Revistă print și online

Alexandru Lamba: nu pot spune că am scris despre toamnă

Ai scris despre toamnă?

Nu pot spune că am scris despre toamnă în sine, dar am ales uneori să plasez câteva scene în acest anotimp pentru a accentua o stare de melancolie. O asociez cu moartea naturii, cu un sfârșit de ciclu, cu o înfrângere. Nicidecum cu belșugul, așa cum am fost învățat în școala primară.


Ce loc ocupă, ca anotimp, în scrierile tale?

Acțiunea din primul roman pe care l-am scris (și al doilea pe care l-am publicat), "Arhitecții speranței", se desfășoară mai ales toamna. Așa am simțit că trebuie să fie, deoarece protagonistul era chinuit de o iubire imposibil de concretizat. Și "Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte" are câteva capitole plasate în acest anotimp, mai ales când personajul principal conștientizează că și-a pierdut, practic, viața.


Ce fragment autumnal din literatura altora îți vine în minte?

Primul care-mi vine în minte este capitolul "Toamna" din romanul lui Liviu G. Stan. Aș menționa fragmentul de mai jos, din ceea ce mi se pare cea mai percutantă scenă a cărții:

"Degetele i se înfipseră răsfirate în pământ și podurile palmelor împingeau, făcând-o să se târască încet în coate. Însă bărbatul încă o ținea strâns de coamă, acesta era asul lui din mânecă. Lupta dintre respirațiile lor, leorpăitul solului. Toate frunzele jilave care-i treceau apatice pe sub palme, tot noroiul neputincios ce răscolea de sub el și mai mult noroi neputincios. Cealaltă: Noroi și frunze. Gândește un pic: noroi și frunze. Frunzele sunt groase ca o crustă, iar noroiul poate fi strâns în pumn ca o bilă. Strânge pumnul! Elena strânse pumnul: o halcă de nămol cu frunze se formă în mână, simți chiar și câteva fragmente de pământ întărit. Apoi, cu o strădanie ce-i smulse un geamăt de durere, căci își auzise părul trosnind, se opinti într-un genunchi și își roti gâtul și bazinul cât de mult putu, după care lovi la întâmplare pe direcția în care percepea punctul maxim de putere în strânsura pletelor."


Ce-ai spune despre noiembrie, cum ai descrie-o în câteva cuvinte?

Noiembrie e luna în care observ cel mai tare micșorarea zilei. Dimineața și seara începe să fie ceață. De obicei, plouă și e frig, iar soba nu trage. E o lună întunecată, noroioasă și rece. Și mă face să mă gândesc la morminte.


Există pentru tine o dată marcantă în noiembrie? (autobiografic)

O dată anume nu îmi vine în minte, dar în noiembrie avea loc, de obicei, târgul de carte Gaudeamus de la Romexpo, târg care totdeauna m-a fascinat. Iată, o pată de culoare într-un negru lăptos. Însă acum și acest târg s-a mutat în decembrie. Nici lui nu i-a priit.

Ciprian HANDRU

Exeget, cu studii aprofundate în literatură romană (Facultatea de Litere și masterul în studii literare românești), la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Ciprian Handru și-a început pregătirea în critică literară, prin studii dedicate lui Adrian Marino. Apoi și-a ales ca domeniu academic de cercetare proza românească actuală, în prezent fiind doctorand al Universității din București, unde pregătește o teză sub îndrumarea profesorului univ. dr. Ion Bogdan Lefter. A publicat mai multe articole și exegeze dedicate prozei actuale, unele premiate, dar și proză. Este redactor la revista Ficțiunea, unde ține o rubrică de carte: Lecturi contemporane. O listă inegală.