Romanul Lapvona, de Ottessa Moshfegh, lansat pe data de 21 iunie 2022, este a cincea sa carte și prima în care perspectiva narativă este redată din exterior, făcându-se la persoana a III-a – O. Moshfegh obișnuind, până în acest punct, să se transpună în ființa și mintea protagonistului său, scriind la persoana I. Această schimbare de perspectivă i-a oferit prilejul și libertatea de a se incorpora în fiecare personaj prezent în roman.

Dacă aș putea rezuma tematica acestui roman într-un singur cuvânt, acesta ar fi corupția. Corupția se face simțită pe toate planurile: social, spiritual, religios. Este ca o smoală neagră care se revarsă din fiecare personaj în parte. Acest roman întruchipează macabrul, nu doar prin conceptele abordate, ci și prin descriere. Ottessa Moshfegh reușește de fiecare dată să îți provoace dezgust prin descrierile detaliate pe care le oferă, atât din punct de vedere spațial, dar mai ales în ceea ce privește comportamentul și aspectul personajelor.

            Narațiunea este  plasată într-un sat medieval, Lapvona, și centrată în jurul lui Marek, un băiat diform, sărac, orfan de mamă, în vârstă de treisprezece ani. Pot spune despre Marek că a fost blestemat încă din momentul concepției sale, el fiind produsul unui viol incestuos, iar pe parcursul vieții sale a fost marginalizat, chiar disprețuit de restul sătenilor și în special de tatăl său, fiind considerat o creatură respingătoare. Jude, tatăl lui Marek, deși descris precum un animal sălbatic care acționează din impuls și care trăiește departe de civilizație, este un om cu frica lui Dumnezeu, care își arată devotamentul față de divinitate prin automutilare, el crezând că doar prin suferință poate fi salvat. Jude este un oier simplu, care se mulțumește cu puțin – o căbănuță în luncă și cartofi, mere și lapte pe post de hrană – și care își iubește oile mai mult decât propriul fiu, considerându-le pure și fără de păcat, spre deosebire de Marek. Un alt personaj recurent al romanului este Ina, doica și "vrăjitoarea" satului, o bătrână oarbă cu caracteristici supranaturale. După ce a orbit, Ina s-a retras în inima pădurii unde a învățat să se folosească de celelalte simțuri cu ajutorul naturii – vântul, plantele și păsările. Aceasta este înzestrată cu un dar divin, nemurirea, iar sânul ei nu este niciodată lipsit de lapte, un lapte magic din care se hrăneau toți copiii satului pe timp de foamete și cu ajutorul căruia deveneau mult mai voinici. Apoi îi avem pe Villiam, liderul satului, și pe părintele Barnabas – doi escroci din păcate respectați, chiar elogiați, de sătenii din Lapvona. Aceștia sunt întruchiparea lăcomiei, a indiferenței, a plăcerii proprii. În timp ce restul sătenilor se confruntă cu foametea, ajungând chiar să recurgă la canibalism, cei doi, și apropiații lor, se bucură de festinuri și băutură din belșug în conacul îngrădit și bine păzit al lui Villiam. Pe lângă aceste personaje se numără și altele, fiecare cu propria poveste, credință, defect. Țin să menționez neapărat defect deoarece autoarea romanului nu a creat niciun personaj corect, toți dintre ei având imperfecțiuni – poate unii mai multe decât alții.

            Pentru mine Lapvona a reprezentat explorarea grotescului, un roman greu de înghițit, dar pe care nu îl puteam lăsa deoparte și la care mă întorceam cu nerăbdare de fiecare dată, ajungând să mai citesc câteva pagini chiar și în mijloacele de transport în comun, oricât de scurtă ar fi fost călătoria. Acest roman cuprinde un amalgam de elemente "taboo", macabre, anumite aspecte tulburătoare care sunt detestate de societatea civilizată – incestul, canibalismul, agresarea sexuală, automutilarea, drogurile. Am trăit multe sentimente pe parcursul lecturii mele, niciuna dintre ele nefiind negativă. Am fost șocată, scârbită, tulburată. Pe scurt, fiecare pasaj al acestei cărți m-a făcut să mă simt inconfortabil. Totuși, acest lucru îmi atrăgea atenția. Voiam să văd cât de departe poate ajunge Ottessa Moshfegh, ce subiecte tulburătoare poate atinge, și, într-un final, am observat că nu a oprit-o nimic.

Mă fascinează acest tip de carte, o carte care nu îți oferă nicio clipă să răsufli, iar O. Moshfegh a reușit să îndeplinească acest lucru cu succes.