Mina Decu

este cea de-a doua invitată la Poemele străzii.

Este poetă, dar îi place să se recomande ca "fostă profă de filosofie, librăreasă, redactoare, marketing manageriță și întorcătoare de clătite franțuzești, actual coordonatoare de activități nonformale la Aletheea." A publicat două cărți, dintre care una recent: Tagliatelle allegro, și alta veche de 6 ani, intitulată desprindere. Aceasta fost fost premiată de patru ori.

De asemenea, este traducătoare , printre cărțile traduse de ea numărându-se și una semnată de autorul ei preferat, Roberto Bolaño. Întrebînd-o ce mai face, mi-a răspuns că pendulează între simplitate și relevanță și încearcă să se împrietenească și cu timpul și cu culoarea roz.

Ligia Pârvulescu

POEME

un dumnezeu al zilelor suspendate

.

enumeri gândurile care ți-au trecut prin cap

și nu îți iese nimic la număr

nu ai niciun gând

niciunul pe care să îl numești

doar drum un fel se somn și un spațiu în minte ce nu poate fi umplut

nu vrei să fie umplut

nu trebuie să fie umplut

tot ce vrei tu e liniște și aer

și faci loc

printre camioane

pe autostradă

faci loc

în tot ce îți trece prin față

sau în spatele ochilor închiși

unde nu e

loc

…

dacă m-aș fi întors spre tine atunci

ce râu și-ar fi schimbat cursul

ce rău ar fi coborât peste lume

ce noi născuți ar fi fost uciși pentru a salva

ce

am rămas neclintită

ai rămas tot acolo

dacă ai fi escaladat trupul meu atunci

ce refugiați ar fi uitat drumul spre casă

ce anaconde și-ar fi retras strânsoarea

ce păduri ar fi fost scutite de focurile

cui

sunt ani de atunci

o zi a trecut

îți vorbesc de parcă ai fi o divinitate despre care nu știu că există

doar cineva necunoscut mă mai poate scoate din pielea minții mele acum

fie el chiar si zeu

un dumnezeu al zilelor suspendate în confuzie aflate pe buza întâmplării

…

într-o zi o să stau și o să termin tot ce am de terminat

o să fie o zi cât vederea unui ciclop

nu o să îmi mai simt pielea de pe sâni cum arde

gâtul nu o să mi se mai strângă

nici mâinile nu o să îmi tremure

o să stau la marginea unei ape și o să fiu mulțumită

ce va ieși atunci la suprafață va fi tot ce nu am putut decât să ascund

te voi auzi cum te apropii de mine și cum într-o altă limbă îmi spui că totul e bine

apoi doar zgomotul corpului tău

când întâlnește apa

totul voi spune și totul voi face

și nu va mai rămâne nimic după mine

și tot în limbi străine le voi vorbi și eu celor care vor veni după tine

va fi clar

cât se poate de clar

că de unde am plecat nimic nu mai era de cunoscut

că toate treburile au fost terminate

toate mâinile strânse

toate șireturile legate

iar în zona în care mă voi afla

nu va mai fi nimic de adăugat la ceea ce știam deja

…

 

soarele îmi luminează fața

aproape că nu mai contează nimic din ce a fost

înainte

găleata asta am s-o scufund calm încet și sigur

nu voi tulbura apele

o voi scoate plină la suprafață

voi bea și pentru cei care nu mai sunt

și îmi voi aminti cum le turnam să-și spele picioarele

voi simți mirosul narciselor și un curent de aer în păr

nu voi scoate niciun cuvânt

despre ce urmează să fie