VĂDUVĂ

Arhetip al dualității, femeia văduvă poate fi asociată cu poarta ori cu pragul prin condiția ei de ființă care a pierdut perechea, precum și statutul existențial de întemeietoare a unei noi  vieți, dar care așteaptă, de asemenea, o nouă nuntă. Văduva este femeia matură, cu experiența cuplului și totodată femeia singură, vulnerabilă și pregătită pentru o altă legătură. De aceea poate fi considerată un punct nodal între viață și moarte, între trecut și viitor. Totodată, ea este prin excelență, o întrupare ascetică, așadar o ființă sacralizată prin abstinență și așteptare.

De-a lungul timpului a fost asimilată masoneriei și subordonată arhetipic mitului lui Isis, iar în folclorul citadin francez, ghilotina este numită văduvă. Aceste semnificații se leagă de izolarea istorică a celei care a rămas fără pereche, dar și de capacitatea ei de ființă care receptează acut realitatea. Văduva este inițiata capabilă să devină mistagog și indiferentă la ispitirile vieții. 

Eliade însă vorbește adeseori despre la Vedova lui Dante, adică despre imaginea credinciosului care cunoaște prețul renunțării la bucuriile lumești. În Divina Commedia, Dante îl parafrazează pe Pietro Lombardo. Acest teolog (sec. al XI.lea) a creat o parabolă a credinciosului, prezentându-se pe sine în postura unei văduve sărace care dăruiește lui Dumnezeu doar două monede, dar ele reprezintă întreaga ei avere. El este  ca și văduva înțeleaptă, care își investește comoara în credință. Așadar, văduva lui Dante întrupează ființa detașată de istorie, capabilă să renunțe la viețuirea materială în favoarea celei spirituale. Această ființă dăruită și mistică a găsit calea spre eternitate pentru că nu mai are legături cu lumea efemeră.

În nuvela  În curte la Dionis, poetul Adrian atinge limita superioară a lumii, pătrunzând într-un spațiu neperceptibil în realitatea istorică. Respectiv, urcă la etajul 21 al unui hotel care are de fapt doar cinci etaje. Acolo îl așteaptă văduva lui Dante și o călugăriță. Adică două ființe ascetice și pregătite pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Însuși Adrian este în căutarea acestui drum, pe care l-a uitat, iar intrarea în spațiul perfect (susținut de simbolismul cifrei 21) sugerează aici îndemnul spre credința care l-a părăsit. Ca să iasă din amnezie, Adrian trebuie mai întâi să creadă, să-și renoveze crezul său de mesager. De aceea cele două femei îi dau poetului cheile de la o anexă, adică îi dau accesul spre un alt spațiu de reculegere și așteptare. El alege coborârea, dorind să reia într-un fel pregătirea pentru a dobândi dreptul să treacă dincolo de etajul 21.

În alt sens, văduva este și imaginea Bisericii, ca mireasă a lui Isus. Dar Eliade nu se referă semnificativ la acest sens. În opera literară apare un personaj de referință, care are rolul de mistagog. Este vorba despre văduva generalului Calomfir (din Uniforme de general, Nouăsprezece trandafiri). Acesta știe secretul trecerii prin oglindă și cunoaște labirintul morții. Atributele ei sunt conferite în special de condiția de văduvă care a preluat și funcțiile soțului mort, devenind Generăleasa. 

Și în folclorul românesc văduva este învestită cu atributele unei ființe totale și este fixată între existența labilă a istoriei imediate și stabilitatea eternității, deoarece ea și-a încheiat viața lumească și a escaladat dorințele măcinătoare.