Cine ar fi crezut?! Cine și-ar fi putut închipui că...

Am plecat de pe Terra de copil. Am călătorit mult, am luptat și mai mult. Am luat la rând toate planetele omenirii și am participat la toate războaiele majore de cucerire. Primul dintre ele a fost mult condamnatul asalt al fortărețelor subterane de pe Marte. Apoi, după unire, au urmat sateliții naturali și artificiali din galaxia noastră. După aceea ni s-a deschis calea universului spre alte spații și alte timpuri paralele. Oamenii obișnuiț ...

Dora Gălățeanu își savurează cornul cu cremă de vișine sub ninsoarea domoală de flori de tei care acoperă flegmele de pe alee. Bate un vânt cald, ce aduce o miasmă de gunoi ars dinspre Dealul Mare. A ales o bancă fără umbră, de unde poate urmări soarele cum coboară după clădirea principală de jos. O arătare interbelică nerenovată, cu ferestrele de la etajul superior acoperite cu gratii. Trei zile a zăcut acolo, până i-au zis că trebuie să o mute aici sus, la TBC-iști, în pavilionul tip vagon, cu ...

A primit vestea că i-a fost spart contul de Facebook de la un coleg. Era liberă și s-a trezit pe telefon cu o captură care o înfățișa zâmbitoare alături de un text semianalfabet în care făcea reclamă la o investiție dubioasă.

Inițial a avut impresia că i-a furat cineva portofelul, că a rămas fără permis și buletin. Acte importante, pierdere serioasă.

Apoi a simțit un gol în stomac și inima i-a căzut din piept. Totul era mai personal, mai intim. Se simțea speriată, ca și cum toți cunoscuții ar ...

Olga se smulse din brațele mele, se suci brusc pe tocurile cui și se îndreptă către ușă.

Își aprinse o țigaretă și, înainte de a o înghiți liftul 4 etaje, îmi aruncă o privire – aceeași privire pe care o știam atât de bine. De sub genele lungi, curbate și negre, porniră către mine două cuțite. Creatura dispăru pedepsindu-mă, încă o dată, cu tăcerea.

Mă întorc în salon, cu cuțitele din ochii ei înfipte în creier.

Le încasez constant de câțiva ani de când încerc, fără succes, ca un descreierat ...

În dimineața aceasta, mă privește într-un alt mod, de parcă ar încerca să măsoare ceva din ființa mea, din trupul tânăr care îi apare în fața ochilor ca ceva ce ea pierduse definitiv. Totuși, îi spun cu blândețe, sunteți o femeie matură, cu mintea mult mai coaptă decât a mea. Un exemplu de urmat. Oh, vai, ești o drăguță, dar ce am vorbit noi când ai ajuns în prima seară? Fără cuvinte pompoase, fără exemple și mai ales, fără dumneavoastră. Sunt doar o femeie care încearcă să mâzgălească niște pag ...

Ieri a dat mașina peste Ciprian și încerc să mă hotărăsc dacă sunt trist sau nu. Tind să cred că totuși da. S-a întâmplat pe la prânz, pe Eroilor 25, mă întreb și acum ce căuta pe acolo, l-aș fi întrebat, dar nu am făcut-o, din motive evidente. A scăpat cu zgârieturi și-o sperietură sănătoasă, slavă Domnului.

Pe Ciprian l-am întâlnit în ultima lui zi de muncă la Propaganda, genul ăla de bar cu postere de colecție pe pereții (amestecate cu afișe luate de pe stradă și lipite de oameni fără să le ...

Hai să vorbim deschis. N-o să insist cu scuze legate de înmormântări, pisici bolnave sau, mai rău, concedii medicale. Nu despre asta e vorba. Eu am dus la cu totul alt nivel chiulul de la muncă.

Sigur, îmi place ce fac. Plus că sunt pasionat să adun banii de mâncare, ca în mema aia de pe net. Dar n-o să-mi jertfesc viața unui contract de muncă, unui job de opt ore, unui birou cu aer condiționat și calorifer electric.

În primă fază, am trecut și eu prin scuzele cu dureri de cap, rău la stomac ...

Era târziu, lumea începuse să plece de la terasă. Captivat de vinul local și de seara caldă, ar mai fi rămas. Se amețise bine, dar nu cât să își piardă luciditatea. Se uită de jur împrejur, căutând pe cineva cu care să schimbe o vorbă. La masa de lângă el, o domnișoară brunetă, cu o cafea în față, răspunse privirii sale.

— Dacă mi-aș vinde pentru ceva sufletul, i se adresă fără nici o introducere, ar fi pentru talentul de muzician. Dacă aș putea cânta, aș trăi altă viață, care ar merita orice ...

Nicu lui Haplea a fost dintre ultimii lăutari adevărați pe care i-am cunoscut eu. Îl știu din vremurile lui bune, era vedetă locală. Lovea cu arcușul spatele viorii: "Ia atențiune!", și lumea îi asculta cu gura căscată baladele și cântecele.

După ani și ani l-am regăsit bătrân, neputincios, dar tot hâtru.

— Domnule, ce mai faci?

— Uite tată, cu bătrânețile.

— Bre, am o afacere cu mata, te plătesc bine.

Se înviorează dintr-o dată.

Mă ia de braț și ne îndreptăm spre casa lui aflată la câț ...

Trenul oprește în gară. Este încă întuneric. Îmi iau geanta și cobor. Aerul de afară, în contrast cu înăbușeala din vagon, e revigorant. Nu e rece și adie un vânt plăcut, așa că pornesc agale spre oraș. Rareori trece câte o mașină. E liniște, iar eu mă simt la fel. Privesc în stânga și în dreapta; orașul nu s-a schimbat prea mult. Ici-colo se aprinde câte o lumină la o fereastră. Și, la fel ca atunci când ne plimbam ținându-ne de mână după o noapte de amor, povești și planuri de viitor, mă între ...

Cinci trepte aveam de urcat. Singurele. Erau strâmbe, formate prin îmbinarea a mai multor pietre de râu de diverse forme și culori. Ici-colo, pe la îmbinări, iarba străpungea mineralul, croindu-și cărare spre soare. După ele, zidul de piatră era spart pentru a lăsa loc ușii greoaie. Diferitele nuanțe cacofonice ale lemnului lăcuit blocau singura breșă spre lumea de dincolo. Unii ziceau că acolo dai nas în nas cu frica ta cea mai adâncă. Alții susțineau că e locul în care se făuresc coșmarurile ș ...

În ziua aceea a plouat pentru ultima dată pe Pământ. Cele din urmă picături de apă au căzut pe insula Niue pe 17 iulie 2187. Acela a fost T0, momentul de la care oamenii au început să calculeze altfel timpul - timpul noului Pământ.

Însămânțarea norilor era o metodă prea costisitoare și prea greu de aplicat la nivel global, așa că, de atunci, ploaia a început să cadă numai la comandă și doar la adăpostul uriașelor cupole care protejau orașele bogate. În afara lor, viața se târa cum putea, print ...

Era Artist, dar gândea adeseori în cifre. Câți franci sau câte centime mai avea în buzunar. Câte bucățele de pâine de secară ascunse în geanta cu pensule și culori. Câți bărbați se bucuraseră înainte de trupul ei. Cam trei clienți pe seară și lucra patru nopți pe săptămână. Exceptând acele perioade în care trupul i se curăța de sângele rău și zilele mai slabe, pauzele și sărbătorile, aduna 30 de clienți pe lună. Muncea de patru ani. Adică 1440. Poate că unii se repetau. 1440 de împreunări, de or ...

Afară ploua încet, melancolic, lipsit de viață. Umbrelele viu colorate se aplecau aritmic și monoton înspre pavelele noi din centrul orașului. Pașii oamenilor aminteau de un somn greu, ca de octogenar sătul de viață. Mai erau vreo 2 ore rămase până ce se întuneca afară. Era doar o altă zi de octombrie. Anca, o tânără grăbită și mohorâtă din cauza vremii neprielnice, se îndreptă spre cel mai apropiat Cărturești. Ajunsă acolo, îmbrățișarea mat ...

O persoană oarecare îți poate spune: "să nu iei NICIUN lucru în serios".

Ce s-a întâmplat acum se întâmplă tuturor. Toți plecăm.

Eu nu răspund politicos.

O altă persoană îți poate spune: "Îmi place numele tău".

Eu îi răspund politicos:

"Mulțumesc, l-am primit de ziua mea. Între timp

a început să mi se potrivească. Nu toți

au acest noroc." ...

Valea Cascadelor, 32!, răsună adresa în stație.

Domnul Tavi simțea mașina din volan și căsca bine urechile. Loganul galben îi vorbea și el traducea glasul pistoanelor, știa dacă vreo piesă bâzâie cum nu trebuie ori alta e uzată și dă să crape.

Conducea în pantaloni scurți, maiou și cămașă albă, descheiată la primii trei nasturi. I se vedea părul argintat de pe piept, dar nu era la birou. Suficient că-și punea cămașă, ca la biserică. Înainte venea direct în maiou vara. Dar de când cu *raidșer ...

Se mai întâmplă ca o adiere de aer cald și zgomotos de primăvară să intre neanunțat pe geam și să-mi amintească de zilele și nopțile pe care le-am petrecut în tinerețe la Istanbul. Astăzi voi revizita seara în care, poposind în apropierea moscheii Mihrimah Sultan din cartierul Üsküdar, am aflat că într-o cafenea din apropiere urma să-și facă apariția Eğlence. Am auzit acest nume de când am intrat în oraș, fiind rostit cu respect și reverență în toate bazarele și ungherele prin care am trecut. Ul ...

În ziua aceea, plecasem cu inima strânsă, de parcă îmi prinsesem într-un batic toate visele și ele stăteau gata să zboare dincolo de calea ferată a privirii. Nici nu mai știu cum am ajuns în București, eu, cea care nu călătorisem până atunci singură în alt oraș, care aveam încă un soi de timiditate care se răsfrângea în ochii mari, în zâmbetul blând și încăpător de pace, cu toate flăcările și cu toate apele curgătoare, fluviale chiar, năbădăioase ale vieții care mă conținea plină de generozitate ...

Orice formă de însingurare îl face pe om să-și amintească de ființele grămădite în memorie. Aceia pe care i-a întâlnit în puncte de maximă încordare, dar și cei de care îi este dor, stăruie uneori ani la rândul în gândul nostru cel meticulos și insistent în a ne arăta într-o altă reflectare toate cele ce nu mai sunt. Iar timpul, ei bine, timpul pe care parcă nu îl trăim îndeajuns, se gândea Mia, e întocmai ca o carcasă aproape organică care ne reunește și ne strânge unul pe lângă celălalt - viaț ...

S-a dus prima săptămână din octombrie 2010. Acum trei luni dădea Bacuꞌ, ceva care-l speriase al naibii de tare încă de când intrase la liceu, din clasa a noua. Atunci și-a dat seama că trebuie să se descurce singur, că nu-l mai ține nimeni de mână, că nu-l cunoaște nicio profesoară și că la finalul finalului urma un examen din tot ce avea să studieze de-a lungul celor patru ani. Era inimaginabil, și gândul l-a făcut să aibă coșmaruri atunci, până s-a obișnuit cu ideea.

Așa și acum. S-a dus prim ...

înainte să fie lovit de mașină, se gândise mult dacă să revină acolo și cumpănise toată dimineața problema asta, pentru că individul ăla era hain și pus pe țepe, clar ca lumina zilei, dar îi fusese recomandat de amicul lui care garanta pentru onestitatea ăluia, așa că la cafea, în balconul său îngust, în timp ce privea peste vârfurile copacilor, spre blocul gri de peste drum, hotărî să mai facă o încercare, chiar dacă mintea îi bolborosea de îndoieli, dar apoi își zise că trebuie să se arate și ...

N-am avut niciodată cap de matematică. Într-a zecea sau a unșpea am spus o poezie ca să mă treacă. Eu și G, în râsetele clasei. Profei îi era imposibil să ne lase corigenți, asta ar fi pus-o într-o situație dificilă, nevoită probabil să dea explicații dirigintei sau directorului, dacă nu cumva chiar mai sus, părinților noștri, care ocupau la mijlocul anilor 90 funcții importante în oraș. Ca să nu pice prost, nu i-a rămas decât să ne facă de râs în fața clasei sau cel puțin să încerce asta, între ...

Despre Ahmed Ciobanul tulcenii nu știau prea multe lucruri. Se spunea că era valah sau albanez, iar alții susțineau că era grecotei din Iannina. Adevărul era că acesta vorbea fără nici cea mai mică poticneală toate cele trei limbi, ba și turcește pe deasupra. Unii spuneau că știe chiar și să scrie latinește, lucru pe care însă nu-l credea nimeni. Toate acestea nu ar fi avut nicio relevanță - vorba zarafului orașului, care era de departe cel mai citit tulcean - dacă Ahmed nu ar fi fost foarte bog ...

Nu îți voi spune că am șters textul. Și nici nu am să îți spun despre ce ar fi fost. E de ajuns că ești mereu în spatele ecranului ăsta alb deasupra căruia, inevitabil, de fiecare data scrie Document 1 – Word. Oare ar fi fost mai bine să scriu cu creionul așa cum făceam cu mulți ani în urmă? Când împătuream foaia să o fac mică, de parcă și frica în fața albului ei ar fi devenit dintr-o data mai mica. Frica în fața textului care încă se odihnea într-o enervantă și sâcâitoare latență.

Ca și ac ...

În fața librăriei celei mici, înființată într-un hol reinventat, se bucurau de lumina din ce în ce mai slabă a sfârșitului de zi de septembrie o mulțime de cărți – așezate pe panouri ingenios alcătuite, pe câteva măsuțe, pe câțiva paleți vopsiți galben aprins – și o mulțime de plante, în ghivece sau plantate la sol, care transformau locul într-o foarte drăguță grădină.

De câteva zile încoace, ploaia se tot jucase cu librarul... punându-l să strângă de grabă – și de trei-patru ori pe zi! – cărți ...

aseară am adormit din nou

fără să mă spăl pe dinți

nu eram beat

nici în sevraj de la marijuana

sau prins într-o fantezie

cu una dintre acele

escorte fierbinți

pe care pentru 200 de lei

când îi am o vizitez

la periferia orașului

eram în patul meu

lenevind pe Facebook

iar când am dat să intru în vis

mi-am amintit

că nu m-am spălat pe dinții

tubul de pastă din chiuvetă

a fost complet gol

de cel puțin trei săptămâni

nu mai aveam pastă ...

Câte făcuse pentru ei și-acum, zgârciobii dracu’, se certau pe o rampă nenorocită. Că e scumpă, că nu se potrivește, că se-accidentează copiii. Cădea-le-ar ochii din cap! Înțelegeau cât suferă?!

Uite, ea fusese mereu la datorie. Avea scăunelul din lemn lipit de ușă. Se cățăra pe el cu tălpile goale, așa stătea prin casă, și își lipea ochiul de vizorul rotund. Imaginea se întindea, căpăta parcă o nouă dimensiune. Holul de la parter, ușa liftului și intrarea în cabinetul stomatologic. Avea privir ...

CULOAREA gândurilor mele e galbenă. Într-un ton cu pereții odăii. Pleacă din cap și se bagă sub vopsea. Pereții după ora patru arată ca fruntea șefului cu broboane. Oare nu simte că dacă se mai apropie îl așez? Ah, mă uit spre tavan. Alb. Ard tâmplele și fruntea. Aud în timpan cum strigă Tata. Prosopul ud, abia scos din găleată, se lipește de frunte. Nu văd cu ochiul stâng. Dreapta! De unde vine? «Tată, ăla are pietre în mănuși» Prosopul? «Nu-l arunca, te rog, eu mai pot». Adorm în colțul ringul ...

Mă simt singură de mine. E ca și cum m-am pierdut fără să-mi dau seama. Și e foarte obositor să mă caut, mai ales atunci când știu că n-am să mă mai găsesc niciodată. Cel puțin nu pe cea care am fost înainte. Este totuși posibil să descopăr un Eu nou, pe care nu-l căutam, dar care va încerca să mă absoarbă în necunoscutul Existenței sale (știți, ca un proces de dedublare întors pe dos). Acum nu sunt nici spirit, nici materie; uneori cred că exist ca idee, alteori ca un concept și câteodată sunt ...

A fost odată ca niciodată, în timpuri de demult, în locuri de aproape, un prinț căruia îi plăcea să urce pe șaua calului și să se piardă pe cărările ținutului în care s-a născut. Îl chema Avram, era bălai, cu ochi albaștri și mâna iute, scoțând sabia și retezând dușmanii ce ar fi amenințat hotarele țării pe care o slujea.

S-a născut sub munții Hunedoarei, dintr-un tată ce a primit pe umeri povara de a fi cneaz a românilor risipiți prin văi și dealuri, și dintr-o mamă ce spune că și-a croit drum ...

Se mișca sprinten în bucătăria îngustă. Aici era sigur pe el, încărcat de idei. Și niciodată nu căutase prin vreun rețetar. Nu. Suficient cu regulamentele de la muncă. Măcar aici să fie liber. Avea simțul condimentelor, așa cum un pictor își știe culorilor. Nevastă-sa îl auzise într-o zi și-l numise, în glumă, prințul condimentelor.

Nu gătea el preparate fandosite iar meniul era scurticel. Dar știa să dea gust mâncării, de fiecare îmbucătură juca pe vârful limbii. Se inspira din tot ce trăise. ...

Nici măcar nu erau primele ei țigări fumate. Cine știe câte fumuri se perindaseră prin plămânii ei până atunci, poate zeci. De această dată, însă, totul fusese un proces meticulos, planificat cu grijă dinainte. Se gândise o vreme îndelungată la asta, însă într-o dimineață toridă de vară, în timp ce-și privea mama fumând, își dăduse seama că dorința nestăpânită pe care o simțea era aceea de a fuma.

La cincisprezece ani, la scurt timp după ce tatăl ei fusese îngropat, tot ce o lega de o formă ciu ...

Costel lucra la o carte, dar ce carte... la dimensiunile preconizate se anunța a fi o enciclopedie. El încerca să demonstreze că de fapt extratereștrii fac intenționat vizite, ca apoi să arate prin filme că ele sunt de fapt false, astfel încât lumea să nu creadă acele cazuri de răpiri sau apariții de ființe umanoide prin diferite locuri. Finanțau deci, prin anumiți interpuși, producții "holiudiene" doar ca să demonstreze că extratereștrii sunt invenții științifico-fantastice. Era ferm convins că ...

Tramvaiul oprise în stație, iar privirea mea se plimba amețită pe geam. Așteptam să ajung acasă.

Pe trotuarul din stânga, o femeie se decupa detașat din mulțime. Era întoarsă cu fața spre direcția privirii mele. Cu ochii la ea, simții pornind în mine, ca un șuvoi de apă fierbinte, o senzație cel puțin stranie. Cred că era din cauză că nu i se potrivea deloc fusta, aproape de jumătatea gambei care-i lungea miraculos picioarele al căror contur se ghicea prin materialul subțire și moale. Puteam s ...

Căldura năucitoare îl tâmpea! Auzise de alerte meteo, dar nu crezuse că soarele poate să ardă așa. Își simțea ceafa îngroșată, friptă pe cărbuni, ca și cum cineva i-ar fi scos-o cu mâna, adică toată îmbinarea dintre coloană și creier, cu tot ce se găsea acolo, i-ar fi perpelit-o și apoi i-ar fi împins-o la loc!

Apoi găsise pălăria agățată pe creanga joasă a unui copac. I se păruse nostim. Dar mai ales simțea nevoie de umbră, de o protecție pentru scăfârlia încinsă.

Așa că și-a pus-o pe cap. To ...

Selim Kaan îl chema, dar mama îi zicea, simplu, Turcu’. Știam și eu câte ceva despre turci, nu de la școală – fiindcă în clasa întâi nu se învăța istorie, doar citire, aritmetică și caligrafie – ci din ce îmi povestise bunica. Turcii erau câtă frunză și iarbă, mereu pe picior de război, puși să prade și să dea foc satelor de creștini, iar pe care nu-l omorau pe loc îl luau rob, ducându-l la Istanbul ca să-l facă păgân de-al lor. Erau războinici din tată-n fiu, ieniceri și spahii care dormeau c ...

Învățătoarea se învârte prin clasă, ca o cloșcă cu puii amenințați de țarcă. Nu știe dacă să se uite la fetița, numai ochi, ori la elevii, care picotesc în bănci, pe două șiruri de bănci. Pe șirul de lângă geam, picotesc cei din clasa a doua, pe șirul ce dă spre ușă, cei din clasa patra. Doar fetița îi ține piept și răspunde atât la întrebările celor din clasa a doua, cât și pentru cei din clasa a patra. Predă la o școală de cătun cu puțini copii într-o clasă, înghesuiți în aceeași sală, pe două ...

A fost surprins să audă pentru prima dată asta. "Raiul boschetarilor" i-au spus. Cum habar nu avea despre ce anume era vorba, a făcut singurul lucru decent și onorabil, singurul lucru de bun-simț ce putea fi făcut: a tras în continuare, cu urechea, la discuție. Nu a putut afla prea multe detalii și picanterii, spre ușoara sa frustrare, dar, de fapt, dacă era să fie cu adevărat sincer, nici nu avea nevoie decât de un singur detaliu. Unu și bun. Ceea ce era evident, după aspectul satisfăcut al chi ...

VIDEO

Azi mi-ai cerut să intrăm în mare

Și am intrat

Valurile se ridicau și mă împingeau spre mal

Tu râdeai

Și bucuria ta trecea peste fricile mele

Mă încuraja să înaintez

Înc-un pas, și încă unul

Algele se prindeau de gleznă

Și valurile mă izbeau

Mă durea carnea, dar râsul tău și mâna întinsă erau acolo.

Iar la un braț distanță de tine

Ai zis că apa e lină

Și valurile nu mă vor acoperi

Dar au făcut-o

Nările mi s-au înfundat și-am hălpăit aerul

Dup ...

Trag ușa după mine și las în urmă culoarul care fierbe într-o lumină galbenă, de portocale necoapte. În apartament e întunericul meu îndulcit. Ochii mi se obișnuiesc și disting contururile, ușile, colțurile de mobilier. Îmi scot adidașii din picioare fără să mai dezleg șireturile și înaintez un pas.

Alma e pe canapea. O văd prin cadrul ușii, un spectru care strălucește în rochia albă, de casă. Zâmbesc sonor, adică scot aerul pe nas și gură și-mi încrețesc buzele. Ea dă din cap.

Mă duc la baie, ...

Te trezești în patul tău, în apartamentul tău, ca în orice altă dimineață. Te îmbraci, mănânci, te speli, te pregătești pentru serviciu. Dimineața următoare repeți. Când ajungi acasă te arunci în pat și o iei de la capăt. Ciclul nesfârșit. În fiecare dimineață simți că ești mai puțin uman ca în ziua precedentă. Weekendurile ți le petreci în fața televizorului, autointoxicâdu-ți mintea vizionând știrile sau poate un serial de prost-gust. Apoi adormi. În unele nopți nu poți dormi. Iei pastile. Nu ...

Am intrat în România certat. Pornit la drum lung, de la un capăt al Germaniei, m-am trezit cu defecțiuni la mașină. Nimic serios, dar suficient pentru a-mi da peste cap programul. Nimic nu este mai amuzant decât să stai pe marginea drumului privind la tirurile ce trec în viteză pe lângă tine. Chiar și după două certuri îndelungate cu service-ul de acasă, nu mi-am exorcizat toți demonii ce mă râcâiau.

Tot ce puteam face era să uit. După ce am trecut de Arad, lucrurile parcă au curs mai bine. Am ...

La școală, doamna are glasul pițigăiat și se lungește după fiecare copil, de parcă dă cumva să-l prindă și să-l muștruluiască. Îl strunește cu hățuri sau chingi. Vorbele multe fac un căpăstru. Mai multe fraze – o botniță.

Doamna se supără urât dacă râdem în oră sau avem porcușori pe caiete. Am propriul clasor cu amprente la final de caiet. Și ștersături cu lama cât cuprinde. Literele par că intră cu totul în pagină și mă dau gata. Simt că mă dilat în haine și le fac de câteva numere mai mari. ...

Casc ochii în miez de noapte. Transpirat tot. Aerul e greoi. Înghit, nu respir. Inima huruie în spatele coastelor. Aprind lumina. Doar așa mă liniștesc. Încep să respir mai domol. Doar pe lumină.

Mai am nouă zile din izolarea asta nenorocită. Nu știu cum o fi la pușcărie, realizez că se poate mai rău, dar în clipa asta nu pot să văd mai departe de vârful degetelor de la picioare. Nouă zile. La fel de bine pot fi nouă ani.

Fiecare minut e ca un cub Rubik pe care-l tot învârt, îl trag în toate d ...

Ca întotdeauna, bucata mica de cretă pe care o ține în palmă îi creează o senzație de disperare în fața timpului. Din spatele lui aude șoaptele studenților plictisiți ca și el în sala cu prea multe bănci și prea puțină dorință de a continua discuția despre un text care, sincer vorbind, nici lui nu îi place. S-a obișnuit să repete de atâtea ori aceleași idei de ani de zile, încât nici nu le mai înțelege sensul. Și el știe asta. Și preferă să răsucească bucățica de calcar în palmă, ca și cum i-ar ...

— Măi împielițaților, de ce aruncați în ograda omului cu pietre, cu bolovani?

— A intrat unu' la mamaie.

— A intrat? Și ce dacă?

— Ne-am uitat pe geam, o pusese pe spate cu picioarele în sus.

Sub soarele arzător, cele trei femei − două mai tinere, venite s-o ajute pe cea mai în vârstă la plivitul straturilor de legume − sunt în grădiniță. Dau din mâini, muncesc dar și gura le merge. Povestesc și râd.

— Uite, ca pensionară, zice Lucia, gazda, stau uneori și-mi amintesc. Eram în București de ...

M.R.: Așa ceva n-o să mai fie la noi în oraș. Nici n-a mai fost, nici n-o să fie. Am mai auzit eu că la alții, am văzut și pe la tv. Dar, ce-a fost la noi mi se pare mai grozav decât ce-am văzut pe Discovery.
Rep.: O să reluăm și o să vă rog să nu mai rostiți numele altor posturi. Pentru că n-o să putem difuza acele părți din interviu și e păcat. Nici alte nume de societăți sau produse nu puteți rosti. Reluăm! M.R.: A fost ca o călătorie în iad. Așa a fost.

R ...

Totul se schimbă când îmi pun rujul ăla nesimțit de roșu pe buze, cel pe care am dat 15 lei cândva în grabă într-un DM, chiar înainte să mă întorc la Paris. Parcă tuturor le place, fie ei români sau parizieni, tineri sau trecuți de o vârstă. Eu le intru în fantezii când îl port, iar ei intră în vorbă. Rujul ăla roșu nesimțit mi-a adus un băiat pierdut la Châtelet în dimineața de Anul Nou, care se simțea dator să-mi șteargă colțul buzelor cu degetele lui soioase și să se invite la mine. Același r ...

Mă gândesc la o mie de lucruri în același timp

Ce geacă de iarnă să comand pentru Norvegia

Trebuie să duc coletul la Easybox

O să aspir cocoloașele de păr mai încolo

Ce mâncăm azi

Ce mâncăm mâine

Ce faină e cartea asta

De ce scrollez pe Instagram fără minte

Ce mai vreau să îmi cumpăr în viitor

Ce frumoasă e lumina de afară

Să nu uit de programarea la dentist

Să nu uit de programarea la unghii

(…)

Dacă aș putea să mă gândesc doar la un gând

Nu știu ...

Inocența copilăriei te protejează, însă, o vreme, de ce e mai rău. Răul crește cu timpul, în școală. Cel mai târziu, în școala gimnazială devii dureros de conștient de locul tău pe scara socială. Îți internalizezi, în timp, ierarhia socială și statutul. Înțelegi că tu ești jos și că alții sunt sus. Atât de sus că nici nu-i vezi, ba chiar îți cer să te consideri norocos că ei au coborât din superbia lor ca să respire același aer ca tine. Măi sărace, sărăcilă, de ce vrei să-mi faci în silă? Pupă p ...

Aeroportul Otopeni e catapulta ei către lumea de basm, teleportarea, transferul în altă dimensiune. Spania. Costa Blanca!

Trece de controlul de securitate, cotește prin niște culoare triste, urcă o pasarelă cu geamuri rotunde, imagine care-i amintește de butaforia de la serbarea din clasa a-II-a, copia tristă a unui submarin care semăna, de fapt, cu un gard cu strachini prinse în cuie, și după toate astea ajunge pe aleea strălucitoare, cu magazine, dinspre porțile de îmbarcare. Știe foarte bin ...

Priveliștea avea izul sacilor cu cărți și caiete pe care le adusesem într‑o sală la școală spre sfârșitul clasei a doua. Era vara lui ’90, ni se ceruse să contribuim la efortul de a strânge maculatură și toți părinții au folosit prilejul pentru a se scăpa de toate acele cărți comuniste de propagandă care li se băgaseră pe gât de‑a lungul a zeci de ani. Acum returnau toți cu voioșie și de bunăvoie tot ceea ce fuseseră forțați să primească de frică. Dacă a luat cineva acele mormane prăfuite de căr ...

"La început a existat un popor de păsări" mi-am spus de cum am pășit din nou pe solul orașului natal. Nu-mi mai aminteam dacă citisem asta sau ca atâtea alte ziceri ale mele era și ea tot o invenție. Oricum îmi plăcea și o ținusem aproape de inima mea repetând-o atât în clipele de cumpănă ale vieții cât și în cele de bucurie și înălțare. În fapt acum străbăteam drumul ce mărginind fluviul lega aeroportul de oraș, un drum atât de cunoscut pe care urcasem și coborâsem în copilăria mea de atâtea or ...

Cea mai mică prăvălie din bazarul Tulçi era a lui Hassan Bey, ce avea meșteșugul scrisului. Turcul era grozav de fudul când venea vorba de meseria lui și spunea că își făcuse ucenicia în palatul Sultanului de la Constantinopol și că lucrase apoi în cele mai mari ateliere. Scrisese sute de pagini pentru cărțile bibliotecii Padișahului, dar totul se sfârșise când în Imperiu fuseseră instalate marile tipografii. Rând pe rând, atelierele de făcut cărți se închiseseră, iar scribii se împrăștiaseră ca ...

...bunicului meu

Nu știu în București sau în alte orașe cum era, dar în orașul copilăriei mele, în Slatina, pe vremea lui Ceaușescu, se întrerupea lumina, o oră, două, seara târziu. Se făcea economie...

Eu mă bucuram când se întrerupea curentul electric.

Pe toți în jurul meu îi auzeam bombănind. Nu îmi arătam bucuria. Nu ar fi înțeles-o. Probabil că aș fi părut o ciudată. Din spirit de solidaritate cu ai mei, mă prefăceam și eu nemulțumită de întunericul în care se adâncea orașul la mo ...

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească, zâmbesc.

Vacanța de vară era cea mai caldă, dar nu datorită temperaturilor ridicate, ci pentru că atunci eram toți afară, făcând lucruri care nu ne plăceau, dar pe care le așteptam din nou în fiecare an înainte de prima brumă.

Toate erau la fel și totul era simplu. Doar că vara aceea fusese ultima fără griji mari și poate că dacă aș fi știut că iunie nu va mai fi niciodată la fel, aș fi notat totul chi ...

Ne-am urcat în tăcere, unul după altul, ocupând cele două vagoane de coletărie ce ne fuseseră alocate. Nu aveau banchete, așa că ne-am așezat cu toții pe valize.

— Frasilor, stie țineva unde merdzem? se auzi o voce pițigăiată.

— În colonie, la Băița, îi răspunse o alta.

— Aoleu, ne-am nenoroțit, oameni buni, acolo ne rămân oasele!

M-am ridicat din locul unde stăteam și mi-am făcut loc să ajung lângă pelticul care vorbise. Era un bărbat brunet, cu părul cârlionțat, trecut de prima tinerețe. ...

Am coborât din Bolt bântuită de două lucruri. Primul: Claudiu mă înșelase. Al doilea: frigul era insuportabil. Îmi pătrundea în oase, în sinusuri, în ghete. Se lipea de mine. Îmi venea să-i fac semn șoferului să mă ducă înapoi acasă. Să stau chircită sub pătură și să mă uit obsesiv la poza în care Claudiu o ținea de braț pe blonda fără nume, poză pe care o găsisem pe contul de Instagram al unui club în care el cică nu călcase niciodată.

În interiorul spitalului o să fie cald, mi-am zis, î ...

Strada este întunecată, iar eu abia reușesc să înaintez din cauza zăpezii. Toate geamurile pe lângă care trec pare că urmează să se topească din cauza luminii calde din apartamentele mici. Un bărbat cu haină de blană trece pe lângă mine grăbit, în mână cu o țigară care aproape se stinge la fiecare pas din cauza fulgilor care o lovesc, și cu cealaltă mână în buzunar. Întind mâna să fiu sigură că mă vede, și mă bag în fața lui.

— De băut, spun eu în română, în timp ce gesticulez băutul dintr-o st ...

Mănunchiul de foi veștejite are margini chircite, strânse în ele, de parcă o umezeală apăsătoare a umflat fibrele hârtiei. Miroase a lămâie tăiată, uscată de ceva vreme, iz care promite și, în același timp, dezamăgește.

Pe prima pagină, în lipsa unui titlu, stă scrijelit un paragraf scris de mână, cu litere tremurate. Acest manuscris, se spune acolo, n-ascunde mistere ori dezvăluiri fantastice N-o să vă poarte prin univers. Este doar o mărturie despre o viață irosită. Așadar, nu-l deschideți. N ...

Unchiul Ganea, unchiul lui Gusti Schmit, aflat de aproape două săptămâni pe patul de moarte, făcuse o criză de nervi pe la ora prânzului, când soră-sa (mama lui Gusti) intrase în rezerva spitalului cu un preot după ea.

— Afară! șuierase unchiul Ganea și, cu mâna în care avea înfiptă branula, apucase cana cu ceai de pe noptieră și o azvîrlise către ușă.

— Biserica! blestemase apoi, cu ultimele puteri, după care își înfundase ceafa în pernă, luptându-se să inspire aerul care nu ajungea în plăm ...

În fața ușii închise, avu pentru o clipă senzația că nu mai era sigur dacă venise sau, din contră, dacă pleca... Dar își reconstrui imediat imaginea ei, cu nerăbdarea despărțirii în ochi care îi spusese "la revedere... să ai o viață frumoasă!". Pleca. Trebuia să plece. Ce sau cine l-ar mai fi putut aștepta înăuntru, dincolo de ușa închisă? Fuseseră atâtea "dimineți pierdute" (cum îi plăcea uneori să glumească) în care ușa veche, din lemn de stejar, cu o crăpătură mică în partea stângă prin care ...

Poate că ar trebui să vă spun câte ceva despre cel care sunase în miez de noapte la ușa lor. Deși nu cred că asta e important. Mai important e, cred, motivul pentru care o făcuse, poate ar trebui să vă descriu groaza tăcută din ochii lui, o teamă mascată de un comportament ce se dorea normal, la fel ca atunci când ai suna în miez de zi, iar lucrurile ar părea absolut firești. Doar că nu erau. Nu aveau cum să fie, când toți ai casei se pregătiseră de culcare, stinseseră toate luminile și erau pe ...

Clopoțelul soneriei o trezi din reverie, în același timp cu alerta sonoră pe telefon. Cu mâna pe spătarul scaunului cu rotile în care stătea nemișcat fiul ei, căzuse pe gânduri. Deschise aplicația Ring, iar chipul surorii ei apăru pe întreg ecranul. Apăsă pe butonul care deblocă ușa de la intrare.

"A sosit!" își spusese. Apoi se întoarse spre băiat: "Mătușa ta-i aici. Lipsesc doar câteva ore, poate nici atât. Te rog de pe acum să fii înțelegător. Nu mi-o lua în nume de rău." Alesese să nu-i spu ...

— Au venit! sunt anunțat de o voce feminină.

Ar trebui să știu a cui voce e, dar îmi pasă atât de puțin, încât nu mă ostenesc să conectez vocea cu chipul, chiar dacă e vorba de doar trei fețe între care ar trebui să aleg.

M-am trezit cu o durere puternică de cap și-un gust dulceag pe care-l simt când vârful limbii îmi atinge dinții. E de la berea de aseară. Am suficientă experiență să știu măcar atât. Ce nu știu e dacă mi se trage de la prima sau de la ultima bere. Cred că de la ultima, totu ...

— Dacă numai de citit îți arde, n-ai decât să mori de foame! zise nevasta canibalului Pancetta, aruncând după el cu o claviculă de savant din care se înfruptaseră pe vremuri, în luna de miere.

Trăgându-și nasul cu jale și oftând prelung, canibalul Pancetta ieși afară din coliba lui ticsită cu suveniruri de la toate festinurile împărțite cu soția lui, cu unelte de vânat oameni, dar mai ales cu o groază de cărți și atlase de anatomie. Vezi bine, de când mâncase din savant, canibalul Pancetta dev ...

Lacul inundase tot ținutul. Malurile, cândva abia vizibile sub un strat omogen de trestii și papură, se termina acum sub ramurile dese ale pădurii. Valurile dărâmaseră case, magazine, depozite și firme de tot felul. Acum toate dormeau la mare adâncime, iar printre birouri, scaune de directori, calculatoare, dulapuri cu arhive, strunguri și roboți, doar peștii își mai făceau loc. Dar chiar și aceștia, cu excepția unor specii invazive, găseau locul neatrăgător, și-l părăseau cu rapiditate, de mult ...

A o mie și una…

Totul mi se trage de la o lampă

Lampa care te privea cu ochii ei electrici,

Scurtcircuitând discreția,

Când ședeai tolănită și goală

În patul alb

Parcă proaspăt nins!

Ei bine, lampa aia

Era o lampă mai data naibi decât lampa lui Aladin…

A fost odată ca niciodată...

Când

am făcut cunoștință,

Ți-am strâns ușor

mâna,

Am dus-o la buze,

Ți-am sărutat-o...

Apoi,

i-am dat drumul

Ca unui fluture,

Ca unei pietre

în luciul unu ...

– Miau!

Te-am speriat? N-am vrut. Je suis un petit chat, tout innocent. Vreau să fiu iubită și mângâiată și răsfățată. Și independentă, așa cum e orice felină care se respectă. Iubesc libertatea. Și natura. Și celelalte animale. Mi-e frică de oameni. Sunt imprevizibili. Pot să te rănească. Sau doar să te ignore. Iar eu am nevoie să fiu îngrijită. Nu te uita așa la mine. Am îmbătrânit și viața n-a fost la fel de blândă cu mine, așa cum a fost cu tine. Ai face bine să fii atentă să nu pățești ce ...

(A vine mai aproape de Isa în timp ce I face exerciții de respirație așezat pe canapea)

Isa: (Către A) Și... la ce vârstă ai aflat că nu sunt părinții tăi naturali?

A: Mi-au spus demult părinții adoptivi asta, așa că m-am obișnuit cu ideea.

Isa: Nu ai fost niciodată curios, n-ai vrut să afli cine-s?

A: Aaa, ba da. Au fost multe nopți, în copilărie, când mi-i imaginam. Priveam uneori în oglindă și mă gândeam cum aș fi la o vârstă matură, la o vârstă ca a tatălui meu natural. Încercam, într-un ...

În fiecare zi te trezești având o altă vârstă. Odată ai treizeci și cinci de ani, dar te trezești cu capul la douăzeci și patru, când în vacanța de vară ai venit acasă pentru prima dată cu dizertația luată cu notă mare, însă nu te așteptai să te mai întrebe cineva de ea.

Te plimbi pe străzile pe care îți scurtai drumul de la școală la cafea în liceu și pe străzile pe care te ducea mama ta la medicul de familie în generală și pe străzile pe care te-au dus ai tăi de la spital în prima ta săptămâ ...

am mai învățat un vers pe de rost

de parcă mi-aș fi învățat propria moarte

dulceață crematorică

mi se lipește de zâmbetul

cu buze din ce în ce mai crăpate

și livide

apa din care beau

seamănă cu un lichid

cu gust bovaric

încep să casc

,,un spleen?"

mă întreabă Baudelaire

în timp ce se uita țintă la

top crop-ul meu modern

și fumul țigării sale

pune în obscuritate

normele sociale

*

mi-ar plăcea să trag de

șireturi

timpul

poate s ...

Sunt Don Juan. Luptător K1. Medic virgulă legist. Vânzător. Fix în clipa asta, turist. Uite, după pasajul scorojit prin care tramvaiul trece ca freza dentistului printr-o gură cariată, pe partea dreaptă sunt înșirate vreo trei terase. Imaginea asta mă duce cu gândul la cafea și lene. Multă lene și cofeină, da. Vreau să sorb din ceașcă și să uit că-i dimineață.

La doi pași de mine, lângă ușa tramvaiului 41, e o scenă dintr-un film romantic. Aș întreba-o care-i stația ei preferată. Unde ar vrea s ...

Își simțea deja corpul greu, pe când ajunsese în fața ușii de metal a blocului în care locuia. Era un bloc de opt etaje, iar apartamentul îi era la patru. Și-ar fi dorit să stea la opt, dar... ce bine, totuși, că e la patru, aprobă tacit în gând, cărându-și picioarele pe scări. Evita liftul din prima, pe de o parte, din cauza claustrofobiei, iar, pe de altă parte, dintr-un moft al ei de a-și demonstra și că nu e așa greu de urcat câteva trepte. Oricum totul e sedentar azi, ce era rău în a face m ...

La ora cutare ridic barierele, le fac semn să parcheze între dungi, să nu ocupe două locuri. Le mai bat obrazu’ că fumează și lasă chiștoacele pe jos. Apoi intră în sală și eu închid ușile după ei și le încui. Pompierii ar lua foc dacă ar afla de ușile ferecate în timpul spectacolului, da’ așa-i mai sigur. Eu nu intru. Muzica-i lălăită, țipată, nu-i de mine.

În sală, după ultimul gong, lumina care scaldă scena se crapă în bobițe mici, ca afinele, și se răspândește pe sub tavanul înalt. Mici per ...

încă nu s-a crăpat de ziuă. și mormintele dorm. T.îmi face semn să mă apropii. încă o gură de apă, nu știu de ce mi se tot usucă gura. pașii mei calcă în pământul moale. o cioară așezată pe crucea din față nu-și poate lua ochii de la noi. "aici zace Ghiorghios Kontoguris, un pirat grec născut în Kefalonia" zice bătrâna cu broboadă neagră și aruncă o cană cu apă proaspătă peste mormânt. fac ochii mari. l-am visat într-o noapte. înalt, cu o coamă strânsă la ceafă și banderolă neagră (doar era pi ...

Partea a doua

(Se lasă câteva momente de tăcere, timp în care cei doi își caută cuvintele.)

I: (Către A) Zi tu..

A: (Către I) Da’ zi tu, ce mă tot bagi la înaintare.

Isa: Acum e clar că numai pentru cursul de puericultură nu ați venit voi... Am zis că scăpăm mai repede azi, dar nu ține așa. Nu iese nimeni până nu lămurim ce se întâmplă aici!

I: Tu, tu, că dacă nu-ți venea rahatul ăla de idee...

A: Tu vorbeai? Dar cine a luat băuturile, cine?

I: Lasă, lasă cu băuturile, că nu se pune. D ...

În acceleratul de noapte București-Timișoara există o viață de noapte trepidantă, pe măsura vieților de noapte din București și Timișoara. Trenul e dotat cu un vagon tip club de noapte, cu ring de dans, joc de lumini, separeuri, palmieri, papagali vocali, bar și bodyguarzi la ambele intrări, școliți în cluburile de noapte din București. Aici controlorii au intrare liberă și o șampanie din partea casei. Vă sugerez ca șampania s-o împărțiți cu femeile disponibile. Acestea pot fi găsite la bar, sug ...

Visul s-a sfâșiat brusc, în zgomotul unui fermoar rupt. Așa s-au deschis foalele trolerului, risipind bagajul de-a lungul scărilor, luate de vântul metroului ce intra în stație. În jurul meu a crescut o zonă a refuzului, oamenii ocolind tragedia pe care nu voiau să o contorizeze într-o zi care și așa fusese plină. E greu să adopți durerile unui străin căzut în genunchi.

Eșecul vine în urma unei speranțe exagerate, a unui vis pe care ți-l vinde cineva. Altfel nu ajungi prăbușit peste treptele ab ...

Focul arde în sobă iar familia, două generații laolaltă, mănâncă. Prin ferestre pătrunde un asfințit târziu, luminos. Bărbatul în vârstă vorbește între îmbucături. Înghite tot mai rar și povestește tot mai mult.

E o scenă fără o localizare precisă. Asta se întâmplă oriunde în lume, iar răspândirea știrilor, a bârfelor sau cum li s-o mai spune, face parte din natura omului.

— Peste râu, spune bătrânul cu o voce sonoră, s-a aprins o coșmelie de la o lumânare uitată aiurea. Flăcările s-au întins ...

Partea întâi

(Acțiunea se petrece în interiorul unui cabinet de psihologie, la un curs de puericultură. O canapea, o masă pentru exerciții și un birou. Doamna psiholog, trecută de cincizeci de ani, răsfoiește plictisită niște fișe. Se aud bătăi în ușă. Ușa se deschide ușor și doi tineri intră timid. Au până în treizeci de ani, iar soțiile lor urmează să nască în curând. Sunt timorați, stresați. I e mai stresat decât A. I e mai familist, A e mai progresist. Isa aranjează compulsiv lucruri, su ...

Într-o dimineață de iulie m-am trezit cu presentimentul unei vieți noi. Am privit pe fereastră și totul arăta altfel. Nu recunoșteam strada, dar de bună seamă era una dintre cele mai circulate, plină de mulțimi de oameni forfotind în toate direcțiile și de tot soiul de vehicule ciudate. Hainele tuturor trecătorilor păreau împrumutate de la un teatru sau făcute la comandă, iar croitorul nu era tocmai zdravăn la cap. Am tresărit văzând o oglindă într-un colț al camerei. Nu-mi aminteam să fi avut o ...

Turcul Ibrahim era atât de sărac, încât nu avea nici măcar harem, doar o nevastă și cinci copii.

Acum, își adunase întreaga familie să privească, pentru ultima oară, giuvaerul familiei. Era un galben de Istanbul, nou și lucios, pe care Ibrahim îl câștigase în urmă cu doi ani, când, în timpul unei epidemii de holeră, muncise ca un nebun să încarce o mie de butoaie de vin, pline cu "Negru de Sarichioi" și "Somoveancă", pe o corabie ce pleca pe șest la Constantinopol, încălcând toate opreliștile d ...

Par a trăsnet

când mă străfulgeră o nouă idee.

Scaunul electric e mult mai confortabil

când nu se uită nimeni la tine, când reciți.

Fie un portret lipsit de figuri, dar în mod dorian,

fie o natură statică aflată în continuă mișcare.

Un perpetuum mobile cu tensiunea mică

și lipsit de cauză nu-și mai îndeplinește scopul.

Fericire-nesuferință

Pentru Melinda Enyedi

Cu gândul am ajuns să dezbrăc gânduri. Frumusețea cuvintelor tale a tăiat mult mai adânc ...

Tudor era contabil într-o fabrică de ambalaje, la ieșirea din oraș spre autostradă. Locuia pe bulevardul T. și se întoarcea acasă cu autobuzul, dar mereu cobora cu niște stații înainte. Mersul pe jos era singurul sport pe care-l practica. Nu avea prieteni ca să iasă la fotbal iar sala i se părea o bătaie prea mare de cap.

Aproape de casă văzuse cu surprindere cum o agenție de pariuri de la parterul unui bloc se transformase într-un restaurant. Era un apartament cu două camere. Mesele erau înghe ...

Mi-a fost greu la început. Singur, oraș nou, întâia facultate. Eram încă "cum trebuie să fii". Așa fusesem crescut. Când alții spun asta însă, mai mereu se referă ca ei adică. A durat ceva timp să mă dezvolt ca persoană, să pot înțelege că nu "trebuie" nimic specific, că tot ce trebuie de fapt, este binele. Și nu doar binele tău deși mulți, dacă nu majoritatea, asta au înțeles din filosofia a doi dintre grecii antici, Platon și Aristotel. Bravo lor, oricum. Și-au văzut și își văd interesul. Sunt ...

Sunt din nou trează

la capătul lumii,

unde îmi las inima să aștepte.

Ea a înțeles că mă voi întoarce

când va arde cerul

prima ninsoare.

Nu poți trece niciodată

pragul apei mari

fără a vorbi limba inimii.

Am învățat această limbă acasă,

cu mult timp în urmă,

când cuvintele îmi cădeau

direct în palmă

din soare.

Și iată-mă azi,

respirând

în sala de așteptare

a Celui care m-a născut,

în cea mai albă dintre ...

Și de data asta, cei mai mulți spectatori se ridicaseră în picioare. Mihai adora să le vadă figurile vrăjite, să-i simtă seduși, înfiorați de magia pe care o văzuseră pe scenă. Și mai ales venerându-l. Câte un "bravo!" se auzea de la loje, pe deasupra ropotului furtunos de aplauze. Niște gagicuțe se apropiară cu flori în mână. În timp ce se lăsă în jos, pentru a lua un buchet și a-i mulțumi tinerei de lângă scenă, actorul se uită cu ochi de îndrăgostit către public, și rămase cu privirea piron ...

Pe fereastra înaltă a bucătăriei am o priveliște care rezumă bine de tot orașul ăsta. Blocul vecin de nouă etaje, cenușiu, cu termopane de culori diferite și balcoane care căscate, care închise ermetic. În stânga, peste bulevard, e o veche zonă industrială și un parc nou, cu verdeață puțină. Pe aceeași parte, la vreun kilometru distanță, mallul înconjurat de câteva turnuri de birouri. Între ele, o macara înaltă care pare o undiță uriașă.

Din poziția mea incomodă, întors într-o parte spre geam, ...

1.

dimineața devreme

lumina întretaie noaptea

și carul cu stele

2.

dimineața devreme

luna stă mândră pe cer

semn că a cucerit ziua

3.

dimineața devreme

orașul prinde viață

și străzile își leapădă pielea veche ...

Mă duc în bucătărie, îi pregătesc prânzul fiului meu. Trebuie să deschid o discuție, îmi spun trebăluind, nu pot amâna la nesfârșit. Vine, se așază, începe să mănânce, îmi simte încordarea, se uită la mine și spune: "Hai dă-i drumul". Încep o explicație penibilă despre responsabilitate, despre felul greu în care am trăit noi, cei veniți de la sate, despre eroismul nostru de a răzbi. Învârte furculița în farfurie și zice: "Am mai auzit asta de câteva mii de ori, dar nu am cu ce vă decora. Și nici ...

Permisul și actele mașinii, ceru polițistul care lumina interiorul cu lanterna. F. privi înspre torpedou și-și stăpâni cu greu zâmbetul. Acolo era pistolul și se gândise să înghesuie și portofelul, dar renunțase în ultima clipă. Așa că întinse mâna între scaune, scoase dreptunghiul negru din piele și trase actele.

Rămase cu mâinile pe volan, cu ochii la șoseaua întunecată, în timp ce urechile îl dureau de încordare. Se chinuia să distingă ce șușoteau polițiștii. Mai venise unul în dreptul por ...

Grig ajunge târziu la ședință. E împrăștiat și prost-dispus. A lucrat până spre dimineață la un nou decor virtual și n-a prins decât vreo trei ore de somn, și ăla zbuciumat. Șefii și cei trei colegi ajunși înaintea lui îi fac loc la biroul din mijlocul încăperii, iar conversația lor urcă brusc într-un balon de așteptare optimistă. Nu pentru că designerul grafic, promovat de curând ca regizor artistic, ar urma să vină cu vreo soluție salvatoare. Ci pentru că Grig, așa taciturn cum e, pune pe roat ...

Era o zi ca retragerea unui melc în agonia însingurărilor sale lăptoase. Era o zi pe care nu am putut să o deslușesc printre săriturile mele temporale spre a mă trezi. Și nici trezirea nu era acea fulgurantă disperare a mâinilor de a nu pierde atingerea orizontului banal de la capătul privirii.

Mersul meu era o plescăială diformă, ca o proastă discordanță între gesturi și simțuri. Dar devenise deja o prezență constantă a existenței mele acest sentiment pe care unii îl denumesc cu dispreț și gro ...

Cu o șiretenie de care numai animalele și copiii mici sunt în stare, în cele din urmă Laura m-a dus de mână până în față la Modarom fără să îmi dau nicio clipă seama că, de fapt, sunt dus de nas și că asta fusese ținta ei de la bun început.

Era una din zilele fericite în care o luam eu, nu bona, de la școală, așa că ne permiteam o mică plimbare, mai ales că toamna ne răsfăța cu una din ultimele zile însorite ale ei.

Laura era elevă în clasa a doua și avea școala în curtea Honterus, chiar în um ...

Orașul nu dormea niciodată. La orice oră din noapte răsuna ceva: pași stingheri pe trotuare, un șuier de cauciucuri, claxonul unui taxi așteptându-și clientul, o muzică în surdină venind de undeva, zumzetul de stup al firmelor de neon... La țară, liniștea era atât de adâncă încât întunericul vibra ca un clopot negru, ducând orice sunet până departe.

Câteodată mă trezeam în miez de noapte – de prea multă liniște – și rămâneam cu ochii închiși, ascultând greierii din Luncă ...

prietenului meu Akim, din Tbilisi

Printre frunzele copacului se zărea cerul. Petele albastre păreau să strălucească împinse de raze jucăușe. Era o zi senină. Se gândea la rochia albă a Mirei. Apoi și-a amintit iernile vechi. Zăpezile strălucind sub cerul de cobalt. Le privea noaptea de la fereastra casei. Felinarul înalt de stradă care lumina trotuarul îngust din fața casei lor decupa un cerc galben-portocaliu. Atunci Nino intra în poveste și nu mai ieșea de acolo decât ca să intre în vis. ...

Nu știu dacă țineți minte. Marți, pe 4 iunie, ChatGPT a picat. A dat cu minus. N-a mai funcționat. Ăia de controlează mașinăria smart au zis ceva despre o eroare. Da, îi puteți spune și așa.

De fapt, totul a pornit de la concursul ăla nenorocit pus la cale de revista Ficțiunea. O poveste despre Sânziene. Scriitori versus Inteligența Artificială. Normal că m-am băgat, sunt disperat să fiu publicat. Vreau atenție ca să umplu golul din mine, vreau să-mi văd numele tipărit, să am iluzia că păcălesc ...

Nu pot spune că am o viață monotonă, pentru că nu pot spune că am o viață. În fiecare zi mă trezesc la aceeași oră și-mi beau aceeași cafea ieftină. Mă îmbrac cu aceleași haine demodate și alerg să prind autobuzul care oprește la aceeași oră pe strada Academiei. Același autobuz, în care văd mereu aceiași oameni cu fețe supte și ochi încercănați.

Mă duc la slujbă. Aceeași slujbă la care voi merge până mă vor scoate în șomaj. Lucrez toată ziua alături de colegul pe care-l ador și care nu-mi obser ...

Plecasem de câteva zile din oraș în noaptea în care ea s-a născut.

Era o vară teribilă, cu miros de asfalt încins și oameni mergând aplecați sub soarele apăsător. În Piața Unirii, sub privirea Voievodului, nici porumbeii nu își găseau ritmul lor obișnuit. Serile aduceau parcă o liniște nefirească și umbrele trecătorilor se înmulțeau pe bulevardul ce îi primea pe toți sub palida lumină ce cobora alene pe stâlpii din beton. Îmi aduc aminte că în noaptea aceea nu aș fi vrut să mă întorc la hotel ...

Pentru aproximativ două zile, profesorul de română și de franceză Carol Talade din comuna Peticești, unde

se născuse celebrul Ștefan Petică, din județul Covurlui-Tecuci, devenise oarecum notoriu... și el.

Cum se întâmplă deseori în ultimii ani, este de ajuns o înregistrare scăpată de sub control, cu un eveniment

oarecare, și valurile oarecum râioase ale publicității să te facă să te scarpini pe unde poți, ca să nu te mai mănânce… Destinul, deoarece, când este să te pui cu Măria Sa, trebuie să ...

Ieri am intrat într-un anticariat și printre cărți am dat de o pagină cu un desen medieval, lipită de un carton ieftin. Am luat-o pe-o nimica toată și, ajungând acasă, am băgat de seamă că între desen și carton era ascunsă o foaie împăturită. Am îndepărtat ușor colțurile desenului și am scos hârtia gălbuie și aproape putrezită, pe care era înșirată o poveste. Cunoșteam caracterele, felicitându-mă pentru hărnicia de-a le fi deprins la unul dintre cursurile de anul trecut.

"... În mai puțin de un ...

Legiștii au afirmat fără dubiu că moartea a survenit instantaneu. O cărămidă lată de 21 de centimetri și lungă de 26, cu o greutate sporită de viteza căderii până la aproape 100 de kilograme, a lovit în lateral, între osul parietal și cel temporal. Primul efect a fost o anesteziere totală. Al doilea, petrecut după cel mult o fracțiune de secundă, a constat în frângerea vertebrelor cervicale sub greutatea craniului presat într-o parte de Dicționarul Explicativ al Limbii Române, căzut de la 10 met ...

Se făcea că în fața mea apăruseră, de nicăieri, oameni pe care îi știam, rude, prieteni, cunoscuți. Ca și cum aș fi trecut în lumea de dincolo. Doar că, la un moment dat, mi-am dat seama că doar eu îi puteam vedea și auzi. Toți purtau un soi de uniformă din denim albastru. Aveau glugi trase pe cap, aidoma călugărilor capucini. Acest accesoriu vestimentar mi-a stârnit temerile că ceva straniu și absolut teribil se întâmplase cu lumea așa cum o știam eu. Anticipam că la un moment dat mă vor vedea ...

Pe partea aceea de pat nu m-am culcat de opt ani. Greu mi-a fost să mă și uit la acel loc gol și când mă culcam clădeam alături niște perne, până într-o seară când n-am mai avut încotro, casa fiind plină de musafiri.

Atât de rar îl visam, încât mă gândeam că e supărat pe mine și imi era tare dor să-l mai văd măcar în vis. În seara aceea, am adormit cu el în gând și l-am visat in tihnă toată noaptea.

Am stat de vorbă mult, așa cum obișnuiam noi, când venea el de la serviciu și ne povesteam tot ...

E o noapte fără sforăit. Totuși, m-am trezit pentru că o rază a lunii mi-a căzut pe pleoape. De fapt, cred că a fost doar un semnal, pentru că acum luna a dispărut. Știu că-i acolo, în spatele norilor, iar asta mă liniștește, căci e singurul lucru de aici care nu dispare în timpul nopții.

În fine, ziceam că raza aia albă a fost un semnal pentru că mi-a venit o idee. Sunt puțin speriat. Nu de idee în sine, ci de sosirea ei. Nu mi s-a mai întâmplat de mult.

Mai stau încă cinci minute ascuns sub ...

Trenul opri cu un scârțâit care suna a scâncet de copil. O locomotivă scorojită și două vagoane cu geamuri întunecate, peste care se adunase o mâzgă verzuie. Controlorul coborî din vagonul aflat în coadă. Sări sprinten pe pavajul spart al peronului și se așeză pe-o bancă din lemn, cu spatele la clădirea din cărămidă a gării.

Își scoase cascheta și o așeză în stânga. În dreapta puse geanta din piele uzată. Se șterse c-o batistă peste fruntea aspră și-și aranjă cu degetele părul albit. Își scutur ...

Dacă nu m-aș fi dat jos din pat la cinci dimineața (deși nu știam că e așa devreme) sunt convins că personajele hilare din videoclipul melodiei Cotton Eye Joe ar fi apărut chiar în fața mea, în cameră. A fost singura modalitate de a-mi opri creierul să repete la nesfârșit versurile alea. Nici măcar nu mă mai întreb de ce subconștientul meu se simțea obligat să apese play pe așa ceva. Înainte îl visasem pe Dăscălescu, ultimul premier comunist. Eram undeva prin Casa Poporului și tocmai descoperise ...

Închin această proză lui Mihail Vakulovski, ale cărui trei rânduri au stat la baza acestui text.

I.

Ușor treceau zilele iuți de vară, Gheorghe, dar și alții de pe lângă el, oscilau în preajma unei singure întrebări. Doar maniera și formula erau puse altfel – sensul se păstra.

Lingura cu hrișcă se ridica mai greu și statul pe scaun devenea tot mai incomod. Omoplații intrau în speteaza de lemn, ca atunci când avea să-i vină vreo idee pentru un nou text, durerea surdă pe care avea să o ...

Se întorcea acasă, după o noapte lungă și foarte complicată. A decis să meargă pe jos să își mai limpezească gândurile. Nu știa încotro urma să o ia. Nu spre casă,. Drumul ăsta îl știa foarte bine. Nu știa încotro să o ia cu viața lui. Dacă ar fi avut cu 10 ani mai puțin ar fi plecat din țară. Mulți dintre colegii lui făcuseră asta la vremea potrivită și acum erau stabiliți prin toate colțurile lumii și o duceau foarte bine. El încă nu știa ce îl reținuse aici, de ce nu plecase. Desigur, puteau ...

O uram pe Helga de când a pus piciorul în teatru. Putea să-și aleagă alt oraș în care să fure totul celorlalte femei: bărbații, rolurile și mințile. Până și iubiții ei o credeau o afurisită. De ce și-a ales un teatru de provincie? Venirea ei aici a rămas o enigmă.

În ziua cea mare, am ajuns prima la repetiții. Aveam de lucrat o scenă în care îi dădeam Helgăi un pahar de apă, iar ea se îneca și murea. De luni în șir țineam în vestiar un plic alb cu praf alb. Numai eu știu cât mă dădusem peste ca ...

Muncise 12 ani în Italia, cu mici concedii petrecute în România. Dar trăise într-un univers ciudat, compus parcă din instantanee de pe colțul cărora izvora câte un miros specific atunci când zgâriai cu unghia, ca în revistele scumpe, pline de reclame la parfumuri.

Apartamentul larg, în penumbră, încărcat de mobile greoaie, mirosind a mușețel și-a praf umed. Apoi baia albastră în care, atunci când desfăcea scutecul bătrânei, răbufnea izul de fecale, iz adânc și acru pe care-l alunga cu dușul. Ba ...

Apărea de nicăieri și intra în Biserica dintr-o zi, înainte ca eu să o iau în stânga, înspre universitate. Nu-l văzusem niciodată ieșind, chiar dacă m-am oprit de câteva ori să-l aștept. Mă intriga. Avea mersul lent, de septuagenar sau octogenar veritabil. Nu avea cum să apară brusc. Din momentul în care îl zăream se deplasa încet, imperturbabil, pășind parcă pe urma pașilor de ieri, de alaltăieri sau de când îl văd. Nu știu ce mi-a atras atenția asupra lui. Poate chelia evidențiată de ochelarii ...

invitație seară încinsă chef prima dată la ei ajung cu întârziere

atmosferă afabilă apartament imens în/lângă mall baie uriașă cu parchet lucios bibliotecă sofa somptuoasă geamuri imense care văd spre mall oameni trecând/cumpărând mucuri de țigări aruncate pe trotuar scrum dezintegrat în aer abur întunecat țintuit în lumini colorate stroboscopizat

apartamentul se rotește încet/trosnește ne poartă în sus/ne depune ne include ne digeră bucurie bancuri deocheate sentiment de bine loc de întors/lă ...

"Un dentist s-a îndrăgostit de un artist pentru că i-a vrut dinții. În palmă să îi pună, să îi ascundă în pumn înveliți printre degete, să răpească glasuri iubitoare și să facă extracții în inimă până când nu mai rămâne nimic acolo, doar un gol. Să pătrundă cu mâna stângă plină de întuneric adânc în gură, fără anestezie înainte. Să înceapă să rupă din coaste, să scuture plămâni până când pacientul nu mai poate să respire. Artistul, păcălit de propria bunătate și sufletul ce-l poreclește prea des ...

Dimineața, viața se zvârcolește între cele două și șapte minute de așteptare ale magistralelor. Un tip între două vârste își soarbe cafeaua dintr-un pahar de carton. La subraț poartă un registru greu, gulerul bățos al cămășii îl zgârie pe conștiință. Astă-noapte a rămas într-un pat străin pentru o doză de normalitate. Fabulez! E un funcționar oarecare, cu o viață oarecare. Cu toate acestea, nu s-ar bucura și el, oare, de-o noapte în brațele unei alte femei, pentru care să fie din nou întruparea ...

O boală NU atacă organismul, e cea mai proastă exprimare. O tumoră, de pildă. E parșivă, vrea să păcălească, să trimită mesaje amestecate. Face tot posibilul să pară prietenoasă, timp în care se acomodează. Caută condiții pentru a se dezvolta. Vrea ca celulele ei să se înmulțească, să capete VIAȚA care le dă puterea să anihileze.

Mă gândesc la o clădire cu pereți din sticlă și multe etaje, toate înțesate de birouri pline de calculatoare și dosare. Tumora apare pe un perete din subsol, poate în ...

O chiar și Roșia se-ascunde

În vrejuri grele grandioase

Miresme stenice profunde

Îi stau de pază de mătase

Culoarea ei te ispitește

Iar forma când rotundă când

Hm cardiacă provocând

Narcoticul îndemn trăiește

Sunt împreună derizorii

În comparație c-un gust

Cuceritor măreț în glorii

Te poartă miezul lor august

Eu sunt lectură de secunde

O chiar și Roșia se-ascunde ...

Înainte de prima înfățișare la proces, într-una din serile în care fiică-sa avea pneumonie, înfofolită în pat, norvegianul pierduse câteva milioane la cărți, acasă la Argentoiu, directorul minei de peste calea ferată. În seara de dinainte se îmbrăcase și ieșise cu nevastă-sa în oraș, și, după ce o dusese acasă, rămase la masă cu Ocu și cu ceilalți până dimineața. Se îngrășase de la bere și fiindcă niciodată nu ținuse cont de lucrurile pe care le mânca – tocane, ciorbe, mici cu muștar, cârnați, ș ...

— Deschide ușa asta imediat!

Țipetele maică‑sii îi sfredelesc creierul, clanța se mișcă repede în sus și în jos, părând să cedeze din moment în moment.

— Luna, deschide naibii blestemata asta de ușă,

până nu o smulg din țâțâni!

Nu se poate întâmpla nimic rău. Își desprinde încet mâinile de pe urechi. Pandelea e plecat în gardă, iar maică‑sa trebuia să fie la Maria la ora asta. În fiecare seară în care bărbatul nu e acasă, stă cu vecina la bârfe până târziu în noapte. Nu se poate întâmpla nim ...

m-ai îmbătat de curiozitate

m-ai îmbătat de armonie

erai atentă la ce spuneam.

vinul nu mai avea efect.

mi-ai arătat pasiune

când vorbeam cu tine

despre muzică și literatură.

te-ai așezat lângă mine

pentru a-mi auzi mai bine

părerile puerile, îmbibate în vin.

trăgeai din țigară și te întrebai dacă

ne-am mai întâlnit...

*

întâmplarea a făcut să mă îmbăt,

într-o perioadă în care dezvoltasem

o oarecare rezistență.

și nu vorbesc de beția ordinară ...

Doar ți-am spus. Cum ieși de pe terasă, pe dreapta. N-ai cum să le ratezi. La șase fix te aștept în capul scărilor. N-are rost să le numeri. Sunt multe, le-am numărat eu. Știi care-i secretul ca să rămâi motivat până sus? Să te gândești că ești altundeva. Uite eu, de exemplu, îmi imaginez, de fiecare dată când le urc, că mă îndrept spre Monastère. Tocmai ce am petrecut o noapte într-un cort, în deșertul Wadi Mousa. Am vizitat Petra, partea cu Tezaurul, și acum mă îndrept spre Monastère. Opt sute ...

Ce să-ți povestesc despre bunicul tău ca să rezum 77 de ani de viață? Aproape 78. Doar spui cifra asta și nu știi de unde să începi.

Îmi vine în minte o amintire de prin școala generală. Un profesor mi-a dat o palmă. Nu mai știu ce făcusem. Chestia asta a ajuns la tata care a venit la școală. Nu căuta să facă scandal sau să răspundă cu aceeași monedă, dar a vrut să arate că nu la genul ăsta de educație se aștepta.

Îl văd în ușa atelierului în cizme de cauciuc, venind direct de la muncă. Știu c ...

Dacă aș putea avea orice superputere, mi-aș dori să pot adormi la comandă. Am fost dintotdeauna certată cu somnul. Mama îmi mai aduce uneori aminte de cum îi lua o veșnicie să mă pună seara la culcare când eram mică. Nici nu mai zic de orele de siestă forțată, în care stăteam întinsă la spatele bunicii și trasam cu degetele fiecare motiv de pe covorul de perete. Mi-ar plăcea, de fapt, să n-am nevoie deloc de somn, dar atunci n-aș mai visa, iar mie îmi place să visez și să văd ce-mi mai născoceșt ...

Muezinul marii Geamii Azizye din Tulçi visa că slujește la o geamie mică din lemn, în care minaretul nu este mai înalt decât acoperișul unei case obișnuite și unde, pentru a ajunge la müezzin mahfili[1], pentru a-i chema la Adhan[2] pe drept-credincioși, trebuia să urce doar câteva trepte din lemn.

Acum, la bătrânețe, mutesariful[3] Tulçi, Ahmed Resim Pașa și Sultanul Abdülaziz îl pricopsiseră cu o geamie nouă din piatră și un minaret al cărui vârf ajungea aproape până în nori, cu nu mai puț ...

Când am apăsat butonul stikului, o senzație de déjà-vu m-a lovit. Parcă am văzut imaginea oprită pe telefonul meu. Poza aceea îmi imortaliza jumătatea. Curios că simțeam că sunt doar jumătate. Partea stângă era ceva imobil, imaterial. Am lăsat coada stikului speriat, încercând să-mi ating părțile pe care nu le simțeam. Atunci am observat cum telefonul și stikul au rămas imobili în aer. Am încercat să-mi întorc capul, dar nu puteam. Doar ochiul drept funcționa corect, aș putea spune. Cel stâng pa ...

A rămas să ne vedem în prima joi de după Paști. Că atunci o să fie mai liberă. Cum ieși din metrou, pe dreapta. Ieșirea principală, da? Cea dinspre arcade. Alea cu magazine. Pe unde îți plăcea ție să îți pierzi timpul pe timpul facultății. Știu, magazinele de pe vremuri nu mai sunt. Acum sunt altele, nu asta e problema. Ideea era să-ți dau un reper, să nu încurci ieșirea. Ah, ți-am stârnit amintiri? Nu ăsta era scopul principal dar acum că zici, poate în subconștientul meu chiar îmi doream să-ți ...

Era considerat un reper în arta modernă. O conciliere între clasic, actual și futurist. Unii vedeau pe o singură pânză două etaloane de frumusețe din epoci diferite. Botoxul în era lui Botticelli, apăruse cu litere groase într-o revistă de artă. Altcineva spusese că e Gioconda cu o ciupercă atomică ieșindu-i din gură.

Lucrase la tablou pe când avea atelierul închiriat pe Calea Victoriei. O cămăruță îngustă, scumpă ca aurul, dar cu o vitrină lată prin care se vedea totul ca pe-o scenă. Pe-atunci ...

Sunt aproape singur

pe plaja din Costinești

Stațiunea tineretului

Am reușit să mă învoiesc două zile

în octombrie

pentru că împlinisem în avans

planul de muncă patriotică

Șlagărul anului la corturi încă este

"UTeCiștii de azi

ReFeGiștii de mâine"

Pescă-

rușii pescuiesc cojile de semințe din nisip

Marea face spumă

ca-ntr-o imensă halbă de bere

Pe bucata de carton

mânjită cu muștar iute

am un singur mic

Mă gândesc că e cea mai faină poză

p ...

Și dacă s-ar duce? Ligia urca scările șovăind la fiecare treaptă. În ultima jumătate de oră vizitase micul muzeu de la subsolul Teatrului Național, iar acum reveni în foaierul sălii mari. Mai erau doar cinci minute până la ora unu, ceea ce explica grupul așezat pe canapelele din partea stângă a foaierului. La casa de bilete nu aștepta nimeni. Mai ezită câteva momente, apoi se hotărî. Savura jocul acela, jocul ei, cu cea mai mare voluptate. Știa că nu va putea continua la nesfârșit, iar gândul ac ...

Motto:

"Oprește, Doamne, trecerea! Știu că unde nu e moarte, nu e nici iubire – și totuși, Te rog; oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea." (Lucian Blaga)

Din locul în care mă aflu culcat pe spate pe canapeaua mea albastră din sufrageria blocului comunist construit în anul 1971 când m-au adus ai mei în casa aproape goală, prin chenarul placat cu trei bucăți de pal în nuanță de cireș, ramă ce a înlocuit vechea ușă cu geam mat, care atunci când se trântea de la curent ...

Anul 1977, sfârșitul verii.

Lângă piciorul sondei este baraca metalică − locul de adunare −, destul de încăpătoare. Într-o parte cu dulapuri, lângă ușă, suspendată pe perete, cutia cu lacăt în care obligatoriu se pun chibriturile, brichetele și țigările − se știe că în parcul petrolier și în împrejurimi fumatul este interzis. În mijlocul camerei tronează o masă mare de fier cu scaune și bănci tot de fier.

Este ora când muncitorii − și cei care intră, și cei care ies din schimb − se întâlnesc ...

Scenografie

În urmă cu vreo cincisprezece ani, când fetița mea ajunsese la vârsta potrivită, am cumpărat – în decurs de câteva luni, și sub ideea duală de educație și divertisment – patru chitare, două electrice și două acustice. Cele acustice erau una "clasică" (adică pentru muzică clasică) și cealaltă "western" (pentru muzică folk). Și într-adevăr, au urmat doi-trei ani foarte buni din perspectiva acelei idei (inclusiv pentru mine, întrucât am avut atunci, împreună cu fiica mea, foarte multe ...

Neantul nu poate fi descris, Neantul e o categorie filosofică, așa am învățat eu la școală. Dar poate fi simțit, cu perii de pe spinare, cu mațele, cu splina, cu neurovegetativul, iar atunci când asta i se întâmplă realmente cuiva, acela urlă. La lună, câinește.

Și, odată lămurit acest aspect al problemei, putem descrie modul de manifestare a categoriei susmenționate. Apropo, nu găsiți că sunt pe lumea asta prea multe asemenea lucruri insesizabile, indescriptibile, pe care n-ai, domle, de unde ...

Când m-a văzut apropiindu-mă de fotoliul maiestuos pe care-și încrucișase turcește ghetele Kenzo, a fost ca și cum cineva i-ar fi lățit subit un zâmbet tâmp pe figura altfel inexpresivă. Avea ochi blânzi, ca de bivol, ușor duși în fundul capului sur, sprâncene stufoase, o barbă deasă à la Freud – idolul lui, probabil –, am gândit.

— Ana, i-am întins mâna.

— Costin, îmi pare bine.

Modul în care s-a uitat la mine m-a făcut să mă simt evaluată ca o felie de jambon trasă-n vid de mâinile clande ...

Locuia într-un palat. Zilnic făcea mii de pași prin culoare înguste sau mai late, cu treceri repetate pe sub bolți. Ieșea din lumină, se pierdea în umbră și iarăși apărea, de parcă ziua și noaptea sălășluiau permanent în palatul său.

Când apărea la vreo fereastră și trăgea cu sete din țigara prinsă între buzele vineții, viața urbii se domolea dintr-o dată, ca și cum sufletul nevăzut al orașului bătea mai plăpând, să nu interfereze cu momentul de liniște al Sultanului. În fiecare fum care-i zgân ...

Privită de pe Tâmpa, Strada Lungă arăta ca un piton ce se subția spre coadă, unde solzii acoperișurilor înveleau case tot mai scunde, începând să semene către Bartolomeu cu o uliță. La capul șarpelui însă, cu colții înfipți în Parcul Central, clădirile aveau toate măcar un etaj, porți masive și ferestre înalte, frontoane, frize și cornișe de pe care, în loc de o gorgonă de piatră, se zgâia la trecători câte o pisică. La etajul casei noastre fusese un singur apartament, cu șase camere, unde locui ...

Anna ajunse pe peron, pregătită să plece după Vronski. Trenul trebuia să ajungă în gară în orice minut, dar Anna nu mai putea să aștepte. Toată această așteptare o sufoca. Se plimba dintr-o parte-n alta pe peron agitată, cu mintea-n altă parte. Servitorul care o însoțea stătea rezemat de bagaje. O vedea cât era de tulburată, dar nu îndrăznea să întrebe ce se întâmplă. După zece minute lungi de așteptare, trenul sosi în gară. Anna se uita fix la el, în timp ce servitorul urca bagajele în tren. Șt ...

Citisem la un moment dat că toate organismele vii trebuie să doarmă deoarece condițiile de realitate neîntreruptă sunt imposibil de suportat pentru perioade prelungite de timp. De aici se poate deduce faptul că acele organisme care suferă de insomnie sunt blestemate să trăiască într-o legătură mult mai profundă cu lumea înconjurătoare. Într-adevăr, în acele nopți în care somnul este nevăzut simțurile pot surprinde lucruri care rămân amuțite pe timp de zi. Poți auzi clar momentele în care mobilie ...

Ceea ce urmează să povestesc este, dintr-o oarecare perspectivă, nepotrivit în contextul scrierii memoriilor mele, de vreme ce amintirea nu îmi aparține în totalitate. De fapt, nu-mi aparține aproape deloc, având în vedere că am fost o doar o simplă spectatoare a desfășurării sale. Dar, pentru că povestea în sine prezintă un caracter de-a dreptul fantastic, nu o pot lăsa pradă uitării generale.

Cum spuneam mai devreme, povestea nu îmi aparține mie, ci curiosului locatar de la etajul trei din ...

— Ți-o trag de te rup în bucăți!

I se uscă gura. Ea nu vorbea așa. Mai ales că acum vreo două minute discutau despre accidente, hârburi de autocare. Și-acum îi lega picioarele de scaunul din bucătărie. Folosea cordonul pe care și-l scosese de la halat. Îi vedea sânii cu vinișoare albăstrii și sfârcurile mari care-i umeziră din nou gura.

— Rămâi așa, îi ordonă ea și dispăru în altă cameră.

Reveni cu două cravate colorate și-i prinse mâinile la spate. Era întărâtat, cu mintea împâcloșată de ...

Pe Thüle am cunoscut-o în cadrul unui program Erasmus. Am studiat amândouă istoria artei la Universitatea din Genova timp de un semestru. Ea, venind din țara ei nordică, eu - din a mea post-comunistă. O prietenie puțin probabilă care, totuși, s-a închegat.

M-a invitat încă de-atunci, la finalul semestrului petrecut împreună, să merg să o vizitez, însă multă vreme n-am dat curs invitației. Am ținut legătura prin email, în vreme ce prioritățile maturizării mă zoreau, grăbite, să le bifez: găsit ...

Vâlvătaia apusului s-a stins de ceva vreme, lăsând loc unui albastru spălăcit. În biroul ei, umbrele se lungesc tot mai mult și știe că ar trebui să se ridice din scaunul ergonomic și să plece acasă, dar nu se poate mișca. Încăperea încă mai păstrează un iz ușor de sudoare și pământ reavăn. Ar trebui să deschidă fereastra, dar nici măcar asta nu se poate îndemna să facă. Privește în gol de când a ieșit el pe ușă, cu senzația corozivă a unui eșec întinzându-i-se în piept ca o arsură gastrică.

...

Soarele cobora lin, pictând orașul într-o lumină aurie. Helen se plimba pe aleea prăfuită, însoțită de cei doi căței, Max și Bella. Parfumul dulce al florilor de primăvară îi îmbrățișa simțurile în timp ce o adiere ușoară îi mângâia părul negru ca abanosul.

Dar liniștea acestei după-amiezi fu întreruptă de un zgomot neobișnuit. Helen se retrase cu grație doi pași, surprinsă de apariția unei calești care trecea în trap, ridicând un nor de praf în urma sa. În timp ce privea dezaprobator în urma ...

la limita copacilor morți

inima sună disfonic

uneori noaptea corpul tresară

din cauza inimii ce zvâcnește

când totul pare mort

aș fi vrut să fiu întrebat ce mai fac

dar m-am împăcat cu lumea

și știu că speranța tresare când te aștepți mai puțin

precum corpul în somnul part-time

dar din păcate asta nu e de ajuns

e doar floarea ce cicatrizează rănile

rănile precum nisipurile mișcătoare

pe care nu le mai poți vedea

e și ăsta un mod de a fi

fără ...

Bărbatul se opri din alergat și privi în urma sa, spre locul unde își abandonase căruțul cu două roți. Se făcuse foarte cald, deși nu trecuse de zece. Își potrivi pe umăr sacul de merinde în care îndesase niște pastramă de oaie, o sticlă de apă, un cuțit de ofițer și harta pe care i-o dăduse unchiul său înainte să plece la război. Mai aruncă o privire spre tunel și începu să coboare cărarea abruptă, străjuită de ierburi arse și scaieți uscați. Când ajunse la ecartamentul căii ferate se opri să î ...

Normal, normal, acest auto-interogatoriu e la nivel ipotetic, dar vă garantez că firea adevărată a omului se relevă în momentele de liniște și oglindire cu propria sa persoană, nu în tumultul sângelui furibund, al creierului inundat de chimicale și substanțe secretate de propria ființă.

Dacă omul ar fi divizat matematic, dacă s-ar calcula radical din fiecare om în parte, la baza existenței s-ar descoperi văpaia identică ce pâlpâie în fiecare dintre noi, radical care ridicat la putere ar duce la ...

Te-am căutat așa cum ai fost, nu m-am îndepărtat când mi-a fost teamă

că s-ar putea să nu mă parcurgi de la un capăt la celălalt cum trebuie,

nici măcar pe ocolite,

nici măcar pe nevăzute.

am vrut să îți spun mai multe lucruri, dar le-am uitat pe măsură ce creșteam

în spațiul naiv și deschis al timpului trecut

Am crezut că te-am invitat și pe tine,

poate nu m-am exprimat cum trebuie –

nu dorm ca să mă trezesc,

nu visez ca să uit,

nu iubesc ca să plec din mine

i ...

Vin la biserică des în ultima vreme, pe Mătăsari, aproape de casă, nu intru, ci stau pe una dintre cele două bănci din curte, mă bucur de un bloc, cândva modernist, acum nițel eclectic și încerc să-mi pun viața în ordine. Mă tot gândesc ce joburi să mai caut, cum să mai reformulez scrisoarea de intenție, încerc să-mi găsesc un sens al vieții instituționalizat, eventual decent plătit, o muncă creativă cât de cât, care să mă și împlinească. Disponibilizările vin în viața cuiva, atunci când se aște ...

Zaraful Ismail stătea fericit pe scăunelul său, rezemat de a doua coloană a bazarului. Era unul dintre locurile cu cel mai bun vad din Tulçi, pentru care nu plătea mai nimic, doar 5 kuruși pe săptămână, la Konak, și încă unul zapciului care se ocupa de ordinea printre bazargii. Ceilalți negustori, care aveau prăvălii închiriate, plăteau un galben pe lună, o adevărată avere.

Ce-i drept, nu avea parte de mușterii cu dare de mână, ci de tot felul de sărăntoci: săcărari din port, țărani din satele ...

M-a prins atât de tare povestea că mi s-a făcut poftă de-un vin acrișor, de țară. E partea neimportantă din proză, dar uite că tocmai asta m-a agățat. Mi-am imaginat cănile alea pline cu lichidul rubiniu, le-am auzit ciocnite și chiar le-am mirosit. Așa c-am coborât să cumpăr ceva asemănător. La chioșcul de la parterul blocului au un singur sortiment. Vin la pet de doi litri, cu zahăr adăugat.

Traversez spre Penny, nu fără să înjur vreo trei șoferi care gonesc pe zebră, chit că-i vizibilă de la ...

Te-am văzut în noapte

Limita era copacul frânt de oboseală și lumina de neclintit a lunii

Ai plecat

Copacul a fost doborât ca un soldat ce se împotrivește valului

Am stat și am ascultat sfatul lunii în splendoarea apei

Plecând spre casă, mi-am dat seama că săruturile noastre nu au însemnat nimic

Când lumina răsare, săruturile noastre se dizolvă

Adevărul e că și eu am poeme pe care nu le citesc în public ...

Femeia ciudată și misterioasă care trăia singură și tot venea acasă cu sacoși doldora n-a mai fost văzută pe uliță de ceva timp. Lumea vorbește că ar putea fi bolnavă. Este încuiată pe dinăuntru, așa că cineva anunță poliția. A doua zi, cu toții smulg porțile din țâțâni și pătrund în curtea plină de mizerie. Printre grămezi de gunoaie a crescut de capul ei o pădurice de salcâmi. În casă, alte grămezi de tot felul de lucruri și multe haine vechi, și un miros îngrozitor. În camera din fund, pe pat ...

normal că la 10 ani ajung să facă sex în toaleta școlii, că până la 10 ani epuizează tot ce noi descopeream în 20-25 de ani, are tabletă, laptop, ojă de copii, farduri, nu mai zic de camera încărcată de jucării, televizorul e la dispoziția ei, normal că ajung la 10 ani plictisiți, vlăguiți de imaginație, ce să-și mai imagineze ei când televizorul le dă de-a gata totul, și-atunci ajung să facă sex în toaleta școlii, că sexul e ultima frontieră, iar în doi-trei ani epuizează și sexul și ajung la ...

Rafael,

uite, stau aici, lângă mare; val după val nisip în nisip și nu mai știu dacă singurătatea mării e totuna cu marea singurătate… Dacă aș întinde mâna dreaptă marea mi-ar mângâia trecutul; aș putea să închid ochii să cred că ești tu… Dacă întind toate visurile, urma pasului tău va urca până în inimă… călcâiul, talpa și degetele vor fi chiar sângele meu, dar nu voi face nimic din toate acestea, n-am să-mi dăruiesc nici un refugiu; voi rămâne aici lângă mare cu ochii mari cu vise mari în v ...

Chiar așa e, totul începe cu o poveste... Domnule, zice amicul obosit, sprijinind fereastra din spatele lui, omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea. Îl privesc lung și îi spun: Da, Freud… De altfel, atunci când vorbim, spunem o poveste, atunci când ascultăm aducem o mângâiere. Vezi? mă întreabă el. Iar un poet scria că în fiecare picătură de apă e o poveste de viață. Eu am în minte cuvintele lui Hans Christian Andersen, viața însăși este cea mai bună poveste.

Și încep să-i poveste ...

Uneori când Petra venea la Poros, la Emanuel, mâncau amândoi înghețată la gelateria din piață, de lângă chei, așezați la mesele de pe trotuar. Priveau de acolo spre grupurile de turiști amețiți de căldură, care nu știau ce să facă mai repede: selfie-uri sau poze cu bărci ancorate la mal și cu buticurile înșirate pe chei precum mărgelele pe ață. De parcă le era teamă să trăiască dezlipiți de telefoanele și aparatele lor cu care fotografiau totul.

Trăiau pentru un viitor în care urmau să priveasc ...

*

În închisoarea de la Gradignan, situată la periferia orașului Bordeaux, răsunau strident o mulțime de țipete, înjurături, blesteme și, printre ele, bocetele unor deținuți. În carcera cu numărul 42, un infractor își pusese capăt zilelor – îl găsise portarul dimineața, la ora când avea loc obișnuita strigare. Era deja a doua sinucidere din săptămâna aceea, iar lucrul acesta îi îngrozise pe ceilalți deținuți. Le era teamă – nu pentru că urma să le facă cineva rău, ci le era teamă de lor înșiși ...

Era trecut de miezul nopții, citeam tolănită în pat, când am auzit un foșnet stins alături. Mi-am luat inima în dinți și am mers alături să văd ce-i. Când colo, o stafie! Era blondă și ciufulită, nemachiată, și purta o rochie albă, lungă, de vară. Deși nu avea o ținută clasică de fantomă, adică cearșaful alb, cu cele două găuri negre în dreptul ochilor, era evident că și-a ales cu grijă articolul vestimentar, ca nu cumva să mă gândesc că ar putea fi altceva decât o fantomă. Nu părea defel stingh ...

Uite râvna din ochii care fug într-o parte, cu direcție precisă. E mai multă viață în privirea asta decât în trei ore de film. A ginit mustăciosul care se uită în tavanul tramvaiului în timp ce bagă mâna în buzunarul unui hanorac. Mia sare, dă din gură, arată spre individ. Portofelul nu mai e. Călătorii vociferează, se strâng ciorchine. Eee, uite că apare până la urmă. Căzuse?! Să fim serioși.

Tipul în hanorac îi mulțumește. Mia dă din cap zâmbitoare și nu insistă, știe că asta-i cheia. Să pari ...

În 1963 aveam aproape cinci ani, vârstă la care ești deja tot ce ai putea să fii, ca să citez un filosof al cărui nume nu mi-l aduc aminte. Însă nu am uitat dimineața răcoroasă de septembrie când mama m-a dus pentru prima oară la grădiniță. Kindergarten era pe strada Lungă, într-o clădire veche, săsească – cum altfel? – având o curticică în spate, cu o groapă cu nisip unde se jucau cei de la grupa mică și o curte largă spre stradă, în care fusese turnat pietriș.

Abia intrasem pe poartă și am ...

Și-au părăsit voluntar trupurile fragile sperând că vor trăi, perpetuu, în lumi virtuale. Acolo i-am descoperit și eu. Dar, mai bine, să vă spun povestea.

Doamnelor și domnilor, în scurt timp vom decola. Asigurați-vă că bagajul de mână este așezat în compartimentul de deasupra sau sub scaunul din fața dumneavoastră. Vă rugăm, de asemenea, să vă închideți telefoanele mobile sau alte dispozitive electronice.

Bărbatul înalt și slab, îmbrăcat cu o vestă de tricot în culori vesele trasă peste ...

Ce-i asta? Ce șerpi mi-ai înfundat în urechi, ce licori mi-ai turnat în sânge? De ce mi se izbesc valuri de osul frunții, de ce piepul îmi fierbe?

Vreau să te apuc în brațe, se te strâng, să te sufoc. Să te fac una cu mine, bucată cu bucată, os cu os! Ce fel de duh ești de stârnești pornirile astea? Mă uit la tine încruntat. Două picioare slabe pe care niciun pantalon nu stă fix. Sânii mici, bărbia rotunjită, alunița de pe obrazul drept. Părul ca iarba uscată. În ochi nu te privesc, acolo e pri ...

— Stai mai îndărăt!, se răsti bătrânul cu o voce care, deși fermă și poruncitoare, nu putea ascunde blândețea firii sale. Prin locurile astea-s lupi și alte soiuri de jivine. Dacă nu te ții aproape de mine, n-am să te pot apăra de primejdii.

În timp ce spunea acestea, moșneagul agita în aer un băț lung și gros ca acela de care se folosesc ciobanii când își poartă turmele pe pășuni. Era bătrân numai după înfățișare și, mai cu seamă, după uitătura înțeleaptă, căci după vârstă era încă tânăr. Îi p ...

Bucureștiul, oraș cu o istorie bogată și o cultură vibrantă, este, de asemenea, gazda unor relatări și mituri urbane care țes o pânză de mister și fascinație în jurul capitalei românești. Una dintre cele mai intrigante și persistente legende urbane ale capitalei este cea a fantomei de la Opera Națională din București, o poveste care a captivat imaginația locuitorilor și vizitatorilor de-a lungul anilor.

Potrivit relatărilor, fantoma este adesea descrisă ca o apariție vagă, uneori ca o umbră sau ...

Pentru cei care înnoptau în Tulcea, pe la 1870, șansele de a deveni înger erau destul de mari. Motivele de a rămâne în orașul de pe malul Dunării, peste noapte, erau de mai multe feluri, dar se legau mai întotdeauna de piroscaful societății de navigație "Lloyd Austriaco", ce asigura transportul pasagerilor spre Constantinopol.

De obicei, acesta făcea stație la Tulcea jumătate de oră, pentru pasageri, mărfuri și poștă, dar uneori rămânea peste noapte, din cauza vremii, a vreunei defecțiuni la mo ...

Helene, așa o chema. Era asiatică, născută în Vietnam, și râdea mai tot timpul. Sosise în Franța când avea doar cinci ani, nu-și mai aducea aminte ce se întâmplase înainte de asta dar obișnuia să meargă în Vietnam des, de obicei în vacanță, cu familia ei din Franța : tata, mama, un frate, două surori, veri, verișoare și nepoți.

Împărțeam, pe vremea aceea, un birou de două persoane, puțin înghesuit. Helene era genul de om pe care te puteai baza în orice tip de situație. Că era vorba de un deadli ...

Un bătrân, deși înconjurat mai tot timpul de oameni, nu vede pe nimeni, deși imersat în treburile vieții, are sentimentul că nu există nimic pe lume pentru el. Viața lui a fost perfect normală. A trăit tot ce se poate trăi într-atât încât, privit din afară, nimeni nu i-ar fi putut suspecta disperarea. Se simte și s-a simțit întotdeauna blocat, îngrădit, spune el, de ceva. Târziu de tot, spre finalul vieții, își dă seama că a trăit și trăiește în continuare în umbra unui zid imens. Tot burgul său ...

Ziua zero

Arvin Samoicius a strâns cu grijă șervețelul, să nu pice vreo firimitură, l-a plasat în micul coș de gunoi din dreapta lui și a scos un oftat mulțumit. De obicei intervalul acesta încă matinal era "oră moartă", cu foarte puțin trafic, și avea timp să-și ia gustarea în tihnă. Ba chiar a prins un moment de plimbat ochii, fără treabă, peste imensa sală de sosire. Labirintul din benzi textile roșii prinse de stâlpi mobili prin care erau dirijate șirurile de călători după cum găsea nece ...

Chirciți în pat, piele caldă pe piele umedă, brațe amestecate, sâni, ascunzișuri. Dormitorul e învăluit în aburul dulce al dimineții care răbufnește printre draperii, pe sub storuri. Murmure de iubire.

Pielea ei miroasea atât de frumos după noapte. A trupuri lipite, a amor, a vise. Livezi de caiși se îngrămădeau în scobitura claviculei. El refuza trezirea, se scufunda în dimineața îmbietoare, în moleșeala așternuturilor.

Parcă erau lipiți unul de altul. Așa simțea relația lor sau mai bine zis, ...

Trei bărbați cu pălării negre de fetru, purtând niște balonzaide gri, pătate de picăturile ploii care tocmai începuse să cadă, așteptau sosirea trenului în stație. Fiecare ținea în mână o valiză mică, din vinilin maro, pe care era desenată cu vopsea galbenă o singură literă. Erau uzi și zgribuliți, cu pălăriile pleoștite, dar în ciuda aspectului mizer, păreau mulțumiți.

Locomotiva ajunse în micuța gară art nouveau, pufăi un nor de abur, apoi fluieră scurt. Când roțile ultimului vagon se opriră ...

MĂRTURISIRE DE CREDINȚĂ

Cred în viața trăită până la capăt, pe pământ, nu în cer,

a tuturor celor văzute și nevăzute.

Cred în adevăr din adevăr,

cel de o ființă cu timpul,

prin care toate războaiele s-au făcut

în numele dreptății și al curajului și al iubirii de patrie.

Cred în patimile celor de acasă, indiferent unde o fi casa lor.

Cred în singurătatea soților care își găsesc mântuirea în alte căsnicii.

Cred în judecata fiecăruia dintre noi,

în slava pe ca ...

Marian Truță, Dănuț Ungureanu - Gladivs. Crimă la Colosseum, Crime Scene Press, 2023

Un roman polițist clasic, cu acțiunea plasată la Roma, în timpul lui Vespasian. Noire, pitoresc, construit bine. (Al. Lamba & Ficțiunea)

Simona Poclid - Guzanja, Eikon, 2023

Un roman semnat de o scriitoare din familia celor ultrasensibili în fața realității (ne putem gândi la Bacovia sau la Max Blecher), o scriitură încărcată de semnificații și grea de cuvinte. (Răzvan Ventura)

Cătălina Steriu – *P ...

Era o femeie urâtă.

Poate chiar printre cele mai urâte din Arhaicunești.

Toți locuitorii o urau și, la început, chiar și eu o urâsem, dar asta doar până când mi-a dat primele semne că e interesată și ea de mine.

Spuneau, pe la colțuri, despre ea că e vrăjitoare, că face farmece și apoi răpește sufletele naivilor cu trucurile ei.

Avea fața cam pătrățoasă, deformată și ochii ieșiți într-un chip exagerat din orbite.

Totuși, mă excita de câte ori o vedeam. Avea ceva în privirile ei dure, în mi ...

Azi a postat fratele meu pe Facebook. Nu prea bag de seamă, trec asta la categoria lucrurilor care contează doar foarte puțin și luate la grămadă cu multe altele asemenea. Dar totuși ce a fost asta? Nu-mi dau seama de ce - pentru că e important să înțeleg de ce - dar de atunci migrez spre alți versanți lăuntrici, opuși și în oglinda celor care îmi rămân în urmă… Mă simt desprins ca un mic spectru plutitor între un peisaj cunoscut și următorul care e identic, dar la care diferă un filtru discret ...

după o povestire de Haruki Murakami

Mă chinuie foamea. De câteva ore se insinuează atroce în măruntaiele mele și nu mă lasă să adorm. Îmi verific telefonul. E trecut de miezul nopții. Nu am nimic mai bun de făcut decât să reiau inventarul. În felul ăsta pot, măcar pentru scurt timp, să-mi țin mintea ocupată. Frigiderul e aproape gol. Știu sigur că nu a mai rămas acolo nimic care poate fi socotit drept mâncare. Poate doar niște sos pentru friptură, câteva sticle de bere, niște cepe, un ...

Șeful îi adunase pe toți și le prezenta noul coleg. Așa îl numise. În cele câteva minute de lălăială pompoasă a bărbatului la costum, Grigore își retrăi viața. Gura i se umplu de oțet și chipul înnegurat se turti.

Avea memoria fețelor, iar din cufărul său cu amintiri vechi chiar și de vreo 50 de ani răsăreau chipurile tuturor celor de la care furase. Grigore simțea oamenii, le nimerea slăbiciunile, mirosea ce vor să audă și ce trebuie spus ca să lase garda jos.

Furase din bagaje și din buzunar ...

E iarnă, sărbătorile au trecut iar părinții mei se pregătesc deja de venirea primăverii. Aș spune că pentru mine părinții mei sunt vestitorii primăverii, nu ghioceii... Dar parcă vine prea repede primăvara la noi în familie... oricum e bine pentru că dacă ne apucăm de lucru de pe acum nu vom mai simți așa din plin greul lunilor ianuarie și februarie, când mama și tata oricum nu fac bani la piață. Așa că ne apucăm de lucru. Totul e planificat cu mult timp înainte, ce model sau modele vom lucra, c ...

"Războiul durează de atât de multă vreme încât doar din poveștile bătrânilor mai poți afla cum era pe timp de pace. Drone kamikaze mușcă din clădire în timpul nopții iar până a doua zi la prânz locatarii peticesc zidurile din bucățile strânse. Gloanțele sunt topite și transformate în produse casnice. În partea complexului cu vedere spre mare, un avion a intrat în plin înainte de a trimite două sute de suflete în întuneric. Suntem născuți și crescuți pe timp de război. Aflăm încă de mici asta, în ...

Vreau să uit, să șterg, să răzuiesc totul. Dar nu se duce… Nu uit, nu pot să uit…

Vântul mușca precum un bici, pocnea și uruia. Erau pe un pod înalt. Privea în sus, înspre fata urcată pe balustrada înaltă. O umbră care se balansa deasupra apei negre.

Spune-i ceva, îi țâțâia prin casca din ureche negociatorul poliției. De asta te-a chemat, de asta te-am trimis acolo!

Partenerul ei nu mai era și ea publicase pe net o poză frumoasă, generală, așa cum făcea la orice ocazie. Un copac înalt, ...

Se trezi când soarele abia mijea primele raze, corpul lui setat pe aceea repetare zilnică numită rutină, era ca un ceasornic. Tehnologia avansase enorm în ultimii ani, iar joburile deveniseră o raritate. Roboții și supertehnologia le luaseră locul, cine mai avea nevoie de oameni. O retribuție minimă garantată le astupase gura și nevoile, dar nu le putea alina sentimentul inutilității. Zeci de ani fuseseră instruiți pentru muncă, iar acum mulți nu-și mai înțelegeau rostul în societate. "Tehnologi ...

Mereu am crezut că dacă o să am un copil o să fac implozie de fericire, că nu am oasele suficient de puternice să nu se sfărâme la atingerea de pielea unei alte bucăți de viață care m-ar privi și pentru care aș ști că sunt mamă. Cum aș putea să duc atâta bucurie tulburătoare în brațe? Și totuși, sunt aici, sunt acum cu ea, amândouă uimite că suntem împreună.

sensul se desprinde de pe sunete

se dezosează cu un cuțit cu lama rotunjită

într-o dezasamblare moale

într-o dezarmare organic ...

Încă din prima seară la hotelul Próximo Paraíso am presimțit apropierea unui eveniment care avea să-mi schimbe definitiv viața. Hotelul era construit pe cea mai abruptă stâncă de pe țărm, atrăgând mii de turiști prin arhitectura îndrăzneață. Administrația făcea eforturi imense pentru a tăinui cât mai bine sinuciderile ce aveau loc în mod regulat aici, mai ales la începutul și sfârșitul sezonului. Se zvonea că soția directorului și-ar fi pierdut mințile într-o noapte, aruncându-se din vârful clăd ...

Frigul s-a lăsat mult prea repede peste oraș anul acesta. La asta se gândește Bondoaca în timp ce-și bea cafeaua la fereastra larg deschisă spre câmpul de la marginea orașului. Așa face Bondoaca în fiecare dimineață, are nevoie să simtă că trăiește, că încă se mai poate bucura când iarna îi înfășoară corpul, cum corpul răspunde cu mici frisoane, cum degetele i se lipesc pe cana neagră și ochii încep să îi curgă, cum sângele începe să-i încălzească obrajii grași și nasul strâmb.

Când închide fer ...

Cerul e cenușiu ca obrazul unui înecat. Din văzduh se cerne o perdea de gheață. La fiecare pas te lovești de ace nevăzute care-ți înțeapă obrajii. Soarele e șters, poți crede că vezi luna plină și distantă.

Merg hotărât. Azi e ziua care se cere pe sine, care nu mai poate fi amânată! Am citit mult despre crime reale și închipuite, am văzut sute de ore de filme și documentare. Un detaliu le leagă pe toate: dorința criminalului de a se distanța de victimă, de locul faptei, de orice suspiciuni. Co ...

Mă transform pe zi ce trece într-un monstru. Un monstru alcătuit din frici și din anxietăți. Le lipesc una câte una pe chip, ca pe niște petice urâte. Aproape că nu mă mai recunosc. Nimic nu mai e sigur. Poate că asta au vrut. Să ne înspăimânte. Să ne arunce în depresie. Dumnezeu, săracul, face și El ce poate ca să nu mă piardă. Îmi dă pe final tot ce îmi doresc. Ca să nu vin cu reproșuri la Judecata de Apoi.

Sunt momente, rare e adevărat, când sufletul din mine își scutură aripile. Fâl-fâl, ui ...

Emanuel și Pădurea de lămâi din Poros

Își făcuse din singurătatea lui un animal de companie pe care îl hrănea la ore fixe.

A alergat o copilărie întreagă printre casele mici și albe precum zăpada, care străjuiesc străduțele înguste și întortocheate ale cartierului în care s-a născut. Case mici și albe, cu flori de bougainvillea explodând în priviri și acoperișurile din țigle colorate intens.

Oamenii din spatele perdelelor l-au putut vedea înălțându-se și domolindu-și pasul pe măsură ce î ...

Toată echipa aștepta cu nerăbdare să înceapă emisiunea. Erau bucuroși și zâmbitori, ca niște copii care așteaptă să li se împartă cadouri. Primul interviu televizat al Maestrului, care împlinea în acea zi 90 de ani. Alegerea televiziunii lor era o mare recunoaștere. Fiecare a fost întrebat ce ar vrea să afle, așa și-au dat seama cât de puțin îl cunoștea publicul pe Maestru. Foarte discret, înalt și sobru, domina scenele lumii parcă dintotdeauna.

Prezentatoarea își privea degetele întinse pe ma ...

Oamenii se obișnuiesc, trec peste orice. Uită.

Alo! Alo! Aloo... Tovarăși...

Vedea mulțimea ca prin ceață. O mare de pancarte, de marionete. Nedumerirea îl sfredeli ca un felcer care-și bagă degetul în rana bolnavului. Marionetele ar trebui să stea la locul lor! Dădu din mâini mai mult din inerție, mânat de propria surprindere. Parcă era un dascăl sătul să le tot ceară elevilor să stea în bănci. Aveau să-l asculte. Mereu o făceau.

Încă o dată... doresc să subliniez...

Degeaba. Se văzu ne ...

Își luă cutia și coborî ușor scările. Colegii, sau mai bine zis, foștii lui colegi se uitau în altă parte. Știa ce gândeau – poate le părea puțin rău de el, dar mai mult erau bucuroși că nu fuseseră ei cei concediați.

"O să urmați cât de curând", le strigă el în gând. Nici nu știa că asta avea să se împlineacă mai repede decât se aștepta chiar și el.

O lună mai târziu, stătea la bere cu Alex care îi povestea că la două săptămâni de când el plecase, șeful convocase o ședință. Nimeni nu bă ...

Stam de vorbă cu un amic, actor, la o terasă, cu o halbă mare de bere în față. Ca să vedeți cum se mai poate scrie o poveste... Nu puteam să adorm, mi-a spus, cămăruța mea din teatru, în care urma să locuiesc o vreme, era lipită de cabina portarului, de fapt a portăresei, Alexandra...

Pe Alexandra, a continuat el, au găsit-o bolnavă cu doi ani înainte de pensie, comisia a încercat o amânare, dar doctorul chel n-a fost de înduplecat. Acum păzește poarta teatrului, în uniformă din postav maroniu, ...

Într-o avalanșă de culori, soarele de vară își toarnă razele în amintirile mele despre zilele trăite în Călan, un loc unde rememorările mi se rotesc precum frunzele în adierea vântului. Aici, râul Strei curgea cândva ca pulsul vieții în artere, dând viață peisajului ce păstra copilăria mea într-un tablou înfloritor. Însă acum, Streiul seacă, asemenea ceasului ce-și uită bătăile și-și pierde încet-încet strălucirea de odinioară.

Măgura Călanului se înălța în fața noastră ca un Everest în miniatu ...

"Primul lucru de menționat este că în vinele fiului meu curge sânge de irlandez rebel, de cuceritor spaniol și de argentinian patriot. Este evident, Che a moștenit trăsăturile neastâmpăraților noștri străbuni."

Ernesto Guevara – despre Che Chevara

......

— Aleluia!

— Aleluia!

— I-auzi una!

— I-auzi două!

— I-auzi anu’ optzeci și nouă:

— când vor face plopii pere

— ... și răchita micșunele!"

— când va exploda ca tunu’

— ... mămăliga și ceaunu’.

— Aleluia!

— Aleluia, tăticule! ...

Azvârlit din barcă și sfârtecat îngrozitor de elice, pescarului i s-a oprit respirația în apă glacială. Învârtit de valurile zbuciumate și împins spre fundul mării de greutate și curenți, trupul pescarului își caută locul în apa sărată, opacă, încărcată de grăunțele de mâl desprinse de furtună. Printre alge unduioase, corpul se așează cuminte pe patul de nisip în lumina difuză, aproape obscură. Micile creaturi, creveți , crabi, moluște, anemone și corali, dau năvală să se înfrupte din masa bogat ...

"Dragă domnule Alex,

Din început trebuie să îți mulțumesc pentru contribuțiile tale care au ajutat ca starea sănătății mele să se îmbunătățească atât de mult încât să fiu în stare să pot scrie din nou. Am cerut managerului clinicii să imi dea lista contribuțiilor, pentru a putea mulțumi tuturor celor care au crezut că destinul meu de scriitor trebuie să continue. M-am mirat că erau atât de mulți, mai ceva timp în urmă, eram criticat pentru scrierile mele "decadente" și "pornografice". "Poetul c ...

Nu țin minte când am văzut primul film. Aveam cinci ani, șase? Televizorul nostru avea diagonala cât o batistă, era un Rubin rusesc, alb-negru; mai era și plin de pureci, trebuia înghiontit zdravăn de câteva ori pe seară, iar dacă bătea vântul imaginea se vălurea ori fugea, iar tata trebuia să se urce în pod și să miște antena de pe acoperiș. N-avea telecomandă, la ce i-ar fi trebuit când nu exista decât un canal, cel al Televiziunii Române și punct, cu câteva ore de transmisie pe seară, ast ...

Motto:

"Oare natura morală trebuie să aibă mai multe scrupule în revoluțiile ei decât cea fizică? Oare o idee n-ar trebui să distrugă ce i se opune, cum face o lege a fizicii? Oare un eveniment ce modifică întreaga alcătuire a naturii morale, așadar, a umanității, să nu aibă voie în general să treacă prin sânge?"

(Georg Buchner, Moartea lui Danton)

Personaje:

Willem

Hatidža

Milovan

John Đurđević Dimić

Radoje

Părintele Ante

Fahreta

— Șapte monologuri (cinci de bărbat și ...

Locuiau într-un apartament dintr-un bloc turn, cu un perete din sticlă prin care se răsfira jumătate de București. Înserarea picurase bobițe de smoală în peisajul care-și pierdea contururile. Luminile aprinse păreau pietre prețioase care înzorzonau gâtul unei dame îmbrăcate în negru, sprijinind plină de amar coșciugul cuiva drag.

Stăteau pe câte un colț al canapelei, el așezat turcește, ea cu genunchii lipiți sub bărbie, privind în gol. Pe parchetul auriu erau două pahare cu marginile înroșite ...

Gerul năprasnic de ianuarie mi-a adus aminte de întâmplări petrecute acum vreo 20 de ierni, când mergeam cu vechea mea Dacie albă, nouăzecistă, prin localitățile din jurul Bucureștiului, împreună cu Nick, iar portbagajul era plin de curele, portofele și genți pe care le vindeam funcționarilor din primării, direcții financiare și alte instituții locale. Într-o zi, cum ștergătoarele se blocaseră de la îngheț, apoi se rupseseră definitiv la încercările de a le desprinde, umplusem o sticlă cu apă di ...

Motto:" You are what your deepest desire is. As is your desire, so is your intention. As is your intention, so is your will. As is your will, so is your deed. As is your deed, so is your destiny".

Upanishads

Răcoarea din muzeul Salar Jung m-a făcut să scot un oftat de ușurare, asta după ce căldura toropitoare din vechiul oraș Dar-ul-Shifa aproape că mă convinsese să renunț. Ajunsesem în Hyderabad cu o săptămână în urmă și cel mai greu îmi fusese să mă obișnuiesc cu umezeala sâcâitoare ...

Oamenii se călcau în picioare unii pe alții, încercând să-și facă loc în primul rând, iar paznicii nu mai pridideau să păstreze ordinea. În acea harababură demnă de bâlci, iar nu de sala de judecată, frumusețea Ginevrei ieșea și mai mult în evidență. Îmbrăcată într-o rochie de culoarea mierii, Ginevra ședea în fața judecătorului, încercuită de slujitorii săi, care o îndrăgeau nespus și împrăștiau întruna vorbe amare împotriva legiuitorilor și a ocârmuirii. Nu era femeie în tot regatul care să nu ...

Nu mai fusese în Siracusa de cinșpe ani. Nu avea un motiv anume să o evite, nu avea amintiri de reprimat, suferințe de ascuns. Practic viața nu o împiedicase să revină, doar o dusese în alte locuri. Poate o lipsă de tragere de inimă, totuși, avea să revină aici. În fine, acceptase invitația la concurs pentru că Luca insistase atât. Îi era târșă de tot tămbălăul cu nouăzeci de ani de la nașterea lui Enzo, dar parcă era și curioasă cum o să fie, pe lângă osanalele cu cea care a preluat ștafeta și ...

frumusețea lumii

era de închiriat

ca o ploaie de unică folosință

aliniată

înspre orizontul clar

disciplinat și indiferent

pe obraz se prelinge

un gând absurd

un surâs reciclabil

imposibil de silabisit

certitudini

cineva îmi falsifică iar certitudinile

cicatrice ale spaimei de mâine

care picură mereu

la capătul vederii

cineva mângâie o fotografie invizibilă

a timpului însingurat

rostogolind pe coridoarele memoriei

o bătaie de inimă cl ...

Drumul... Mi-ar fi plăcut să-i spun Bogdana

Gândurile mele nerostite mă însoțeau leneșe în noaptea adâncă a acelei toamne fără sfârșit și fără început. O lună prea mare se zărea printre copaci necontenind să-mi amintească, să-mi spună, cât de repede trece timpul.

Lângă mine, un trup svelt tremura sub boarea dimineții prea timpurii, căci era mai degrabă dimineață, lăsând să-i cadă pe umeri părul lung, negru, sălbatic. I-am întins haina, mi-a mulțumit și m-a mângâiat ușor pe braț, recunoscăt ...

Am renunțat la termos. Acum fac un vas întreg de cafea la filtru. Pun lapte de la frigider într-un bidon din plastic, de doi litri, și adaug cafeaua proaspătă. Așa lichidul se răcește suficient cât să nu deformeze bidonul.

Îl car după mine și sorb din el la muncă și pe drum. Mi-a pierit cheful de fierbințeala cafelei, de senzația de căldură pe care mi-o dădea. Acum trag de ea doar ca să rămân treaz, lucid pe cât posibil.

Mă obsedează căutarea asta care a devenit o vânare de formă. N-ai cum să ...

(uneori istoria ne provoacă să ne imaginăm că am fi acolo)

"Au crezi că graiul tău, atât de asemenea cu al nostru, este cel care te-a ținut în viață?!... Nu. Dincolo de apa Danubiului, mult mai la miază-zi, am mai întâlnit oameni care grăiesc un fel de vlahă. Doar că s-a scurs prea multă vreme de atunci ca să îmi aduc aminte dacă felul tău de a grăi seamănă cu al lor."

Desigur că, atunci când am înțeles în ce situație picasem, am mizat cu speranță și instinctiv pe asemănarea limbii. Și sp ...

În lumea lui Magaie

toți scriu poezii

iar femeile, femeile se dezbracă pe străzi

când apasă el o tastă pe telefon

Magaie are parfum de carte

Privirile lui sunt fulgere ce ridică fustele copacilor

Așa se plimbă el fericit printre noiâ

în mână cu un lanț

cu care trage din când în când cerul mai aproape

Uneori vorbește pereților

într-o limbă pe care nu o înțelege nimeni

apoi își clătește vorbele cu rom dulce

Alteori caută talkshowul preferat

și începe să ...

Intrarea în Palatul Forzza oferea un spectacol nemaivăzut. Pe schele, deasupra intrării, niște academiști pictau o scenă antichizantă. La dreapta lor, dar mișcându-se mult mai rapid, o echipă de constructori dărâmau fațada cu fresca proaspătă. Distrugeau nu doar pictura, ci întreaga tencuială, până la peretele gol. Pictura era o boun fresco și necesita mult timp să se usuce. Puteai anticipa că în scurt timp constructorii vor dărâma pictura înainte ca ea să fie finaliza ...

Geamurile de termopan mi se par o găselniță teribilă. Stau lungit în pat sau încordat la masa de scris și privesc afară. Dacă geamul este închis nu mă ajunge nimic, nici frigul, nici mirosul ploii, nici zbuciumul copacilor biciuiți de vânt. În sfârșit, nici lumina nu mă ajunge pe de-a-ntregul; deslușesc niște umbre care par a fi copaci, o țesătură fină, vag străvezie, care ar putea fi ploaie și un tumult ciudat aducând cumva, într-un fel, cu freamătul vieții. Mă înspăimântă calitatea ermetică a ...

Muntele strălucitor de calcar pietrificat ajungea în cascade până la fundul văii cu stalactite înghețate, înconjurate de un bazin cu apă turcoaz. Un templu se ridica în față, iar de o parte și alta, erau dispuse niște bănci de piatră. Două statuete de marmură păzeau sanctuarul. Prima întruchipa un șarpe încolăcit, iar cea de-a doua pe Cerberus, câinele cu trei capete, păzitorul iadului. De abia atunci îi observă. O femeie și un bărbat stăteau așezați pe trepte. Bărbatul, între două vârste, înalt ...

Orașul era. În același timp, putea să nu fie. Cine alesese locul acela pentru întemeierea unei așezări, știuse foarte bine cum putea fi ascunsă, la nevoie. Până și istoria consemnase acest lucru, vorbind despre dispariția sa, în răstimpuri, mister rămas încă nedezlegat, care atrăgea o mulțime de curioși. Se întâmplase de multe ori, în vremurile străvechi, ca trupele cuceritoare, deși îl vedeau de pe înălțimea dealurilor, atunci când ajungeau la locul cu pricina să nu mai găsească absolut nimic. ...

Gabriel începu să caute biserica din ultimul său vis și timp de două luni bătu țara în lung și în lat. Sosi în Germisara la lăsarea întunericului. Drumul lung îl obosise. Căldura de peste zi se mai domolise și aerul de munte îi făcuse foame. Se opri la o ospătărie cu un nume bizar, "La șapte ani". Se așeză la o masă lângă fereastră. Scană meniul și constată că nu oferea prea multe opțiuni. Sună din clopoțelul virtual și așteptă. În local, la acea oră, era puțină lume. Nu păreau cupluri sau famil ...

Nu aș putea să vă spun cum a început. De la acea senzație de amețeală, un vertij care m-a făcut să mă opresc sprijinindu-mă de tencuiala zgrunțuroasă a clădirii? Sau de la sentimentul frustrant că GPS-ul nu merge și că nu aveam semnal la telefon în mijlocul Bucureștiului? Iar acea căldură toropitoare, imposibil de evitat, de respins... îmi lăsasem sacoul în mașină, urma să merg la o întâlnire informală și nimeni nu s-ar fi supărat dacă m-aș fi prezentat doar în cămașă.

Acela era planul inițial. ...

Întreaga natură era un singur corp aprins, încă viu sau poate spirit, strălucitor ca o flamă albă. Furtună solară. Însă dacă se cobora o singură ramură, era de ajuns pentru ca pustiul orbitor să se prăbușească într-un întuneric milimetric de-o clipă. Umbra ei traversa suprafața retinei și o izbăvea scurt, dar voluptuos, redându-i speranța unei viitoare și mai adânci întunecimi.

Lumina cobora pe încheietura Chiarei, iar pielea îi strălucea din loc în loc și, în timp ce răsucea antebrațul ușor pr ...

Tot ce-și dorea era o zi încăpătoare. Sărbătorile treceau întotdeauna în goana mare, irosite printre cumpărături febrile și vizite anoste, încât la începutul fiecărui an se simțea de parcă i-ar fi fost furată o frântură de viață. Acum însă nu răspunse niciunei invitații și își cumpără doar strictul necesar. Își puse niște ghete comode și porni de-a lungul Căii Victoriei, lăsând tot mai mult în urmă termenele-limită și îndatoririle sub care fusese strivită de la o vreme.

Merse cu pas măsurat, s ...

Americanii au venit mai întâi să viziteze satul. L-au căutat pe primar și l-au rugat să le arate împrejurimile înainte să își facă intențiile cunoscute. Căutau să cumpere pământ. Nu prea conta cât de mult pământ. Nu conta unde se afla pământul. Nu conta nici dacă era pământ bun sau nu. Cumpărau toate terenurile care puteau fi cumpărate, iar vorba umbla, încă de la început, că ofereau bani buni mai ales pentru acelea care nu erau de vânzare.

Cei care aveau pământ de vândut și cei care aveau pămâ ...

Era seară. Stăteam în bucătărie toți trei, ca o familie, ne pregăteam să luăm masa. Aveam ciorbă și clătite. Brusc, aproape fără să apuc să-mi dau seama ce se întâmplă, tata s-a ridicat. Vedeam totul clar, ca într-un film: Scaunul se răstoarnă cu zgomot. Tata ridică farfuria cu ciorbă, o aruncă pe jos. Înțeleg că e călâie, de-aia nu-i place. Tata țipă că e rece, că el nu mănâncă așa ceva. O gustasem și eu, mie îmi părea doar călduță. Nu îndrăznesc să deschid gura, nici să mănânc, nici să vorbesc ...

   Începuse cu o înțepătură. O împunsătură de bold înroșit în foc care-i sfredelea carnea. Genul de durere scormonitoare care izbucnea mereu când ziariștii puneau întrebări stupide. Care-i opera dumneavoastră de căpătâi, întrebau nătângii. Îi era lehamite, dar turuia banalități cu vocea lui hârâită de nonagenar sfrijit. Interviurile erau chiar mai multe după retragere. Probabil fiecare își dorea să-i surprindă cele din urmă cuvinte.

    Să le povestească despre căsuța din copac pe care o cons ...

bunului meu prieten Louis

La fel ca Dean Moriarty al lui Kerouac, Luc s-a născut pe drum, într-o mașină. Doar că nu pe drumul spre Los Angeles ci pe cel din Île-de-France, care ducea de la Paris spre Nanterre, la bunică-sa Marianne care avea de altfel să îl și crească.

Luc intrase în lume parcă printr-o ușă secretă. Una dintre acele uși pe care le întâlnești în cafenelele pariziene obscure, înghesuite pe tot felul de străzi întortocheate și înguste. Cafenele în care te aștepți întotdeau ...

Mâinile oamenilor reprezentau pentru ea o adevărată nebuloasă, o adevărată ramură filosofică, cu semnificații infinite. Fiecare linie, fiecare mișcare a lor producea înăuntrul ei simțăminte nemaiîntâlnite până atunci. Le vedea peste tot, în fiecare minut al zilei, le conștientiza prezența și legătura lor cu corpul anatomic o tulbura până în măduva oaselor. Seara, când ajungea acasă, după o zi lungă de muncă, se așeza la biroul vechi primit din lemn de brad, primit cadou de la mătușa sa și scria ...

Îmi aduc aminte că totul a pornit de la ideea lui Grig. Iar eu am cumpărat online biletele. Normal, atunci am crezut că e o afacere de zile mari, tipul de la care le-am luat vânzându-mi-le la jumătate de preț și nici măcar eu nefiind prea bănuitor în privința asta. Apoi individul mi-a promis că mă va contacta în cursul zilei ca să-mi comunice programul. Telefonul a sunat abia seara. Vocea de la capătul celălalt mi-a cerut să-i confirme numele apoi, pe un ton afectat, m-a anunțat că urmează să-mi ...

"Cum e drumul de la realitate la ficțiune? Adesea pietruit cu flori de câmp…" (Bujor Nedelcovici)

Obișnuia să deseneze în bucătăria lui de vară, pe colțul unei mese pline, în fiecare zi, cu resturi de mâncare și cu vase murdare. Făcea, de obicei, capete de cai, cu hamuri colorate atârnate peste urechi și cu ochii mari, căscați spre mâinile lui pricepute. Mă striga la gard și mi le-arăta fericit. El era Răduci, am copilărit împreună, toate vacanțele le-am petrecut în satul bunicilor mei. E ...

"Timpul trece ca lama unui cuțit care-ți fusese înfipt în pântece și acum atacatorul ți-l scoate încetul cu încetul din rană. Încerc să îmi găsesc totuși, pe fundul sacului, o ultimă fărâmă de răbdare. Simt că de acum înainte totul va fi așa cum vreau eu. Ziarista va fi o bănățeancă focoasă de care mă voi îndrăgosti instantaneu. Eu de ea și ea de mine. După ce își va publica articolul vom rămâne împreună și vom vâsli fericiți în amurg. Cuplat pe filmul ăsta simt că avionul începe să piardă din a ...

Am fost rugat să scriu ceva pentru numărul 100 al Revistei Ficțiunea. Cum poți să celebrezi mai bine un astfel de prag decât printr-o ficțiune despre ficțiune? (Cristi Nedelcu)

Desigur că era un interogatoriu, deși bărbatul îmbrăcat stupid de asemănător cu un personaj din filmele cu spioni de serie B, încerca să îi dea aparența de discuție relaxată. Dar chiar faptul că îl așteptaseră la ieșirea de la liceu și că știau că el va veni atunci, înainte de ultima oră, de la care chiulea în fiecar ...

bolnave ca materia

sunete

dense

ce curg din tavan

și peste umbrele eșecurilor noastre

respirația umedă de animal redescoperit

pe cale de

dispariție

ciudată specie ce ne-am

născut

din doi oameni și o

maimuță

proiectul cel mai ambițios al rasei noastre

ar fi o poză de grup

și-apoi să se sune de

pauză

yeeey

ca temă pentru acasă

trebuie să vă imaginați fericirea

trăită la mâna a doua

doar câinii fără nume

sunt liberi

și trag ...

I se spune Doña Esmeralda și nu se vorbește decât în șoaptă despre ea. Bătrânii din sat care apucaseră vremurile înainte să apară ea muriseră demult. În fiecare luni, dis-de-dimineață, se înființează la piață, ca să-și vândă ierburile de leac și de ciorbă. Deși se tem de ea, gospodinele se băteau pentru marfa ei, care se dovedește întotdeauna a fi de cea mai bună calitate. Vărul meu a surprins-o odată ieșind din pădure la o oră foarte înaintată, aproape de miezul nopții. Nimeni nu are curajul să ...

Dintr-un început trebuie să vă fac o mărturisire: am plecat la drum ținând adânc ascuns în inima mea, sub șapte lăcate de tăcere și teamă, un gând năpraznic, într-atât de înfricoșător pentru mine și lume încât chiar și acum reîntors acasă încă mă văd nevoit a apela la deplina dvs. putere de tăinuire pentru cele ce vi le voi dezvălui, iar acelora puțini dintre dvs. care din varii motive și fără să aibă desigur vreo vină se află în stăpânirea unor firi întrucâtva mai slabe le cer iertare rugându-i ...

Fabritius hotărî să nu se mai vaccineze. Spera, astfel, să mai lase un pic deschis acel portal de comunicare, să mai primească un semn în nopțile următoare, acum că se pocăise și înțelesese greșeala pe care o făcuse. Cine erau acei oameni pe care trebuia să îi oprească? Simțea că ceva nu era în regulă, că o mare nenorocire avea să se întâmple, iar el, cumva, era părtaș la ea. Încercă să se roage, ridică ochii spre cer și rosti un Doamne, dar renunță, căci nu mai știa prea bine la cine se ruga. Î ...

Sunt un vânător de sentimente. Sunt un creator de sentimente. Vânez un detaliu și din el construiesc o lume. Vânez o fracțiune de secundă și din ea construiesc o istorie întreagă. Sunt un demiurg, făurind Universuri... Așteptând momentul ideal pentru a făuri Universuri. Ca acum! Sunt un alchimist, într-o cameră obscură, în căutarea perfecțiunii unei imagini. Și uneori o găsesc chiar în imperfecțiune.

Arta mea? Fotografia, evident! Vă vine să credeți asta? Orice fotografie vine la pachet cu toat ...

Când spui balcon, te gândești la niște marsupii de ciment agățate de fațada blocurilor. Al nostru se întindea pe nouăsprezece metri, umbrind jumătate din curte. Pe puntea aceea de ciment mergeam de la ușa apartamentului până la palierul scării, trecând pe lângă ferestrele familiei Spireanu. Și, la întoarcere, ca să ajungem în siguranța apelor teritoriale de acasă, trebuia să traversăm iarăși zona de turbulență a vecinilor.

Balconul avea la un capăt ușa dublă a apartamentului nostru – prima di ...

Tanti Berta era o bucătăreasă excelentă. Cel puțin așa spuneau mama și bunica și la fel spuneau și părinții celorlalți copii. Gătea bine și ne făcea să radem. Cel mai mult și mai mult îmi placea șarlota cu lămâie și ciocolată pe care o făcea și pe care ne-o punea în farfurie în fiecare dimineață, la micul dejun. Nu era ca și cum am fi mâncat pâine unsă cu unt de lunea și până sâmbăta. Nu, șarlota lui tanti Berta era cu adevărat grozavă.

Noi eram mulți, cam douăzeci și ceva, și făceam numai năzb ...

Porumbelul pe care îl împușcase cu arma cu aer comprimat nu era foarte mare. Era la fel de mare ca mâna lui și la doisprezece ani, mâna aia nu era foarte mare. Nu încă, oricum. A urmărit pasărea cum bătea din aripi furioasă și disperată în timp ce cădea printre copaci până când a lovit pământul cu o bufnitură înfundată. A mai stat cu ochii pe ea ceva timp, câtă vreme încă mai mișca, până când s-a oprit, iar după aceea a început să-i pară rău pentru ce făcuse și imediat a început să își dorească ...

Pun pariu că nu ai câștigat niciodată, indiferent despre ce e vorba. Pun pariu că nu ai pariat și că nu ai riscat nimic. Spune-mi cât de mult sens are să mergi la sigur și să ai o plasă de siguranță în spate. Știu că nu ești funambul.

Spune-mi ce crezi despre superstiții și că nu ai niciuna. Eu o să știu că nu ai jucat niciodată și că înțelegi puține. Pun pariu că tu nu vezi tipare acolo unde nu sunt. După zece rotiri și zece pierderi la rând, Universul se mișcă o idee mai încet. Dacă mouse-ul ...

Până azi, nu am știut cine sunt. Adică știam, dar mi se părea că lipsește ceva. Că undeva în mine o voce sau o față zâmbitoare stă pitită, așteptând un semn. Poate un om care s-o privească și să-i arate că lumea nu e atât de rea și că n-o să moară dacă-și va pune pe pauză grijile și scenariile. Că oamenii în esența lor nu sunt vanitoși, egoiști, dornici de călcat pe cadavre și avizi după averi, ci poartă cu ei vocea de copil care le spune că au nevoie de iubire. De o îmbrățișare și-o încurajare ...

La început a fost gunoiul. Și gunoiul maidan s-a făcut.

Găunos. Când plouă, pe maidan miroase a zacuscă oțetită.

Marginile șanțului atârnă lângă șosea ca jumările de cauciuc ale unei mingi sparte.

Când plouă, maidanezii beau apă de acolo. Lipăie fericiți. Dau din coadă. Ling cu jind pielea curată, miros atent scalpul meu fără purici. Mă gândeam că în coșmar, adesea puricii simt cum le mișună câinii pe scalp.

Când mă plimb, îmi place să suflu în păpădii și să mișun printre copii. Să îi scar ...

Vastă, melancolică, disperată-nserare! (1)

Tocurile țăcăneau pe scena-podea, ocolind actorii care își scuipau sufletul. Oana Pellea certa pe cineva, iar țăcănitul ridica o perdea între ea și restul spectatorilor. "Auzi și tu pași sau am înnebunit?!", o întrebă pe bătrânica luată în gazdă, în casa încropită în inima teatrului. Replica fără legătură cu piesa, evident o improvizație, dar smulsă din gura unui om, nu a unui personaj, îi teleportă pe toți în casa familiei Hunsdorfer, care deveni br ...

Când ai nouăzeci de ani, o sănătate precară, dar care încă te mai ține în picioare și cum din suma prea multelor lucruri nebunești pe care ai visat o viață întreagă să le poți face, numai câteva au mai rămas "acceptabile", ei bine, pe acestea din urmă nu le poți refuza în ciuda unei așa-zise înțelepciuni a vârstei. Așa și cu povestea de ieri, când, în fața altarului unei biserici săsești, sub ochiul de piatră și pleoapa de lemn, mai mult închisă, a unui Dumnezeu cu o vechime de 800 de ani, am sp ...

Dacă tai venele unui poet

atunci când el a trecut dincolo

peste granița lumii

la fierăria razelor

nu o să curgă sânge

o să curgă mult albastru

uneori turcoaz

și uneori verde

apoi la un moment dat

va ieși

un colibri

de topaz.

Vis despre suferință

Suferința e o apă adâncă,

întunecată, fără pești,

o apă moartă, o apă oarbă.

Îmi tot spun:

trebuie să înveți să înoți

trebuie să ieși la suprafață

să dai din brațe

să mergi mai depa ...

În memoria lui Urmuz

Ea era atât de înaltă, încât ștergea cu fruntea cerul. El era atât de mic, încât se târa pe pământ ca o mătură. Ea, transparentă ca un cristal, dar îmbrăcată în metal, sârmă ghimpată, sticlă, vopsea și cauciuc. El, pântecos, dar bine așezat în pantofi, întunecat ca un cărbune, acoperit de nuiele, stofe, mucava, saci, dantele și celuloid. Ambii, în fond, câte o formă rafinată de carbon, născută fiecare dintr-o sămânță comună, olimpiană. Așadar, Uezen Mud și Anatas era ...

Sceadu genga

Sunt o consoană fantomă: mă numești, dar sunt de nenumit.

Artificii

Lacrimile mele sunt artificii care încă plâng.

Splendoare

Ochii tăi sunt splendoarea mea.

Limbajul semnelor

Cum ai traduce poezia în limbajul semnelor?

Înmarmorat

Te-am așteptat în frig, dar m-ai lăsat înmarmorat.

Tatuaj

Nu vreau niciun tatuaj: durerea e deja tatuată în mine.

Gimnastică

Gimnastica e un frumos balans pe spatele vieții.

Așteptare

...

Parcul era pustiu la acea oră, doar o bătrână împingea un cărucior, iar spre capătul aleii, un bărbat cu pardesiu negru și pălărie de fetru fuma o țigară și vorbea la telefon.

— Azi noapte am visat, începu băiatul. Se făcea că eram undeva la munte, mă rătăcisem și tot căutând drumul, am ajuns într-un târziu la o biserică părăsită. Se auzea un fel de cântec tânguitor ale cărui cuvinte nu le înțelegeam. Ceva monoton și apăsător. Apoi, când am ieșit din biserică, s-a apropiat de mine o bătrână și ...

Nu am înțeles niciodată cum ai putut să faci așa ceva. Poate că atunci eram prea mică și nu pricepeam nimic. Dar cu atât mai puțin pricep acum, când stau în fața ta și nici măcar nu pot să te privesc în ochi. De fapt, de asta te-ai temut întotdeauna, nu? Că fiica ta o să te privească în ochi cândva, când va fi destul de mare ca să înțeleagă. Mi-ai spus că de vină erau aleile, că ele te aduceau în starea aia, de amețeală, așa ai numit-o. Aleile lăturalnice și slab luminate. Și cele întunecate. ...

Atât intensificarea peste măsură a lobby-urilor legislative, cât mai ales succesiunea crescândă a revoltelor și a atentatelor având ca motivație inechitățile socio-profesionale, au determinat guvernul mondial să propună, plebiscitar, o strategie radicală, ce avea să fie concretizată în doar câteva decenii: implementarea matricei globale de interșanjabilitate a profilurilor de viață.

Astfel, liberul-arbitru pentru viața diurnă, oricum ar fi ea, aparține mai departe oamenilor, rămânând acesta ...

Nebunia își întinde corturile peste lume,

viața ia culorile spaimei și agoniei,

răvășită în spiralele timpului,

bucuria e amintirea celor care încă mai sunt...

Bate tare inima lumii și răsună

înfundat în urechile nopții,

lumea își pierde mințile în fiecare zi,

pe linia subțire dintre a fi și a nu fi...

Un duh nebun o bântuie și o chinuie,

oamenii au deschis din nou ușile haosului

prin care intră în valuri întunericul

sfâșiat de fulgerele urii și ale furiei,

...

Ușa se deschidea apăsând pe pix de trei ori (deschis-închis-deschis) și rotind cilindrul de plastic de două ori, de la stânga la dreapta. O făcea rar, doar când șeful începea să urle, arunca hârtiile și dosarele și-i prindea pe toți într-un vârtej de maculatură. Acum era și mai rău, zbieretele se auzeau probabil până în parcare.

Intra în bazarul copilăriei sale, acolo unde mergea în fiecare marți dimineața, cu prețul chiulului de la prima oră. Nu căuta să cumpere ceva, buzunarul îi era oricum g ...

Era totuși prea cald pentru o zi de octombrie, deși aerul care intra pe trapa bolidului Ioanei amintea prin izul lui de ploile mucegăite de toamnă. Își duse la nas încheietura mâinii să încerce baza parfumului pe care și-l dăduse de dimineață. Ar trebui să aibă note lemnoase și o pișcătură de floral, ceva difuz, care să se conjuge perfect cu fumul de tutun. Așa îi spusese vânzătoarea, că se conjugă, auzi la ea, terminase probabil litere și ghici cine nu a dormit la seminarele de limbă română con ...

Eram în clasa a cincea când ți-am zis că ies până la patiseria din colț

să-mi cumpăr un corn cu ciocolată

și mă întorc repede

ai zâmbit și mi-ai spus bine, du-te

(nu era nevoie de mai mult, cuvintele sunt de prisos

atunci când știi să cuprinzi înțelesul lumii într-un surâs)

eu am ieșit pe ușă și m-am dus la patiserie

mi-am cumpărat cornul mult râvnit

și când să mă întorc

dau nas în nas cu doi colegi de generală

ce zici, Mihaiță, nu vrei să fa ...

Bărăganul, matahala asta de câmpie, se mai răsfață cu câte o livadă sau o vie pe ici pe acolo, apoi, cât vezi cu ochii, numai drumuri, pelin și ciulini, rar încălecate de fântâni cu cumpănă. – Fănuș Neagu

Cât despre oameni, se știa că nu îi putea suferi pe blazați și pe mizantropi. În rest, îi accepta pe toți așa cum erau. Până la proba contrară. Cum ar veni, lași omul să se simtă în largul lui. Să vezi ce e cu el. Dacă nu îți place, nu spui nimic. Îl lași în ale lui să vezi până unde me ...

Valerica, cumătra noastră, cerșea de ani buni în față la Biserica Sfântu Gheorghe. Mică, pricăjită, cu ochii mari, negri, păr până pe la nivelul umerilor, față subțire, alungită, cu un ciuradel atârnat permanent de țâță – o țâță brună cu sfârcuri mari, rotunde –, dar și cu un zâmbet de star de cinema, Valerica cerșea cu sfială. Stătea, dacă vă mai amintiți, la intrarea Bisericii Sfântul Gheorghe, la "Orizont". Am rămas fascinat de hăpăiala bebelușului. "De ce stai aici?" Valerica, pe atunci doar ...

Am o confesiune de făcut, așa pe șoptite. Sunt momente în care îmi par caraghios, de tot râsul, altădată doar sincer. Undeva pe la ultimele ceasuri ale zilei, când întunericul urcă pe boltă, mă plimb prin casă. Sunt singur pentru că soția e încă la serviciu și nimeni altcineva nu ar avea ce căuta pe acolo.

E o casă destul de mare, o vilă interbelică ridicată într-un cartier mai liniștit al orașului. Stă pitită sub niște castani, pe o stradă lungă, ferită printr-o minune de marșul triumfal al m ...

Burn-out

de Gabriela Rus

Sunt așa de buimaci când ajung aici, încât adesea nici nu mă observă. Uniforma mea neagră ca noaptea cu lună nouă nu le dă prea multe indicii. Dacă închid ochii, sunt practic invizibil. Îi întâmpin mut. Nu e treaba mea să le fac boarding-in. Vreau doar să fiu lăsat în pace, de aia am acceptat jobul ăsta de căcat. Oricum, nu e tocmai ce mă așteptam. Eu voiam un desk-job retras, nu realții cu publicul.

Unii au impresia că visează și aiurează tot felul de bazaconii desp ...

"Florența, mândra capitală a Renașterii cunoscuse mărirea și decăderea, iubirea și disperarea, opulența și pauperitatea. Leagăn al artei și filosofiei, uimise Europa cu nume răsunătoare. Dar Florența ascundea și o istorie tenebroasă, rămasă în tradiția orală, povestită și astăzi de unii localnici. Donna Fiorella, protejata Familiei de Medici, cu oarecare origini nobile și cu multă ambiție, reușise să controleze din umbră breasla notorie a mătăsii. Se spune că Giovanni, Meșterul Mătăsar, alegea c ...

*"IH ne-a pus gândurile în lanțuri. Pe nesimțite am devenit sclavi în celula propriei noastre minți. Acum vor să ne ia și dreptul de a visa. Oameni buni, când visăm, suntem liberi cu adevărat! Putem fi orice, oricând, oricum. Nimeni nu ne mai pune opreliști. În vis, nu mai acționează legile realității. De câte ori n-ați visat că zburați sau că puteți dansa ori cânta minunat, ați vizitat locuri magice în care nu ați fi putut ajunge niciodată în realitate. Dar în vis, totul e posibil. Vedem un flu ...

Rețeaua electrică din casă era praf. Becurile se arseseră, unul câte unul. În bucătărie mai rămăseseră doar două, în hol era beznă mereu, iar neonul din baie pâlpâia ca-ntr-un film de Gaspar Noe, de parcă își dădea ultima suflare. Noaptea, casa plutea într-o lumină ciudată și bolnăvicioasă.

Prin ferestrele larg deschise, frigul de octombrie pătrunde rece și tăios; zgomotul orașului, claxoane și sirene, sparge liniștea de mormânt. Matei stă trântit în fotoliu, nemișcat, cu privirea pierdută în ...

Proprietar închiriez apartament cu două camere. Așa ar fi putut începe povestea. În realitate, totul a început pe vremea când temeliile blocului erau niște mlaștini populate de sute de broaște. Seri în șir, din aprilie până în august, corul broaștelor din mlaștina de peste drum, mi-a călăuzit visele. Acum trei ani, primăria a decis să dărâme bazinele și să construiască în locul lor un ansamblu rezidențial, blocuri de cinci etaje, cu finisaje lux, în care am locuit și eu timp de doi ani. Apartame ...

Niciodată nu se gândise că soțul ei va apărea la televizor. Fusese, ce e drept, un om important, însă, atunci când erai primarul unei localități mici cum era a lor, existau (sau cel puțin așa credea ea) două posibilități prin care puteai stârni în vreun fel interesul, fie o dădeai în bară de-a binelea, fie dădeai colțul. Iar el le făcuse pe amândouă.

Atunci când crainicul apăru pe ecran pentru știrile de la ora cinci, peste cei adunați în holul localului se lăsă liniștea și toți ochii se îndre ...

aș aduna norocul în sticle mici de voiaj

ca cele de perwoll

în ghemotoace de ață

și le-aș da doar oamenilor la care țin cel mai mult

le-aș coase pielea de ei cu noroc

le-aș spăla hainele preferate

le-aș vărsa în bar în nether noroc în pahar pe ascuns

la fel cum fac bărbații peste 50 de ani cu minorele, le toarnă ecstasy

am visat asta acum câteva zile îmi amintesc vivid cum îmi turna cineva ceva în pahar

noi eram la masa de mixat doi dj în culori extatice – nu mai ș ...

În mirosul de benzină, Gamela regăsea părți consistente din copilăria sa. Crescuse în epoca mașinilor cu carburator, cu jiglerul înfundat și cu jocul pistoanelor în cămășile cu mâneci largi, de vară. Era mai prezent la pornire și imediat ce autovehiculul se oprea la un stop sau la vreo barieră. Vaporii intrau atunci de peste tot și rămâneau o vreme în țesătura hainelor, ca o aură, indiferent de curenții de aer. Hidrocarbura odată lipită de materialul textil trecea prin piele direct în sânge. Cob ...

Când m-am trezit, totul părea aievea, deși aș fi putut jura că e doar un vis. Camera mea n-avea nici ușă, nici fereastră, iar eu eram o frescă pe un zid. Ciudat, mi-am spus, fără să pot schimba mirarea de pe chip. A cui și cine a zămislit această țară de nicăieri venită în vis? Ce vrăji nebune, neîntâlnite până astăzi, s-au înnodat în somnul meu, din care nu-mi doream să mă trezesc? Nici să mă mișc, nici să clipesc nu pot; totul e vis și neputință, căci tencuiala și vopseaua m-au împietrit în fa ...

Dacă locuiau într-un oraș din Transylvania County, Carolina de Nord, SUA, și nu în Brașov, Transilvania, Republica Populară Română, părinții mei ar fi trăit visul american. Iar eu, odată cu ei.

În America anilor '60, femeile aveau un singur țel în viață, să se mărite, nu neapărat cu un prinț, dar cu un bărbat serios, cu slujbă de la nouă la cinci și un dulap plin de costume asortate cu cravata. Acasă, nici nevasta nu stătea degeaba: copiii trebuiau să fie curați, politicoși, educați să spună ...

Tot încerca să își scoată bucățele de cioburi și pietricele din zona tibiilor, dar nu reușea. Nu, reușea doar să își provoace tot mai multă durere.

În colțurile minuscule care îi ieșeau din carne își tăia buricul degetului arătător. Sărise de la etajul trei și, spre surprinderea lui, încă respira. Greoi, dar aerul circula. În momentul acela, își aducea aminte doar de primul "Bună!" pe care i l-a trimis. Vai, dar ce greșeală enormă. Să vorbești cu cineva pentru a forma o legătură, de cele mai mu ...

Prințesa Dora i-a cerut părintelui său, Împăratul Roșu, să-și ducă toată colecția de bufoni în împărăția vecină, unde avea să devină soția Prințului Negru. Împăratul Roșu i-a făcut voia fiicei sale, fără să știe că printre noi se află marele său dușman. Ea nu se împotrivise deloc dorinței tatălui său de a o mărita, ba era încă înțeleasă și cu Prințul Negru. Amândoi își doreau să ajungă la putere numai spre a-și face de cap. Bieții împărați, de-ar fi avut habar ce au de gând progeniturile lor!... ...

Ilie își plimba nervos vârful degetelor peste hârtia îngălbenită de vreme, imprimată cu litere mărunte, aranjate în rânduri scurte și drepte, unul sub altul. Din loc în loc, șirurile de semne erau întrerupte de imagini alb-negru.

Un ciortan fript, o franzelă și un cartuș de țigări erau înfășurate în paginile de ziar. Înainte să lase pachetul pe tejgheaua din lemn, a privit încă o dată fotografia cu doi pescari aflați într-o barcă. Vâsleau pe un canal din Deltă, mărginit de stuf des. Parcă știa ...

pe strada cu nume de turn

istoria și poezia

Chindia

complicată regia unei piese de teatru

în două acte

s-a rătăcit în propria-i teamă

însăși armonia

în gala de excelență e umbră/lumină

ca mod de viață

într-un bestseller cu enigme

printre cuvinte sosesc

sădesc o elegie și mulțumesc

prin rugă spre Înalt

alunec spre final

mă ridic

pășesc

mă odihnesc în banca cuvintelor

îmi sprijin tâmpla timpului într-o fotografie

cu chip de scorpion

si ...

Vântul nu bate degeaba. Niciodată nu umflă pânzele fără un rost. Te împinge fiindcă trebuie să fii undeva, fiindcă știe unde să te ducă și umflă pânza spre direcția de el dorită.

Visele întotdeauna plutesc spre dreapta, deși direcția le e înainte, și întâmpină liniștite destinația. Nimeni nu așteaptă cu mai multă seninătate să ajungă la mal ca un vis. Fie că sunt pisicoase, ușor negricioase și veșnic miorlăite, iepurești și pleoștite ca un gând neașteptat, toate se țin de mână.

În barcă e frig ...

Băiatul ajunse în parc la ora înserării. Ninsese mult, iar zăpada înnobilase cumva copacii uscați și strâmbi, redându-le un pic din măreția pierdută în lupta cu vânturile aspre. Găsi o bancă, dădu la o parte cu mâna omătul prăfos și se așeză. Nu trecu mult și lângă el luă loc o fată tristă cu un fular vesel, trecut șmecherește peste geaca albă. Tânăra îl privi un timp absentă și apoi îl întrebă:

— Ai auzit de Somnium Space?

— Nu.

— Îți cumperi un avatar care va trăi și după ce mori.

— De ce ...

La 37 de zile am fost arestat în mod formal și am intrat în etapa investigativă. La majoritatea celor pe care-i cunoscusem acolo veneau milițienii să-i interogheze în fiecare săptămână timp de multe luni de zile, la alții veneau aproape în fiecare zi. La mine nu a venit niciodată nimeni în întreaga perioadă cât a stat dosarul meu la Miliție, aproape un an de zile. Din două în două luni primeam câte o hârtie care-mi prelungea arestul cu încă 60 de zile. Motivul era mereu același; se prelungea inv ...

Leo se simțea deprimat și încă somnoros – noroc că monitorul-folie aplicat pe fereastră începuse să proiecteze imagini pentru îmbunătățirea stării de spirit! O sărută ușor pe obraz pe Sofia, care însă nu se lăsă trezită căci era foarte devreme.

— Hai, dragă! Deșteptarea! Știi că astăzi am o întâlnire importantă, îi spuse cu voce caldă, care însă trăda nerăbdarea.

Până la urmă, frumoasa blondă se dădu jos din pat și se îndreptă către baie. Chipeșul ei partener se ridică molcom, iar patul auster ...

— Hai, veniți mai în față! E loc pentru toată lumea! Ocupați și spațiul de pe margini.

Cel care vorbise era un bărbat între două vârste, înalt și mai degrabă slab, cu pomeți proeminenți și bărbie puternică, cu o mustață răsucită și perciuni ce depășeau lobul urechilor. Purta un veșmânt lung și negru, iar când desfăcea brațele părea un liliac uriaș. Privirea sa fără astâmpăr se oprea la întâmplare pe câte un chip, iar cel fixat de ochii aceia de culoarea algelor lăsa rușinat capul în jos.

— P ...

Deschid fereastra și inspir adânc. Tocmai am omorât un șobolan care se strecurase în bucătărie cine știe cum. L-am văzut prima oară pe coșul de gunoi, sub chiuvetă. Se uita la mine întrebător – am de gând să-i fac rău sau vreau să ne împrietenim? Nu a fugit. Am sigilat bucătăria, iar șobolanul a rezistat o săptămână la otrava albastră presărată pe peștele afumat, lăsat în locuri strategice prin bucătărie. Până într-o zi când a început să vină un miros nesuferit pe sub ușă. Am deschis și am încep ...

Librăria e lată, dreptunghiulară, adâncă precum un insectar. Cărțile așezate pe rafturi sunt țintuite ca niște insecte pe culori și mărimi, iar lumina din spoturile înfipte în tavanul înalt se reflectă în coperțile lucioase. Fluturi, rădaște, bondari, toate cu aripile închise – asta ca să încapă mai multe, corpul strâns, capul înghițit în propriul trunchi. Într-un colț, lângă vitrina prin care se perindă autobuze, mașini și trecători, are loc lansarea! O masă lungă și trei rânduri de scaune. Asi ...

Acuma serios, tot el spune că a fost un coșmar? I-am pozat trei săptămâni și jumătate cu căciula de nurcă a lu' mă-sa în cap. Pe căldurile astea, simțeam că mă ia cu leșin și mă tot rugam de el să mă lase să fac o pauză cât să trag o țigară. Și uite ce-a făcut: a transformat căciula aia care puțea a naftalină în șobolanu' ăsta speriat.

E drept că port număru' 40 la picior și-mi găsesc pantofi doar la secănhenduri care aduc marfă din Olanda, dar chiar așa labe dizgrațioase crede el că am? Cu och ...

Un individ, legat cu o năframă albă sub bărbie, se ghemuise la fereastra hanului, izolat de agitația de afară. O durere de dinți îl chinuia cumplit, făcându-l să se răsucească în scaunul său. Cu un gest hotărât, deschise geamul, și zgomotul pieței îl lovi ca un vârtej. Vru să le strige celor din mulțime să facă liniște, dar, fără să știe de ce, simți că efortul ar fi fost inutil. Erau atât de mulți, și cu toții păreau absorbiți de propriile preocupări.

Un vecin pe care îl cunoștea din vedere se ...

Am hotărât să ies, chiar dacă vremea e urâtă, nu se prevede soare, dar nici nu îmi pasă, ieșitul la cafenea e doar un motiv ca să văd oameni. Am ajuns ca de obicei mai devreme, aveam de gând să citesc în liniște știrile, asta pentru cazul că se va discuta vreun eveniment, să nu mă simt pe dinafară total. Noutăți: O tânără abandonată s-a lăsat călcată de tren, un tânăr student nihilist a ucis cu securea o bătrână cămătăreasă pe care o considera inutilă, apoi o dispariție, se caută un tânăr cu pro ...

Nu am făcut sex cu nevastă-mea de un an și jumătate. Clocotesc toate măruntaiele în mine și în curând o să mă dezmembrez. Vreau asta, adică vreau să mă desfac în bucăți.

Vreau să mor.

Din motivul ăsta am un bisturiu în mână. Când mă uit la el pielea mi se ridică în puncte galbene deformate și printre ele se rostogolesc picături de sudoare. Nu ar trebui să se întâmple asta, doar sunt chirurg, folosesc bisturiul în fiecare zi. Și totuși gura mi-e uscată și amară.

Știu unde trebuie să tai. O inc ...

Peter Bruegel analiza cu atenție ultima pictură a tatălui său. Maestrul, așa cum se obișnuise să-i spună și când nu era de față, se întrecuse pe sine. Renumit în Anvers și-n întregul comitat al Flandrei, ilustrase în această lucrare (pentru a cărei realizare folosise peste 150 de figuranți) ipostaze ale alienării umane. Cea care îl ajutase să pună totul în practică era o tânără flamandă, care se recomandase ca fiind o fostă discipolă a Școlii Venețiene de Arte. Numai datorită inteligenței și cre ...

Motto:

"Cred, bineînțeles, în vise. A visa este esențial. Ar putea fi singurul lucru real care există." (Jorge Luis Borges)

Începuse, deși, la început, nimeni nu-și dăduse seama că ceața grea care li se lăsa peste suflet îi va afecta pe toți, fără excepție. Din ce în ce mai mulți oameni mergeau prin orașul gri cu capul plecat, iar tristețea desena riduri pe mai toate chipurile. Viața lor se strângea chircită într-o cochilie de melc. O depresie colectivă se întindea pe nesimțite, ca o pâ ...

Ne uitam la blocurile fără sfârșit care înconjurau Gara de Nord. La fel de gri ca la noi, dar mai mari, pline de graffiti-uri albastre, galbene, verzi, cu balcoane imense în care cred că puteai juca fotbal, iar când și când apărea câte o casă foarte înaltă, cu o structură atipică. Nimic din înghesuiala paralelipipedelor cunoscute, ci unduiri, geamuri rotunde și câte un colț ridicat de parcă ar fi fost un cuib de castel. Cu ochii la toate zidurile, pierdeam adevăratul peisaj, fetele în fuste mini ...

Dinspre Place d'Etoile către Place de la Concorde, toate caleștile trec în pasajul duminical. Nu ieși pe Champs Elysee, nu exiști. Jeanne de Crecy, în noua trăsură cumpărată de soțul ei, colonelul Renard, caută din priviri ceva. Lângă marginea drumului stă oprită caleașca rivalei, amanta oficială a soțului, domnișoara Isabelle. Mult mai tânără, mai proaspătă. S-a oprit pentru admirația trecătorilor, din care atât ea, cât și Jeanne, trebuie să aleagă aspiranții ambițioși la accesul în budoare ce ...

Văzu două siluete înaintând către el, dar nu-l interesă. Era aproape întuneric și era deja în întârziere. Tropăitul calului zdrobea pământul moale și negru. Ordinul de retragere, parafat și sigilat, pe care îl transporta trebuia să ajungă numaidecât la trupele încă angrenate în sus pe coastă. Nu putea să se oprească, nu putea să se abată din drum pentru nimic. Și totuși, atunci când s-au apropiat mai mult, ceva l-a îndemnat s-o facă. Trase repede hățurile și calul se opri într-un final. Trecuse ...

Dragă Marie,

Mulțumesc pentru gândurile tale. Din păcate, sunt nevoit să te anunț că prietenul nostru și-a dat ultima suflare cu două zile în urmă. Am stat la căpătâiul lui până la final. Ardea tot și murmura neîncetat numele tău ca un disc de patefon sărit din locaș. Ieri l-au îngropat la Père Lachaise, însă mă tem că nu am putut fi prezent. Doamna Gauthier, patroana noastră, a insistat cu strășnicie să o plimb cu trăsura ore întregi prin centrul orașului. Orice argument s-a dovedit inutil, nu ...

Profesorul nu putea să doarmă după scandalul de plagiat. Se foia nopțile, transpira, se ridica să se ducă la baie. Îi revenea în minte gândul că nu va mai putea să predea vreodată, că, fără să fie pregătit pentru a renunța, cariera lui era ruinată, că întreaga credibilitate pe care o câștigase nu-l va mai putea ajuta atunci când va face pasul spre cariera politică. Evident, nu gândea atât de sofisticat, a fost de datoria noastră să scriem astfel, să nu îl pierdem de client. Mai întâi, profesorul ...

Barbusse și Maurice ronțăiau, de pe margine, firele de tutun rămase printre dinți, între două fumuri de Gitanes fără filtru și scuipau a dezgust de fiecare dată când caleștile treceau prin dreptul lor. Era duminică, ziua în care protipendada pariziană își făcea apariția pe Champs-Élysées, etalându-și cu mândrie ținutele și plimbându-se în trăsurile fabricate de ei, oameni ai muncii nesfârșite și prost plătite. Lupta de clasă se ascuțea în acele zile de toamnă precum proletarul, la față, după săp ...

Claire nu trebuie să afle niciodată că am urmărit-o în ziua aceea. Urcase într-o trăsură deschisă, deși era o dimineață destul de rece, iar pe cer se vădea un pâlc nelămurit de nori de ploaie. În lunile calde, ba chiar până toamna târziu, Claire nu ieșea din casă fără umbrela ei galbenă. Adevărul era că, pe lângă nevoia de a-și lua toate precauțiile necesare activităților ei suspecte, avea și toana de a-și păstra pielea albă. Nu suporta să-i vină soarele în față, până și-n miezul iernii se ferea ...

Miroase a lapte proaspăt muls, damf de bălegar, scoarțe vechi… și-un iz de ceva tăios, pe care nu-l recunoaște. Anticiparea urcușului pe deal, printre tufele cu coacăze roșii, îl umple de neastâmpăr. E vacanță doar, iar drumurile se cer explorate și năzbâtiile inventate. Deocamdată, bunică-sa îi pregătește niște "copturi" în vatră. Deși nu o vede, bătrâna sigur se agită prin bucătăria de vară, cu basmaua trasă-n jos pe frunte, peste sprâncenele înspicate.

— Ce-avem bun la masă, buni? Și p’ormă ...

Cum să uit? Era pe la mijlocul lui octombrie și îmi amintesc că plouase câteva zile la rând. Nu mai puteam să merg cu bicicleta spre liceu, așa că luam autobuzul. Totuși, în dimineața zilei cu pricina ploaia încetase, iar orașul rămase parcă beat de atmosfera cerului cenușiu și al asfltului ud. Am luat din nou bicicleta.

Deja vorbeam la acea vreme. Ne făcuseră cunoștință Mirela și grupurile noastre de prieteni se uniseră după aceea. Cu toate că eram în clase diferite, pauzele le petreceam ades ...

Mirosul e ultimul care se uită. Inspiră pe mai departe. Poate ca timpul nu e liniar. Poate că avem, ca într-un joc video, harta întâmplărilor care urmează să se desfășoare. Și dacă totuși ai putea decodifica longevitatea. O femeie se tunde cheală pentru a-și cinsti cumva mama moartă de cancer. Feminitatea ei se pune pe pauză. E în remisie. Visele îi sunt metastaze Trecutul e un fel de tărâm pe care nu prea îl mai putem vizita, doar aminti. Visele rămân în corp pentru totdeauna, ca atunci când ai ...

Sunt și alții pentru care azi se fac patruzeci de zile. Au fost anunțați de aseară să fie pregătiți în zori, să prindă fluxul și să poată ridica ancora.

Chiar e vremea să plece. Pfuai, că prost a fost! Târziu și-a dat seama că va trebui să-și strângă toate bagajele, cele cu care sosise și cele adunate cât a stat așa, între două lumi. Știa că vine ziua plecării, dar nu s-a gândit decât că n-o să mai vadă nimic de Dincolo, nu și că va trebui să își care lucrurile. O să aibă ce căra, că a trebuit ...

aveam aproape doi ani de când lucram în șantierul ăla prăfuit și începusem să am senzația că trăiam sfârșitul băltit și lipsit de sens al inutilei mele istorii personale timpul meu își scurgea monoton firele uscate și abrazive în clepsidra cu pereți invizibili a unei istorii potențial mai mare și mai generoasă dar care nu-mi era limpede când renunțase să se materializeze și să se strângă protectoare în jurul meu

nu se întâmpla nimic semnificativ în viața mea anonimă nici măcar de formă nu s-ar ...

Atunci când se angajase el, în curtea școlii încă erau mesteceni și copiii ascuțeau creioane colorate. Desenau cu ele pe hârtie adevărată. Case rectangulare cu hornuri înclinate, pomi verzi, flori, un soare galben spânzurat în colțul paginii. Apoi ieșeau în pauză și băteau mingea pe terenul de pământ, printre frunzele ruginii. Acum, aflat în pragul pensionării, înțelegea exact ce anume îl deranja. Culorile se schimbaseră, nu mai purtau în ele aceeași căldură. Copiii de astăzi desenează asistați ...

Mi-era teamă. De fiecare dată când mă vizita. Nu se întâmpla foarte des, dar când venea, îmi îngheța sângele în vine. Apărea de nicăieri, ca o figură de tarot nedorită. Intrarea era mereu dramatică . Cu tobe și muzică de circ. Atâta dramatism în costumul ăla colorat...

Și valiza. Valiza aia în care își căra visele. Aia mă speria cel mai tare. Nu știu cum făcea, dar mă atrăgea ca un magnet. Da, da. Eu cred că pe fundul ei avea un magnet ascuns. Dar nu era ca cel cu care îl păcălise Melchiades pe ...

Catia Maxim

Fiecare poveste are un început. Însă puține istorii au un final, chiar dacă, aparent, viul se preschimbă în punct. Se întâmplă și cu obiectele de suflet ce ne însoțesc și ne bucură inima. Fie devin amintiri, fie sunt mai longevive decât omul căruia îi continuă povestea. Astfel o pensulă, cu care s-a zugrăvit pâlpâirea de după pârjol, permițând să răsară ici-colo smocuri de verde, și-a “spus" povestea la sfârșitul unui flagel de pe urma căruia a rămas un vas chinezesc cu capac smuls ...

Felipa purta o cămașă albă, descheiată și doar atât. Se plimba desculță pe dalele de ceramică, mirată fiind încă de detaliile florale ce se simțeau reci sub tălpi. Făcea slalom printre pânzele supradimensionate atârnate de tavan și încerca să le cuprindă cu privirea într-o căutare fără de sfârșit. Lumina unei dimineți lipsite de inspirație se revărsa prin geamurile ușilor ce separau camera de vântul oceanului.

O durere ascuțită i-a întrerupt dansul. Îndepărtă bucata de gresie care-i intrase în ...

Femeii nu-i venea să creadă – câtă năclăială de sânge. Mai văzuse ea asta, mai trăise ea asta, dar tot nu-i venea a crede. Își duse dreapta pe o pulpă și șterse sângele păgân. Mâna ei, propria ei mână, mâna cu care mânca – îi producea scârbă. Icni sec, dar mâncarea, dacă o fi mâncat nu-și aducea aminte, stătu în locul ei și nu trecu bariera gâtlejului. Trebuie c-a mâncat: un alcool, un oţet de mâncare stătută, atacată de sucurile stomacului, se strecurase, ...

Cel mai mult pe lumea asta iubea acea oglindă cu ramă din argint, pe care o ținea agățată pe zidul dinspre răsărit al dormitorului ei regal, ca pe o icoană. Îi plăcea să mângâie rotunjimile frunzelor de acantă din metal prețios, ori să-și treacă degetele peste obrăjorii bucălați ai amorașului pe care meșterul argintar îl așezase pe creștetul ramei ovale, ca pe o coroană. Însă cel mai mult iubea obsidianul șlefuit până la perfecțiune în care își reflecta imaginea și care constituia apa acelei ogl ...

Am avut noroc de iubire, deși am fost în multe mâini ticăloase. Dar nu toate buzele care m-au sărutat au fost spurcate, și nu toți sânii de care am fost lipit au stat pe piepturi cu inimi mici. Podelele pe care am fost târât au fost călcate și de tălpi mârșave și de pași de sfinți, ochii cu care am fost privit au fost prefăcuți, adoratori, inocenți sau păcătoși, după cum s-au scurs timpul și oamenii înaintea mea. Am renăscut în multe chipuri și am adus multă bucurie. Mulți au murit cu mine, în m ...

Oglinzile și paternitatea sunt niște abominații,

pentru că multiplică numărul oamenilor. On Uqbar – The Anglo-American Encyclopedia XLVI, New York, 1917

Orice relație de iubire se termină de regulă cu o confesiune, iar nu de puține ori acestea seamană cu cea a unui om care mărturisește un omor. În ultimele momente împărtășite de doi oameni pot fi otrăvite oceane de amintiri, rutine întregi pot fi incinerate, iar dorințele și planurile ce pluteau în aer până de curînd pot fi sugrum ...

George Cosmin Bors

Nicu mi-a zis că mă înșeli. El mi-a zis și de castan. Cică să mă urc tocmai în vârf și să te aștept, numai așa aveam să mă conving. Mie mi-a fost teamă, însă, și m-am oprit pe o cracă mai groasă unde am fumat ore întregi. Fumul se ridica albastru în văzduh. Se înserase și era frumos. Mai bine rămâneam în copac când am auzit primele zgomote, dar parcă necuratul îmi întindea zahăr cu lingurița, așa că am coborât. Tu erai pe o pătură câțiva metri mai încolo, prinsă în frenezia d ...

Neil McGregor

Întrebare

Știi ce m-a atras cel mai mult la ședința asta? Poate îndreptățit vei fi să crezi că discuțiile noastre interminabile, veșnica aranjare meticuloasă a aparaturii, nu? Ei bine, nu lumina, nu pălăria fetei, pe care, fie vorba între noi, maestre Vermeer, ai adus-o în prim plan printr-o asociere strălucită căci chiar aș îndrăzni a-ți pune la îndoială vederea de dincolo de bucata de lemn, și gândul meu te va uimi de bună seamă.

Vorbele mele se precipită sub impresia tot mai ...

Oglinzile și paternitatea sunt niște abominații,

pentru că multiplică numărul oamenilor. On Uqbar – The Anglo-American Encyclopedia XLVI, New York, 1917

Orice relație de iubire se termină de regulă cu o confesiune, iar nu de puține ori acestea seamană cu cea a unui om care mărturisește un omor. În ultimele momente împărtășite de doi oameni pot fi otrăvite oceane de amintiri, rutine întregi pot fi incinerate, iar dorințele și planurile ce pluteau în aer până de curînd pot fi sugrum ...

"Cine-i peștele ăsta?" a întrebat Snoop Dogg, cu ochii mijiți la celebra pictură, înainte de-a trage cu sete dintr-un cui.

"Domnule Calvin Broadus Jr., acesta este un tablou din secolul al XVII-lea, care poartă semnătura lui Johannes Vermeer", i-a răspuns directorul galeriei faimosului rapper, de a cărui vizită fusese înștiințat cu câteva ore înainte, timp suficient cât să-și pună la punct cunoștințele în materie de hip-hop dar nu îndeajuns încât să-i domolească uimirea și curiozitatea legate d ...

Ca să ajungi în Svatit trebuie să mergi 10 zile cu trenul. Te oprești, din vreme-n vreme, în gări părăsite, cât să clipești de câteva ori și să te dezmeticești, apoi te apropii de munți, șinele sunt tot mai înguste, trenul asudă sub Soarele dogoritor, căci în Svatit e mereu vară, și lumea pe care-ai cunoscut-o rămâne pentru totdeauna în urmă. În Svatit merg toți oamenii bolnavi care nu mai vor să lupte. Peste tot s-a auzit că-n Svatit se află cel mai mare sanatoriu din lume, strâns între munți c ...

— Încă vreo patru kilometri și o să ajungem la refugiu, spuse Tasia.

— Patru? Tu glumești? Nu mai pot să merg, mi s-au împietrit gambele, de parcă am bolovani mai sus de glezne, se văită Avram

— Încetează, nu mai avem mult. Dacă vom face un popas o să ne prindă noaptea și e periculos, mai ales aici, pe creastă. Așa că grăbește-te!

— Bine… dar nu are nici un sens călătoria! De ce ne-am ales plimbarea prin munți? Ca să alerg prin stâncile astea? Arăt a căprioară? Nu mă lași să văd un nor, să ob ...

— Azi zâmbești, soția mea?! Ce mă bucur. Cum îți este? S-a mai încălzit puțin afară. M-au mai lăsat și picioarele astea. Acum pot să vin în fiecare zi la tine. Că ieri, off, Doamne, a fost mai greu. Și mi-a fost dor de tine. Uite ce frumos cade lumina pe chipul tău. Îți place și ție. Că zâmbești. Uite, ți-am adus o floare. Și-un măr. Un măr pe stomacul gol ține doctorul departe. Să știi. Și mai știi ce a zis Marius? Am fost la el aseară. Că mi-era cam rău. Cică să-ntrerup Betalogul și Cerebrolys ...

Neil McGregor

Evadarea

Lăsaseră în urmă tot, plecaseră doar cu hainele de pe ei. Nu priviseră în urmă, nici nu mai aveau la ce să se întoarcă. Orașul pustiu, fără niciun suflet pe străzi, se lăbărțase in spate ca animal părăsit, cu măruntaiele întinse, cenușii, către toate zările. Fumul încă se mai ridica din ruinele caselor surpate, de garduri se rezemau corpuri care nu mai apucaseră să fugă. Rămăsese doar liniștea nefirească a morții care pusese stăpânire peste tot și peste toate, într-o ...

Orașul se îmbâcsise de bărbați trecuți și bicisnici. Unde mai pui că tot timpul vorbeau despre ce le-ar face dacă s-ar obosi să le curteze, cum le-ar arunca o singură privire și ele ar veni să le ciugulească din palmă complimentele, cum le-ar șopti un cuvânt nerușinat și ele s-ar da pe lângă ei să culeagă o atingere. Modelul se perpetuase și tinereii refuzau să se lase inițiați de poveștile celor 10: Filomela, Fiammetta, Lauretta, Filomena, Elissa, Pampinea, Filippa, Mona, Agnesa și Margarita. P ...

O pâclă neagră, densă, împiedica lumina să cadă peste tabără. Aici nopțile sunt mereu întunecate. Optimiștii spun că așa a fost dintotdeauna. Realiștii zic că e așa doar de când a început Războiul. Ce să caute raze calde plutind deasupra unui cimitir săpat cu tunul?

Era o zi ca oricare alta. Plouase de dimineață așa că asaltul fusese amânat. S-a declanșat după amiaza. Soldați obosiți, palizi, hotărâți numai să cadă înaintea gloanțelor au șarjat și s-au prăbușit la pământ fără suflare. Nimic neo ...

Popa Violeta

(Prop Cireșe)

Au trecut câteva zile de când am văzut propunerea săptămânii. Cum de n-am reușit să stau jos, să iau tocul, să scriu? N-am vrut? N-am putut?

Șocul a fost prea mare. Vederea lui Lotte m-a pleznit în frunte, cu mare durere: "Simț enorm și văz monstruos" părea să strige din toate încheieturile...Vorba lui Nenea Iancu mă împroșcase dintr-odată cu sângele cireșelor...

Am chemat atunci în ajutor o amintire: nebunia acelui cules de căpșune de prin anii ’90, cu ului ...

Dacă aș fi curatoare, aș pune portretul lui Lotte alături de Fata cu cireșe a Evei Gonzalès. Nu pentru că ar exista conexiuni vădite între cele două – prin "cele două" înțeleg "cele două picturi", "cele două pictorițe" – ci pentru că, deși sunt atât de diferite, rezonează cumva. E o tristețe în ochii Evei Gonzalès care a acceptat provocarea Maestrului Manet să-și facă autoportretul ca slujitoare, cu mânecile suflecate, de parcă ar fi preferat să scoată sâmburii cireșelor și să se nădușească deas ...

"Zăcură înfrânți, în vast abis de foc

Zdrobiți, dar tot nemuritori."

​ John Milton – Paradisul pierdut

Se jucau de-a v-ați ascunselea și chiar atunci, când Nicolae s-a pus cu fața la copac și toți au fugit care încotro să se ascundă, a simțit o strângere de inimă, ca și când prietenii săi ar fi plecat definitiv din viața sa. De fapt, chiar asta s-a și întâmplat. În acel an, fusese ultima dată când ieșiseră împreună la joacă.

Își trecu mâinile peste coaja zgrunțuroasă a salcâmul ...

În starea în care este acum, când și mama ei de-abia s-a dus, Dorinei îi fuge gândul de la sicriul de lângă ea la altul, ca și când ele s-ar plimba printre stații. Parcă vede și morminte la drumul mare, parcă este și-un cimitir supraetajat, cu niște cruci mici, de lemn scorojit. Vede și anunțul din ziar cu decesul Alexandrinei, mama amărâtei de Georgeta, moarta care a fost pusă la vânzare. A trecut ceva timp și poate n-ar fi rău să se ducă totuși într-una din zile s-o viziteze pe vecina ei Georg ...

"Mă transformi într-un clișeu", mi-ai spus. Mi-ai reproșat că viața ta e o haină strâmto-șuie din cauza mea. Că eu, un contabil insipid, mă visam inventator când am meșterit theremine-ul ăla dintr-o morișcă de vânt. Că, pe-urmă, mi s-a năzărit c-aș fi scriitor doar pentru că frec menta zgâindu-mă la cei din jur. "Un fandacsat ești! Scrii și rescrii în aer… ", ai răbufnit.

Na, că acum scriu. La laptop. Îți scriu. Chestii pe care o să ți le transmit prin postgeoloc – pentru că ți-ai schimbat n ...

S-au trezit în zori. Au ziua-ntreagă înainte, n-o să le scape nimic din orașul în care au aterizat aseară. Puțin buimaci, totuși, înfulecă două croasante și-o cafea, să le țină bine de foame. Se îmbracă-n viteză, dar, "Stai", aruncă Andrei o privire pe fereastră: "E ud, a cam plouat și nori, o mie!" exclamă surd către sora lui, Alina. Ea-și încalță iute botinele scurte de cowboy, "Ha, aici am nimerit-o", iar el, oricum, n-are probleme. Zâmbesc fericiți. Părinții i-au trimis să vadă Orașul lumini ...

am alergat mai repede azi. vântul șuiera, răscolind natura, mai devreme încercase să îmi dea brânci pe terasa casei, unde nu există încă o balustradă. a mai făcut asta, când eram prizonierul muntelui. iarba înaltă, cu spice galbene pregătite să elibereze sămânța peste câmp. aici nu cosește nimeni, doar un cioban rău trece uneori cu oile, dar nu le permite să pască. ele culcă iarba, dar pământul o ridică la loc. spicele se apleacă uniform, elegant, o mișcare îndelung exersată. întunericul se împl ...

De cum am intrat în birou, a trebuit să-mi mijesc ochii ca să mă pot obișnui cu lumina reflectoarelor. Alina, reprezentanta postului de televiziune care mă întâmpinase la sosire, îmi dăduse fișa GDPR și îmi luase datele din buletin, îmi făcu semn să rămân acolo și se îndreptă spre masa unde stăteau ceilalți doi jurați.

– El e concurentul cu numărul 97, am auzit-o explicându-le celorlalți.

Cât timp ei se porniră să discute între ei, m-am uitat în jur și am constatat cu stupoare că nimic din c ...

Bogdan Boeru

Omul de lângă mine se pregătește să arunce bila. Mă întreb dacă să latru în momentul când o va face. Ce se poate întâmpla? Ratează sau nu. Dacă ratează, o să se enerveze, o să mă înjure, o să arunce cu ceva după mine. Probabil o să mă lase să adorm flămând. Dacă nimerește, atunci o să fie convins că lătratul meu i-a purtat noroc. Ce bine dacă ar mai exista și o a treia posibilitate! Dacă bila ar rămâne suspendată în aer, cumva în afara timpului... Asta i-ar uimi pe toți. I-ar ...

poveste bazatã pe o întamplare realã

cu dragoste, lui C. S.

Erau la mare de aproape zece zile, iar mamă-să începuse să i se plângă de la zi la zi că sunt strânși rău cu banii, așa că bine ar fi să mănânce mai puțin și să se zbenguie mai mult, el fiind bărbatul familiei. Parcă numai asta auzea, că nevoile soră-sii erau mult mai mari decât ale lui. Mai mică decât el cu zece ani, trebuia să lase ei din micile lui bucurii. Doar era “bărbatul" familiei. Taică-său plecase de multă vreme, a ...

Pornind de la imaginea atașată vă invităm să scrieți povestea celor doi sau a unuia ori a celui care privește spre ei.

Au participat mulți scriitori la jocul nostru de pe grupul Ficțiunea:

https://www.facebook.com/groups/763098094356833

Și am ales câteva texte, pe care le puteți citi și voi. Vă așteptăm pe grupul revistei, cu o nouă provocare, în fiecare sătămână.

Ileana Marin

Privitor într-o expoziție: Tablou impresionist, cu urmele dorinței de a picta în plein air, dar pe o ploa ...

Sanda Popovici nu avea de unde să știe că o după-amiază de vară în care a întârziat la întâlnirea cu George Vasilescu, avea să-i marcheze întreaga viață. După ce se rugase de tatăl ei să-i împrumute minunatul exemplar de Dacia 1300, într-o fantastică și inovativă nuanță galbenă, pe care unchiu` de la uzină le-o făcuse "cadou" în schimbul unor pachete de țigări străine, pe care mama ei le primise la cabinet. Bine, nu personal, le primise doctorița aia ciufută, iar ea, cuprinsă de un veritabil sen ...

Viva la vida

1.

Foarte multe capete de câini. De parcă te-ai confrunta cu un cerber, iar boturile i-au fost înzecite. Câini uscați până la oase și încurcați într-un hoit masiv. Încărcați cu furca și aruncați într-un tempou alert. Transformați într-un morman alcătuit din labe, boturi și ochi. Se lucrează repede și exact, groparii nu stau la vorbe. Cei mai mulți dintre ei au capul spart ca un dovleac. Animalele omorâte de proprii lor stăpâni și aruncate în mijlocul străzii. Putrezeau, devenin ...

Doar lampa de pe birou lumina timid, într-un verde crud, un colț din canapeaua în care se afundaseră încordați. Felicia trăsese draperiile în plină zi. Privirea încruntată și mișcarea circulară a labei piciorului drept, pus peste stângul, încă nu anunța nimic. Ștefan se apleca instinctiv, mutându-și atenția de la telefonul din mâna Feliciei la chipul ei, gata să intervină.

— Aicea a fost când s-a întrerupt…

— Cu subiect și predicat te rog, Ștefane.

Băiatul se ridică, se îndreptă spre birou, l ...

În imagine (de pe zidurile de la Pompei), pe langă Endymion si Selene, care nu suscită interes, se află și un animal bizar, unii au zis câine, alții au văzut o fictură selenară. Scrieți povestea acestui personaj de la la picioarele lui Endymion.

Au participat mulți scriitori la jocul nostru de pe grupul Ficțiunea

https://www.facebook.com/groups/763098094356833

Și am ales câteva texte, pe care le puteți citi și voi. Vă așteptăm pe grupul revistei, cu o nouă provocare, în fiecare sătămână. ...

Casa cu o singură cameră, era un atelier de creație zootehnică. O masă îngustă, cu două picioare, pe o singură scândură; o sobă afumată și care scotea știrigie adusă de la fier vechi; niște oale mucegăite și urât mirositoare în care se făceau brânzeturile cele de bun gust (pentru iubitorii de brânză cu mucegai, să știți că nu e altceva decât brânza de la putină care a prins puțină iuțeală); un pat din scânduri, cu lână de oaie pe post de învelitori; mobilier diversificat, de la scânduri bătute p ...

Zgomotul îl trezește în miez de noapte. Dan se ridică în capul oaselor și ascultă. Un păcănit ușor metalic se repetă cu frecvență diferită, când mai alert, când mai rar. Uneori apăsat, alteori abia ghicit. Apoi aude ceva ca o linguriță lovind un pahar gol, cu ecou, într-o încăpere parcă fără mobilă. Din nou păcănitul, dar într-o altă suită. Și iar un clinchet cristalin. Pe urmă un cârâit repetat, de rașpel. Într-un apartament din bloc, cineva bate la o mașină de scris. Parcă și vede: o piesă vin ...

Paris, 3 septembrie 1860.

Cel mai frumos la Paris este bulevardul cu ai săi trecătorii și ale sale mistere. Ori de câte ori cineva îl îmblânzește cu pasul, tălpile îi sunt cuprinse de o contracție galvanică, de la trotuarul de asfalt pe care în fiecare clipă bărbații își târșesc pantofii, femeile își fâlfâie rochiile, ca să nu mai vorbim de târfele care își așteaptă asemeni preoților la liturghie "enoriașii" plăcerilor carnale pentru a le satisface fetișurile. La această oră când soldații de ...

—Vino cu mine, tog. Sekuri’ahan vrea să te vadă.

Allak o privi uimit pe femeia cu ochi argintii și piele măslinie din fața lui, a cărei frunte era acoperită de un tatuaj mare, verde, ce i se întindea până peste tâmple și obraji. Purta o rochie din piele de căprioară, împodobită cu pene albe, iar brâul din scoarță de copac îl acoperise cu mușchi de pădure și îl întărise cu tendoane de animal.

— Atunci să mergem, încuviință el nerăbdător. Mai multe zile la rând sperase la clipa aceasta, iar acu ...

DESPRE cei doi oameni care nu mi-au înrâurit viața, deși ar fi avut posibilitatea să o facă, am scris în romanul "Crizanteme pentru Violeta", tradus în mai multe limbi străine. Acum aș vrea să-mi amintesc de unul care chiar a făcut-o.

Stan, un văr al mamei, era socotit parazitul familiei, pentru că citea mult și muncea puțin. Lectura zilnică îi aducea o stare de moleșeală care, în cele din urmă, îl trăgea la somn. Stănică era celebru și prin fidelitatea cu care povestea, reproducând aproape ...

Mitică omora pisici. Când biata creatură intra în raza de acțiune a bocancului său, lovitura pornea fulgerător, proiectând animalul cu capul de zid. Cât încă pisica agoniza, Mitică o lua de coadă, o învârtea ca pe un ventilator și o izbea cu putere de stâlpul terasei scării, împrăștiindu-i creierii prin aer.

Mitică era un om scund și îndesat, fuma Carpați, trăgea flegme și înjura de morți. Vara, umbla îmbrăcat într-un maieu alb și pantaloni scurți din care i se ițeau picioarele butucănoase, li ...

Într-o zi am mâncat atâția morcovi încât a doua zi m-am trezit portocaliu. A fost destul de ciudat să mă bărbieresc, să-mi curăț dinții, și ei de o nuanță mai deschisă a portocaliului, să mănânc și apoi să plec la muncă. Aveam impresia că pielea strălucește, luminată din interior de o sursă necunoscută, neuniform, când într-un loc, când în altul. Încercasem, fără niciun rezultat, să scot culoarea cu săpun, șampon, ba chiar și cu detergentul de scos petele cele mai dificile. Nu reușisem altceva d ...

Nu era prima oară când călătoream așa și mă simțeam bine în trupul mare și cald al Mehzebeenlei, iar odată ajunși la porțile Zamirului o simțeam și pe ea mai relaxată. Conducătorul caravanei hotărâse să amâne intrarea în oraș pentru cel puțin două zile și, ca urmare, acum ne odihneam toți într-o tabără improvizată lângă pilonii uriași din marmură verde ai Porții de Est a cetății. În jurul nostru alte caravane, mulțimi de corturi, pelerini și o mână de colibe, probabil, ale celor ce lucrau cu ziu ...

Costache este bucătar la cel mai cunoscut restaurant din oraș, meserie pe care o practică cu succes de douăzeci de ani încoace. Ajunge la serviciu la prima oră din zi și pleacă mult după apusul soarelui. Ca să atragă clienți, Costache se folosește de o vioară cu timbru melodramatic, vândută de un grup de aspiranți întâlnit într-o pictură impresionistă, care se hrănesc cu adjective, inimioare și like-uri. Când arcușul atinge cu grație corzile viorii, tot universul conspiră să le meargă atât de bi ...

Azi pornim de la o imagine idilică și scriem despre relații, despre personajele din tablou, despre ce-i spune ea, ce-i spune el, despre ce-a fost înainte, despre ceea ce urmează. Despre legături. Despre tine. Despre ceea se se întâmplă în afara cadrului, despre acel lucru pe care ți-l revelează imaginea și care e doar al tău (un secret, o amintire, un gând…). Poate despre un personaj.

Armonie!?

Ileana Marin

Al naibii Francesco… a venit cu chitara la neisprăvitul ăla, i-a promis că ...

Când m-am trezit, în cameră plutea lumina lunii. Pe peretele din fața mea, tabloul cel mare cu nud căpătase înfățișarea unei uși deschise. Nudul tăcea, mă privea. Deasupra pervazului, luna, un suflet neprihănit, mă privea și ea, așteptând același lucru. Eram toți trei, prinși într-un triunghi amoros al privirilor, uitându-ne unul la altul prin ferestrele minții.

În atelierul ăsta s-au întâmplat multe. Dacă ar fi să spun toată istoria lui mi-ar trebui o mie de ani. Cel puțin. E suficient să spun ...

Pietrele colțuroase din andezit, amestecate cu unele mai mici și gălbui, sub formă de daltă, i se rostogolesc sub tălpi, în timp ce se cațără spre calea ferată. Botul adidasului i se prinde într-un mănunchi stufos de alior crescut în pantă, prin pietriș. Își pierde echilibrul, cât pe ce să se ducă de-a berbeleacul înapoi, spre baza terasamentului. Fata, cu un pas înaintea lui, sare căprește peste pietroaie și îl înșfacă de tricou în dreptul umărului, redresându-l în ultima clipă. Continuă amândo ...

Ce stare ne dă imaginea de mai sus, cine sunt personajele, ce se se întâmplă în afara cadrului..?

Angela BACIU

Pași numărați

Trecuse de 2 A. alerga cu sufletul la gură ține-ți liftul și pentru mine. coridorul întunecat se căsca lume puțină o tânără încerca să își ia un latte de la tonomatul de cafea dar acesta refuza cu încăpățânare să îi recunoască bacnota nu mai pot o duc la azil pe stânga scria nașteri pe dreapta terapie intensivă momentul ăsta îl trăia A. în fiecare zi băr ...

EXISTĂ oare ceva mai trist decât un tânăr de 24 de ani într-un cărucior cu rotile?

Adrian a locuit 15 ani în Minnesota, până când i-au murit părinții într-un accident de automobil. El a rămas singur prin clinici de recuperare, apoi statul american a fost de acord să-l încredințeze bunicilor din România. Vorbește cu greutate și cântă niște cântece de jale cu un fel de chiuituri. E un tânăr zdravăn, cu ochii negri ca ai unei păpuși africane. Un român autentic din SUA. Ambasada îi trimite reviste ...

Pasiunea Irinei pentru istorie dura de când a făcut cunoștință cu această materie, în clasa a IV-a.

În anul în care a început cursurile de istorie la școală, a ajuns împreună cu tatăl ei la o întâlnire aniversară unde ea era singurul copil. Chiar în acea zi, Irina împlinea 10 ani. Tatăl îi spusese că întâlnirea la care vor merge împreună este cadoul de ziua ei. Era 10 mai 1980, iar întâlnirea era de fapt o aniversare a Regalității. Cei prezenți sărbătoreau în acel moment ceea ce considerau că ...

Motto: "În cea mai bună formă a sa, omul este cel mai nobil dintre animale; detașat de lege și justiție, el este cel mai rău."

Aristotel

Plouă cernit și strâmb peste capetele oamenilor zgribuliți, îmbrăcați în pelerine negre. Pășesc cu grijă, unul în spatele celuilalt, atenți să nu se stropească. Se opresc în fața unei cruci înalte și subțiri, din piatră, pe care scrie Anton Braun, 1830-1902.

Groparii, desculți și nămoliți, icnesc aruncând în lături pământul mocirlos. Lovesc cazmaua de pi ...

Totul a început într-o vineri, atunci când domnu’ Stan a blocat circulația din centrul Londrei, la oră de vârf, pentru că o pisică neagră trecuse prin fața mașinii. Cu doar o săptămână înainte, mii de oameni fuseseră evacuați din aceeași zonă din cauza unui pachet suspect. Se întâmpla în perioada alertelor cu bombă, în majoritate false, tratate însă de poliție conform principiului better safe than sorry: clădiri evacuate, străzi închise, polițiști, pompieri și pirotehniști trimiși la fața locu ...

Pornim de la imaginea atașată și scriem depre… melancolie; despre personajul din  imagine, despre o experiență în marginea melancoliei, despre ceea se se întâmplă în afara cadrului, despre acel lucru pe care ți-l revelează imaginea și care e doar al tău (un secret, o amintire, un gând…). Poate despre cât detești melancolia. Poate despre un om înecat în nefericire.

Doina Gecse-Borgovan

Lângă telefon

Le-am supărat pe amândouă. De câteva nopți visez așa urât, că pur și simplu am simțit ...

Aș mai bea o cafea, o s-o beau singur, se gândi Ștefan Stere. Era mai ieftin la un dozator, dar nu avea unde să se așeze. Numai dacă dozatorul nu e lângă o bancă.

Își lăsă mașina în parcarea recent lărgită din fața casei de cultură și o apucă spre terasa pizzeriei-restaurant de peste drum. Cu puțin noroc, până la sfârșitul lunii vor termina doi pereți ai primului etaj al casei, se gândi. După-masă urmau să sosească 140 de bolțari și sacii de ciment și a doua zi va merge la bancă să retragă ban ...

Culai se ridică. Pantalonii îi sunt pătați în fund și prinși cu o sfoară la betelie. Fermoarul de la prohab este stricat.

De cum a observat acest detaliu, Amara și-a băgat capul în pământ imediat. Nu știe ce se face în astfel de situații. Trebuie să spună ceva? E mai bine să tacă? Își mișcă picioarele de parcă ar vrea să fie într-un leagăn, unul care pendulează înainte și-napoi în mijlocul oceanului. În spate, oceanul cu albastrul său fioros și nemărginit. În față, oceanul cu spațiul curbat, c ...

Citesc ce am scris până acum: Trebuie să-mi stabilesc de la bun început intențiile. Îmi doresc să pot exprima în scris exact ce simt, chiar dacă nu cred c-o pot face. Trebuie să găsesc o echivalență.

Scriu: Orașul nostru, citim asta din cele mai vechi cronici, a fost la fel de întins cât e și acum. S-a scris că e la fel de întins ca cerul de deasupra noastră, și unii ar spune că întocmai datorită acestui lucru, știm că infinitul este real. Dar, când vine vorba despre natura realității sale, ...

Ciucurii aurii de la capetele umbrelelor tapițate cu satin roșu fremătau sub rumoarea terasei arhipline. O chelneriță își drese vocea. Ochii ei glaciali zăboveau asupra grămezii de șervețele mototolite de pe masa din fața mea. Mi se adresă:

— Vă mai aduc ceva?

— Încă un ceai Oolong, vă rog.

Mi-am ridicat cana, în timp ce priveam cu nerăbdare spre intrare.

— Întâlnire importantă? întrebă ea, oferindu-mi o mostră din forța deplină a zâmbetului ei impecabil de servicii pentru clienți.

— Ceva ...

O sută două. Afișajul intermitent se oprește. Cobor scârbit de pe cântar. Îmi trag blugii pe mine cu suplețea unui urs abia ieșit din hibernare. Caut un pulovăr, îl îmbrac. Îl trag insistent în jos, pe sub burta revărsată peste curea. Enervare inutilă la care nu renunț pentru că asta ar necesita efort. Nu mai sunt genul care să facă efort. Îmi ud mâinile și le trec cu mișcări zbuciumate printre firele de păr zbârlite. Apăs în creștetul capului, trag de o șuviță înțepenită pe orizontală. Din repe ...

Motto:

"Într-o zi vom găsi ceea ce căutăm. Sau poate că nu. Poate vom găsi ceva mult mai bun."

Julio Cortázar

— Domnule, eu sunt un om rațional! Ți-am mai spus și săptămâna trecută să termini cu bazaconiile astea și să mă lași în pace. Vezi-ți de treaba ta! Uite cum îmi pierd eu timpul cu tine!

Profesorul își strânse lucrurile, îndesă grăbit câteva foi în servieta ponosită și părăsi încăperea. Coborî grăbit treptele de marmură ale facultății și ajunse la parter. Forfota din hol îl ameți. ...

În seara când luna rămăsese mușcată pe un cer pustiu, în aerul înghețat, trei umbre intraseră pe poarta fermei, închizând zăvorul greu în urmă.

În urmă rămăseseră câmpurile pustii, fumul caselor și întunericul.

Lumina palidă a intrării numără siluetele strecurându-se în căldura cabanei, așezându-se greoi în jilțuri.

— O noapte rămânem la dumneata, spuse omul dintâi. Mâine o sa ne continuăm cărarea, mai e drum lung până unde avem să mergem. Dă-ne o cameră și ceva bucate și în zori ne-om înțele ...

Iată-mă într-o seară ploioasă, cam acum paisprezece ani, pe vremea când încă lucram frezor la o uzină din orașul natal. Aveam palmele tăiate, bătute și nu în ultimul rând, aproape lipsite de piele, pentru că lucram la mână. Așteptam să vină autobuzul, ca să pot merge acasă. A doua zi dimineață trebuia să fiu din nou la muncă, pentru o altă tortură pe lei puțini.

Era foarte frig. După ce că eram rănit ca venit dintr-o încăierare cu lupii, mai eram și înghețat. Asta era viața, trebuia să mă confo ...

A fost odatã că niciodată…un câine vagabond. Blana neagră, strălucitoare și aspră, amintea de rădăcinile sale alsaciene. Trupul robust, nu foarte înalt, trăda de-acum rasa metisse, câine comunitar, sau vagabond cum s-ar spune prin părțile ținutului în care trăia. Ieșise din curte, așa cum îi era obiceiul, în fiecare dimineață, când stăpânul pleca la serviciu. La o jumătate de oră după plecarea acestuia, stăpâna urma să-i deschidă larg poarta și începea veșnica joacă cu prietenul său cel mai bun, ...

Fata a intrat în casa plină de oameni. Nu-și dădea seama cine era toată lumea de-acolo, auzea voci șoptite, niște șoapte false, prefăcute, lăsându-ți senzația că nu era un motiv real pentru care să păstrezi liniștea, ci un nereușit gest de solemnitate. S-a strecurat printre toți oamenii ăia șoptitori, a trecut dintr-o cameră în alta și, când să intre în bucătărie, ceva din ultima cameră pe lângă care a trecut i-a atras atenția. Era o masă în mijloc, peste care se afla ceva ca un coșciug, da, un ...

Razele soarelui și-au făcut loc prin geamul pivniței și luminează prin deschizătura îngustă cât o carte poștală chipurile senine ale celor trei fetițe. Copilele dorm liniștite în patul improvizat pe grinzile din lemn, ascunse în spatele butoaielor cu vin și țuică. "Săracii îngerași, ce știu ei?" se gândește Ana, ridicându-se de la locul ei ca să le învelească mai bine. Ia apoi două borcane din raft, unul cu dulceață de prune, celălalt cu zacuscă, și le îndeasă în gaura geamului ca lumina să nu l ...

Nu se aud zgomote metalice în sala de mese. Sunt doar linguri de lemn în farfurii de plastic. Doar linguri, și la ciorbă și la pilaf.

Generalul stă la masa cu Bătrânul, un tip cu păr rar, sprâncene stufoase și brațe de luptător de wrestling. Bătrânul mestecă fiecare dumicat ca într-un ritual. În fața lui, fața de masă cu pătrățele albastre rămâne mereu curată.

Generalul privește venele ca niște odgoane ale Bătrânului: "Dacă ăsta are 80 de ani, eu chiar sunt general. E verde ca la 40, zici că ...

Ziua aceea se arăta năclăită de zăpușeala adunată încă de cu dimineață și nici precupeții nu se încumetau să se arate puținelor priviri rămase la lumina arzătoare de Cuptor.

Prin colbul Mavroghenilor se strecura doar trăsura boierului Stroe, în pas grăbit de bice și de strigătele deznădăjduite ale vizitiului. Graba ce ar fi putut nedumeri era aducerea la umbra răcoroasă a caselor boierești atât a încărcăturii prețioase, cât și ostenirea cailor și a oamenilor.

Privirea ageră a hoțului surprinse ...

A fost odată un om ca toți oamenii. Părea că ascunde un secret. Ca toți oamenii. Nu am vrut să îl zgândăr, așa că nu l-am întrebat despre asta. Vorbea mult. Cât a fost noaptea de lungă, a băut, a mâncat și a vorbit. A plecat înainte să răsară soarele. Aveam drum în aceeași direcție, așa că i-am propus să mergem împreună, dar a insistat ca eu să mai rămân, să mă bucur în continuare de petrecere. Când i-am spus că plec oricum de acolo, a insistat că se grăbea.

Am așteptat să plece el primul, cum ...

Totul a început atunci când a deschis plicul. Ar fi putut să-l pună direct în coșul plin cu pliante de la Kaufland sau Lidl de sub cutia de scrisori. L-ar fi găsit altcineva și poate toate acele lucruri nu i s-ar mai fi întâmplat. Îl atrăsese, însă, culoarea neobișnuită, verde pal. Ca cea a scrisorilor de amor. Nu avea destinatar. La expeditor, o ștampilă ciudată încadra într-un chenar dreptunghiular cuvintele: Ministerul Amintirilor. Amuzat, descuie ușa apartamentului, își lăsă cheile pe tăblia ...

Cartierul Filaret din București a început să se ridice după ce Gara Filaret a fost inaugurată în 1869. Timp de șaizeci de ani s-a extins cu câteva fabrici, dar și cu case mai mari sau mai mici, însă foarte cochete. Aici au fost edificate, pe rând, Uzina Electrică Filaret, Uzina de Armament Erhardt Wolff, Întreprinderea Piscicolă Ilfov, o fabrică de pălării, Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida", Fabrica de Chibrituri, Monetăria Statului. Parcul Carol, aflat în imediata apropiere, oferea oaza de liniș ...

Când am ieșit din clinică, primul gest a fost să eliberez strigătul de bucurie ce stătea înăbușit în trupul meu cel nou.

— Sunt cel mai fericit om din lume!

Abia atunci am realizat că din această clipă pot, de fapt, să mă exprim ca o adevărată femeie, să afirm fără jenă:

— Sunt cea mai fericită femeie din întreaga lume!

Ce bine sună! Ce senzație de nedescris! Plutesc pe străzile care au o strălucire aparte în această dimineață. Este cea mai înfloritoare zi de primăvară. Soarele îmi zâmbește ...

Alta aș putea fi eu, altfel decât sunt acum. Dar cum nu știu. În București, oriunde îți arunci privirea, vezi greutățile oamenilor. Așa s-a întâmplat și în ziua aceea. Plecasem de la muncă și eram în tramvai. Abia când ochii mei au dat peste o femeie a străzii, care părea grav bolnavă, am realizat ce efect are frigul de afară asupra acestor suflete sărmane. Nu era prima dată când vedeam ceva asemănător. Înainte cu câteva zile, văzusem la ora opt din autobuz un om întins pe o gură de canalizare d ...

În timp ce mă aflam într-o vizită în Reykjavík, am intrat într-un anticariat de pe o stradă lăturalnică. Petrecând cu ochii pe deasupra unor halbe metalice, înalte, cu mânere răsucite, în formă de coarne de berbec, mi-a atras atenția în mod irezistibil o carte groasă, legată în piele, care zăcea, mai mult ca decor, chiar în spatele halbelor. Părea deopotrivă așezată metodic și aleatoriu. Nu a trebuit să cunosc limba islandeză ca să recunosc autorul cărții, nimeni altul decât Jorge Luis Borges, ș ...

La început de tot, de tot, a fost povestea. Dumnezeu era singur, atât de singur, încât își spunea singur povești.

Ce urmează să vă spun poate suna bizar, dar într-o altă zi a născocit așa o poveste, încât a râs, a râs, a râs până a adormit.

Cam singurel Dumnezeu, cam singurel... tot el spune, tot el ascultă, tot el, tot el, tot el. Nu e că nu știa ce s-ar fi întâmplat dacă adormea, e că, după cum știți, uneori ne place să uităm/pretindem că am uitat lucruri, pentru a fi cât mai credibili.

Bău ...

La răscrucea de drumuri dintre două sate se zicea că se află ascunse comori ce nu se regăseau nici în cele mai îndrăznețe vise. Mulți au încercat să le dezgroape, dar nu au fost găsite vreodată, deși se știa cu precizie unde se aflau, întrucât la miazănoapte ieșeau din pământ flăcări albastre acolo unde zăceau comorile. Preoții satelor avertizau oamenii să ignore aceste ispite, căci nu puteau fi decât munca necuratului. Iară după multele întâmplări legate de această răscruce, aveau și de ce să c ...

— Da, eu sunt. Cine? Vorbiți un pic mai tare că nu vă aud. Tu ești, Sică? Vecine, închide că pe mine mă caută! Cum? Nu vorbeam cu tine, era cuplajul. Ce zici? Când? Vai de mine! Bine, îi anunț, sigur. Dumnezeu să-l ierte! Femeia puse telefonul în furcă și rămase câteva clipe cu privirea-n gol.

— Cine era, mami?

— Unchi-tu, Sică. A murit nea Ilie. O să mergem la înmormântare. Doamne, n-am nimic negru de îmbrăcat.

— Nici eu n-am pantofi negri.

— Îi ai pe ăia cu baretă, de la Consignația.

— Mă ...

Vagonul e vopsit într-un roșu decolorat de soare pe care inscripția CASSA iese în evidență cu literele îmbârligate, galbene, conturate cu negru. Are roți de cauciuc și e așezat pe niște osii caraghios de înalte, fereastra decupată e atât de sus încât și pentru un bărbat e dificil să vadă ceva în penumbra de dincolo de tejghea.

Fata înaltă stă deoparte, își tot mută geanta grea de pe un umăr pe celălalt. Se uită când la statuia lui Petschovski care pare să tragă un șut către stadionul UTA, când ...

De câteva zile, toate canalele de știri vuiau, încercând fiecare să descrie, în stilul propriu, balaurul ce amenința planeta: un virus total necunoscut plecat din China și care făcuse deja primele victime. Aparent banală, atacând la început sistemul respirator, boala, deși se făceau eforturi de a fi ținută sub control, se rostogolea ca un bulgăre de zăpadă printre cetățeni, devenind tot mai puternică și mai imprevizibilă. Considerată doar o răceală, numărul de morți ce creștea zilnic, încet dar ...

Ieșisem la țanc, împins afară de un curent puternic de aer. Ceva îmi spunea că mă aflam încă acolo, dar în același timp știam că drumul pe care îl străbătusem de mii de ori, ca un prizonier închis într-un perpetuum mobile, nu mai trebuia parcurs și înapoi.

Eram liber și totuși mintea mea se lupta să înțeleagă ce se întâmplase. Tot ce îmi puteam aminti era finalul, cu Elisenda tăind ceapă în bucătărie, urmărindu-mă cu privirea, în vreme ce deveneam un punct imaginar în zare, deasupra mării.

M- ...

Ghiveciul îmbelșugat de flori, poziționat pe o etajeră de cărți din sufragerie, ieșea în evidență mai mult decât orice, deși în jurul lui roia dezordinea: cărți îndoite și aruncate fără grijă pe cele trei rafturi, creioane tocite, caiete de toate mărimile și praf în fiecare unghi. Griul închis și forma asimetrică a ghiveciului – îngustă la bază și bombată în partea de sus – contrastau de minune cu roșul ca de văpaie al florilor. În momentele solitare, mă delectam admirându-le. Simpla lor existen ...

Trecuseră cinci ani de la tragedia de pe insulă și doar patru de când își lăsase hainele negre, ponosite și rupte și icoana mare, de plumb, pe care și-o legase cu lanțuri de piept. Le ascunsese în ultima peșteră de la răsărit, unde obișnuia să se întâlnească demult cu ea dimineața și să prindă răsăritul. Totul înainte să înceapă agitația din port, momente în care se auzeau doar sărutările lor și valuri anoste, întunecate care amenințau a nu știu câta oară să înghită mica lor așezare.

De pe insu ...

Charles se duse să se așeze pe banca din foișor. Razele de lumină treceau printre ostrețe; frunzele de viță își trasau umbra pe nisip, iasomia îmbălsăma, cerul era albastru, cantaridele bâzâiau în jurul crinilor înfloriți, iar Charles se simțea înăbușit ca un adolescent sub vălurile nedeslușite de dragoste care-i umpleau inima tristă.

La ora șapte, micuța Berthe, care nu-l văzuse toată după-amiaza, veni să-l ia la cină.

*Avea capul răsturnat pe spate, rezemat de perete, ochii închiși, gura ...

Piiinggg! s-a auzit din cealaltă cameră în timp ce eu îmi aplicam cu grijă lacul de unghii în nuanța millennial pink, pe care l-am cumpărat azi-dimineață după ce m-am holbat vreo jumătate de oră în fața raionului, gândindu-mă la outfiturile cu care l-aș fi putut asorta. Primul instinct când am auzit notificarea a fost să mă ridic din fotoliu și să verific cine mi-a scris. Unde te duci? Nici nu ți s-a uscat lacul de pe unghii, mi-am spus, înainte să fac vreo mișcare. *Și pe lângă asta, nu ai vr ...

S-a trezit, ca de obicei, somnoroasă, greu, cu ochii strânși și o dorință impetuoasă de-a mai rămâne în pat, la căldură, conștientă, totodată, că dacă nu trage de ea, dacă nu se ridică-n capul oaselor, riscă să adoarmă la loc și să nu devină niciodată o persoană normală – e sătulă de ce cred ceilalți, de remarcile acuzatoare, de reacțiile compătimitoare, de privirile pe care le surprinde când explică de ce nu poate avea un job pe o perioadă mai lungă de timp, atât de sătulă încât s-a hotărât să ...

Când intră în magazin, tânărul simți mirosul dulce-amărui al bețișoarelor parfumate.

— N-ai nevoie de pick-up, spuse vânzătorul, e de ajuns să le pui în vârful degetului și auzi muzica.

Tânărul râse. Crezu că-i o glumă. Însă vânzătorul luă un disc și îl aranjă pe vârful degetului arătător al mâinii drepte. Discul se învârti tot mai repede, vânzătorul clătină capul după ritm.

— N-aud nimic, spuse tânărul.

— Vino mai aproape.

Tânărul se apropie de vânzător și se încruntă, f ...

Clopotul dăngăne ascuțit chemând la liturghia de seară pe ceangăii din sat. Grămezi tropăitoare de picioare molfăie glodul cleios de pe drumul neasfaltat, bătând cărări ca două linii de șenile către sfânta biserică catolică. Pe șoseaua principală, urmele de cizme de cauciuc desenează trunchiul unui copac găunos care se lățește sub fulgii amestecați cu ploaia măruntă de început de iarnă: trunchiul gros duce până în buza bisericii, pentru ca în dreptul fiecărui birt să se desprindă câte o ramură s ...

Era întuneric, nu se vedea și nici nu se auzea nimic. Mă aflam în neant până când am reușit să aud pe cineva pășind pe mulci.

Sunt singură, mi-am spus mie însămi și am încercat să deschid ochii.

Nu am văzut nimic altceva în jurul meu decât mulci, copacii ce se aflau deasupra mea și lumina care se strecura ușor printre aceștia. M-am întrebat unde mă aflam, nu mai fusesem niciodată într-un asemenea loc. Oare mă aflam în sălbăticie? Dar nu era nimeni împrejurul meu. Și nici ciripitul păsărilor, u ...

Efluvii ale aceluiași parfum – vaporizat de unde? – străbăteau întreaga sală, aneantizând mirosul de transpirație emanat de trupurile celor care se produceau la aparate.

Flaviu Sebastian Sîrbu număra a treia rundă de abdomene pe stinghia înclinată, cu labele picioarelor fixate sub opritoarele cu burete din capătul de sus al dispozitivului de culturism. Ori de câte ori termina o cursă și expira, putea să o vadă din capul oaselor pe încasatoarea de la ghișeul înalt de lemn din stânga intrării. Fa ...

Am visat. Pe bunica o mușcase un câine. În vis m-am trezit fără să-mi pot aminti dacă bunica mai trăiește. Trăiește. Undeva la capătul orașului, încuiată în casă și fără graniță între ieri, azi și mâine. De sub pat se auzeau zgomote înfundate, ca și cum acolo și-ar fi găsit adăpost insecte gigantice care, trezite și ele, se mișcau haotic. Haotic pentru mine. Poate mișcarea lor avea un rost, alt rost.

Apoi m-am trezit iar, copleșit de neputința de a schimba cursul lucrurilor, de indiferența soa ...

Ai găsit? Ți-ai luat?

Nu, mamă, n-am găsit.

Nu-nțeleg, toată lumea găsește, Valeria a găsit, tu nu. Mâine vin cu tine.

Nu știu de ce te grăbești, mai e timp.

Era bine în casă, n-o mai ardea soarele de iulie. A lăsat să curgă apa în chiuveta din baie în timp ce se uita în oglindă. Și-a aruncat de câteva ori cu apă pe față. S-a așezat pe vine într-un colț din baie. De-o parte ușa închisă, de cealaltă, faianța coral. Privea marginea de jos a caloriferului, ar fi trebuit să șteargă praful. Valer ...

1.

Tinu se așază pe scuterașul său mic și pornește motorul. Se află în capul satului, tocmai servise două, trei pahare pentru sănătate, dar a știut că ar trebui să se oprească. La sat e normal să se bea chiar și la volan, deci, nu prea ține cont. Totuși, trebuie să fie foarte atent, nu a crescut destul ca să își poată lua permisul, iar poliția patrulează apăsat.

Niciodată nu a purtat cască, nici nu îi vede rostul. Crede că vântul care-i trece prin păr merită riscul, dar nici Tinu nu e la vârst ...

— Bună seara, îmi cer scuze, poate voiați să închideți. Nu stau mult. Am venit doar să mă rog puțin și plec. Știu, nu sunt un enoriaș al acestei biserici. De fapt, nu am o biserică la care merg. Intru rar, când și când. Atunci când sufletul e plin și dă pe afară. Uite, azi am venit fiindcă am visat un înger care avea aripile negre. Nici nu știu dacă era înger. Era un fost amic, dar avea aripi. Negre. Mi-a zis cineva să merg la o biserică să aprind o lumânare. Aveți lumânări?

Femeia mică, aproap ...

— Stați confortabil? Acum pot să vă povestesc despre crimă.

Îmi place să fac pe gazda, chiar dacă nu sunt la mine acasă. Ca acum. Ne-au adus înapoi la hotelul unde eram cazați. O casă de oaspeți peste care au adăugat un etaj. Nu poți avea mari așteptări de la un orășel aflat la marginea deșertului. Am scăpat de zăduful zilei, dar încă suntem bântuiți de căldură. M-au așezat în capul mesei faimoase, cică aici a semnat capitularea un general din Marele Război. O poveste memorabilă, sunt sigur. La ...

M-am așezat la birou și am deschis calculatorul. Era ora 15:22. Mi-am spus că e suficient timp. Am lansat Word-ul și am scris nici mai mult, nici mai puțin de treizeci și cinci de cuvinte.

Apoi am stat pe gânduri vreo două-trei minute. Am răsfoit puțin notițele. Aveam toate indicațiile necesare, dar am simțit că lipsește ceva. Era un gol pe care nu îl puteam vedea printre notițe. Știam că e acolo și mă vedeam cum cad în el.

În jurul meu era un vid. Am încercat să vizualizez ceea ce deja scrise ...

— Belește-l!

Țin un teleobiectiv enorm în mână. De fapt îl țin cu ambele mâini, are în jur de trei kilograme. A costat, probabil, o avere.

Raul se uită în ochii mei, își ridică mâinile și repetă:

— Belește-l! Ce, ți-e frică de scule?

Trag de timp, încă nu mi-e clar în ce registru ar trebui să continui. Să par ofensată, să ies din sală, sau să mă arunc la jugulara lui? Îmi vine să le fac pe toate trei.

— Așa, fără mânuși de dantelă?

— Exact așa!

E tot cu mâinile ridicate, seamănă cu un ...

Priveam îndelung prin fereastră, stând neclintit și nesimțitor. Mintea mea continua să rătăcească, stârnită de neliniștea zilei de ieri. Vinovăția a încercat să-și croiască drum în inima mea, dar fără succes. Eram ca de piatră. Palatul fremăta de mișcare și agitație. Nobili, servitori, chiar și țăranii din afara zidurilor castelului, toată lumea își ținea respirația și, în mijlocul acestui vârtej, simțeam cum soarta își încetinește fusul care se învârte.

Trepidare. Cred că întotdeauna mi-a urmă ...

Ne-am întâlnit fără să vrem, dar asta nu m-a făcut să mă simt mai puțin răscolit de faptul că, după atâta timp, ne-am putut vedea din nou. De data asta, privirile nu ni se mai căutau flămând. Era diferit. Mă simțeam stânjenit, deși încercam să par puternic prin indiferență, iar ea încerca același lucru afișând o falsă nepăsare, în timp ce lumea noastră se năruia atunci și acolo.

Cele câteva cuvinte pe care le-am schimbat erau îmbibate cu amarul politeții adresate cuiva care te-a sfâșiat, care ț ...

Sunt eu, Magdalena, Maria Magdalena. Știi, acea Maria a Ta.

Am așteptat mult momentul acesta, au trecut secole între noi, dar ce a fost, cine suntem, cine am devenit nu se va stinge niciodată. Timpul câteodată vindecă, dar de la fel de multe ori doar amână un destin frânt, îi prelungește agonia.

Aș fi vrut să Te mai întâlnesc o dată, să povestim ca atunci când cuvintele Tale erau pe toate buzele, când vorba Ta era cuvântul cel mai des pomenit, în umbra măslinilor sau în arșița pustietății.

D ...

Gust de cafea și un iPad pe masă. Imaginea perfectă a zilelor solitare în care prezența altora e binevenită.

Murmurul de voci, zgomotul produs de mașinăria de cafea și ciocnirea ușoară a paharelor la atingere trezește în mine dorul după bucuriile simple, după dorința de a privi viața stând într-o încăpere în forfotă, de a ieși din cochilia confortabilă a solitudinii.

Muzica instrumentală din fundal cu notele ei nostalgice îmi amintește de momentele demult lăsate în trecut, dar trezite ...

£9,50 – atît costă azi o oră din viața mea. știi că ai un job prost când ești plătit cu ora, când – mai mult decât orice – ți se cere timp

acum un an, eram patru generații în viață. două bunici & două stră-. ne lăudam de-o căruță de ani că imediat ce vom face copii, vom fi cinci generații în viață. de azi, mai avem doar părinții + un bunic. spuma a secat. enunțul s-a agramat. cuvântul s-a tocit. orice sursă de plăcere o căutăm nu din hedonism, ci din disperarea de a reconstitui poate ceva. b ...

Budapesta, în prezent.

"Pictorul a pus toată pasiunea pentru femeia iubită în această pânză. În culori și forme descoperim dragoste pentru pictură și devotament pentru jumătatea devenită model. A făcut-o nemuritoare, a protejat-o, a îmbrățișat în cele din urmă cel mai mare sacrificiu. Și-a dat viața pentru a-și salva soția și pânza, devenite una și...".

Așa sună o parte din textul imprimat pe o placă dreptunghiulară argintie, prinsă de peretele îmbrăcat în postav verde din Galeria de Pictu ...

Își luase obiceiul de a-și privi mâinile încă de când era mică. O fascinau, parcă aveau o voință proprie. Îi plăcea să observe și mâinile celorlalți. Oamenii vorbeau cu mâinile, se deschideau către lume sau se închideau în sine, primeau sau ofereau. Nicio altă parte a corpului uman nu i se părea la fel de expresivă, cu excepția ochilor, iar ochii erau domeniul fratelui ei. Îi plăcuse să picteze și îi realizase portretul chiar înainte să plece. Era reușit și toată familia îl lăudase, dar pe ea nu ...

Diminețile rostogolite prin ceață, dinspre linia orizontului alunecând lent spre țărm, cu soarele încă iluminând printre fâșii semitransparente de nori, erau tot ce își dorea acum. Pășea pe stabilopozi, cu pas săltat, sprinten, zgribulită, cu ochii mereu spre cer, nu spre muchiile dintre ei, știind bine că s-ar putea împiedica în orice secundă. Încă o entorsă sau fractură ți-ar mai trebui acum, nu te potolești niciodată!, auzea vocea mamei de cândva răsărind acum odată cu soarele palid, cețos, m ...

Mașina a demarat în trombă, ridicând nori de praf. Cauciucurile scârțâiau la fiecare curbă, cu același sentiment de grabă pe care îl resimțeam și eu. Sprijinindu-mi capul în palmă, priveam pierdută pe geamurile fumurii, cu ochii năpădiți de lacrimi. Din când în când, șoferul mă urmărea în oglinda retrovizoare, așteptând parcă să mă prăbușesc. Dar nu o făceam. Cu respirația întretăiată, îmi alungam lacrimile și îmi masam tâmplele. Nu îmi aduceam aminte când dormisem ultima dată. Dovadă erau cearc ...

A venit toamna, iar eu stau și îmi beau cafeaua. Singură, pe marginea lacului, să mă pierd puțin în liniștea serii. Se mai aude în depărtare serenada broaștelor, muzica din fundalul vieții mele.

Tiptil, fricoasă, se apropie o pisică, crezând că mă apucam de pescuit. Dezamăgire... asta am văzut în ochii ei micuți de chihlimbar. S-a îndepărtat, lăsându-mi spațiu și timp cu gândurile mele.

Nu am crezut că o să îmi placă aici, în pustietate, unde drumul se oprește. Nu mi-am imaginat că locul este ...

pașii pe care trebuie să-i faci nu-ți vine să-i faci. că-s așa de mici, așa îndepărtați de destinație. că încă ești un dependent de shot-uri cheap de dopamină [cheap, dar care-ți mănâncă toți banii]. & pentru că încă ești un laș, care speră că drumul afară din canale va fi pe sus, luat de un uragan nemilos & norocos, care să te prindă în vârtejul lui haotic & să te tragă afară, spre un loc mai liniștit

mi-am pierdut prezentul executând versiunile trecute ale mele. iar acuma-mi pierd prezentu ...

Eram amândouă în camera ei. Mi-a cerut să îmi ridic tricoul. Și l-a ridicat și ea. În sfârșit, se întâmpla. Visul i se împlinise. Avea, într-adevăr, talia mai subțire decât a mea acum. A vorbit mult despre cuceririle ei și a băut doar apă toată după-amiaza. Când să plec, m-a rugat să iau eu pungile de pufuleți care rămăseseră neîncepute.

În drum spre casă, mi-am lăsat obrazul fierbinte să devină una cu geamul autobuzului și spațiul interior una cu amintirile proaspete ale acelei revederi, care ...

am învățat să fiu mai îngăduitor cu celelalte, fostele versiuni ale mele. acu' un an-doi am început să-mi aliniez toate aceste clone ale mele care mi-au împânzit & bântuit biografia & să le execut fără milă. să le anihilez, să le extirp cu bune & rele. că eram X & Y. găsesc azi scuze? scuze aveam și atunci. e mai ușor să execuți foste versiuni ale tale & să le pui în cârcă toată mizeria în care te afli acum, decât să faci un upgrade versiunii tale actuale, s-o iei din loc & să înoți cu viteză ...