Dacă tot este evidentă legătura dintre lectură și călătorii, pe unde vă poartă pașii, mașinile, avioanele, inspirați de cărțile citite? (Petre Nechita)

De cele mai multe ori, locurile turistice, generic numite "destinații de vacanță", sunt asociate cu un exotism "domesticit", convențional. Soare, mare, plajă, insulă, iată cele mai la îndemână reprezentări care compun patternul a ceea ce ar trebui să fie ieșirea din rutină. Când o țară sau o localitate primește titulatura "destinație ideală de vacanță", promovată cu multă emfază, am, de obicei, o reacție diametral opusă celei scontate: interesul meu pentru locul respectiv scade odată ce l-am văzut prins în tiparul mai sus menționat, expus ca simplă marfă care "corespunde", ca ofertă "atrăgătoare" într-o eventuală tranzacție profitabilă în care "orizontul de așteptare" e aproape invariabil. Oricât de reușită, publicitatea care se tot făcea acestor locuri de un aer exotic deja stereotip (foarte multe erau din Grecia) avea să mă țină încă multă vreme la distanță de plajele, sătucurile și stațiunile îndelung lăudate, garanții ale unei "vacanțe reușite" (cât de mult am putea dezbate în jurul acestei formule relative, "încăpătoare"!) Printre toponimele care se amestecau monoton în fiecare vară ca un zumzet îndepărtat și banal (Thassos, Mykonos, Santorini, Zakynthos, Halkidiki) a venit însă, anul trecut, un nume nou, înviorător și enigmatic: Kyparissia. N-a venit pe pliantul unei agenții de turism, ci pe o carte al cărei titlu îl dădea și grație căruia și ajunsesem la cartea asta care mi se părea că promite ceva. Prin volumul de proze scurte al Alexandrei Niculescu de la Litera s-a întâmplat, așadar, vara trecută, "reconcilierea" mea cu ideea de vacanță în Grecia, demonetizată până atunci printr-o impresie de convenționalism pe care, oricâtă deschidere aș fi vrut să am, nu mi-o puteam înlătura. N-aș spune că descrierile propriu-zise au fost cele care m-au convins (nu sunt proze bogate în descrieri de locuri), ci atmosfera pe care autoarea știe să o creeze părând că se conformează unei stări de vacanță (un "holiday mood"...), dar în realitate șarjând subtil acest rol al turistei "în rând cu lumea" și deconstruind la fel de fin ideea – prea convențională – pe care o avem, de obicei, despre vacanță, înlocuind comoditatea și "rutina de concediu" cu o plăcere a detaliilor inedite și neglijate, cu gustul pentru surprizele reconfortante, stimulative de care poți avea parte la tot pasul dacă știi să le vezi. Prin Kyparissia, numele unui orășel grecesc, această țară a dobândit, pentru mine, acel aer nedefinit care te îndeamnă să înțelegi sau să-ți pui întrebări "la fața locului".

Câteva rânduri din carte? Probabil unele dintre cele mai elocvente sunt chiar în povestirea care dă titlul volumului, Kyparissia: ,,Am ales un sat grecesc în care nimeni nu știe engleza. [...] Nu știu dacă era anotimpul sau era ceva neașteptat, dar, de câteva zile, un vânt cald cu miros de zăpadă ridica frunzele încă verzi, care miroseau a soare (...). Sătuc politicos și neprietenos, i-am spus. Era ce căutasem, dar nu și briza care voia să schimbe ceva pe fiecare străduță, să răscolească ce se străduise să se așeze de-a lungul anilor. [...] Sunt ore la care mi-ar fi frică să scot un sunet pe stradă, așa sunt de lipsite de orice mișcare sau zgomot..[...] Deocamdată vreau doar să știu ce-i cu briza care schimbă lucrurile și fețele oamenilor.ˮ