Nu e deloc simplu să spunem, în câteva pagini, ceea ce au reprezentat Ioana și Liviu Petrescu pentru literatura română, pentru Alma Mater Napocensis, pentru generațiile de studenți care au avut șansa și privilegiul de a-i cunoaște, de a le audia cursurile, de a le asculta sfaturile și sugestiile de lectură. Înainte de toate, trebuie să spun că prezența lor era luminoasă, benefică, stimulativă. Destinul Ioanei Emanuela Petrescu a fost strâns legat de acela al Literelor academice clujene. Născută la Sibiu, fiica lui Dimitrie Popovici a absolvit cursurile Facultății de Filologie a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, secția română (1959-1964), cu o lucrare de licență despre Aron Pumnul. Teza de doctorat despre Ion Budai-Deleanu și eposul comic va fi publicată în 1974. La 11 iulie 1964 se căsătorește cu Liviu Petrescu, urmând apoi treptele carierei didactice universitare (1964-1969, preparator, din 1969, asistent, iar din 1976 până în 1990, lector). Debutează cu un studiu în Cercetări de lingvistică (1966), între 1981-1983 beneficiază de o bursă Fulbright la Los Angeles, ca lector român la UCLA, iar în primăvara anului 1990 devine profesor universitar. A colaborat la Tribuna, Steaua, Echinox, Revista de istorie și teorie literară, Manuscriptum, Familia, Vatra, Cronica, Studia Universitatis "Babeș-Bolyai" ș.a. În jurul Ioanei Em. Petrescu s-a format noua școală clujeană de eminescologie. A publicat volumele Eminescu. Modele cosmologice și viziune poetică (1978; premiul "B.P. Hasdeu" al Academiei Române), Configurații (1981), Eminescu și mutațiile poeziei românești (1989). Aparițiile postume au fost îngrijite de Ioana Bot. Ioana Em. Petrescu a făcut parte din colectivele care au realizat Dicționarul Scriitorilor Români și Dicționarul esențial al scriitorilor români. În 1989 i se decernează premiul "Eminescu", din partea Uniunii Scriitorilor din România, pentru întreaga sa activitate de eminescolog. În 1991, Diana Adamek și Ioana Bot îi dedică volumul colectiv Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu. Liviu Petrescu este unul dintre criticii literari eminenți din perioada postbelică a literaturii române, exprimând în textele sale o comprehensiune subtilă a fenomenului literar, de la valori ale literaturii române la opere și scriitori ai literaturii universale. Eseistul explorează relieful operei literare nu doar din unghi estetic, semantic sau din perspectiva arhitecturii structurale, extrăgând o viziune asupra lumii, o atitudine reprezentativă, un mod de a fi. Autorul și opera se regăsesc astfel într-un context ideologic, într-o dinamică a ideilor literare ce reliefează dimensiuni specifice, note comune, convergențe și disparități cu epoca și climatul intelectual. Exersat în spațiul comparatisticii, Liviu Petrescu expune în articolele sale analogii, corelații cu opere, scriitori, teme fundamentale din literatura universală, urmărind metamorfozele unor teme și idei estetice și filosofice printr-un "apetit comparatist" la care se referă Laurențiu Ulici: "Apetitul comparatist și inteligența revelării universului ideatic fac din studiile și eseurile lui, în chip implicit, operă de revalorizare, chiar dacă mai întotdeauna nu întregul unei opere este avut în vedere, ci doar o anumită zonă de relief. Dicțiunea sobră, superior didactică, impersonală în subiectivitate este o modalitate de emisie perfect adecvată conținutului de idei al teoremelor și analizelor, ceea ce numim, prin tradiție, stil universitar în critică, având în persoana lui unul din cei mai elocvenți exponenți". Liviu Petrescu este, în critica postbelică, un remarcabil hermeneut al conceptelor și figurilor literare, un comparatist de înaltă rigoare și exigență, un profesor de elevată ținută profesională.

Deși lăsat oarecum în umbră, spiritul teoretic este cel puțin la fel de proeminent ca și demersul exegetic, căci studiile Ioanei Em. Petrescu au ca punct de plecare reflecția asupra literaturii, dovedind o reală capacitate de conceptualizare, precum și o deschidere epistemică amplă și nuanțată. Reflecția asupra mutațiilor epistemice rezumă în fond graficul metamorfozelor discursului modern asupra literaturii, cu întregul său registru de continuități și discontinuități. Esențială este imaginea dialogului scriitorilor cu lumea, cu propriul limbaj, cu dinamica exigențelor hermeneuticii și fenomenologiei. Exegeza este, pentru Ioana Em. Petrescu, revelatorie tocmai prin resursele epistemice fructificate, căci demersul hermeneutic pornește "din planul maximal, din contextul epistemic în care e prinsă literatura, și ajunge la planul limfatic al imaginarului și la cel capilar al operei." (Al. Cistelecan).

Mă număr printre cei care au avut acest noroc nesperat, de a putea audia cursurile lor, cursul Eminescu al Ioanei și cel de Literatură comparată, al lui Liviu Petrescu. Stilul de predare era, desigur, diferit, particularizat: "Ea stătea la catedră, mereu înfrigurată, înveșmântată în haine care să o ocrotească oarecum (așa o reține memoria mea capricioasă, deși trebuie să fi avut ore și în săptămâni calde), gesticulând foarte puțin, în vreme ce Liviu Petrescu se plimba printre bănci și își însoțea cuvintele de gesturi ale mâinilor și de opriri bruște, în care se uita intens pe fereastră, ca și cum acolo s-ar fi petrecut ceva remarcabil" (Sanda Cordoș). Am avut parte de același spectacol de idei literare și analize textuale detaliate, prezentate cu o vivacitate care denota inteligență, vocație și profesionalism. Carismatică, incredibil de fragilă, strălucitoare și frumoasă, Ioana, distant și impecabil de riguros, Liviu, cei doi întruchipau ideea unei intelectualități pasionate și lucide, precum și idealul unui mentorat subtil, spontan și natural. Nu numai eu, ci și mulți dintre colegii mei am simțit pasiunea pentru cunoaștere prin acest elan stimulant, îndreptat spre orizontul textului literar de naturalețea unei hermeneutici cuprinzătoare, implicite sau explicite. Cei doi profesori ne-au învățat să citim critic o carte, ne-au învățat arta subtilă a asimilării valorilor culturale, ne-au învățat să fim ceea ce suntem astăzi. Cursurile la care am participat nu au fost doar demonstrații, analize și interpretări ale operelor literare, ci și pledoarii pentru o etică a cercetării extrem de angajată, pledoarii pentru frumos, adevăr și bine. Echilibrul și excelența vieții lor conturează un destin intelectual excepțional, care a completat armonios cariere din păcate întrerupte prea curând. Cărțile lor sunt astfel semne ale unei înțelegeri complete, nuanțate și necesare a lumii și a literaturii. Ioana și Liviu Petrescu ne-au părăsit mult prea devreme, dar chiar și acum, la atâția ani după trecerea lor în neființă, vocile lor răsună cu aceeași forță și convingere în memoria noastră afectivă, cu timbrul lor unic în care, dincolo de tribulațiile umanității, găsim dimensiunile unei intelectualități elevate care a modelat și format conștiințe și caractere. Tocmai de aceea interpretările lor dau impresia tonică de "saturație a interpretării, de plenitudine a analizei." (Al. Cistelecan). Ioana și Liviu Petrescu au fost profesorii de care am avut cu toții nevoie la un moment dat în viață, iar norocul de a-i fi întâlnit, de a-i fi putut vedea și auzi, a avut un impact benefic asupra destinului, vieții și carierei noastre.

(Textul a apărut anterior, într-o altă formă, în volumul Iulian Boldea (coord.), Portret în oglindă. Ioana și Liviu Petrescu, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2025)