Nu am considerat niciodată că am aparținut sau aparțin unui singur loc. Nu am văzut niciodată în mintea mea niciun loc ca pe un "acasă etern" sau un loc în care să mă regăsesc pe deplin cum este sala de cinema. Aș putea vorbi despre filme și sălile de cinema zile în șir sau chiar mai mult decât atât.

Viața mea este formată din acum… și filme. Filmele au devenit o formă de măsurare a zilelor mele și a orelor petrecute în compania unor lucruri care mereu mă fac fericită deși plâng din cauza lor sau mă supăr din cauza lor. Cine îmi oferă această bucurie pe tavă de fiecare dată? Sala de cinema; oricare din ele: mică și independentă, mare și impunătoare, veche și prăfuită sau nouă și care încă miroase a tapițerie abia despachetată. Totuși le prefer pe cele care proiectează filmele care mă interesează. Îmi pare nespus de rău să spun că am preferați, dar am, ca orice om.

Sala de cinema este singurul loc în care pot să văd și să simt și să aud în același timp mii de sentimente și emoții pe care în viața reală nu le văd. Pot să văd ce se află în capul altor oameni care mă inspiră la rândul lor, pot să văd cum scriitorii își creează personajele cu atâta drag încât ne oferă privilegiul să-i vedem vulnerabili prin scriitura lor. Până la urmă asta este o sală de cinema, un loc al vulnerabilității, al regăsirii noastre într-un secol al dezvoltării continue.

Refuz să cred că frații Lumiere nu știau cât de mult va însemna creația lor, cât va schimba lumea și cum va impacta oamenii. Filmul este și va rămâne, pentru mine cel puțin, creația supremă. Mereu salut și îmi iau la revedere de la sala de cinema, în semn de profund respect pentru ce am putut să văd, o idee atât de frumos conturată a unui regizor sau poate un proiect care mi-a schimbat puțin perspectiva asupra vieții sau un film din care am învățat ceva nou.

Mă bucur de fiecare dată când pot să văd fețe deja familiare ale actorilor, prieteni vechi așa cum le spun eu. Catherine Deneuve mereu îmi zâmbește din spatele unei țigări aprinse, Daniel Day Lewis mereu îmi taie respirația sau Wes Anderson îmi aduce aminte prietenește cu fiecare film al său, că orice lucru sau peisaj pe lumea asta are o paletă de culori frumoasă și multă emoție.