Debutul (în lungmetraj) lui Andrei Tănase ar putea fi încadrat în categoria ,,cvasi"–thriller-ului (dacă îi pot zice așa), cu o vizibilă aplecare spre dramă. Avantajul acestor 80 de minute este flerul regizoral; datorită acestui fler (mai important decât talentul, după mine) regizorul știe când și cum este loc pentru un grăunte de umor și când goana după ,,animalul’’ periculos, scăpat în libertate, trebuie să se oprească, ca filmul să nu intre în categoria de aventură. Mai mult, faptul că e o poveste captivantă, interesantă și ușor de urmărit – nu îl poate lua nimeni; și, desigur, nu pot să trec peste finalul filmului: realizat într-o manieră destul de diferită (care păruse, la prima vizionare, inutilă), ce, în fond, întărește pilonii pe care stă narațiunea și contribuie la solidificarea structurii rotunde.

Jocul "inspirat de fapte reale" din sinopsis mai degrabă contribuie la păstrarea distanței, fiindcă eu îl asociez cu un truc al filmelor horror pentru a vinde. Totuși, de data aceasta, filmul are toate motivele pentru acest, să-i zic așa, cârlig. Chiar dacă filmul se alimentează cu ideea tigrului evadat și este triat – neglijent, de altfel – genului aventură (de IMDb), un film à la Eldar Ryazanov cu leul ce se plimbă slobod prin Leningrad iese din calcul.

Așadar, Andrei Tănase (regizorul și scenaristul proiectului) a folosit (doar) sâmburele cazului petrecut la Sibiu, i-a adăugat acestuia straturi și l-a transformat dintr-o povestire, ce putea fi epuizată în douăzeci de minute, într-un film-matrioșcă. Dar să o luăm pe rând.

Chiar dacă filmul poate părea ,,simplu" sau, mai bine zis, corect construit, nu putem ignora subiectul anevoios, deoarece filmele care au în prim-plan animale sunt o raritate în ultima perioadă și cred că e de la sine înțeles de ce. Doar cât să trecem în revistă și ca să nu mă lungesc prea mult, vreau să menționez că pentru filmare au fost aduși doi tigri, dintre care unul a fost o adevărată vedetă: tigroaica Minh a jucat în filmul lui Ang Lee bazat pe bestsellerul internațional Life of Pi de Yann Martel, povestește regizorul într-un interviu oferit revistei Vice. Lumea animalelor este o pasiune care își trage rădăcinile din copilăria regizorului, în același Vice. Ba mai mult, primul său scurtmetraj, Claudiu și crapii, cu Paul Ipate în rolul principal, reprezintă o satiră a eroului hipersensibil, naiv și, peste toate, ghinionist, ce speră să facă mult bine, însă iese cum iese (ca să nu spun oribil). O să mă opresc nițel asupra scurtmetrajului, deoarece mi se pare mai relevant în ansamblu decât celelalte două proiecte care au urmat (2015, 2016). Claudiu, un angajat al unui supermarket, lucrează la raionul de pește când este surprins de o imagine ciudată: unul dintre crapi începe să tușească. De aici, Claudiu decide să ia o măsură extrem de nefavorabilă și necalculată. Încercarea sa de scoate crapii expuși la tejghea din vânzare se transformă într-un dezastru, ajunge să strice marfa magazinului și nu salvează niciun pește. Scurtmetrajul, în fond, jalonează un traseu dintr-o nuvelă picarescă, cu donquijotismul de rigoare, desigur. Deci, ca esență, Claudiu și crapii își ,,joacă cartea’’ și o joacă bine. Totodată, o cursă simplă, uneori un pic fast-food, dar necesară, întrucât dacă prima încercare a lui Andrei Tănase a fost proba de 100 de metri, Tigru îl provoacă într-un maraton. Prin urmare, Tigru este o repunerea a structurii din scurtmetraj, adică folosirea lumii animale drept pretext (sau laitmotiv) și mutarea definitivă a spectrului de la acel pretext spre personaj, pentru aprofundarea acestuia.

Filmul are la bază două fire narative: Vera–tigrul și Vera–copilul, iar în final se va isca o contopire între cele două, ceea ce și va constitui structura rotundă despre care vorbeam mai sus. Vera (Cătălina Moga), tânără veterinară, care și-a dorit încă din liceu să devină o bioloagă de succes, devine ,,custodele’’ unui tigru care se pare că avea nevoie de îngrijire specializată. După ce animalului i s-au făcut toate analizele, Vera are o scurtă convorbire telefonică cu soțul ei Toma (Paul Ipate) căruia îi spuse că nu se va mai întoarce la cabinetul veterinar. Ei, Fortuna îi pregătise Verei un alt itinerar. Vera se întoarce la cabinet să ia niște pastilele pentru o pisică, însă ușa e încuiată pe dinăuntru. Își vede iubitul întreținând un ,,raport bucal’’, însă nu se decide să intervină, ci se pitește în întunericul străzii, încât reușește să vadă că amanta lui Toma e o tânără, chiar foarte tânără.

Se decide să-i plătească cu aceeași monedă lui Toma, dar se răzgândește odată ce tânărul (Paul: Bogdan Tulbure) pe care-l pregătește de admitere intră în mașină (chiar dacă tânărul părea să-i fi ghicit fostele intenții), altfel nu-mi explic de ce s-a decis să-i facă acea vizită. Altminteri, scena e câtuși de puțin relevantă. Empatizezi cu Vera pe parcurs ce acțiunile iau amploare. Afli că și-a pierdut copilul nou-născut și nu l-a putut îngropa, omenește, în incinta cimitirului, căci n-a fost botezat – cu toate astea – Vera continuă să încerce să-i convingă pe reprezentanții bisericii să o lase să schimbe locul mormântului, de aici se coagulează gestalt-ul psihologic pe care nu-l poate închide, îl lasă deschis, asemenea volierei din care scapă tigrul. De ce o persoană calculată ca Vera, din câte putem observa, va omite un lucru atât de crucial (închiderea cuștii), rămâne, în fine, neclar. Aș putea crede că de vină au fost neplăcerile care au picat toate odată, deși nu mi se pare a fi îndeajuns, cred eu, pentru o neglijență ce i-a pus viața ei în pericol și viețile altora.

Prefer să trec peste goana după animal.

Într-un final, tigrul intră pe teritoriul unei case cu piscină, iar proprietara continuă să prindă bronzul fără să observe nimic, cu toate că are un tigru ce stă leneș pe gazon. Scena bogată în culori m-a făcut să presupun un deznodământ grav, ca de slasher, drept o extensie a acestui tip de alegere cromatică. Impresia mea este că punctul culminant ar fi fost imposibil fără de speranța într-un final fericit, altfel eliberarea de care vorbeam mai sus ar fi fost și ea imposibilă. Încearcă să-l adoarmă, ratează, iar încearcă, ochește, însă animalul nu se lasă și continuă să hârâie.

Cu părere de rău, tigrul este împușcat deja cu gloanțe reale și cade, umplând piscina cu un nor de sânge.

Vera își trăiește experiența, simultan, tragică și cathartică, care o ajută să meargă mai departe; un soi de eliberare, cu alte cuvinte, o foaie albă pentru protagonistă. Chiar dacă a fost împinsă din exterior, de la Toma-,,infidelul" până la vânători și preoți care doar își fac datoria (bine, care și cum), Vera decide că metoda cut it off – pare a fi un nou și bun început. Alege să meargă singură mai departe (șapte kilometri, sau câți vor fi), când Toma se oferă să o ducă acasă. Fără ca nimeni și nimic să-i râcâie la inimă.

Așadar, povestea din 2011 devine doar un pretext sau o scurtă flacără ce n-a fost exagerată, nici neglijată, sau, mai rău, tratată într-o manieră ludică. Cred că moderat este cuvântul cheie pentru aceste 80 de minute, potrivite atât pentru publicul larg, cât și pentru iubitorii filmelor de autor, iubitori de interpretări și sensuri pe care alții nu le văd.

Tigru i-a adus lui Andrei Tănase premiul Cel mai bun film de debut, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), 2023, la secțiunea Zilele Filmului Românesc – un premiu binemeritat.