Era o seară obișnuită de vineri, un Om normal tocmai a venit de la locul său de muncă pe care-l detestă în fiecare zi și se duce la canapea. Se așază liniștit pe fotoliu, își pornește televizorul și era gata să se uite la un film de pe o platformă de streaming când deodată, un portal se deschide lângă televizor. Un portal de mărime umană medie, negru, ce are la margini o linie groasă de culoare portocalie. Omul a rămas uimit de așa ceva, se uită lung la acel portal până când cineva iese de acolo.

Acel cineva este el, dar o versiune mai bătrână, murdară și neîngrijită.

―Salut!, spune aceea versiune mai bătrână. Sunt eu din viitor.

―Aha, spune Omul din prezent. Este totul în regulă?

―Nu prea, spune Omul din viitor. Am venit în trecut ca să-ți dau un avertisment.

―Bine.

―Așa… Te rog să arunci ouăle stricate din frigider.

―Bine. Dar de ce?

―Doar fă-o!

―Vreau să știu măcar de ce s-o fac. O să mor din cauza lor? Am să ajung la spital?

―Vei câștiga la loto dacă le arunci.

―Poftim?, întreabă acel Om mut de uimire.

―Uite. Când o să duci ouăle la locul de aruncat gunoi. La. Um… Cum se numește?

―Pubela?

―Da, acolo, spune Omul din viitor. Vei găsi un bilet de loterie care ar trebuie să fie valabil și care premiul nu a fost revendicat. Îl iei, te duci cu el frumos la cea mai apropiată loterie și îți iei banii. În regulă?

―Ș-așa am să scap de jobul ăsta?, întrebă omul din prezent.

―Din fericire, nu.

―Ce?

―Aparent în viitor acel premiu nu o să valoreze chiar atât de mult.

―Ce vrei să spui?

―Ei bine. Inflația, două războaie ici pe colo, mama moare de cancer pulmonar, tatăl moare din cauza unei radiații, iar sora ta moare din cauza unei lăcuste radioactive care i-a dat cancer pulmonar. Prima ta, pardon, a noastră soție, moare din cauza unui telefon explozibil-

―Stai, stai, îl întrerupe Omul din trecut. Am o soră?

―Aveam. Ei bine, tu o să ai în viitor. Dar asta nu este importantă și nici nu am timp.

―Cum adică n-ai timp?, spune Omul din trecut văzând că portarul se închide. Nu ai cumva o mașină a timpului?

―E un prototip. Doar fă ce ți-am spus și o să fim cu toți fericiți, spune înainte de a pleca înapoi în viitor.

Omul văzând că el din viitor a plecat, se ridică de pe canapea, se duce către frigider, scoate de acolo un cofrag în care sunt paisprezece ouă. Uitându-se la data inscripționată pe coaja subțire, realizează că acele ouă sunt expirate de mai bine de o săptămână. Pleacă cu acel cofraj de ouă din apartament, coboară treptele, iese din bloc și se duce către pubelă. Ajuns la aceea pubelă, aruncă cofrajul de ouă acolo și vede pe jos, pe lângă pubelă un bilet de loterie. Omul ia acel bilet de loterie, se uită la el, apoi scoate telefonul și verifică să vadă dacă este câștigător. Când a văzut că acel bilet este câștigător a rămas mască și era gata să leșine în miezul zilei, dar rămâne stabil pe picioare. Omul pleacă de acolo în fugă, către cel mai apropiat loc pentru a-și revendica premiul.

Cinci ani mai târziu, într-o casă mai frumoasă, Omul din prezent stă liniștit pe aceeași canapea din apartamentul său, nu s-a putut despărți de aceasta chiar dacă acum este milionar. În acești ani a decis să investească banii într-o afacere al unui prieten, una de croitorie, nimic extravagant. Iar această afacere nu i-a adus atât de mulți bani pe cât a câștigat la loterie, dar l-a ajutat pe prietenul său să pornească pe un drum bun în viață, iar asta este de ajuns pentru el. Omul din prezent stă pe telefonul său, scrolează pe o rețea de socializare și observă cum un portal se deschide, același portal ca acum cinci ani, doar că din el iese o versiune a sa din viitor, mai murdară ca cea din trecut, și cu brațul stâng lipsă.

―Salut.

―Ce-ai pățit?, întreabă omul din prezent speriat.

―Poveste lungă. Dar n-am timp să explic în detaliat.

―Ai o mașină a timpului!

―Este un prototip!, spune Omul din Viitor cu mâna lipsă, apoi oftează. Uite. Am câteva minute cred. Așa că am să fiu scurt. Arde totul. Casa. Despartăte de iubită și pleacă de aici cât de repede poți.

―Ce?

―Da. Arde banii.

―De ce aș face asta?

―Uite, îi spune arătându-i mâna lipsă.

―Bine. Dar cum ai pierdut-o? Cum ai pierdut o mână întreagă?

―Prima ta soție s-a dovedit a fi canibală.

―Te referi la cea pe care o întâlnesc acum?

―Oana? Nu, nu. Ea o să-ți fure copilul.

―Ce copil?

―Asta nu este important.

―ESTE IMPORTANT!

―Uite. Doar fă ce ți-am spus și vei fi fericit.

Omul din viitor pleacă înapoi prin acel portal, care se închide. Cel din prezent a stat o perioadă să contempleze ce să facă, dar când să se ridice de pe canapea, un alt portal se deschide în camera sa. De data aceasta versiunea din viitor arată la fel, murdar, neîngrijit și cu ambele brațe lipsă.

―Oh, haide!, protestează omul din prezent.

―Da, spune versiunea din viitor răgușită. Ar fi mai bine să rămâi aici.

―Cum le-ai pierdut?

―Aparent, prietenul tău avea nevoie de bani pentru o nuntă și mi-a furat celălalt braț.

―Poftim?, zice Omul din prezent nedumerit neștiind la care prieten se poate referi.

―Asta nu contează.

―Contează!

―Lasă. Doar rămâi aici și vezi-ți de viață, bine? Nu face nimic care ne-ar aduce pe noi doi. Adică pe mine. Nu pe tine. Știi ceva, noi. Adică- Cred c-ai înțeles mesajul, nu?

―Da. Nu fac nimic.

―Bine, spune aceea versiune din viitor și pleacă de acolo lăsându-l pe omul din prezent să se bucure de weekend.

Stă liniștit pe canapea și se gândește să se ridice ca să-și ia o bere din frigider, dar când să ajungă la frigider, vede un portal că se deschide iar în Sufragerie. Omul din prezent oftează și merge la acel portal, ca să vadă ce mai vrea ș-acum. De acolo iese aceeași versiune de viitor a sa, dar de această dată, una mai tânără, ce arată ca un copil.

―Bine. Ce s-a întâmplat acum?

―Mi-au pus creierul în trupul unui copil, spune acel băiețel cu o voce groasă de bărbat.

―Iisuse, spune Omul din prezent șocat de așa ceva.

―Te vei obișnui. Acum ce poți să-ți spun. Nu bea berea din mână.

Omul din prezent se uită lung la berea din mâna sa stângă care a luat-o din frigider, dar când dă să zică ceva, acel copil îi spune.

―Este expirată.

Omul din prezent se uită la data expirării, vede că este veche de mai bine de un an. Tot nu înțelege cum de a rămas acolo în frigider atâta timp, dar în această casă locuiește doar el în momentul de față. Omul din prezent aruncă berea în coșul de gunoi.

―Mulțumesc.

―Cu plăcere, spune copilul și se întoarce înapoi în portal, dispărând de tot din acest peisaj.