Anestezia. Un singur poem (cdpl, 2022) nu este o carte. Este un documentar cultural, (po)etic, scris din necesitatea neîndurătoare a ființei de a transcende istoriile crude ale propriului spațiu și timp existențial, ale propriei țări, familii, ale unor experiențe in extremis inumane. Este poezie dincolo și dincoace de orice formă de transpoziție – din registrul etic, în cel estetic – a dosarelor, anchetelor, arhivelor, scrisorilor, proceselor verbale, rapoartelor, filelor de declarații. Este poezie anticomunism, antidictatură, antitotalitarism.

Anestezia este un (singur) poem-manifest etic și totodată un act de restaurare istorică, un act de recuperare a memoriei românești. Este poezie carcerală: poezia-document ce dă seama de lumea grotescă, cruntă a torționarilor și a victimelor, deopotrivă. Poezia-mărturie a crimelor, torturilor, represiunilor, cruzimilor fără limite. Poezia-undă tectonică ce zguduie, cutremură și resuscită din anestezie, împietrire, îngropare, transă ori amnezie orice om, indiferent că a trăit sau nu sub acele timpuri odioase. Este poezia-conștiință-de-sine, ce aduce trauma individuală, trauma generațională, trauma colectivă în sala de judecată a minții (de acum, nu de apoi) fiecăruia dintre noi, ne face să auzim, asurzitor, strigătele mute ale semenilor schingiuiți, zdrobiți, torturați, uciși. Este acea poezie-lumină-orbitoare, ca neoanele și reflectoarele din celulele de interogatoriu. Poezia ca unic credo ființial, mai presus de ororile împotriva umanității. Este o poezie-confesional, nu a patimilor unui om, ci a unei patrii.

Fiecare detaliu poetic este o mărturie, o probă, o evidență, este o urmă indelebilă, este un fel de a înscrie în fiecare milimetru de epidermă sufletească Dosarul Salcia ("Salcia e Auschwitz"), Colonia Tulcea, deținuții politici, temnicerii, bolnavii mintal – dușmanii poporului, mâinile pline de sânge, sărutul lui Iuda, crimele, "oglinda de gheață", menghinele ucigașe ale sistemului opresiv, dezumanizarea și anihilarea totală la rang de modus operandi - "Mutilați-vă gândurile/ Aveți grijă cum le ascundeți de ochii celorlalți/ E îndeajuns o singură secundă pentru a fi dat de gol".

Daniela Rațiu nu a avut doar un curaj mai presus de omenesc în actul său creator, ci a trecut cu toate spaimele, întunecimile, disperările, terorile, agoniile noastre – ale noastre ca întreg neam, matricea românească existențială, noi-toți-împreună -, prin ea însăși, visceral, tisular, prin moștenirile dureroase de soma, de psyche și de spirit, ca să se sprijine pe o structură axiologică transgenerațională, întru credința indelebilă că strigătul mut românesc va deveni cu adevărat viu într-o bună zi, într-o altă generație de după noi.

Anestezia nu poate fi citită, pur și simplu. Este resimțită, retrăită, respirată inter- și transgenerațional. Așa precum și volumul Ultimul an cu Ceaușescu, apărut tot în acest an, la Editura Litera. Ele sunt cromozomial-creator și vital inseparabile.

Daniela Rațiu, Anestezia. Un singur poem, cpl, 2022