Într-o zi, decid să o iau la pas pe drumul ce se deschide în fața mea.
Încep să merg timid: drept, stâng, drept, stâng, drept, stâng… Sună oarecum ciudat, parcă nu e tocmai ritmul care trebuie, însă în viață întotdeauna mi s-a spus să încep un drum pășind cu dreptul, pentru noroc. Ce-o mai fi și cu norocul ăsta și picioarele.
Calc apăsat, vrând parcă să-mi las urma în asfaltul dur, care mă respinge. Sunt prea slabă ca să le arăt oamenilor că am pășit aici, că am existat aici, că am trăit aici. ...