Tanti Berta era o bucătăreasă excelentă. Cel puțin așa spuneau mama și bunica și la fel spuneau și părinții celorlalți copii. Gătea bine și ne făcea să radem. Cel mai mult și mai mult îmi placea șarlota cu lămâie și ciocolată pe care o făcea și pe care ne-o punea în farfurie în fiecare dimineață, la micul dejun. Nu era ca și cum am fi mâncat pâine unsă cu unt de lunea și până sâmbăta. Nu, șarlota lui tanti Berta era cu adevărat grozavă.

Noi eram mulți, cam douăzeci și ceva, și făceam numai năzb ...

Porumbelul pe care îl împușcase cu arma cu aer comprimat nu era foarte mare. Era la fel de mare ca mâna lui și la doisprezece ani, mâna aia nu era foarte mare. Nu încă, oricum. A urmărit pasărea cum bătea din aripi furioasă și disperată în timp ce cădea printre copaci până când a lovit pământul cu o bufnitură înfundată. A mai stat cu ochii pe ea ceva timp, câtă vreme încă mai mișca, până când s-a oprit, iar după aceea a început să-i pară rău pentru ce făcuse și imediat a început să își dorească ...

Pun pariu că nu ai câștigat niciodată, indiferent despre ce e vorba. Pun pariu că nu ai pariat și că nu ai riscat nimic. Spune-mi cât de mult sens are să mergi la sigur și să ai o plasă de siguranță în spate. Știu că nu ești funambul.

Spune-mi ce crezi despre superstiții și că nu ai niciuna. Eu o să știu că nu ai jucat niciodată și că înțelegi puține. Pun pariu că tu nu vezi tipare acolo unde nu sunt. După zece rotiri și zece pierderi la rând, Universul se mișcă o idee mai încet. Dacă mouse-ul ...

Până azi, nu am știut cine sunt. Adică știam, dar mi se părea că lipsește ceva. Că undeva în mine o voce sau o față zâmbitoare stă pitită, așteptând un semn. Poate un om care s-o privească și să-i arate că lumea nu e atât de rea și că n-o să moară dacă-și va pune pe pauză grijile și scenariile. Că oamenii în esența lor nu sunt vanitoși, egoiști, dornici de călcat pe cadavre și avizi după averi, ci poartă cu ei vocea de copil care le spune că au nevoie de iubire. De o îmbrățișare și-o încurajare ...

La început a fost gunoiul. Și gunoiul maidan s-a făcut.

Găunos. Când plouă, pe maidan miroase a zacuscă oțetită.

Marginile șanțului atârnă lângă șosea ca jumările de cauciuc ale unei mingi sparte.

Când plouă, maidanezii beau apă de acolo. Lipăie fericiți. Dau din coadă. Ling cu jind pielea curată, miros atent scalpul meu fără purici. Mă gândeam că în coșmar, adesea puricii simt cum le mișună câinii pe scalp.

Când mă plimb, îmi place să suflu în păpădii și să mișun printre copii. Să îi scar ...

Vastă, melancolică, disperată-nserare! (1)

Tocurile țăcăneau pe scena-podea, ocolind actorii care își scuipau sufletul. Oana Pellea certa pe cineva, iar țăcănitul ridica o perdea între ea și restul spectatorilor. "Auzi și tu pași sau am înnebunit?!", o întrebă pe bătrânica luată în gazdă, în casa încropită în inima teatrului. Replica fără legătură cu piesa, evident o improvizație, dar smulsă din gura unui om, nu a unui personaj, îi teleportă pe toți în casa familiei Hunsdorfer, care deveni br ...

Când ai nouăzeci de ani, o sănătate precară, dar care încă te mai ține în picioare și cum din suma prea multelor lucruri nebunești pe care ai visat o viață întreagă să le poți face, numai câteva au mai rămas "acceptabile", ei bine, pe acestea din urmă nu le poți refuza în ciuda unei așa-zise înțelepciuni a vârstei. Așa și cu povestea de ieri, când, în fața altarului unei biserici săsești, sub ochiul de piatră și pleoapa de lemn, mai mult închisă, a unui Dumnezeu cu o vechime de 800 de ani, am sp ...

Dacă tai venele unui poet

atunci când el a trecut dincolo

peste granița lumii

la fierăria razelor

nu o să curgă sânge

o să curgă mult albastru

uneori turcoaz

și uneori verde

apoi la un moment dat

va ieși

un colibri

de topaz.

Vis despre suferință

Suferința e o apă adâncă,

întunecată, fără pești,

o apă moartă, o apă oarbă.

Îmi tot spun:

trebuie să înveți să înoți

trebuie să ieși la suprafață

să dai din brațe

să mergi mai depa ...

În memoria lui Urmuz

Ea era atât de înaltă, încât ștergea cu fruntea cerul. El era atât de mic, încât se târa pe pământ ca o mătură. Ea, transparentă ca un cristal, dar îmbrăcată în metal, sârmă ghimpată, sticlă, vopsea și cauciuc. El, pântecos, dar bine așezat în pantofi, întunecat ca un cărbune, acoperit de nuiele, stofe, mucava, saci, dantele și celuloid. Ambii, în fond, câte o formă rafinată de carbon, născută fiecare dintr-o sămânță comună, olimpiană. Așadar, Uezen Mud și Anatas era ...

Sceadu genga

Sunt o consoană fantomă: mă numești, dar sunt de nenumit.

Artificii

Lacrimile mele sunt artificii care încă plâng.

Splendoare

Ochii tăi sunt splendoarea mea.

Limbajul semnelor

Cum ai traduce poezia în limbajul semnelor?

Înmarmorat

Te-am așteptat în frig, dar m-ai lăsat înmarmorat.

Tatuaj

Nu vreau niciun tatuaj: durerea e deja tatuată în mine.

Gimnastică

Gimnastica e un frumos balans pe spatele vieții.

Așteptare

...

Parcul era pustiu la acea oră, doar o bătrână împingea un cărucior, iar spre capătul aleii, un bărbat cu pardesiu negru și pălărie de fetru fuma o țigară și vorbea la telefon.

— Azi noapte am visat, începu băiatul. Se făcea că eram undeva la munte, mă rătăcisem și tot căutând drumul, am ajuns într-un târziu la o biserică părăsită. Se auzea un fel de cântec tânguitor ale cărui cuvinte nu le înțelegeam. Ceva monoton și apăsător. Apoi, când am ieșit din biserică, s-a apropiat de mine o bătrână și ...

Nu am înțeles niciodată cum ai putut să faci așa ceva. Poate că atunci eram prea mică și nu pricepeam nimic. Dar cu atât mai puțin pricep acum, când stau în fața ta și nici măcar nu pot să te privesc în ochi. De fapt, de asta te-ai temut întotdeauna, nu? Că fiica ta o să te privească în ochi cândva, când va fi destul de mare ca să înțeleagă. Mi-ai spus că de vină erau aleile, că ele te aduceau în starea aia, de amețeală, așa ai numit-o. Aleile lăturalnice și slab luminate. Și cele întunecate. ...

Atât intensificarea peste măsură a lobby-urilor legislative, cât mai ales succesiunea crescândă a revoltelor și a atentatelor având ca motivație inechitățile socio-profesionale, au determinat guvernul mondial să propună, plebiscitar, o strategie radicală, ce avea să fie concretizată în doar câteva decenii: implementarea matricei globale de interșanjabilitate a profilurilor de viață.

Astfel, liberul-arbitru pentru viața diurnă, oricum ar fi ea, aparține mai departe oamenilor, rămânând acesta ...

Nebunia își întinde corturile peste lume,

viața ia culorile spaimei și agoniei,

răvășită în spiralele timpului,

bucuria e amintirea celor care încă mai sunt...

Bate tare inima lumii și răsună

înfundat în urechile nopții,

lumea își pierde mințile în fiecare zi,

pe linia subțire dintre a fi și a nu fi...

Un duh nebun o bântuie și o chinuie,

oamenii au deschis din nou ușile haosului

prin care intră în valuri întunericul

sfâșiat de fulgerele urii și ale furiei,

...

Ușa se deschidea apăsând pe pix de trei ori (deschis-închis-deschis) și rotind cilindrul de plastic de două ori, de la stânga la dreapta. O făcea rar, doar când șeful începea să urle, arunca hârtiile și dosarele și-i prindea pe toți într-un vârtej de maculatură. Acum era și mai rău, zbieretele se auzeau probabil până în parcare.

Intra în bazarul copilăriei sale, acolo unde mergea în fiecare marți dimineața, cu prețul chiulului de la prima oră. Nu căuta să cumpere ceva, buzunarul îi era oricum g ...

Era totuși prea cald pentru o zi de octombrie, deși aerul care intra pe trapa bolidului Ioanei amintea prin izul lui de ploile mucegăite de toamnă. Își duse la nas încheietura mâinii să încerce baza parfumului pe care și-l dăduse de dimineață. Ar trebui să aibă note lemnoase și o pișcătură de floral, ceva difuz, care să se conjuge perfect cu fumul de tutun. Așa îi spusese vânzătoarea, că se conjugă, auzi la ea, terminase probabil litere și ghici cine nu a dormit la seminarele de limbă română con ...

Eram în clasa a cincea când ți-am zis că ies până la patiseria din colț

să-mi cumpăr un corn cu ciocolată

și mă întorc repede

ai zâmbit și mi-ai spus bine, du-te

(nu era nevoie de mai mult, cuvintele sunt de prisos

atunci când știi să cuprinzi înțelesul lumii într-un surâs)

eu am ieșit pe ușă și m-am dus la patiserie

mi-am cumpărat cornul mult râvnit

și când să mă întorc

dau nas în nas cu doi colegi de generală

ce zici, Mihaiță, nu vrei să fa ...

Bărăganul, matahala asta de câmpie, se mai răsfață cu câte o livadă sau o vie pe ici pe acolo, apoi, cât vezi cu ochii, numai drumuri, pelin și ciulini, rar încălecate de fântâni cu cumpănă. – Fănuș Neagu

Cât despre oameni, se știa că nu îi putea suferi pe blazați și pe mizantropi. În rest, îi accepta pe toți așa cum erau. Până la proba contrară. Cum ar veni, lași omul să se simtă în largul lui. Să vezi ce e cu el. Dacă nu îți place, nu spui nimic. Îl lași în ale lui să vezi până unde me ...

Valerica, cumătra noastră, cerșea de ani buni în față la Biserica Sfântu Gheorghe. Mică, pricăjită, cu ochii mari, negri, păr până pe la nivelul umerilor, față subțire, alungită, cu un ciuradel atârnat permanent de țâță – o țâță brună cu sfârcuri mari, rotunde –, dar și cu un zâmbet de star de cinema, Valerica cerșea cu sfială. Stătea, dacă vă mai amintiți, la intrarea Bisericii Sfântul Gheorghe, la "Orizont". Am rămas fascinat de hăpăiala bebelușului. "De ce stai aici?" Valerica, pe atunci doar ...

Am o confesiune de făcut, așa pe șoptite. Sunt momente în care îmi par caraghios, de tot râsul, altădată doar sincer. Undeva pe la ultimele ceasuri ale zilei, când întunericul urcă pe boltă, mă plimb prin casă. Sunt singur pentru că soția e încă la serviciu și nimeni altcineva nu ar avea ce căuta pe acolo.

E o casă destul de mare, o vilă interbelică ridicată într-un cartier mai liniștit al orașului. Stă pitită sub niște castani, pe o stradă lungă, ferită printr-o minune de marșul triumfal al m ...

Burn-out

de Gabriela Rus

Sunt așa de buimaci când ajung aici, încât adesea nici nu mă observă. Uniforma mea neagră ca noaptea cu lună nouă nu le dă prea multe indicii. Dacă închid ochii, sunt practic invizibil. Îi întâmpin mut. Nu e treaba mea să le fac boarding-in. Vreau doar să fiu lăsat în pace, de aia am acceptat jobul ăsta de căcat. Oricum, nu e tocmai ce mă așteptam. Eu voiam un desk-job retras, nu realții cu publicul.

Unii au impresia că visează și aiurează tot felul de bazaconii desp ...

"Florența, mândra capitală a Renașterii cunoscuse mărirea și decăderea, iubirea și disperarea, opulența și pauperitatea. Leagăn al artei și filosofiei, uimise Europa cu nume răsunătoare. Dar Florența ascundea și o istorie tenebroasă, rămasă în tradiția orală, povestită și astăzi de unii localnici. Donna Fiorella, protejata Familiei de Medici, cu oarecare origini nobile și cu multă ambiție, reușise să controleze din umbră breasla notorie a mătăsii. Se spune că Giovanni, Meșterul Mătăsar, alegea c ...

*"IH ne-a pus gândurile în lanțuri. Pe nesimțite am devenit sclavi în celula propriei noastre minți. Acum vor să ne ia și dreptul de a visa. Oameni buni, când visăm, suntem liberi cu adevărat! Putem fi orice, oricând, oricum. Nimeni nu ne mai pune opreliști. În vis, nu mai acționează legile realității. De câte ori n-ați visat că zburați sau că puteți dansa ori cânta minunat, ați vizitat locuri magice în care nu ați fi putut ajunge niciodată în realitate. Dar în vis, totul e posibil. Vedem un flu ...

Rețeaua electrică din casă era praf. Becurile se arseseră, unul câte unul. În bucătărie mai rămăseseră doar două, în hol era beznă mereu, iar neonul din baie pâlpâia ca-ntr-un film de Gaspar Noe, de parcă își dădea ultima suflare. Noaptea, casa plutea într-o lumină ciudată și bolnăvicioasă.

Prin ferestrele larg deschise, frigul de octombrie pătrunde rece și tăios; zgomotul orașului, claxoane și sirene, sparge liniștea de mormânt. Matei stă trântit în fotoliu, nemișcat, cu privirea pierdută în ...

Proprietar închiriez apartament cu două camere. Așa ar fi putut începe povestea. În realitate, totul a început pe vremea când temeliile blocului erau niște mlaștini populate de sute de broaște. Seri în șir, din aprilie până în august, corul broaștelor din mlaștina de peste drum, mi-a călăuzit visele. Acum trei ani, primăria a decis să dărâme bazinele și să construiască în locul lor un ansamblu rezidențial, blocuri de cinci etaje, cu finisaje lux, în care am locuit și eu timp de doi ani. Apartame ...

Niciodată nu se gândise că soțul ei va apărea la televizor. Fusese, ce e drept, un om important, însă, atunci când erai primarul unei localități mici cum era a lor, existau (sau cel puțin așa credea ea) două posibilități prin care puteai stârni în vreun fel interesul, fie o dădeai în bară de-a binelea, fie dădeai colțul. Iar el le făcuse pe amândouă.

Atunci când crainicul apăru pe ecran pentru știrile de la ora cinci, peste cei adunați în holul localului se lăsă liniștea și toți ochii se îndre ...

aș aduna norocul în sticle mici de voiaj

ca cele de perwoll

în ghemotoace de ață

și le-aș da doar oamenilor la care țin cel mai mult

le-aș coase pielea de ei cu noroc

le-aș spăla hainele preferate

le-aș vărsa în bar în nether noroc în pahar pe ascuns

la fel cum fac bărbații peste 50 de ani cu minorele, le toarnă ecstasy

am visat asta acum câteva zile îmi amintesc vivid cum îmi turna cineva ceva în pahar

noi eram la masa de mixat doi dj în culori extatice – nu mai ș ...

În mirosul de benzină, Gamela regăsea părți consistente din copilăria sa. Crescuse în epoca mașinilor cu carburator, cu jiglerul înfundat și cu jocul pistoanelor în cămășile cu mâneci largi, de vară. Era mai prezent la pornire și imediat ce autovehiculul se oprea la un stop sau la vreo barieră. Vaporii intrau atunci de peste tot și rămâneau o vreme în țesătura hainelor, ca o aură, indiferent de curenții de aer. Hidrocarbura odată lipită de materialul textil trecea prin piele direct în sânge. Cob ...

Când m-am trezit, totul părea aievea, deși aș fi putut jura că e doar un vis. Camera mea n-avea nici ușă, nici fereastră, iar eu eram o frescă pe un zid. Ciudat, mi-am spus, fără să pot schimba mirarea de pe chip. A cui și cine a zămislit această țară de nicăieri venită în vis? Ce vrăji nebune, neîntâlnite până astăzi, s-au înnodat în somnul meu, din care nu-mi doream să mă trezesc? Nici să mă mișc, nici să clipesc nu pot; totul e vis și neputință, căci tencuiala și vopseaua m-au împietrit în fa ...

Dacă locuiau într-un oraș din Transylvania County, Carolina de Nord, SUA, și nu în Brașov, Transilvania, Republica Populară Română, părinții mei ar fi trăit visul american. Iar eu, odată cu ei.

În America anilor '60, femeile aveau un singur țel în viață, să se mărite, nu neapărat cu un prinț, dar cu un bărbat serios, cu slujbă de la nouă la cinci și un dulap plin de costume asortate cu cravata. Acasă, nici nevasta nu stătea degeaba: copiii trebuiau să fie curați, politicoși, educați să spună ...

Tot încerca să își scoată bucățele de cioburi și pietricele din zona tibiilor, dar nu reușea. Nu, reușea doar să își provoace tot mai multă durere.

În colțurile minuscule care îi ieșeau din carne își tăia buricul degetului arătător. Sărise de la etajul trei și, spre surprinderea lui, încă respira. Greoi, dar aerul circula. În momentul acela, își aducea aminte doar de primul "Bună!" pe care i l-a trimis. Vai, dar ce greșeală enormă. Să vorbești cu cineva pentru a forma o legătură, de cele mai mu ...

Prințesa Dora i-a cerut părintelui său, Împăratul Roșu, să-și ducă toată colecția de bufoni în împărăția vecină, unde avea să devină soția Prințului Negru. Împăratul Roșu i-a făcut voia fiicei sale, fără să știe că printre noi se află marele său dușman. Ea nu se împotrivise deloc dorinței tatălui său de a o mărita, ba era încă înțeleasă și cu Prințul Negru. Amândoi își doreau să ajungă la putere numai spre a-și face de cap. Bieții împărați, de-ar fi avut habar ce au de gând progeniturile lor!... ...

Ilie își plimba nervos vârful degetelor peste hârtia îngălbenită de vreme, imprimată cu litere mărunte, aranjate în rânduri scurte și drepte, unul sub altul. Din loc în loc, șirurile de semne erau întrerupte de imagini alb-negru.

Un ciortan fript, o franzelă și un cartuș de țigări erau înfășurate în paginile de ziar. Înainte să lase pachetul pe tejgheaua din lemn, a privit încă o dată fotografia cu doi pescari aflați într-o barcă. Vâsleau pe un canal din Deltă, mărginit de stuf des. Parcă știa ...

pe strada cu nume de turn

istoria și poezia

Chindia

complicată regia unei piese de teatru

în două acte

s-a rătăcit în propria-i teamă

însăși armonia

în gala de excelență e umbră/lumină

ca mod de viață

într-un bestseller cu enigme

printre cuvinte sosesc

sădesc o elegie și mulțumesc

prin rugă spre Înalt

alunec spre final

mă ridic

pășesc

mă odihnesc în banca cuvintelor

îmi sprijin tâmpla timpului într-o fotografie

cu chip de scorpion

si ...

Vântul nu bate degeaba. Niciodată nu umflă pânzele fără un rost. Te împinge fiindcă trebuie să fii undeva, fiindcă știe unde să te ducă și umflă pânza spre direcția de el dorită.

Visele întotdeauna plutesc spre dreapta, deși direcția le e înainte, și întâmpină liniștite destinația. Nimeni nu așteaptă cu mai multă seninătate să ajungă la mal ca un vis. Fie că sunt pisicoase, ușor negricioase și veșnic miorlăite, iepurești și pleoștite ca un gând neașteptat, toate se țin de mână.

În barcă e frig ...

Băiatul ajunse în parc la ora înserării. Ninsese mult, iar zăpada înnobilase cumva copacii uscați și strâmbi, redându-le un pic din măreția pierdută în lupta cu vânturile aspre. Găsi o bancă, dădu la o parte cu mâna omătul prăfos și se așeză. Nu trecu mult și lângă el luă loc o fată tristă cu un fular vesel, trecut șmecherește peste geaca albă. Tânăra îl privi un timp absentă și apoi îl întrebă:

— Ai auzit de Somnium Space?

— Nu.

— Îți cumperi un avatar care va trăi și după ce mori.

— De ce ...

La 37 de zile am fost arestat în mod formal și am intrat în etapa investigativă. La majoritatea celor pe care-i cunoscusem acolo veneau milițienii să-i interogheze în fiecare săptămână timp de multe luni de zile, la alții veneau aproape în fiecare zi. La mine nu a venit niciodată nimeni în întreaga perioadă cât a stat dosarul meu la Miliție, aproape un an de zile. Din două în două luni primeam câte o hârtie care-mi prelungea arestul cu încă 60 de zile. Motivul era mereu același; se prelungea inv ...

Leo se simțea deprimat și încă somnoros – noroc că monitorul-folie aplicat pe fereastră începuse să proiecteze imagini pentru îmbunătățirea stării de spirit! O sărută ușor pe obraz pe Sofia, care însă nu se lăsă trezită căci era foarte devreme.

— Hai, dragă! Deșteptarea! Știi că astăzi am o întâlnire importantă, îi spuse cu voce caldă, care însă trăda nerăbdarea.

Până la urmă, frumoasa blondă se dădu jos din pat și se îndreptă către baie. Chipeșul ei partener se ridică molcom, iar patul auster ...

— Hai, veniți mai în față! E loc pentru toată lumea! Ocupați și spațiul de pe margini.

Cel care vorbise era un bărbat între două vârste, înalt și mai degrabă slab, cu pomeți proeminenți și bărbie puternică, cu o mustață răsucită și perciuni ce depășeau lobul urechilor. Purta un veșmânt lung și negru, iar când desfăcea brațele părea un liliac uriaș. Privirea sa fără astâmpăr se oprea la întâmplare pe câte un chip, iar cel fixat de ochii aceia de culoarea algelor lăsa rușinat capul în jos.

— P ...

Deschid fereastra și inspir adânc. Tocmai am omorât un șobolan care se strecurase în bucătărie cine știe cum. L-am văzut prima oară pe coșul de gunoi, sub chiuvetă. Se uita la mine întrebător – am de gând să-i fac rău sau vreau să ne împrietenim? Nu a fugit. Am sigilat bucătăria, iar șobolanul a rezistat o săptămână la otrava albastră presărată pe peștele afumat, lăsat în locuri strategice prin bucătărie. Până într-o zi când a început să vină un miros nesuferit pe sub ușă. Am deschis și am încep ...

Librăria e lată, dreptunghiulară, adâncă precum un insectar. Cărțile așezate pe rafturi sunt țintuite ca niște insecte pe culori și mărimi, iar lumina din spoturile înfipte în tavanul înalt se reflectă în coperțile lucioase. Fluturi, rădaște, bondari, toate cu aripile închise – asta ca să încapă mai multe, corpul strâns, capul înghițit în propriul trunchi. Într-un colț, lângă vitrina prin care se perindă autobuze, mașini și trecători, are loc lansarea! O masă lungă și trei rânduri de scaune. Asi ...

Acuma serios, tot el spune că a fost un coșmar? I-am pozat trei săptămâni și jumătate cu căciula de nurcă a lu' mă-sa în cap. Pe căldurile astea, simțeam că mă ia cu leșin și mă tot rugam de el să mă lase să fac o pauză cât să trag o țigară. Și uite ce-a făcut: a transformat căciula aia care puțea a naftalină în șobolanu' ăsta speriat.

E drept că port număru' 40 la picior și-mi găsesc pantofi doar la secănhenduri care aduc marfă din Olanda, dar chiar așa labe dizgrațioase crede el că am? Cu och ...

Un individ, legat cu o năframă albă sub bărbie, se ghemuise la fereastra hanului, izolat de agitația de afară. O durere de dinți îl chinuia cumplit, făcându-l să se răsucească în scaunul său. Cu un gest hotărât, deschise geamul, și zgomotul pieței îl lovi ca un vârtej. Vru să le strige celor din mulțime să facă liniște, dar, fără să știe de ce, simți că efortul ar fi fost inutil. Erau atât de mulți, și cu toții păreau absorbiți de propriile preocupări.

Un vecin pe care îl cunoștea din vedere se ...

Am hotărât să ies, chiar dacă vremea e urâtă, nu se prevede soare, dar nici nu îmi pasă, ieșitul la cafenea e doar un motiv ca să văd oameni. Am ajuns ca de obicei mai devreme, aveam de gând să citesc în liniște știrile, asta pentru cazul că se va discuta vreun eveniment, să nu mă simt pe dinafară total. Noutăți: O tânără abandonată s-a lăsat călcată de tren, un tânăr student nihilist a ucis cu securea o bătrână cămătăreasă pe care o considera inutilă, apoi o dispariție, se caută un tânăr cu pro ...

Nu am făcut sex cu nevastă-mea de un an și jumătate. Clocotesc toate măruntaiele în mine și în curând o să mă dezmembrez. Vreau asta, adică vreau să mă desfac în bucăți.

Vreau să mor.

Din motivul ăsta am un bisturiu în mână. Când mă uit la el pielea mi se ridică în puncte galbene deformate și printre ele se rostogolesc picături de sudoare. Nu ar trebui să se întâmple asta, doar sunt chirurg, folosesc bisturiul în fiecare zi. Și totuși gura mi-e uscată și amară.

Știu unde trebuie să tai. O inc ...

Peter Bruegel analiza cu atenție ultima pictură a tatălui său. Maestrul, așa cum se obișnuise să-i spună și când nu era de față, se întrecuse pe sine. Renumit în Anvers și-n întregul comitat al Flandrei, ilustrase în această lucrare (pentru a cărei realizare folosise peste 150 de figuranți) ipostaze ale alienării umane. Cea care îl ajutase să pună totul în practică era o tânără flamandă, care se recomandase ca fiind o fostă discipolă a Școlii Venețiene de Arte. Numai datorită inteligenței și cre ...

Motto:

"Cred, bineînțeles, în vise. A visa este esențial. Ar putea fi singurul lucru real care există." (Jorge Luis Borges)

Începuse, deși, la început, nimeni nu-și dăduse seama că ceața grea care li se lăsa peste suflet îi va afecta pe toți, fără excepție. Din ce în ce mai mulți oameni mergeau prin orașul gri cu capul plecat, iar tristețea desena riduri pe mai toate chipurile. Viața lor se strângea chircită într-o cochilie de melc. O depresie colectivă se întindea pe nesimțite, ca o pâ ...

Ne uitam la blocurile fără sfârșit care înconjurau Gara de Nord. La fel de gri ca la noi, dar mai mari, pline de graffiti-uri albastre, galbene, verzi, cu balcoane imense în care cred că puteai juca fotbal, iar când și când apărea câte o casă foarte înaltă, cu o structură atipică. Nimic din înghesuiala paralelipipedelor cunoscute, ci unduiri, geamuri rotunde și câte un colț ridicat de parcă ar fi fost un cuib de castel. Cu ochii la toate zidurile, pierdeam adevăratul peisaj, fetele în fuste mini ...

Dinspre Place d'Etoile către Place de la Concorde, toate caleștile trec în pasajul duminical. Nu ieși pe Champs Elysee, nu exiști. Jeanne de Crecy, în noua trăsură cumpărată de soțul ei, colonelul Renard, caută din priviri ceva. Lângă marginea drumului stă oprită caleașca rivalei, amanta oficială a soțului, domnișoara Isabelle. Mult mai tânără, mai proaspătă. S-a oprit pentru admirația trecătorilor, din care atât ea, cât și Jeanne, trebuie să aleagă aspiranții ambițioși la accesul în budoare ce ...

Văzu două siluete înaintând către el, dar nu-l interesă. Era aproape întuneric și era deja în întârziere. Tropăitul calului zdrobea pământul moale și negru. Ordinul de retragere, parafat și sigilat, pe care îl transporta trebuia să ajungă numaidecât la trupele încă angrenate în sus pe coastă. Nu putea să se oprească, nu putea să se abată din drum pentru nimic. Și totuși, atunci când s-au apropiat mai mult, ceva l-a îndemnat s-o facă. Trase repede hățurile și calul se opri într-un final. Trecuse ...

Dragă Marie,

Mulțumesc pentru gândurile tale. Din păcate, sunt nevoit să te anunț că prietenul nostru și-a dat ultima suflare cu două zile în urmă. Am stat la căpătâiul lui până la final. Ardea tot și murmura neîncetat numele tău ca un disc de patefon sărit din locaș. Ieri l-au îngropat la Père Lachaise, însă mă tem că nu am putut fi prezent. Doamna Gauthier, patroana noastră, a insistat cu strășnicie să o plimb cu trăsura ore întregi prin centrul orașului. Orice argument s-a dovedit inutil, nu ...

Profesorul nu putea să doarmă după scandalul de plagiat. Se foia nopțile, transpira, se ridica să se ducă la baie. Îi revenea în minte gândul că nu va mai putea să predea vreodată, că, fără să fie pregătit pentru a renunța, cariera lui era ruinată, că întreaga credibilitate pe care o câștigase nu-l va mai putea ajuta atunci când va face pasul spre cariera politică. Evident, nu gândea atât de sofisticat, a fost de datoria noastră să scriem astfel, să nu îl pierdem de client. Mai întâi, profesorul ...

Barbusse și Maurice ronțăiau, de pe margine, firele de tutun rămase printre dinți, între două fumuri de Gitanes fără filtru și scuipau a dezgust de fiecare dată când caleștile treceau prin dreptul lor. Era duminică, ziua în care protipendada pariziană își făcea apariția pe Champs-Élysées, etalându-și cu mândrie ținutele și plimbându-se în trăsurile fabricate de ei, oameni ai muncii nesfârșite și prost plătite. Lupta de clasă se ascuțea în acele zile de toamnă precum proletarul, la față, după săp ...

Claire nu trebuie să afle niciodată că am urmărit-o în ziua aceea. Urcase într-o trăsură deschisă, deși era o dimineață destul de rece, iar pe cer se vădea un pâlc nelămurit de nori de ploaie. În lunile calde, ba chiar până toamna târziu, Claire nu ieșea din casă fără umbrela ei galbenă. Adevărul era că, pe lângă nevoia de a-și lua toate precauțiile necesare activităților ei suspecte, avea și toana de a-și păstra pielea albă. Nu suporta să-i vină soarele în față, până și-n miezul iernii se ferea ...

Miroase a lapte proaspăt muls, damf de bălegar, scoarțe vechi… și-un iz de ceva tăios, pe care nu-l recunoaște. Anticiparea urcușului pe deal, printre tufele cu coacăze roșii, îl umple de neastâmpăr. E vacanță doar, iar drumurile se cer explorate și năzbâtiile inventate. Deocamdată, bunică-sa îi pregătește niște "copturi" în vatră. Deși nu o vede, bătrâna sigur se agită prin bucătăria de vară, cu basmaua trasă-n jos pe frunte, peste sprâncenele înspicate.

— Ce-avem bun la masă, buni? Și p’ormă ...

Cum să uit? Era pe la mijlocul lui octombrie și îmi amintesc că plouase câteva zile la rând. Nu mai puteam să merg cu bicicleta spre liceu, așa că luam autobuzul. Totuși, în dimineața zilei cu pricina ploaia încetase, iar orașul rămase parcă beat de atmosfera cerului cenușiu și al asfltului ud. Am luat din nou bicicleta.

Deja vorbeam la acea vreme. Ne făcuseră cunoștință Mirela și grupurile noastre de prieteni se uniseră după aceea. Cu toate că eram în clase diferite, pauzele le petreceam ades ...

Mirosul e ultimul care se uită. Inspiră pe mai departe. Poate ca timpul nu e liniar. Poate că avem, ca într-un joc video, harta întâmplărilor care urmează să se desfășoare. Și dacă totuși ai putea decodifica longevitatea. O femeie se tunde cheală pentru a-și cinsti cumva mama moartă de cancer. Feminitatea ei se pune pe pauză. E în remisie. Visele îi sunt metastaze Trecutul e un fel de tărâm pe care nu prea îl mai putem vizita, doar aminti. Visele rămân în corp pentru totdeauna, ca atunci când ai ...

Sunt și alții pentru care azi se fac patruzeci de zile. Au fost anunțați de aseară să fie pregătiți în zori, să prindă fluxul și să poată ridica ancora.

Chiar e vremea să plece. Pfuai, că prost a fost! Târziu și-a dat seama că va trebui să-și strângă toate bagajele, cele cu care sosise și cele adunate cât a stat așa, între două lumi. Știa că vine ziua plecării, dar nu s-a gândit decât că n-o să mai vadă nimic de Dincolo, nu și că va trebui să își care lucrurile. O să aibă ce căra, că a trebuit ...

aveam aproape doi ani de când lucram în șantierul ăla prăfuit și începusem să am senzația că trăiam sfârșitul băltit și lipsit de sens al inutilei mele istorii personale timpul meu își scurgea monoton firele uscate și abrazive în clepsidra cu pereți invizibili a unei istorii potențial mai mare și mai generoasă dar care nu-mi era limpede când renunțase să se materializeze și să se strângă protectoare în jurul meu

nu se întâmpla nimic semnificativ în viața mea anonimă nici măcar de formă nu s-ar ...

Atunci când se angajase el, în curtea școlii încă erau mesteceni și copiii ascuțeau creioane colorate. Desenau cu ele pe hârtie adevărată. Case rectangulare cu hornuri înclinate, pomi verzi, flori, un soare galben spânzurat în colțul paginii. Apoi ieșeau în pauză și băteau mingea pe terenul de pământ, printre frunzele ruginii. Acum, aflat în pragul pensionării, înțelegea exact ce anume îl deranja. Culorile se schimbaseră, nu mai purtau în ele aceeași căldură. Copiii de astăzi desenează asistați ...

Mi-era teamă. De fiecare dată când mă vizita. Nu se întâmpla foarte des, dar când venea, îmi îngheța sângele în vine. Apărea de nicăieri, ca o figură de tarot nedorită. Intrarea era mereu dramatică . Cu tobe și muzică de circ. Atâta dramatism în costumul ăla colorat...

Și valiza. Valiza aia în care își căra visele. Aia mă speria cel mai tare. Nu știu cum făcea, dar mă atrăgea ca un magnet. Da, da. Eu cred că pe fundul ei avea un magnet ascuns. Dar nu era ca cel cu care îl păcălise Melchiades pe ...

Catia Maxim

Fiecare poveste are un început. Însă puține istorii au un final, chiar dacă, aparent, viul se preschimbă în punct. Se întâmplă și cu obiectele de suflet ce ne însoțesc și ne bucură inima. Fie devin amintiri, fie sunt mai longevive decât omul căruia îi continuă povestea. Astfel o pensulă, cu care s-a zugrăvit pâlpâirea de după pârjol, permițând să răsară ici-colo smocuri de verde, și-a “spus" povestea la sfârșitul unui flagel de pe urma căruia a rămas un vas chinezesc cu capac smuls ...

Felipa purta o cămașă albă, descheiată și doar atât. Se plimba desculță pe dalele de ceramică, mirată fiind încă de detaliile florale ce se simțeau reci sub tălpi. Făcea slalom printre pânzele supradimensionate atârnate de tavan și încerca să le cuprindă cu privirea într-o căutare fără de sfârșit. Lumina unei dimineți lipsite de inspirație se revărsa prin geamurile ușilor ce separau camera de vântul oceanului.

O durere ascuțită i-a întrerupt dansul. Îndepărtă bucata de gresie care-i intrase în ...

Femeii nu-i venea să creadă – câtă năclăială de sânge. Mai văzuse ea asta, mai trăise ea asta, dar tot nu-i venea a crede. Își duse dreapta pe o pulpă și șterse sângele păgân. Mâna ei, propria ei mână, mâna cu care mânca – îi producea scârbă. Icni sec, dar mâncarea, dacă o fi mâncat nu-și aducea aminte, stătu în locul ei și nu trecu bariera gâtlejului. Trebuie c-a mâncat: un alcool, un oţet de mâncare stătută, atacată de sucurile stomacului, se strecurase, ...

Cel mai mult pe lumea asta iubea acea oglindă cu ramă din argint, pe care o ținea agățată pe zidul dinspre răsărit al dormitorului ei regal, ca pe o icoană. Îi plăcea să mângâie rotunjimile frunzelor de acantă din metal prețios, ori să-și treacă degetele peste obrăjorii bucălați ai amorașului pe care meșterul argintar îl așezase pe creștetul ramei ovale, ca pe o coroană. Însă cel mai mult iubea obsidianul șlefuit până la perfecțiune în care își reflecta imaginea și care constituia apa acelei ogl ...

Am avut noroc de iubire, deși am fost în multe mâini ticăloase. Dar nu toate buzele care m-au sărutat au fost spurcate, și nu toți sânii de care am fost lipit au stat pe piepturi cu inimi mici. Podelele pe care am fost târât au fost călcate și de tălpi mârșave și de pași de sfinți, ochii cu care am fost privit au fost prefăcuți, adoratori, inocenți sau păcătoși, după cum s-au scurs timpul și oamenii înaintea mea. Am renăscut în multe chipuri și am adus multă bucurie. Mulți au murit cu mine, în m ...

Oglinzile și paternitatea sunt niște abominații,

pentru că multiplică numărul oamenilor. On Uqbar – The Anglo-American Encyclopedia XLVI, New York, 1917

Orice relație de iubire se termină de regulă cu o confesiune, iar nu de puține ori acestea seamană cu cea a unui om care mărturisește un omor. În ultimele momente împărtășite de doi oameni pot fi otrăvite oceane de amintiri, rutine întregi pot fi incinerate, iar dorințele și planurile ce pluteau în aer până de curînd pot fi sugrum ...

George Cosmin Bors

Nicu mi-a zis că mă înșeli. El mi-a zis și de castan. Cică să mă urc tocmai în vârf și să te aștept, numai așa aveam să mă conving. Mie mi-a fost teamă, însă, și m-am oprit pe o cracă mai groasă unde am fumat ore întregi. Fumul se ridica albastru în văzduh. Se înserase și era frumos. Mai bine rămâneam în copac când am auzit primele zgomote, dar parcă necuratul îmi întindea zahăr cu lingurița, așa că am coborât. Tu erai pe o pătură câțiva metri mai încolo, prinsă în frenezia d ...

Neil McGregor

Întrebare

Știi ce m-a atras cel mai mult la ședința asta? Poate îndreptățit vei fi să crezi că discuțiile noastre interminabile, veșnica aranjare meticuloasă a aparaturii, nu? Ei bine, nu lumina, nu pălăria fetei, pe care, fie vorba între noi, maestre Vermeer, ai adus-o în prim plan printr-o asociere strălucită căci chiar aș îndrăzni a-ți pune la îndoială vederea de dincolo de bucata de lemn, și gândul meu te va uimi de bună seamă.

Vorbele mele se precipită sub impresia tot mai ...

Oglinzile și paternitatea sunt niște abominații,

pentru că multiplică numărul oamenilor. On Uqbar – The Anglo-American Encyclopedia XLVI, New York, 1917

Orice relație de iubire se termină de regulă cu o confesiune, iar nu de puține ori acestea seamană cu cea a unui om care mărturisește un omor. În ultimele momente împărtășite de doi oameni pot fi otrăvite oceane de amintiri, rutine întregi pot fi incinerate, iar dorințele și planurile ce pluteau în aer până de curînd pot fi sugrum ...

"Cine-i peștele ăsta?" a întrebat Snoop Dogg, cu ochii mijiți la celebra pictură, înainte de-a trage cu sete dintr-un cui.

"Domnule Calvin Broadus Jr., acesta este un tablou din secolul al XVII-lea, care poartă semnătura lui Johannes Vermeer", i-a răspuns directorul galeriei faimosului rapper, de a cărui vizită fusese înștiințat cu câteva ore înainte, timp suficient cât să-și pună la punct cunoștințele în materie de hip-hop dar nu îndeajuns încât să-i domolească uimirea și curiozitatea legate d ...

Ca să ajungi în Svatit trebuie să mergi 10 zile cu trenul. Te oprești, din vreme-n vreme, în gări părăsite, cât să clipești de câteva ori și să te dezmeticești, apoi te apropii de munți, șinele sunt tot mai înguste, trenul asudă sub Soarele dogoritor, căci în Svatit e mereu vară, și lumea pe care-ai cunoscut-o rămâne pentru totdeauna în urmă. În Svatit merg toți oamenii bolnavi care nu mai vor să lupte. Peste tot s-a auzit că-n Svatit se află cel mai mare sanatoriu din lume, strâns între munți c ...

— Încă vreo patru kilometri și o să ajungem la refugiu, spuse Tasia.

— Patru? Tu glumești? Nu mai pot să merg, mi s-au împietrit gambele, de parcă am bolovani mai sus de glezne, se văită Avram

— Încetează, nu mai avem mult. Dacă vom face un popas o să ne prindă noaptea și e periculos, mai ales aici, pe creastă. Așa că grăbește-te!

— Bine… dar nu are nici un sens călătoria! De ce ne-am ales plimbarea prin munți? Ca să alerg prin stâncile astea? Arăt a căprioară? Nu mă lași să văd un nor, să ob ...

— Azi zâmbești, soția mea?! Ce mă bucur. Cum îți este? S-a mai încălzit puțin afară. M-au mai lăsat și picioarele astea. Acum pot să vin în fiecare zi la tine. Că ieri, off, Doamne, a fost mai greu. Și mi-a fost dor de tine. Uite ce frumos cade lumina pe chipul tău. Îți place și ție. Că zâmbești. Uite, ți-am adus o floare. Și-un măr. Un măr pe stomacul gol ține doctorul departe. Să știi. Și mai știi ce a zis Marius? Am fost la el aseară. Că mi-era cam rău. Cică să-ntrerup Betalogul și Cerebrolys ...

Neil McGregor

Evadarea

Lăsaseră în urmă tot, plecaseră doar cu hainele de pe ei. Nu priviseră în urmă, nici nu mai aveau la ce să se întoarcă. Orașul pustiu, fără niciun suflet pe străzi, se lăbărțase in spate ca animal părăsit, cu măruntaiele întinse, cenușii, către toate zările. Fumul încă se mai ridica din ruinele caselor surpate, de garduri se rezemau corpuri care nu mai apucaseră să fugă. Rămăsese doar liniștea nefirească a morții care pusese stăpânire peste tot și peste toate, într-o ...

Orașul se îmbâcsise de bărbați trecuți și bicisnici. Unde mai pui că tot timpul vorbeau despre ce le-ar face dacă s-ar obosi să le curteze, cum le-ar arunca o singură privire și ele ar veni să le ciugulească din palmă complimentele, cum le-ar șopti un cuvânt nerușinat și ele s-ar da pe lângă ei să culeagă o atingere. Modelul se perpetuase și tinereii refuzau să se lase inițiați de poveștile celor 10: Filomela, Fiammetta, Lauretta, Filomena, Elissa, Pampinea, Filippa, Mona, Agnesa și Margarita. P ...

O pâclă neagră, densă, împiedica lumina să cadă peste tabără. Aici nopțile sunt mereu întunecate. Optimiștii spun că așa a fost dintotdeauna. Realiștii zic că e așa doar de când a început Războiul. Ce să caute raze calde plutind deasupra unui cimitir săpat cu tunul?

Era o zi ca oricare alta. Plouase de dimineață așa că asaltul fusese amânat. S-a declanșat după amiaza. Soldați obosiți, palizi, hotărâți numai să cadă înaintea gloanțelor au șarjat și s-au prăbușit la pământ fără suflare. Nimic neo ...

Popa Violeta

(Prop Cireșe)

Au trecut câteva zile de când am văzut propunerea săptămânii. Cum de n-am reușit să stau jos, să iau tocul, să scriu? N-am vrut? N-am putut?

Șocul a fost prea mare. Vederea lui Lotte m-a pleznit în frunte, cu mare durere: "Simț enorm și văz monstruos" părea să strige din toate încheieturile...Vorba lui Nenea Iancu mă împroșcase dintr-odată cu sângele cireșelor...

Am chemat atunci în ajutor o amintire: nebunia acelui cules de căpșune de prin anii ’90, cu ului ...

Dacă aș fi curatoare, aș pune portretul lui Lotte alături de Fata cu cireșe a Evei Gonzalès. Nu pentru că ar exista conexiuni vădite între cele două – prin "cele două" înțeleg "cele două picturi", "cele două pictorițe" – ci pentru că, deși sunt atât de diferite, rezonează cumva. E o tristețe în ochii Evei Gonzalès care a acceptat provocarea Maestrului Manet să-și facă autoportretul ca slujitoare, cu mânecile suflecate, de parcă ar fi preferat să scoată sâmburii cireșelor și să se nădușească deas ...

"Zăcură înfrânți, în vast abis de foc

Zdrobiți, dar tot nemuritori."

​ John Milton – Paradisul pierdut

Se jucau de-a v-ați ascunselea și chiar atunci, când Nicolae s-a pus cu fața la copac și toți au fugit care încotro să se ascundă, a simțit o strângere de inimă, ca și când prietenii săi ar fi plecat definitiv din viața sa. De fapt, chiar asta s-a și întâmplat. În acel an, fusese ultima dată când ieșiseră împreună la joacă.

Își trecu mâinile peste coaja zgrunțuroasă a salcâmul ...

"Mă transformi într-un clișeu", mi-ai spus. Mi-ai reproșat că viața ta e o haină strâmto-șuie din cauza mea. Că eu, un contabil insipid, mă visam inventator când am meșterit theremine-ul ăla dintr-o morișcă de vânt. Că, pe-urmă, mi s-a năzărit c-aș fi scriitor doar pentru că frec menta zgâindu-mă la cei din jur. "Un fandacsat ești! Scrii și rescrii în aer… ", ai răbufnit.

Na, că acum scriu. La laptop. Îți scriu. Chestii pe care o să ți le transmit prin postgeoloc – pentru că ți-ai schimbat n ...

S-au trezit în zori. Au ziua-ntreagă înainte, n-o să le scape nimic din orașul în care au aterizat aseară. Puțin buimaci, totuși, înfulecă două croasante și-o cafea, să le țină bine de foame. Se îmbracă-n viteză, dar, "Stai", aruncă Andrei o privire pe fereastră: "E ud, a cam plouat și nori, o mie!" exclamă surd către sora lui, Alina. Ea-și încalță iute botinele scurte de cowboy, "Ha, aici am nimerit-o", iar el, oricum, n-are probleme. Zâmbesc fericiți. Părinții i-au trimis să vadă Orașul lumini ...

am alergat mai repede azi. vântul șuiera, răscolind natura, mai devreme încercase să îmi dea brânci pe terasa casei, unde nu există încă o balustradă. a mai făcut asta, când eram prizonierul muntelui. iarba înaltă, cu spice galbene pregătite să elibereze sămânța peste câmp. aici nu cosește nimeni, doar un cioban rău trece uneori cu oile, dar nu le permite să pască. ele culcă iarba, dar pământul o ridică la loc. spicele se apleacă uniform, elegant, o mișcare îndelung exersată. întunericul se împl ...

De cum am intrat în birou, a trebuit să-mi mijesc ochii ca să mă pot obișnui cu lumina reflectoarelor. Alina, reprezentanta postului de televiziune care mă întâmpinase la sosire, îmi dăduse fișa GDPR și îmi luase datele din buletin, îmi făcu semn să rămân acolo și se îndreptă spre masa unde stăteau ceilalți doi jurați.

– El e concurentul cu numărul 97, am auzit-o explicându-le celorlalți.

Cât timp ei se porniră să discute între ei, m-am uitat în jur și am constatat cu stupoare că nimic din c ...

Bogdan Boeru

Omul de lângă mine se pregătește să arunce bila. Mă întreb dacă să latru în momentul când o va face. Ce se poate întâmpla? Ratează sau nu. Dacă ratează, o să se enerveze, o să mă înjure, o să arunce cu ceva după mine. Probabil o să mă lase să adorm flămând. Dacă nimerește, atunci o să fie convins că lătratul meu i-a purtat noroc. Ce bine dacă ar mai exista și o a treia posibilitate! Dacă bila ar rămâne suspendată în aer, cumva în afara timpului... Asta i-ar uimi pe toți. I-ar ...

poveste bazatã pe o întamplare realã

cu dragoste, lui C. S.

Erau la mare de aproape zece zile, iar mamă-să începuse să i se plângă de la zi la zi că sunt strânși rău cu banii, așa că bine ar fi să mănânce mai puțin și să se zbenguie mai mult, el fiind bărbatul familiei. Parcă numai asta auzea, că nevoile soră-sii erau mult mai mari decât ale lui. Mai mică decât el cu zece ani, trebuia să lase ei din micile lui bucurii. Doar era “bărbatul" familiei. Taică-său plecase de multă vreme, a ...

Pornind de la imaginea atașată vă invităm să scrieți povestea celor doi sau a unuia ori a celui care privește spre ei.

Au participat mulți scriitori la jocul nostru de pe grupul Ficțiunea:

https://www.facebook.com/groups/763098094356833

Și am ales câteva texte, pe care le puteți citi și voi. Vă așteptăm pe grupul revistei, cu o nouă provocare, în fiecare sătămână.

Ileana Marin

Privitor într-o expoziție: Tablou impresionist, cu urmele dorinței de a picta în plein air, dar pe o ploa ...

Sanda Popovici nu avea de unde să știe că o după-amiază de vară în care a întârziat la întâlnirea cu George Vasilescu, avea să-i marcheze întreaga viață. După ce se rugase de tatăl ei să-i împrumute minunatul exemplar de Dacia 1300, într-o fantastică și inovativă nuanță galbenă, pe care unchiu` de la uzină le-o făcuse "cadou" în schimbul unor pachete de țigări străine, pe care mama ei le primise la cabinet. Bine, nu personal, le primise doctorița aia ciufută, iar ea, cuprinsă de un veritabil sen ...

Viva la vida

1.

Foarte multe capete de câini. De parcă te-ai confrunta cu un cerber, iar boturile i-au fost înzecite. Câini uscați până la oase și încurcați într-un hoit masiv. Încărcați cu furca și aruncați într-un tempou alert. Transformați într-un morman alcătuit din labe, boturi și ochi. Se lucrează repede și exact, groparii nu stau la vorbe. Cei mai mulți dintre ei au capul spart ca un dovleac. Animalele omorâte de proprii lor stăpâni și aruncate în mijlocul străzii. Putrezeau, devenin ...

Doar lampa de pe birou lumina timid, într-un verde crud, un colț din canapeaua în care se afundaseră încordați. Felicia trăsese draperiile în plină zi. Privirea încruntată și mișcarea circulară a labei piciorului drept, pus peste stângul, încă nu anunța nimic. Ștefan se apleca instinctiv, mutându-și atenția de la telefonul din mâna Feliciei la chipul ei, gata să intervină.

— Aicea a fost când s-a întrerupt…

— Cu subiect și predicat te rog, Ștefane.

Băiatul se ridică, se îndreptă spre birou, l ...

În imagine (de pe zidurile de la Pompei), pe langă Endymion si Selene, care nu suscită interes, se află și un animal bizar, unii au zis câine, alții au văzut o fictură selenară. Scrieți povestea acestui personaj de la la picioarele lui Endymion.

Au participat mulți scriitori la jocul nostru de pe grupul Ficțiunea

https://www.facebook.com/groups/763098094356833

Și am ales câteva texte, pe care le puteți citi și voi. Vă așteptăm pe grupul revistei, cu o nouă provocare, în fiecare sătămână. ...

Casa cu o singură cameră, era un atelier de creație zootehnică. O masă îngustă, cu două picioare, pe o singură scândură; o sobă afumată și care scotea știrigie adusă de la fier vechi; niște oale mucegăite și urât mirositoare în care se făceau brânzeturile cele de bun gust (pentru iubitorii de brânză cu mucegai, să știți că nu e altceva decât brânza de la putină care a prins puțină iuțeală); un pat din scânduri, cu lână de oaie pe post de învelitori; mobilier diversificat, de la scânduri bătute p ...

Zgomotul îl trezește în miez de noapte. Dan se ridică în capul oaselor și ascultă. Un păcănit ușor metalic se repetă cu frecvență diferită, când mai alert, când mai rar. Uneori apăsat, alteori abia ghicit. Apoi aude ceva ca o linguriță lovind un pahar gol, cu ecou, într-o încăpere parcă fără mobilă. Din nou păcănitul, dar într-o altă suită. Și iar un clinchet cristalin. Pe urmă un cârâit repetat, de rașpel. Într-un apartament din bloc, cineva bate la o mașină de scris. Parcă și vede: o piesă vin ...

Paris, 3 septembrie 1860.

Cel mai frumos la Paris este bulevardul cu ai săi trecătorii și ale sale mistere. Ori de câte ori cineva îl îmblânzește cu pasul, tălpile îi sunt cuprinse de o contracție galvanică, de la trotuarul de asfalt pe care în fiecare clipă bărbații își târșesc pantofii, femeile își fâlfâie rochiile, ca să nu mai vorbim de târfele care își așteaptă asemeni preoților la liturghie "enoriașii" plăcerilor carnale pentru a le satisface fetișurile. La această oră când soldații de ...

—Vino cu mine, tog. Sekuri’ahan vrea să te vadă.

Allak o privi uimit pe femeia cu ochi argintii și piele măslinie din fața lui, a cărei frunte era acoperită de un tatuaj mare, verde, ce i se întindea până peste tâmple și obraji. Purta o rochie din piele de căprioară, împodobită cu pene albe, iar brâul din scoarță de copac îl acoperise cu mușchi de pădure și îl întărise cu tendoane de animal.

— Atunci să mergem, încuviință el nerăbdător. Mai multe zile la rând sperase la clipa aceasta, iar acu ...

DESPRE cei doi oameni care nu mi-au înrâurit viața, deși ar fi avut posibilitatea să o facă, am scris în romanul "Crizanteme pentru Violeta", tradus în mai multe limbi străine. Acum aș vrea să-mi amintesc de unul care chiar a făcut-o.

Stan, un văr al mamei, era socotit parazitul familiei, pentru că citea mult și muncea puțin. Lectura zilnică îi aducea o stare de moleșeală care, în cele din urmă, îl trăgea la somn. Stănică era celebru și prin fidelitatea cu care povestea, reproducând aproape ...

Mitică omora pisici. Când biata creatură intra în raza de acțiune a bocancului său, lovitura pornea fulgerător, proiectând animalul cu capul de zid. Cât încă pisica agoniza, Mitică o lua de coadă, o învârtea ca pe un ventilator și o izbea cu putere de stâlpul terasei scării, împrăștiindu-i creierii prin aer.

Mitică era un om scund și îndesat, fuma Carpați, trăgea flegme și înjura de morți. Vara, umbla îmbrăcat într-un maieu alb și pantaloni scurți din care i se ițeau picioarele butucănoase, li ...

Într-o zi am mâncat atâția morcovi încât a doua zi m-am trezit portocaliu. A fost destul de ciudat să mă bărbieresc, să-mi curăț dinții, și ei de o nuanță mai deschisă a portocaliului, să mănânc și apoi să plec la muncă. Aveam impresia că pielea strălucește, luminată din interior de o sursă necunoscută, neuniform, când într-un loc, când în altul. Încercasem, fără niciun rezultat, să scot culoarea cu săpun, șampon, ba chiar și cu detergentul de scos petele cele mai dificile. Nu reușisem altceva d ...

Nu era prima oară când călătoream așa și mă simțeam bine în trupul mare și cald al Mehzebeenlei, iar odată ajunși la porțile Zamirului o simțeam și pe ea mai relaxată. Conducătorul caravanei hotărâse să amâne intrarea în oraș pentru cel puțin două zile și, ca urmare, acum ne odihneam toți într-o tabără improvizată lângă pilonii uriași din marmură verde ai Porții de Est a cetății. În jurul nostru alte caravane, mulțimi de corturi, pelerini și o mână de colibe, probabil, ale celor ce lucrau cu ziu ...

Costache este bucătar la cel mai cunoscut restaurant din oraș, meserie pe care o practică cu succes de douăzeci de ani încoace. Ajunge la serviciu la prima oră din zi și pleacă mult după apusul soarelui. Ca să atragă clienți, Costache se folosește de o vioară cu timbru melodramatic, vândută de un grup de aspiranți întâlnit într-o pictură impresionistă, care se hrănesc cu adjective, inimioare și like-uri. Când arcușul atinge cu grație corzile viorii, tot universul conspiră să le meargă atât de bi ...

Azi pornim de la o imagine idilică și scriem despre relații, despre personajele din tablou, despre ce-i spune ea, ce-i spune el, despre ce-a fost înainte, despre ceea ce urmează. Despre legături. Despre tine. Despre ceea se se întâmplă în afara cadrului, despre acel lucru pe care ți-l revelează imaginea și care e doar al tău (un secret, o amintire, un gând…). Poate despre un personaj.

Armonie!?

Ileana Marin

Al naibii Francesco… a venit cu chitara la neisprăvitul ăla, i-a promis că ...

Când m-am trezit, în cameră plutea lumina lunii. Pe peretele din fața mea, tabloul cel mare cu nud căpătase înfățișarea unei uși deschise. Nudul tăcea, mă privea. Deasupra pervazului, luna, un suflet neprihănit, mă privea și ea, așteptând același lucru. Eram toți trei, prinși într-un triunghi amoros al privirilor, uitându-ne unul la altul prin ferestrele minții.

În atelierul ăsta s-au întâmplat multe. Dacă ar fi să spun toată istoria lui mi-ar trebui o mie de ani. Cel puțin. E suficient să spun ...

Pietrele colțuroase din andezit, amestecate cu unele mai mici și gălbui, sub formă de daltă, i se rostogolesc sub tălpi, în timp ce se cațără spre calea ferată. Botul adidasului i se prinde într-un mănunchi stufos de alior crescut în pantă, prin pietriș. Își pierde echilibrul, cât pe ce să se ducă de-a berbeleacul înapoi, spre baza terasamentului. Fata, cu un pas înaintea lui, sare căprește peste pietroaie și îl înșfacă de tricou în dreptul umărului, redresându-l în ultima clipă. Continuă amândo ...

Pasiunea Irinei pentru istorie dura de când a făcut cunoștință cu această materie, în clasa a IV-a.

În anul în care a început cursurile de istorie la școală, a ajuns împreună cu tatăl ei la o întâlnire aniversară unde ea era singurul copil. Chiar în acea zi, Irina împlinea 10 ani. Tatăl îi spusese că întâlnirea la care vor merge împreună este cadoul de ziua ei. Era 10 mai 1980, iar întâlnirea era de fapt o aniversare a Regalității. Cei prezenți sărbătoreau în acel moment ceea ce considerau că ...

Ce stare ne dă imaginea de mai sus, cine sunt personajele, ce se se întâmplă în afara cadrului..?

Angela BACIU

Pași numărați

Trecuse de 2 A. alerga cu sufletul la gură ține-ți liftul și pentru mine. coridorul întunecat se căsca lume puțină o tânără încerca să își ia un latte de la tonomatul de cafea dar acesta refuza cu încăpățânare să îi recunoască bacnota nu mai pot o duc la azil pe stânga scria nașteri pe dreapta terapie intensivă momentul ăsta îl trăia A. în fiecare zi băr ...

EXISTĂ oare ceva mai trist decât un tânăr de 24 de ani într-un cărucior cu rotile?

Adrian a locuit 15 ani în Minnesota, până când i-au murit părinții într-un accident de automobil. El a rămas singur prin clinici de recuperare, apoi statul american a fost de acord să-l încredințeze bunicilor din România. Vorbește cu greutate și cântă niște cântece de jale cu un fel de chiuituri. E un tânăr zdravăn, cu ochii negri ca ai unei păpuși africane. Un român autentic din SUA. Ambasada îi trimite reviste ...

Motto: "În cea mai bună formă a sa, omul este cel mai nobil dintre animale; detașat de lege și justiție, el este cel mai rău."

Aristotel

Plouă cernit și strâmb peste capetele oamenilor zgribuliți, îmbrăcați în pelerine negre. Pășesc cu grijă, unul în spatele celuilalt, atenți să nu se stropească. Se opresc în fața unei cruci înalte și subțiri, din piatră, pe care scrie Anton Braun, 1830-1902.

Groparii, desculți și nămoliți, icnesc aruncând în lături pământul mocirlos. Lovesc cazmaua de pi ...

Totul a început într-o vineri, atunci când domnu’ Stan a blocat circulația din centrul Londrei, la oră de vârf, pentru că o pisică neagră trecuse prin fața mașinii. Cu doar o săptămână înainte, mii de oameni fuseseră evacuați din aceeași zonă din cauza unui pachet suspect. Se întâmpla în perioada alertelor cu bombă, în majoritate false, tratate însă de poliție conform principiului better safe than sorry: clădiri evacuate, străzi închise, polițiști, pompieri și pirotehniști trimiși la fața locu ...

Pornim de la imaginea atașată și scriem depre… melancolie; despre personajul din  imagine, despre o experiență în marginea melancoliei, despre ceea se se întâmplă în afara cadrului, despre acel lucru pe care ți-l revelează imaginea și care e doar al tău (un secret, o amintire, un gând…). Poate despre cât detești melancolia. Poate despre un om înecat în nefericire.

Doina Gecse-Borgovan

Lângă telefon

Le-am supărat pe amândouă. De câteva nopți visez așa urât, că pur și simplu am simțit ...

Aș mai bea o cafea, o s-o beau singur, se gândi Ștefan Stere. Era mai ieftin la un dozator, dar nu avea unde să se așeze. Numai dacă dozatorul nu e lângă o bancă.

Își lăsă mașina în parcarea recent lărgită din fața casei de cultură și o apucă spre terasa pizzeriei-restaurant de peste drum. Cu puțin noroc, până la sfârșitul lunii vor termina doi pereți ai primului etaj al casei, se gândi. După-masă urmau să sosească 140 de bolțari și sacii de ciment și a doua zi va merge la bancă să retragă ban ...

Primo

Dintre toate vilele de pe Insula Capri, Ovidiu o închiriase tocmai pe cea mai atipică și anume Casa Malaparte, o vilă modernistă, locul în care Jean-Luc Godard își turnase mare parte din filmul Le Mépris.

Ovidiu își turnă în pahar niște Greco di Tufo – un vin local alb, aromat, de vară – și o privi pe Livia stând pe șezlong și citind Ghepardul lui Lampedusa. După înotul matinal, se învelise cu un halat subțire ce aducea mai curând cu un chimono de ceremonii, cu niște lebede albe imp ...

Culai se ridică. Pantalonii îi sunt pătați în fund și prinși cu o sfoară la betelie. Fermoarul de la prohab este stricat.

De cum a observat acest detaliu, Amara și-a băgat capul în pământ imediat. Nu știe ce se face în astfel de situații. Trebuie să spună ceva? E mai bine să tacă? Își mișcă picioarele de parcă ar vrea să fie într-un leagăn, unul care pendulează înainte și-napoi în mijlocul oceanului. În spate, oceanul cu albastrul său fioros și nemărginit. În față, oceanul cu spațiul curbat, c ...

Citesc ce am scris până acum: Trebuie să-mi stabilesc de la bun început intențiile. Îmi doresc să pot exprima în scris exact ce simt, chiar dacă nu cred c-o pot face. Trebuie să găsesc o echivalență.

Scriu: Orașul nostru, citim asta din cele mai vechi cronici, a fost la fel de întins cât e și acum. S-a scris că e la fel de întins ca cerul de deasupra noastră, și unii ar spune că întocmai datorită acestui lucru, știm că infinitul este real. Dar, când vine vorba despre natura realității sale, ...

Ciucurii aurii de la capetele umbrelelor tapițate cu satin roșu fremătau sub rumoarea terasei arhipline. O chelneriță își drese vocea. Ochii ei glaciali zăboveau asupra grămezii de șervețele mototolite de pe masa din fața mea. Mi se adresă:

— Vă mai aduc ceva?

— Încă un ceai Oolong, vă rog.

Mi-am ridicat cana, în timp ce priveam cu nerăbdare spre intrare.

— Întâlnire importantă? întrebă ea, oferindu-mi o mostră din forța deplină a zâmbetului ei impecabil de servicii pentru clienți.

— Ceva ...

O sută două. Afișajul intermitent se oprește. Cobor scârbit de pe cântar. Îmi trag blugii pe mine cu suplețea unui urs abia ieșit din hibernare. Caut un pulovăr, îl îmbrac. Îl trag insistent în jos, pe sub burta revărsată peste curea. Enervare inutilă la care nu renunț pentru că asta ar necesita efort. Nu mai sunt genul care să facă efort. Îmi ud mâinile și le trec cu mișcări zbuciumate printre firele de păr zbârlite. Apăs în creștetul capului, trag de o șuviță înțepenită pe orizontală. Din repe ...

Motto:

"Într-o zi vom găsi ceea ce căutăm. Sau poate că nu. Poate vom găsi ceva mult mai bun."

Julio Cortázar

— Domnule, eu sunt un om rațional! Ți-am mai spus și săptămâna trecută să termini cu bazaconiile astea și să mă lași în pace. Vezi-ți de treaba ta! Uite cum îmi pierd eu timpul cu tine!

Profesorul își strânse lucrurile, îndesă grăbit câteva foi în servieta ponosită și părăsi încăperea. Coborî grăbit treptele de marmură ale facultății și ajunse la parter. Forfota din hol îl ameți. ...

În seara când luna rămăsese mușcată pe un cer pustiu, în aerul înghețat, trei umbre intraseră pe poarta fermei, închizând zăvorul greu în urmă.

În urmă rămăseseră câmpurile pustii, fumul caselor și întunericul.

Lumina palidă a intrării numără siluetele strecurându-se în căldura cabanei, așezându-se greoi în jilțuri.

— O noapte rămânem la dumneata, spuse omul dintâi. Mâine o sa ne continuăm cărarea, mai e drum lung până unde avem să mergem. Dă-ne o cameră și ceva bucate și în zori ne-om înțele ...

Iată-mă într-o seară ploioasă, cam acum paisprezece ani, pe vremea când încă lucram frezor la o uzină din orașul natal. Aveam palmele tăiate, bătute și nu în ultimul rând, aproape lipsite de piele, pentru că lucram la mână. Așteptam să vină autobuzul, ca să pot merge acasă. A doua zi dimineață trebuia să fiu din nou la muncă, pentru o altă tortură pe lei puțini.

Era foarte frig. După ce că eram rănit ca venit dintr-o încăierare cu lupii, mai eram și înghețat. Asta era viața, trebuia să mă confo ...

A fost odatã că niciodată…un câine vagabond. Blana neagră, strălucitoare și aspră, amintea de rădăcinile sale alsaciene. Trupul robust, nu foarte înalt, trăda de-acum rasa metisse, câine comunitar, sau vagabond cum s-ar spune prin părțile ținutului în care trăia. Ieșise din curte, așa cum îi era obiceiul, în fiecare dimineață, când stăpânul pleca la serviciu. La o jumătate de oră după plecarea acestuia, stăpâna urma să-i deschidă larg poarta și începea veșnica joacă cu prietenul său cel mai bun, ...

Fata a intrat în casa plină de oameni. Nu-și dădea seama cine era toată lumea de-acolo, auzea voci șoptite, niște șoapte false, prefăcute, lăsându-ți senzația că nu era un motiv real pentru care să păstrezi liniștea, ci un nereușit gest de solemnitate. S-a strecurat printre toți oamenii ăia șoptitori, a trecut dintr-o cameră în alta și, când să intre în bucătărie, ceva din ultima cameră pe lângă care a trecut i-a atras atenția. Era o masă în mijloc, peste care se afla ceva ca un coșciug, da, un ...

Razele soarelui și-au făcut loc prin geamul pivniței și luminează prin deschizătura îngustă cât o carte poștală chipurile senine ale celor trei fetițe. Copilele dorm liniștite în patul improvizat pe grinzile din lemn, ascunse în spatele butoaielor cu vin și țuică. "Săracii îngerași, ce știu ei?" se gândește Ana, ridicându-se de la locul ei ca să le învelească mai bine. Ia apoi două borcane din raft, unul cu dulceață de prune, celălalt cu zacuscă, și le îndeasă în gaura geamului ca lumina să nu l ...

Nu se aud zgomote metalice în sala de mese. Sunt doar linguri de lemn în farfurii de plastic. Doar linguri, și la ciorbă și la pilaf.

Generalul stă la masa cu Bătrânul, un tip cu păr rar, sprâncene stufoase și brațe de luptător de wrestling. Bătrânul mestecă fiecare dumicat ca într-un ritual. În fața lui, fața de masă cu pătrățele albastre rămâne mereu curată.

Generalul privește venele ca niște odgoane ale Bătrânului: "Dacă ăsta are 80 de ani, eu chiar sunt general. E verde ca la 40, zici că ...

Ziua aceea se arăta năclăită de zăpușeala adunată încă de cu dimineață și nici precupeții nu se încumetau să se arate puținelor priviri rămase la lumina arzătoare de Cuptor.

Prin colbul Mavroghenilor se strecura doar trăsura boierului Stroe, în pas grăbit de bice și de strigătele deznădăjduite ale vizitiului. Graba ce ar fi putut nedumeri era aducerea la umbra răcoroasă a caselor boierești atât a încărcăturii prețioase, cât și ostenirea cailor și a oamenilor.

Privirea ageră a hoțului surprinse ...

A fost odată un om ca toți oamenii. Părea că ascunde un secret. Ca toți oamenii. Nu am vrut să îl zgândăr, așa că nu l-am întrebat despre asta. Vorbea mult. Cât a fost noaptea de lungă, a băut, a mâncat și a vorbit. A plecat înainte să răsară soarele. Aveam drum în aceeași direcție, așa că i-am propus să mergem împreună, dar a insistat ca eu să mai rămân, să mă bucur în continuare de petrecere. Când i-am spus că plec oricum de acolo, a insistat că se grăbea.

Am așteptat să plece el primul, cum ...

Totul a început atunci când a deschis plicul. Ar fi putut să-l pună direct în coșul plin cu pliante de la Kaufland sau Lidl de sub cutia de scrisori. L-ar fi găsit altcineva și poate toate acele lucruri nu i s-ar mai fi întâmplat. Îl atrăsese, însă, culoarea neobișnuită, verde pal. Ca cea a scrisorilor de amor. Nu avea destinatar. La expeditor, o ștampilă ciudată încadra într-un chenar dreptunghiular cuvintele: Ministerul Amintirilor. Amuzat, descuie ușa apartamentului, își lăsă cheile pe tăblia ...

Cartierul Filaret din București a început să se ridice după ce Gara Filaret a fost inaugurată în 1869. Timp de șaizeci de ani s-a extins cu câteva fabrici, dar și cu case mai mari sau mai mici, însă foarte cochete. Aici au fost edificate, pe rând, Uzina Electrică Filaret, Uzina de Armament Erhardt Wolff, Întreprinderea Piscicolă Ilfov, o fabrică de pălării, Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida", Fabrica de Chibrituri, Monetăria Statului. Parcul Carol, aflat în imediata apropiere, oferea oaza de liniș ...

Alta aș putea fi eu, altfel decât sunt acum. Dar cum nu știu. În București, oriunde îți arunci privirea, vezi greutățile oamenilor. Așa s-a întâmplat și în ziua aceea. Plecasem de la muncă și eram în tramvai. Abia când ochii mei au dat peste o femeie a străzii, care părea grav bolnavă, am realizat ce efect are frigul de afară asupra acestor suflete sărmane. Nu era prima dată când vedeam ceva asemănător. Înainte cu câteva zile, văzusem la ora opt din autobuz un om întins pe o gură de canalizare d ...

Ea ținuse post și îi făcuse sex oral. Și el ținuse post și îl mințise pe taică-su că iese prin cartier să se plimbe în jur de o oră. Era Vinerea Mare, pandemie, stare de urgență, nu de alta.

Lungit pe canapeaua ei, își duse palma la frunte, debusolat, și își aminti versul lui Deliric de pe piesa Negru – te-ai pus pe cruce de fraier, Iisuse – chiar așa, Iisuse, dacă ai fi știut că te sacrifici pentru niște limacși puturoși care gândesc cu toate organele, numai cu organul destinat gândirii n ...

În timp ce mă aflam într-o vizită în Reykjavík, am intrat într-un anticariat de pe o stradă lăturalnică. Petrecând cu ochii pe deasupra unor halbe metalice, înalte, cu mânere răsucite, în formă de coarne de berbec, mi-a atras atenția în mod irezistibil o carte groasă, legată în piele, care zăcea, mai mult ca decor, chiar în spatele halbelor. Părea deopotrivă așezată metodic și aleatoriu. Nu a trebuit să cunosc limba islandeză ca să recunosc autorul cărții, nimeni altul decât Jorge Luis Borges, ș ...

La început de tot, de tot, a fost povestea. Dumnezeu era singur, atât de singur, încât își spunea singur povești.

Ce urmează să vă spun poate suna bizar, dar într-o altă zi a născocit așa o poveste, încât a râs, a râs, a râs până a adormit.

Cam singurel Dumnezeu, cam singurel... tot el spune, tot el ascultă, tot el, tot el, tot el. Nu e că nu știa ce s-ar fi întâmplat dacă adormea, e că, după cum știți, uneori ne place să uităm/pretindem că am uitat lucruri, pentru a fi cât mai credibili.

Bău ...

“Then, as it was, then again it will be

And though the course may change sometimes

Rivers always reach the sea"

Bărbatul puse pe pauză cântecul său preferat de la Led Zeppelin, în timp ce șoferul Uberului opri mașina în fața Akropolisului, un restaurant grecesc din orașul natal al bărbatului. Acolo urma să-și revadă foștii colegi de liceu într-o reuniune mai degrabă informală, care marca aniversarea de zece ani de la absolvire.

Bărbatul nu simțise un imbold puternic de a veni la aceas ...

La răscrucea de drumuri dintre două sate se zicea că se află ascunse comori ce nu se regăseau nici în cele mai îndrăznețe vise. Mulți au încercat să le dezgroape, dar nu au fost găsite vreodată, deși se știa cu precizie unde se aflau, întrucât la miazănoapte ieșeau din pământ flăcări albastre acolo unde zăceau comorile. Preoții satelor avertizau oamenii să ignore aceste ispite, căci nu puteau fi decât munca necuratului. Iară după multele întâmplări legate de această răscruce, aveau și de ce să c ...

— Da, eu sunt. Cine? Vorbiți un pic mai tare că nu vă aud. Tu ești, Sică? Vecine, închide că pe mine mă caută! Cum? Nu vorbeam cu tine, era cuplajul. Ce zici? Când? Vai de mine! Bine, îi anunț, sigur. Dumnezeu să-l ierte! Femeia puse telefonul în furcă și rămase câteva clipe cu privirea-n gol.

— Cine era, mami?

— Unchi-tu, Sică. A murit nea Ilie. O să mergem la înmormântare. Doamne, n-am nimic negru de îmbrăcat.

— Nici eu n-am pantofi negri.

— Îi ai pe ăia cu baretă, de la Consignația.

— Mă ...

Vagonul e vopsit într-un roșu decolorat de soare pe care inscripția CASSA iese în evidență cu literele îmbârligate, galbene, conturate cu negru. Are roți de cauciuc și e așezat pe niște osii caraghios de înalte, fereastra decupată e atât de sus încât și pentru un bărbat e dificil să vadă ceva în penumbra de dincolo de tejghea.

Fata înaltă stă deoparte, își tot mută geanta grea de pe un umăr pe celălalt. Se uită când la statuia lui Petschovski care pare să tragă un șut către stadionul UTA, când ...

De câteva zile, toate canalele de știri vuiau, încercând fiecare să descrie, în stilul propriu, balaurul ce amenința planeta: un virus total necunoscut plecat din China și care făcuse deja primele victime. Aparent banală, atacând la început sistemul respirator, boala, deși se făceau eforturi de a fi ținută sub control, se rostogolea ca un bulgăre de zăpadă printre cetățeni, devenind tot mai puternică și mai imprevizibilă. Considerată doar o răceală, numărul de morți ce creștea zilnic, încet dar ...

Ieșisem la țanc, împins afară de un curent puternic de aer. Ceva îmi spunea că mă aflam încă acolo, dar în același timp știam că drumul pe care îl străbătusem de mii de ori, ca un prizonier închis într-un perpetuum mobile, nu mai trebuia parcurs și înapoi.

Eram liber și totuși mintea mea se lupta să înțeleagă ce se întâmplase. Tot ce îmi puteam aminti era finalul, cu Elisenda tăind ceapă în bucătărie, urmărindu-mă cu privirea, în vreme ce deveneam un punct imaginar în zare, deasupra mării.

M- ...

Ghiveciul îmbelșugat de flori, poziționat pe o etajeră de cărți din sufragerie, ieșea în evidență mai mult decât orice, deși în jurul lui roia dezordinea: cărți îndoite și aruncate fără grijă pe cele trei rafturi, creioane tocite, caiete de toate mărimile și praf în fiecare unghi. Griul închis și forma asimetrică a ghiveciului – îngustă la bază și bombată în partea de sus – contrastau de minune cu roșul ca de văpaie al florilor. În momentele solitare, mă delectam admirându-le. Simpla lor existen ...

Trecuseră cinci ani de la tragedia de pe insulă și doar patru de când își lăsase hainele negre, ponosite și rupte și icoana mare, de plumb, pe care și-o legase cu lanțuri de piept. Le ascunsese în ultima peșteră de la răsărit, unde obișnuia să se întâlnească demult cu ea dimineața și să prindă răsăritul. Totul înainte să înceapă agitația din port, momente în care se auzeau doar sărutările lor și valuri anoste, întunecate care amenințau a nu știu câta oară să înghită mica lor așezare.

De pe insu ...

Charles se duse să se așeze pe banca din foișor. Razele de lumină treceau printre ostrețe; frunzele de viță își trasau umbra pe nisip, iasomia îmbălsăma, cerul era albastru, cantaridele bâzâiau în jurul crinilor înfloriți, iar Charles se simțea înăbușit ca un adolescent sub vălurile nedeslușite de dragoste care-i umpleau inima tristă.

La ora șapte, micuța Berthe, care nu-l văzuse toată după-amiaza, veni să-l ia la cină.

*Avea capul răsturnat pe spate, rezemat de perete, ochii închiși, gura ...

Piiinggg! s-a auzit din cealaltă cameră în timp ce eu îmi aplicam cu grijă lacul de unghii în nuanța millennial pink, pe care l-am cumpărat azi-dimineață după ce m-am holbat vreo jumătate de oră în fața raionului, gândindu-mă la outfiturile cu care l-aș fi putut asorta. Primul instinct când am auzit notificarea a fost să mă ridic din fotoliu și să verific cine mi-a scris. Unde te duci? Nici nu ți s-a uscat lacul de pe unghii, mi-am spus, înainte să fac vreo mișcare. *Și pe lângă asta, nu ai vr ...

S-a trezit, ca de obicei, somnoroasă, greu, cu ochii strânși și o dorință impetuoasă de-a mai rămâne în pat, la căldură, conștientă, totodată, că dacă nu trage de ea, dacă nu se ridică-n capul oaselor, riscă să adoarmă la loc și să nu devină niciodată o persoană normală – e sătulă de ce cred ceilalți, de remarcile acuzatoare, de reacțiile compătimitoare, de privirile pe care le surprinde când explică de ce nu poate avea un job pe o perioadă mai lungă de timp, atât de sătulă încât s-a hotărât să ...

Când intră în magazin, tânărul simți mirosul dulce-amărui al bețișoarelor parfumate.

— N-ai nevoie de pick-up, spuse vânzătorul, e de ajuns să le pui în vârful degetului și auzi muzica.

Tânărul râse. Crezu că-i o glumă. Însă vânzătorul luă un disc și îl aranjă pe vârful degetului arătător al mâinii drepte. Discul se învârti tot mai repede, vânzătorul clătină capul după ritm.

— N-aud nimic, spuse tânărul.

— Vino mai aproape.

Tânărul se apropie de vânzător și se încruntă, f ...

Era întuneric, nu se vedea și nici nu se auzea nimic. Mă aflam în neant până când am reușit să aud pe cineva pășind pe mulci.

Sunt singură, mi-am spus mie însămi și am încercat să deschid ochii.

Nu am văzut nimic altceva în jurul meu decât mulci, copacii ce se aflau deasupra mea și lumina care se strecura ușor printre aceștia. M-am întrebat unde mă aflam, nu mai fusesem niciodată într-un asemenea loc. Oare mă aflam în sălbăticie? Dar nu era nimeni împrejurul meu. Și nici ciripitul păsărilor, u ...

Efluvii ale aceluiași parfum – vaporizat de unde? – străbăteau întreaga sală, aneantizând mirosul de transpirație emanat de trupurile celor care se produceau la aparate.

Flaviu Sebastian Sîrbu număra a treia rundă de abdomene pe stinghia înclinată, cu labele picioarelor fixate sub opritoarele cu burete din capătul de sus al dispozitivului de culturism. Ori de câte ori termina o cursă și expira, putea să o vadă din capul oaselor pe încasatoarea de la ghișeul înalt de lemn din stânga intrării. Fa ...

Ai găsit? Ți-ai luat?

Nu, mamă, n-am găsit.

Nu-nțeleg, toată lumea găsește, Valeria a găsit, tu nu. Mâine vin cu tine.

Nu știu de ce te grăbești, mai e timp.

Era bine în casă, n-o mai ardea soarele de iulie. A lăsat să curgă apa în chiuveta din baie în timp ce se uita în oglindă. Și-a aruncat de câteva ori cu apă pe față. S-a așezat pe vine într-un colț din baie. De-o parte ușa închisă, de cealaltă, faianța coral. Privea marginea de jos a caloriferului, ar fi trebuit să șteargă praful. Valer ...

1.

Tinu se așază pe scuterașul său mic și pornește motorul. Se află în capul satului, tocmai servise două, trei pahare pentru sănătate, dar a știut că ar trebui să se oprească. La sat e normal să se bea chiar și la volan, deci, nu prea ține cont. Totuși, trebuie să fie foarte atent, nu a crescut destul ca să își poată lua permisul, iar poliția patrulează apăsat.

Niciodată nu a purtat cască, nici nu îi vede rostul. Crede că vântul care-i trece prin păr merită riscul, dar nici Tinu nu e la vârst ...

— Bună seara, îmi cer scuze, poate voiați să închideți. Nu stau mult. Am venit doar să mă rog puțin și plec. Știu, nu sunt un enoriaș al acestei biserici. De fapt, nu am o biserică la care merg. Intru rar, când și când. Atunci când sufletul e plin și dă pe afară. Uite, azi am venit fiindcă am visat un înger care avea aripile negre. Nici nu știu dacă era înger. Era un fost amic, dar avea aripi. Negre. Mi-a zis cineva să merg la o biserică să aprind o lumânare. Aveți lumânări?

Femeia mică, aproap ...

— Stați confortabil? Acum pot să vă povestesc despre crimă.

Îmi place să fac pe gazda, chiar dacă nu sunt la mine acasă. Ca acum. Ne-au adus înapoi la hotelul unde eram cazați. O casă de oaspeți peste care au adăugat un etaj. Nu poți avea mari așteptări de la un orășel aflat la marginea deșertului. Am scăpat de zăduful zilei, dar încă suntem bântuiți de căldură. M-au așezat în capul mesei faimoase, cică aici a semnat capitularea un general din Marele Război. O poveste memorabilă, sunt sigur. La ...

M-am așezat la birou și am deschis calculatorul. Era ora 15:22. Mi-am spus că e suficient timp. Am lansat Word-ul și am scris nici mai mult, nici mai puțin de treizeci și cinci de cuvinte.

Apoi am stat pe gânduri vreo două-trei minute. Am răsfoit puțin notițele. Aveam toate indicațiile necesare, dar am simțit că lipsește ceva. Era un gol pe care nu îl puteam vedea printre notițe. Știam că e acolo și mă vedeam cum cad în el.

În jurul meu era un vid. Am încercat să vizualizez ceea ce deja scrise ...

— Belește-l!

Țin un teleobiectiv enorm în mână. De fapt îl țin cu ambele mâini, are în jur de trei kilograme. A costat, probabil, o avere.

Raul se uită în ochii mei, își ridică mâinile și repetă:

— Belește-l! Ce, ți-e frică de scule?

Trag de timp, încă nu mi-e clar în ce registru ar trebui să continui. Să par ofensată, să ies din sală, sau să mă arunc la jugulara lui? Îmi vine să le fac pe toate trei.

— Așa, fără mânuși de dantelă?

— Exact așa!

E tot cu mâinile ridicate, seamănă cu un ...

Priveam îndelung prin fereastră, stând neclintit și nesimțitor. Mintea mea continua să rătăcească, stârnită de neliniștea zilei de ieri. Vinovăția a încercat să-și croiască drum în inima mea, dar fără succes. Eram ca de piatră. Palatul fremăta de mișcare și agitație. Nobili, servitori, chiar și țăranii din afara zidurilor castelului, toată lumea își ținea respirația și, în mijlocul acestui vârtej, simțeam cum soarta își încetinește fusul care se învârte.

Trepidare. Cred că întotdeauna mi-a urmă ...

Ne-am întâlnit fără să vrem, dar asta nu m-a făcut să mă simt mai puțin răscolit de faptul că, după atâta timp, ne-am putut vedea din nou. De data asta, privirile nu ni se mai căutau flămând. Era diferit. Mă simțeam stânjenit, deși încercam să par puternic prin indiferență, iar ea încerca același lucru afișând o falsă nepăsare, în timp ce lumea noastră se năruia atunci și acolo.

Cele câteva cuvinte pe care le-am schimbat erau îmbibate cu amarul politeții adresate cuiva care te-a sfâșiat, care ț ...

Sunt eu, Magdalena, Maria Magdalena. Știi, acea Maria a Ta.

Am așteptat mult momentul acesta, au trecut secole între noi, dar ce a fost, cine suntem, cine am devenit nu se va stinge niciodată. Timpul câteodată vindecă, dar de la fel de multe ori doar amână un destin frânt, îi prelungește agonia.

Aș fi vrut să Te mai întâlnesc o dată, să povestim ca atunci când cuvintele Tale erau pe toate buzele, când vorba Ta era cuvântul cel mai des pomenit, în umbra măslinilor sau în arșița pustietății.

D ...

Gust de cafea și un iPad pe masă. Imaginea perfectă a zilelor solitare în care prezența altora e binevenită.

Murmurul de voci, zgomotul produs de mașinăria de cafea și ciocnirea ușoară a paharelor la atingere trezește în mine dorul după bucuriile simple, după dorința de a privi viața stând într-o încăpere în forfotă, de a ieși din cochilia confortabilă a solitudinii.

Muzica instrumentală din fundal cu notele ei nostalgice îmi amintește de momentele demult lăsate în trecut, dar trezite ...

£9,50 – atît costă azi o oră din viața mea. știi că ai un job prost când ești plătit cu ora, când – mai mult decât orice – ți se cere timp

acum un an, eram patru generații în viață. două bunici & două stră-. ne lăudam de-o căruță de ani că imediat ce vom face copii, vom fi cinci generații în viață. de azi, mai avem doar părinții + un bunic. spuma a secat. enunțul s-a agramat. cuvântul s-a tocit. orice sursă de plăcere o căutăm nu din hedonism, ci din disperarea de a reconstitui poate ceva. b ...

Budapesta, în prezent.

"Pictorul a pus toată pasiunea pentru femeia iubită în această pânză. În culori și forme descoperim dragoste pentru pictură și devotament pentru jumătatea devenită model. A făcut-o nemuritoare, a protejat-o, a îmbrățișat în cele din urmă cel mai mare sacrificiu. Și-a dat viața pentru a-și salva soția și pânza, devenite una și...".

Așa sună o parte din textul imprimat pe o placă dreptunghiulară argintie, prinsă de peretele îmbrăcat în postav verde din Galeria de Pictu ...

Își luase obiceiul de a-și privi mâinile încă de când era mică. O fascinau, parcă aveau o voință proprie. Îi plăcea să observe și mâinile celorlalți. Oamenii vorbeau cu mâinile, se deschideau către lume sau se închideau în sine, primeau sau ofereau. Nicio altă parte a corpului uman nu i se părea la fel de expresivă, cu excepția ochilor, iar ochii erau domeniul fratelui ei. Îi plăcuse să picteze și îi realizase portretul chiar înainte să plece. Era reușit și toată familia îl lăudase, dar pe ea nu ...

Diminețile rostogolite prin ceață, dinspre linia orizontului alunecând lent spre țărm, cu soarele încă iluminând printre fâșii semitransparente de nori, erau tot ce își dorea acum. Pășea pe stabilopozi, cu pas săltat, sprinten, zgribulită, cu ochii mereu spre cer, nu spre muchiile dintre ei, știind bine că s-ar putea împiedica în orice secundă. Încă o entorsă sau fractură ți-ar mai trebui acum, nu te potolești niciodată!, auzea vocea mamei de cândva răsărind acum odată cu soarele palid, cețos, m ...

Mașina a demarat în trombă, ridicând nori de praf. Cauciucurile scârțâiau la fiecare curbă, cu același sentiment de grabă pe care îl resimțeam și eu. Sprijinindu-mi capul în palmă, priveam pierdută pe geamurile fumurii, cu ochii năpădiți de lacrimi. Din când în când, șoferul mă urmărea în oglinda retrovizoare, așteptând parcă să mă prăbușesc. Dar nu o făceam. Cu respirația întretăiată, îmi alungam lacrimile și îmi masam tâmplele. Nu îmi aduceam aminte când dormisem ultima dată. Dovadă erau cearc ...

A venit toamna, iar eu stau și îmi beau cafeaua. Singură, pe marginea lacului, să mă pierd puțin în liniștea serii. Se mai aude în depărtare serenada broaștelor, muzica din fundalul vieții mele.

Tiptil, fricoasă, se apropie o pisică, crezând că mă apucam de pescuit. Dezamăgire... asta am văzut în ochii ei micuți de chihlimbar. S-a îndepărtat, lăsându-mi spațiu și timp cu gândurile mele.

Nu am crezut că o să îmi placă aici, în pustietate, unde drumul se oprește. Nu mi-am imaginat că locul este ...

pașii pe care trebuie să-i faci nu-ți vine să-i faci. că-s așa de mici, așa îndepărtați de destinație. că încă ești un dependent de shot-uri cheap de dopamină [cheap, dar care-ți mănâncă toți banii]. & pentru că încă ești un laș, care speră că drumul afară din canale va fi pe sus, luat de un uragan nemilos & norocos, care să te prindă în vârtejul lui haotic & să te tragă afară, spre un loc mai liniștit

mi-am pierdut prezentul executând versiunile trecute ale mele. iar acuma-mi pierd prezentu ...

Eram amândouă în camera ei. Mi-a cerut să îmi ridic tricoul. Și l-a ridicat și ea. În sfârșit, se întâmpla. Visul i se împlinise. Avea, într-adevăr, talia mai subțire decât a mea acum. A vorbit mult despre cuceririle ei și a băut doar apă toată după-amiaza. Când să plec, m-a rugat să iau eu pungile de pufuleți care rămăseseră neîncepute.

În drum spre casă, mi-am lăsat obrazul fierbinte să devină una cu geamul autobuzului și spațiul interior una cu amintirile proaspete ale acelei revederi, care ...

am învățat să fiu mai îngăduitor cu celelalte, fostele versiuni ale mele. acu' un an-doi am început să-mi aliniez toate aceste clone ale mele care mi-au împânzit & bântuit biografia & să le execut fără milă. să le anihilez, să le extirp cu bune & rele. că eram X & Y. găsesc azi scuze? scuze aveam și atunci. e mai ușor să execuți foste versiuni ale tale & să le pui în cârcă toată mizeria în care te afli acum, decât să faci un upgrade versiunii tale actuale, s-o iei din loc & să înoți cu viteză ...

Peste 6 săptămâni, împlinesc 30 de ani. Săptămâna viitoare se deschide Lidl-ul din Mihai Bravu; mare eveniment. Plănuiesc să mă duc cu mama la deschidere. (În orice caz, în primele zile).

De ceva vreme dau târcoale magazinului în timpul plimbării mele zilnice. Mă uit lung la stadiul lucrărilor și la grupurile de muncitori de pe șantier. Sunt curioasă, dar nu întreb pe nimeni când se va deschide.

Așteptam de mult timp, mai exact de aproape un an, să se termine renovarea. Mama nu știe cum să se ...

Fusese bazinul de apă care alimenta Parcul Romanescu pe timpul domniei lui Carol I. Construit să arate precum ruina unui castel medieval, era răspunsul României la stilul de arhitectură neo-gotic, care abia dacă își mai lăsa, discret, dâra de parfum peste Europa.

Anii aceia erau infuzați de romantism, prin urmare trebuie să înțelegem cuplurile care căutau, la adăpostul zidurilor crăpate și ale turnurilor cu creneluri, să topească într-un sărut toată însingurarea de lume. Unele cupluri mai timi ...

De fiecare dată când umblu aiurea pe străzile de la Romană (unde am decis eu mai demult că frumusețea backgroundului începe cu tine, de fapt, și apoi cu apusul în culori aprinse), îmi amintesc ce ciudat e să mă plimb în capitala asta, unde simt că o să port legitimație de veșnic turist, și să știu că nu ești acasă, pe Rosetti. (Nu am de unde să știu dacă ești sau nu, de fapt.) Mă cuprind anxietatea și neliniștea, merg în pas alergător și mă întreb dacă la mine e problema, dacă sunt deja dependen ...

Într-o zi, decid să o iau la pas pe drumul ce se deschide în fața mea.

Încep să merg timid: drept, stâng, drept, stâng, drept, stâng… Sună oarecum ciudat, parcă nu e tocmai ritmul care trebuie, însă în viață întotdeauna mi s-a spus să încep un drum pășind cu dreptul, pentru noroc. Ce-o mai fi și cu norocul ăsta și picioarele.

Calc apăsat, vrând parcă să-mi las urma în asfaltul dur, care mă respinge. Sunt prea slabă ca să le arăt oamenilor că am pășit aici, că am existat aici, că am trăit aici. ...

Închid ochii împăcat că am protejat binele. Știu exact ce mă așteaptă. Mă așteaptă întunericul abisal și amorf, pe care îl trăiesc în fracțiunea aceea de secundă, de fiecare dată când clipesc. Pe lângă reflexia luminii în diferitele obiecte și ființe care mă înconjoară, această întunecime îmi este și ea la fel de familiară. De câte ori clipesc, de exact atâtea ori... o simt.

Acum însă, în mod cu totul neașteptat, se întâmplă exact opusul. Interiorul ploapelor îmi este inundat de mii și mii d ...

Eu dormeam, dar nu știam că dormeam. Așa se întâmplă pe întuneric, nu știi unde ești, câteodată nu mai știi nici măcar cine ești. Tocmai coborâsem într-o vale adâncă de tot, traversam pădurea aia mare. La noi a fost mereu frica asta, că trebuie să treci de pădure ca să ajungi în altă parte. Peste tot unde te uiți e numai pădure. Și spuneți-mi voi, chiar dacă ai avea de toate, poți să stai doar acasă? Toată lumea pleacă. De mici copii ne învățau părinții ce e curajul, că dacă nici să treci pădure ...

Pe Moș Crăciun, pe adevăratul Moș Crăciun, nu din aceia care umblă prin oraș cu cerșitul sau care sunt actori plătiți să facă figurație la serbări școlare, Alexandru nu l-a văzut niciodată. Întotdeauna găsea o scuză din asta tâmpită ca să nu vină el în persoană să dea cadouri: n-are timp moșul (normal că n-are, că se duce la ăia bogați); e bolnav, vezi și tu ce frig e; a venit, dar nu erai tu acasă (de ce nu e punctual, de ce nu vine la data stabilită?). Și se scuza moșul: eu n-am putut să vin, ...

Închid ochii împăcat că am protejat binele. Știu exact ce mă așteaptă. Mă așteaptă întunericul abisal și amorf, pe care îl trăiesc în fracțiunea aceea de secundă, de fiecare dată când clipesc. Pe lângă reflexia luminii în diferitele obiecte și ființe care mă înconjoară, această întunecime îmi este și ea la fel de familiară. De câte ori clipesc, de exact atâtea ori... o simt.

Acum însă, în mod cu totul neașteptat, se întâmplă exact opusul. Interiorul ploapelor îmi este inundat de mii și mii d ...

Vai, ce frumos e decembrie! Își zise ea sarcastic în gând dându-și ochii peste cap. Se plimba pe strada luminată în prea multe culori, cu haina de blană lungă și buzele date cu ruj roșu. Știa că așa poți să îți mai astupi golurile emoțioanale de la un timp. Și până la urmă, cine are dreptul să judece cum abordează ea perioada sărbătorilor? E o lume liberă și măcar cinismul pe care îl folosește ca mecanism de autoapărare nu face rău nimănui. Așa-i spusese și terapeuta dimineață.

După ea, dec ...

De câteva sãptãmâni, afișele puse de administratorul scãrii, Alionte Greieruș, erau înlocuite cu altele, în care textul rãmânea în principiu același dar lipseau câteva litere din unele cuvinte. La început, toți locatarii s-au amuzat, apoi au început sã își punã întrebãri. Cel mai afectat era, desigur, autorul afișelor, domnul Greieruș, pensionar, fost profesor de matematicã, foarte riguros când era vorba de ceva ieșit din mâna lui.

De dimineațã, când a plecat spre Teatru, Zora, numitã în secre ...

Se privește în oglindă. Pântecul său protuberant, se revarsă într-o frumusețe stranie, fertilă, peste marginea lenjeriei. E un pic bombat, cineva ar putea crede, dacă ar vedea-o, că este în primele luni de sarcină. Arată așa de frumos abdomenul ei, rotund, întins, proaspăt, aproape ireal la cei 39 de ani pe care îi va împlini peste doar câteva zile. Simte o dorință nedisimulată să se atingă, să vadă că totuși carnea asta a ei e încă tare, că nu se observă urmele timpului. Dar nu îi trebuie mai m ...

Ileana e înaltă, firavă și mioapă. Tânără, dar nu în mod ostentativ, cu o moliciune a mișcărilor necalculată și cu părul lung până la mijloc. Ochii îi are verzi, albaștri sau gri, în funcție de persoanele care o descriu. Părinții ei sunt oameni cu facultate, așa că n-a putut fi altfel decât ca ei. O emoționează transparența perdelelor, trandafirii plantați de tatăl ei, și preferă plajele fără muzică, doar cu valuri. Crede că a fost un om normal până în ziua în care s-a îndrăgostit. Iubiți a mai ...

— Mă ucid temperaturile astea, spuse bătrânul în timp ce se așeză pe prima bancă liberă din parcul Crângași, punând alături cutia și plasa plină de marfă.

Bărbatul nu era chiar bătrân, iar marfa nu era chiar marfă. Dacă ne luam după datele din buletin mai avea puțin și făcea 60, dar după aspect (asta în măsura în care îi aruncai o privire cu scopul clar de a-i ghici vârsta), probabil i-ai fi dat un 65. Trecea neobservat în general, cum trec cei mai mulți oameni, în goana lor spre destinații car ...

Bârfa e chemare și nevoie de bază a omului. La fel cum un învățat simte nevoie să adune cât mai multe cunoștințe și apoi să le împărtășească prin prelegeri și pagini scrise, tipărite și răspândite, așa și restul oamenilor sunt mânați de dorința de afla și de a spune mai departe. Iar în redacția ziarului Punctul, bârfa e cel mai natural element. Atomul în jurul căruia se coagulează știri, reportaje, anchete. Ziariștii își construiesc articolele de la frânturi de informație, de la discuții purta ...

"Uite că mănânc singur.", își spuse Andrei Timiș și tăie încă o bucată din file-ul de biban cu sos pesto din farfurie. "Terasa asta e un loc îmbietor." În seara aceea se număra printre invitații sărbătoririi căsătoriei lui Ovidiu Apostoaie cu Carmen. "Ăștia rămân împreună. Eu și literatura. Femeile, toate."

Scria un roman, cu mari interludii, un soi de autoficțiune în care își transforma în narațiune viața din ultimii 15 ani, cavalcadele cu prietenii, întâmplările memorabile, cuceririle amoroas ...

Reveria este atunci când, uitându-te în jur, ai brusc senzația că copilăria durează toată viață. Cred că prima reverie pe care am putut-o localiza în mediul înconjurător a avut de-a face cu ceva atât de banal precum o conservă. Da, da, o conservă.

Când eram mic, în familia mea conservele erau o raritate. Doar cele cu bulion își găseau locul pe rafturile din bucătărie. Nu și cele cu mâncare. Erau anii 90, o perioadă, după cum știți, dificilă, plină de traume financiare, dar din ce aveam, din ce ...

Merse din nou o bună bucată de vreme, dar la un moment dat își dădu seama că se rătăcise, și nici nu cunoștea zona în care ajunsese. Deși nu se vedeau semnele că ar fi nimerit într-un cartier mai bogat, atmosfera se schimbase pe nesimțite. Aici nu mai erau patrule de bărbați cu barbă de trei zile, ochi roșii de oboseală și de stres și hotărâre nestrămutată de a-și apăra colțul de stradă, ci mai degrabă zonarzi fumători de diverse, băutori din sticle trecute din m ...

Like Someone In Love

2012 Not rated 1h49m

Drama

In Tokyo, a young sex worker develops an unexpected connection with a widower over a period of two days.

Domnul Yasushi Inoue, redactorul revistei Clubul Vânătorului Japonez, m-a rugat să scriu o recenzie despre Like Someone In Love. Bun, am înțeles că trebuie să scriu cam orice visează el noaptea, dar am încercat să-i explic că nu am mai scris niciodată o recenzie. Știam cât de neînduplecat este, așa că l-am rugat măcar să mă aj ...

just a flawless day

chaos smiles and tears rain

blood flows minutes too

why do you die

wouldn’t you rather lie

say you’re still a fly

pay somebody else

play another life

be a spoon

Dintre băncile lungi și prăfuite de la UNATC se auzea zgomotul strident al agitației studenților. În fața catedrei, fără să se uite în amfiteatru, stătea un bărbat cu părul lung până la umeri, gri pe alocuri, cu un pulover negru, subțire, traversat de o dungă albă pe piept. Ci ...

— Bună ziua, vă rog, aș vrea să cumpăr un vis.

Bătrânul negustor o privi calm pe femeia din fața sa. Încă îi mai cântărea, din obișnuință, pe cei ce-i treceau pragul.

Cel puțin nu era o adolescentă. Obosise oarecum de graba – da, i-ar zice mai repede grabă, decât superficialitate – celor tineri. El trata pe oricine și de fiecare dată foarte serios, deși nu mai avea demult magazinul uriaș, mustind de visuri, de la început. Nimeni nu-i luase locul în comerțul respectiv și bătrânul știa asta – nu ...

La masa verde de plastic din fața frizeriei din orașul lor micuț, stăteam pe două scaune gemene din același material urât atât de tare, ca într-un film prost cu buget redus în care recuzita și personajele pare că s-au luat la mâna a doua sau mai degrabă a șaptea. Era un soare sufocant, în caz că sentimentele nu ne erau suficient de în gât și plămânii nu ar fi avut nevoie de o cantitate în plus de aer, că de obicei ne respiram reciproc. Dar acum era diferit și distanța se accentuase cu timpul, pe ...

la masa de Crăciun, mama lui îmi spune o poveste despre cum, atunci când avea opt ani, el a găsit un fluture cu o aripă ruptă. îmi spune despre cum i-a plăcut atât de mult încât l-a luat în mâini, l-a ținut ascuns (în siguranță) la pieptul lui și l-a păstrat într-un borcan. îmi spune despre cum a sunat la un veterinar și a urmat instrucțiunile, i-a tăiat și cealaltă aripă – ca să fie egale. mi-aș dori să-i pot explica băiețelului ăla de opt ani că o cușcă formată din mâini blânde este tot o cușc ...

Premieră absolută

Moussa șovăi puțin înainte de a-i întinde vânzătorului bancnotele uzate. Nu exista benzinărie în sat, de fapt doar în capitală erau câteva, în rest oamenii cumpărau de la un nene care aducea cu cisterna și vindea apoi la sticlă, direct din bătătură. Venise împingând de scuter, așa cum o făceau și alții, și avu ceva de furcă până-l făcu să pornească. Drumul spre marele oraș era plin de gropi, dar destul de liber. Doar țărâna roșie stârnită de vânt îl orbi de câteva ori. ...

Îmi amintesc și acum dimineața ploioasă de septembrie în care am pășit pentru a nu știu câta oară peste pragul mânjit cu noroi, o scândură lată de două palme, ce mi se părea că ține loc de vamă între lumea de afară și hărmălaia care nu se sfârșea niciodată în cârciuma lui Bebe Măcel. Nu plăteam niciun bănuț la intrare, dar nici nu mi se cerea socoteală atunci când voiam să plec. Am încercat să inspir cât mai puțin din aerul acela cenușiu, un melanj dintre fumul ieșit din țigări de contrabandă și ...

— În momentul în care am aprins țigara invers, mi-am dat seama că sacul ăla rupt de gunoi întins pe acoperiș nu ar fi putut niciodată substitui impermeabilitatea unei țigle. La fel și cu tine. Mă rog, cu mine. Degeaba încercam să pătrund părțile ascunse, să mi se pară că înțeleg mecanismele unui ceva ce nu reușisem vreodată să definesc, era doar un căcat învelit în foiță de aur. Păcălea? Da. Atrăgea? Da. Ce se întâmpla mai departe puteai afla doar dacă atingerea depășea cu puțin presiunea unui f ...

Tastez primele litere. Înainte de acest "tastez primele litere" era doar o pagină albă la care mă holbez deja de vreo jumătate de oră, fără să-mi vină vreo idee. Nu știu ce va urma. Ar trebui să-mi scriu gândurile. Și le scriu. Mă gândesc pentru cine scriu. Pentru tine? Tu te întrebi acum dacă "pentru tine" se referă chiar la tine, cititorul, editorul? Oricum ar fi, povestea a început.

Deci uite care-i treaba. Ar trebui să existe un cimitir al poveștilor neterminate, nu crezi? Să mergem acolo ș ...

— Hai să mergem în cimitir! Ne suim în mașină și în cinci minute ajungem!

— Dar nu vreau, mi se pare o idee stupidă! Și ar putea să ne vadă cineva...

— Cine naiba vine acolo la 2 noaptea? Ai văzut tu oameni dornici de morminte la ora asta?

— Sincer, nu cred că e dornic vreun om vreodată de moarte ori de cimitire! Nu îți înțeleg obsesia asta deloc! Să o lăsăm baltă!

— Nu, eu vreau să fie totul autentic. Vreau realitate crudă, vreau să șochez. Arta nu trebuie să fie logică. Trebuie să fie cât ...

A venit primăvara, Duduțule! Am văzut pământul proaspăt cum se umflă ca un pântec din loc în loc și primul gând care mi-a trecut prin minte a fost că s-au trezit râmele și te așteaptă să le scoți din pământ. Când m-am apropiat de grădină, mi-am dat seama că nu era nicio râmă acolo: bulbii de zambilă crăpaseră și ieșeau lacomi la lumină. Se încălzește afară și-or să crească repejor tijele lor lungi, aplecate sub greutatea bobocilor strânși știulete. E soiul bun, de zambilă bătută, frumoasă, pe ca ...

Dan se așază pe partea cealaltă a mesei unde mușamaua galben-ocru cu trandafiri roz spălăcit era deja tocită. În bucătărie era cald, mijloc de iulie, perdeaua de la fereastră flutura de la toate ușile deschise, mama prăjea a doua porție de cartofi noi, iar eu mă topeam de căldură.

Îmi trăsesem reiații negri și o maletă pe mine și n-ar fi reușit nimeni pe lume să mă facă să-mi schimb outfitul. Mă enerva pălăvrăgeala lor, dar știam bine că dacă Dan e la noi, mă va lăsa să stau mai mult în oraș.

...

Acțiune și reacțiune. Forța patimii pe care am pus-o în jocul de ruletă a declanșat o forță la fel de puternică, dar de sens opus. Contraofensiva ruletei și rezultatul ei: eșecul, ratarea, ruina. Acțiune și reacțiune. 

Ziua de aprilie era senină și liniștită. De undeva de sus, în stânga băncii pe care stăteam, razele soarelui se cerneau printre petalele magnoliilor proaspăt înflorite. Era bine că adia și vântul, fiindcă parfumul florilor împrăștia astfel mirosul trupului meu. Nu apucasem să mă ...

Durerea de spate apăruse din nou, precum o multitudine de cuie care încercau să pătrundă cât mai adânc în coloana vertebrală. La început se insinuase discret, aproape imperceptibil, era mai mult ca o stare de agitație, se trezise pentru că undeva, în exterior, departe, exista o nepotrivire, ceva era în locul nepotrivit. Apoi, disconfortul se transformase într-o durere suportabilă, credea că e din vina poziției necorespunzătoare, trecuseră deja 3 ani de când își impusese dormitul pe spate. Una di ...

Sunt talentul care apăsa cândva pe umerii lui Roger. Odată cu lăsarea serii s-a trezit cu mintea destul de limpede ca să înțeleagă enormitatea circumstanțelor în care se afla: se împlineau trei zile de când fusese închis într-o celulă de trei pe patru metri cu pat, chiuvetă și cearșafuri albe și nu mai putea citi. În fiecare seară, o asistentă corpolentă îl escorta la coada în capătul căreia se distribuiau pastilele, unde Roger se înșiruia prudent alături de alți 20 – 25 de camarazi și apoi îngh ...

— Ce-ți place să faci cel mai mult?

— Îmi place să trag de fiare, de bestiile din cuvinte.

anonim

Colțarul era în așteptarea asistentei care trebuia să-i dea verdictul: avea sau nu sindromul Cotard. Sperase într-o genealogie aleasă, cu lemn Mpingo adus din Africa, îmbrăcat în pânză cu elemente decorative din Mexicul precolumbian, cu ladă pentru depozitare, toate astea simțea că îi dispar, pur și simplu. Asistenta întârzia. Ahora bien, este una dintre acele zile, știți voi, î ...

Alerga în spatele ei, pe aleea pietonală ce ducea spre piața centrală. Trecuse de ora opt, soarele oscilase puțin între cele două coline, deasupra lacului, apoi se lăsase pe-o parte, spre vest, pe jumătate adormit. Dacă se grăbeau puțin, aveau să-l găsească, precum în atâtea alte seri, prins în stufărișul mocirlos de pe lacul cel mic. O privea protector, alergând mereu către ea, în ritmul impus de pașii ei. Pe podul care traversa lacul cel mare s-au intersectat cu un lung alai de bicicliști, apa ...

Am 55 de ani. Sunt pensionar. Pe caz de boală. Cardiac. Am și diabet, sunt insulino-dependent. În urmă cu mai bine de zece ani am suferit o intervenție pe cord deschis cu un nume sofisticat, dublu bypass. Țin minte că mi-au spus medicii că jumătate de inimă era uscată, ca o scoarță de copac, în timp ce cealaltă era moale, dar prea moale, mai fragilă decât este normal pentru o inimă. O inimă sănătoasă duce mult, e puternică, mai puternică decât ar crede majoritatea. Pe atunci soția mea trăia și e ...

Era un bloc mic și nou într-o poziție pe care n-o înțelegeam, pe o stradă îngustă al cărei nume m-a atras imediat. Închiriaserăm două studiouri pentru o săptămână: hol – holișor adică, baie, mai mult holișor și, când am ajuns în living, m-am oprit pentru că am dat de televizor. Apăsarea butonului de pornit televizorul era de fiecare dată un moment extrem de important oriunde ajungeam pentru că făcea legătura cu alte locuri și cu alte gesturi.

R. dezinfecta cu spirt tot ce găsea, M. și T. erau î ...

Până la mașină nu erau mai mult de zece metri, dar frigul îi intrase deja în oase. Își frecă mâinile, înjură scurt și așteptă să se încălzească. Prea devreme pentru muzică, avea chef de o țigară. Rujul uitat de nevastă-sa pe bord țipă nu, un zâmbet malițios apăru la fel de repede ca bricheta din buzunarul interior. În mașină se auzea cum hârtia ardea ușor, fumul inspecta fiecare colț. Crăpă un pic geamul și plecă spre aeroport.

Spera ca americanul de la compania Weinstein să nu fie un înfumurat ...

1

Răcoarea din bloc îl învălui ca și când ar fi intrat într-o peșteră. Era ora la care bătrânele își făceau siesta. Și tăblița de la parter cu mesajul PĂSTRAȚI LINIȘTEA îi dădea mereu senzația că trăia într-un templu al vrăjitoarelor și că un zgomot mai puternic ar fi putut dezlănțui fulgere și blesteme, gremlini și cranii zburătoare.

I se spunea Libanezu', avea treișpe ani și tocmai îi aburise pe niște puștani mai mici că le va arăta ceva paranormal: cei trei sâni ai maică-sii, care trăgea ...

Ideea cu filmul mi-a venit într-o seară, când pierdeam vremea pe Facebook. Am aflat că la Dracula Film Festival există o secțiune a concursului dedicată filmelor făcute cu telefonul. Da, exact așa, "cu telefonul". Adică, m-am gândit, caută fix amatori cu ceva cunoștințe de bază și cu idei.

Păi n-am eu idei?

— Coa, i-am zis a doua zi la școală lui Damian, lasă tu căcatul ăla de TikTok, că pe tine nu te urmărește nici dracu, e aplicație pentru pizde, și hai să facem ceva ca lumea!

— Am cinci su ...

I

Cele trei proiecții antropomorfe îndoite de la mijloc care ridicau baroasele deasupra capetelor și le prăvăleau icnind în lumina anemică strecurată prin cadrele ferestrelor fără geam te-ar fi putut trimite cu gândul la niște căutători de comori din incinta vreunei zidiri arhaice, cu atât mai mult cu cât vastul spațiu dezafectat care găzduise cândva animale, apăsător și întunecos, părea o construcție mitică abia descoperită în inima vreunei jungle sau în morena cine știe cărui ghețar mil ...

Prințesa nu era tocmai o prințesă ca în povești. Nu avea rochie lungă cu crinolină, nu avea o coroană cu diamante și nici nu trăia la o curte cu alai și servitori și treburi dintr-astea foarte nobile și regale. În schimb, avea sânge albastru. Pentru că strămoșii ei, cândva, au fost prinți și voievozi. Numai că scăpătaseră și pierduseră tot, iar prințesa ajunsese o fată obișnuită, în blugi și adidași, care muncea de la nouă la cinci în fiecare zi, de luni până vineri, uneori și sâmbăta. Plătea fa ...

Ca să înțelegi mai bine de ce am făcut alegerile pe care le-am făcut, trebuie să-ți spun că eram un tânăr mai fraged decât ești dumneata acum, abia trecut de primul sfert de veac al vieții sale, când mi-am părăsit țara. Ce experiență de viață puteam să am, când toată tinerețea mi-o petrecusem într-un stat comunist, în care totul era planificat pentru individ, iar deciziile sale aveau valoare pur formală? Ce știam eu despre tehnica de a te vinde la angajare, de exemplu, pe care voi, cei de astăzi ...

Mi se pare mie sau after-shave-ul ăstuia miroase a sulf?!

Individul negricios se strecoară, presându-și o palmă pe abdomen, printre șevalet și masa reglabilă, atent să nu-și atingă sacoul roșu, impecabil, de ele. Se oprește în fața peretelui în care îmi bat în cuie icoanele și le cercetează curios. Zăbovește mai mult în fața celor mari, pictate pe lemn, cu un singur sfânt și nu pierde aproape nicio secundă, pufnind ușor, scurt, pe nas, în fața celor pe sticlă. Din când în când, reflex, ridică ...

Începutul ăsta de vară ploios îmi răscolește durerile și mă face mai ursuză decât sunt de obicei. Mă duc la școală să copiez niște date din online în catalog.

Plouă torențial până la Vlăhița. Copacii bătrâni de pe marginea drumului se clatină în bătaia vântului. Mi-amintesc că voiam să mă opresc la Cața, să caut bureți usturoși. Un câine negru, slab și înalt încearcă să traverseze și se răzgândește. Virez și reușesc să evit o ciocnire, dar simt că-mi amorțesc picioarele și tremur în timp ce tra ...

La terapia cu Ileana nu puteam să aleg niciodată scenariul după care urma să se desfășoare ședința. De obicei, o așteptam pe ea să-l aleagă, exact cum acasă apăsam din telecomandă OK-ul pentru serialul preferat de pe Netflix. Nici măcar un salvamar. Episodul al șaptelea, sezonul 34.

Dacă era vineri, însemna că secretara Ilenei mă aștepta în încăperea unde se afla recepția clinicii, făcând programări la telefon pentru alți clienți. O plăteam. Cash. Ea îmi oferea un pahar cu apă. Pe săptămâna vii ...

Se întâmpla în urmă cu mai bine de zece ani. Era început de februarie și afară era un frig de crăpau pietrele. Nici urmă de ninsoare, cu toate că o tot așteptasem încă de la Crăciun. Crengile copacilor erau acoperite de mici bobițe de gheață care semănau cu niște șiraguri nesfârșite de mărgele strălucind străvezii pe fondul lăptos al cerului. Aveam de terminat un text, și cum brusc îmi pierise cheful să urmăresc demonstrația încâlcită pe care mă chinuisem să o țes acolo, mi-am sprijinit capul în ...

Când i-a cerut voie să plece, mama s-a mirat. Cătălin avea 18 ani și niciodată nu dăduse semne că s-ar fi văzut cu vreo fată, că are o iubită sau măcar vreuna pe care o place, un crush, chiar și fără să existe reciprocitate. E drept că mai ieșea cu ceilalți tineri din sat seara, să fure porumb și să-l mânce copt, sau să spargă la semințe sărate stinse cu bere, dar întotdeauna acolo, în capătul lor de sat. Și ea îi știa pe toți cu care se întâlnea, chit că mai veneau unii de la Băcănușa, de pe ...

Era greu de spus când și cum începuse, al naibii de greu... Degeaba se străduia să-și amintească. Fiecare încercare se solda cu o senzație de durere în piept și în cap, spre ceafă. Simțea cu claritate că pierduse ceva ireversibil, el și ceilalți care ocupau curtea aceea. Să fi fost o instituție? Un fost spațiu de birouri? Cum au ajuns acolo? Părea că se trezește dintr-un lung somn care nu-l odihnise deloc. Poate că nu mai dormeau nici când închideau ochii. În loc de răspunsuri, năvăleau imagini ...

BUNĂ, SUNT MOARTEA. De fapt, o mesageră a ei. Sunt o Umbră. Umbra de teren, mai exact. Ca să știți, eu sunt prima care vin la voi. Într-un fel de inspecție. Preventivă. Mă uit, analizez, fac bilanțul și-l prezint mai departe. După aia mai trece un timp... mult, puțin, uite, asta chiar nu o știu... Oricum, când sunt trimisă, ajung cu un scop. Că, altfel, aș sta numa' pe garduri și aș hărăți câinii... Pe mine mă simțiți la colțul străzii când tot întoarceți capul după fantome. Nici seara nu vă dau ...

Ileana era frumoasă. Situația trecuse la început neobservată în camera de cămin în care fusese cazată împreună cu încă cinci fete, rtrecuse neobservată și la facultate unde mai avea nouăsprezece colege de an și nici un coleg.

Era cumva de înțeles că s-a întâmplat una ca asta. Fetele ar fi vrut toate să fie "femeia șnur, fără țâțe fără cur", ori șoldurile de violoncel ale Ilenei țâșneau în lături din tiparul care era la modă. Mai avea și  un permanent cam nereușit în părul pe care și-l tapa în c ...

Marin Constantin ducea o viață mizeră. Locuia într-un mic apartament dintr-un bloc vechi și dărăpănat, pentru care abia reușea să plătească întreținerea, dar neajunsurile i se păreau ceva firesc — nu-și putea închipui să trăiască altfel. Ar fi fost tare neliniștit dacă vreun vecin mai milostiv s-ar fi oferit să-i repare și lui, fără vreo cheltuială, țevile sparte de la baie sau încuietoarea defectă de la ușă. Un asemenea gest de bunăvoință complet neașteptat risca să strice tihna unui trai anost ...

Ca orice plan făcut pe genunchi, și acesta lăsa loc unor întrebări. Nimic esențial, bineînțeles, doar chestii de detaliu, de exemplu: "ce o să se întâmple dacă-mi iese?" sau "ce o să se întâmple dacă nu-mi iese?". Ca să nu mai vorbim de: "cum mă voi întoarce după?" Ca să le elimin, ar fi trebuit să studiez temeinic teoria, eventual să execut una sau două misiuni mai simple, de testare, dar nu mai aveam răbdare pentru așa ceva. De-ndată ce m-am convins că șmecheria era funcțională, am și realizat ...

Am bănuit că-și mușcase buzele înainte să intre în restaurant. A intrat elegant, cumva leneșă – acea lene specifică burgheziei, fermă. Purta o bluză roșie cu umerii goi și privirile tuturor pe ea. Părul – strâns într-un coc de balerină, care îi provoca migrene dese, dar îi lăsa gâtul lung la vedere. Făcea abuz de dermatograf negru, ceea ce îi dădea un aer trist și-i scotea în evidență cearcănele de insomniacă. Insomniacii au un fel de resemnare în ceea ce privește somnul și odihna, însă, la ea, ...

I.

CADAVRU abandonat în imobilul cu GHINION, proclamă ziarul. Comisarul Weston își mută mobilul la urechea stângă și se strâmbă iritat, dând click pe titlu. Articolul este previzibil, ceea ce nu-l face mai puțin neplăcut:

Un cadavru carbonizat a fost descoperit, ieri, în ruinele imobilului nr. 17 din strada Vântului turbat, afectat acum două săptămâni de un puternic incendiu. Descoperirea a fost făcută de V. M. care își scosese câinele la plimbare. Animalul fără lesă s-a strecurat în cur ...

7 motive ca să te lași de meserie

De data asta au mobilizat bac-urile, companiile republicane de securitate, escadroanele mobile. Și blindatele care i-au evacuat pe zad-iștii de la Notre Dame des Landes, numai bune să treacă prin baricadele în flăcări cu lamele și să tragă proiectile ușoare la sute de metri. Polițiștii și jandarmii înaintând ca piliturile de fier pe bulevardele Parisului către centrul magnetului ca să apere Palatul. De pe Quai Francois Mitterand pe Quai de Tullieri ...

Înainte de a primi recomandarea femeii din magazin, trăiam o viață monotonă. Pe scurt, lucram pe șantier, asta, deși absolvisem Literele. Ironia sorții...? Eu sperasem la un "Șantier" á la Mircea Eliade, dar m-am regăsit printre betoane, printre cuie, printre ciocane, printre patente, printre fiare, printre cofrage etc., etc. Obiecte dintr-acestea pe care le găsești la raionul "lucrează din greu". Zis și făcut. Lucram din greu pentru a primi la finalul unei construcții... câțiva lei. Trebuie s ...

Ușor se cern sufletele blânde ale lumii. Agale și lin ca făina. Miji ochii și printre gratiile strălucitoare ale genelor pulverizate de praf și lumină întrezări strada Olari, un univers din lumea veche, în inima Bucureștiului – și a lui. Traian se plimba des pe aici, își spuse ca de fiecare dată, apoi deschise ochii complet pentru a lăsa întreaga atmosferă a locului să-i străbată fiecare fibră.

Plecase din țară de ceva timp, și deși inițial zona asta a orașului fusese descoperirea lui Răzvan, f ...

Multă vreme nu am crezut și nici astăzi nu sunt cu totul convins că într-adevăr așa au stat lucrurile, că fusese doar un accident nefericit, o întâmplare dintre cele pe care nu le poți prevedea, nici ocoli, precum un cutremur de pământ, că Dinu nu voise să se întoarcă din drum când apăruseră primii nori întunecați și nici când vântul le arunca în ochi praful de pe marginea apei, că Dani i-a zis băi, nu-i a bună și chiar a vrut să-l ia de o aripă și să-l tragă după el spre stație, ești un fricos, ...

​ Dacă te plimbi prin Medina marocană după orele prânzului nimerești în plină siestă. Căldura și aromele pline ale souk-ului îți invadează simțurile, iar mintea refuză să le mai disocieze de o anumită stare de contemplație vecină cu somnolența. De la notele picante ale măslinelor murate și ale condimentelor cu nume greu de ținut minte, dar cu sonorități ritmate, cumin, curcuma, coriandru, înșiruite pe culori, în coșulețe ca niște pălării țuguiate, la cele proaspete de mentă verde și cele dulci, ...

Dacă nu mă păcălește memoria, am luat prima oară contact cu literatura lui Bohumil Hrabal în clasa a IX-a. A fost dragoste la prima citire: micuță și subțirică, mă aștepta pe un raft de la Biblioteca Județeană, pitită între două volume de Čapek – "O singurătate prea zgomotoasă". Cartea aia m-a făcut K.O. și a devenit unul dintre romanele mele de suflet. Dar Hrabal nu exercita asupra mea doar o hipnoză stilistică, ci mă introducea într-o lume atât de cunoscută, încât bariera ficțiune-realitate se ...

"Imagine all the people

Sharing all the world“

Expediez această scrisoare tuturor ziarelor din America, tuturor luptătorilor fără cauză, vouă, îmbolnăviților de viață, vouă, împătimiților de moarte.

Mă numesc A. Stranger, am 70 de ani și câte ceva de spus. Am fost un hipiot firav, am ajuns și am rămas un simplu profesor de filosofie la capătul pământului – dar, să știți, întotdeauna mi-a fost cald în Alaska. Mereu îmi aduc aminte, chiar și astăzi, în clipa asta nemăsurată, de *Vara Iubiri ...

Balconul lui Martin L. avea cea mai bună priveliște din oraș. Puteai vedea parcul, cu toți pomii care se scuturau și oamenii care mișunau pe alei. Cei care se plimbau cu copii aveau o figură resemnată, dar oarecum fericită. Tinerii nu păreau mulțumiți, poate pentru că întotdeauna își doreau mai mult. Bătrânii, ai căror copii probabil că deveniseră adulți ce-și detestau viața personală, se uitau acum cu coada ochiului la ceasurile de la mână, temându-se.

Era un peisaj încărcat. Martin urmărea cu ...

Ar fi vrut să nu-l mai doară spatele. Era singurul lui gând în timp ce sprijinea televizorul pe suportul Vesa. Știa că cele două cleme din spate se fixau pe tija metalică într-o poziție precisă și ar fi avut nevoie de ajutor. Greutatea și dimensiunea incomodă a diagonalei îl obligau să acționeze precaut. Iar cel mai tare îl enerva când nu găsea patentul sau te miri ce altă piesă, în timp ce cu o mână proptea de genunchi rama ecranului și cu cealaltă bâjbâia în căutarea ei. Atunci îl auzeai cu câ ...

Telefonul sună înfundat. Adelina lăsă cartea lângă cana cu ceai de iasomie, le va face o poză pentru Facebook după ce vorbește, și se duse să răspundă. Număr necunoscut.

​ — Doamna Adelina, eu sunt. Ștefi, vecinul.

​ De fiecare dată se enerva când o lua prin surprindere vocea gâjâită a bețivului curții, de fiecare dată își propunea să-i salveze numărul în memoria telefonului. De fiecare dată uita. Era îngrijorată de capacitatea ei de concentrare diminuată, simțea tot mai des că pierde controlu ...

Toată ziua bătuse dinspre mare un vânt rece care adunase peste burg niște nori negri, uriași, încrețise apa canalelor și alungase oamenii în case. Pe la trei după-amiază a început să ningă și de nicăieri o ceață groasă se lăsase dintr-odată peste Piața Mare. Un strat subțire de zăpadă era acum pe clopotniță, pe acoperișurile caselor lipite unele de altele, pe străzile înguste, pietruite, iar crengile copacilor își întindeau spre nori degetele de stalagmitele.

Pe când închideau obloanele și împi ...

Praga va rămâne a ei pentru totdeauna. E o axiomă. Acel oraș are o umbră ce planează asupra sa, un spirit ce-și flutură aripile și în vâlvătaie, pot simți mirosul parfumului ei. Mireasma s-a îmbibat în ziduri ca sudoarea unui ev încheiat.

Și totuși, astăzi sunt aici. Am revenit la locul crimei. M-am mințit spunându-mi că trebuie să plec în vacanță. E perioada din an în care fug din biroul cocoțat la etajul al șaselea al unui zgârie-nor din Aurel Vlaicu. Scap de vocile care repetă la obsesie a ...

Întunericul îl înghițise pentru o secundă, așa se simțise momentul ăla când a fulgerat și s-a făcut liniște, când noaptea a înghițit satul cu totul și lupii au început să urle cât mai aprope de el. Asudase peste tot și simțea tricoul jilav sub cămașă, transpirația de la subraț îl ardea, de parcă, frecându-se, pielea începea să se jupoaie pe interiorul brațelor. Își simțea gambele încordate, gata să cedeze, nu era făcut pentru alergat. Dacă ar fi putut să se oprească măcar pentru o clipă să-și tr ...

Așteptând culoarea verde a semaforului, în aglomerația de oameni și de gânduri, Ioana se trezi zâmbind. Avea în față librăria Meteorit, unde găsea mereu Familia Popescu și Arta Popescu ale lui Cristian Popescu, pe care după ce le citise și recitise, le îndoise și subliniase, le plânse și le oftase, și le căutase-n poezii și-n stradă și-n oameni și-n filmele de la cinematecă, și-n pâinea înmuiată în zeamă de roșii, se lămurise că acestea două sunt un fel de specialitatea casei a librăriei M ...

Printre bărbații din Cărămizi, unul le era orășenilor foarte cunoscut. Așa cum toată lumea o știa pe Justiția, tot așa îl știa și pe Vasile, bărbatu-su și tatăl lui Rămurel și al Clementinei. Tânăr, Vasile fusese un bărbat înalt, frumos, cu ochi de tăciune, cu o mustață neagră ca pana corbului peste gura plină de dinți, dintre care unul strălucea ca aurul în lumina soarelui. Dintele acesta din față chiar era din aur și îl deosebea pe Vasile Crivăț de ceilalți. Purta o palărie cu o pană de păun p ...

1. Lina dezbrăcă în grabă și ultima fustă. Răcoarea îi urca iute până sus, deasupra buricului, de parcă intrase pe jumătate goală în apă rece de pârâu. Își făcu hainele ghem și le îndesă în grabă în plasa împletită, pe care o piti în tufa de rododendron de după fântână. Îmbrăcă rochia scurtă până la genunchi și ieși la lumină.

Ionuț o aștepta pe bicicletă, lângă toacă, la locul lor. Avea exact patruzeci și șapte de minute până la slujba de Vecernie. Astăzi era rândul ei la curățat de bureți pen ...

Atunci când s-a așezat pe canapeaua din sufragerie, ca să-și bea ceaiul rece, obosită de canicula care coborâse deja peste oraș, Ariadna a văzut că raftul de cărți din fața ei era înclinat. Ca și cum podeaua ar fi fost inegală. Avea pe jos un parchet vechi, de la construirea casei. S-a uitat apoi mai atent și a văzut că o ușoară înclinare aveau toate mobilele, dar la raftul de cărți era cel mai vizibil. Cu peste zece ani în urmă, când plătise niște lucrări de rașchetare a parchetului, muncitorii ...

De câteva luni, în familia Geamandură nu mai exista liniște. Încă din februarie tatăl începuse să caute frenetic oferte pentru cele șapte zile de concediu pe care dorea dinadins să și le petreacă pe litoral. Obligatoriu în România! Nu își dorea vacanță la greci, bulgari sau alte națiuni ce aveau ieșire la mare. El era un patriot convins, considerând că aceleași condiții ca acolo sunt și la noi, doar că prețurile ar fi diferite, însă nu cu mult. Doamna Geamandură nu își mai bătea capul să-l convi ...

uneori am senzația că sunt o masă întinsă pe care stau infinite feluri de mâncare, felurile pe care le-am mâncat și cele care așteaptă să fie mâncate până la sfârșitul vieții, zici că mi-a fost o foame grozavă în copilărie, e caraghios că în oricare parte mă uit în trecutul meu apropiat sau îndepărtat, întâi simt în cerul gurii un gust, apoi în nări un miros și de-abia apoi văd parte dintr-un decor, toate se varsă rapid într-o stare, poate știi deja cum e, starea de Provița sau de Pompei sau de ...

Ceasul sună prelung, cu un țârâit spart și puternic. Era un ceas de masă vechi rusesc, Slava, pe care îl găsise la țară, printre vechituri. Nu avusese nevoie de prea multe reparații. Îl curățase și acum mergea foarte bine. Era extrem de util, pentru era sigur că dimineața va suna.

Coborî din pat și vru să aprindă lumina. Nu venise curentul, deși era deja 6. Înjură printre dinți, dar cu voce scăzută. În ultimul timp curentul nu mai venea la ora 6, așa cum era programul. Uneori se făcea 6,30 până ...

lumina lasă urme

limitele sunt scoicile din burțile

pescărușilor

indiferent de situație lumina

lasă urme

se poate ca locul acesta să

ne conțină

să uităm că în desprindere celălalt

e pretutindeni

și iertarea poți să ți-o imaginezi tăcută

atenția cadru, fără strălucire

salvarea de îndoială căutând în rană

nu e mare lucru

te trezești

în spațiul liber conuri parfumate

dintr-o lună care nu a existat

în calendar

...

Am 30 de ani ca un pumn de alice și o 

multitudine de obiecte și atitudini pe care 

le-aș putea descrie sau enumera

ca să devin o poetă a 

acumulării

cum am auzit recent despre o tipă care aduna

în poezia ei orice

la fel ca bătrânii care de la un timp încep

să strângă pe balcon toate vechiturile din oraș

în simplitatea mea de începătoare se aud

doar detunături

ca săptămâna trecută când ceva a explodat

și în mine se auzea țiuitul prelung pe care îl

scot două microfoane pornite c ...

Suntem în trei, patru sau cinci aprilie, nici nu contează, important este că a venit primăvara, din sevele căreia îmi iau energia sub formă de lumină, culoare și mireasmă. Renasc azi, mâine, și tot așa până știu și eu când...

Cineva (poate chiar eu), dintr-o rutină zilnică, a pus ceasul să sune și sună obsesiv. În alte condiții m-aș fi necăjit, dar azi, indiferent în ce zi calendaristică suntem, independent de îndatoririle zilnice, azi nu vreau să fac ce trebuie. Ci doar să exist. Am oprit, cre ...

A cincea zi în care de la Salonul 8 nu primesc niciun cuvânt. Dimineața asta murdară, cu vânt răscolitor și stropi grei mă indispune, dar nu-mi permit să le las la vedere. Pacienții. În cazul lor, intuiția e infailibilă, cu cât scade mai mult capacitatea de a se ancora în realitate, cu atât mai mult li se amplifică intuiția și puterea imaginației, capabilă să construiască lumi în afara celei de care s-au înstrăinat. Pe coridorul alb și nesfârșit de întortocheat dintr-o dată, înaintez instinctiv, ...

Ildikó nu avea chef să se ducă acasă, de aceea rămânea în Grozăveștiul verde, în camera de cămin unde putea să-și admire picioarele lungi, oja cyclam, țigările Sobranie și să scrie îndelung pe Skype în fereastra care avea ca etichetă numele de Zsófia. Mult mai departe și mult mai panicată, Zsófia nu credea că o să mai prindă avionul și scria rapid în fereastra bleu. Ildikó era sigură că Zsófia nu mai avea timp, așa că îi trimitea o mulțime de mesaje inundate de semne de exclamare, rămase fără ră ...

Era în jur de ora 22 când intră pe ușa apartamentului. Tocmai când Marcel se ridică din fotoliu, ca să vină în întâmpinarea fiului, din televizor se auziră strigăte și urale. Dinamo dăduse gol. Se bătea cu nu știu ce echipă ca să evite retrogradarea, puțin îl interesa pe Gabriel de asta. Altceva era important. În momentul golului, Marcel nu tresări, nu schiță absolut nimic.

Dacă nu se poate bucura de golul echipei lui favorite, înseamnă că situația pierderii lui Lucky îl apasă îngrozitor de tar ...

Numele limbii

Capul fierbinte, carapacea gândurilor tot mai fragilă.

Liniștea dintre noi e o aripă când fulgii cad

de mărimea lacrimilor duhului orb.

Între cutele pielii e locul sincerității.

Dezlegarea privirii în numele sângele nou,

în numele limbii de șarpe

pentru care despici între sâni adevărul în două.

Un cearșaf alb acoperă toate casele lumii.

Ceața mi se mută în ochi.

Legată la ochi

În fiecare anotimp era o ninsoare, o ploaie,

o ...

Fata era mult mai tânără decât își închipuise. Sau poate că era doar o impresie, auzise de undeva că asiaticele rămân neschimbate multă vreme, la hotarul unei vârste nedefinite, pentru ca dintr-odată, peste noapte, să îmbătrânească în galop, arătând atunci mai bătrâne decât erau în realitate. Nu părea nici timidă, nici ezitantă, și asta îl puse cumva în încurcătură. Li Mei? Miss Li Mei? repetă, încercând să pronunțe cât mai clar, știa că tonalitatea greșită putea fi fatală în această limbă care- ...

Rahatul răscolit mirosea exact așa, a rahat răscolit. Și exact asta o să le zică și lor când or să-l întrebe, probabil întâi Snoaba apoi el, că mirosul ăsta pe care îl simt ei când intra în curte nu este altceva decât miros de rahat de porc. Apoi o să adauge pentru el : Pesemne că ai uitat, de când n-ai mai trecut pe aici, ai uitat cum e să ai porci și găini, cum e să rânești după ei, cum e să trăiești la țară. Poate o să continue, sau poate nu, cu: Ai uitat și nu vrei să îți aduci aminte, a ...

piranesi

corporalitatea la roșu a unei clădiri începute și abandonate în 2008

pereții de cărămidă care n-o să mai fie niciodată dați cu glet

scările de beton pe care n-o să mai pună nimeni mochetă

- perspectiva infinită a romei potențiale

 

graffiti cu porc încălecați peste taguri

trei plăci de tablă sudate și văruite

băltoaca pe care n-o poți trece decât sărind cu pas mare pe trei bca-uri

- detaliile inutile ale antichităților săpate din grăd ...

În ’91, în vară, sau poate ’92, nu țin minte exact, uneori am pierderi albe de memorie, când plâng și zac și nu știu ce-am uitat.

Mă închid într-un bol imens de sticlă, dintre cele cu fulgi de zăpadă și-amintiri ce cad lin și-apoi mor pe gulerul de vulpe argintie purtat de bunica mea Miroslava - Slauca pe limba noastră - când era vie și luminoasă, în veci pururi numelui ei slavă.

Nu mai divaghez, despre o zi de vară specială vreau să povestesc când ne-a vizitat un grup de belgieni acasă, la ...

Cobori scările în spirală și mergi ascultând zgomotul făcut de șlapi, pe cărarea prăfuită care te duce la faleză. Plaja e îngustă, cu un nisip murdar, resturi de tot felul, sticle de la băieții care fac noaptea focuri aproape de mal. Între mare și blocurile înalte se întinde un mal înverzit de pământ, cu pomi tineri și bănci pe care seara stau pensionarii. După ce cureți locul de scoici și mucuri, aproape de mare, deschizi cartea și observi că, nu departe de tine, un copil aduce apă cu o găletuș ...

– Noroiul ăsta, a spus nenea Janko în timp ce râcâia cu lama toporului pământul uscat de pe un buștean, ăsta îți omoară lanțul!

Așa-mi zicea el mereu, și uita imediat. Că mi-a zis, vreau să spun. Și mi-o repeta de fiecare dată când îi așezam un buștean mai murdar de pământ pe capră. El chiar nu putea lăsa așa ceva să i se întâmple. Cum să lase să i se strice lanțul, când fierăstrăul acela electric, împreună cu toporul cu lamă groasă, special pentru crăpat lemne, și scuterul erau toată avuția lu ...

O pată gri fără contur ca o spărtură în pelicula albă a șoselei. Încetinesc. Ninge dens, orbitor, din toate direcțiile, nori căzuți se dizolvă pe capota mașinii și pe culmile dealurilor dimprejur înecând pâlcurile de copaci, casele rare și șoseaua pustie, și în plasma asta rece numai zumzetul motorului și duruitul anvelopelor pe asfalt îmi amintesc că sunt pe drum și continuu să merg, imaginile satului se derulează pe parbriz mecanic, defazate, ca și cum aș privi un film vechi, cu niște actori î ...

Motto: I then observed that nothing in the whole world was without its use and that the most pitiful performances were serviceable for something. (Ludvig Holberg, The Journey of Niels Klim to the World Underground)

Mă îmbolnăvisem și în fiecare zi număram firele de păr care cădeau pe prosopul alb, încă umed. Țineam pieptenele strâns și îl mișcam lent ca nu cumva să smulg fire care n-ar fi trebuit să cadă azi, le adunam apoi pe cele căzute într-un ghem pe care-l aruncam în toaletă, și îmi ...

[re-amintire]

mâna ta era lângă măr

ți se vedea foarte bine brațul alb din locul în care stăteam

îmi controlam atent mușchii să nu scot vreun foșnet ceva

nu voiam să știi că aștept să te hotărăști de care parte alegi să-ți lași mâna să decidă în locul tău

nu te mai văzusem de foarte mult timp

nu mă vedeai acum

nu știai că aș fi putut să te văd atât de brusc de după un perete de sticlă și o perdea ce mai mult lăsa să se vadă decât ascundea

când er ...

Gura ei bătrână râdea constant, dar nu pe bune, se vedea după ridurile radiind din colțurile gurii, iar unele cute brăzdau până și bărbia albicioasă. Buzele ei subțiri nu descriau niciodată cercuri, doar forme frânte, strâmbe, brutale. Nu era dată cu ruj, nu folosea nici machiaj și era al treilea curs la care venea cu același pulover gri. Părea o femeie de la țară plecată la piață, dar pronunța foarte exact cuvintele franțuzești și avea un arsenal greu de epuizat de expresii și fraze alambicate. ...

scrisoáre

scrisori, s.f.

se referă la ceea ce au găsit când au căutat-o în buzunarele rochiei rupte

în momentul în care se ridicase pe vârfuri ca să arunce un ochi peste gard,

“reținută" fiind la granița din sud-vest. (Navighează la sintagma "Isus ca refugiat").

(Îvr.) se referă la frunze uscate cu care să îți contruiești un cuib, să crești pui zdraveni, atâta timp cât ai chef pentru ca nimănui nu-i pasă ce faci tu, sau daca iarna asta e nașpa, sau câte ...

Ține foarte bine minte ziua în care maică-sa s-a hotărât să o dea. Ziua trădării. Tocmai murise taică-su pe front, asta după ce jucase la cărți toată averea. Pământuri, cai, vite, tot. Nu a mai rămas decât casa, cu o curte mică spre stradă, cu doi trandafiri și-un cais și nucul din spate. Atât, pe asta nu a putut-o pierde, că nu era pe numele lui. Așa a spus maica, când a venit un sergent de a adus scrisoarea și ajutorul de înmormântare.

Încă de când se întorceau de la cimitir le-a făcut atente ...

eu sunt unul dintre cei care

și mie îmi plac zilele de iarnă

și serile când sunetul unui capac de bere

scăpat pe o suprafață de marmură

se aude ca un segment sonor fracturat.

mă pot plimba pe străzile murdare

să dau buzna în magazine

care îmi par mereu melancolice și sadice.

și-mi par interesante

tocmai pentru că mă gândesc

că nici alții nu pot dormi ca tine

că vin cu ochii injectați să-și cumpere

un pachet de țigări și calmante de ...

Veneam de la morgă și mă dureau mâinile. Liftul urca încet, cu un huruit familiar. Etajul șase, garsoniera de pe stânga, Nerva Traian. Balconul mic dădea spre Emil Gîrleanu, spre intersecția puțin câș și spre un pâlc de copaci. Vântul îi pieptăna încet, frunzele păreau valurile mării molcome, gigantice, ispititoare. Fiecare copac avea o nuanță diferită de verde, de la cel închis al arțarului, până la vernilul arbustului exotic crescut lângă mesteacăn. Voiam să am ochii suficient de ageri încât s ...

Motto: "La maison natale est plus qu’un corps de logis, elle est un corps de songes".

"Toute enfance est fabuleuse, naturellement fabuleuse". (Gaston Bachelard)

Aleea cãtre casã nu era dreaptã, ci fãcea câteva ocoluri, respectând copacii care fuseserã plantați de mult timp acolo. O alee pietruitã, în zig-zag aproape, ca un drum care ar gândi aproape singur și ar oscila de mai multe ori înainte sã meargã mai departe.

Casa se vedea, totuși, prin verdeața abundentã, o grãdina sãlbaticã, cine ...

M-a chemat în bucătărie, să mă asculte la istorie. Nu sunt în stare să învăț și stiu că am față de proastă când mi-e frică și mă milogesc. Ea începe calm-horror, fără să mă privească, ce bine, că-mi vine să râd. Măi fată, istoria e ca o poveste, îți plac poveștile, de ce stai ca proasta în fața cărții și nu reții nimic. Ce-i așa greu, nu știu ce-i, chiar mă întreb, înainte de-a încasa prima palmă, care doare cel mai rău. Țipă din ce în ce mai tare, răspunde măi, răspunde, zi ceva, nu te-am trimi ...

Orașul ăsta e o tumoare, își spuse așteptând la semafor. Materie vie multiplicându-se celulă cu celulă, una în alta, una peste alta, răspândind o boală infecțioasă, fără nume. Cumpărase o pâine și se întorcea în apartament. Ultimul etaj, un bloc nou-nouț. Pete de vopsea pe ferestrele din casa scării, ca niște hărți incomplete ale unor lumi îndepărtate, mai bune. În jur, tot blocuri, o periferie a Moscovei post-comuniste în plin avânt imobiliar. Apartamentul era curat, spațios, dar gol, nici m ...

Dar poștașul nu îi adusese pensia, ci factura la lumină. Deschide-o tu, Petre, spuse doamna Maria, și citește-mi totalul, doar știi că nu văd bine de aproape. După ruperea hârtiei dintr-o mișcare și parcurgerea foilor împăturite, poștașul decretă, ridicându-și chipiul - opt sute de lei. Vai de mine, de ce așa mult, întrebă doamna Maria, Poate e recalcularea, O fi, dar tot mi se pare mult, eu plătesc banii ăștia în patru luni, Știu eu ce să zic, tanti, spuse poștașul Petre înghițind în sec, mi-e ...

Locuiesc în zona medievală a orașului. Așa-mi place să-i zic. De fapt, nu, nu-mi place deloc, dar asta e. Strada pe care am ajuns să-mi fac casa e cuprinsă într-o peninsulă de sălbăticie de la periferie. De parcă clătita orașului ar fi dat peste o arsură lipită de fundul tigăii și nu s-a putut întinde frumos. A rămas așa, un petic de câmp, cu câteva case răzlețe, și mai multe clădiri abandonate, între cartiere compacte mai vechi sau mai noi. Fără utilități, fără lumină pe stradă, legat de restul ...

Ioana

Ceea voi spune acum nu ar trebui să fie o încercare de a-mi cere iertare, ci, mai degrabă, o sforțare de a mă face înțeleasă.  La cei 73 de ani ai mei, am rămas singură, iar tăcerea țiuie prin toate ungherele casei mele. În 1968, când am început s-o construim, am vrut-o mare, încăpătoare, cu tavanuri înalte, cu verandă luminoasă. De fapt, nu știu dacă am avut de ales, căci alte câteva sute de case din sat arătau la fel: verandă, casă mare, tindă și câteva dormitoare. Acest tip de casă ...

Sora Ratched face toate acestea de îndeajuns de mult timp. În profesia ei, ceea ce-i diferenția pe cei cu slabe șanse de succes de cei care își ating fără greș obiectivul stă în abilitatea de a-l citi pe cel din fața ta. De a-l descoase cu grijă și a asculta ticăitul rotițelor lui. "Ascultă, ascultă bine și mergi în tandem cu ele. Mișcă-le apoi, ușor, cu grijă, către tine și acum fă-le să se ghideze după tine." Toate acestea veneau într-adevăr dintr-o afinitate îndreptată către om, empatie, poat ...

Să nu scrii nimic de care să-ți fie rușine în clipele de supremă singurătate. Mai bine moartea, decât să trișezi ori să minți.

(Emil Cioran – Caiete)

Dragă Veronica,

Primul lucru pe care vreau să-l știi despre mine este că m-am născut din orgoliu. Părinții mei s-au cunoscut abia după ce trăiseră deja prima și adevărata iubire. Sau, dacă nu neapărat adevărată, acea iubire de care nu au uitat niciodată. Când l-a cunoscut pe tata, mama avea deja un copil, pe sora mea. Avea și un soț la a ...

Era o vară fierbinte, cu temperaturi de 34 de grade Celsius la început de iunie. Deși visam din aprilie să merg în vacanță la mare, după 2 luni de căldură, eram sătulă de soare. Ajunsesem să fac și 4 dușuri pe zi, dimineța înainte să plec la job, după-amiaza, când mă întorceam de la job, seara, înainte să plec la terasă și noaptea, după ce mă întorceam de la terasă. Așa încât când a venit august, m-am hotărât să plec într-o țară cu climă răcoroasă, oricare ar fi fost aia. 

M-am uitat la știri, ...

La început i se păruse doar un tip haios și atât. Oricum, totul era prea nou, abia pătrunsese și ea în lumea adevărată, trebuia să se concentreze la atâtea lucruri noi de făcut, de aranjat în noul spațiu, de conversat în engleză, mai întâi de înțeles accentul acela imposibil (avea până și vise cu accent irlandez). Era exclus, total exclus. Imposibil. Mai bine cursurile, chiar dacă unele îngrozitor de plictisitoare, mai bine să hălăduiască aiurea prin orașul care mirosea atât de altfel: a iarbă p ...

   Pe 31 decembrie 2015, Paul și Camelia erau într-un hotel din Strasbourg. Ea se dichisea de zor în baie și, din când în când, striga câte ceva, observații de-ale ei: cum i se văd porii și alunița de sub ochiul drept în oglinjoara rotundă, cum e crăpat vasul de veceu, cât de repede se murdărește chiuveta sau cum i se înroșește imediat pielea când o atinge, la care el răspundea cu un aha, îhâm, da, păi da, în timp ce-și scotea șosetele, le arunca într-un colț ca să nu le vadă ea și își lipea tăl ...

Alb, alb nemărginit și gândul negru de suicid. Un aisberg plutește în depărtare ca o părere de rău. Sunt pregătit oricând să mor. Sunt îmbrăcat la patru ace. Am să-mi pătez de sânge smochingul. Nu-i nimic. Sângele va fi înghițit fără sfială de zăpadă. Am să mor singur în miezul frigului. Mă gândeam să sar în apă și să mă înec, dar nu am cum să reușesc, pentru că apa e prietena mea bună. Să-mi bag capul în zăpadă și să mă asfixiez. Nu pot, căci zăpada e mama mea. Să mă las mâncat de o focă leopar ...

Abisol 

Uite-te la mine cine sunt fără vise 

Uite-te la mine cine sunt fără vise

Și eu mă uit la tine și văd foarte bine 

Și eu mă uit la tine și văd foarte bine

Uite-te la mine cine sunt fără vise 

Uite-te la mine cine sunt fără vise

Și eu mă uit la tine și văd foarte bine 

Și eu mă uit la tine și văd foarte bine

Abisol 

Abisol

Abisol este o notă muzicală pe care am inventat-o eu 

Cunoașteți perfect râsu ...

18:04 la sat

decupaje incerte

se încadrează în imaginea pe care o fixezi

cât încerci să adormi

timpul coboară în tine

numărând momente, un dor inexplicabil

coboară de pe ploape

și desenează ceața somnului

orele de dinainte de moarte

cer un buton de reluare 

și o mână cu zece degete

carnea mea adună visele

le pune deoparte, pentru ziua când va fi găsit fundul sacului

mulțimea lor arde mocnit

despărțind în forme defect ...

De pe banca din fața casei, acolo unde, în ultimii ani, când artrita îl obliga să stea într-un loc și să-și trăiască încă o dată viața, de astă dată doar ca spectator, Tono avea să-și amintească tot mai des de cazul Ionelei Sematovici, de acel sfârșit de vară, 1992, pe care făcuse tot posibilul să-l uite. De vină era singurătatea. Exista un remediu pentru asta, și anume cedarea la insistențele fiicei lui, care îi sugera cu fiecare ocazie că i-ar fi prins bine să se mute la ea. Nepoții s-ar bucur ...

Căsuța lor din Blaj avea aerul unui kibbuț. Doar în aminitirile lor tandru construite, străbuncii erau grofi, aveau doar tacâmuri de argint și menajere crescute de călugărițele Ursuline. În realitate, casa lor găzduia toate nimicurile posibile, ca un decor de teatru gata să se prăbușească. E umitor câte lucruri pot coabita pașnic în casele oamenilor: volume broșate și bibelouri înspăimântător de urâte, poze vechi cu margini dințate lăsate alandala pe un o masă instabilă, o umbrelă japoneză parca ...

S-a trezit într-o dimineață cu sentimentul că totul ar putea să iasă bine până la urmă. Nu că lucrurile n-ar fi fost în regulă cu viața lui în general. Era vorba de altceva, care nu ținea neapărat de chestiuni materiale sau de cât de bine se va descurca în cutare afacere. Era ceva cu totul diferit, și tocmai senzația asta îi dădea o satisfacție ciudată, un fel de plenitudine a simțurilor. O stare de bine venită de niciunde, de care se bucura ca un copil în timp ce privea pe fereastră la lumina c ...

Față de toate celelalte mașini ale lumii, mașina asta roșie a reușit, nu se știe cum, să își conserve mirosul. Nu tabla, nu grația, nu motorul, doar mirosul. La orice oră din zi, dacă îi deschideai portiera, te întâmpina cu același damf despre care nu puteai spune imediat dacă iți place sau nu. Dezgustător nu era în nici un caz și nici nu trebuia să mergi până acolo încât să găsești cu precizie ce parte a sa miroase așa. Suntem cu toții de acord că fiecare lucru are mirosul său, însă nu toate re ...

Cea mai mare parte a copilăriei mele am petrecut-o cu bunica mea, pictorița Constanța Stratulat. Rămâneam mereu cu ea acasă, eu amețind timpul și ea pictând. Cel mai des peisaje, mai cu seamă acuarele de la malul mării. Era născută în Constanța și toată tinerețea a petrecut-o pictând în Balcic, ca mai toată generația ei. Îmi spunea că ea e copilul mării. Mergeam împreună la mare, la 2 Mai, și mereu eram uimită cât de bine înota. Dar, din când în când mă trăda, mă părăsea. 

Bunica mea își împărț ...

E o plăcere să te privesc, Adeline. Sigură pe tine, fiecare gest al tău pare studiat și exersat, jucăm o partidă de șah în care tu deții controlul. Știi să asculți, pentru că ai învățat că bărbații ca mine, de vârsta tatălui tău, cu verighetă pe deget, au nevoie și de asta, nu numai de sex. Nu-i vorbă, în pat ești la fel de profesionistă ca în afara lui, e normal, pui suflet în ceea ce faci, clientul trebuie să vadă că te implici. Asta e cheia către fidelizare în orice meserie. Sunt convins că ă ...

Locuiesc într-un imobil interbelic cu trei etaje. Toate camerele au tavanul înalt, podele acoperite de covoare bătute în cuie și mobilier masiv, imperial. De fapt, sunt două clădiri identice și aproape lipite una de cealaltă, cu ferestre mari și alungite, coridoare întunecate și două balcoane lungi și atât de încărcate de vegetație, încât abia dacă se mai zăresc dedesubt contururile stâlpilor albi de ipsos. Cele două balcoane străbat dintr-o parte în alta imobilele, trec pe deasupra scărilor de ...

Mă aflam în orașul unei sfârșeli toxice, acel oraș care nu se dezmeticește pe deplin niciodată pentru că aerul -sursa vieții- nu devine niciodată îndeajuns de respirabil. Canicula, asezonată cu otrăvurile degajate din marile guri de foc industriale, își făcea de cap în miezul zilei, chinuind deopotrivă și călăi și victime, cum am putea numi, forțând puțin nota, personajele acestei cărți. În fond și la urma urmei, toți suntem victime și călăi în același timp pentru visele și sentimentele noastre, ...

Fostul palat nu se vedea nici acum, cu toate că el se afla la câțiva metri de scările sale interminabile, care urcau prin ploaie și ceață, printre brazi. Mihai și ai săi prieteni se iluzionaseră că, venind la Sinaia, își vor prelungi atmosfera de Crăciun, cu zăpadă și seri de iarnă, dar era un decembrie în care se cuibărise toată mizeria lui noiembrie. Întreaga zi au așteptat ca ploaia să se transforme în ninsoare, ceea ce nu se întâmplă. Mihai era, prin natura profesiei, un împătimit al muzeelo ...

 CAMERA MAUVE

Muzica se oprește și, în lipsa ei, vorbăria mesenilor pare un zgomot estompat. O parte dintre reflectoarele cu lumini intermitente au luat și ele pauză. Ea e deja obosită, n-a mai fost de mult timp la o nuntă. Bărbatul din fața ei, cu cămașă cadrilată și fără cravată, o țintuiește cu privirea. O mirase de la bun început ținuta lui deplasată pentru o petrecere de nuntă, apoi felul în care fuma, fără să le ceară voie celor de la masă, se potrivea cu aerul lui nepăsător față de ev ...

Ziua în care m-am simțit cel mai singură a fost aceea în care trupul meu a dat viață altui trup. De fapt, dacă ar fi fost doar o zi, puteam spune că am scăpat ieftin, dar a durat nu mai puțin de o săptămână. Aș fi putut fi prima moartă dintre fiicele mamei mele dacă soarta n-ar fi avut alte planuri cu mine.  

A început într-o marți, pe seară, fără să fi avut dinainte vreun semn. Era una dintre acele seri cărora deja le pierdusem șirul, în care stăteam cu soacra mea în salonul cel mare, ea croșe ...

Secreții urbane

Orașul își deversează secrețiile

Cu un jet scurt, dar direct

(aș adăuga bine țintit),

Ne împroașcă în față

Ca într-o saga musonică

În care murim și renaștem,

Fecundați de polenul noxelor

Și al petalelor de helicobacter.

Lăzi vechi și nefolositoare

Din balconul de la dormitor

Înțeleg mai bine singurătatea vârfurilor înzăpezite,

Teama portarului în fața loviturii de la unsprezece metri,

Ultima dorință a patinatorului

Când gh ...

Pe ecranul telelefonului îi apăru brusc o petunie uriașă, vibrantă, o petunie nerușinată de-a Georgiei O'Keffee. Preferata ei. Era screen-ul căutat îndelung în appstore după ce ajunsă într-o excursie, în studenție, la Santa Fe, descoperise o colecție botanică uluitoare, în muzeul dedicat acestei pictorițe de care nu auzise până atunci. Cum și în ce fel asociase aceea imagine cu ea, sensibilitatea ei poetică putea da răspuns. Telefonul acesta okeffean era conexiunea ei cu lumea, era de cele mai ...

De fiecare dată când se apropie sezonul friguros, o parte din mine se ascunde în trupul și inima Africii primilor mei ani. Prea puține date și imagini au mai rămas intacte. Unele s-au dus de tot, altele sunt alterate de timp, diluate de filtrele vieții de după. Doar senzații, fulgurații de imagini, zgomote, mirosuri... 

Africa e o stare, 

o pulsație sălbatică de o frumusețe carnală, 

de floare roșie, 

de fluture nocturn, 

din catifea și aur asemenea celor 

pe care, în inocența crudă a copi ...

Vă puteți închipuit încă de la început că Păsărarul are pe cap o pălărie imensă din paie, că târâie în jurul lui colivii mai mici sau mai mari și că șuieră în toate limbile păsărilor. Înfățișarea lui de zburătoare și fascinația aproape bolnăvicioasă pe care o are pentru oameni, care îl sperie și de care nu se poate lipsi însă prea mult timp, îl fac să rămână întotdeauna singur. Căci nici păsările nu îi pot alunga singurătatea și nici oamenii nu reușesc să o facă. Vara, femei parfumate, în roc ...

(Mi.Gook) 

Pentru M.U.

nu avem brațe vajnice

poate că există un deficit major de drojdie în univers

iar praful de copt e doar un biet surogat

încercăm să eliminăm glutenul și zahărul din alimentația zilnică

ciocolata e permisă doar în porții mici. nu mai mult de una pe săptămână

pronunțăm puțin spre deloc următoarele sintagme și cuvinte:

- izolare la domiciliu

- distanțare socială

- SARS-CoV-2 (deși acest termen are propria lui poetică)

nu avem brațe vajnice

da ...

   Marele clișeu legat de femei: pantofii. Unele parcă n-ar ști, așa că îl împănează în continuare: le vezi pe stradă în pantofi cu toc subțire, înalt bine, și câteva reușesc să meargă drept-aproape normal, dar altele n-au cum, pentru că unii pantofi sunt cum sunt, așa că labele picioarelor se sprijină pe partea din față și pe cea exterioară și atunci mersul iese crăcănat și seamănă cu o încercare stângace de a imita mersul masculin a lui Ellen Barkin. 

  Toată copilăria mă gândeam -când venea ...

Fără îndoială, eram emoționat. Rar mi se întâmplă asta, pentru că, de cele mai multe ori, am asimilat emoția cu necunoscutul și mereu am încercat să fug de necunoscut. Acum, însă, era altceva. Urma s-o cunosc pe cea care-mi bântuia gândurile de mai bine de o lună. Îi știam o bună parte din viața ei, îi știam teribilul secret, dar nu o cunoșteam. Pentru că eram de pe atunci convins că nu cunoști un om, chiar dacă îi știi faptele. Îl știi mult mai bine după ce ai stat alături de el, i-ai văzut mic ...

nu putea fi decât mirosul tristeții tale care de obicei se ascunde în acel loc al gâtului tău în care plictisul rutinei se ciocnește de uscăciunea rece a spaimei 

sau de preaplinul lasciv al salivei vreunui mascul în călduri care se freacă de tine 

chiar de acel loc 

în care pliurile ușor vinete de piele

se acoperă de pliurile acestei eșarfe 

ascunzând singurul spațiu minuscul dintre vertebrele arcuite ce susțin greutatea unui cap dinamitat de plăcere 

ceafa transpirată de dorința ...