buricul pământului, a bani nemunciți, întorși cu lopata. Miroase a fundul lui taică-su, după care se ascunde. Intru în jocul lui. Iau mâna stângă de pe volan și îi arăt un cerc desenat pe antebraț.

*Pe ăsta l-am făcut după ce am omorât primul om. A fost groaznic. Am avut impresia că l-am privit pe Necuratul în persoană, direct în ochi. Am simțit și putere, și frică, de parcă riscam să mă rostog ...

Sabina Fati, născută în 1965, este jurnalistă și călătoare. La fel de bine, poate fi pus semnul egal între cele două ipostaze. Jurnalismul adevărat nu se face (doar) din fața unui calculator ori cu un telefon lipit de mână.

A studiat științele politice la SNSPA și a obținut doctoratul în istorie, în 2004, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. A avut și rolul de profesor invitat la Universitatea București, în cadrul Departamentului de Științe ale Comunicării. A colaborat și a ocupat fu ...

Am pierdut cheile de la apartament. Stau cu fruntea lipită de vitrina cofetăriei și mă holbez la tortul cu morcovi și cremă albă, expus pe un suport care se învârte. Mai în spate, la bar, espressorul pufăie și scoate un nor de aburi. Simt mirosul de cafea, de boabe zdrobite, și dulceața prăjiturii, ca de miere topită.

Stau aici, ca un boschetar, pentru că n-am nici portofelul la mine. Nu l-am pierdut. E în apartamentul de la care nu mai am chei.

Cuvintele au voluptate și gust, le simt pe cerul ...

Cerul se prăbușise peste Arles. Gazul aerian lumina într-un galben spălăcit, ferestrele erau întunecate și reci iar vântul necheza printre clădiri. Pierduse șirul zilelor din calendar. Știa doar câte tablouri terminase și se întreba când ar trebui să vină următoarea scrisoare de la Theo, din Paris. Abia primise una, dar banii li se scurgeau printre degete. În atelierul lor aveau 120 de franci și 15 centime. Împărțit la doi însemna totuși ceva. Căci puterea artiștilor stă în gospodărirea la comun ...

Dreptate, uite un cuvânt cu preț. Pentru fiecare diferit. Păgubitul o prețuiește într-un fel, morala într-altul. Societatea pune și ea tarife diferite. Ce lege să se aplice: a talionului? A iertării? O pedeapsă chibzuită pe baza unor studii în vederea reducerii recidivei și a sporirii nivelului de educație? Și-apoi vinovatul are și el prețul său. Poate că regretă, se căiește sincer.

Și cel mai important aspect: cine aplică dreptatea? Omul... Păi, omul e coruptibil în orice tip de societate. E s ...

— Te iubim!

— Sunteți mai mulți?!

Păi… sunt eu. Soțul tău. Și te iubesc, că na, cam trebuie. E un fel de contract între noi. Ne-am înhămat la proiectul ăsta: să rămânem împreună, să păcălim timpul, uitarea. Și mai ales plictiseala. Asta-i rugina oricărei relații și-o scuturăm, din greu, zi de zi. Așa că te iubesc.

Mai sunt și eu, copilul tău. Adică atunci când răcesc și tu știi că exagerez durerea de cap și sleiala din mușchi, dar tot te prefaci îngrijorată și mă bagi în pat, și pui apă de ce ...

Scriți cum s-a întâmplat, zice polițistul cărunt pe un ton aproape părintesc. Foaia e îngălbenită iar pixul, aș putea jura, are urme de dinți.

Probabil că a început cu bucata de carne din frigider. O faci pe grill sau o băgăm la congelator pentru mai încolo?, m-a întrebat Diana. Am uitat, așa cum uit să mă ocup de cumpărături. M-am simțit vinovat, nu doar din cauza cărnii. Flori îi iau rar. Cadourile se rezumă la o carte ori o cutie de bomboane. Mereu avem alte planuri, ne gândim la vacanțe ...

Luna murmură amenințări. E o spărtură făcută cu vârful creionului în hârtia neagră a nopții. Lumina galbenă și rece e filtrată de norii zdrențuiți. Pădurea șuieră sumbru iar urletele lupilor îngheață foșnetul frunzelo

Înaintează cu dificultate, în timp ce pe piciorul drept i se scurg șuvoaie fierbinți de sânge. Pământul e umed, îmbibat cu noroi și iarba mustește de șușoteli. Caută în jurul său, scrutează bezna, nu știe încotro s-o apuce.

Adulmecă miresmele nopții, trage aer în piept și un iz a ...

Ileana Marin:

Modelul confesiv nu este epuizat; doar își schimbă formatul. Cred că ne vom explora curând un nou tip de subiectivitate, informată de inteligența artificială, dacă se poate spune asta. Deja platformele generative pot emula stiluri și concepe intrigi în funcție de descrierea "autorului".

Literatura electronică, un gen încă neexperimentat de scriitorii români, a combinat creativitatea literară cu tehnologia propunând noi forme de crearea a sensului dincolo de cuvânt. Multimedialita ...

Prima furnicătură în aortă venise imediat după comanda dată asistentului. Sarcofagul era deschis de 20 de minute, timp în care analizase vizual conținutul. O mumie bine conservată. Un baston din aur. Trei amulete. În ciuda bătrâneții, avea ochi ageri, chiar și în bezna lăptoasă a mormântului, la 20 de metri sub nisipul Saqqarei. Lanternele tremurau ușor și dădeau întunericului un aspect gelatinos.

Cei 48 de ani petrecuți la săpături, sub soarele roșu al deșertului, atârnau pe el ca o haină vec ...

Cele mai dificile alegeri se fac în sinea fiecărei persoane. Mai temperez puțin din orgoliul care mă face să dau verdicte și adaug: așa cred. Cum nu simt că-i de-ajuns, virez către exemplul personal.

Pentru mine, cele mai grele alegeri se duc în sinea mea. Mi-e dificil, de pildă, să aleg gândurile pe care să le ignor. Spinul acela care mi s-a împlântat în creier la muncă și care mă tot sfredelește și eu îi dau importanță, tot revin la el și-l transform într-o pădure de pari înfipți în ființa me ...

Priviți-l. Vă e teamă de el? Vi se pare hidos? Dar e om, tot om, așa rămâne, în ciuda aspectului… amestecat, hai să-i spunem. O să detaliem anatomia și fizionomia lui, atât cât ne permite acest articol de trei mii de semne.

Are limba lungă de 52 de centimetri. Un mușchi bine format, extrem de flexibil. O limbă scormonitoare, rapidă, capabilă să prindă din zbor multe specii de insecte, dar în același timp suficient de puternică și alunecoasă pentru a se strecura prin cotloane și ascunzișuri.

Ur ...

Trăia într-un loc al bogăției, asemenător cu Macondo în vremurile în care José Arcadio Buendía trasase străzile în așa fel încât toată lumea să ajungă în același timp la apă și să beneficieze de umbră în mod egal. Împrumuta ceva din luxul aspru, sicilian, al domeniilor Ghepardului, pe când principele de Salina răspândea putere și virilitate prin fiecare gest, oricât de neînsemnat. Aducea chiar și cu măreția și luxul Casei Buddenbrook, în momentele ei de maximă potență economică.

Era vorba în pr ...

Avionul Cessna 680, lung de 19 metri, cu doi membri ai echipajului și alți trei pasageri la bord, tocmai aterizase. Părea o machetă în preajma aeronavelor cargo sau de pasageri, cu boturile încruntate și corpurile alungite și încordate. Dar avionul privat avea prioritate, așa că se strecurase cu grație printre siluetele uriașilor de serviciu.

Mai multe camere de filmat erau aliniate pe pistă și transmiteau în direct, pe toate posturi tv de știri, apropierea avionului. În spate, în salonul ofici ...

Scriu încă în atmosfera piesei pe care tocmai am urmărit-o. E.L. Robotul, la FF Theatre. O comedie în care Adriana Irimescu nu respiră, nu are pauze, e într-o continuă mișcare. Nu are doar un rol, chit că e un singur personaj. Stările pe care le înșiră pe scena aflată în mijlocul spectatorilor reprezintă mai mult decât emoțiile unui personaj. Le vedem pe Izabela îndrăgostită, Izabela nebună, Izabela ingenioasă, disperată, tandră, răzbunătoare, mai zic o dată nebună, plină de energie, încăpățânat ...

Scriitorul fu întâmpinat în sala de festivități cu o tăcere sobră, respectuoasă. Se așeză pe un scaun din al doilea rând și mulțumi cu plecăciuni scurte. Avea o vârstă înaintată, una care nu mai era contabilizată în ani. Era considerat de modă veche, iar fiecare înțelegea prin asta o modă mai respectabilă decât cea actuală, dar inaccesibilă altor generații.

Pe scena improvizată începu ceremonia. O sferă metalică, plină cu bile din plastic, fu învârtită viguros. Rând pe rând, carapacele artifici ...

Prinde-l cu agrafe. E cel mai sigur. 1, cu negru, în mijlocul dreptunghiului alb. Dă bine pe echipamentul albastru. 1, adică primul din cursa de anul trecut. Cel mai filmat, cel mai fotografiat.

La final o să zacă plin de noroi și praf, poate sfâșiat. Dar toți se vor uita după el. Doar EA n-o să fie acolo. Zice că nu-i plac fotografii și reporterii, că prea se bagă în sufletul ei, că vor s-o prindă când plânge de emoție.

1 susură, își întinde limba, ți-o bagă în ureche și trece de timpan. Îți ...

Când era întrebată de motivul pentru care alesese jurnalismul, se exprima cu emoție, cu un ușor tremur în glas. Și cumpănea cuvintele cu pauze și respirații fremătătoare, ca și cum, dintr-o dată, și-ar fi pierdut controlul asupra vocabularului. Vorbea de pasiune, de speranță, de lupta împotriva nedreptăților. Și ochii mari, lacuri cenușii din care scăpăra câte un smarald pe post de far, tremurau umeziți.

Nu intra însă în detalii despre anii studenției. Pe atunci, nimerise în marele oraș ca o tâ ...

Are cocul înfipt în căpățâna aia rotundă. Cecilia. 28 de ani. Ecuson auriu, litere negre. Cecilia, angajata de la casă, în capătul toboganului nichelat pe care clienții își împing tăvile. În spatele vitrinei curbate, mâncarea aburindă zace peste cuvele cu apă fierbinte. În aburii ăia și în mirosul lipicios de tocăniță tot timpul caldă, în izul care ți se pune pe după urechi, pe ceafă și în adânciturile claviculei, sub cămașa albă, scrobită, cum să-ți lași părul liber?! Și doar îl avea frumos ...

Cele două vagoane lipite printr-o articulație scârțâitoare deveniseră tribune. Călătorii se zgâiau în geamurile din stânga, filmau cu telefonul, arătau cu degetul. Apoi câteva strigăte iscară panică. De ce nu pornim? De ce nu se deschid ușile? O să bubuim aici!

Tramvaiul oprise între stații de vreo cinci minute. Ceva mai înainte trecuse o cisternă care stropea șoseaua. Praful se umezise și se ridica greu în aer. Dinspre teii înfloriți răbufnea un miros aspru. Toate se combinau și în văzduh pl ...

Am participat la lansarea din București, aproape de Cișmigiu. A fost cam așa: Doina Ruști, Lidia Bodea și Roxana Dumitrache în față, în dreptul a trei mese lipite. O librărie plină ochi. Prin ferestrele late pătrundea zarva moderată a serii bucureștene. Umbra unui girofar, eventaiul farurilor aprinse, siluete îngemănate. Și-un strop de ceva ce pare blasfemie, dar care se închega în mintea mea: oare doar persoanele din față contează, ele sunt vedetele și în jur e simplă butaforie? Rolul de citito ...

La televizor dădea interviuri cumpănite și mereu răspundea cu o glumă neutră când i se cerea un pronostic. În mașină însă nu vorbea, strângea volanul și asculta sfaturile date de directorul sportiv aflat pe scaunul din dreapta. Șeful cel mare le comunica cicliștilor, prin stație, situația porțiunilor neasfaltate din cursă, viteza vântului și șansele de ploaie.

Cauciucurile măcinau în viteză praful albicios care se ridica precum o pelerină peste șirul lung de mașini, toate cocoșate de bicicletel ...

*Avem în față "Generația canibală", o carte apărută în 2024, la Editura Polirom, în colecția Ego-Grafii. Vasile Ernu ne poartă prin România anilor ’90. Fără butaforii, fără analize academice declamate de la tribună ori din vreun laborator de specialitate. Ne întoarcem în lumea dozatoarelor TEC, a consignațiilor, nonstopurilor, căminelor și crâșmelor, la trecerea de la Brifcor la Coca Cola. Dar și în perioada crizelor sociale, economice, a inflației și mineriadelor. Anii ‘90, cu bune și rele, așa ...

De ușa căscată a șifonierului atârna un umeraș cu o pungă transparentă, plină cu un lichid roșu, gras. Un fir cobora spre pat, către un braț slăbănog, gălbui, care zăcea cu un ac înfipt în vena umflată. Sângele curgea într-un șuvoi molcom, neîntrerupt. Pe noptiera de lângă pat, blocată de ușa șifonierului, era deschisă o cutie dreptunghiulară cu o dischetă moale și un fond de ten zdrobit în bucățele întărite.

Camera de hotel era întunecată. Draperiile groase acopereau fereastra din spatele căre ...

— Jasper!!!

Fotografii strigau numele câștigătorului care-și ridica bicicleta deasupra capului. Anita se întreba de unde mai avea putere după ce pedalase 290 de kilometri.

Via Roma, strada pe care se încheia cursa de ciclism, arăta ca o fabrică explodată de vopsele. Șepci, hanorace, baloane, pălării, telefoane în public. Pe bulevard, soseau tot mai mulți cicliști în echipamente colorate. Iar presa se înghesuia pentru cele mai bune imagini.

Anita era hostess A, se ocupa de câștigător. Nu cu zâ ...

2004, primul an de facultate. Dintr-un minuscul oraș de provincie, într-un centru universitar. Eram parașutat într-un grup care aduna cam toate tipologiile. Inclusiv fata de gașcă, prietenoasă, magnet pentru destăinuiri. Și pe care nu încerca nimeni s-o agațe. Eu mă uitam la toate fetele și mă întrebam: oare pe ea s-o invit la un suc? Ar accepta? O vizam inclusiv pe tipa fără pretendenți. Doar că n-aveam curaj, îmi lipseau replicile. Eu reprezentam tipul băbălăului.

Scormonesc prin memorie după ...

Niciodată nu se simțise atât de singur, chit că ea era aici. Timpanele îl dureau iar fruntea îi mocnea ca un buștean din sobă.

Lucra la un serial la modă care adunase deja câteva sezoane. Era mândru de statutul său de scriitor ecranizat, devenit scenarist, care se fotografia cu actori și regizori, printre camerele de filmat.

Irene juca un rol în serial și se înțelegeau de minune. Își făceau destăinuiri, vorbeau despre plăceri și neliniști, altele decât cele turuite cu emfază în interviuri. Pe ...

Am citit Stella Maris, de Cormac McCarthy, roman apărut în 2023 la Humanitas Fiction. Un dialog hipnotizant, asta e cartea. Un dialog între medic și pacientă, într-un spital de nebuni. Fără descrieri, narațiune, nimic altceva. Doar dialog hipnotic. Fix așa am trăit cartea asta și nu-s critic, spun și eu cum le simt.

Te-ai tăiat vreodată?

Dacă m-am tăiat vreodată.

Da.

Văd că trageți drept la țintă. Știați asta?

*Nu. Fanteziile tale despre sinucidere. Cum stăm cu ...

Am 38 de ani și îmbătrânesc. Analizez simptomele cu detașare dureroasă, o suferință dată de forțarea necesară pentru a scutura rugina regretului de pe mărturia mea. Obiectivitatea vine cu lipsa părerilor de rău, abia după renunțarea la nostalgia păguboasă.

Genunchiul drept a început să-mi scârțâie dureros, ca și cum oasele și ligamentele se freacă între ele. Nu atunci când fac o mișcare bruscă, nu când pun piciorul jos din pat. În mijlocul zilei, ca din senin.

În tramvai capăt o vitalitate nes ...

Petre Nechita: Există scriitori în cazul cărora e o blasfemie să întrebi: ce a vrut să spună autorul?! Nu, nu mă refer la cei previzibili, străvezii. Nu, nici vorbă. Uitați la ce mă gândesc. Zogru e și-al meu, o făptură pe care o înțeleg într-un mod personal. Cu Fantoma din moară am propriile socoteli. Și, de multe ori, închid ochii și mă trezesc lângă Flori, gonind prin București, atingând zidurile în căutarea freamătului scos de Paturile oculte. Cărțile Doinei Ruști sunt ale mele în mă ...

Să fi citit despre asta într-o carte și-am fi zis că nu e credibil, e forțat, prea e ficțiune. Un jaf petrecut în mai puțin de două minute, dinamită și-o dispariție misterioasă în noapte. Paguba e uriașă. Nu în bani, oricum bunurile furate sunt asigurate. Dar e vorba despre istoria noastră, despre identitatea noastră, corect? Da, chiar așa e.

Dar dacă e să fim onești, trebuie să recunoaștem că brățările dacice și Coiful de la Coțofenești n-ar fi prins altfel prima pagină a ziarelor (online, că ...

"…când vrei să împingi mulțimea la manifestări reacționare, scelerate, e de ajuns să i te adresezi spunându-i "popor". Câte nu s-au petrecut sub ochii noștri -sau poate că nu chiar sub ochii noștri- în numele "poporului", care nu s-ar fi putut cu niciun preț petrece în numele lui Dumnezeu, sau al omenirii, sau al dreptății!"[1]

Materia din școală îl obosise. Era absurd să predai atâtea discipline, cantități uriașe de informații și date care nu te ajutau să treci strada ori să ieși dintr-o ...

Teribilă conștiință a obiectului: să-nțelegi asta până-n fiecare fibră a hârtiei.

Sunt o carte din biblioteca penitenciarului. Râd de una singură. Până și eu mă generalizez prin formula asta. S-o spun direct: sunt o carte de pușcărie, purtată de mâini slinoase și niciodată citită.

Sunt un obiect cu un scop foarte clar. Am coperți groase, cartonate, și o cusătură aspră, solidă. Port lame ascuțite, pliculețe cu prafuri și cam orice s-ar putea ascunde în carnea mea din hârtie și carton. Trec din ...

Dintre toate obsesiile și gesturile repetate cu stăruință bolnăvicioasă, tocmai râsul necontrolat l-a separat, în cele din urmă, de familie. Râsul de care el și soția au încercat să se folosească pentru a înlesni vindecarea copilului de 9 ani de acea dramă pe care o trăiau toți.

Fobia față de cafea era una dintre ciudățeniile sale. O cană cu lichid negricios în apropiere îi obliga corpul să reacționeze violent. Vomita orice băgase în gură în ultimele ore. Iar dacă era nemâncat, atunci trecea p ...

Era un lingvist respectat. Cărțile sale, cinci la număr până să împlinească 35 de ani, erau considerate de-o rigurozitate sinonimă cu matematica. Singur se prezenta drept om de știință, istoric și cercetător în trecutul și-n prezentul omenirii. Avea un crez simplu, dezvoltat deja într-o operă de proporții: istoria putea fi citită în funcție de limbaj, iar trecerile între epoci puteau fi determinate analizând schimbările apărute în limba vorbită.

Așa că toată comunitatea științifică este șocată ...

Înregistrez mesajul ăsta audio pentru că mi-e lene să scriu. Dar vreau să povestesc totul așa cum s-a întâmplat.

Eram în 41. Trotineta electrică mi-e stricată, așa că am dat-o pe STB. Mă înghesuiam cu vreo mie de oameni, iar geanta mea tembelă ocupa spațiu cât pentru trei inși. Duceam o comandă ascunsă bine în pereții termoizolanți.

În tramvai era zăpușeală, căldura se ridica în valuri. Deasupra ei, un parfum dulce, un iz din ăla de zmeură fiartă în oală, cu zahăr turnat deasupra. Miros de gem ...

Ciorapi de culoarea mierii, fustă strâmtă, tăiată deasupra genunchilor. Bustul prins într-un top acoperit cu un sacou simplu, descheiat. Asta era uniforma ei. Oficială, distantă, dar cu o aură sexuală imposibil de ignorat. Întunericul electric îi ascundea liniile din jurul ochilor, rădăcinile șterse ale părului, fruntea apăsată de bretonul aspru.

Stătea în spatele barului, zâmbea sobru și vindea băuturi. Aparatele de jocuri, cutii înalte cu margini negre, erau separate de câte un spațiu mic, me ...

Am fost dimineață la vot. Erau vreo cinci persoane la coadă și, cum mă grăbeam spre muncă, am zis că o să mă opresc seara. Pe la 19, când m-am întors, coada se întindea în curtea liceului. Am stat pe gânduri câteva secunde și m-am dus acasă. Era frig. Mi-era foame. Îmi ardea de-o baie caldă.

            A doua zi am dat block celor pe care i-am considerat cretini și atât. N-am chef să înțeleg nostalgia, pornirile spre mesajul X sau Y. Văd lucrurile în felul meu și n-am timp de ceilalți. Plus că ...

Cea mai mare crimă, așa e relatată știrea. Totul a început într-un parc industrial, un spațiu uriaș cu zeci de hale. Funcționau acolo ateliere auto, făbricuțe, chiar și o biserică privată.

Maximilian închiriase un depozit pe care l-a transformat în cantină. Gătea meniuri simple, dar căutate. Îl vedeam în pauze cum privea gânditor printre halele vopsite în culori diferite. Alteori veghea grătarul, căra saci, mătura. Nu dădea impresia unui om obosit fizic, ci mai degrabă apăsat de responsabilităț ...

Citise sondajul de la americani pe care presa noastră îl răstălmăcise și-l adaptase. 6 din 10 persoane începuseră o relație la muncă. Din cele 6, vreo 2 și jumătate se căsătoriseră.

Se uita la colegii săi nu pentru a confirma acuratețea cifrelor. Dar înțelegea motivele care duceau la astfel de relații. La muncă cei mai mulți purtau o mască, una care sugera o anumită atitudine. Oficială în unele cazuri, glumeață în altele, deschisă către confidențe etc. O mică barieră.

Iar atunci când două per ...

A primit vestea că i-a fost spart contul de Facebook de la un coleg. Era liberă și s-a trezit pe telefon cu o captură care o înfățișa zâmbitoare alături de un text semianalfabet în care făcea reclamă la o investiție dubioasă.

Inițial a avut impresia că i-a furat cineva portofelul, că a rămas fără permis și buletin. Acte importante, pierdere serioasă.

Apoi a simțit un gol în stomac și inima i-a căzut din piept. Totul era mai personal, mai intim. Se simțea speriată, ca și cum toți cunoscuții ar ...

Am ales trei personaje care m-au însoțit în ultimele săptămâni.

În primul rând se află Tillie, adică actrița Cristina Casian din Efectul Razelor Gamma asupra Crăițelor Lunatice (cu Oana Pellea cap de afiș). Piesa se joacă și în prezent la Teatrul Național din București. Tillie e în top pentru modul în care, pe scenă, e doar un copil și se folosește de un singur atribut: onestitatea. Cristina Casian nu-mi dă impresia de actor, de joc, de interpretare. Sinceritatea ei e fermecătoare și se c ...

Hai să vorbim deschis. N-o să insist cu scuze legate de înmormântări, pisici bolnave sau, mai rău, concedii medicale. Nu despre asta e vorba. Eu am dus la cu totul alt nivel chiulul de la muncă.

Sigur, îmi place ce fac. Plus că sunt pasionat să adun banii de mâncare, ca în mema aia de pe net. Dar n-o să-mi jertfesc viața unui contract de muncă, unui job de opt ore, unui birou cu aer condiționat și calorifer electric.

În primă fază, am trecut și eu prin scuzele cu dureri de cap, rău la stomac ...

Era Artist, dar gândea adeseori în cifre. Câți franci sau câte centime mai avea în buzunar. Câte bucățele de pâine de secară ascunse în geanta cu pensule și culori. Câți bărbați se bucuraseră înainte de trupul ei. Cam trei clienți pe seară și lucra patru nopți pe săptămână. Exceptând acele perioade în care trupul i se curăța de sângele rău și zilele mai slabe, pauzele și sărbătorile, aduna 30 de clienți pe lună. Muncea de patru ani. Adică 1440. Poate că unii se repetau. 1440 de împreunări, de or ...

Valea Cascadelor, 32!, răsună adresa în stație.

Domnul Tavi simțea mașina din volan și căsca bine urechile. Loganul galben îi vorbea și el traducea glasul pistoanelor, știa dacă vreo piesă bâzâie cum nu trebuie ori alta e uzată și dă să crape.

Conducea în pantaloni scurți, maiou și cămașă albă, descheiată la primii trei nasturi. I se vedea părul argintat de pe piept, dar nu era la birou. Suficient că-și punea cămașă, ca la biserică. Înainte venea direct în maiou vara. Dar de când cu *raidșer ...

înainte să fie lovit de mașină, se gândise mult dacă să revină acolo și cumpănise toată dimineața problema asta, pentru că individul ăla era hain și pus pe țepe, clar ca lumina zilei, dar îi fusese recomandat de amicul lui care garanta pentru onestitatea ăluia, așa că la cafea, în balconul său îngust, în timp ce privea peste vârfurile copacilor, spre blocul gri de peste drum, hotărî să mai facă o încercare, chiar dacă mintea îi bolborosea de îndoieli, dar apoi își zise că trebuie să se arate și ...

Câte făcuse pentru ei și-acum, zgârciobii dracu’, se certau pe o rampă nenorocită. Că e scumpă, că nu se potrivește, că se-accidentează copiii. Cădea-le-ar ochii din cap! Înțelegeau cât suferă?!

Uite, ea fusese mereu la datorie. Avea scăunelul din lemn lipit de ușă. Se cățăra pe el cu tălpile goale, așa stătea prin casă, și își lipea ochiul de vizorul rotund. Imaginea se întindea, căpăta parcă o nouă dimensiune. Holul de la parter, ușa liftului și intrarea în cabinetul stomatologic. Avea privir ...

Se mișca sprinten în bucătăria îngustă. Aici era sigur pe el, încărcat de idei. Și niciodată nu căutase prin vreun rețetar. Nu. Suficient cu regulamentele de la muncă. Măcar aici să fie liber. Avea simțul condimentelor, așa cum un pictor își știe culorilor. Nevastă-sa îl auzise într-o zi și-l numise, în glumă, prințul condimentelor.

Nu gătea el preparate fandosite iar meniul era scurticel. Dar știa să dea gust mâncării, de fiecare îmbucătură juca pe vârful limbii. Se inspira din tot ce trăise. ...

Căldura năucitoare îl tâmpea! Auzise de alerte meteo, dar nu crezuse că soarele poate să ardă așa. Își simțea ceafa îngroșată, friptă pe cărbuni, ca și cum cineva i-ar fi scos-o cu mâna, adică toată îmbinarea dintre coloană și creier, cu tot ce se găsea acolo, i-ar fi perpelit-o și apoi i-ar fi împins-o la loc!

Apoi găsise pălăria agățată pe creanga joasă a unui copac. I se păruse nostim. Dar mai ales simțea nevoie de umbră, de o protecție pentru scăfârlia încinsă.

Așa că și-a pus-o pe cap. To ...

Trag ușa după mine și las în urmă culoarul care fierbe într-o lumină galbenă, de portocale necoapte. În apartament e întunericul meu îndulcit. Ochii mi se obișnuiesc și disting contururile, ușile, colțurile de mobilier. Îmi scot adidașii din picioare fără să mai dezleg șireturile și înaintez un pas.

Alma e pe canapea. O văd prin cadrul ușii, un spectru care strălucește în rochia albă, de casă. Zâmbesc sonor, adică scot aerul pe nas și gură și-mi încrețesc buzele. Ea dă din cap.

Mă duc la baie, ...

Casc ochii în miez de noapte. Transpirat tot. Aerul e greoi. Înghit, nu respir. Inima huruie în spatele coastelor. Aprind lumina. Doar așa mă liniștesc. Încep să respir mai domol. Doar pe lumină.

Mai am nouă zile din izolarea asta nenorocită. Nu știu cum o fi la pușcărie, realizez că se poate mai rău, dar în clipa asta nu pot să văd mai departe de vârful degetelor de la picioare. Nouă zile. La fel de bine pot fi nouă ani.

Fiecare minut e ca un cub Rubik pe care-l tot învârt, îl trag în toate d ...

Disperarea îl lovi drept în ceafă. O văzu furișându-se cu fusta răsfirată, colorată ca un raft dintr-un magazin de cartier. Se piti după un chioșc de ziare în timp ce ea urcă într-o mașină. Nu mai avea timp să-și comande un Uber. Ochi un taxi și sări pe bulevard. Era liber.

Îi ordonă șoferului să urmărească mașina gri. Acesta porni tacticos aparatul de taxat apoi băgă într-antâia. În orașul făcut din cuvinte, taximetristul tot turuia. Declară pompos că muierile te bagă numai în belele. Se g ...

Aeroportul Otopeni e catapulta ei către lumea de basm, teleportarea, transferul în altă dimensiune. Spania. Costa Blanca!

Trece de controlul de securitate, cotește prin niște culoare triste, urcă o pasarelă cu geamuri rotunde, imagine care-i amintește de butaforia de la serbarea din clasa a-II-a, copia tristă a unui submarin care semăna, de fapt, cu un gard cu strachini prinse în cuie, și după toate astea ajunge pe aleea strălucitoare, cu magazine, dinspre porțile de îmbarcare. Știe foarte bin ...

Mănunchiul de foi veștejite are margini chircite, strânse în ele, de parcă o umezeală apăsătoare a umflat fibrele hârtiei. Miroase a lămâie tăiată, uscată de ceva vreme, iz care promite și, în același timp, dezamăgește.

Pe prima pagină, în lipsa unui titlu, stă scrijelit un paragraf scris de mână, cu litere tremurate. Acest manuscris, se spune acolo, n-ascunde mistere ori dezvăluiri fantastice N-o să vă poarte prin univers. Este doar o mărturie despre o viață irosită. Așadar, nu-l deschideți. N ...

Consum de carte scăzut, vânzări mici, sprijin zero dinspre autorități. Știm deja unde ne aflăm când vine vorba de atenția acordată literaturii contemporane. Nu e comod să fii scriitor român în anul 2024.

Dar oricât de ademenitor ar fi să ne plângem de milă, mai bine să căutăm soluții. Una dintre ele e legată de întâlnirile "Dezonădământul nu contează", organizate de revista Ficțiunea în colaborare cu Muzeul Municipiului București. Unde-s mulți puterea..., da, știți foarte bine expresia. Moti ...

Cică la 5 și 42 de minute, un avion militar decolat de la Baza Aeriană 90, din Otopeni, a spart bariera sunetului deasupra orașului. Așa au explicat, în clămpănitul lor oficial, bubuitura iscată de nicăieri, din bezna nopții de iarnă stearpă, fără pic de zăpadă. A fost un zgomot puternic, genul acela de sunet care produce vibrații, aproape că te face să-i vezi undele cum se propagă prin aer. S-a auzit în partea de nord a Bucureștiului, dar cel mai puternic s-a resimțit în zona celor două gări: d ...

Sunt Don Juan. Luptător K1. Medic virgulă legist. Vânzător. Fix în clipa asta, turist. Uite, după pasajul scorojit prin care tramvaiul trece ca freza dentistului printr-o gură cariată, pe partea dreaptă sunt înșirate vreo trei terase. Imaginea asta mă duce cu gândul la cafea și lene. Multă lene și cofeină, da. Vreau să sorb din ceașcă și să uit că-i dimineață.

La doi pași de mine, lângă ușa tramvaiului 41, e o scenă dintr-un film romantic. Aș întreba-o care-i stația ei preferată. Unde ar vrea s ...

La ora cutare ridic barierele, le fac semn să parcheze între dungi, să nu ocupe două locuri. Le mai bat obrazu’ că fumează și lasă chiștoacele pe jos. Apoi intră în sală și eu închid ușile după ei și le încui. Pompierii ar lua foc dacă ar afla de ușile ferecate în timpul spectacolului, da’ așa-i mai sigur. Eu nu intru. Muzica-i lălăită, țipată, nu-i de mine.

În sală, după ultimul gong, lumina care scaldă scena se crapă în bobițe mici, ca afinele, și se răspândește pe sub tavanul înalt. Mici per ...

Petre Nechita propune să începem de aici:

Și-am citit "...câte puțin, fără grabă, dorindu-mi să lungesc cât mai mult lectura. Când citești ce-ți place, trăiești cu aceeași bucurie și pauzele." (Doina Ruști, Mâța Vinerii)

Uneori, mă imaginez ca regizor al unei reclame pentru o agenție de turism. Mă și văd cum dau indicații actorului principal, văd valiza goală de sub pat. Da, valiza care a adunat praf de când n-a mai fost folosită. Și-i zic: așa, sari peste leneșul ăla de pe pat, două- ...

Focul arde în sobă iar familia, două generații laolaltă, mănâncă. Prin ferestre pătrunde un asfințit târziu, luminos. Bărbatul în vârstă vorbește între îmbucături. Înghite tot mai rar și povestește tot mai mult.

E o scenă fără o localizare precisă. Asta se întâmplă oriunde în lume, iar răspândirea știrilor, a bârfelor sau cum li s-o mai spune, face parte din natura omului.

— Peste râu, spune bătrânul cu o voce sonoră, s-a aprins o coșmelie de la o lumânare uitată aiurea. Flăcările s-au întins ...

Tudor era contabil într-o fabrică de ambalaje, la ieșirea din oraș spre autostradă. Locuia pe bulevardul T. și se întoarcea acasă cu autobuzul, dar mereu cobora cu niște stații înainte. Mersul pe jos era singurul sport pe care-l practica. Nu avea prieteni ca să iasă la fotbal iar sala i se părea o bătaie prea mare de cap.

Aproape de casă văzuse cu surprindere cum o agenție de pariuri de la parterul unui bloc se transformase într-un restaurant. Era un apartament cu două camere. Mesele erau înghe ...

Pe fereastra înaltă a bucătăriei am o priveliște care rezumă bine de tot orașul ăsta. Blocul vecin de nouă etaje, cenușiu, cu termopane de culori diferite și balcoane care căscate, care închise ermetic. În stânga, peste bulevard, e o veche zonă industrială și un parc nou, cu verdeață puțină. Pe aceeași parte, la vreun kilometru distanță, mallul înconjurat de câteva turnuri de birouri. Între ele, o macara înaltă care pare o undiță uriașă.

Din poziția mea incomodă, întors într-o parte spre geam, ...

Permisul și actele mașinii, ceru polițistul care lumina interiorul cu lanterna. F. privi înspre torpedou și-și stăpâni cu greu zâmbetul. Acolo era pistolul și se gândise să înghesuie și portofelul, dar renunțase în ultima clipă. Așa că întinse mâna între scaune, scoase dreptunghiul negru din piele și trase actele.

Rămase cu mâinile pe volan, cu ochii la șoseaua întunecată, în timp ce urechile îl dureau de încordare. Se chinuia să distingă ce șușoteau polițiștii. Mai venise unul în dreptul por ...

            Suntem mândri, am redescoperit bucuria de a fi români, uniți în galben, în extaz. Și așa mai departe. Totul după un meci. După o victorie. La următoarea partidă a apărut mesajul unui suporter care e șeruit în masă: învățați-vă copiii să iubească România. Românii parcă sunt din  nou români, nu?! Totul sub auspiciile generației de suflet (e cu majuscule, desigur).

            Mă scuzați, rescunosc, nu mă pricep la fotbal. Totuși, mă întreb cum naiba se ajunge la un moment de o ...

Nu știu dacă țineți minte. Marți, pe 4 iunie, ChatGPT a picat. A dat cu minus. N-a mai funcționat. Ăia de controlează mașinăria smart au zis ceva despre o eroare. Da, îi puteți spune și așa.

De fapt, totul a pornit de la concursul ăla nenorocit pus la cale de revista Ficțiunea. O poveste despre Sânziene. Scriitori versus Inteligența Artificială. Normal că m-am băgat, sunt disperat să fiu publicat. Vreau atenție ca să umplu golul din mine, vreau să-mi văd numele tipărit, să am iluzia că păcălesc ...

Legiștii au afirmat fără dubiu că moartea a survenit instantaneu. O cărămidă lată de 21 de centimetri și lungă de 26, cu o greutate sporită de viteza căderii până la aproape 100 de kilograme, a lovit în lateral, între osul parietal și cel temporal. Primul efect a fost o anesteziere totală. Al doilea, petrecut după cel mult o fracțiune de secundă, a constat în frângerea vertebrelor cervicale sub greutatea craniului presat într-o parte de Dicționarul Explicativ al Limbii Române, căzut de la 10 met ...

Minianchetă și experiment

Recent am primit invitația de a citi o povestire la Casa Cesianu. Tema este legată de Sânziene, dar încadrată într-un experiment care implică AI. Prin urmare, am început să mă documentez, am sunat câțiva prieteni de la Ficțiunea, i-am rugat să-mi spună cum arată zânele acestea ale solstițiului de vară. Iar finalmente, mefistofelic, am întrebat și un program care folosește inteligența artificială - și iată ce a ieșit:

Cristina Bogdan

Drapate în aripi de flut ...

Trenul opri cu un scârțâit care suna a scâncet de copil. O locomotivă scorojită și două vagoane cu geamuri întunecate, peste care se adunase o mâzgă verzuie. Controlorul coborî din vagonul aflat în coadă. Sări sprinten pe pavajul spart al peronului și se așeză pe-o bancă din lemn, cu spatele la clădirea din cărămidă a gării.

Își scoase cascheta și o așeză în stânga. În dreapta puse geanta din piele uzată. Se șterse c-o batistă peste fruntea aspră și-și aranjă cu degetele părul albit. Își scutur ...

Muncise 12 ani în Italia, cu mici concedii petrecute în România. Dar trăise într-un univers ciudat, compus parcă din instantanee de pe colțul cărora izvora câte un miros specific atunci când zgâriai cu unghia, ca în revistele scumpe, pline de reclame la parfumuri.

Apartamentul larg, în penumbră, încărcat de mobile greoaie, mirosind a mușețel și-a praf umed. Apoi baia albastră în care, atunci când desfăcea scutecul bătrânei, răbufnea izul de fecale, iz adânc și acru pe care-l alunga cu dușul. Ba ...

Doina Ruști: Dragă Simona, mă încântă fotografiile tale, pentru că nu sunt simple portrete, ci personaje, cum a fost Velea de pe coperta revistei Ficțiunea,103. De aceea, te întreb: care este povestea personajului tău preferat?

Simona Andrei: Inițial este un fel de Mona lui Sebastian din Steaua fără nume. O prezență fragilă, fugită de acasă, dar suficient de curajoasă încât să încerce să-și caute propria definiție. Apoi se transformă într-o prezență singuratică, izolată de zgomotul lumii, car ...

O boală NU atacă organismul, e cea mai proastă exprimare. O tumoră, de pildă. E parșivă, vrea să păcălească, să trimită mesaje amestecate. Face tot posibilul să pară prietenoasă, timp în care se acomodează. Caută condiții pentru a se dezvolta. Vrea ca celulele ei să se înmulțească, să capete VIAȚA care le dă puterea să anihileze.

Mă gândesc la o clădire cu pereți din sticlă și multe etaje, toate înțesate de birouri pline de calculatoare și dosare. Tumora apare pe un perete din subsol, poate în ...

Ce să-ți povestesc despre bunicul tău ca să rezum 77 de ani de viață? Aproape 78. Doar spui cifra asta și nu știi de unde să începi.

Îmi vine în minte o amintire de prin școala generală. Un profesor mi-a dat o palmă. Nu mai știu ce făcusem. Chestia asta a ajuns la tata care a venit la școală. Nu căuta să facă scandal sau să răspundă cu aceeași monedă, dar a vrut să arate că nu la genul ăsta de educație se aștepta.

Îl văd în ușa atelierului în cizme de cauciuc, venind direct de la muncă. Știu c ...

Era considerat un reper în arta modernă. O conciliere între clasic, actual și futurist. Unii vedeau pe o singură pânză două etaloane de frumusețe din epoci diferite. Botoxul în era lui Botticelli, apăruse cu litere groase într-o revistă de artă. Altcineva spusese că e Gioconda cu o ciupercă atomică ieșindu-i din gură.

Lucrase la tablou pe când avea atelierul închiriat pe Calea Victoriei. O cămăruță îngustă, scumpă ca aurul, dar cu o vitrină lată prin care se vedea totul ca pe-o scenă. Pe-atunci ...

Locuia într-un palat. Zilnic făcea mii de pași prin culoare înguste sau mai late, cu treceri repetate pe sub bolți. Ieșea din lumină, se pierdea în umbră și iarăși apărea, de parcă ziua și noaptea sălășluiau permanent în palatul său.

Când apărea la vreo fereastră și trăgea cu sete din țigara prinsă între buzele vineții, viața urbii se domolea dintr-o dată, ca și cum sufletul nevăzut al orașului bătea mai plăpând, să nu interfereze cu momentul de liniște al Sultanului. În fiecare fum care-i zgân ...

— Ți-o trag de te rup în bucăți!

I se uscă gura. Ea nu vorbea așa. Mai ales că acum vreo două minute discutau despre accidente, hârburi de autocare. Și-acum îi lega picioarele de scaunul din bucătărie. Folosea cordonul pe care și-l scosese de la halat. Îi vedea sânii cu vinișoare albăstrii și sfârcurile mari care-i umeziră din nou gura.

— Rămâi așa, îi ordonă ea și dispăru în altă cameră.

Reveni cu două cravate colorate și-i prinse mâinile la spate. Era întărâtat, cu mintea împâcloșată de ...

Normal, normal, acest auto-interogatoriu e la nivel ipotetic, dar vă garantez că firea adevărată a omului se relevă în momentele de liniște și oglindire cu propria sa persoană, nu în tumultul sângelui furibund, al creierului inundat de chimicale și substanțe secretate de propria ființă.

Dacă omul ar fi divizat matematic, dacă s-ar calcula radical din fiecare om în parte, la baza existenței s-ar descoperi văpaia identică ce pâlpâie în fiecare dintre noi, radical care ridicat la putere ar duce la ...

M-a prins atât de tare povestea că mi s-a făcut poftă de-un vin acrișor, de țară. E partea neimportantă din proză, dar uite că tocmai asta m-a agățat. Mi-am imaginat cănile alea pline cu lichidul rubiniu, le-am auzit ciocnite și chiar le-am mirosit. Așa c-am coborât să cumpăr ceva asemănător. La chioșcul de la parterul blocului au un singur sortiment. Vin la pet de doi litri, cu zahăr adăugat.

Traversez spre Penny, nu fără să înjur vreo trei șoferi care gonesc pe zebră, chit că-i vizibilă de la ...

normal că la 10 ani ajung să facă sex în toaleta școlii, că până la 10 ani epuizează tot ce noi descopeream în 20-25 de ani, are tabletă, laptop, ojă de copii, farduri, nu mai zic de camera încărcată de jucării, televizorul e la dispoziția ei, normal că ajung la 10 ani plictisiți, vlăguiți de imaginație, ce să-și mai imagineze ei când televizorul le dă de-a gata totul, și-atunci ajung să facă sex în toaleta școlii, că sexul e ultima frontieră, iar în doi-trei ani epuizează și sexul și ajung la ...

Uite râvna din ochii care fug într-o parte, cu direcție precisă. E mai multă viață în privirea asta decât în trei ore de film. A ginit mustăciosul care se uită în tavanul tramvaiului în timp ce bagă mâna în buzunarul unui hanorac. Mia sare, dă din gură, arată spre individ. Portofelul nu mai e. Călătorii vociferează, se strâng ciorchine. Eee, uite că apare până la urmă. Căzuse?! Să fim serioși.

Tipul în hanorac îi mulțumește. Mia dă din cap zâmbitoare și nu insistă, știe că asta-i cheia. Să pari ...

Ce-i asta? Ce șerpi mi-ai înfundat în urechi, ce licori mi-ai turnat în sânge? De ce mi se izbesc valuri de osul frunții, de ce piepul îmi fierbe?

Vreau să te apuc în brațe, se te strâng, să te sufoc. Să te fac una cu mine, bucată cu bucată, os cu os! Ce fel de duh ești de stârnești pornirile astea? Mă uit la tine încruntat. Două picioare slabe pe care niciun pantalon nu stă fix. Sânii mici, bărbia rotunjită, alunița de pe obrazul drept. Părul ca iarba uscată. În ochi nu te privesc, acolo e pri ...

Chirciți în pat, piele caldă pe piele umedă, brațe amestecate, sâni, ascunzișuri. Dormitorul e învăluit în aburul dulce al dimineții care răbufnește printre draperii, pe sub storuri. Murmure de iubire.

Pielea ei miroasea atât de frumos după noapte. A trupuri lipite, a amor, a vise. Livezi de caiși se îngrămădeau în scobitura claviculei. El refuza trezirea, se scufunda în dimineața îmbietoare, în moleșeala așternuturilor.

Parcă erau lipiți unul de altul. Așa simțea relația lor sau mai bine zis, ...

Șeful îi adunase pe toți și le prezenta noul coleg. Așa îl numise. În cele câteva minute de lălăială pompoasă a bărbatului la costum, Grigore își retrăi viața. Gura i se umplu de oțet și chipul înnegurat se turti.

Avea memoria fețelor, iar din cufărul său cu amintiri vechi chiar și de vreo 50 de ani răsăreau chipurile tuturor celor de la care furase. Grigore simțea oamenii, le nimerea slăbiciunile, mirosea ce vor să audă și ce trebuie spus ca să lase garda jos.

Furase din bagaje și din buzunar ...

Vreau să uit, să șterg, să răzuiesc totul. Dar nu se duce… Nu uit, nu pot să uit…

Vântul mușca precum un bici, pocnea și uruia. Erau pe un pod înalt. Privea în sus, înspre fata urcată pe balustrada înaltă. O umbră care se balansa deasupra apei negre.

Spune-i ceva, îi țâțâia prin casca din ureche negociatorul poliției. De asta te-a chemat, de asta te-am trimis acolo!

Partenerul ei nu mai era și ea publicase pe net o poză frumoasă, generală, așa cum făcea la orice ocazie. Un copac înalt, ...

Cerul e cenușiu ca obrazul unui înecat. Din văzduh se cerne o perdea de gheață. La fiecare pas te lovești de ace nevăzute care-ți înțeapă obrajii. Soarele e șters, poți crede că vezi luna plină și distantă.

Merg hotărât. Azi e ziua care se cere pe sine, care nu mai poate fi amânată! Am citit mult despre crime reale și închipuite, am văzut sute de ore de filme și documentare. Un detaliu le leagă pe toate: dorința criminalului de a se distanța de victimă, de locul faptei, de orice suspiciuni. Co ...

Oamenii se obișnuiesc, trec peste orice. Uită.

Alo! Alo! Aloo... Tovarăși...

Vedea mulțimea ca prin ceață. O mare de pancarte, de marionete. Nedumerirea îl sfredeli ca un felcer care-și bagă degetul în rana bolnavului. Marionetele ar trebui să stea la locul lor! Dădu din mâini mai mult din inerție, mânat de propria surprindere. Parcă era un dascăl sătul să le tot ceară elevilor să stea în bănci. Aveau să-l asculte. Mereu o făceau.

Încă o dată... doresc să subliniez...

Degeaba. Se văzu ne ...

Locuiau într-un apartament dintr-un bloc turn, cu un perete din sticlă prin care se răsfira jumătate de București. Înserarea picurase bobițe de smoală în peisajul care-și pierdea contururile. Luminile aprinse păreau pietre prețioase care înzorzonau gâtul unei dame îmbrăcate în negru, sprijinind plină de amar coșciugul cuiva drag.

Stăteau pe câte un colț al canapelei, el așezat turcește, ea cu genunchii lipiți sub bărbie, privind în gol. Pe parchetul auriu erau două pahare cu marginile înroșite ...

Am renunțat la termos. Acum fac un vas întreg de cafea la filtru. Pun lapte de la frigider într-un bidon din plastic, de doi litri, și adaug cafeaua proaspătă. Așa lichidul se răcește suficient cât să nu deformeze bidonul.

Îl car după mine și sorb din el la muncă și pe drum. Mi-a pierit cheful de fierbințeala cafelei, de senzația de căldură pe care mi-o dădea. Acum trag de ea doar ca să rămân treaz, lucid pe cât posibil.

Mă obsedează căutarea asta care a devenit o vânare de formă. N-ai cum să ...

   Începuse cu o înțepătură. O împunsătură de bold înroșit în foc care-i sfredelea carnea. Genul de durere scormonitoare care izbucnea mereu când ziariștii puneau întrebări stupide. Care-i opera dumneavoastră de căpătâi, întrebau nătângii. Îi era lehamite, dar turuia banalități cu vocea lui hârâită de nonagenar sfrijit. Interviurile erau chiar mai multe după retragere. Probabil fiecare își dorea să-i surprindă cele din urmă cuvinte.

    Să le povestească despre căsuța din copac pe care o cons ...

Mi-am dat seama de marea păcăleală atunci când, destupat și trezit din lâncezeală, am privit inimioarele pe care le cunoștea cândva toată lumea. Poate că unii dintre voi mai știți la ce mă refer: inimioara străpunsă de săgeată, inimioara sinonimă cu iubirea, tatuată pe atâtea brațe musculoase. Inimioarele care zboară în aer când personajele din desene animate se îmbrățișează. Două semne de întrebare incomplete, unite ușor în diagonală. O imagine falsă, o păcăleală pentru că organul care pompează ...

Vastă, melancolică, disperată-nserare! (1)

Tocurile țăcăneau pe scena-podea, ocolind actorii care își scuipau sufletul. Oana Pellea certa pe cineva, iar țăcănitul ridica o perdea între ea și restul spectatorilor. "Auzi și tu pași sau am înnebunit?!", o întrebă pe bătrânica luată în gazdă, în casa încropită în inima teatrului. Replica fără legătură cu piesa, evident o improvizație, dar smulsă din gura unui om, nu a unui personaj, îi teleportă pe toți în casa familiei Hunsdorfer, care deveni br ...

Ușa se deschidea apăsând pe pix de trei ori (deschis-închis-deschis) și rotind cilindrul de plastic de două ori, de la stânga la dreapta. O făcea rar, doar când șeful începea să urle, arunca hârtiile și dosarele și-i prindea pe toți într-un vârtej de maculatură. Acum era și mai rău, zbieretele se auzeau probabil până în parcare.

Intra în bazarul copilăriei sale, acolo unde mergea în fiecare marți dimineața, cu prețul chiulului de la prima oră. Nu căuta să cumpere ceva, buzunarul îi era oricum g ...

Librăria e lată, dreptunghiulară, adâncă precum un insectar. Cărțile așezate pe rafturi sunt țintuite ca niște insecte pe culori și mărimi, iar lumina din spoturile înfipte în tavanul înalt se reflectă în coperțile lucioase. Fluturi, rădaște, bondari, toate cu aripile închise – asta ca să încapă mai multe, corpul strâns, capul înghițit în propriul trunchi. Într-un colț, lângă vitrina prin care se perindă autobuze, mașini și trecători, are loc lansarea! O masă lungă și trei rânduri de scaune. Asi ...

— Plăgi multiple tăiate cervical anterior, toracic stâng anterior și posterior, scalp, contuzii produse de corp contondent la nivelul capului și fetei, șoc hemoragic, pneumotorax stâng drenat în UPU. Se află în...

Cuvintele pulsau a pericol în carnea timpanelor sale. Era ca și cum în mijlocul lor fojgăia o lumină, un avertisment. Dar ce i se transmitea? Nu se speria ușor, știa că avea să decodeze totul, doar cuvintele erau meseria sa.

Era director la o editură self-publishing. Publica pe răs ...

Azi pornim de la o imagine idilică și scriem despre relații, despre personajele din tablou, despre ce-i spune ea, ce-i spune el, despre ce-a fost înainte, despre ceea ce urmează. Despre legături. Despre tine. Despre ceea se se întâmplă în afara cadrului, despre acel lucru pe care ți-l revelează imaginea și care e doar al tău (un secret, o amintire, un gând…). Poate despre un personaj.

Armonie!?

Ileana Marin

Al naibii Francesco… a venit cu chitara la neisprăvitul ăla, i-a promis că ...

Premiul Ficțiunea pentru Cel mai bun personaj

Petre Nechita: Povestea înainte de toate

Se dau două dicționare: unul cu neologisme, celălalt cu arhaisme. Na și scrie despre Theodoros. Din care să folosești mai mult? Păi, de, tre’ să fie ceva inteligent. Și profund. Că ideea asta care-ți tot vine ca o râgâială, e mișto!, nu-i tocmai critică erudită. Da’ nu ești critic. Și-asta-i drept. Atunci zi pe șleau. Cam așa: povestea înainte de toate. Începe cu asta. Sau poveștile adunate la un loc. ...

Sală de spectacole, cu rânduri de scaune care coboară, ca într-o scoică, înspre scena luminată puternic. Acolo sunt așezate câteva scaune. E un soi de conferință în cadrul unui festival de film. Mai mulți directori de casting de la diferite producții internaționale au venit să-i învețe pe studenții români cum să înregistreze un clip de prezentare, o probă, cum să se pregătească pentru un casting. În sală, sub o cincime de locuri ocupate. Studenți la actorie și vreo două-trei fețe mai cunoscute. ...

Picurat cu ceară și tot nu pot asocia Paștele cu vreo carte sau vreun film. În apărarea mea, nici cu mese încărcate de grăsimi și zaharuri ori cu vreun miel surghiunit în cuptor. În schimb, cerând clemență în fața acuzației de blasfemie, o să fac o asociere ciudată. Un anume mesaj de pe un panou publicitar s-a transformat în imaginea simbol a Paștelui pentru mine. Câteva vorbe care-au rezumat misterul umanității. Totul lângă un mall întunecat și ferecat în noaptea aceea.

Cerul e negru, nu se ză ...

Budapesta, în prezent.

"Pictorul a pus toată pasiunea pentru femeia iubită în această pânză. În culori și forme descoperim dragoste pentru pictură și devotament pentru jumătatea devenită model. A făcut-o nemuritoare, a protejat-o, a îmbrățișat în cele din urmă cel mai mare sacrificiu. Și-a dat viața pentru a-și salva soția și pânza, devenite una și...".

Așa sună o parte din textul imprimat pe o placă dreptunghiulară argintie, prinsă de peretele îmbrăcat în postav verde din Galeria de Pictu ...

Bârfa e chemare și nevoie de bază a omului. La fel cum un învățat simte nevoie să adune cât mai multe cunoștințe și apoi să le împărtășească prin prelegeri și pagini scrise, tipărite și răspândite, așa și restul oamenilor sunt mânați de dorința de afla și de a spune mai departe. Iar în redacția ziarului Punctul, bârfa e cel mai natural element. Atomul în jurul căruia se coagulează știri, reportaje, anchete. Ziariștii își construiesc articolele de la frânturi de informație, de la discuții purta ...