Pentru foarte mulți, Ploieștiul este un oraș prin care se trece. Un oraș ca o gară. Sau ca o poartă. Nu merg la Ploiești, ci trec prin Ploiești. Primele mele amintiri cu Ploieștiul sunt aproximativ din același registru. L-am descoperit fulgurant, tangențial din trenul București-Iași, în 2006. De atunci, acest oraș, nod feroviar, verigă și punte, mai mereu bornă, rareori destinație, a rămas în memoria mea ca o poartă spre Răsărit. Faptul că era, după București, prima stație din drumul spre ...

Am avut de multe ori sentimentul că literatura poate salva o lume. Nu lumea – e prea patetic spus și prea idealist. Dar o lume – da. Un oraș, de pildă. O comunitate dornică să își cristalizeze, în acord cu tradiția și identitatea ei culturală, o voce, o prezență, devenind mai relevantă la nivel național. De câțiva ani, "calea regală" pentru mai multe orașe românești a fost reabilitarea monumentelor istorice și redescoperirea sistematică a reprezentărilor mai vechi și mai noi pe care geografia lo ...

Nu întâlnești des o carte care să poată fi catalogată în atâtea moduri și care să corespundă unei atât de mari diversități de gusturi și de așteptări precum Pasărea vopsită, de Jerzy Kosinski, reeditată recent la noi (2021) de editura Litera. Carte de memorii, autoficțiune, roman picaresc, basm, realism dur, poveste fantastică, bildungsroman, toți acești termeni au o anumită acoperire în textul cărții, dar niciunul nu îi poate rezuma pe de-a-ntregul esența. Posibilitățile multiple de lectură ș ...

Multă vreme profesorul, criticul și academicianul Eugen Simion a fost pentru mine o instanță abstractă, o ,,ființă de hârtie“, vorba lui Roland Barthes. O referință bibliografică de neocolit începând din liceu, coordonator al manualului de limba și literatură română din clasa a douăsprezecea, autor al prefețelor și postfețelor volumelor din colecția ,,Biblioteca pentru toți“ din anii 2009-2010, autor, de asemenea, al Scriitorilor români de azi sau al Dimineții poeților, studiu recomandat, îmi am ...

Criza hârtiei, care se ivea anul trecut prin noiembrie (se pare că tensiunea încolțește în toate crizele pe final de an și se acumulează treptat pentru a exploda la sfârșitul iernii sau primăvara) m-a făcut să îmi amintesc un moment destul de îndepărtat. La sfârșitul clasei a patra veneau la rând, în manualele de matematică de la începutul anilor 2000, așa-numitele ,,probleme de perspicacitate", cu aerul lor lejer, de vacanță. Una dintre ele, pe care, iată, n-am uitat-o până azi, suna astfel (ap ...

În urmă cu aproape doisprezece ani primeam în dar un stilou de la bunica mea. Nu eram (și nu sunt nici azi) un fin cunoscător în materie de stilouri și nu-mi dau seama cât de iscusit puteam fi atunci în a recunoaște modelele de lux, dar aveam față de acest instrument rafinat nu doar un sentiment de considerație, ci și unul de familiaritate. Folosisem de la început în școală, "pe curat", exclusiv stiloul, ceea ce crease o continuitate om-obiect dintre cele mai durabile, ca o țesătură de fire auri ...

Vă mai amintiți de "reclama cu marinarul"? Așa ajunsese să fie cunoscută reclama pentru Crăciun a unui mare magazin de jucării, difuzată intens în urmă cu doi ani. În absența unei calamități de proporții globale, suferințele omenirii erau mai degrabă ca relele Pandorei, o diversitate de drame, o mulțime de povești de viață. E drept că fiecare experiență putea fi redusă la un tipar, subsumată unei probleme de rezonanță universală. Printre aceste rele generale se regăsea – și atunci – distanța: pă ...