Moștenirile genetice vin în pachete mici, uneori ascunse, ca niște foițe de țigară din timpul primului război, când soldații căzuți prizonieri făceau din ele scrisori, iar acestea, ajunse între degetele înmănușate ale unor femei cu poșete minuscule, erau strânse cu grijă și apoi ascunse în câte un volum de Eugène Sue. Evident, volumul ajungea în cele din urmă la buchiniștii de pe cheiurile Senei, de unde îl cumpăra invariabil un valah iubitor de cultură și mai ales de mistere. Cum se întâmplă, n-ajungea să citească vreodată paginile, între timp îngălbenite, însă, într-o zi de noiembrie, descoperea, în fine, micul bilet. Și abia de aici începea depresia, căci de fiecare dată, în fiecare Eugène Sue, cumpărat de la Paris, se întâmpla să existe câte o foiță de țigară cu acele cuvinte capabile să distrugă viața unui om sensibil. Mai contează ce scria pe biletul ăla? Întotdeauna era un mesaj sfâșietor, scris sub teroarea morții și a disperării pe care o dă intuiția că urmele ți se vor șterge de pe scoarța plăpândă a Terrei. Cam așa, ca foița asta de țigară, sunt și moștenirile genetice, ascunse în carnea nevinovată și în sângele înfierbântat de dorințe. Caracterul este înnăscut. Ca pedagog o spun fără șovăire: există oameni pe care nu-i îmblânzește nicio educație, pe care nu-i îndulcește mâna ocrotitoare.

Educația acoperă urmele. Educația e esențială. Dar nu face minuni. Am în minte "We Need to Talk About Kevin", ecranizat de Lynne Ramsay, după romanul omonim al lui Lionel Shriver, un film puternic și apăsător ca un limax strecurat pe trahee. O femeie naște un copil cu minte monstruoasă, o ființă făcută din toate frustrările, violențele și neîmplinirile unor părinți oarecare. Bineînțeles, încă din faza de embrion, stabilește o relație freudiană cu mama lui, numai că o transformă într-o competiție. Uitându-mă la filmul ăsta, n-am putut să nu mă gândesc la obsesia cacogeniilor din cronicile muntenești ale veacului al 17-lea, mai ales la modul obidit în care Radu Greceanu îi înjură pe marghioli, pe neamurile de marghioli, de fapt, convins fiind de soiul lor rău. Eu însămi am văzut atâția copii cărora școala n-a făcut decât să le stileze răutatea și colțoșenia. De multe ori m-am înfiorat înfrântă de moșteniri.

Fragment preluat din Criptele ADN-ului, Ziarul Financiar