OPTm
nr.crt.

Ai găsit? Ți-ai luat?

Nu, mamă, n-am găsit.

Nu-nțeleg, toată lumea găsește, Valeria a găsit, tu nu. Mâine vin cu tine.

Nu știu de ce te grăbești, mai e timp.

Era bine în casă, n-o mai ardea soarele de iulie. A lăsat să curgă apa în chiuveta din baie în timp ce se uita în oglindă. Și-a aruncat de câteva ori cu apă pe față. S-a așezat pe vine într-un colț din baie. De-o parte ușa închisă, de cealaltă, faianța coral. Privea marginea de jos a caloriferului, ar fi trebuit să șteargă praful. Valer ...

1.

Tinu se așază pe scuterașul său mic și pornește motorul. Se află în capul satului, tocmai servise două, trei pahare pentru sănătate, dar a știut că ar trebui să se oprească. La sat e normal să se bea chiar și la volan, deci, nu prea ține cont. Totuși, trebuie să fie foarte atent, nu a crescut destul ca să își poată lua permisul, iar poliția patrulează apăsat.

Niciodată nu a purtat cască, nici nu îi vede rostul. Crede că vântul care-i trece prin păr merită riscul, dar nici Tinu nu e la vârst ...

— Bună seara, îmi cer scuze, poate voiați să închideți. Nu stau mult. Am venit doar să mă rog puțin și plec. Știu, nu sunt un enoriaș al acestei biserici. De fapt, nu am o biserică la care merg. Intru rar, când și când. Atunci când sufletul e plin și dă pe afară. Uite, azi am venit fiindcă am visat un înger care avea aripile negre. Nici nu știu dacă era înger. Era un fost amic, dar avea aripi. Negre. Mi-a zis cineva să merg la o biserică să aprind o lumânare. Aveți lumânări?

Femeia mică, aproap ...

— Stați confortabil? Acum pot să vă povestesc despre crimă.

Îmi place să fac pe gazda, chiar dacă nu sunt la mine acasă. Ca acum. Ne-au adus înapoi la hotelul unde eram cazați. O casă de oaspeți peste care au adăugat un etaj. Nu poți avea mari așteptări de la un orășel aflat la marginea deșertului. Am scăpat de zăduful zilei, dar încă suntem bântuiți de căldură. M-au așezat în capul mesei faimoase, cică aici a semnat capitularea un general din Marele Război. O poveste memorabilă, sunt sigur. La ...

M-am așezat la birou și am deschis calculatorul. Era ora 15:22. Mi-am spus că e suficient timp. Am lansat Word-ul și am scris nici mai mult, nici mai puțin de treizeci și cinci de cuvinte.

Apoi am stat pe gânduri vreo două-trei minute. Am răsfoit puțin notițele. Aveam toate indicațiile necesare, dar am simțit că lipsește ceva. Era un gol pe care nu îl puteam vedea printre notițe. Știam că e acolo și mă vedeam cum cad în el.

În jurul meu era un vid. Am încercat să vizualizez ceea ce deja scrise ...

— Belește-l!

Țin un teleobiectiv enorm în mână. De fapt îl țin cu ambele mâini, are în jur de trei kilograme. A costat, probabil, o avere.

Raul se uită în ochii mei, își ridică mâinile și repetă:

— Belește-l! Ce, ți-e frică de scule?

Trag de timp, încă nu mi-e clar în ce registru ar trebui să continui. Să par ofensată, să ies din sală, sau să mă arunc la jugulara lui? Îmi vine să le fac pe toate trei.

— Așa, fără mânuși de dantelă?

— Exact așa!

E tot cu mâinile ridicate, seamănă cu un ...

Priveam îndelung prin fereastră, stând neclintit și nesimțitor. Mintea mea continua să rătăcească, stârnită de neliniștea zilei de ieri. Vinovăția a încercat să-și croiască drum în inima mea, dar fără succes. Eram ca de piatră. Palatul fremăta de mișcare și agitație. Nobili, servitori, chiar și țăranii din afara zidurilor castelului, toată lumea își ținea respirația și, în mijlocul acestui vârtej, simțeam cum soarta își încetinește fusul care se învârte.

Trepidare. Cred că întotdeauna mi-a urmă ...

Ne-am întâlnit fără să vrem, dar asta nu m-a făcut să mă simt mai puțin răscolit de faptul că, după atâta timp, ne-am putut vedea din nou. De data asta, privirile nu ni se mai căutau flămând. Era diferit. Mă simțeam stânjenit, deși încercam să par puternic prin indiferență, iar ea încerca același lucru afișând o falsă nepăsare, în timp ce lumea noastră se năruia atunci și acolo.

Cele câteva cuvinte pe care le-am schimbat erau îmbibate cu amarul politeții adresate cuiva care te-a sfâșiat, care ț ...

Sunt eu, Magdalena, Maria Magdalena. Știi, acea Maria a Ta.

Am așteptat mult momentul acesta, au trecut secole între noi, dar ce a fost, cine suntem, cine am devenit nu se va stinge niciodată. Timpul câteodată vindecă, dar de la fel de multe ori doar amână un destin frânt, îi prelungește agonia.

Aș fi vrut să Te mai întâlnesc o dată, să povestim ca atunci când cuvintele Tale erau pe toate buzele, când vorba Ta era cuvântul cel mai des pomenit, în umbra măslinilor sau în arșița pustietății.

D ...

Gust de cafea și un iPad pe masă. Imaginea perfectă a zilelor solitare în care prezența altora e binevenită.

Murmurul de voci, zgomotul produs de mașinăria de cafea și ciocnirea ușoară a paharelor la atingere trezește în mine dorul după bucuriile simple, după dorința de a privi viața stând într-o încăpere în forfotă, de a ieși din cochilia confortabilă a solitudinii.

Muzica instrumentală din fundal cu notele ei nostalgice îmi amintește de momentele demult lăsate în trecut, dar trezite ...

£9,50 – atît costă azi o oră din viața mea. știi că ai un job prost când ești plătit cu ora, când – mai mult decât orice – ți se cere timp

acum un an, eram patru generații în viață. două bunici & două stră-. ne lăudam de-o căruță de ani că imediat ce vom face copii, vom fi cinci generații în viață. de azi, mai avem doar părinții + un bunic. spuma a secat. enunțul s-a agramat. cuvântul s-a tocit. orice sursă de plăcere o căutăm nu din hedonism, ci din disperarea de a reconstitui poate ceva. b ...

Budapesta, în prezent.

"Pictorul a pus toată pasiunea pentru femeia iubită în această pânză. În culori și forme descoperim dragoste pentru pictură și devotament pentru jumătatea devenită model. A făcut-o nemuritoare, a protejat-o, a îmbrățișat în cele din urmă cel mai mare sacrificiu. Și-a dat viața pentru a-și salva soția și pânza, devenite una și...".

Așa sună o parte din textul imprimat pe o placă dreptunghiulară argintie, prinsă de peretele îmbrăcat în postav verde din Galeria de Pictu ...

Își luase obiceiul de a-și privi mâinile încă de când era mică. O fascinau, parcă aveau o voință proprie. Îi plăcea să observe și mâinile celorlalți. Oamenii vorbeau cu mâinile, se deschideau către lume sau se închideau în sine, primeau sau ofereau. Nicio altă parte a corpului uman nu i se părea la fel de expresivă, cu excepția ochilor, iar ochii erau domeniul fratelui ei. Îi plăcuse să picteze și îi realizase portretul chiar înainte să plece. Era reușit și toată familia îl lăudase, dar pe ea nu ...

Diminețile rostogolite prin ceață, dinspre linia orizontului alunecând lent spre țărm, cu soarele încă iluminând printre fâșii semitransparente de nori, erau tot ce își dorea acum. Pășea pe stabilopozi, cu pas săltat, sprinten, zgribulită, cu ochii mereu spre cer, nu spre muchiile dintre ei, știind bine că s-ar putea împiedica în orice secundă. Încă o entorsă sau fractură ți-ar mai trebui acum, nu te potolești niciodată!, auzea vocea mamei de cândva răsărind acum odată cu soarele palid, cețos, m ...

Mașina a demarat în trombă, ridicând nori de praf. Cauciucurile scârțâiau la fiecare curbă, cu același sentiment de grabă pe care îl resimțeam și eu. Sprijinindu-mi capul în palmă, priveam pierdută pe geamurile fumurii, cu ochii năpădiți de lacrimi. Din când în când, șoferul mă urmărea în oglinda retrovizoare, așteptând parcă să mă prăbușesc. Dar nu o făceam. Cu respirația întretăiată, îmi alungam lacrimile și îmi masam tâmplele. Nu îmi aduceam aminte când dormisem ultima dată. Dovadă erau cearc ...

A venit toamna, iar eu stau și îmi beau cafeaua. Singură, pe marginea lacului, să mă pierd puțin în liniștea serii. Se mai aude în depărtare serenada broaștelor, muzica din fundalul vieții mele.

Tiptil, fricoasă, se apropie o pisică, crezând că mă apucam de pescuit. Dezamăgire... asta am văzut în ochii ei micuți de chihlimbar. S-a îndepărtat, lăsându-mi spațiu și timp cu gândurile mele.

Nu am crezut că o să îmi placă aici, în pustietate, unde drumul se oprește. Nu mi-am imaginat că locul este ...

pașii pe care trebuie să-i faci nu-ți vine să-i faci. că-s așa de mici, așa îndepărtați de destinație. că încă ești un dependent de shot-uri cheap de dopamină [cheap, dar care-ți mănâncă toți banii]. & pentru că încă ești un laș, care speră că drumul afară din canale va fi pe sus, luat de un uragan nemilos & norocos, care să te prindă în vârtejul lui haotic & să te tragă afară, spre un loc mai liniștit

mi-am pierdut prezentul executând versiunile trecute ale mele. iar acuma-mi pierd prezentu ...

Eram amândouă în camera ei. Mi-a cerut să îmi ridic tricoul. Și l-a ridicat și ea. În sfârșit, se întâmpla. Visul i se împlinise. Avea, într-adevăr, talia mai subțire decât a mea acum. A vorbit mult despre cuceririle ei și a băut doar apă toată după-amiaza. Când să plec, m-a rugat să iau eu pungile de pufuleți care rămăseseră neîncepute.

În drum spre casă, mi-am lăsat obrazul fierbinte să devină una cu geamul autobuzului și spațiul interior una cu amintirile proaspete ale acelei revederi, care ...

am învățat să fiu mai îngăduitor cu celelalte, fostele versiuni ale mele. acu' un an-doi am început să-mi aliniez toate aceste clone ale mele care mi-au împânzit & bântuit biografia & să le execut fără milă. să le anihilez, să le extirp cu bune & rele. că eram X & Y. găsesc azi scuze? scuze aveam și atunci. e mai ușor să execuți foste versiuni ale tale & să le pui în cârcă toată mizeria în care te afli acum, decât să faci un upgrade versiunii tale actuale, s-o iei din loc & să înoți cu viteză ...

Peste 6 săptămâni, împlinesc 30 de ani. Săptămâna viitoare se deschide Lidl-ul din Mihai Bravu; mare eveniment. Plănuiesc să mă duc cu mama la deschidere. (În orice caz, în primele zile).

De ceva vreme dau târcoale magazinului în timpul plimbării mele zilnice. Mă uit lung la stadiul lucrărilor și la grupurile de muncitori de pe șantier. Sunt curioasă, dar nu întreb pe nimeni când se va deschide.

Așteptam de mult timp, mai exact de aproape un an, să se termine renovarea. Mama nu știe cum să se ...

Fusese bazinul de apă care alimenta Parcul Romanescu pe timpul domniei lui Carol I. Construit să arate precum ruina unui castel medieval, era răspunsul României la stilul de arhitectură neo-gotic, care abia dacă își mai lăsa, discret, dâra de parfum peste Europa.

Anii aceia erau infuzați de romantism, prin urmare trebuie să înțelegem cuplurile care căutau, la adăpostul zidurilor crăpate și ale turnurilor cu creneluri, să topească într-un sărut toată însingurarea de lume. Unele cupluri mai timi ...

De fiecare dată când umblu aiurea pe străzile de la Romană (unde am decis eu mai demult că frumusețea backgroundului începe cu tine, de fapt, și apoi cu apusul în culori aprinse), îmi amintesc ce ciudat e să mă plimb în capitala asta, unde simt că o să port legitimație de veșnic turist, și să știu că nu ești acasă, pe Rosetti. (Nu am de unde să știu dacă ești sau nu, de fapt.) Mă cuprind anxietatea și neliniștea, merg în pas alergător și mă întreb dacă la mine e problema, dacă sunt deja dependen ...

Într-o zi, decid să o iau la pas pe drumul ce se deschide în fața mea.

Încep să merg timid: drept, stâng, drept, stâng, drept, stâng… Sună oarecum ciudat, parcă nu e tocmai ritmul care trebuie, însă în viață întotdeauna mi s-a spus să încep un drum pășind cu dreptul, pentru noroc. Ce-o mai fi și cu norocul ăsta și picioarele.

Calc apăsat, vrând parcă să-mi las urma în asfaltul dur, care mă respinge. Sunt prea slabă ca să le arăt oamenilor că am pășit aici, că am existat aici, că am trăit aici. ...

Închid ochii împăcat că am protejat binele. Știu exact ce mă așteaptă. Mă așteaptă întunericul abisal și amorf, pe care îl trăiesc în fracțiunea aceea de secundă, de fiecare dată când clipesc. Pe lângă reflexia luminii în diferitele obiecte și ființe care mă înconjoară, această întunecime îmi este și ea la fel de familiară. De câte ori clipesc, de exact atâtea ori... o simt.

Acum însă, în mod cu totul neașteptat, se întâmplă exact opusul. Interiorul ploapelor îmi este inundat de mii și mii d ...

Eu dormeam, dar nu știam că dormeam. Așa se întâmplă pe întuneric, nu știi unde ești, câteodată nu mai știi nici măcar cine ești. Tocmai coborâsem într-o vale adâncă de tot, traversam pădurea aia mare. La noi a fost mereu frica asta, că trebuie să treci de pădure ca să ajungi în altă parte. Peste tot unde te uiți e numai pădure. Și spuneți-mi voi, chiar dacă ai avea de toate, poți să stai doar acasă? Toată lumea pleacă. De mici copii ne învățau părinții ce e curajul, că dacă nici să treci pădure ...

Pe Moș Crăciun, pe adevăratul Moș Crăciun, nu din aceia care umblă prin oraș cu cerșitul sau care sunt actori plătiți să facă figurație la serbări școlare, Alexandru nu l-a văzut niciodată. Întotdeauna găsea o scuză din asta tâmpită ca să nu vină el în persoană să dea cadouri: n-are timp moșul (normal că n-are, că se duce la ăia bogați); e bolnav, vezi și tu ce frig e; a venit, dar nu erai tu acasă (de ce nu e punctual, de ce nu vine la data stabilită?). Și se scuza moșul: eu n-am putut să vin, ...

Închid ochii împăcat că am protejat binele. Știu exact ce mă așteaptă. Mă așteaptă întunericul abisal și amorf, pe care îl trăiesc în fracțiunea aceea de secundă, de fiecare dată când clipesc. Pe lângă reflexia luminii în diferitele obiecte și ființe care mă înconjoară, această întunecime îmi este și ea la fel de familiară. De câte ori clipesc, de exact atâtea ori... o simt.

Acum însă, în mod cu totul neașteptat, se întâmplă exact opusul. Interiorul ploapelor îmi este inundat de mii și mii d ...

Vai, ce frumos e decembrie! Își zise ea sarcastic în gând dându-și ochii peste cap. Se plimba pe strada luminată în prea multe culori, cu haina de blană lungă și buzele date cu ruj roșu. Știa că așa poți să îți mai astupi golurile emoțioanale de la un timp. Și până la urmă, cine are dreptul să judece cum abordează ea perioada sărbătorilor? E o lume liberă și măcar cinismul pe care îl folosește ca mecanism de autoapărare nu face rău nimănui. Așa-i spusese și terapeuta dimineață.

După ea, dec ...

De câteva sãptãmâni, afișele puse de administratorul scãrii, Alionte Greieruș, erau înlocuite cu altele, în care textul rãmânea în principiu același dar lipseau câteva litere din unele cuvinte. La început, toți locatarii s-au amuzat, apoi au început sã își punã întrebãri. Cel mai afectat era, desigur, autorul afișelor, domnul Greieruș, pensionar, fost profesor de matematicã, foarte riguros când era vorba de ceva ieșit din mâna lui.

De dimineațã, când a plecat spre Teatru, Zora, numitã în secre ...

Se privește în oglindă. Pântecul său protuberant, se revarsă într-o frumusețe stranie, fertilă, peste marginea lenjeriei. E un pic bombat, cineva ar putea crede, dacă ar vedea-o, că este în primele luni de sarcină. Arată așa de frumos abdomenul ei, rotund, întins, proaspăt, aproape ireal la cei 39 de ani pe care îi va împlini peste doar câteva zile. Simte o dorință nedisimulată să se atingă, să vadă că totuși carnea asta a ei e încă tare, că nu se observă urmele timpului. Dar nu îi trebuie mai m ...

Ileana e înaltă, firavă și mioapă. Tânără, dar nu în mod ostentativ, cu o moliciune a mișcărilor necalculată și cu părul lung până la mijloc. Ochii îi are verzi, albaștri sau gri, în funcție de persoanele care o descriu. Părinții ei sunt oameni cu facultate, așa că n-a putut fi altfel decât ca ei. O emoționează transparența perdelelor, trandafirii plantați de tatăl ei, și preferă plajele fără muzică, doar cu valuri. Crede că a fost un om normal până în ziua în care s-a îndrăgostit. Iubiți a mai ...

— Mă ucid temperaturile astea, spuse bătrânul în timp ce se așeză pe prima bancă liberă din parcul Crângași, punând alături cutia și plasa plină de marfă.

Bărbatul nu era chiar bătrân, iar marfa nu era chiar marfă. Dacă ne luam după datele din buletin mai avea puțin și făcea 60, dar după aspect (asta în măsura în care îi aruncai o privire cu scopul clar de a-i ghici vârsta), probabil i-ai fi dat un 65. Trecea neobservat în general, cum trec cei mai mulți oameni, în goana lor spre destinații car ...

Bârfa e chemare și nevoie de bază a omului. La fel cum un învățat simte nevoie să adune cât mai multe cunoștințe și apoi să le împărtășească prin prelegeri și pagini scrise, tipărite și răspândite, așa și restul oamenilor sunt mânați de dorința de afla și de a spune mai departe. Iar în redacția ziarului Punctul, bârfa e cel mai natural element. Atomul în jurul căruia se coagulează știri, reportaje, anchete. Ziariștii își construiesc articolele de la frânturi de informație, de la discuții purta ...

"Uite că mănânc singur.", își spuse Andrei Timiș și tăie încă o bucată din file-ul de biban cu sos pesto din farfurie. "Terasa asta e un loc îmbietor." În seara aceea se număra printre invitații sărbătoririi căsătoriei lui Ovidiu Apostoaie cu Carmen. "Ăștia rămân împreună. Eu și literatura. Femeile, toate."

Scria un roman, cu mari interludii, un soi de autoficțiune în care își transforma în narațiune viața din ultimii 15 ani, cavalcadele cu prietenii, întâmplările memorabile, cuceririle amoroas ...

Reveria este atunci când, uitându-te în jur, ai brusc senzația că copilăria durează toată viață. Cred că prima reverie pe care am putut-o localiza în mediul înconjurător a avut de-a face cu ceva atât de banal precum o conservă. Da, da, o conservă.

Când eram mic, în familia mea conservele erau o raritate. Doar cele cu bulion își găseau locul pe rafturile din bucătărie. Nu și cele cu mâncare. Erau anii 90, o perioadă, după cum știți, dificilă, plină de traume financiare, dar din ce aveam, din ce ...

Merse din nou o bună bucată de vreme, dar la un moment dat își dădu seama că se rătăcise, și nici nu cunoștea zona în care ajunsese. Deși nu se vedeau semnele că ar fi nimerit într-un cartier mai bogat, atmosfera se schimbase pe nesimțite. Aici nu mai erau patrule de bărbați cu barbă de trei zile, ochi roșii de oboseală și de stres și hotărâre nestrămutată de a-și apăra colțul de stradă, ci mai degrabă zonarzi fumători de diverse, băutori din sticle trecute din m ...

Like Someone In Love

2012 Not rated 1h49m

Drama

In Tokyo, a young sex worker develops an unexpected connection with a widower over a period of two days.

Domnul Yasushi Inoue, redactorul revistei Clubul Vânătorului Japonez, m-a rugat să scriu o recenzie despre Like Someone In Love. Bun, am înțeles că trebuie să scriu cam orice visează el noaptea, dar am încercat să-i explic că nu am mai scris niciodată o recenzie. Știam cât de neînduplecat este, așa că l-am rugat măcar să mă aj ...

just a flawless day

chaos smiles and tears rain

blood flows minutes too

why do you die

wouldn’t you rather lie

say you’re still a fly

pay somebody else

play another life

be a spoon

Dintre băncile lungi și prăfuite de la UNATC se auzea zgomotul strident al agitației studenților. În fața catedrei, fără să se uite în amfiteatru, stătea un bărbat cu părul lung până la umeri, gri pe alocuri, cu un pulover negru, subțire, traversat de o dungă albă pe piept. Ci ...

— Bună ziua, vă rog, aș vrea să cumpăr un vis.

Bătrânul negustor o privi calm pe femeia din fața sa. Încă îi mai cântărea, din obișnuință, pe cei ce-i treceau pragul.

Cel puțin nu era o adolescentă. Obosise oarecum de graba – da, i-ar zice mai repede grabă, decât superficialitate – celor tineri. El trata pe oricine și de fiecare dată foarte serios, deși nu mai avea demult magazinul uriaș, mustind de visuri, de la început. Nimeni nu-i luase locul în comerțul respectiv și bătrânul știa asta – nu ...

La masa verde de plastic din fața frizeriei din orașul lor micuț, stăteam pe două scaune gemene din același material urât atât de tare, ca într-un film prost cu buget redus în care recuzita și personajele pare că s-au luat la mâna a doua sau mai degrabă a șaptea. Era un soare sufocant, în caz că sentimentele nu ne erau suficient de în gât și plămânii nu ar fi avut nevoie de o cantitate în plus de aer, că de obicei ne respiram reciproc. Dar acum era diferit și distanța se accentuase cu timpul, pe ...

la masa de Crăciun, mama lui îmi spune o poveste despre cum, atunci când avea opt ani, el a găsit un fluture cu o aripă ruptă. îmi spune despre cum i-a plăcut atât de mult încât l-a luat în mâini, l-a ținut ascuns (în siguranță) la pieptul lui și l-a păstrat într-un borcan. îmi spune despre cum a sunat la un veterinar și a urmat instrucțiunile, i-a tăiat și cealaltă aripă – ca să fie egale. mi-aș dori să-i pot explica băiețelului ăla de opt ani că o cușcă formată din mâini blânde este tot o cușc ...

Premieră absolută

Moussa șovăi puțin înainte de a-i întinde vânzătorului bancnotele uzate. Nu exista benzinărie în sat, de fapt doar în capitală erau câteva, în rest oamenii cumpărau de la un nene care aducea cu cisterna și vindea apoi la sticlă, direct din bătătură. Venise împingând de scuter, așa cum o făceau și alții, și avu ceva de furcă până-l făcu să pornească. Drumul spre marele oraș era plin de gropi, dar destul de liber. Doar țărâna roșie stârnită de vânt îl orbi de câteva ori. ...

Îmi amintesc și acum dimineața ploioasă de septembrie în care am pășit pentru a nu știu câta oară peste pragul mânjit cu noroi, o scândură lată de două palme, ce mi se părea că ține loc de vamă între lumea de afară și hărmălaia care nu se sfârșea niciodată în cârciuma lui Bebe Măcel. Nu plăteam niciun bănuț la intrare, dar nici nu mi se cerea socoteală atunci când voiam să plec. Am încercat să inspir cât mai puțin din aerul acela cenușiu, un melanj dintre fumul ieșit din țigări de contrabandă și ...

— În momentul în care am aprins țigara invers, mi-am dat seama că sacul ăla rupt de gunoi întins pe acoperiș nu ar fi putut niciodată substitui impermeabilitatea unei țigle. La fel și cu tine. Mă rog, cu mine. Degeaba încercam să pătrund părțile ascunse, să mi se pară că înțeleg mecanismele unui ceva ce nu reușisem vreodată să definesc, era doar un căcat învelit în foiță de aur. Păcălea? Da. Atrăgea? Da. Ce se întâmpla mai departe puteai afla doar dacă atingerea depășea cu puțin presiunea unui f ...

Tastez primele litere. Înainte de acest "tastez primele litere" era doar o pagină albă la care mă holbez deja de vreo jumătate de oră, fără să-mi vină vreo idee. Nu știu ce va urma. Ar trebui să-mi scriu gândurile. Și le scriu. Mă gândesc pentru cine scriu. Pentru tine? Tu te întrebi acum dacă "pentru tine" se referă chiar la tine, cititorul, editorul? Oricum ar fi, povestea a început.

Deci uite care-i treaba. Ar trebui să existe un cimitir al poveștilor neterminate, nu crezi? Să mergem acolo ș ...

— Hai să mergem în cimitir! Ne suim în mașină și în cinci minute ajungem!

— Dar nu vreau, mi se pare o idee stupidă! Și ar putea să ne vadă cineva...

— Cine naiba vine acolo la 2 noaptea? Ai văzut tu oameni dornici de morminte la ora asta?

— Sincer, nu cred că e dornic vreun om vreodată de moarte ori de cimitire! Nu îți înțeleg obsesia asta deloc! Să o lăsăm baltă!

— Nu, eu vreau să fie totul autentic. Vreau realitate crudă, vreau să șochez. Arta nu trebuie să fie logică. Trebuie să fie cât ...

A venit primăvara, Duduțule! Am văzut pământul proaspăt cum se umflă ca un pântec din loc în loc și primul gând care mi-a trecut prin minte a fost că s-au trezit râmele și te așteaptă să le scoți din pământ. Când m-am apropiat de grădină, mi-am dat seama că nu era nicio râmă acolo: bulbii de zambilă crăpaseră și ieșeau lacomi la lumină. Se încălzește afară și-or să crească repejor tijele lor lungi, aplecate sub greutatea bobocilor strânși știulete. E soiul bun, de zambilă bătută, frumoasă, pe ca ...

Dan se așază pe partea cealaltă a mesei unde mușamaua galben-ocru cu trandafiri roz spălăcit era deja tocită. În bucătărie era cald, mijloc de iulie, perdeaua de la fereastră flutura de la toate ușile deschise, mama prăjea a doua porție de cartofi noi, iar eu mă topeam de căldură.

Îmi trăsesem reiații negri și o maletă pe mine și n-ar fi reușit nimeni pe lume să mă facă să-mi schimb outfitul. Mă enerva pălăvrăgeala lor, dar știam bine că dacă Dan e la noi, mă va lăsa să stau mai mult în oraș.

...

Acțiune și reacțiune. Forța patimii pe care am pus-o în jocul de ruletă a declanșat o forță la fel de puternică, dar de sens opus. Contraofensiva ruletei și rezultatul ei: eșecul, ratarea, ruina. Acțiune și reacțiune. 

Ziua de aprilie era senină și liniștită. De undeva de sus, în stânga băncii pe care stăteam, razele soarelui se cerneau printre petalele magnoliilor proaspăt înflorite. Era bine că adia și vântul, fiindcă parfumul florilor împrăștia astfel mirosul trupului meu. Nu apucasem să mă ...

Durerea de spate apăruse din nou, precum o multitudine de cuie care încercau să pătrundă cât mai adânc în coloana vertebrală. La început se insinuase discret, aproape imperceptibil, era mai mult ca o stare de agitație, se trezise pentru că undeva, în exterior, departe, exista o nepotrivire, ceva era în locul nepotrivit. Apoi, disconfortul se transformase într-o durere suportabilă, credea că e din vina poziției necorespunzătoare, trecuseră deja 3 ani de când își impusese dormitul pe spate. Una di ...

Sunt talentul care apăsa cândva pe umerii lui Roger. Odată cu lăsarea serii s-a trezit cu mintea destul de limpede ca să înțeleagă enormitatea circumstanțelor în care se afla: se împlineau trei zile de când fusese închis într-o celulă de trei pe patru metri cu pat, chiuvetă și cearșafuri albe și nu mai putea citi. În fiecare seară, o asistentă corpolentă îl escorta la coada în capătul căreia se distribuiau pastilele, unde Roger se înșiruia prudent alături de alți 20 – 25 de camarazi și apoi îngh ...

Frunzele noastre s-au transformat peste noapte în bucăți de hârtie. După ploaia din dimineața aceea, pe foi au apărut chipurile unor ființe pe care, până atunci, eram obișnuiți să le privim de sus. Din acea zi, oamenii s-au adunat în jurul trunchiurilor noastre, în parcuri, în grădini, pe marginea șoselelor, în cimitire, în pădurile de lângă marile orașe și au început să urle de fericire. În bătaia vântului din acea primă zi de toamnă, noile noastre frunze foșneau electrizate, amintind de râsete ...

— Ce-ți place să faci cel mai mult?

— Îmi place să trag de fiare, de bestiile din cuvinte.

anonim

Colțarul era în așteptarea asistentei care trebuia să-i dea verdictul: avea sau nu sindromul Cotard. Sperase într-o genealogie aleasă, cu lemn Mpingo adus din Africa, îmbrăcat în pânză cu elemente decorative din Mexicul precolumbian, cu ladă pentru depozitare, toate astea simțea că îi dispar, pur și simplu. Asistenta întârzia. Ahora bien, este una dintre acele zile, știți voi, î ...

Alerga în spatele ei, pe aleea pietonală ce ducea spre piața centrală. Trecuse de ora opt, soarele oscilase puțin între cele două coline, deasupra lacului, apoi se lăsase pe-o parte, spre vest, pe jumătate adormit. Dacă se grăbeau puțin, aveau să-l găsească, precum în atâtea alte seri, prins în stufărișul mocirlos de pe lacul cel mic. O privea protector, alergând mereu către ea, în ritmul impus de pașii ei. Pe podul care traversa lacul cel mare s-au intersectat cu un lung alai de bicicliști, apa ...

Am 55 de ani. Sunt pensionar. Pe caz de boală. Cardiac. Am și diabet, sunt insulino-dependent. În urmă cu mai bine de zece ani am suferit o intervenție pe cord deschis cu un nume sofisticat, dublu bypass. Țin minte că mi-au spus medicii că jumătate de inimă era uscată, ca o scoarță de copac, în timp ce cealaltă era moale, dar prea moale, mai fragilă decât este normal pentru o inimă. O inimă sănătoasă duce mult, e puternică, mai puternică decât ar crede majoritatea. Pe atunci soția mea trăia și e ...

Era un bloc mic și nou într-o poziție pe care n-o înțelegeam, pe o stradă îngustă al cărei nume m-a atras imediat. Închiriaserăm două studiouri pentru o săptămână: hol – holișor adică, baie, mai mult holișor și, când am ajuns în living, m-am oprit pentru că am dat de televizor. Apăsarea butonului de pornit televizorul era de fiecare dată un moment extrem de important oriunde ajungeam pentru că făcea legătura cu alte locuri și cu alte gesturi.

R. dezinfecta cu spirt tot ce găsea, M. și T. erau î ...

Până la mașină nu erau mai mult de zece metri, dar frigul îi intrase deja în oase. Își frecă mâinile, înjură scurt și așteptă să se încălzească. Prea devreme pentru muzică, avea chef de o țigară. Rujul uitat de nevastă-sa pe bord țipă nu, un zâmbet malițios apăru la fel de repede ca bricheta din buzunarul interior. În mașină se auzea cum hârtia ardea ușor, fumul inspecta fiecare colț. Crăpă un pic geamul și plecă spre aeroport.

Spera ca americanul de la compania Weinstein să nu fie un înfumurat ...

1

Răcoarea din bloc îl învălui ca și când ar fi intrat într-o peșteră. Era ora la care bătrânele își făceau siesta. Și tăblița de la parter cu mesajul PĂSTRAȚI LINIȘTEA îi dădea mereu senzația că trăia într-un templu al vrăjitoarelor și că un zgomot mai puternic ar fi putut dezlănțui fulgere și blesteme, gremlini și cranii zburătoare.

I se spunea Libanezu', avea treișpe ani și tocmai îi aburise pe niște puștani mai mici că le va arăta ceva paranormal: cei trei sâni ai maică-sii, care trăgea ...

Ideea cu filmul mi-a venit într-o seară, când pierdeam vremea pe Facebook. Am aflat că la Dracula Film Festival există o secțiune a concursului dedicată filmelor făcute cu telefonul. Da, exact așa, "cu telefonul". Adică, m-am gândit, caută fix amatori cu ceva cunoștințe de bază și cu idei.

Păi n-am eu idei?

— Coa, i-am zis a doua zi la școală lui Damian, lasă tu căcatul ăla de TikTok, că pe tine nu te urmărește nici dracu, e aplicație pentru pizde, și hai să facem ceva ca lumea!

— Am cinci su ...

I

Cele trei proiecții antropomorfe îndoite de la mijloc care ridicau baroasele deasupra capetelor și le prăvăleau icnind în lumina anemică strecurată prin cadrele ferestrelor fără geam te-ar fi putut trimite cu gândul la niște căutători de comori din incinta vreunei zidiri arhaice, cu atât mai mult cu cât vastul spațiu dezafectat care găzduise cândva animale, apăsător și întunecos, părea o construcție mitică abia descoperită în inima vreunei jungle sau în morena cine știe cărui ghețar mil ...

Prințesa nu era tocmai o prințesă ca în povești. Nu avea rochie lungă cu crinolină, nu avea o coroană cu diamante și nici nu trăia la o curte cu alai și servitori și treburi dintr-astea foarte nobile și regale. În schimb, avea sânge albastru. Pentru că strămoșii ei, cândva, au fost prinți și voievozi. Numai că scăpătaseră și pierduseră tot, iar prințesa ajunsese o fată obișnuită, în blugi și adidași, care muncea de la nouă la cinci în fiecare zi, de luni până vineri, uneori și sâmbăta. Plătea fa ...

Ca să înțelegi mai bine de ce am făcut alegerile pe care le-am făcut, trebuie să-ți spun că eram un tânăr mai fraged decât ești dumneata acum, abia trecut de primul sfert de veac al vieții sale, când mi-am părăsit țara. Ce experiență de viață puteam să am, când toată tinerețea mi-o petrecusem într-un stat comunist, în care totul era planificat pentru individ, iar deciziile sale aveau valoare pur formală? Ce știam eu despre tehnica de a te vinde la angajare, de exemplu, pe care voi, cei de astăzi ...

Mi se pare mie sau after-shave-ul ăstuia miroase a sulf?!

Individul negricios se strecoară, presându-și o palmă pe abdomen, printre șevalet și masa reglabilă, atent să nu-și atingă sacoul roșu, impecabil, de ele. Se oprește în fața peretelui în care îmi bat în cuie icoanele și le cercetează curios. Zăbovește mai mult în fața celor mari, pictate pe lemn, cu un singur sfânt și nu pierde aproape nicio secundă, pufnind ușor, scurt, pe nas, în fața celor pe sticlă. Din când în când, reflex, ridică ...

Începutul ăsta de vară ploios îmi răscolește durerile și mă face mai ursuză decât sunt de obicei. Mă duc la școală să copiez niște date din online în catalog.

Plouă torențial până la Vlăhița. Copacii bătrâni de pe marginea drumului se clatină în bătaia vântului. Mi-amintesc că voiam să mă opresc la Cața, să caut bureți usturoși. Un câine negru, slab și înalt încearcă să traverseze și se răzgândește. Virez și reușesc să evit o ciocnire, dar simt că-mi amorțesc picioarele și tremur în timp ce tra ...

La terapia cu Ileana nu puteam să aleg niciodată scenariul după care urma să se desfășoare ședința. De obicei, o așteptam pe ea să-l aleagă, exact cum acasă apăsam din telecomandă OK-ul pentru serialul preferat de pe Netflix. Nici măcar un salvamar. Episodul al șaptelea, sezonul 34.

Dacă era vineri, însemna că secretara Ilenei mă aștepta în încăperea unde se afla recepția clinicii, făcând programări la telefon pentru alți clienți. O plăteam. Cash. Ea îmi oferea un pahar cu apă. Pe săptămâna vii ...

Așa începe.

Ai un coșmar, nu-ți amintești nimic din el și e perfect normal, mulți oameni nu-și amintesc. Trec câteva zile. În loc să adoarmă, creierul devine regizor de filme horror, tu ești protagonistul, tu ești călăul, tu ești victima, tu ești vânătorul, tu ești cel care fuge.

La început, vezi totul în nuanțe sepia, cu timpul începe să devină tot mai viu. Îți spui că ești prea obosit și stresat de la muncă și îți cumperi suplimente pentru somn liniștit. În primele zile par să aibă oarece ...

Se întâmpla în urmă cu mai bine de zece ani. Era început de februarie și afară era un frig de crăpau pietrele. Nici urmă de ninsoare, cu toate că o tot așteptasem încă de la Crăciun. Crengile copacilor erau acoperite de mici bobițe de gheață care semănau cu niște șiraguri nesfârșite de mărgele strălucind străvezii pe fondul lăptos al cerului. Aveam de terminat un text, și cum brusc îmi pierise cheful să urmăresc demonstrația încâlcită pe care mă chinuisem să o țes acolo, mi-am sprijinit capul în ...

Când i-a cerut voie să plece, mama s-a mirat. Cătălin avea 18 ani și niciodată nu dăduse semne că s-ar fi văzut cu vreo fată, că are o iubită sau măcar vreuna pe care o place, un crush, chiar și fără să existe reciprocitate. E drept că mai ieșea cu ceilalți tineri din sat seara, să fure porumb și să-l mânce copt, sau să spargă la semințe sărate stinse cu bere, dar întotdeauna acolo, în capătul lor de sat. Și ea îi știa pe toți cu care se întâlnea, chit că mai veneau unii de la Băcănușa, de pe ...

Era greu de spus când și cum începuse, al naibii de greu... Degeaba se străduia să-și amintească. Fiecare încercare se solda cu o senzație de durere în piept și în cap, spre ceafă. Simțea cu claritate că pierduse ceva ireversibil, el și ceilalți care ocupau curtea aceea. Să fi fost o instituție? Un fost spațiu de birouri? Cum au ajuns acolo? Părea că se trezește dintr-un lung somn care nu-l odihnise deloc. Poate că nu mai dormeau nici când închideau ochii. În loc de răspunsuri, năvăleau imagini ...

BUNĂ, SUNT MOARTEA. De fapt, o mesageră a ei. Sunt o Umbră. Umbra de teren, mai exact. Ca să știți, eu sunt prima care vin la voi. Într-un fel de inspecție. Preventivă. Mă uit, analizez, fac bilanțul și-l prezint mai departe. După aia mai trece un timp... mult, puțin, uite, asta chiar nu o știu... Oricum, când sunt trimisă, ajung cu un scop. Că, altfel, aș sta numa' pe garduri și aș hărăți câinii... Pe mine mă simțiți la colțul străzii când tot întoarceți capul după fantome. Nici seara nu vă dau ...

Ileana era frumoasă. Situația trecuse la început neobservată în camera de cămin în care fusese cazată împreună cu încă cinci fete, rtrecuse neobservată și la facultate unde mai avea nouăsprezece colege de an și nici un coleg.

Era cumva de înțeles că s-a întâmplat una ca asta. Fetele ar fi vrut toate să fie "femeia șnur, fără țâțe fără cur", ori șoldurile de violoncel ale Ilenei țâșneau în lături din tiparul care era la modă. Mai avea și  un permanent cam nereușit în părul pe care și-l tapa în c ...

Marin Constantin ducea o viață mizeră. Locuia într-un mic apartament dintr-un bloc vechi și dărăpănat, pentru care abia reușea să plătească întreținerea, dar neajunsurile i se păreau ceva firesc — nu-și putea închipui să trăiască altfel. Ar fi fost tare neliniștit dacă vreun vecin mai milostiv s-ar fi oferit să-i repare și lui, fără vreo cheltuială, țevile sparte de la baie sau încuietoarea defectă de la ușă. Un asemenea gest de bunăvoință complet neașteptat risca să strice tihna unui trai anost ...

Ca orice plan făcut pe genunchi, și acesta lăsa loc unor întrebări. Nimic esențial, bineînțeles, doar chestii de detaliu, de exemplu: "ce o să se întâmple dacă-mi iese?" sau "ce o să se întâmple dacă nu-mi iese?". Ca să nu mai vorbim de: "cum mă voi întoarce după?" Ca să le elimin, ar fi trebuit să studiez temeinic teoria, eventual să execut una sau două misiuni mai simple, de testare, dar nu mai aveam răbdare pentru așa ceva. De-ndată ce m-am convins că șmecheria era funcțională, am și realizat ...

Am bănuit că-și mușcase buzele înainte să intre în restaurant. A intrat elegant, cumva leneșă – acea lene specifică burgheziei, fermă. Purta o bluză roșie cu umerii goi și privirile tuturor pe ea. Părul – strâns într-un coc de balerină, care îi provoca migrene dese, dar îi lăsa gâtul lung la vedere. Făcea abuz de dermatograf negru, ceea ce îi dădea un aer trist și-i scotea în evidență cearcănele de insomniacă. Insomniacii au un fel de resemnare în ceea ce privește somnul și odihna, însă, la ea, ...

I.

CADAVRU abandonat în imobilul cu GHINION, proclamă ziarul. Comisarul Weston își mută mobilul la urechea stângă și se strâmbă iritat, dând click pe titlu. Articolul este previzibil, ceea ce nu-l face mai puțin neplăcut:

Un cadavru carbonizat a fost descoperit, ieri, în ruinele imobilului nr. 17 din strada Vântului turbat, afectat acum două săptămâni de un puternic incendiu. Descoperirea a fost făcută de V. M. care își scosese câinele la plimbare. Animalul fără lesă s-a strecurat în cur ...

De data asta au mobilizat bac-urile, companiile republicane de securitate, escadroanele mobile. Și blindatele care i-au evacuat pe zad-iștii de la Notre Dame des Landes, numai bune să treacă prin baricadele în flăcări cu lamele și să tragă proiectile ușoare la sute de metri. Polițiștii și jandarmii înaintând ca piliturile de fier pe bulevardele Parisului către centrul magnetului ca să apere Palatul. De pe Quai Francois Mitterand pe Quai de Tullieries, în sus pe Victor Hugo până la Arcul de T ...

Înainte de a primi recomandarea femeii din magazin, trăiam o viață monotonă. Pe scurt, lucram pe șantier, asta, deși absolvisem Literele. Ironia sorții...? Eu sperasem la un "Șantier" á la Mircea Eliade, dar m-am regăsit printre betoane, printre cuie, printre ciocane, printre patente, printre fiare, printre cofrage etc., etc. Obiecte dintr-acestea pe care le găsești la raionul "lucrează din greu". Zis și făcut. Lucram din greu pentru a primi la finalul unei construcții... câțiva lei. Trebuie s ...

Ușor se cern sufletele blânde ale lumii. Agale și lin ca făina. Miji ochii și printre gratiile strălucitoare ale genelor pulverizate de praf și lumină întrezări strada Olari, un univers din lumea veche, în inima Bucureștiului – și a lui. Traian se plimba des pe aici, își spuse ca de fiecare dată, apoi deschise ochii complet pentru a lăsa întreaga atmosferă a locului să-i străbată fiecare fibră.

Plecase din țară de ceva timp, și deși inițial zona asta a orașului fusese descoperirea lui Răzvan, f ...

Multă vreme nu am crezut și nici astăzi nu sunt cu totul convins că într-adevăr așa au stat lucrurile, că fusese doar un accident nefericit, o întâmplare dintre cele pe care nu le poți prevedea, nici ocoli, precum un cutremur de pământ, că Dinu nu voise să se întoarcă din drum când apăruseră primii nori întunecați și nici când vântul le arunca în ochi praful de pe marginea apei, că Dani i-a zis băi, nu-i a bună și chiar a vrut să-l ia de o aripă și să-l tragă după el spre stație, ești un fricos, ...

​ Dacă te plimbi prin Medina marocană după orele prânzului nimerești în plină siestă. Căldura și aromele pline ale souk-ului îți invadează simțurile, iar mintea refuză să le mai disocieze de o anumită stare de contemplație vecină cu somnolența. De la notele picante ale măslinelor murate și ale condimentelor cu nume greu de ținut minte, dar cu sonorități ritmate, cumin, curcuma, coriandru, înșiruite pe culori, în coșulețe ca niște pălării țuguiate, la cele proaspete de mentă verde și cele dulci, ...

Dacă nu mă păcălește memoria, am luat prima oară contact cu literatura lui Bohumil Hrabal în clasa a IX-a. A fost dragoste la prima citire: micuță și subțirică, mă aștepta pe un raft de la Biblioteca Județeană, pitită între două volume de Čapek – "O singurătate prea zgomotoasă". Cartea aia m-a făcut K.O. și a devenit unul dintre romanele mele de suflet. Dar Hrabal nu exercita asupra mea doar o hipnoză stilistică, ci mă introducea într-o lume atât de cunoscută, încât bariera ficțiune-realitate se ...

"Imagine all the people

Sharing all the world“

Expediez această scrisoare tuturor ziarelor din America, tuturor luptătorilor fără cauză, vouă, îmbolnăviților de viață, vouă, împătimiților de moarte.

Mă numesc A. Stranger, am 70 de ani și câte ceva de spus. Am fost un hipiot firav, am ajuns și am rămas un simplu profesor de filosofie la capătul pământului – dar, să știți, întotdeauna mi-a fost cald în Alaska. Mereu îmi aduc aminte, chiar și astăzi, în clipa asta nemăsurată, de *Vara Iubiri ...

Balconul lui Martin L. avea cea mai bună priveliște din oraș. Puteai vedea parcul, cu toți pomii care se scuturau și oamenii care mișunau pe alei. Cei care se plimbau cu copii aveau o figură resemnată, dar oarecum fericită. Tinerii nu păreau mulțumiți, poate pentru că întotdeauna își doreau mai mult. Bătrânii, ai căror copii probabil că deveniseră adulți ce-și detestau viața personală, se uitau acum cu coada ochiului la ceasurile de la mână, temându-se.

Era un peisaj încărcat. Martin urmărea cu ...

Ar fi vrut să nu-l mai doară spatele. Era singurul lui gând în timp ce sprijinea televizorul pe suportul Vesa. Știa că cele două cleme din spate se fixau pe tija metalică într-o poziție precisă și ar fi avut nevoie de ajutor. Greutatea și dimensiunea incomodă a diagonalei îl obligau să acționeze precaut. Iar cel mai tare îl enerva când nu găsea patentul sau te miri ce altă piesă, în timp ce cu o mână proptea de genunchi rama ecranului și cu cealaltă bâjbâia în căutarea ei. Atunci îl auzeai cu câ ...

Telefonul sună înfundat. Adelina lăsă cartea lângă cana cu ceai de iasomie, le va face o poză pentru Facebook după ce vorbește, și se duse să răspundă. Număr necunoscut.

​ — Doamna Adelina, eu sunt. Ștefi, vecinul.

​ De fiecare dată se enerva când o lua prin surprindere vocea gâjâită a bețivului curții, de fiecare dată își propunea să-i salveze numărul în memoria telefonului. De fiecare dată uita. Era îngrijorată de capacitatea ei de concentrare diminuată, simțea tot mai des că pierde controlu ...

Toată ziua bătuse dinspre mare un vânt rece care adunase peste burg niște nori negri, uriași, încrețise apa canalelor și alungase oamenii în case. Pe la trei după-amiază a început să ningă și de nicăieri o ceață groasă se lăsase dintr-odată peste Piața Mare. Un strat subțire de zăpadă era acum pe clopotniță, pe acoperișurile caselor lipite unele de altele, pe străzile înguste, pietruite, iar crengile copacilor își întindeau spre nori degetele de stalagmitele.

Pe când închideau obloanele și împi ...

Praga va rămâne a ei pentru totdeauna. E o axiomă. Acel oraș are o umbră ce planează asupra sa, un spirit ce-și flutură aripile și în vâlvătaie, pot simți mirosul parfumului ei. Mireasma s-a îmbibat în ziduri ca sudoarea unui ev încheiat.

Și totuși, astăzi sunt aici. Am revenit la locul crimei. M-am mințit spunându-mi că trebuie să plec în vacanță. E perioada din an în care fug din biroul cocoțat la etajul al șaselea al unui zgârie-nor din Aurel Vlaicu. Scap de vocile care repetă la obsesie a ...

Întunericul îl înghițise pentru o secundă, așa se simțise momentul ăla când a fulgerat și s-a făcut liniște, când noaptea a înghițit satul cu totul și lupii au început să urle cât mai aprope de el. Asudase peste tot și simțea tricoul jilav sub cămașă, transpirația de la subraț îl ardea, de parcă, frecându-se, pielea începea să se jupoaie pe interiorul brațelor. Își simțea gambele încordate, gata să cedeze, nu era făcut pentru alergat. Dacă ar fi putut să se oprească măcar pentru o clipă să-și tr ...

Așteptând culoarea verde a semaforului, în aglomerația de oameni și de gânduri, Ioana se trezi zâmbind. Avea în față librăria Meteorit, unde găsea mereu Familia Popescu și Arta Popescu ale lui Cristian Popescu, pe care după ce le citise și recitise, le îndoise și subliniase, le plânse și le oftase, și le căutase-n poezii și-n stradă și-n oameni și-n filmele de la cinematecă, și-n pâinea înmuiată în zeamă de roșii, se lămurise că acestea două sunt un fel de specialitatea casei a librăriei M ...

Printre bărbații din Cărămizi, unul le era orășenilor foarte cunoscut. Așa cum toată lumea o știa pe Justiția, tot așa îl știa și pe Vasile, bărbatu-su și tatăl lui Rămurel și al Clementinei. Tânăr, Vasile fusese un bărbat înalt, frumos, cu ochi de tăciune, cu o mustață neagră ca pana corbului peste gura plină de dinți, dintre care unul strălucea ca aurul în lumina soarelui. Dintele acesta din față chiar era din aur și îl deosebea pe Vasile Crivăț de ceilalți. Purta o palărie cu o pană de păun p ...

1. Lina dezbrăcă în grabă și ultima fustă. Răcoarea îi urca iute până sus, deasupra buricului, de parcă intrase pe jumătate goală în apă rece de pârâu. Își făcu hainele ghem și le îndesă în grabă în plasa împletită, pe care o piti în tufa de rododendron de după fântână. Îmbrăcă rochia scurtă până la genunchi și ieși la lumină.

Ionuț o aștepta pe bicicletă, lângă toacă, la locul lor. Avea exact patruzeci și șapte de minute până la slujba de Vecernie. Astăzi era rândul ei la curățat de bureți pen ...

Atunci când s-a așezat pe canapeaua din sufragerie, ca să-și bea ceaiul rece, obosită de canicula care coborâse deja peste oraș, Ariadna a văzut că raftul de cărți din fața ei era înclinat. Ca și cum podeaua ar fi fost inegală. Avea pe jos un parchet vechi, de la construirea casei. S-a uitat apoi mai atent și a văzut că o ușoară înclinare aveau toate mobilele, dar la raftul de cărți era cel mai vizibil. Cu peste zece ani în urmă, când plătise niște lucrări de rașchetare a parchetului, muncitorii ...

De câteva luni, în familia Geamandură nu mai exista liniște. Încă din februarie tatăl începuse să caute frenetic oferte pentru cele șapte zile de concediu pe care dorea dinadins să și le petreacă pe litoral. Obligatoriu în România! Nu își dorea vacanță la greci, bulgari sau alte națiuni ce aveau ieșire la mare. El era un patriot convins, considerând că aceleași condiții ca acolo sunt și la noi, doar că prețurile ar fi diferite, însă nu cu mult. Doamna Geamandură nu își mai bătea capul să-l convi ...

uneori am senzația că sunt o masă întinsă pe care stau infinite feluri de mâncare, felurile pe care le-am mâncat și cele care așteaptă să fie mâncate până la sfârșitul vieții, zici că mi-a fost o foame grozavă în copilărie, e caraghios că în oricare parte mă uit în trecutul meu apropiat sau îndepărtat, întâi simt în cerul gurii un gust, apoi în nări un miros și de-abia apoi văd parte dintr-un decor, toate se varsă rapid într-o stare, poate știi deja cum e, starea de Provița sau de Pompei sau de ...

Ceasul sună prelung, cu un țârâit spart și puternic. Era un ceas de masă vechi rusesc, Slava, pe care îl găsise la țară, printre vechituri. Nu avusese nevoie de prea multe reparații. Îl curățase și acum mergea foarte bine. Era extrem de util, pentru era sigur că dimineața va suna.

Coborî din pat și vru să aprindă lumina. Nu venise curentul, deși era deja 6. Înjură printre dinți, dar cu voce scăzută. În ultimul timp curentul nu mai venea la ora 6, așa cum era programul. Uneori se făcea 6,30 până ...

lumina lasă urme

limitele sunt scoicile din burțile

pescărușilor

indiferent de situație lumina

lasă urme

se poate ca locul acesta să

ne conțină

să uităm că în desprindere celălalt

e pretutindeni

și iertarea poți să ți-o imaginezi tăcută

atenția cadru, fără strălucire

salvarea de îndoială căutând în rană

nu e mare lucru

te trezești

în spațiul liber conuri parfumate

dintr-o lună care nu a existat

în calendar

...

Am 30 de ani ca un pumn de alice și o 

multitudine de obiecte și atitudini pe care 

le-aș putea descrie sau enumera

ca să devin o poetă a 

acumulării

cum am auzit recent despre o tipă care aduna

în poezia ei orice

la fel ca bătrânii care de la un timp încep

să strângă pe balcon toate vechiturile din oraș

în simplitatea mea de începătoare se aud

doar detunături

ca săptămâna trecută când ceva a explodat

și în mine se auzea țiuitul prelung pe care îl

scot două microfoane pornite c ...

Suntem în trei, patru sau cinci aprilie, nici nu contează, important este că a venit primăvara, din sevele căreia îmi iau energia sub formă de lumină, culoare și mireasmă. Renasc azi, mâine, și tot așa până știu și eu când...

Cineva (poate chiar eu), dintr-o rutină zilnică, a pus ceasul să sune și sună obsesiv. În alte condiții m-aș fi necăjit, dar azi, indiferent în ce zi calendaristică suntem, independent de îndatoririle zilnice, azi nu vreau să fac ce trebuie. Ci doar să exist. Am oprit, cre ...

A cincea zi în care de la Salonul 8 nu primesc niciun cuvânt. Dimineața asta murdară, cu vânt răscolitor și stropi grei mă indispune, dar nu-mi permit să le las la vedere. Pacienții. În cazul lor, intuiția e infailibilă, cu cât scade mai mult capacitatea de a se ancora în realitate, cu atât mai mult li se amplifică intuiția și puterea imaginației, capabilă să construiască lumi în afara celei de care s-au înstrăinat. Pe coridorul alb și nesfârșit de întortocheat dintr-o dată, înaintez instinctiv, ...

Ildikó nu avea chef să se ducă acasă, de aceea rămânea în Grozăveștiul verde, în camera de cămin unde putea să-și admire picioarele lungi, oja cyclam, țigările Sobranie și să scrie îndelung pe Skype în fereastra care avea ca etichetă numele de Zsófia. Mult mai departe și mult mai panicată, Zsófia nu credea că o să mai prindă avionul și scria rapid în fereastra bleu. Ildikó era sigură că Zsófia nu mai avea timp, așa că îi trimitea o mulțime de mesaje inundate de semne de exclamare, rămase fără ră ...

Era în jur de ora 22 când intră pe ușa apartamentului. Tocmai când Marcel se ridică din fotoliu, ca să vină în întâmpinarea fiului, din televizor se auziră strigăte și urale. Dinamo dăduse gol. Se bătea cu nu știu ce echipă ca să evite retrogradarea, puțin îl interesa pe Gabriel de asta. Altceva era important. În momentul golului, Marcel nu tresări, nu schiță absolut nimic.

Dacă nu se poate bucura de golul echipei lui favorite, înseamnă că situația pierderii lui Lucky îl apasă îngrozitor de tar ...

Numele limbii

Capul fierbinte, carapacea gândurilor tot mai fragilă.

Liniștea dintre noi e o aripă când fulgii cad

de mărimea lacrimilor duhului orb.

Între cutele pielii e locul sincerității.

Dezlegarea privirii în numele sângele nou,

în numele limbii de șarpe

pentru care despici între sâni adevărul în două.

Un cearșaf alb acoperă toate casele lumii.

Ceața mi se mută în ochi.

Legată la ochi

În fiecare anotimp era o ninsoare, o ploaie,

o ...

N-am văzut decât un gândac rotund, negru, toaletându-și antenele pe butonul soneriei. Relaxarea cu care se îngrijea lăsa de înțeles că locatarul apartamentului cu numărul 18 nu dorea să fie deranjat. M-am oprit în fața ușii acoperite cu un mucus verzui de culoarea urzicii opărite. Părea chiar îmbietor, mai că nu mă invita să mușc din el. M-am abținut. Cunoșteam capcana, câțiva colegi de-ai mei căzuseră deja în ea; dacă aș fi încercat să-l ating fie și cu vârful unghiei, ar fi început să clocotea ...

Fata era mult mai tânără decât își închipuise. Sau poate că era doar o impresie, auzise de undeva că asiaticele rămân neschimbate multă vreme, la hotarul unei vârste nedefinite, pentru ca dintr-odată, peste noapte, să îmbătrânească în galop, arătând atunci mai bătrâne decât erau în realitate. Nu părea nici timidă, nici ezitantă, și asta îl puse cumva în încurcătură. Li Mei? Miss Li Mei? repetă, încercând să pronunțe cât mai clar, știa că tonalitatea greșită putea fi fatală în această limbă care- ...

Rahatul răscolit mirosea exact așa, a rahat răscolit. Și exact asta o să le zică și lor când or să-l întrebe, probabil întâi Snoaba apoi el, că mirosul ăsta pe care îl simt ei când intra în curte nu este altceva decât miros de rahat de porc. Apoi o să adauge pentru el : Pesemne că ai uitat, de când n-ai mai trecut pe aici, ai uitat cum e să ai porci și găini, cum e să rânești după ei, cum e să trăiești la țară. Poate o să continue, sau poate nu, cu: Ai uitat și nu vrei să îți aduci aminte, a ...

piranesi

corporalitatea la roșu a unei clădiri începute și abandonate în 2008

pereții de cărămidă care n-o să mai fie niciodată dați cu glet

scările de beton pe care n-o să mai pună nimeni mochetă

- perspectiva infinită a romei potențiale

 

graffiti cu porc încălecați peste taguri

trei plăci de tablă sudate și văruite

băltoaca pe care n-o poți trece decât sărind cu pas mare pe trei bca-uri

- detaliile inutile ale antichităților săpate din grăd ...

În ’91, în vară, sau poate ’92, nu țin minte exact, uneori am pierderi albe de memorie, când plâng și zac și nu știu ce-am uitat.

Mă închid într-un bol imens de sticlă, dintre cele cu fulgi de zăpadă și-amintiri ce cad lin și-apoi mor pe gulerul de vulpe argintie purtat de bunica mea Miroslava - Slauca pe limba noastră - când era vie și luminoasă, în veci pururi numelui ei slavă.

Nu mai divaghez, despre o zi de vară specială vreau să povestesc când ne-a vizitat un grup de belgieni acasă, la ...

– Noroiul ăsta, a spus nenea Janko în timp ce râcâia cu lama toporului pământul uscat de pe un buștean, ăsta îți omoară lanțul!

Așa-mi zicea el mereu, și uita imediat. Că mi-a zis, vreau să spun. Și mi-o repeta de fiecare dată când îi așezam un buștean mai murdar de pământ pe capră. El chiar nu putea lăsa așa ceva să i se întâmple. Cum să lase să i se strice lanțul, când fierăstrăul acela electric, împreună cu toporul cu lamă groasă, special pentru crăpat lemne, și scuterul erau toată avuția lu ...

O pată gri fără contur ca o spărtură în pelicula albă a șoselei. Încetinesc. Ninge dens, orbitor, din toate direcțiile, nori căzuți se dizolvă pe capota mașinii și pe culmile dealurilor dimprejur înecând pâlcurile de copaci, casele rare și șoseaua pustie, și în plasma asta rece numai zumzetul motorului și duruitul anvelopelor pe asfalt îmi amintesc că sunt pe drum și continuu să merg, imaginile satului se derulează pe parbriz mecanic, defazate, ca și cum aș privi un film vechi, cu niște actori î ...

Motto: I then observed that nothing in the whole world was without its use and that the most pitiful performances were serviceable for something. (Ludvig Holberg, The Journey of Niels Klim to the World Underground)

Mă îmbolnăvisem și în fiecare zi număram firele de păr care cădeau pe prosopul alb, încă umed. Țineam pieptenele strâns și îl mișcam lent ca nu cumva să smulg fire care n-ar fi trebuit să cadă azi, le adunam apoi pe cele căzute într-un ghem pe care-l aruncam în toaletă, și îmi ...

Domnul Milescu se apropie de fereastră, urmărind cu privirea porumbeii care ciuguleau grăunțe aruncate și câteva pisici care îi pândeau cu poftă. Se anunțase la buletinul meteo o zi ploioasă, dar nimic din ceea ce vedea pe geamul bucătăriei de la primul etaj nu confirma prognoza. Curaj, Fane, încă o mie și câteva zile până la pensie. Ia-uite ce zi frumosă, peste o săptămână-s Floriile…

Își șterse câteva lacrimi apărute la colțul ochiului drept, pentru că ziua aceea mai avea și altă însemnătat ...

Eroilor

Nu împlinisem încă 27 de ani când am văzut pentru prima dată suferința întipărită pe trupul și chipul tatălui meu. Ceea ce trăia el acum nu se compara cu câte o așchie în deget pe care i-o scoteam cu acul ascuțit și sterilizat cu spirt, când eram copil. A fost suficientă o fracțiune de secundă pentru ca scurtcircuitul să se producă în creierul meu. Tocmai ce mă pregăteam să intru în salonul de bărbați, de la etajul al șaselea al spitalului universitar, din vecinătatea stației de met ...

[re-amintire]

mâna ta era lângă măr

ți se vedea foarte bine brațul alb din locul în care stăteam

îmi controlam atent mușchii să nu scot vreun foșnet ceva

nu voiam să știi că aștept să te hotărăști de care parte alegi să-ți lași mâna să decidă în locul tău

nu te mai văzusem de foarte mult timp

nu mă vedeai acum

nu știai că aș fi putut să te văd atât de brusc de după un perete de sticlă și o perdea ce mai mult lăsa să se vadă decât ascundea

când er ...

Gura ei bătrână râdea constant, dar nu pe bune, se vedea după ridurile radiind din colțurile gurii, iar unele cute brăzdau până și bărbia albicioasă. Buzele ei subțiri nu descriau niciodată cercuri, doar forme frânte, strâmbe, brutale. Nu era dată cu ruj, nu folosea nici machiaj și era al treilea curs la care venea cu același pulover gri. Părea o femeie de la țară plecată la piață, dar pronunța foarte exact cuvintele franțuzești și avea un arsenal greu de epuizat de expresii și fraze alambicate. ...

scrisoáre

scrisori, s.f.

se referă la ceea ce au găsit când au căutat-o în buzunarele rochiei rupte

în momentul în care se ridicase pe vârfuri ca să arunce un ochi peste gard,

“reținută" fiind la granița din sud-vest. (Navighează la sintagma "Isus ca refugiat").

(Îvr.) se referă la frunze uscate cu care să îți contruiești un cuib, să crești pui zdraveni, atâta timp cât ai chef pentru ca nimănui nu-i pasă ce faci tu, sau daca iarna asta e nașpa, sau câte ...

Ține foarte bine minte ziua în care maică-sa s-a hotărât să o dea. Ziua trădării. Tocmai murise taică-su pe front, asta după ce jucase la cărți toată averea. Pământuri, cai, vite, tot. Nu a mai rămas decât casa, cu o curte mică spre stradă, cu doi trandafiri și-un cais și nucul din spate. Atât, pe asta nu a putut-o pierde, că nu era pe numele lui. Așa a spus maica, când a venit un sergent de a adus scrisoarea și ajutorul de înmormântare.

Încă de când se întorceau de la cimitir le-a făcut atente ...

eu sunt unul dintre cei care

și mie îmi plac zilele de iarnă

și serile când sunetul unui capac de bere

scăpat pe o suprafață de marmură

se aude ca un segment sonor fracturat.

mă pot plimba pe străzile murdare

să dau buzna în magazine

care îmi par mereu melancolice și sadice.

și-mi par interesante

tocmai pentru că mă gândesc

că nici alții nu pot dormi ca tine

că vin cu ochii injectați să-și cumpere

un pachet de țigări și calmante de ...

Aura terminase de format numărul din nouă cifre, cu prefix de București. Discul se rotise în sens invers, de îndată ce fata scosese degetul arătător din spațiul cifrei trei. La celălalt capăt al firului, într-o garsonieră din Militari în care locuiau unchiul și mătușa ei, telefonul sunase de cinci ori. La al șaselea apel răspunsese o voce de femeie. Mătușa ei.

O dată pe săptămână, Aura, elevă în clasa a cincea, dicta cu voce tare, cât mai rar și cât mai clar, cuvintele de pe o listă. Erau scris ...

Veneam de la morgă și mă dureau mâinile. Liftul urca încet, cu un huruit familiar. Etajul șase, garsoniera de pe stânga, Nerva Traian. Balconul mic dădea spre Emil Gîrleanu, spre intersecția puțin câș și spre un pâlc de copaci. Vântul îi pieptăna încet, frunzele păreau valurile mării molcome, gigantice, ispititoare. Fiecare copac avea o nuanță diferită de verde, de la cel închis al arțarului, până la vernilul arbustului exotic crescut lângă mesteacăn. Voiam să am ochii suficient de ageri încât s ...

Motto: "La maison natale est plus qu’un corps de logis, elle est un corps de songes".

"Toute enfance est fabuleuse, naturellement fabuleuse". (Gaston Bachelard)

Aleea cãtre casã nu era dreaptã, ci fãcea câteva ocoluri, respectând copacii care fuseserã plantați de mult timp acolo. O alee pietruitã, în zig-zag aproape, ca un drum care ar gândi aproape singur și ar oscila de mai multe ori înainte sã meargã mai departe.

Casa se vedea, totuși, prin verdeața abundentã, o grãdina sãlbaticã, cine ...

M-a chemat în bucătărie, să mă asculte la istorie. Nu sunt în stare să învăț și stiu că am față de proastă când mi-e frică și mă milogesc. Ea începe calm-horror, fără să mă privească, ce bine, că-mi vine să râd. Măi fată, istoria e ca o poveste, îți plac poveștile, de ce stai ca proasta în fața cărții și nu reții nimic. Ce-i așa greu, nu știu ce-i, chiar mă întreb, înainte de-a încasa prima palmă, care doare cel mai rău. Țipă din ce în ce mai tare, răspunde măi, răspunde, zi ceva, nu te-am trimi ...

Orașul ăsta e o tumoare, își spuse așteptând la semafor. Materie vie multiplicându-se celulă cu celulă, una în alta, una peste alta, răspândind o boală infecțioasă, fără nume. Cumpărase o pâine și se întorcea în apartament. Ultimul etaj, un bloc nou-nouț. Pete de vopsea pe ferestrele din casa scării, ca niște hărți incomplete ale unor lumi îndepărtate, mai bune. În jur, tot blocuri, o periferie a Moscovei post-comuniste în plin avânt imobiliar. Apartamentul era curat, spațios, dar gol, nici m ...

Dar poștașul nu îi adusese pensia, ci factura la lumină. Deschide-o tu, Petre, spuse doamna Maria, și citește-mi totalul, doar știi că nu văd bine de aproape. După ruperea hârtiei dintr-o mișcare și parcurgerea foilor împăturite, poștașul decretă, ridicându-și chipiul - opt sute de lei. Vai de mine, de ce așa mult, întrebă doamna Maria, Poate e recalcularea, O fi, dar tot mi se pare mult, eu plătesc banii ăștia în patru luni, Știu eu ce să zic, tanti, spuse poștașul Petre înghițind în sec, mi-e ...

Locuiesc în zona medievală a orașului. Așa-mi place să-i zic. De fapt, nu, nu-mi place deloc, dar asta e. Strada pe care am ajuns să-mi fac casa e cuprinsă într-o peninsulă de sălbăticie de la periferie. De parcă clătita orașului ar fi dat peste o arsură lipită de fundul tigăii și nu s-a putut întinde frumos. A rămas așa, un petic de câmp, cu câteva case răzlețe, și mai multe clădiri abandonate, între cartiere compacte mai vechi sau mai noi. Fără utilități, fără lumină pe stradă, legat de restul ...

Ioana

Ceea voi spune acum nu ar trebui să fie o încercare de a-mi cere iertare, ci, mai degrabă, o sforțare de a mă face înțeleasă.  La cei 73 de ani ai mei, am rămas singură, iar tăcerea țiuie prin toate ungherele casei mele. În 1968, când am început s-o construim, am vrut-o mare, încăpătoare, cu tavanuri înalte, cu verandă luminoasă. De fapt, nu știu dacă am avut de ales, căci alte câteva sute de case din sat arătau la fel: verandă, casă mare, tindă și câteva dormitoare. Acest tip de casă ...

Sora Ratched face toate acestea de îndeajuns de mult timp. În profesia ei, ceea ce-i diferenția pe cei cu slabe șanse de succes de cei care își ating fără greș obiectivul stă în abilitatea de a-l citi pe cel din fața ta. De a-l descoase cu grijă și a asculta ticăitul rotițelor lui. "Ascultă, ascultă bine și mergi în tandem cu ele. Mișcă-le apoi, ușor, cu grijă, către tine și acum fă-le să se ghideze după tine." Toate acestea veneau într-adevăr dintr-o afinitate îndreptată către om, empatie, poat ...

Să nu scrii nimic de care să-ți fie rușine în clipele de supremă singurătate. Mai bine moartea, decât să trișezi ori să minți.

(Emil Cioran – Caiete)

Dragă Veronica,

Primul lucru pe care vreau să-l știi despre mine este că m-am născut din orgoliu. Părinții mei s-au cunoscut abia după ce trăiseră deja prima și adevărata iubire. Sau, dacă nu neapărat adevărată, acea iubire de care nu au uitat niciodată. Când l-a cunoscut pe tata, mama avea deja un copil, pe sora mea. Avea și un soț la a ...

Era o vară fierbinte, cu temperaturi de 34 de grade Celsius la început de iunie. Deși visam din aprilie să merg în vacanță la mare, după 2 luni de căldură, eram sătulă de soare. Ajunsesem să fac și 4 dușuri pe zi, dimineța înainte să plec la job, după-amiaza, când mă întorceam de la job, seara, înainte să plec la terasă și noaptea, după ce mă întorceam de la terasă. Așa încât când a venit august, m-am hotărât să plec într-o țară cu climă răcoroasă, oricare ar fi fost aia. 

M-am uitat la știri, ...

La început i se păruse doar un tip haios și atât. Oricum, totul era prea nou, abia pătrunsese și ea în lumea adevărată, trebuia să se concentreze la atâtea lucruri noi de făcut, de aranjat în noul spațiu, de conversat în engleză, mai întâi de înțeles accentul acela imposibil (avea până și vise cu accent irlandez). Era exclus, total exclus. Imposibil. Mai bine cursurile, chiar dacă unele îngrozitor de plictisitoare, mai bine să hălăduiască aiurea prin orașul care mirosea atât de altfel: a iarbă p ...

   Pe 31 decembrie 2015, Paul și Camelia erau într-un hotel din Strasbourg. Ea se dichisea de zor în baie și, din când în când, striga câte ceva, observații de-ale ei: cum i se văd porii și alunița de sub ochiul drept în oglinjoara rotundă, cum e crăpat vasul de veceu, cât de repede se murdărește chiuveta sau cum i se înroșește imediat pielea când o atinge, la care el răspundea cu un aha, îhâm, da, păi da, în timp ce-și scotea șosetele, le arunca într-un colț ca să nu le vadă ea și își lipea tăl ...

Alb, alb nemărginit și gândul negru de suicid. Un aisberg plutește în depărtare ca o părere de rău. Sunt pregătit oricând să mor. Sunt îmbrăcat la patru ace. Am să-mi pătez de sânge smochingul. Nu-i nimic. Sângele va fi înghițit fără sfială de zăpadă. Am să mor singur în miezul frigului. Mă gândeam să sar în apă și să mă înec, dar nu am cum să reușesc, pentru că apa e prietena mea bună. Să-mi bag capul în zăpadă și să mă asfixiez. Nu pot, căci zăpada e mama mea. Să mă las mâncat de o focă leopar ...

Abisol 

Uite-te la mine cine sunt fără vise 

Uite-te la mine cine sunt fără vise

Și eu mă uit la tine și văd foarte bine 

Și eu mă uit la tine și văd foarte bine

Uite-te la mine cine sunt fără vise 

Uite-te la mine cine sunt fără vise

Și eu mă uit la tine și văd foarte bine 

Și eu mă uit la tine și văd foarte bine

Abisol 

Abisol

Abisol este o notă muzicală pe care am inventat-o eu 

Cunoașteți perfect râsu ...

18:04 la sat

decupaje incerte

se încadrează în imaginea pe care o fixezi

cât încerci să adormi

timpul coboară în tine

numărând momente, un dor inexplicabil

coboară de pe ploape

și desenează ceața somnului

orele de dinainte de moarte

cer un buton de reluare 

și o mână cu zece degete

carnea mea adună visele

le pune deoparte, pentru ziua când va fi găsit fundul sacului

mulțimea lor arde mocnit

despărțind în forme defect ...

De pe banca din fața casei, acolo unde, în ultimii ani, când artrita îl obliga să stea într-un loc și să-și trăiască încă o dată viața, de astă dată doar ca spectator, Tono avea să-și amintească tot mai des de cazul Ionelei Sematovici, de acel sfârșit de vară, 1992, pe care făcuse tot posibilul să-l uite. De vină era singurătatea. Exista un remediu pentru asta, și anume cedarea la insistențele fiicei lui, care îi sugera cu fiecare ocazie că i-ar fi prins bine să se mute la ea. Nepoții s-ar bucur ...

Căsuța lor din Blaj avea aerul unui kibbuț. Doar în aminitirile lor tandru construite, străbuncii erau grofi, aveau doar tacâmuri de argint și menajere crescute de călugărițele Ursuline. În realitate, casa lor găzduia toate nimicurile posibile, ca un decor de teatru gata să se prăbușească. E umitor câte lucruri pot coabita pașnic în casele oamenilor: volume broșate și bibelouri înspăimântător de urâte, poze vechi cu margini dințate lăsate alandala pe un o masă instabilă, o umbrelă japoneză parca ...

S-a trezit într-o dimineață cu sentimentul că totul ar putea să iasă bine până la urmă. Nu că lucrurile n-ar fi fost în regulă cu viața lui în general. Era vorba de altceva, care nu ținea neapărat de chestiuni materiale sau de cât de bine se va descurca în cutare afacere. Era ceva cu totul diferit, și tocmai senzația asta îi dădea o satisfacție ciudată, un fel de plenitudine a simțurilor. O stare de bine venită de niciunde, de care se bucura ca un copil în timp ce privea pe fereastră la lumina c ...

Față de toate celelalte mașini ale lumii, mașina asta roșie a reușit, nu se știe cum, să își conserve mirosul. Nu tabla, nu grația, nu motorul, doar mirosul. La orice oră din zi, dacă îi deschideai portiera, te întâmpina cu același damf despre care nu puteai spune imediat dacă iți place sau nu. Dezgustător nu era în nici un caz și nici nu trebuia să mergi până acolo încât să găsești cu precizie ce parte a sa miroase așa. Suntem cu toții de acord că fiecare lucru are mirosul său, însă nu toate re ...

Acul minutarului zvâcni de câteva ori în aer înainte să-și oprească vârful pe tâmpla starletei pop și capătul, negru și gras ca o muscă, pe colțul buzelor încremenite într-un sărut perpetuu. Pentru Oleg, lămureau sec literele inegale ale dedicației. Încă un minut până la zece. Bărbatul întinse mâna spre aragaz și înclină ibricul de cafea. Prin ochiul firav de apă, își ițeau vârfurile munți de zaț. Scoase din gură capătul creionului pe care îl molfăise în ultima jumătate de oră și-l azvârli cât ...

E o plăcere să te privesc, Adeline. Sigură pe tine, fiecare gest al tău pare studiat și exersat, jucăm o partidă de șah în care tu deții controlul. Știi să asculți, pentru că ai învățat că bărbații ca mine, de vârsta tatălui tău, cu verighetă pe deget, au nevoie și de asta, nu numai de sex. Nu-i vorbă, în pat ești la fel de profesionistă ca în afara lui, e normal, pui suflet în ceea ce faci, clientul trebuie să vadă că te implici. Asta e cheia către fidelizare în orice meserie. Sunt convins că ă ...

Locuiesc într-un imobil interbelic cu trei etaje. Toate camerele au tavanul înalt, podele acoperite de covoare bătute în cuie și mobilier masiv, imperial. De fapt, sunt două clădiri identice și aproape lipite una de cealaltă, cu ferestre mari și alungite, coridoare întunecate și două balcoane lungi și atât de încărcate de vegetație, încât abia dacă se mai zăresc dedesubt contururile stâlpilor albi de ipsos. Cele două balcoane străbat dintr-o parte în alta imobilele, trec pe deasupra scărilor de ...

Mă aflam în orașul unei sfârșeli toxice, acel oraș care nu se dezmeticește pe deplin niciodată pentru că aerul -sursa vieții- nu devine niciodată îndeajuns de respirabil. Canicula, asezonată cu otrăvurile degajate din marile guri de foc industriale, își făcea de cap în miezul zilei, chinuind deopotrivă și călăi și victime, cum am putea numi, forțând puțin nota, personajele acestei cărți. În fond și la urma urmei, toți suntem victime și călăi în același timp pentru visele și sentimentele noastre, ...

Fostul palat nu se vedea nici acum, cu toate că el se afla la câțiva metri de scările sale interminabile, care urcau prin ploaie și ceață, printre brazi. Mihai și ai săi prieteni se iluzionaseră că, venind la Sinaia, își vor prelungi atmosfera de Crăciun, cu zăpadă și seri de iarnă, dar era un decembrie în care se cuibărise toată mizeria lui noiembrie. Întreaga zi au așteptat ca ploaia să se transforme în ninsoare, ceea ce nu se întâmplă. Mihai era, prin natura profesiei, un împătimit al muzeelo ...

 CAMERA MAUVE

Muzica se oprește și, în lipsa ei, vorbăria mesenilor pare un zgomot estompat. O parte dintre reflectoarele cu lumini intermitente au luat și ele pauză. Ea e deja obosită, n-a mai fost de mult timp la o nuntă. Bărbatul din fața ei, cu cămașă cadrilată și fără cravată, o țintuiește cu privirea. O mirase de la bun început ținuta lui deplasată pentru o petrecere de nuntă, apoi felul în care fuma, fără să le ceară voie celor de la masă, se potrivea cu aerul lui nepăsător față de ev ...

Ziua în care m-am simțit cel mai singură a fost aceea în care trupul meu a dat viață altui trup. De fapt, dacă ar fi fost doar o zi, puteam spune că am scăpat ieftin, dar a durat nu mai puțin de o săptămână. Aș fi putut fi prima moartă dintre fiicele mamei mele dacă soarta n-ar fi avut alte planuri cu mine.  

A început într-o marți, pe seară, fără să fi avut dinainte vreun semn. Era una dintre acele seri cărora deja le pierdusem șirul, în care stăteam cu soacra mea în salonul cel mare, ea croșe ...

Secreții urbane

Orașul își deversează secrețiile

Cu un jet scurt, dar direct

(aș adăuga bine țintit),

Ne împroașcă în față

Ca într-o saga musonică

În care murim și renaștem,

Fecundați de polenul noxelor

Și al petalelor de helicobacter.

Lăzi vechi și nefolositoare

Din balconul de la dormitor

Înțeleg mai bine singurătatea vârfurilor înzăpezite,

Teama portarului în fața loviturii de la unsprezece metri,

Ultima dorință a patinatorului

Când gh ...

Vrea și nu vrea să ajungă mai repede. Nu s-au schimbat prea multe de ultima dată, doar bucata de scândură pe care o mână criminală a scris "PASTRAȚI LINIȘTEA" atârnă acum într-o singură sârmă și împrăștie miros de butoi putrezit. Trece de poartă, și ea e cam scorojită, trece de clădirea mare și albă al cărei nume nu vrea să-l mai pronunțe, într-un gest de sfidare prostească și inutilă pentru nedreptatea făcută, trece și de un gard de piatră de jumătate de metru pe care în zilele de vizită toat ...

Pe ecranul telelefonului îi apăru brusc o petunie uriașă, vibrantă, o petunie nerușinată de-a Georgiei O'Keffee. Preferata ei. Era screen-ul căutat îndelung în appstore după ce ajunsă într-o excursie, în studenție, la Santa Fe, descoperise o colecție botanică uluitoare, în muzeul dedicat acestei pictorițe de care nu auzise până atunci. Cum și în ce fel asociase aceea imagine cu ea, sensibilitatea ei poetică putea da răspuns. Telefonul acesta okeffean era conexiunea ei cu lumea, era de cele mai ...

De fiecare dată când se apropie sezonul friguros, o parte din mine se ascunde în trupul și inima Africii primilor mei ani. Prea puține date și imagini au mai rămas intacte. Unele s-au dus de tot, altele sunt alterate de timp, diluate de filtrele vieții de după. Doar senzații, fulgurații de imagini, zgomote, mirosuri... 

Africa e o stare, 

o pulsație sălbatică de o frumusețe carnală, 

de floare roșie, 

de fluture nocturn, 

din catifea și aur asemenea celor 

pe care, în inocența crudă a copi ...

Vă puteți închipuit încă de la început că Păsărarul are pe cap o pălărie imensă din paie, că târâie în jurul lui colivii mai mici sau mai mari și că șuieră în toate limbile păsărilor. Înfățișarea lui de zburătoare și fascinația aproape bolnăvicioasă pe care o are pentru oameni, care îl sperie și de care nu se poate lipsi însă prea mult timp, îl fac să rămână întotdeauna singur. Căci nici păsările nu îi pot alunga singurătatea și nici oamenii nu reușesc să o facă. Vara, femei parfumate, în roc ...

(Mi.Gook) 

Pentru M.U.

nu avem brațe vajnice

poate că există un deficit major de drojdie în univers

iar praful de copt e doar un biet surogat

încercăm să eliminăm glutenul și zahărul din alimentația zilnică

ciocolata e permisă doar în porții mici. nu mai mult de una pe săptămână

pronunțăm puțin spre deloc următoarele sintagme și cuvinte:

- izolare la domiciliu

- distanțare socială

- SARS-CoV-2 (deși acest termen are propria lui poetică)

nu avem brațe vajnice

da ...

   Marele clișeu legat de femei: pantofii. Unele parcă n-ar ști, așa că îl împănează în continuare: le vezi pe stradă în pantofi cu toc subțire, înalt bine, și câteva reușesc să meargă drept-aproape normal, dar altele n-au cum, pentru că unii pantofi sunt cum sunt, așa că labele picioarelor se sprijină pe partea din față și pe cea exterioară și atunci mersul iese crăcănat și seamănă cu o încercare stângace de a imita mersul masculin a lui Ellen Barkin. 

  Toată copilăria mă gândeam -când venea ...

Fără îndoială, eram emoționat. Rar mi se întâmplă asta, pentru că, de cele mai multe ori, am asimilat emoția cu necunoscutul și mereu am încercat să fug de necunoscut. Acum, însă, era altceva. Urma s-o cunosc pe cea care-mi bântuia gândurile de mai bine de o lună. Îi știam o bună parte din viața ei, îi știam teribilul secret, dar nu o cunoșteam. Pentru că eram de pe atunci convins că nu cunoști un om, chiar dacă îi știi faptele. Îl știi mult mai bine după ce ai stat alături de el, i-ai văzut mic ...

nu putea fi decât mirosul tristeții tale care de obicei se ascunde în acel loc al gâtului tău în care plictisul rutinei se ciocnește de uscăciunea rece a spaimei 

sau de preaplinul lasciv al salivei vreunui mascul în călduri care se freacă de tine 

chiar de acel loc 

în care pliurile ușor vinete de piele

se acoperă de pliurile acestei eșarfe 

ascunzând singurul spațiu minuscul dintre vertebrele arcuite ce susțin greutatea unui cap dinamitat de plăcere 

ceafa transpirată de dorința ...