Singur, înfrunți această lume stranie. Intri în ea de bunăvoie. Albastrul, de o nuanță neobișnuită, ți se pare simbolul cruzimii, al nebuniei. Sirena care pretinde că te smulge fără încetare din lumea ta, purtându-te dintr-o emoție în alta… cu viteza fulgerului, lăsându-te apoi singur, în sufletul tău stins, unde încerci să descifrezi și să evadezi.

După câteva zile, primești un e-mail din lumea albastră, care își propune să-ți selecteze contactele. Când vei călători în lumea luminii, vor avea grijă de pagina sa. Nu-l deschizi; îl ștergi fără ezitare. Nu te hotărăști dacă să-l lași în trash sau să-l ștergi pentru totdeauna. Sensul vieții te zăpăcește, mai ales când dai peste pagina unui prieten pe care scrie "In Memory".

Ilustrație generată de AI

O femeie a scris pe peretele unui grup din lumea albastră, întrebând sarcastic: "De partea cui sunt în acest război?!" Alta i-a răspuns: "De partea libertății și a vieții."

A postat o fotografie cu el, la bustul gol, privind spre orizontul îndepărtat, apoi a scris un comentariu sarcastic: "De vreme ce halal este frumos, am să le aștept pe cele frumoase." În timp ce râdea de comentarii, un refugiat dintr-o poză îl străpungea cu privirea.

Acum, trebuie să-și înghețe emoțiile pentru o vreme, să ignore pierderea și să anunțe moartea tatălui ei. Trebuie să scrie un necrolog demn de un mare gânditor, pentru a-l publica în lumea albastră. A scris cu greu, cu sufletul strivit la fiecare cuvânt. A verificat cu atenție textul, în timp ce ochii i se umpleau de lacrimi reci. Un sentiment apăsător a copleșit-o; a ezitat câteva secunde. Apoi a apăsat… "Publică."

După ce și-a împlinit sarcina, a închis computerul și și-a permis să jelească. Știa că dușmanii tatălui erau mai mulți decât cei care îl iubeau. Știa că unii îi vor posta fotografiile cu titluri de tipul "A murit cutare." Ceea ce nu s-ar fi așteptat niciodată a fost că, în clipa în care a apăsat "Publică", mii de soldați ai războiului sfânt vor apăsa "Hahahaha" nu doar pe necrolog, ci și pe fiecare mesaj de condoleanțe pentru o moarte de om.

De ce lumea, în ciuda imensității ei, pare mai strâmtă decât ar trebui? Nu mai știe cum să se ascundă de lumea albastră, nici unde să meargă. Și-a închis pagina luni întregi și a găsit alinare când a intrat în lumea vorbitorilor. "Poate mă voi regăsi printre ei, poate voi găsi un spațiu de a exista ca femeie care se poate exprima."

Nu e bună la vorbit, dar e dispusă să învețe. Acolo, toți vorbesc, se exprimă și se laudă atunci când își găsesc spațiul. Când cineva a ironizat-o, a fugit ca de obicei. S-a întors în lumea albastră, gândindu-se că nimic nu-i va aminti de ce s-a întâmplat. Acum trebuie să se liniștească, să facă ce dorește în spațiul ei privat și să respecte spațiile altora.

A trecut o zi… două… cincisprezece zile, și nimic nu i-a tulburat pacea, în afară de acel mesaj blestemat pe care i l-a trimis prietena apropiată: "A murit omul."

Nu a înțeles confuzia care i-a cuprins atunci sentimentele; nu găsea cuvintele prin care să se exprime. "Dumnezeu să-l odihnească… Ne vedem mâine, noapte bună!"

Din curiozitate, a decis să revină în lumea vocilor. A găsit ce se aștepta. Fotografia lui domina unele conturi pe care le urmărea, iar o cameră de recitare a Coranului fusese deschisă în numele lui. După câteva ore, aveau să deschidă o cameră pentru a vorbi despre el.

Ceea ce nu se aștepta era să găsească un mesaj de la un străin care o înștiința de moartea poetului și îi cerea iertare!

O postare veche, scrisă de el acum zece ani, a reapărut, lăudând o femeie și descriind-o drept cu adevărat patrioată. Doar teama de a fi considerat naiv l-a împiedicat să o redistribuie. Anii fuseseră suficienți pentru a dezvălui sufletele.

Singur, încerci să descifrezi această lume. Poate vei reuși să evadezi!

(Trad. Anca Ispas)