OPTm
nr.crt.

Există roșcovi în Cluj? Habar n-am. Este o întrebare pe care mi-am pus-o pentru prima dată după lectura cărții Doinei Ruști, Paturi oculte. Apărută în 2020, ea deschide colecția Biblioteca de proză contemporană a editurii Litera. Stilul autoarei este ușor de recunoscut din romanele anterioare, iar înclinația ei către timpurile puternic parfumate și condimentate se manifestă la fel ca în trilogia fanariotă.

Titlul însuși anunță legăturile dintre somn, transă, planuri alternative și calita ...

Dracula merge încet spre frigider.

Deschide frigiderul și încearcă să-și dea seama dacă sticlele care stau culcate pe ultimul raft de jos nu cumva stau acolo de foarte multă vreme.

Trecuse ceva timp de când nu se mai transformase în liliac și chestia asta îl făcea să se simtă cumva bătrân.

Avea doi prieteni care erau sataniști declarați, niște penibili. Dar utili. Unul dintre ei lucra la spital, un spital oarecare – de ce să intrăm în detalii?! Pentru a-și hrăni orgoliul de satanist, turna sâ ...

Cu Ștefan Lemny nu m-am întâlnit niciodată. Dar mi-a apărut în vis. Dormeam bine-merçi pe malul Dâmboviței și-mi apare dl. Lemny, înfășurat într-o blană de samur. Deși știam prea bine că visez, totuși voiam s-o iau în serios, așa c-am început să-i cânt ceva din Anton Pann. Ce faci, Zenob, mi-a reproșat el, n-ai pic de aptitudini muzicale, dar nu te lași, nu-i așa!? Văzându-mă luat peste picior și atacat în libovul ipseității, am scos o drâmbă din buzunar și, chemând alți zenobi fără treabă, ca ș ...

Lăsând la o parte faptul că adună, între copertele ei, câteva dintre vocile cele mai valoroase ale literaturii contemporane, pe care le secondează, fără sfieli blocante estetic ori inhibiții păguboase, o serie de prozatori reprezentativi din ultimele promoții autohtone, antologia Treisprezece. Proză fantastică (Editura Litera, București, 2021) reușește să marcheze un punct nodal pe harta fantasticului românesc. Un gen ficțional mai puțin frecventat (meta)critic, cum bine știm, deși el se bucur ...

Sânii unei femei

până la urmă

sânii unei femei

sunt doar doi ochi

care văd totul cu lapte

și cu lăcomie

femeia este o specie suprarealistă

de melci.

forever Bach

forever Bach

ți-am spus

și tu m-ai privit mai cu atenție

mi-aș dori să scriu ca muzica lui

am adăugat

să mă mut acolo

o vară măcar

și ochii tăi m-au văzut

s-au făcut prispa grației tale

aș fi fost un violoncel am zâmbit

pentru că este ca o set ...

Cu mai puțin de 20 de ani în urmă ne era destul de clar cine suntem. Mamei, tatălui, vecinei de alături, încărunțite înainte de vreme după împlinirea a 38 de primăveri (despre bunica nici nu mai încape vorbă!) – tuturor le era clar cine sunt. Aveau o identitate evidentă, mai mult decât atât, chiar prestabilită. Era de la sine înțeles că X, damă născută, de exemplu, în familia Y, se va numi XY, va fi educată în spiritul valorilor familiei din care face parte, va mai primi una, două infuzii de val ...

Cu Marius Mircu am făcut cunoștință undeva prin primăvara anului 1990. Oricât ar părea de ciudat, lucrurile chiar așa s-au și întâmplat, chiar dacă pe vremea aceea era deja plecat în Israel de trei ani. O vreme, deși a stat la doi pași de mine, pe un raft, nici nu l-am băgat în seamă. A trecut ceva timp până am făcut cunoștință cu adevărat. Dar, înainte de alte considerații, mă întorc la primăvara lui ‘90…

Într-o bună zi, mă întâlnesc pe scara blocului cu un vecin. Unul pe care îl cultivam în m ...

Toată ziua bătuse dinspre mare un vânt rece care adunase peste burg niște nori negri, uriași, încrețise apa canalelor și alungase oamenii în case. Pe la trei după-amiază a început să ningă și de nicăieri o ceață groasă se lăsase dintr-odată peste Piața Mare. Un strat subțire de zăpadă era acum pe clopotniță, pe acoperișurile caselor lipite unele de altele, pe străzile înguste, pietruite, iar crengile copacilor își întindeau spre nori degetele de stalagmitele.

Pe când închideau obloanele și împi ...

Volumele pe care le-am ales pentru azi îmi spun că există forțe ce nu pot fi controlate de către om. El poate nici nu trebuie să vrea să le controleze, ci pur și simplu să trăiască în armonie cu ele, respectându-le și folosindu-le prin mijlocirea divinității, indiferent cum o privim, ca ființă supremă sau ca o serie de zeități, totemuri. Aceasta ar însemna că ființa umană e într-adevăr responsabilă de viața sa și de prezența sa ca parte integrantă în viața celorlalți oameni. De asemenea, m-am ma ...

Când mi se face dor

sărut mormântul bunicii

îi simt mirosul prin el

îi vorbesc despre ziua în care a murit

știu că mă aude

știu că mă simte

eram în autobuz

inima mi-a început să bată

sună telefonul

aud vocea mamei

plângea în hohote

,,gata i s-a oprit inima’’

când mi se face dor

beau șampanie

cu dopul de la Coca-Cola

să nu beau prea mult

să nu mă înec

precum s-a înecat unul din disperare

când mi se face dor

deschid Fac ...

Timpurile înspăimântătoare, fie ele istorice – și deci, reale – ori imaginare și imaginabile, cele care țin de realitatea narațiunilor fantastice, legendare, ale filmelor științifico-fantastice, adesea premonitorii pentru viitor, stau astăzi, la nivel planetar, sub semnul unei maladii generalizate, un fel de aripă neagră virală care, prea adesea și în mod nefast, aduce moartea neașteptată. Pe paturi de spital sau în spații domestice, moartea devine prezentă în forme concrete, al căror semn se în ...