Laura T. Ilea, Nomadism. Despre gândirea care devine corp, Litera, 2024

Ce înseamnă să trăim în permanență cu frica dezrădăcinării? Dar să gândim lumea prin intermediul conștiinței efemerității? Încotro ne îndreptăm atunci când lumea pe care credem că o cunoaștem ne renegă, ne exilează și ne dezarticulează, făcându-ne să ne temem de propria noastră anatomie, pe care artificialitatea gândirii și amenințarea progresului tehnologic – un viitor în care umanitatea și ceea ce ne face să fim umani vor deveni, poate, doar o reminiscență a memoriei colective – o modelează într-un corp nou; un caleidoscop de elemente disparate, ce se rearanjează de fiecare dată când experiența personală sau universală o cere cu stăruință? Și, mai presus de orice, ce înseamnă să fim nomazi, în mod transparent și asumat; să transgresăm o lume pe care trebuie să o descifrăm, acceptând, mai înainte de toate, să ne rătăcim, să uităm tot ceea ce este familiar doar ca să putem învăța din nou, până ce oasele ni se lichefiază, ni se dezintegrează, transformându-se în nisipul fin și fierbinte al deșertului? Sunt doar câteva dintre întrebările pe care Laura T. Ilea – scriitoare, Doctor în Filosofie și Literatură Comparată și profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – le abordează în noua sa carte de eseuri, Nomadism. Despre gândirea care devine corp, publicată la Editura Litera în luna mai a acestui an, formulând totodată niște răspunsuri posibile, prin intermediul cărora definește structura și cartografiază traiectoriile unei mișcări perpetue, răsturnând perspectivele haotice ale gândirii.

Scrisă după douăzeci și doi de ani de la publicarea primului volum de eseuri, Meditații inactuale, pe care autoarea îl descrie astfel: "un volum plin de nonșalanța ireverențioasă a tinereții, a menținerii într-un posibil încă neexplorat, a lipsei de teamă pentru consecințe și a unei provocări a kitschului și a excesului", Nomadism. Despre gândirea care devine corp reprezintă o lucrare de maturitate, fiind în același timp un tratat de filosofie, un ghid feminist, un roman despre experiența metamorfică a deșertului și un eseu despre schimbările societale dictate de progresul tehnologic. Cu alte cuvinte, este un text hibrid care, printr-un limbaj simplu, despovărat de rigurozitățile frazărilor strict teoretice, expune problemele grave și presante ale timpurilor noastre, făcând apel la o viziune originală, din interior spre exterior, de la individual la general. Îmbinând experiența personală acumulată în urma periplului gândirii, transgresărilor spațiale și a călătoriilor ficționale, cu percepțiile suprasenzoriale ale unei lumi fragmentate ce se actualizează continuu, autoarea ne propune un discurs fluid, profund hermeneutic, în care tratează subiecte precum: deconstrucția identitară, incongruențele gândirii, solitudine, efemeritate, hălăduirile prin necunoscut, consecințele inteligenței artificiale, creație, literatură, toate încununate cu o meditație răvășitoare asupra vieții și a morții.

Prima parte a volumului constituie materializarea personalului, fiind dedicată hazardului tinereții, reușitelor și eșecurilor, dar mai ales setei de cunoaștere, acelor experiențe hotărâtoare din viața autoarei, plecarea la Montreal, întâlnirile cu personalități marcante din sfera culturii, traversarea deșerturilor etc., care au impulsionat transformarea gândirii în corp, totul rezumându-se printr-un singur cuvânt: nomadism. Plecând de la lucrările a trei filosofi germani, Hegel, Nietzsche și Hannah Arendt, Laura T. Ilea vorbește despre dezrădăcinare, abandonarea identității construite în baza unui anumit sistem de gândire și imersarea într-o cultură complet nouă, făurirea unei noi identități care se suprapune peste, sau poate chiar o sufocă pe cea veche, ce rămâne latentă, până în momentul în care nomadul revine în mediul familiar. Cel care migrează devine un factor alogen, ale cărui gusturi și păreri sunt contaminate. Firește, nomadismul nu se manifestă numai la nivel fizic, ci și la nivel ideatic, autoarea insistând asupra viziunii lui Nietzsche, care susține că ideile dintr-o epocă își găsesc materializarea într-alta. Prin urmare, nu greșim dacă afirmăm că ideile sunt mai presus de timp și spațiu, aducând laolaltă generațiile care le emit și pe cele care le pun în practică. Schimbul de "gândire" este perpetuu, incontestabil legat de existența omului.

O altă temă vastă pe care autoarea o aduce în discuție este traversarea deșertului atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual. Nu este vorba despre o simplă călătorie printr-un spațiu-limită, ci, mai degrabă, despre sentimentul ce însoțește de fiecare dată transgresarea deșertului, fiindcă enormitatea acelui spațiu părăsit, dar frumos, exacerbează trăirile, ducându-le la paroxism. Într-una dintre vizitele pe care autoarea le face în deșertul american, cu puțin timp înainte de moartea tatălui său, apare și ideea de dizolvare, de contopire cu nisipul, deoarece trăirea profundă a pierderii iminente este amplificată de călătoria, aproape inițiatică, în efemeritate. Ancora reprezentărilor dispare, la fel și noțiunea timpului și simțul realității, corpul devenind o cutie de rezonanță pentru solitudine.

În continuare, autoarea părăsește spațiul fizic al deșertului pentru a se avânta pe meleagurile unui alt tip de deșert, de această dată unul social și simbolic. Laura T. Ilea pune bazele unui ghid de feminism, explicând direcțiile mișcării printr-o comparație între perspectiva secolului al XX-lea și viziunea secolului al XXI-lea, care, în ciuda schimbărilor radicale, sunt destul de asemănătoare. Autoarea abordează însă acest subiect din perspectiva literaturii, acordând o atenție deosebită scrierilor feministe, discutând în același timp despre rolul femeii în societate, redefinind și retrasând liniile centrale ale mișcării. Oricâtă notorietate ar căpăta femeile în societate, bărbatul va constitui întotdeauna un element de poticnire. Autoarea atrage atenția asupra faptului că femeia nu este transformată într-un obiect numai prin viziunea bărbatului, ci și prin propriile sale alegeri. Artificialitatea, căutarea cu orice preț a perfecțiunii, folosirea armelor feminine de fiecare dată când se dorește obținerea unui anumit favor, toate susțin perspectiva ce a traversat secolele, suferind foarte puține modificări.

În cea de-a doua parte a volumului, se face subtil trecerea de la "eu" la "noi", de la sine la întreaga umanitate, adoptând un ton grav, științific și filosofic, pentru a demonstra că angoasele, fobiile și închistările valabile la nivel individual sunt, de fapt, rezultatul crizelor planetare. Autoarea trece în revistă subiecte de o actualitate covârșitoare, discutând despre secătuirea trecutului magico-religios și implementarea unei noi religii a viitorului, a tehnologiei, bazată pe gesturi și acțiuni mecanice, care va contribui la regenerarea corpului planetar; despre dreptul de a respira pe o planetă cu care relaționăm doar prin degradare; despre capitalismul care devine un parazit ce stoarce de resurse planeta și totodată ființa care o locuiește; despre rolul și poziția omului, despre colonizarea altor planete și construirea unei "utopii ultime". Toate acestea ne îmbie la introspecție, la găsirea unor soluții prin abandonarea vechilor paradigme de gândire, ce nu mai sunt adecvate pentru lumea secolului al XXI-lea. Gândirea are nevoie de un corp nou, adaptat la necesitatea de evadare dintr-o închisoare mundană, în cadrul căreia biosfera și tehnosfera coexistă. Gândirea critică a secolului XXI începe cu sfârșitul. Posibila extincție a speciei umane constituie un prilej pentru recalibrarea rolului de salvator al planetei pe care omul și l-a asumat într-un mod eronat, idee ce intră în contrast puternic cu gândirea secolului anterior.

Cât se poate de actual și concis, Nomadism. Despre gândirea care devine corp prezintă cu speranță, pe alocuri cu brutalitate, realitatea care se reactualizează, se reconstruiește și se regândește, filtrată prin prisma filosofiei și ficțiunii, în așa fel încât să-i pună cititorului înainte o colecție de posibile răspunsuri la întrebările existențiale ce macină întreaga umanitate. Făcând apel la numeroși autori consacrați, printre care se numără Nietzsche, Hannah Arendt, Simone de Bouvoir, Brian Massumi, Haruki Murakami, Elif Șafak etc., Laura T. Ilea construiește o viziune complexă, fără să recurgă la un ton definitiv, având mereu conștiința că produsul nu este unul finit și lăsând loc suspiciunilor, supozițiilor și interpretărilor, ce nu vor face altceva decât să completeze tabloul deja conturat.