G. P. Ermin, ApIscalips, ilustratori Andreea Sterea, Crux Publishing, 2024

Boieri, boieroaice și aspiranți la acest titlu, recomandarea de azi începe cu o confesiune: ăsta e primul roman science fiction pe care-l citesc. Și nu neapărat pentru că n-am avut timp, sau orice altă scuză generică aș putea să bag aici, ci pentru că am crezut că SF-urile nu sunt pentru mine, la fel cum am crezut, mai deunăzi, și despre literatura fantasy. Și, pentru că la an nou, provocări noi, primul SF citit de mine se întâmplă să fie un roman SF românesc. Lucru care m-a contrariat inițial, fiindcă am zis: băi, realitatea e destul de SF în România, SF-urile românești trebuie să fie și mai SF decât realitatea. Așa că am lăsat am lăsat cartea să mă surprindă.

ApIscalips e un roman pe care unele voci îl încadrează în seria romanelor de frontieră, un roman distopic, un SF care pare real. Cum să zic? Nu-mi dau seama cât e science fiction și cât e un documentar sau o profeție. Cert e că ApIscalips e un roman care te pune pe gânduri.

Totul începe cu un cercetător care ajunge în spațiul cosmic să caute noi teritorii pentru imperiul din care face parte, inteligența sa artificială numită Savior și niște albine. Ce treabă au spațiul cosmic cu inteligența artificială și cu albinele?

Mm... Asta e o poveste întreagă. Pe scurt, Bee-Wee descoperă artefactele spațiale ale unei civilizații evoluate, nu la nivelul la care evoluase imperiul său, dar care s-a autodistrus și îl trimite pe Savior pe planeta respectivă, să salveze o populație cheie pe care o studiau împreună de foarte mulți ani: populația de albine.

Criza dispariției albinelor coincide cu criza umanității și dă naștere unor probleme politice și sociale de amploare istorică, iar Savior devine Albina care reușește să adune într-un roi-mamut, de dimensiuni inimaginabile până atunci, mânat de nevoia de a supraviețui, toate albinele de pe planetă.

Trecând peste anumite decizii luate de autor care puteau fi amânate în economia romanului, ApIscalips e scris cu umor, inteligență, bine documentat (da, din păcate toate datele și studiile din roman privitoare la albine sunt reale,) un roman care curge, un roman care se citește ușor, fără a fi ușurel însă. Un roman căruia notele de știri scrise de Deea Sterea îi conferă un aer inedit mai ales prin modul în care sunt inserate în roman, iar mai presus de toate ApIscalips e un roman care-ți ridică întrebări legate de cum te raportezi la mediu și la micii noștri prieteni cu ac.

E un roman alert, un roman care surprinde cu cinism îngrijorările vremurilor pe care le trăim, riscurile la care ne expune goana continuă după mai mult, dar în același timp este un roman în care găsești licăriri de speranță. Speranță de care avem cu toții nevoie acum mai mult ca oricând.