OPTm
nr.crt.

Dacă stau și mă gândesc, cred că cel mai frumos cadou de Crăciun a fost chiar Crăciunul copilăriei mele, undeva în ultimul deceniu al secolului trecut. (wow, chiar par bătrân, nu?).

Și n-a fost un singur Crăciun, toate mi se păreau la fel atunci și acum când le revăd alb-negru, ca într-o sală veche de cinema, un ritual repetat în fiecare an. Exista (și încă există, însă nu mai are același farmec) un obicei numit "colindeți", în care toți tinerii sau chiar și persoane în vârstă mergeau din casă în casă, după ce se întuneca, în grupuri mari, și primeau colăcei, eugenii, mere sau, din când în când, atunci când eram norocoși, poate și o portocală. Uneori, primeam și câte un pahar de vin, iar veselia devenea și mai mare. Totul începea de la capătul satului, undeva la o distanță de vreo câțiva kilometri, drum pe care îl puteam parcurge pe stradă sau peste dealuri. Evident, alegeam să mergem peste dealuri, prin zăpada până la genunchi sau chiar mai mare. Urcam cu greu și, când ajungeam în vârful dealului, ne așezam și ne odihneam, spuneam bancuri și ne uitam la satul care se vedea în depărtare: lumini aprinse, acoperișuri albe, coșuri fumegânde. Urma coborârea pe partea cealaltă, alunecam, ne rostogoleam în râsete și chiote de bucurie. Ajungeam la baza dealului uzi, roșii la față, amețiți, dar fericiți. Aveam întotdeauna plase de rezervă la noi, știam că o să umplem cel puțin două cu ce urma să primim.

Câte unii mai ghinioniști se trezeau cu o petardă aruncată în plasă de băieții mai mari și ne prăpădeam de râs văzând cum zboară colăceii. După ce terminam de umblat în tot satul, ne îndreptam toți grăbiți spre casă, știam că Moșul va trece și pe la bradul nostru. Niciodată nu am fost dezamăgiți, nu puteam fi dezamăgiți în acei ani când cadourile materiale erau limitate și lucrurile mult mai simple. Ne așezam apoi în jurul unei măsuțe, soba era fierbinte, mama ne aducea vin fiert, goleam plasele și sortam conținutul pe categorii, mândri de "pradă". Primeam colindătorii și adormeam târziu în noapte, privind steluțele din pomul de iarnă, întrebându-mă ce este salepul, despre care citisem în "De azi și de demult" a lui Barbu Ștefănescu-Delavrancea.