Revistă print și online
Orașele nu se reduc la un simplu conglomerat de străzi și clădiri, ci constituie spații stratificate de memorie culturală și individuală și rezervoare de semnificații afective. Literatura, prin funcția ei de a cartografia spațiile, le transpune în hărți mentale, unde frica, bucuria, nostalgia și liniștea se împletesc. Geografia literară a romanului Mâța Vinerii de Doina Ruști (2017) relevă modul în care spațiile urbane ale Bucureștiului fanariot și harta afectivă creată pot fi interpretate cu ajutorul conceptelor de topofilie și topofrenie.
Cele două instrumente de analiză – topofilia și topofrenia – aparțin geografiei afective, fiind legate de termenul grecesc topos – loc. Trebuie precizat faptul că aceste concepte se concentrează asupra experiențelor subiective ale personajelor în raport cu un anumit spațiu. Topofilia desemnează un spațiu care stârnește sentimente pozitive, o stare de bine (philia – iubire). La polul opus se află termenul de topofrenie, care definește spațiile ce generează sentimente de angoasă, frică sau tristețe.
Yi-fu Tuan explică noțiunea de topofilie prin atașamentul față de un loc (Tuan, 1974). Încă din incipitul romanului Mâța Vinerii, se conturează interesul și curiozitatea personajului principal față de explorarea anumitor spații, atitudinea sa fiind marcată de o evidentă nerăbdare în dorința de a le descoperi. Robert Tally, în studiul din 2019 dedicat topofreniei (Topophrenia: Place, Narrative, and the Spatial Imagination), menționează faptul că conștientizarea statutului de a fi în lume ("being-in-the-word"), vine cu neliniște și disconfort, sentimente care fac parte din experiența umană, modelată de spațiile în care pășește fiecare individ. Așadar, cele două concepte ale geografiei afective m-au determinat să adresez următoarea întrebare în legătură cu Mâța Vinerii: "Poate magia neagră să se integreze în spații care stârnesc sentimente pozitive sau, mai degrabă, în spații topofrenice?".
Geografia literară a Bucureștiului fanariot capătă o funcție estetică și simbolică esențială. Spațiile sunt configurate în registrul ambivalenței afective, oscilând între topofilie și topofrenie. Piața Lipscani, de exemplu, este marcată de o dublă dimensiune: pe de-o parte, fascinația culorilor, a parfumurilor și a diversității culturale, pe de altă parte, neliniștea generată de aglomerație și de secretele întunecate ascunse în labirintul relațiilor interumane. În mod similar, Strada Murta se construiește pe un contrast între atracția memoriei urbane, cu farmecul caselor vechi și al legendelor, și neliniștea produsă de atmosfera obscură și decadentă. Hanurile, spații ale socializării și ale circulației poveștilor, locul unde schimbul de identitate culturală este cel mai evident, devin totodată nuclee ale conspirației, în care încrederea se amestecă inevitabil cu suspiciunea.
Prin această cartografiere ambivalentă, Doina Ruști propune o imagine particulară a orașului: Bucureștiul nu mai este doar un cadru istoric, ci un spațiu viu, stratificat simbolic, unde atracția și primejdia coexistă. Reconfigurarea literară a capitalei fanariote relevă modul în care ficțiunea poate transforma un oraș real într-o hartă imaginară a emoțiilor și a tensiunilor identitare.
Ștefana Baba