Marius Balo în dialog cu Roxana Ruscior

Cum privești astăzi romanul Procesul de Kafka?

Tema este cât se poate de actuală, cred că oricând te poți trezi într-o situație absurdă, din cauza birocrației și a corupției. Asta se poate întâmpla și în România, ce să mai spunem de statele totalitare? Acolo, absurdul și abuzurile sunt, din păcate, la ordinea zilei, iar ceea ce noi considerăm a fi normalitate este acolo subiect de roman, atât de neobișnuit a devenit.

Ce cărți similare îți vin în minte în continuarea Procesului?

Nu mă pot gândi acum la o continuare a "Procesului", dar îmi vine în minte seria lui Margaret Atwood – "Povestea Slujitoarei" și "Testamentele". Și aceste romane sunt tot despre lupta pentru libertate și despre abuzurile comise de cei aflați la putere, într-o societate distopică, ultrareligioasă și conservatoare, în care femeile și-au pierdut orice drept, iar unele dintre ele sunt obligate să dea viață ca să nu li se ia viața.

Ai scris despre libertate, ai avut vreodată intenția de a scrie despre libertate?

Aproape toate textele mele tratează tema libertății, dar cele mai bune exemple în acest sens sunt romanul meu de debut, "Armata Domnului", și cel mai recent roman, publicat anul acesta la editura Litera – "Diavolul din Freisetzburg". "Armata Domnului" spune povestea unei jurnaliste din România, Cristina, care este luată ostatică în Israel de către membrii unei secte extremiste. Romanul prezintă lupta ei pentru supraviețuire și mai ales pentru libertate, pentru că, de multe ori, eroina se întreabă ce este, oare, mai de preț – viața sau libertatea? Cu aceeași dilemă se confruntă și Adela, personajul principal din romanul "Diavolul din Freisetzburg", care ajunge într-un lagăr de concentrare nazist. În acest roman, am analizat libertatea din mai multe perspective – în primul rând cea evidentă, a dorinței personajelor de a scăpa din acel loc îngrozitor, dar și dintr-o perspectivă psihologică, filosofică – cea a eliberării de propriile slăbiciuni și temeri. Pentru că există o libertate exterioară și una interioară, iar dacă n-o putem obține pe cea din urmă, atunci la ce bun ne mai folosește prima? Privind lucrurile din această perspectivă și scriind despre asta, pot să spun că aștept cu mare nerăbdare să citesc romanul lui Marius Balo, să aflu cum a trăit el lupta pentru libertate, sub ambele forme.

Ce caz, eveniment istoric ți se pare tentant pentru o abordare literară?

Mă fascinează istoria în general, este un izvor nesecat de inspirație pentru un prozator. Dacă ar fi să mă limitez la câteva evenimente istorice... aș alege cele mai tulburi perioade din istorie, spre exemplu Inchiziția, Holocaustul, cele două războaie mondiale și regimul comunist din România (care va fi cadrul următorului meu roman, pentru care am început deja documentarea).

Dacă ai fi închis/izolat/ostracizat, care ar fi mijlocul ficțional prin care ai supraviețui? Scris? Citit? Imaginat? Discuții despre ficțiune? "Scenarii" și planuri concrete de evadare? etc.

Depinde ce obiecte aș avea la dispoziție. Sigur că scrisul ar fi o salvare pentru mine, dacă aș avea posibilitatea să scriu acolo. Dacă nu, probabil că "aș scrie" în minte tot ce n-aș avea cum să scriu pe o foaie de hârtie sau pe un laptop. Asta m-ar ajuta să nu-mi pierd mințile. Planuri concrete de evadare nu știu dacă aș fi în stare să fac... adică m-aș gândi probabil la ceva, dar nu cred că aș risca să le pun în aplicare.

Ce-ai face dacă într-o zi ai găsi pe eticheta unui produs, cumpărat din magazin, o scrisoare de la un deținut care denunță condițiile din detenție?

Probabil aș vorbi cu prietenii mei din presă, ca să mediatizeze povestea, ăsta ar fi primul meu gând. Nu știu însă dacă ar fi și cea mai bună soluție, pentru că tocmai această mediatizare ar putea să-i facă rău persoanei care a cerut ajutor. O complicată situație, depinde foarte mult de la un caz la altul, pentru că este nevoie și de multă diplomație, dar cu siguranță n-aș rămâne indiferentă.