După echinoxul de primăvară, când un nou aprilie bate la ușă, îmi vin în minte extraordinarele scrisori ale lui Bohumil Hrabal. Acelea către Dubenka, desigur. Scriitorul ceh amestecă în ele atâta melancolie, umor, (auto)ironie, nostalgie și nevroză cât îi stă bine unui artist adevărat al Europei Centrale. Conglomeratul de aluzii și de comentarii intertextuale, cu atât mai seducător cu cât se dovedește mai ambiguu, învestit în plus cu o evidentă încărcătură emotivă, abil disimulată în spatele măștii de clovn trist, gravitează în jurul acelui vers din Tărâmul pustiu în care T.S. Eliot numește luna aprilie, "luna cea mai crudă"… În scrisorile lui Hrabal către Dubenka cruzimea lunii aprilie capătă o turnură foarte personală, e pusă în scenă cu subtilitate și cu amară ironie, pornind chiar de la numele destinatarei scrisorilor: "Dubenka", alias "Miss April". Onomastica este, după cum ne dăm seama, plină de tâlc, numele femeii cu câteva decenii mai tânără decât autorul scrisorilor (niciodată expediate) fiind un derivat al cuvântului ceh duben care înseamnă tocmai aprilie. Dorințe, amintiri, presimțiri stârnite de somnul rădăcinilor amorțite în pământ sub ploile de primăvară, întocmai ca în Waste Land, pasiunea pentru bere, pisici și porumbei, toate gravitează în volumul lui Hrabal în jurul acestui nume și al personajului ce-l poartă: "Dubenka, așa îmi amintesc de dumneata, ca de primii trei ani pe care i-am trăit cu bunica, te văd în lumină, ești îmbrăcată în lumină, ba ai chiar și o aură de lumină, pentru că ești atât de departe, pentru că Dubenka după aceea mi s-a întâmplat ceva, când aveam patru ani m-au dus la Polná, la fabrica de bere, unde nu ajungea niciodată soarele, locuiam cu noul meu tătic și cu mama, care îmi era străină, în locuința aceea din berărie [...] Și așa am devenit un mic vagabond, veneam acasă numai ca să dorm. Iar acum, Dubenka, sunt exact la fel ca atunci, soarele apare numai când îmi amintesc de dumneata, chiar dacă este o zi ploioasă, te văd cum ai venit pentru prima dată la Tigrul de aur cu rucsacul în spate, iar eu ședeam sub niște coarne mici, acolo în fund, unde trebuie să aprinzi lumina, și căutai un chip care să se potrivească cu numele meu, apoi ai spus că te numești April Gifford, că studiezi limba cehă, și că poate o să mă supăr pe dumneata că vii așa de…dar eu am știut imediat că în ochii dumitale este viitorul meu, m-am înviorat, la fel și prietenii mei, te-ai așezat sub coarnele mici și ai băut bere cu noi, iar domnul Marysko a spus…April? Aprilka? O să-ți spunem Dubenka…și din acea clipă ai devenit Dubenka…"

Acest flux neîntrerupt de amintiri, de aluzii livrești și de dorințe vagi are un efect hipnotic (și paliativ) asupra cititorului care – râzând printre lacrimi, vorba poetului – uită vremelnic de crudele farse pe care noul aprilie i le-a pregătit deja ...