Un individ, legat cu o năframă albă sub bărbie, se ghemuise la fereastra hanului, izolat de agitația de afară. O durere de dinți îl chinuia cumplit, făcându-l să se răsucească în scaunul său. Cu un gest hotărât, deschise geamul, și zgomotul pieței îl lovi ca un vârtej. Vru să le strige celor din mulțime să facă liniște, dar, fără să știe de ce, simți că efortul ar fi fost inutil. Erau atât de mulți, și cu toții păreau absorbiți de propriile preocupări.

Un vecin pe care îl cunoștea din vedere se sprijinea de un stâlp. Privirea lui plictisită și abătută sugera că băuse prea mult. În apropiere, un alt locuitor alerga după un porc încercând să-l prindă.

Peste stradă, cineva scârțâia la o vioară, creând o melodie melancolică ce se împletea cu zgomotul din han. În interior, clienții se certau aprins de la un joc de cărți. Vocile lor se ridicau din ce în ce mai tare. Mai multe femei se grăbeau spre casă, ducând cu ele coșurile pline de mâncare pentru cina postului ce se apropia.

Lângă piață, Marin, pescarul satului, aduna cu migală captura proaspătă de pește. Își făcea planuri în gând despre cât de bine va vinde și cât de mult va câștiga.

Brutarul scotea pâinea rumenă și aburindă din cuptorul de lut. Mireasma îmbietoare a proaspetei copturi se răspândea în aer, amestecându-se cu toate celelalte mirosuri ale târgului.

Piața părea un mușuroi de furnici atunci când ursul își băga botul, stârnindu-le. Toți se pregăteau pentru sosirea postului, doar individul de la fereastră nu se gândea la asta. Durerile de dinți îl copleșeau, iar ideea că nu va putea mesteca carne părea o preocupare hazlie.