Deasupra lor vibra întreg stadionul, mii de spectatori care tropăiau înnebuniți. Vestiarul semăna cu un cub tot mai strâns, în care fotbaliștii și antrenorul lor păreau captivi.

Domnea tăcerea în încăperea îngustă, cu bănci din lemn dispuse pe trei laturi și dulapuri pline de echipament sportiv și prosoape.

Antrenorul vedea trăsăturile încordate ale jucătorilor, chipurile care luceau de transpirație. Pe genunchi aveau fire de iarbă, tricourile se lipiseră de trunchiurile încovoiate și răsuflau greoi.

Știa că trebuie să-i motiveze, să-i scoată din groapa în care căzuseră. Să le arate unde au greșit și să le ofere soluții. Doar asta era meseria lui!

Însă nu era capabil să deschidă gura. Își simțea dinții încleștați și mintea ca un balon spart. O indiferență rece i se insinuase precum reumatismul în oase, iar gândurile negre, ca niște stoluri amenințătoare, i se amestecau în miezul creierului. Contractul, declarațiile belicoase ale unor adversari, superioritatea președintelui de club. Frustrări care acum îl asaltau, iar sub bombardamentul lor nu mai putea să deschidă gura. Știa însă că erau doar chestiuni secundare. Așchii, nimic mai mult.

Durerea adevărată, pumnul din fier care-l sfredelea în capul pieptului, avea legătură cu soția sa. Chingile dintre ei, care păreau indestructibile, se șubrezeau, iar ei se îndepărtau. În acest timp, în loc să lupte pentru ea, pentru ei, se lăsase atras într-un joc erotic stupid cu o angajată a clubului.

Ochii fotbaliștilor, încețoșați și temători, îl fixau. Curioși. Dar antrenorul scrâșnea mai tare din dinți. Căci nu știa ce să le spună, deși înțelegea foarte bine că au nevoie de niște cuvinte oarecare, de încurajări, chiar de strigăte.

Însă antrenorul lor se simțea cuprins de o nepăsare dulce-acrișoară și se lăsa cu totul în voia ei. Picioarele îi erau prinse în podea, încolăcite de un șarpe nevăzut.

Fie ce-o fi, îi răsuna în minte. Și lumea de-o lua foc... Iar ecoul propriilor gânduri răsuna ca într-un cavou.

Pauza era aproape gata. Antrenorul tot nu deschisese gura, nu se mișcase. Se simțea tot mai departe de jucătorii săi. Ei, murdari, transpirați. El, la costum, parfumat, cu obrazul proaspăt ras. Nici măcar nu fusese fotbalist în tinerețe. Miza pe știință, pe analiza jocului, pe studierea adversarilor. Și cu ce se alesese?

Cum puteau statisticile și datele matematice să întoarcă un rezultat, să înfrângă un stadion întreg? El nu știuse să-și înfrâneze pornirile prostești și distrusese căsnicia cu cea mai frumoasă femeie din lume.

Ochii i se întunecară și pumnii se strânseră violent. Dar își păstră fruntea sus. Se privea în ochi pe sine însuși și-și zicea că e un bou! Brațele îi tremurau ușor, dar chipul încruntat oglindea zbaterea interioară și hotărârea.

Însă gura îi rămăsese încleștată.

La finalul pauzei, jucătorii se strânseră tăcuți în jurul lui și aprobară din cap. Ceva din determinarea antrenorului ajunsese până la ei. Nu știau ce, cum și în ce fel. Dar se vedeau obligați să muște din adversari!