Vai, ce frumos e decembrie! Își zise ea sarcastic în gând dându-și ochii peste cap. Se plimba pe strada luminată în prea multe culori, cu haina de blană lungă și buzele date cu ruj roșu. Știa că așa poți să îți mai astupi golurile emoțioanale de la un timp. Și până la urmă, cine are dreptul să judece cum abordează ea perioada sărbătorilor? E o lume liberă și măcar cinismul pe care îl folosește ca mecanism de autoapărare nu face rău nimănui. Așa-i spusese și terapeuta dimineață.

După ea, decembrie e luna antipatiilor, a cântecelelor prea vesele enervante, a cozilor și aglomerației consumeriste și a falsității. Pe bune, n-ai văzut? Tanti Cora de la parter nu mai e așa hateriță și aproape le deschide ușa colindătorilor găgăgioși din parcare, care sperie și pisici și copii cu zgomote apocaliptice. Pe Facebook, cupluri care știi și tu că nu se înțeleg, că doar ai asistat la cel puțin cinci certuri luna trecută, își declară iubirea veșnică în poze chinuite lângă brad, obligatoriu cu coarne de ren, pulovere sclipicioase și șosete cu modele crăciunistice. La Secret Santa, oamenii zâmbesc forțat când mai primesc o cană kitschoasă și se prefac că nu și-au bârfit în pauza de prânz colegul care le-a făcut cadoul.

În decembrie iese bunătatea închipuită. Am fost nașpa unii cu alții tot anul. I-am înjurat, ne-am comparat, ne-am râcâit traumele copilului interior: că ea de ce poate și eu nu pot, că ea de ce e mai frumoasă și are atenție de la bărbați și casă și mașină și haine de firmă. Ce am eu în minus? Și în luna asta, bum. Ștergem tot ce am făcut urât și zicem că măcar dacă ne chinuim să facem bine, fie el și din motive egoiste, ne iartă cineva. Acum na, măcar dacă n-am mai tăia copaci amărâți și ne-am gândi la copiii din orfelinate și în perioade mai puțin aglomerate, ca ianuarie sau februarie. Dar ce vrei, binele ăsta e și el gândit stategic și oricum nu poți să împaci nevoile tuturor.

Obișnuia să creadă și ea în magia acestei perioade, să îmbrățișeze clișeele și să se învelească în siropoșenii spuse sub brad. Până un bou i-a frânt inima în Ajun, așa că toată luna decembrie e acum un sindrom aniversar perpetuu, în care corpul ei rememorează trauma abandonului. Simte cum o ia greața la auz de zurgălăi și o apucă durerea de cap când vede atâta veselie, de parcă oamenii fericiți îi fac ei în ciudă și îi reamintesc de o singură realitate: că e de neiubit.

Dar lasă, vine ianuarie. Și atunci nu mai contează cu cine e, că oricum timpul funcționează altfel.