Revistă print și online

Normalitatea și a.normalitatea ca umbre ale aceluiași obiect

Scris sub forma unei serii de trei confesiuni, urmate de un scurt episod de acțiune, în epilog, romanul "a.normal" al lui Andrei Velea ne propune o meditație extinsă asupra traumei pe care o relație toxică o poate provoca și sentimentului de eliberare care vine odată cu ieșirea din această relație. Desigur, ruperea nu este ușoară, procesul decizional care conduce la acel moment e unul laborios, încărcat de incertitudini, însă, odată fapta comisă, convingerea că au făcut ceea ce trebuia făcut poate fi copleșitoare. De fapt, întreaga carte este o prelungă meditație asupra sensurilor cuvântului "libertate" și a implicațiilor lui, din diverse perspective, variind de la religios la introspectiv.

În partea întâi, în vizor este luat bărbatul, Bogdan, în prima lui zi de după pronunțarea divorțului de Mădălina. Gândurile acestuia acoperă și ele mai multe planuri, de la analiza rece a propriului comportament și a lucrurilor care au condus la deznodământul implacabil, la căutarea unei definiții pentru acea stare de normalitate care s-a pierdut din căsnicia sa. De fapt, argumentarea ideii că normalul și anormalul variază de la persoană la persoană pare a fi scopul monologului interior care domină această primă parte. Dacă două persoane împărtășesc aceleași pasiuni și trăiri, oricât de bizare ar fi ele pentru terți, acelea definesc normalul lor. Iar acest "pattern" de gândire pare să accepte în sine orice aspect al vieții de cuplu, de la comportamentul sexual la felul în care cei doi apar în societate. Evident, e valabilă și reciproca. Acolo unde nu (mai) există o compatibilitate, și cel mai nevinovat tabiet al unuia va fi considerat un semn al anormalității de către celălalt.

Povestea începe la notar, în momentul divorțului, apoi, după o scurtă rememorare a perioadei de început a relației, decăderea acesteia este luată la bani mărunți. Din prefața scrisă de Laurențiu Ciprian Tudor, cine nu e familiarizat deja cu opera lui Andrei Velea află că acest roman continuă acțiunea din "Agora", constituindu-se, în fapt, într-un contrapunct la povestea de dragoste de acolo, pe care o și rezumă în episoade fugare.


"Ne-am întâlnit într-o campanie electorală în urmă cu zece ani. În fapt, nici nu mi-era foarte clar ce căutam acolo. Eram singur și m-am băgat mai mult din curiozitate. Conta ideea că, poate, cunosc pe cineva. Era un mix de implicare civică și socializare. Alții merg la dansuri latino sau la cenacluri literare. Ori stau și frunzăresc înfrigurați tot soiul de site-uri de matrimoniale, populate acum de aplicații de inteligență artificială, fără o persoană reală în spate. Aveam atunci un blog renumit în oraș."


Trecând peste scurtul episod al beției din club și al analizei anarhismului - și vom trece peste el pentru că acolo apare o promisiune neîndeplinită – ajungem la a doua parte, care aduce cu sine și schimbarea de perspectivă, narațiunea fiind preluată de Daniela, femeia mai în vârstă care-i fusese amantă protagonistului. Dacă în prima parte gândurile naratorului erau disipate, ele fugind haotic dintr-o parte în alta, trecând și prin filosofia budistă a sensului vieții dar hoinărind prin experimente sexuale deochiate, în această a doua parte avem un discurs mult mai concentrat, obiectul analizei ei fiind el, Bogdan, amantul perfect, și efectul apariției "lui" în viața ei care alunecase în rutină. Desigur, există și aici meditații mai profunde decât simpla comparație a amantului celui sofisticat cu soțul șters, Daniela e ea însăși o persoană complexă, cultivată, cu înclinație spre yoga, însă chiar și introspecția ei are drept punct de plecare diferența dintre ea, cea comună, lipsită de dorința de a trăi, și ea, cea regăsită, datorită lui. Și peste toate acestea planează acel episodic "Ceea ce iubești lași liber", ca o justificare în fața sinelui a acceptării despărțirii conjuncturale de persoana care e perfectă pentru tine. De fapt, deși colimatorul se află asupra Danielei mai mult timp decât asupra lui Bogdan, tocmai această stăruință a lui în monologul ei mă face să spun că protagonistul este el.


"Cred că asta mă atrăgea cel mai mult la el, o vitalitate de fundal care nu se lăsa înecată de mărunțișurile vieții. Era un idealist, un optimist, mă molipsea cu felul lui de a-i părea toate atât de ușoare, de parcă erau din exterior aranjate, fără ca el să creadă că există vreo forță care ar fi putut conspira la asta."


Ca o completare la acest duel introspectiv, partea a treia a romanului aduce o nouă viziune asupra conceptului de libertate, prin amintirile unui anume Sebastian, om trecut prin multe în tinerețe. Într-un cadru relaxat, acesta îi povestește Danielei cum și-a luat viața în propriile mâini, în acei ani tulburi, 80-90. Deși nu are vreun aport la povestea în sine, fiind mai degrabă o lipitură, aduce o schimbarea de ritm și de voce, menținând totuși "focusul" pe aceeași meditație filosofică asupra naturii umane și a dependenței ei de libertate care a dominat restul cărții.


"De la geamul restaurantului Panoramic, Dunărea strălucea ca un cuțit de inox lăsat în soare. Un spărgător de gheață se foia în dreptul munților Măcinului, eliberând de sloiuri canalul navigabil. Dronele zumzăiau încoace și încolo, monitorizând atent starea fluviului. Aburii ieșeau ca dintr-un vas cu apă uitat pe foc."


În fine, epilogul propune o concluzie în manieră "happy ending pentru cei curajoși", pe care nu am s-o dezvălui. La fel cum nu voi dezvălui nici de ce am spus că la finalul primei părți există o promisiune pe care autorul nu o îndeplinește în roman. Desigur, aceea putea fi doar un ornament, cum este Galațiul ușor futurist, cu centrul istoric în plină reinventare, cu dronele și cu mașinile sale autonome, însă mi-ar fi plăcut ca planul pe care Bogdan și-l făcea în club să fi fost măcar la nivel de încercare explorat mai încolo. Care e acela? Vă las să descoperiți citind romanul.

Înainte de a încheia, voi mai spune doar că stilul e unul direct, fără ornamente, un strict funcțional care servește monologul intern, în mod natural.


Andrei Velea, a.normal, Litera, BPC, 2022

Alexandru LAMBA

Alexandru Lamba (n. 1980), este scriitor de SF, editor al revistei online "Galaxia 42" și fost redactor șef al revistei online "Gazeta SF". A publicat două romane: Sub steaua infraroșie (2016) și Arhitecții speranței (2017), un volum de proză scurtă Singurătatea singularității (2018) și volumul Cărări pe gheață, primul al seriei Young-Adult Stele și gheață (2019). Pe lângă multe alte povestiri, apărute în periodice sau în antologii, a scris scenariul pentru albumul de bandă desenată Focurile lumii noi (Geek Network, 2018, ilustrat de Alexandra Gold). Cel mai recent roman al său este Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte (2022), o poveste cu spectaculoase noutăți compoziționale. Premiul "Chrysalis", al European Science Fiction Society, ESFS, 2016