Prima revistă de creație hibridă, înființată de Doina Ruști, pe 24 februarie 2020.

Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Star Wars reloaded

Vine Kylo Ren cu ciorapul lycra a lui Rey peste fața încruntată și îi zice pe un ton dur – azi, îți voi arăta partea întunecată a Forței. Rey zice – hai să te văd dacă ești în stare! Dar mai întâi scoate-ți ciorapul meu lycra de pe față că te-a văzut fetița vecinului Darth Vader și acum râde de nu mai poate tac-su s-o potolească! Kylo Ren își smulge ciorapul lycra de pe față și se arată în toată splendoarea lui de gospodar. O duce pe Rey în bucătărie unde erau zeci de teancuri de farfurii murdare cu resturi de mâncare mucegăită sau putredă, gresia murdară și un munte de gunoi de parcă era groapa Glina, gândaci mari furioși mutanți care au sărit s-o sfârtece pe curajoasa Rey. Kylo Ren a întins mâna ca și cum ar fi dat cu sapa în capul lui Rey și i-a zis mărinimos – aceasta e adevărata parte întunecată a Forței! Acum să te văd dacă ești în stare ca până diseară s-o transformi în partea luminoasă și îți promit să te duc la un film la mall! Rey zâmbește și scoate sabia laser. O suspendă cu puterea minții deasupra capului ca pe sabia lui Damocles și tot cu puterea minții se pune pe treabă. Spală farfuriile una câte una, le așează în rafturi, topește muntele de gunoi, mătură prin fiecare cotlon, apoi ia sabia laser și extermină toți gândacii de bucătărie mutanți. Răsuflă ușurată și scoate o țigară să tragă un fum, când intră Kylo Ren și urlă – te-am prins, trădătoareo! Cum îndrăznești să fumezi în altarul meu sacru? Recunoaște că ești de partea întunecată a Forței, recunoaște că ești o Palpatine! Rey îi suflă fumul în față, stinge țigara pe costumul negru al lui Kylo Ren și cu un calm de Jedi ia farfuriile spălate cu puterea minții sale și le sparge cu mâinile ei delicate una câte una în capul lui Kylo Ren care urla – Peace, peace, dau galaxia mea pentru o clipă de liniște în casa asta!

Ofelia PRODAN

Ofelia Prodan (născută în România, în prezent trăiește la Padova) este una dintre cele mai apreciate poete române de astăzi. A debutat editorial în 2007, cu Elefantul din patul meu (Premiul pentru Debut al Asociației Scriitorilor din București, 2008) și a publicat mai multe cărți de poezie care au fost recompensate cu unele dintre cele mai prestigioase premii literare din România. Este autoarea unui inedit jurnal de facebook, Voci cu defect special (2018). În Italia i-au apărut cărțile de poezie Elegii halucinogene (2019; Finalistă la Premiul Literar Internațional Città di Sassari 2020; Premiul special al președintelui juriului în cadrul Premiului Bologna in Lettere 2021) și Periodic reciclăm clișeele (2023; Premiul special Virginia Woolf pentru carte de poezie în cadrul Premiului Nabokov 2023; Finalistă la Premiul Lorenzo Montano 2024). Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și PEN Club România.