O întrebare, mai multe răspunsuri. Rubrică de Ciprian Handru

Ce poezie scrisă de o autoare română te inspiră?

Pe poeta Laura Francisca Pavel am cunoscut-o personal la Discuția secretă, ediția din noiembrie 2024, care s-a ținut la Cluj. O știam de pe Facebook, îmi plăcea ce scria/posta și îi urmăream și ținutele vestimentare, că are o înclinație către fashion, e stylish și asta se simte și în poezia ei, bunul-gust adică. Și sunt mai multe straturi de bun-gust acolo, mai multe limbaje cu care ea lucrează, mai multe registre, are și niște personaje fabuloase, dintre care cel mai mult mi-a plăcut madam Tamaș (o croitoreasă respectabilă din anii ’80, un soi de instituție în comunism), din volumul Acțiuni și protocoale (OMG, 2023). Și mi-a plăcut și felul în care LFP se raportează, din mai multe unghiuri, la această "instituție" (estetic, ideologic și istoric).

Pe LFP n-ai cum s-o ignori, chiar dacă ești cititor neinițiat sau ocazional de poezie, îți atrage imediat atenția. La Discuția secretă am auzit-o citind live, a fost un moment foarte bun, am putut cumva, prin lectura ei, să mă uit de aproape la un univers poetic complex, multistratificat, care conține o experiență culturală, un background intelectual solid, dar și umor onest, ironie, atitudine critică, toate în doze potrivite.

M-am bucurat când Laura a acceptat invitația de a ne da două texte inedite pentru rubrica de poezie a platformei nesemnate.ro (rubrică de care mă ocup de la începutul lui 2025), și-a asumat un risc, că e practic un cenaclu online, înduri și rele, te și bucuri de comentariile pozitive, timp de câteva zile până când se dezvăluie public numele autorului (textele fiind postate inițial nesemnate).

La invitația lui Ciprian Handru, căruia îi mulțumesc, am ales poemul Madam (ajustări de interior), apărut mai întâi în volumul Trucuri urbane (OMG, 2022) și devenit "episod-pilot" pentru ciclul Madam Tamaș din Acțiuni și protocoale:

E o vară în care Madam Tamaș, croitoreasa cartierului, se ține încă bine

Are privirea semeață,

ca în reportajele filmate la fabrica de confecții de peste drum.

Dar ea e rece, nu o animă entuziasmul ideologic

Spatele drept, aerul hipercorect, distincția din vocea tabagistă

o includ în casta divelor de almanahuri

a gospodinelor care citesc broșuri de bună purtare

până când plictisul se face mister, ornament numai bun

pentru sexul extraconjugal. Închidem iute capitolul ăsta,

ignorăm legătura între cuvintele Madam Tamaș, adulter,

tocuri cui, orgasm multiplu. Cadavre esquis.

Madam nu e vreo fashionistă excentrică.

E toată respectabilitate, so hoch.

Are mersul țanțoș à la Katharine Hepburn

Croiește săptămânal jachete scurte cu terminație în bie

pentru vecine mai răsărite, iar mediocritatea

nu o împresoară, nu o doare

Madam rămâne mereu deasupra sau dedesubtul

clasei proletare

Să tot fi fost prin vara lui ‘78, una dintre vacanțele

nesfârșite deprimante

când stocuri de zile inutile te sedează,

tot atâtea baloturi de vată și firimituri de polistiren

printre care nu se vede gestul exasperat

când ți se apleacă de la atâta imprimeu floral

resturi de mătase cataloage nemțești Neckermann

rafinament morgă păr pe bigudiuri

ciorapi fini cârpiți cu fumuri

pantaloni evazați emancipare feministă second-wave

Cât despre Madam Tamaș, ea nu e protagonista

deși am început cu ea.

Nu e complice la construirea parabolei.

Nu mă bântuie, o invoc la întâmplare

fără patos

Mai mult patos îmi stârnește plușul

mort și el prin ‘78, când blana i-a explodat

deasupra aragazului,

după baia pe care i-o aplicasem sâmbătă seara

Madam Tamaș nu mă obsedează,

dacă am numit-o aici e fiindcă nu îmi dă nicio stare

vasăzică e fără motiv, fără consecințe.

Nu se arată niciun subiect de dramă.

Numai atât să spun, că a atins și ea

treptele astea de ciment

balustrada de plastic ceaușist, exaltarea

de după primăvara pragheză.

Nu mă emoționez, doar mă trezesc cu imagini, așa, de un pamplezir

Fac mici ajustări

de interior.

Greu de distins, în poem, linia fină dintre estetism și deconstrucție (critică) a estetismului/metaestetism, dintre nostalgie și detașare (auto și post)ironică. Cert e că sunt ambele prezente, fie în imagini retro/vintage sau în obiecte-cult ale trecutului "ceaușist", în ipostaze ale feminității rigide, încorsetate de clișee sau animate de capricii, mondenități și reverii mic-burgheze. Madam Tamaș nu are conștiința a ceea ce este, adică un construct al unei epoci a cenzurii, prin urmare o figură în esență inocentă. Spațiul ei de desfășurare e foarte restrâns, dar ea nu știe. Vocea care o invocă din mai multe unghiuri, transformând-o în obiect poetic și personaj vintage, e mai liberă și mai conștientă de sine (uman și artistic), e copilul căruia i-a explodat plușul, e vocea emancipată care "râde" de o tipologie, e și vocea înțelegător-amară din final, care "face mici ajustări", acceptând faptul că, vrei, nu vrei, totul (constructele, oamenii, poezia însăși) intră cu timpul în tipare, se contextualizează și apoi se epuizează. Ceea ce nu înseamnă că, peste o vreme, ciclul nu se poate relua, cu noi "ajustări".