Ileana era frumoasă. Situația trecuse la început neobservată în camera de cămin în care fusese cazată împreună cu încă cinci fete, rtrecuse neobservată și la facultate unde mai avea nouăsprezece colege de an și nici un coleg.

Era cumva de înțeles că s-a întâmplat una ca asta. Fetele ar fi vrut toate să fie "femeia șnur, fără țâțe fără cur", ori șoldurile de violoncel ale Ilenei țâșneau în lături din tiparul care era la modă. Mai avea și  un permanent cam nereușit în părul pe care și-l tapa în creștet și îl strângea într-un coculeț de cântăreață de muzică populară. Cu capotul de mătase înflorată pe care-l purta prin cămin și cămășile înflorate pe care le purta la cursuri farmecele ei erau bine camuflate de ochii colegelor. Nu au fost remarcate nici măcar de Getuța, care era de obicei foarte atentă la acest aspect. Pe când și-a dat seama era prea târziu. Erau deja prietene. 

Prietenia lor a venit firesc, s-au plăcut din prima zi fiind ele amândouă din sate apropiate, de pe lângă Alba Iulia, albaneze, cum ziceau Mădălinele, împărtășind același vis de a se mărita și a ajunge profesoare la un liceu mare din Alba. Erau amândouă silitoare, se înțelegeau bine, ar fi fost prietenia perfectă dacă nu ar fi ieșit la iveală frumusețea Ilenei.

Primele care au observat ceva au fost cele două Mădăline. Își puseseră în cap să atragă atenția asistentului de la zoologie așa că vorbeau tare prin laborator, își uitau sistematic halatele albe la cămin, se prefăceau neajutorate când desenau piciorușe de muște. Nu au reușit nici măcar să îl enerveze. Omul era impasibil. Mădălinele l-au poreclit prompt "molusca". Dacă însă era Ileana prin preajmă se petrecea o schimbarea subtilă, "molusca" se încălzea, se frăgezea, explicațiile lui erau mai elaborate, tonul mai prietenos. Mădălinele, intrate în alertă, au început să urmărească efectul "Ileana" asupra fiecărui bărbat cu care se intersectau. Rezultatele observațiilor le-au copleșit. Într-un fel sau altul, toți bărbații manifestau aceeași frăgezire, deveneau un picuț mai atenți, mai politicoși, parcă un pic mai sfioși, unii roșeau. Se transformau în cavaleri. De fapt frumusețea ei nu avea nimic spectaculos. Avea ochi căprui nu turcoaz ca ai Codruței sau albastru electric ca ai uneia dintre Mădăline. Avea buzele pline dar nu atât de arcuite ca ale Cristinei sau atât de înclinate spre râs ca ale celeilalte Mădăline. Nu era blondă ca Edith sau brunetă ca Elena, nici înaltă ca Lia sau scundă ca păpușica de Bogdana. Dar era atât de bine proporționată, atât de armonioasă de parcă ea era modelul ideal al femeii iar ele, celelalte, erau variante mai mult sau mai puțin reușite. Și avea o grație discretă în felul în care uneori clipea și clipitul se prelungea cu o fracțiune de secundă sau cum își punea mâna pe piept parcă potolindu-și bătăile inimii.

Getuța era opusul ei. Nu era urâtă. Era doar prea dornică, ceea ce o făcea repezită, devenea aspră și uneori chiar răutăcioasă. Era un scaiete care îi înțepa pe cei de care s-ar fi agățat. Ușurința cu care Ileana atrăgea băieții fără să facă nici cel mai mic efort o durea și nu putea să spună sau să facă nimic. Ileana era o prietenă prea bună ca să îi poată reproșa ceva. Dar era o oală sub presiune. Într-o seară când au venit de la ora de informare politică la care se discutase despre pacea mondială și cursa înarmărilor, Getuța a izbucnit:

— De-ar cădea odată bomba aia nucleară, uite aici să cadă! Și a izbit cu piciorul în mijlocul camerei de cămin.

Ileana a rămas să o consoleze. Mădălinele s-au refugiat în oficiu la o țigară și o votcă.

Getuța suferea pentru că nu avea prieten dar Ileana nu avea nevoie de unul. Îl avea pe Huliuțu. Când cânta Julio Iglesias la radio, ceea ce se întâmpla destul de des, Ileana se transfigura, fața i se umplea de încântare. Julio, Huliuțu, o răpea din camera de cămin, o ducea pe culmile extazului, de unde Ileana, cu capul dat pe spate și ochii pe jumătate închiși fredona la unison cu el, dând șlagărului inflexiuni de doină din Ardeal

Y es que yo

amo la vida y amo el amor.

Soy un truhán, soy un señor,

algo bohemio y soñador

Doi ani de facultate Julio Iglesias a fost unica și marea iubire a Ilenei. Doi ani a oftat și a fredonat și le-a povestit colegelor de cameră despre cât de mult îl iubește pe Huliuțu. În anul trei, a revenit din vacanță îndrăgostită de un albanez de-al ei, Valer, care s-a dovedit a fi doua ei mare iubire. Getuța, care îi întâlnise în vacanță, le-a dat raportul Mădălinelor.

— Nu știu ce-a văzut la el. O să fie un amărât de profesor de sport. Și seamănă cu Vasile Șeicaru. Mie nici nu-mi place de Vasile Șeicaru. Nici Mădălinelor nu le plăcea. Dar ai lui sunt bogați, bogați. Sunt dintr-o zonă necooperativizată, au turme de oi, televizor color, au și ARO.

La începutul semestrului doi Ileana le-a anunțat pe colege că s-a logodit. Nunta urma să fie în vară, imediat după sesiune și înainte de cele trei săptămâni de armată cu care fetele își încheiau stagiul militar. Valer știa că trebuie să împartă inima iubitei lui cu Huliuțu. Înainte de sesiunea de vară a venit la Cluj, în vizită, și i-a adus un casetofon micuț împreună cu două casete cu Julio Iglesias pe care le Ileana le asculta până Mădălinele se refugiau în oficiu, la o țigară și la o votcă. Valer era tandru, Valer era atent și drăgăstos, nunta lor va fi cea mai frumoasă și va dura trei zile și trei nopți. Ileana visa cu voce tare în fiecare seară. Și cel mai frumos vis era cu Huliuțu care i-ar fi cântat la nuntă. Doar gândul la atâta fericire o făcea să se scuture și să revină la realitate. În sesiune a început să se simtă rău. După al treile examen a plecat acasă și le-a amânat medical pe ultimele două. Valer o suna pe Getuța la telefonul căminului și ea transmitea mai departe.

— E gravidă și se simte foarte rău, nu poate mânca nimic, vomită tot. E internată în spital, doctorii o țin în perfuzii. Încearcă să o pună pe picioare pentru nuntă.

Înainte de nuntă a sunat chiar Ileana. 

— Să veniți, vă trimitem un microbuz.

În microbuz au fost șapte cu șoferul. Mădălinele singure, Lia și Bogdana cu prietenii lor. Getuța urma să vină de acasă. Au coborât în fața căminului cultural, chiar în fața intrării împodobită cu armindeni tăiați de dimineață din pădure și un semn mare, scris de mână. Bine ați venit! O bucătăreasă grasă și rumenă, cu fața lată și prietenoasă le-a spus că mirii și nuntașii sunt deja la biserica din deal și le-arătat cu un deget gros cât un cârnăcior drumul care urca pe lângă căminul cultural, printre livezi și fânețe. Au rămas toți pe loc, s-au întins la povești cu formația din Mediaș care își instala sculele pe terasa căminului. Bogdana s-a retras într-o cămăruță de lângă bucătărie unde și-a îmbrăcat rochița bleu, cusută de mama ei, cea mai bună croitoreasă din Luduș. Lia era deja îmbrăcată cu rochia cu paiete adusă din Germania și arăta un pic stingheră în lumina tare a amiezii, învârtindu-se printre tufe de brusturi și găini care scormoneau în praf. Mădălinele au rămas în blugi. După vreo două ore, pe drumul dinspre biserică au început să vină nuntașii. Prima dată s-au rostogolit câțiva copii care au coborât drumul în fugă, din praful pe care-l ridicaseră copii au apărut părinții Ilenei cu vornicul, apoi mirii și după ei, o coloană lungă de oameni asudați și plictisiți. 

— A trebuit să-i strâmtăm rochia azi dimineață, le-a zis mama Ilenei în treacăt.

Ileana le-a zâmbit de sub pălăria încărcată cu flori pusă peste permanentul proaspăt. Era palidă, mai slabă decât în urmă cu doar trei săptămâni, cu cearcăne sub ochi și privirea obosită. Bogdana le-a șoptit că în cămăruța în care se schimbase aștepta o asistentă și un stativ cu o perfuzie. Fetele au cercetat din ochi pe rând nuntașii care coborau dealul, Getuța nu era printre ei. Părintele a binecuvântat masa pe care erau pregătite niște aperitive după care apele s-au despărțit destul de repede. În sala mare a căminului cultural au rămas cei care îi ascultatu pe Gheorghe Turda și Dumitru Fărcaș cu torogoata și o mică orchestră de muzică populară, iar tinerii au ieșit pe terasă unde formația din Mediaș cânta melodii de Abba și Goombay Dance Band.

Înainte de a se servi zupa de găină cu tăiței, o Dacie albă a oprit în fața terasei. Din ea a coborât Getuța cu o valijoară. Dacia a plecat și Getuța le-a făcut veselă cu mâna.

— Ai să-mi bag, a zis o Mădălină.

— O să orbesc, a zis cealaltă Mădălină.

Rochia roșie a Getuței era lungă și strânsă pe corp. Volane încrețite de tul o înconjurau în spirală, prinse prin locurile neacoperite de broderii și mărgele și broderii de mărgele. Umerii rigizi, umpluți cu burete, ieșeau de-o palmă peste brațele goale, acoperiți de paiete negre, sclipitoare ca obsidianul. O broșă de sticlă neagră mare cât diamantul Koh i Noor, înconjurată de rozete de pene negre, era prinsă în decolteul corsajului. Getuța și-a lăsat valijoara în spatele boxelor formației din Mediaș, a pupat fetele și s-a zorit în sala mare. Torogoata lui Dumitru Fărcaș a sughițat. A străbătut sala fluturând din volane, până la masa mirilor. Bucătăresele s-au adunat în ușa bucătăriei și în spatele lor se vedea asistenta cum se ridica pe vârfuri ca să prindă și ea ceva. Nașa a fost expediată cu un scaun mai încolo, iar Getuței i s-a făcut loc lângă mireasă. Mirii au deschis dansul cu un vals căruia Ileana i-a rezistat cu grație și stoicism după care s-a așezat epuizată pe scaun și nu s-a mai ridicat decât ca să se refugieze din când în când în cămăruța cu asistenta și perfuzia. Seara, când s-a servit friptura a fost văzută acceptând cu greu câteva înghițituri la insistențele Getuței care a hrănit-o cu furculița ei, ca pe un copilaș.

Mădălinele își făceau veacul pe terasa luminată de un bec chior, în principal aruncându-și ocheade cu chitaristul formației din Mediaș și cântând în gura mare melodii de Beatles când chitaristul reușea să convingă restul trupei să-i includă în repertoriu. Mirele trecea din când în când pe la ele, le mai aducea o sticlă de țuică, o farfurie de prăjituri, mai arunca o privire grăbită către drumul ce venea din vale, de către Primărie. Valer era băiat bun.

Fetele erau pe terasă cântând Michelle, ma belle. Proaspătul soț cânta și el, de vreo oră stătea mai mult pe terasă. Un ARO a oprit în bezna din fața terasei și Valer a a sărit ca ars și a fugit să vorbească cu șoferul. După ce a coborât pasagerul din spate, ARO-ul a urcat pe drumeagul către biserică. Pasagerul era un tip ceva mai înalt decât Valer, ceva mai elegant, în costum negru cu papion, își aranja în permanență manșetele. Când a intrat în raza luminii becului chior a ridicat privirea către tineretul de pe terasă și le-a zâmbit cu 52 de dinți sclipitori pe fața bronzată.

— Ai să-mi bag! au exclamat Mădălinele la unison. Huliuțu!

— Thank you, mister Julio, l-au auzit pe Valer în timp ce îl conducea pe oaspete.

— Tres canciones, au prins Mădălinele vocea divului spaniol și l-au văzut ridicând trei degete în timp ce intrau pe ușa sălii mari.

Se pare că Julio Iglesias fusese adus la cabana de la Ighiel pentru un concert privat dedicat marilor lui admiratoare secrete din România, tovarășele Suzana Gâdea și Alexandrina Găinușă, ba chiar și pentru tovarășa de la cabinetul doi. Tatăl Getuței a prins de veste pentru că era șeful ocolului silvic de la Ighiu și Getuța i-a spus lui Valer care s-a dat peste cap, a vândut o turmă de oi, a mișcat munții, ca după ce le încântă pe tovarășe, să vină Huliuțu să-i cânte și iubitei lui trei cântece. Dar asta au aflat Mădălinele mult mai târziu, chiar de la Ileana.

Când cei doi au intrat în sala mare, aroma densă a sarmalelor plutea peste nuntași și furculițele lucrau cu spor în farfurii. Bărdăcuțe cu smântână grasă circulau din mână în mână. Mireasa, răscolită de mirosul greu, se refugiase în cămăruța asistentei. Valer a încercat să o cheme, dar sărmana era prea slăbită ca să iasă de acolo. Getuța, care era parte din complot, l-a preluat rapid pe mister Julio și mai cu o vorbă în engleză, mai cu una într-un fel de spaniolă, s-a întreținut cu el. Cum răul miresei se prelungea și nici lui mister Julio nu îi plăcea mirosul de varză acră, s-a arătat interesat de împrejurimi, că tot îi pomenise Getuța de iglesia de pe deal. Au ieșit împreună și Mădălinele au văzut siluetele, una înaltă și una roșie, urcând pe drumul spre biserică. Huliuțu și Getuța s-au pierdut în noapte.

Mireasa și-a mai venit în fire, destul cât să-și reia locul la masa principală iar Valer a ieșit să îl caute pe mister Julio. Nu l-a găsit. A trimis câțiva prieteni înspre primărie, câțiva înspre biserică. Nu l-au găsit decât pe șofer dormind în ARO. Când s-a tăiat tortul miresei Valer era încă cu ochii pe ușă, așteptând.

Zorile au venit devreme, străvezii și luminoase, iar dealurile din jur s-au aurit și înverzit pe rând. Un băiat din sat care încercase toată noaptea să intre în grațiile studentelor s-a sprijinit de o coloană a terasei, doar cât să-și adune curajul pentru un ultim asalt, și s-a prelins lin până la baza ei. A rămas acolo, sforăind molcom. 

Mădălinele au zărit-o primele pe Getuța. Cobora pe drumul dinspre biserică cu sandalele într-o mână, târâind poalele rochiei roșii prin praf. Penele broșei atârnau jumulite în jurul Koh i Noor-ului, amestecate cu fire de fân. 

Dinspre primărie a apărut microbuzul. Getuța și-a luat senină valijoara de pe terasă, a urcat în microbuz și s-a așezat, după care și-a proptit capul de speteaza scaunului din fața ei.

Valer a apărut cu pachete de prăjituri pentru fiecare dintre ele.  Mădălinelor le-a dat și câte o sticluță cu țuică în timp ce le strecura prăjiturile Getuței.

Microbuzul a plecat urmărit de mirosul ciorbei de potroace care se revărsa în valuri peste satul adormit.