Există roșcovi în Cluj? Habar n-am. Este o întrebare pe care mi-am pus-o pentru prima dată după lectura cărții Doinei Ruști, Paturi oculte. Apărută în 2020, ea deschide colecția Biblioteca de proză contemporană a editurii Litera. Stilul autoarei este ușor de recunoscut din romanele anterioare, iar înclinația ei către timpurile puternic parfumate și condimentate se manifestă la fel ca în trilogia fanariotă.

Titlul însuși anunță legăturile dintre somn, transă, planuri alternative și calitatea paturilor de a juca roluri de portaluri. Pe parcursul lecturii însă, această predicție se schimbă gradual – romanul testează limitele plauzibilității fantasticului, întorcându-l pe toate părțile. A pune în legătură povestea din Paturi oculte doar cu un set identificabil de universuri paralele sau realități alternative comunicante i-ar face un deserviciu. Și ar fi o abordare prea la îndemână, puțin banalizantă, în sensul că ar da impresia de been there, done that. În schimb, dacă în varianta "clasică" a planurilor alternative realitățile jonglează cu spațiul și cu timpul, nelăsându-le la locul lor natural, romanul Doinei Ruști pare să depășească cele două coordonate. Suprapusă unei geografii bucureștene multidimensionale cu numitor comun, povestea erodează gradual un fourth wall care, de fapt, a pornit gata crăpat – scrisoarea, aparent scrisă de mână, care vine împreună cu volumul și cu o hartă stilizată a Bucureștiului din poveste, leagă narațiunea de real: creionul de roșcov a scris pe hârtie aproape din putere proprie chiar titlul romanului ("în urma dansului său au rămas două cuvinte, care aveau să mă obsedeze întreaga noapte: «Paturi oculte»").

Pendulările fantastice între planuri sunt susținute de elemente punctate – un set de documente de la Arhivele Naționale care conțin "povestea unui tip care făcea paturi pe la 1800", mai exact povestea despre Valache și Pipica, strigoiul de la roșcovi și cele 26 de paturi; Lev, Flori și lecția despre Jung, inconștient, arhetipuri și anima, care vin ca explicație pentru experiențele din lumea paralelă, în care "dumbrava de roșcovi era, până la urmă, imaginea generală a inconștientului ei. Intuise bine că eunucul era o proiecție, o parte a ei, partea josnică"; Căpriceanu este fizician și e aruncat într-o lume metafizică, zvârcolindu-se să refacă legăturile aparent mult prea fragile dintre planuri, după îndelungi discuții cu roșcovii sălbatici – "Și dacă arunc sămânța asta în lumea de dincolo, ce-o să se întâmple? Care vor fi consecințele? În fond, va purta informații din lumea roșcovilor!" – sămânța care ajunge (în trecut) la Petrache Zaraful și de la care începe povestea roșcovilor care devin ulterior paturi.

Așadar, traseul unei semințe de roșcov, dintr-un plan suspendat, prin încăpățânarea unui fizician care își dorește celebritatea în calitate de descoperitor al lumii de dincolo, oferă poveștii contorsionismul temporal pe care l-aș apropia, mai mult decât de acel been there, done that al lumilor paralele, de puterea meta a anumitor benzi desenate, de pildă, cum este cazul Invincible:

Acțiunea folosește forma din jurul poveștii – "Invincible’s power is the ability to use the comic book form to his advantage. He can move between panels, or pass objects to other panels".

Augie De Blieck Jr., "Invincible v1: "Justice and Fresh Vegetables" (i.e."Mister Invincible")"

Chiar din punctul de vedere al formei s-ar putea spune că Paturi oculte conține tocmai acest tip de panel-uri, spațiul alb dintre ele fiind traversat de roșcovi în moduri uneori similare (în principiu, dacă nu întru totul) lui Invincible – Povestea pianistului, în varianta cea mai scurtă, Povestea fabricantului de paturi, Lev, librarul, Un iubit mort și Roșcovii sunt interconectate nu doar cauzal, sau în orice caz nu reprezintă doar piese de puzzle venite să completeze un fir narativ, așezate într-o ordine diferită de cea cronologică. Privite din perspectiva acestui tip de meta, comasarea secvențelor, încâlcirea firelor narative capătă o logică de-a dreptul vizuală, depășind limitele realismului magic "obișnuit" și făcând țăndări, în mod spectaculos, vasele comunicante ale planurilor temporale.

O sămânță ajunge dintr-o lume în alta, dintr-un timp în altul, dintr-un segment al poveștii în altul, dintr-un panel în altul. Unul dintre roșcovii ajunși paturi este în final transformat în creioane vândute la Cărturești Carusel – unul dintre creioane ajunge la Flori, în timp ce altul la "un puști care dârdâia la gura Metroului de la Universitate", creion pe care, din fericire, i-l vinde Doinei Ruști.