cele mai bune poeme ale mele se nasc
dintr-un corp ce nu-mi e tocmai rival,
nici prieten,
din amurguri triste ca un bilet de adio,
din zile cu prea multă cafea, nopți zugrăvite
în albul strident al îndoielii de sine
ca mod de viață și ax de sprijin
fiecare vine cu vocea lui,
niște bărbați gălăgioși, fără nici un alt punct
care să-i aducă la aceeași masă în afară
de faptul că odată, demult,
am putut să văd și am iubit binele
ce se pitea ...