Prima revistă de creație hibridă, înființată în 24 februarie 2020.

Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

O comedie nou-nouță: Azilul de moarte

Vă amintiți că sâmbătă a plouat toată ziua, anunțându-ne că e toamnă, iar la București, în serile cu ploaie e obligatoriu s-o iei spre Grădina Icoanei și să intri la Bulandra, unde e foarte ușor să rămâi în poveste, mai ales când scena e privită de pe trei laturi. O piesă bună anti-depresie este Azilul de moarte, una dintre noutățile acestei stagiuni. N-o luați în sens dramatic! E vorba despre moarte, dar e comedie. Și nu orice fel, ci un spectacol tonic și inteligent, marca Dabija, cu lume multă și acțiune susținută. Exact o poveste bună de început anotimpul rece.

Azilul de moarte de Georges Contamin este o replică la Gorki, dar în registru comic, excelent tradusă de Violeta Popa, renumită în lumea teatrului pentru versiunile românești ale multor piese de succes.

Spectacolul se derulează într-un decor pe cât de simplu pe atât de sugestiv prin elaborarea detaliilor, pentru că deși totul e la vedere, mereu apare câte o fereastră cu un spânzurat, câte o ușă care duce în zonele misterioase ale azilului, loc al unei acțiuni cu multe mistere, situate parcă într-un cub al lui Rubik. Totul începe cu o crimă, care îl aduce în scenă pe inspectorul Laurent Pruvost, jucat de Andrei Huțuleac, cunoscut pentru inventivitatea sa scenică, un personaj care preia cu umor însușirile clasice ale detectivului, un Poirot caricatural, însoțit de un subaltern pe măsură (jucat de Mihai Bisericanu). Restul piesei se colează pe tiparul genului crime, dar în registrul unei comedii jucate cu vervă, fără timpi morți, fără să-ți dea răgaz să te gândești la deznodământ, despre care trebuie spus că este imprevizibil și pe deplin satisfăcător.

Într-un azil de bătrâni se pot întâmpla multe, iar personajele din acesta sunt creatoare, dispuse să intre în jocul aparent condus de Pruvost.

În mare, șase personaje sunt în căutare de autor, pe care îl găsesc într-un mod ingenios - șase bătrâni jucați de  Camelia Maxim, Dana Dogaru, Antoaneta Zaharia, Radu Amzulescu, Manuela Ciucur și Carol Ionescu (în rol dublu). În opoziție, personalul azilului, cu puteri absolute, de la directoarea cu viață secretă (Rodica Lazăr), la asistenta medicală Magalie (Maria Veronica Vârlan), la bucătar (Ioan Paraschiv) și la organizatorul de karaoke (Carol Ionescu), toate nu doar personaje în mod tradițional cu potențial antagonist, ci și declanșatoare ale câte unui nod conflictual în supraetajata acțiune.
Pe măsură ce povestea înaintează, au loc și modificări în situarea personajelor față de prima treaptă a conflictului, ceea ce întreține suspansul, dar mai ales o legătură constantă a spectatorului cu fiecare personaj.

Regia lui Alexandru Dabija se modelează aici pe genul piesei, nu insistă pe "ornamente" regizorul nu este preocupat de o poetică a vizualului, ca în alte spectacolele ale sale, ci insistă pe jocul de ansamblu, esențial într-o comedie spumoasă.  Construită stilistic  cu acuratețe, Azilul de moarte este fixată la granița dintre parodic, mister clasic și spectacol generalist. Tradusă special pentru Teatrul Bulandra, e  reprezentată pentru prima oară la noi, în această stagiune, și aș zice încă o dată că e făcută pentru a te menține în cel mai alert ritm al vieții.


 

Doina RUȘTI

Doina Ruști este prozatoare "de primă mărime a literaturii de azi", după cum o numește Nicolae Breban , "de mare talent și intuiție", în opinia lui Norman Manea , distingându-se printr-un stil puternic și vibrant. Romanele și povestirile ei sunt premiate, traduse în mai multe limbi și studiate în școli. Opera sa se remarcă prin îmbinarea fantasticului și a realismului social dur, romanul său de referință fiind Fantoma din moară (2008), ficțiune puternică despre comunismul românesc, roman inclus în neogoticul postcomunist, atât în Enciclopedia lui J. A. Weinstock, de la Routledge, cât și în Studies in Gothic Fiction, Zittaw Press. Venind tematic în completare, Ferenike, romanul cel mai personal, este o ficțiune politică, autobiografică (Humanitas, 2025). La fel de apreciat și poate cel mai cunoscut roman al său este și Lizoanca la 11 ani )(2009), roman despre prostituția infantilă, ca stil, comparat de critica occidentală cu Ciuma* lui Camus (Il Libero), cuprins în multe programe europene (între care la Școala Doctorală a Universității Barcelona). De largă popularitate se bucură trilogia fanariotă, compusă din romanele Manuscrisul fanariot, Mâța Vinerii (The Book of Perilous Dishes*) și Homeric, romane care explorează imaginarul balcanic, într-o formulă originală, fabulatorie și de actualizare a istoriei. Mircea Muthu i-a dedicat un capitol în cartea sa, Balcanismul literar românesc. Mai multe aici