Pe Moș Crăciun, pe adevăratul Moș Crăciun, nu din aceia care umblă prin oraș cu cerșitul sau care sunt actori plătiți să facă figurație la serbări școlare, Alexandru nu l-a văzut niciodată. Întotdeauna găsea o scuză din asta tâmpită ca să nu vină el în persoană să dea cadouri: n-are timp moșul (normal că n-are, că se duce la ăia bogați); e bolnav, vezi și tu ce frig e; a venit, dar nu erai tu acasă (de ce nu e punctual, de ce nu vine la data stabilită?). Și se scuza moșul: eu n-am putut să vin, dar, uite, m-am întâlnit cu maică-ta în talcioc și i-am dat ei cadourile să ți le aducă. Ți le-a adus, da? Bravo, să fii cuminte și la anul că altfel nu îți mai aduc nimic. Cadourile erau sărăcăcioase: banane, ciorapi, cea mai ieftină mașină cu telecomandă, caiete, însă pe Alexandru îl bucurau oricum și sfârșea prin a-l ierta pe moș. Nu fusese nici el chiar atât de cuminte, să fim serioși, iar nemulțumitului i se ia darului.

Acestea și mai mult decât acestea le credea Alexandru în copilărie. Mai credea și că bradul cel mare din centrul orașului e împodobit cu cutii de cadouri adevărate, adică sunt cu adevărat cadouri înăuntru, jucării, dulciuri și haine. Altfel ce rost ar fi avut să le mai pună acolo, nu? Lăsau doar beteala, globurile și instalațiile și era îndeajuns. Au știut ei ce fac când au împodobit bradul, nu le-au pus doar de florile mărului. Atâta doar că niciodată nu văzuse pe cineva să primească vreunul dintre acele cadouri. Nici asta nu i-a tulburat încrederea în realitatea pe care și-o plăsmuise, era evident că toate acele cadouri sunt luate pe ascuns, noaptea, și date copiilor de ștabi din primărie, a celor de bani gata. Primăria împodobea bradul, era clar că tot lor li se împărțeau și cadourile. S-a întâmplat însă, într-un an, să se iște un mare zvon care i-a întărit lui Alexandru încrederea în daruri de la Moș Crăciun.

Se anunțase că va veni caravana Coca Cola de Crăciun la primărie, cu un tir de Cola pe care îl va împărți copiilor Moș Crăciun, acel moș Crăciun adevărat pe care îl vezi în reclame sau în filmele americane. S-a nimerit să fie o zi rece de iarnă, cu zăpadă și vânt, înainte de Crăciun. Alexandru și tovarășii lui: Păcănel (pe care îl chema de fapt Ștefan Vasile Bălan, dar toată lumea îi spunea Bălănel ca să-l diferențieze de tac-su, Bălan cel mare, și căruia cineva îi schimbase în glumă numele în Păcănel), Mizdritu (numit așa pentru că era întotdeauna spuzit la colțul gurii și la nas și ros de găuri de la diverse bube, de parcă îi roseseră șobolanii din piele), Spurcaci (nu neapărat nespălat, cât murdar pe haine, plin de unsoare pe mâini), au plecat de cu ziuă ca să se așeze primii la coadă și să prindă cât mai multe sticle. Prevederea lor n-a fost de niciun folos, piața era deja plină de toată sărăcia Câmpulungului și nu numai. Circulau în piațeta din fața primăriei tot felul de zvonuri privitoare la ora sosirii camionului și la cantitatea de suc bogat în cafeină care îi va reveni fiecăruia. Unii visau deja cu ochii deschiși la bunătatea băuturii, recunoscând cu jumătate de gură că nu băuseră niciodată Cola-Cola, doar diverse ersatz-uri, sucuri care purtau denumirea de Ceva-Cola dar erau luate de la tec, făcute din turnarea conținutului unui plic într-o sticlă de sifon sau produse în Albania.

Au așteptat așa, în zloata creată de miile de pași ale oamenilor nevoiți să se miște în permanență ca să nu le înghețe picioarele, ore întregi, până când s-a făcut noapte neagră. Dar nimeni n-a plecat acasă. Dacă așteptaseră atâta, nu puteau să plece cu mâna goală. Prin gloată au început să circule tot felul de zvonuri: că tirul vine de la Brașov și că drumul era greu, peste munți, acoperit de zăpadă și gheață. Poate că tirul căzuse într-o râpă și de aceea nu mai venea. Alții spuneau că nu, tirul vine direct de la București, acolo e fabrica Coca-Cola, și drumul e aglomerat, toată lumea merge acasă de Crăciun, trebuie doar să aibă răbdare. În sfârșit, alții spuneau că nu va mai veni niciun camion de suc, că au fost păcăliți, cineva și-a bătut joc de ei, i-a văzut mai săraci și mai creduli. Cu toate acestea, nici măcar ei nu părăseau incinta.

Când, într-un târziu, tirul de Cola a sosit, bucuria a fost mare. Era un tir adevărat, mare, roșu, așa cum vedeai în reclamele cu Moș Crăciun care aduce Coca-Cola călare pe un camion zburător tras de reni. Alexandru s-a simțit răzbunat de toate batjocura primită de la cei care nu credeau nici în Moș Crăciun, nici în cadourile adevărate din bradul de la primărie. Așa cum își imaginase, a venit și Moș Crăciun, care s-a suit pe capul tractor și a încercat să țină un discurs. Nu l-a ascultat însă nimeni. Gloata a încercuit transportul de cum s-a oprit tirul, cerând cu nerăbdare să primească cele făgăduite pentru că așteptaseră ore întregi în frig. Câțiva oameni de la Coca-Cola și de la poliția locală au încercat să formeze un rând ordonat, promițând că tirul e plin și că e suficient pentru toată lumea. Pe de altă parte, au spus ei, doar copiii aveau să primească din lichidul carbogazos negru. Asta i-a bucurat pe cei mici, dar i-a înfuriat pe cei mari, care au refuzat să se supună oricărei reguli. În scurtă vreme, au copleșit cordonul și au început să întindă, urlând cu insistență, mâinile spre deschizătura din spatele camionului pentru a primi sticle. Personalul acompaniator al campaniei promoționale s-a resemnat cu situația creată, mai ales că erau mii de oameni în piață, călcându-se în picioare, dându-și coate, înjurându-se, și a început să distribuie, fără nicio discriminare, sticle de Coca-Cola reci spre orice mână ce reușea să ajungă până în apropierea lor. Ritmul lor n-a fost însă suficient de bun pentru a mulțumi mulțimea furioasă. Gloata a început să-i înjure brutal și fără nicio reținere, chiar și cei care înhățaseră ceva, ba unii au început să se suie în camion ca să se servească singuri din lăzile de suc. În acel moment, a dispărut orice urmă de civilizație din rândul mulțumii și a început o luptă înverșunată, corp la corp, pentru sticle. Oamenii s-au călcat în picioare și s-au umplut de sânge. Copiii au ieșit cel mai rău din îmbulzeală, prinși între marea de trupuri și camion. Sticlele n-au ajuns pentru toți, era imposibil, mai ales că unii au făcut mai multe incursiuni pe câmpul de luptă pentru a captura cât mai multă pradă de război.

Alexandru a reușit cu greu să facă rost de 2 sticle mici, de 0.33, și le-a pitit în sân. Sticlele erau reci, aproape înghețate, din cauza gerului. A pornit în fugă spre casă. Pe drum a ținut tot timpul mâna stângă pe sticle, cu atenție să nu cadă, iar în mâna dreaptă a păstrat câteva pietre, să le aibă la îndemână în caz de pericol. Și precauția n-a fost în zadar, în cartier a văzut cum o fată e jefuită de singura sticlă de Coca Cola pe care o putuse căpăta de unul dintre caizi. A ajuns până la urmă cu prada acasă și a așteptat-o pe maică-sa să iasă de la croitorie și să le bea împreună. A băut sticla de Cola încet, savurând fiecare înghițitură, ca unul care luptase pentru acest drept. Era adevărat, totul era adevărat. A adormit fericit.