Revistă print și online

Bazarul

Ușa se deschidea apăsând pe pix de trei ori (deschis-închis-deschis) și rotind cilindrul de plastic de două ori, de la stânga la dreapta. O făcea rar, doar când șeful începea să urle, arunca hârtiile și dosarele și-i prindea pe toți într-un vârtej de maculatură. Acum era și mai rău, zbieretele se auzeau probabil până în parcare.

Intra în bazarul copilăriei sale, acolo unde mergea în fiecare marți dimineața, cu prețul chiulului de la prima oră. Nu căuta să cumpere ceva, buzunarul îi era oricum gol și se temea că va fi prins de vreun profesor sau de mătușă-sa. Precupeții își lăudau marfa în gura mare, tarabele se înălțau în imaginația sa chinuită iar produsele înșirate acolo prindeau viață, orăcăiau, măcăneau sau țipau în felurite limbi obscenități care-i făceau obrazul să ardă. Mușterii dezbrăcați erau trași dintr-o parte în alta de vânzători care purtau măști lugubre. Cozi de șopârle și chipuri hâde de bufnițe populau parcarea uriașă transformată în bazar.

Căuta mereu o tarabă anume în spatele căreia se ascundea cel despre care colegii săi râdeau și ziceau că e taică-su. Doar că niciodată nu avea curajul să ajungă până acolo. În dreptul umerașelor de care spânzurau fuste colorate țipător, pânzeturi ce arătau precum coada înfoiată a unui păun, făcea cale întoarsă. Nu-și permitea să lipsească prea mult de la școală.

Și acum, peste ani, când evada în bazarul fantastic al copilăriei pentru a scăpa de scandalurile de prin ședințe, păunul îl determina să se întoarcă. Închidea ușa și înfileta pixul de două ori de la dreapta la stânga.

Doar că acum păunul prinse a glăsui. Prea se săturase să fie cel mai hâd din universul plin cu măști de groază. Auzea, înțelegea cuvintele, le putea chiar defini ca pentru un examen. Dar legate, acestea refuzau să prindă sens în mintea sa. Singurătatea șuieră pe lângă el, se simțea că un copac răsărit din carnea putrezită a unei clădiri părăsite. Era orfanul tuturor și-al nimănui, după cum râdeau colegii de el. Orfan până în măduva sufletului! Realiză brusc că ușa către sala de ședințe dispăruse.

Petre NECHITA

Jurnalist, reporter de televiziune și prozator, a debutat cu romanul Tata știe mai bine!(2021), urmat de un al doilea roman Fir-ar ea de vineri! (2022). De asemenea, publică proză scurtă în periodice si antologii. Cea mai recentă povestire a sa a apărut în volumul colectiv Femei, bărbați și faptele lor (2023)