ce dimineață obișnuită,

cadavrele de pe fluviu murmură un cântec cinic

zumzet infernal în bolul de gânduri în care ne învârtim

picurat la picătura chinezească e fluviul azi, cadavrele toate

plutesc bete fericite și cântă ceva despre noi la unison, cântă

o elegie din valuri de sânge și nămol,

parfum distilat în cel mai apropiat abator

ce spun cadavrele, ce spun

cât de frustrant e să-ncerci să le descifrezi cuvintele pocite

scuipat din care s-a evaporat apa,

carcasă de animal plutind peste orașul

afundat în gânduri mărunte

conectate la nori sunt venele și roșu lugubru e cerul

sub care ne facem inutil promisiuni pe viață,

apoi le încălcăm de trei ori până la apus

păstrează-ți nervii pe mine,

îndeasă-le cele mai scumpe mâncăruri în gură

până vomită în inima mea singurul adevăr despre noi

camuflată în ură, iubirea ta e doar de scris în mesaje56

un bețiv ordinar scuipă pe zidul

pe care mi-ai desenat cândva cele mai frumoase cuvinte

nu știu, nu știu, nu știu

cum mă suportă aerul dimprejur, nu știu

cum de nu mă leagă fedeleș și îți oferă

cel mai ascuțit și ruginit tăiș, nu știu

cadavrele toate murmură un cântec cinic despre noi

dau să le astup gurile infernale, dar pumnul

mi se afundă în carnea inconsistentă

și orașul-bol intră în rezonanță, mintea

fuge să ofere petale de normalitate tuturor fericiților,

să toarne plumb în aripile fluturilor

și să îndese orice intenție de înălțare

în cea mai aspră cenușă

gândurile tale despre mine, gândurile

astea trebuie să fie, asta

cadavrele toate au un cuvânt de la tine, cântă

bolul cu cerul înroșit se umple de cenușă

dau să ascult, m-aplec spre fluviu, m-aplec

un cadavru tandru mă mușcă gingaș de lobul urechii

mi se întorc mațele

și tot nu descifrez mesajul, cuvântul, tot nu

să-ți pară rău nu are cum,

orgoliul tău e singurul lucru fără măsură în univers

ce vrea să îmi transmită fluviul, ce vrea

prin descompușii mesageri57

mi-ai zis să te las liberă, mi-ai zis

e probă de iubire, așa mi-ai zis

sau nu mi-ai zis și totul e doar o proiecție

nici fluviul de regrete nu există, cadavrele

sunt doar sandvișuri uitate cu săptămânile în bucătăria

unde doar sticlele de alcool au căutare

să mă trezesc la realitate, să mă trezesc

sunt atât de reale cadavrele, plutesc ambalate-n baloți

perfect ordonate, exact ca ideile proaste

exact ca viziunile înguste despre viață

exact ca prejudecățile

exact

dar cred că știu, cred

cadavrele murmură un secret încifrat despre noi, un secret

limbile lor, pe jumătate descompuse, ascund adevăruri, ascund

ar trebui să le sărut, ar trebui

să îmi ofer buzele tuturor acestor mesageri

pentru ca adevărul despre tine să fie revelat

în bolul de cenușă, sub cerul roșu,

pe fluviul presărat de cadavre

atunci s-ar face lumină, s-ar

razele soarelui ar recompune interesanții morți

în locuitori vii și anoști

din abatoare s-ar năpusti afară animalele proaspăt tăiate

dar știu că nici această umilință nu ar fi destul,

orgoliul tău cere mai multe, 58

ar vrea o lecție universală, nu una locală,

ceva de notat în manualele de istorie

ale tuturor lumilor posibile și imposibile

să bem, cadavre dragi, să bem

nu poate fi decât de alcool fluviul ăsta dulce din infern

să bem și să ne veselim, ce frumoasă e viața

atât de senzual plutiți, parcă dansați

nici cerul nu e roșu sânge, ci roșu trandafir

cenușa nu-i cenușă,

e aerul micilor compromisuri de fiecare zi

nici sfinții nu-s sfinți pe aici

să bem și să ne veselim

am înțeles, am înțeles

mesajul e că nu e niciun mesaj

cât de frustrant e nimicul și câte gânduri ne facem hilar

e greu de acceptat vidul în suflet

să bem și să ne veselim,

să ne schimbăm în fiecare zi, ce largă e viața

primește la sânul ei și pe cei morți demult

ce fain e cântecul murmurat de cadavre

să-l remixăm, ar putea deveni

zgomotul de fond al universului, ar putea

dar să ne dăm singuri palme, să aplaudăm așa

fericirea e tâmpă

​ și bacovia ascultă slipknot pe repeat