Din pomul după-amiezii, cireș sau măr ești.
Șorțul tău în carouri vibrează albastru în curte.

Frumoasă adormită tristă, vegheată de trandafiri,
Cât de singură este casa când închizi ochii!

Părul tău curge murmurând de ploaie,
Nu cumva ți l-a dăruit vreo zi luminoasă de toamnă ?

Trenurile copilăriei ți-au dat în dar
Un coș cu fum din primăveri vechi.

Ești atât de mică încât vântul devine copil
Ca să se joace ca tine, așa cum face cu un lan de ovăz.

Pentru a te visa, privesc paharul cu apă neîncepută
Și ești atât de aproape încât uit să te mai privesc.

Lumina e mâna ta care deschide ferestrele
Iar noaptea pleacă în căutarea unei rochii de zi.

Trad. Sebastian Teillier

Del árbol de la tarde cereza o manzana eres. 

Tu delantal a cuadros vibra azul en el patio.

Bella** **durmiente triste, vigilada por rosas, 

¡qué sola está la casa cuando cierras los ojos!

Tu cabellera cae rumorosa de lluvia 

¿te la entregó algún día de otoño luminoso?

Los trenes de la infancia te dejan de regalo 

un canasto con humo de añejas primaveras.

Tú eres tan pequeña que el viento se hace niño 

para jugar contigo, igual que con la avena.

Para soñarte miro un vaso de agua fresca 

y te veo tan cerca que hasta olvido mirarte.

La luz se hace tu mano y abre las ventanas

 y la noche va en busca de su traje de día.