Povestire publicată pe grupul Ficțiunea

Intră pe hol ținând într-o mână găleata și-n cealaltă mopul. Nu plecase toată lumea, se mai auzeau oameni tastând.

"Poate termin mai repede azi… s-ajung și prin piață", gândi Elena.

Mai avea câțiva bani împăturiți în portofel. De ajuns pentru niște cartofi și doi cârnați Trandafir, cât să facă o mâncărică aromată.

Din biroul din capăt ieși Ioana cu telefonul la ureche, râzând înfundat. Mergea drept, cu capul sus, de parcă holul era un covor roșu în ...

Orașul nu cunoscuse prea multe schimbări; câteva drumuri noi, un supermarket, câteva case răsărite ici și colo. Casa noastră, înscrisă în patrimoniul local, părea neschimbată. Aspectul exterior era rustic, de hambar, construit din piatră cu ferestre mici de lemn și acoperiș de stuf. În interior Finley se ocupase de renovare, aducând mobilă nouă integrată armonios printre elementele rustice. În ciuda aspectului exterior familiar, casa din copilărie parcă nu mai exista.

În acea seară, am petrecut ...

Când am apăsat butonul stikului, o senzație de déjà-vu m-a lovit. Parcă am văzut imaginea oprită pe telefonul meu. Poza aceea îmi imortaliza jumătatea. Curios că simțeam că sunt doar jumătate. Partea stângă era ceva imobil, imaterial. Am lăsat coada stikului speriat, încercând să-mi ating părțile pe care nu le simțeam. Atunci am observat cum telefonul și stikul au rămas imobili în aer. Am încercat să-mi întorc capul, dar nu puteam. Doar ochiul drept funcționa corect, aș putea spune. Cel stâng pa ...

Soarele cobora lin, pictând orașul într-o lumină aurie. Helen se plimba pe aleea prăfuită, însoțită de cei doi căței, Max și Bella. Parfumul dulce al florilor de primăvară îi îmbrățișa simțurile în timp ce o adiere ușoară îi mângâia părul negru ca abanosul.

Dar liniștea acestei după-amiezi fu întreruptă de un zgomot neobișnuit. Helen se retrase cu grație doi pași, surprinsă de apariția unei calești care trecea în trap, ridicând un nor de praf în urma sa. În timp ce privea dezaprobator în urma ...

Se trezi când soarele abia mijea primele raze, corpul lui setat pe aceea repetare zilnică numită rutină, era ca un ceasornic. Tehnologia avansase enorm în ultimii ani, iar joburile deveniseră o raritate. Roboții și supertehnologia le luaseră locul, cine mai avea nevoie de oameni. O retribuție minimă garantată le astupase gura și nevoile, dar nu le putea alina sentimentul inutilității. Zeci de ani fuseseră instruiți pentru muncă, iar acum mulți nu-și mai înțelegeau rostul în societate. "Tehnologi ...

Un individ, legat cu o năframă albă sub bărbie, se ghemuise la fereastra hanului, izolat de agitația de afară. O durere de dinți îl chinuia cumplit, făcându-l să se răsucească în scaunul său. Cu un gest hotărât, deschise geamul, și zgomotul pieței îl lovi ca un vârtej. Vru să le strige celor din mulțime să facă liniște, dar, fără să știe de ce, simți că efortul ar fi fost inutil. Erau atât de mulți, și cu toții păreau absorbiți de propriile preocupări.

Un vecin pe care îl cunoștea din vedere se ...

Catia Maxim

Fiecare poveste are un început. Însă puține istorii au un final, chiar dacă, aparent, viul se preschimbă în punct. Se întâmplă și cu obiectele de suflet ce ne însoțesc și ne bucură inima. Fie devin amintiri, fie sunt mai longevive decât omul căruia îi continuă povestea. Astfel o pensulă, cu care s-a zugrăvit pâlpâirea de după pârjol, permițând să răsară ici-colo smocuri de verde, și-a “spus" povestea la sfârșitul unui flagel de pe urma căruia a rămas un vas chinezesc cu capac smuls ...

Neil McGregor

Evadarea

Lăsaseră în urmă tot, plecaseră doar cu hainele de pe ei. Nu priviseră în urmă, nici nu mai aveau la ce să se întoarcă. Orașul pustiu, fără niciun suflet pe străzi, se lăbărțase in spate ca animal părăsit, cu măruntaiele întinse, cenușii, către toate zările. Fumul încă se mai ridica din ruinele caselor surpate, de garduri se rezemau corpuri care nu mai apucaseră să fugă. Rămăsese doar liniștea nefirească a morții care pusese stăpânire peste tot și peste toate, într-o ...